Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

ARTA EDUCAŢIEI. DISCUŢII DE SEMINAR ŞI
CONFERINŢE ASUPRA PLANULUI DE ÎNVĂŢĂMÂNT

GA 295


A OPTA DISCUŢIE DE SEMINAR

Stuttgart, 29 august 1919

Exerciţii de vorbire:


In den unermeßlich weiten Räumen,
In den endenlosen Zeiten,
In der Menschenseele Tiefen,
In der Weltenoffenbarung:
Suche des großen Rätsels Lösung

În nemăsurate vaste spaţii,
În neîncheiate timpuri
În a’ sufletului omenesc adâncuri
Într-a lumii revelare:
Caută a marii taine rezolvare.

Rudolf Steiner: Versurile sunt în aşa fel făcute, încât primele patru sună ca o aşteptare, iar ultimul este împlinirea celorlalte patru.

Nu rostiţi diftongii ei ca pe ai!

Acum, ne întoarcem la celălalt exerciţiu de vorbire:


Protzig preist
Bäder brünstig
Polternd putzig
Bieder bastelnd
Puder patzend
Bergig brüstend

Din acest exerciţiu puteţi învăţa foarte mult. Acum să repetăm propoziţia:

Daß er dir log uns darf es nicht loben.

Acum, ceva asemănător, dar aici apare o nuanţă în direcţia elementului afectiv. Sunt patru versuri asupra cărora aş vrea să vă atrag atenţia.

După aceea am să vi le dictez. Elementul afectiv trebuie să se exprime mai mult în primul vers:


Lalle Lieder lieblich
Lipplicher Laffe
Lappiger lumpiger
Laichiger Lurch.

Imaginaţi-vă, aşadar, că aveţi în faţa dvs. un broscoi verde care vă priveşte cu gura deschisă, cu buzele puţin încordate, şi vă adresaţi lui cu ultimele trei versuri. Dar în primul vers vă aşteptaţi de la el să „gângurească nişte cântece drăgălaşe”.

Acest prim vers trebuie să i-l spuneţi într-un mod oarecum afectiv-umoristic, ca şi cum vă aşteptaţi ca el să facă acest lucru.

Şi acum, încă o bucată de lectură în proză, o fabulă de Lessing:

Stejarul

Turbatul vânt din nord îşi dovedise puterea într-o noapte furtunoasă, luptându-se cu un stejar maiestuos. Acum, acesta era doborât la pământ şi o mulţime de tufişuri scunde zăceau sub el zdrobite. O vulpe care-şi avea vizuina nu departe de acolo, l-a văzut a doua zi dimineaţa.

„Ce copac!” a strigat ea. „N-aş fi crezut niciodată că e atât de mare!”

În ce constă morala fabulei?

T. În faptul că abia la moartea unui om ne dăm seama cât a fost el de mare.

H.: În faptul că un om mic îşi dă seama cine era unul mare abia după ce acesta s-a prăbuşit.

Rudolf Steiner: Dar de ce este folosită tocmai vulpea, care e şireată?

H.: Pentru că şiretenia vulpii nu se poate apropia de măreţia copacului.

Rudolf Steiner: În ce propoziţie credeţi că se află morala fabulei cu privire la şiretenia vulpii? ‒ „N-aş fi crezut niciodată că e atât de mare!

Pur şi simplu, ea nu-şi înălţase niciodată privirile spre copac. Îl privise întotdeauna în partea de jos, se plimbase doar jos în jurul lui, şi atunci copacul ocupase un spaţiu restrâns. Vulpea, în pofida şireteniei sale, văzuse doar ceea ce se vede de jos din măreţia lui.

Vă atrag atenţia asupra următorului lucru: fabulele, care-şi desfăşoară acţiunea în lumea lor, într-o lume de fabulă, pot fi citite într-o manieră realistă, dar niciodată nu e voie să citim în acest fel poeziile.

