Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

ARTA EDUCAŢIEI. DISCUŢII DE SEMINAR ŞI
CONFERINŢE ASUPRA PLANULUI DE ÎNVĂŢĂMÂNT

GA 295


A TREIA DISCUŢIE DE SEMINAR

Stuttgart, 23 august 1919

A. istoriseşte “povestea despre copilul Mariei", mai întâi pentru copiii melancolici şi apoi pentru copiii sanguinici.

Rudolf Steiner: Cred că pe viitor va trebui să aveţi grijă să articulaţi bine lucrurile. Aţi prezentat amândouă variantele în acelaşi fel. Deosebirea trebuie să se facă simţită şi în modul de articulare. Dacă veţi prezenta aceste detalii într-un mod ceva mai pregnant, nu veţi rata impresia asupra copiilor melancolici. La sanguinici, eu aş intercala mai multe pauze, în aşa fel încât copilul să fie nevoit să-şi reîmprospăteze mereu atenţia, care se tot abate de la cele povestite.

Dar acum aş mai vrea să întreb: Cum aţi folosi mai departe această povestire, dacă aţi vrea să predaţi într-un mod cu adevărat concret? Imaginaţi-vă că vă aflaţi în faţa clasei dvs., ce aţi face atunci? V-aş sfătui ca după ce aţi prezentat varianta pentru melancolici, să puneţi un copil sanguinic să o redea cu propriile lui cuvinte, şi invers.


D.: Vreau să spun că eu consider că e bine să-i punem pe copiii sanguinici să stea chiar în faţa noastră şi să-i avem mereu în raza privirii, iar pentru copiii melancolici să creăm pe cât posibil o dispoziţie tihnită, plăcută.

Rudolf Steiner: O observaţie foarte bună.


D. spune „povestea despre maimuţică”, mai întâi în varianta pentru copiii sanguinici, apoi în aceea pentru copiii melancolici, şi face observaţia că de fapt copiilor melancolici nu le place să li se povestească multe lucruri triste.

Rudolf Steiner: De aşa ceva trebuie să ţinem seama. Dar reliefarea contrastelor a fost bună.

Acum aş fi de părere că trebuie să trecem şi la felul cum procedăm mai departe, după un anumit timp. Eu n-aş numi în ziua următoare sau a treia zi un copil care să povestească, ci aş spune (cu însufleţire): „Acum ţineţi minte asta! Vă puteţi alege ce anume vreţi să ţineţi minte, pentru ca apoi să repovestiţi voi înşivă!” A doua sau a treia zi i-aş lăsa pe copii să se anunţe.


G. spune „povestea despre Muntele Simili”, în ambele variante.

Rudolf Steiner: Nu-i aşa, aveţi cu toţii sentimentul că un asemenea lucru poate fi făcut în diferite moduri. Dar este cu adevărat de cea mai mare importanţă să ne dezobişnuim, tocmai dacă vrem să lucrăm ca dascăli, de obiceiul de a critica în mod inutil; este de cea mai mare importanţă ca noi, în calitate de dascăli, să dezvoltăm un sentiment puternic al faptului că, la urma urmelor, nu este esenţial ca întotdeauna peste ceea ce am făcut să aşezăm altceva mai bun. Un lucru poate fi bun în diferite feluri. De aceea, aş socoti că e bine ca lucrurile prezentate aici să fie considerate ceva care trebuie să fie făcut întocmai aşa cum am auzit.

Aş vrea să leg însă de aceasta altceva. La toate cele trei povestiri cred că am observat ceva ‒ şi anume, faptul că întotdeauna prima variantă a fost mai bună şi în ceea ce priveşte scopul propus. Domnişoara A.: Ce aţi dezvoltat mai întâi în sufletul dvs., ce aţi simţit că aţi putea face mai bine?


Se constată că varianta dezvoltată mai întâi de d-ra A. în suflet a fost aceea pentru temperamentul melancolic şi că aceasta a fost cea mai bună.

Rudolf Steiner: Acum aş vrea să vă recomand un lucru: mai elaboraţi toţi trei şi varianta pentru copilul flegmatic. Aici, este de cea mai mare importanţă forma, în ceea ce priveşte stilul. Dar vă rog să încercaţi, dacă se poate, să elaboraţi chiar astăzi această variantă, în mod provizoriu, apoi să dormiţi o noapte cu ea în gând şi să realizaţi mâine varianta definitivă. Experienţa ne spune că, dacă vrem să facem aşa ceva, vom realiza, într-un alt spirit, ceea ce ni s-a recomandat, numai dacă, după ce ne-am pregătit, facem ca materialul să treacă printr-o perioadă de somn. Aduceţi-ne luni o variantă remodelată pentru temperamentul flegmatic, dar pe care s-o pregătiţi, înainte de a-i da forma definitivă. Acest lucru este posibil, pentru că avem la mijloc duminica.