Acum, după invitaţia pe care v-am adresat-o ieri, ajungem la ceva foarte important, şi anume la discutarea măsurilor care trebuie să fie luate atunci când observăm că un grup de elevi este mai puţin înzestrat pentru o materie sau alta sau pentru un aspect sau altul al materialului de predat, iar un alt grup de elevi este mai înzestrat în acea privinţă. Şi eu vă voi ruga acest lucru: Alegeţi-vă pentru întreaga perioadă de la 7 până la 15 ani aspectul asupra căruia vreţi să vă îndreptaţi în principal atenţia, în gândurile dvs., cu privire la grupul acelor elevi care nu sunt în stare să înveţe cum trebuie cititul sau scrisul, sau cunoştinţele despre natură, sau socotitul sau geometria sau cântul, şi gândiţi-vă apoi în ce fel v-aţi comporta, în clasă sau în general, faţă de copii, cum v-aţi comporta pe moment şi în decursul timpului, pentru a echilibra situaţia.


Mai mulţi participanţi la seminar fac expuneri mai lungi pe această temă.

Rudolf Steiner: Fenomenele cu care avem aici de-a face pot fi cauzate în parte de o neînzestrare generală a unor copii. Dar ele pot avea drept cauză şi o neînzestrare specială, specifică. Avem elevi care poate că sunt extraordinar de bine dotaţi pentru citit şi scris, dar care, imediat ce ajung la socotit, se dovedesc neînzestraţi pentru această activitate. Avem apoi elevi la care lucrurile mai merg de bine, de rău, în ceea ce priveşte socotitul, dar în momentul în care începem să apelăm la puterea lor de judecată, când ar fi cazul să înţeleagă aşa cum trebuie cunoştinţele despre natură, nu mai progresează. Apoi, există copii care nu se pot apropia de istorie. Aceste neînzestrări specifice sunt un lucru important de care trebuie să ţinem bine seama.

Poate ar fi bine să trataţi aceste neînzestrări în felul următor: Dacă observaţi că, în general, un copil e de la bun început neînzestrat pentru citit şi scris, veţi face foarte bine, eventual, dacă veţi lua legătura cu părinţii şi-i veţi ruga să le dea copiilor cât mai puţine mâncăruri cu ouă şi cât mai puţine făinoase. Restul poate să rămână, în linii mari, aşa cum este. Dacă părinţii ascultă acest sfat şi-l hrănesc bine pe copil, cu toate că i se sustrag o parte din alimente, s-ar putea ca pentru o vreme să-l punem la regimul cu foarte puţină carne şi cu multe legume şi frunze. Vom observa atunci că, datorită acestei schimbări în ceea ce priveşte alimentaţia, copilul cunoaşte o ameliorare a facultăţilor sale. Folosiţi-vă de această situaţie. Daţi-i mult de lucru copilului tocmai la început, aşadar, atunci când începeţi să-i schimbaţi regimul alimentar.

Dacă observaţi că simpla schimbare a regimului alimentar nu ajută prea mult, căutaţi să-l puneţi pe copil pentru o perioadă foarte scurtă ‒ opt zile, să zicem ‒, după ce am luat legătura cu părinţii, să înveţe pe stomacul gol sau cu un minimum de mâncare în stomac, până la terminarea cursurilor de dinainte de masă sau cel puţin până după primele ore de dimineaţă, în perioada când învaţă scrisul şi cititul. Acest procedeu nu trebuie aplicat prea multă vreme, ci faceţi să alterneze asemenea perioade cu unele de alimentaţie normală. Folosiţi însă bine timpul în care copilul va scoate la iveală facultăţi şcolare noi ‒ facultăţi mai puternice şi o mai mare receptivitate. Dacă repetaţi o asemenea cură alimentară de mai multe ori în cursul unui an, veţi constata că înzestrarea unui copil mai mult sau mai puţin mic ‒ e vorba de primii ani de şcoală ‒ se ameliorează întru câtva. Vă rog să ţineţi foarte mult seama de acest lucru .

Şi, în general, vă rog să ţineţi seama de faptul că o hrănire nesănătoasă în primii ani ai copilăriei, spre care sunt înclinaţi unii părinţi, contribuie, mai ales în cazul copiilor flegmatici sau sanguinici, la diminuarea facultăţilor lor. Veşnica supraalimentare a copiilor ‒ acum lucrurile stau puţin altfel, totuşi, trebuie să ştim ce se întâmplă ‒, îndoparea copiilor cu mâncăruri pe bază de ouă şi făinoase îi face pe copiii din primele clase să nu aibă chef deloc pentru învăţat şi să fie şi lipsiţi de facultăţile necesare.


Se pune întrebarea despre cum stau lucrurile cu consumul de cacao.

Rudolf Steiner: Dar de ce să consume copiii cacao? Acest lucru nu e deloc necesar, dacă nu cumva e nevoie de cacao pentru reglementarea digestiei. Uneori e nevoie de aşa ceva, pentru reglementarea digestiei. La copiii care au o digestie prea rapidă, e mai bine să folosim cacao decât alte remedii, dar dacă nu e vorba de aşa ceva, un copil nu trebuie să primească absolut deloc asemenea lucruri. În zilele noastre, li se dau copiilor multe lucruri care nu le folosesc la nimic.

Putem face în acest domeniu observaţii ciudate. Pe când eram institutor, în anii ‘80, exista un copilaş; n-a fost posibil să educ eu copilul, mie mi-au fost daţi spre instruire doar cei mai mari. El le era un mic verişor. Era, de fapt, un copil drăguţ, cuminte, cu idei bune. Ar fi putut deveni cândva un elev înzestrat. Am fost adeseori de faţă şi am putut vedea că era glumeţ şi înzestrat. Era abia un puşti, abia împlinise doi ani, când, o dată la masă, a spus următorul lucru; el avea două găluşti mici, şi era deja atât de isteţ, încât atunci când i s-a spus: „Hans, tu ai deja două găluşti”, el a răspuns: „Iar a treia vine imediat.” Aşa ceva a spus puştiul.

Pe urmă, lui îi plăcea foarte mult să înjure. Eu nu găseam că e prea rău dacă un copil de vârsta lui se răcoreşte înjurând. Mai târziu, el se potoleşte. Deci, îşi formase obiceiul de a mă înjura tocmai pe mine, în mod special. O dată, când am intrat pe uşă ‒ acum era ceva mai mare ‒, el mi s-a pus de-a curmezişul. Nu i-a venit în minte nici o înjurătură care să fie destul de tare, de aceea a spus: „Vin doi măgari!” Aşadar, el era foarte spiritual, nu-i aşa?

Dar era un copil palid, nu avea poftă de mâncare şi era cam slab. La sfatul unui medic, de altfel excelent, la fiecare masă i s-a dat din această cauză câte un păhăruţ de vin roşu. Eu nu avem nici o responsabilitate şi, de asemenea, nici o influenţă asupra acestei măsuri educativ-igienice bizare, dar eram îngrijorat în sinea mea. Pe urmă, l-am revăzut după ce împlinise treizeci şi doi, treizeci şi trei de ani ‒ un om îngrozitor de nervos! Am întrebat, o dată când nu era de faţă, cum a fost ca şcolar. Ei bine, acest om care dădea mereu din mâini, care pe la treizeci de ani era deja foarte nervos, era o dovadă vie a răului foarte mare pe care-l provocase păhăruţul de vin roşu primit la masă. Fusese un copil înzestrat, căci un copil care spune: „Vin doi măgari!”, e înzestrat.

„Era obraznic”, strigă doamna dr. Steiner.

Rudolf Steiner: De obrăznicie putem face abstracţie aici. Ce precedente avem? E uimitor. El nu găseşte nici un cuvânt destul de tare, şi atunci cheamă într-ajutor cantitatea. Este o înzestrare extraordinar de mare. Ei bine, el a devenit un şcolar slab şi n-a vrut să înveţe cum trebuie. Aşadar, această metodă educativă, vinul, îl dărâmase complet deja la şapte ani.

Acesta e un lucru pe care aş vrea să vi-l leg de suflet la începutul discuţiei noastre de astăzi, faptul că nu este neesenţial, în ceea ce priveşte înzestrarea copiilor, să avem grijă de regimul lor alimentar. Dar vă rog să aveţi grijă în special să nu sufere prejudicii digestia copilului. De aceea, dacă vă atrage atenţia ceva în privinţa înzestrării copilului, trebuie să vă informaţi de la părinţi, pe o cale plină de tact, dacă elevul are un proces digestiv normal. Căutaţi să-i determinaţi să facă tot ceea ce le stă în putinţă ca să-l reglementeze.