E. prezintă un desen, un motiv în albastru-galben pentru un copil melancolic (planşa colorată, fig.1). Rudolf Steiner desenează apoi acelaşi motiv în verde-roşu, pentru un copil sanguinic (planşa colorată, fig.2).

desen

Rudolf Steiner: Aici le putem spune copiilor: „La albastru-galben e cel mai bine să ne uităm seara, când se face întuneric, înainte de a adormi. Acest lucru îl luaţi cu voi în somn, căci aceasta este culoarea cu care puteţi apărea în faţa lui Dumnezeu. Verdele-roşul îl luaţi dimineaţa la trezire, cu acesta puteţi trăi după ce v-aţi trezit. De acesta bucuraţi-vă ziua întreagă!”.


Acum E. arată un desen pentru un copil sanguinic, roşu pe fond alb (planşa colorată, fig.5). Rudolf Steiner desenează pentru un copil melancolic acelaşi motiv, lung şi zvelt, albastru pe fond negru (planşa colorată, fig.6). Forma ce înaintează cu obrăznicie este numită de el „kickerling” ( de la germ. kicken = a da cu piciorul ‒ n. t.). La motivul melancolic, ea merge spre interior.

desen

Rudolf Steiner: Ei, bine, vedeţi aici un asemenea contrast, la care folosiţi culorile ca să acţionaţi asupra unui copil sau altul. Ar trebui să motivaţi faptul că prezentaţi de două ori acelaşi lucru. Ce le-aţi spune copiilor?


E.: Eu i-aş întreba care le place mai mult.

Rudolf Steiner: În acest caz, aţi face experienţele dvs. personale! Pe copilul sanguinic îl veţi recunoaşte după bucuria de a povesti despre acest contrast cromatic.

Fireşte, n-ar trebui să neglijăm să lucrăm, într-adevăr, cu copiii asemenea forme simple.


T. recomandă pentru colerici forme care să fie ascuţite înspre exterior.

de exemplu 
desen să se transforme în ceva închis 
desen
sau
să se transforme în

Pentru flegmatici, el recomandă drumul invers: Să se pornească de la cerc şi să se înscrie în el figurile sau să se taie cercul într-un fel oarecare.

desen

desen
Rudolf Steiner
: Pentru copilul flegmatic, eu aş mai folosi, în ceea ce priveşte această metodă, următorul lucru. Aş spune: „Uite, acesta este un cerc. Nu-i aşa, el îţi place foarte mult. Dar eu voi mai face şi altceva. Ia te uită, eu scot, pur şi simplu, afară aceste lucruri, şterg marginea, abia acum e corect: Tu trebuie să te obişnuieşti să nu faci tot felul de lucruri de-a valma. Încearcă să faci acelaşi lucru de la bun început”. 

Copilul flegmatic poate fi scos din flegmatismul său prin faptul că-l punem să deseneze şi să şteargă.

Acum, v-aş ruga să aplicaţi aceeaşi metodă de a trece prin somn ceea ce faceţi şi aş ruga-o pe d-na E. să elaboreze acelaşi motiv şi pentru alte temperamente.


M. descrie o gorilă în două variante.

Rudolf Steiner: Bineînţeles că nu e nimic de obiectat împotriva tendinţei de a născoci noi înşine unele lucruri, fără a ne sprijini pe naturalişti, de la care ne putem, totuşi, inspira.

Dar v-aş ruga să vă creaţi un contact mai intens cu elevii, în cazul unei asemenea povestiri.

Ar fi posibil să folosim şi o povestire lungă şi să facem impresie cu ea asupra copiilor. Dar n-ar trebui să fiţi cufundaţi în sine, ci să fiţi mai mult în contact cu elevii. Dacă lucraţi fiind cufundaţi în sine, aţi putea pierde contactul.