T. se referă la copiii neînzestraţi în ceea ce priveşte socotitul.

Rudolf Steiner: Dacă descoperiţi copii mai slab înzestraţi pentru socotit, veţi face bine procedând în felul următor: de regulă, ceilalţi copii vor avea două ore de gimnastică pe săptămână, adică o oră de euritmie şi o oră de gimnastică. Adunaţi-i împreună pe aceşti copii care nu ştiu să socotească bine şi puneţi-i să facă o oră de euritmie sau de gimnastică sau o jumătate de oră. Nu e nevoie să vă încărcaţi mai mult programul pentru a face asta; alăturaţi-i altor grupe care tocmai fac asemenea exerciţii. Trebuie să avem grijă ca tocmai prin exerciţiile de gimnastică şi de euritmie să fie stimulate facultăţile unor asemenea copii.

Îi puneţi să facă pentru început exerciţii cu bagheta metalică. Se ia bagheta în mâini: în faţă 1, 2, 3; în spate 1, 2, 3, 4. Aşadar, copilul trebuie să ducă bagheta în faţă şi în spate. El trebuie să se străduiască să facă în aşa fel încât la 3 să ducă bagheta în spate. ‒ La aceasta se adaugă paşii: 3 paşi înainte, 5 paşi înapoi, 3 paşi înainte, 4 paşi înapoi, 5 paşi înainte, 3 paşi înapoi ş.a.m.d. ‒ Căutaţi să implicaţi în mişcările de gimnastică ale copilului, şi poate şi în cele euritmice, numărul, astfel încât el să fie nevoit să numere atunci când se mişcă. Veţi vedea că acest procedeu dă rezultate. Eu am făcut în repetate rânduri aşa ceva cu copiii.

Vă întreb acum: De ce dă rezultatele acest procedeu? După cele ce aţi învăţat deja, vă puteţi imagina de ce.


T.: Mişcările euritmice pot fi un bun mijloc pentru predarea geometriei.

Rudolf Steiner: Dar eu nu m-am referit la predarea geometriei. Ceea ce am spus se referea la socotit, pentru că la baza socotitului se află mişcarea impulsionată de voinţă, simţul mişcării. Dacă-l facem să intre în activitate, stimulăm această facultate. Scoatem la suprafaţă din subconştient ceva care, la un asemenea copil, nu vrea să iasă la suprafaţă. În general, prin exerciţii bazate pe mişcare putem stimula facultăţile care lipsesc în ceea ce priveşte socotitul şi geometria. Pentru învăţarea geometriei, vom putea face foarte mult prin nişte exerciţii de euritmie bine gândite. De asemenea, prin exerciţii cu bagheta metalică.


N.: Dacă avem de-a face cu dificultăţi de pronunţare, trebuie să reflectăm la legătura dintre vorbire şi muzică.

Rudolf Steiner: Majoritatea cazurilor de pronunţie defectuoasă se bazează pe acest lucru, pe faptul că elevii nu aud cum trebuie.


N.: La orele de geografie, elevul sanguinic nu va putea ţine pasul cu ceilalţi, el are reprezentări confuze. Eu aş recomanda aici desenul, motive de pe hartă.

Rudolf Steiner: Dacă geografia ar fi predată într-un mod foarte viu, dacă se arată prin prezentări grafice ţările, repartizarea vegetaţiei pe ţări, repartizarea produselor solului pe ţări, dacă vom da predării, aşadar, o astfel de formă vie, expresivă, atunci vom observa tocmai aici că nu vom întâlni o confuzie generală la elevi. Prin aceasta, putem uşor lupta împotriva unei confuzii generale. Dacă mai dăm viaţă orei şi prin faptul că încercăm, tocmai în cazul geografiei, să descriem mai întâi ţara, apoi o desenăm, îi punem pe elevi s-o deseneze la tablă, să însemneze râurile, munţii, repartizarea vegetaţiei, a pădurilor şi pajiştilor şi citim apoi cu clasa nişte descrieri de călătorie, vom vedea atunci că vom găsi, de regulă, foarte puţini elevi neînzestraţi pentru geografie, ba chiar că putem folosi geografia pentru a-i face pe elevi să devină vioi şi pentru a stimula şi alte facultăţi. Într-adevăr, dacă putem face în aşa fel încât geografia să devină interesantă, vom observa că vom trezi în elevi şi alte facultăţi.


G.: Eu m-am gândit la clasele I-III. În caz de lenevie, eu aş folosi severitatea şi aş căuta să trezesc ambiţia pozitivă. Uneori trebuie să-i atragem atenţia copilului asupra faptului că poate va trebui să repete clasa. Şi aici trebuie trezite zelul şi ambiţia pozitivă.

Rudolf Steiner: Eu n-aş recomanda prea mult să se apeleze la ambiţie. Ambiţia n-ar prea trebui trezită. În primii ani de şcoală se pot folosi foarte bine lucruri de felul celor pe care dvs. le recomandaţi, dar fără o accentuare prea puternică a ambiţiei, altfel va trebui să eliminăm tot prin educaţie această ambiţie, pe care noi am educat-o la copil. Dar e necesar să se ţină seama ‒ trebuie să spun acest lucru mereu şi mereu ‒ de regimul alimentar.

Poate va trebui ca prietenii care vor mai vorbi acum despre aceste lucruri să aibă în vedere faptul că există numeroşi copii care mai târziu în viaţă nu au nici un simţ pentru a înţelege cum trebuie obiectele din natură şi pentru a le distinge. Unii elevi îl pot aduce la exasperare pe dascăl din cauză că nu pot distinge printre minerale ce este un malachit sau o blendă, sau nici măcar ce este un smaragd; care, deci, n-au absolut nici un simţ pentru a înţelege obiectele din natură şi pentru a le recunoaşte. Aşa stau lucrurile cu ei şi în ceea ce priveşte plantele, ba chiar şi animalele. Şi de acest lucru vă rog să ţineţi seama.


A.: Mă gândisem că, la copiii cei mai mici, unele grupe rămân în urmă cu socotitul. De aceea, mie îmi place cel mai mult să fac asta cu ajutorul degetelor, al bucăţelelor de hârtie, cu bile sau cu nasturi. Se poate face şi o învăţare „pe secţii”, fără ca elevii să ştie, îi împărţim în grupe, copii înzestraţi şi copii slabi. Ne ocupăm apoi în mod special de cei slabi, pentru ca cei înzestraţi să nu fie ţinuţi pe loc din cauza lor.

Rudolf Steiner: Newton, Helmholtz, Julius Robert Mayer, ar fi fost aşezaţi întotdeauna, într-un asemenea caz, între copiii slabi.

A.: Asta nu face nimic.

Rudolf Steiner: Sigur, nu face nimic. Până şi Schiller ar fi fost aşezat între copiii slabi. Conform cu certificatul de capacităţi şcolare, Robert Hamerling a primit la toate materiile note bune, în afară de compunere. De obicei, la această materie avea note sub media normală.

Despre felul cum putem ajuta prin euritmie s-a vorbit deja. ‒ Domnişoara F. ne va spune acum în ce fel poate ajuta, după părerea ei, euritmia, atunci când copiii se arată rebeli faţă de aceasta. Căci şi copiii rebeli trebuie să facă euritmie.


F.: M-am gândit că melancolicii vor manifesta prea puţin interes pentru exerciţiile ritmice, pentru exerciţiile cu bagheta metalică, pentru exerciţiile la care se bate tactul, aşadar, pentru toate exerciţiile care cer să ne folosim trupul fără a fi complexaţi. Ei preferă mai degrabă să privească în lăuntrul lor şi obosesc uşor, din cauza constituţiei lor corporale. Am putea face în aşa fel încât, atunci când ceilalţi fac exerciţii cu bagheta metalică, aceşti copii să-i acompanieze prin cânt vocal sau să rostească versuri în tact. În acest fel, ei vor fi antrenaţi în ritm fără efort corporal. Dar se mai poate şi ca ei să nu agreeze aceste exerciţii pentru că au tendinţa de a nu se transpune niciodată cu adevărat în ceea ce fac, ci de a rămâne cu o parte a fiinţei lor în interior. În acest caz, ar trebui să-i punem să sară pe sunetele muzicale, pentru că acestea îl angajează, de fapt, pe omul întreg. Şi, în acelaşi timp, sunt ceva obiectiv.