L. descrie calul pentru copiii flegmatici şi pentru cei colerici.

Rudolf Steiner: La descrierile de animale va fi deosebit de important să luăm seama, în cazul fiecărui amănunt, la faptul că omul este, propriu-zis, întreaga lume animală luată în totalitate. Nu-i aşa, asemenea idei nu pot fi transmise copiilor în mod teoretic. Şi nici nu trebuie să facem aşa ceva. Să presupunem însă că cineva trebuie să expună forma pe care a abordat-o dl. L., dar să facă deosebirea dintre grupa flegmaticilor şi cea a colericilor. Pe flegmatici îi veţi putea aborda mai greu. Şi nu vor prinde uşor ceea ce vreţi să le transmiteţi în legătură cu un animal cunoscut. Dvs. aţi văzut deseori un cal, de aceea nutriţi prea puţin interes faţă de el. Dar asemenea lucruri trebuie să ne inspire. Eu le-aş spune copiilor flegmatici: „Uitaţi-vă, cum vă deosebiţi voi de un cal? Să luăm doar nişte deosebiri mici. Nu-i aşa, voi aveţi cu toţii un asemenea picior: degetele, călcâiul, partea din mijloc. Acesta este piciorul vostru. Uitaţi-vă acum la piciorul calului: Acesta este piciorul de dinapoi al calului. Unde sunt degetele? Unde e călcâiul şi unde e partea din mijloc? La voi, mai sus, e genunchiul. Unde este genunchiul la cal? Ia uitaţi-vă: Aici sunt degetele, aici călcâiul e sus de tot, genunchiul e şi mai sus. Aici totul e altfel. Gândiţi-vă acum cât de altfel arată piciorul calului în comparaţie cu al vostru!” Aceste lucruri vor crea în copilul flegmatic o stare de tensiune şi el le va reţine, cu siguranţă.

desen

Copilului coleric i-aş spune o poveste despre copilul care găseşte afară în pădure un cal. Calul aleargă, foarte mult în urma lui aleargă omul care l-a scăpat, iar copilul trebuie să-l prindă de frâu. Dacă ştiu că am un copil coleric, pot încerca să-l învăţ cum să facă acest lucru, cum să pună mâna pe frâu. E foarte bine să-l transpunem cu fantezia în situaţia de a prinde calul. Şi copilul coleric resimte în taină puţină frică faţă de acest procedeu, dar, de fapt, dacă îi cerem să facă ceva, noi venim în întâmpinarea a ceea ce doreşte copilul coleric. Atunci, el se va ruşina puţin, va deveni ceva mai modest. Am cerut de la el ceva ce nu i se poate cere decât unui copil coleric.

Apoi, aş vrea să fac observaţia că la început ar trebui să prezentaţi aceste lucruri foarte succint. De aceea, în acest caz, l-aş ruga pe dl. M. să-şi prezinte povestirea şi pentru copiii sanguinici şi pentru cei melancolici, dar de fiecare dată în mod teribil de scurt. Tot aşa şi dl. L., dar el să scoată în evidenţă amănuntele, care apoi vor rămâne, şi care slujesc la a crea în copil o stare de tensiune.

Trebuie să ne fie limpede că noi folosim în principal materialul de predat pentru a influenţa facultăţile de voinţă, de simţire şi de gândire ale copilului, că ne pare mult mai puţin important ce reţine copilul în memoria lui şi că ne interesează în primul rând felul în care îşi plăsmuieşte copilul facultăţile sufleteşti.


O. arată că la ora de socotit s-ar putea ţine seama de cele patru temperamente, remarcă însă că nu s-a achitat chiar cum trebuie de sarcina lui.

Rudolf Steiner: E un lucru pe care eu l-am prevăzut deja, pentru că e o sarcină foarte dificilă. Va trebui să treceţi în modul cel mai temeinic aceste lucruri prin somn.

Dar luaţi următorul lucru drept sarcină nouă: Imaginaţi-vă o clasă în care se află copii de opt-nouă ani. În activitatea şcolară a viitorului va avea, fireşte, o mare importanţă cultivarea cât mai intensă a instinctelor sociale, a voinţei sociale, a intereselor sociale. Imaginaţi-vă acum trei copii, dintre care unul este în mod evident flegmatic, altul, pronunţat coleric, iar al treilea, melancolic prin excelenţă. Nu vreau să amintesc celelalte însuşiri ale lor. Să zicem că aceşti trei copii vin la dvs., în cea de-a treia sau a patra săptămână după ce a început anul şcolar, şi vă spun: „Nici unul dintre ceilalţi copii nu mă poate suferi!” Aceşti copii se vor dovedi a fi un fel de „cenuşărese”, pe care restul clasei îi respinge într-o oarecare măsură, sunt înghiontiţi, împinşi, sunt daţi peste tot la o parte. V-aş ruga să reflectaţi până luni la felul în care va căuta educatorul să repare cel mai bine lucrurile în această situaţie. A face din aceşti copii nişte copii pe care toată clasa să-i îndrăgească e o sarcină importantă pentru întreaga educaţie. Vă rog să reflectaţi la acest lucru într-un mod cât mai spiritual şi să-l priviţi drept o sarcină pedagogică dintre cele mai importante.