Dascălul nu are voie să nutrească sentimentul că un copil e incapabil de un lucru. El trebuie să nutrească gândul că întreaga euritmie există deja în copil. Siguranţa lui s-ar transfera asupra copilului.

Rudolf Steiner: Toate aceste procedee sunt foarte bune. Am mai putea recomanda, în cazul copiilor care nu se apropie uşor de euritmie, să le trezim o bucurie deosebită legată de euritmie prin faptul că nu doar le dăm posibilitatea să privească mult din afară, la alţii, gesturile euritmice, ci şi încercăm să „fotografiem” diferite poziţii. Acestea ar trebui simplificate, astfel încât să le oferim copiilor imagini vizuale ale formelor şi mişcărilor euritmice pe care le execută omul însuşi. Asemenea imagini vizuale ale poziţiilor şi formelor euritmice se imprimă şi înflăcărează facultăţile euritmice. Din acest motiv am rugat-o pe d-ra W. să realizeze asemenea imagini [ Nota 27 ], prin care eu nu înţeleg simple redări ale unor poziţii euritmice, ci transpuneri ale acestora în forme de mişcare simple, schematice, care au un efect artistic. Acestea ar putea fi apoi folosite ca să le arătăm copiilor frumuseţea liniei. Veţi observa atunci ‒ ceea ce este un fapt psihologic extraordinar de interesant ‒ că elevul are prilejul să perceapă frumuseţea liniei pe care o creează el însuşi prin euritmie, fără a deveni vanitos şi cochet. Pe când altfel, dacă e atent la ceea ce face el însuşi, cu uşurinţă va deveni vanitos; tocmai la euritmie acest lucru va putea fi evitat. De aceea, în euritmie trebuie încercat un paralelism cu perceperea liniei euritmice, care poate fi folosit la intensificarea sentimentului de sine, fără a trezi vanitatea şi cochetăria.


M. povesteşte în ce fel le-ar explica el copiilor dinamul.

El ar căuta să scoată în evidenţă pretutindeni lucrurile din care rezultă fenomenul de bază.

Rudolf Steiner: Acesta este un principiu foarte important, el poate fi aplicat şi la alte materii. Este un principiu foarte bun de predare, dar el e bun, la orele de fizică, aş zice, pentru toţi elevii. El nu se referă direct la întrebarea: „Ce facem cu elevii slabi?” Căci elevii slabi la fizică vă vor opune oarecare rezistenţă şi în cazul unui asemenea proces, mai ales fetele.


O.: De vreme ce alimentaţia joacă un rol foarte important, l-aş ruga pe dl. dr. Steiner să ne spună ceva în legătură cu acţiunea diferitelor alimente asupra corpului.

Rudolf Steiner: În parte, am spus deja înainte câte ceva, în parte puteţi găsi unele lucruri şi în diferite pasaje din conferinţele mele [ Nota 28 ]. Poate că astăzi am ajunge prea departe de tema noastră dacă am spune toate amănuntele legate de această întrebare. Ar trebui însă evitat la copii consumul de ceai negru şi cafea.

Ceaiul negru face ca gândurile să nu rămână adunate la un loc, să zboare care încotro. De aceea, ceaiul negru este foarte bun pentru diplomaţi, care trebuie să flecărească întruna şi să nu caute să dezvolte în mod logic o idee dintr-alta. Ar trebui să evităm provocarea la copii a acestui zbor al gândurilor prin consumul de ceai negru.

Dar nici cafeaua nu e bună pentru copii, fiindcă, sub influenţa ei, în copii se naşte predispoziţia de a deveni prea pedanţi. Cafeaua este băutura ziariştilor, care-i face să poată dezvolta un gând dintr-altul. N-ar trebui să cultivăm aşa ceva la copii. La ei gândurile ar trebui să se dezvolte mereu unul dintr-altul în mod natural. Cafeaua şi ceaiul negru sunt lucruri care trebuie să fie evitate.

Putem considera drept deosebit de importante pentru copii toate părţile verzi ale plantei; de asemenea, laptele. Pe cât posibil, cât mai puţină carne de culoare închisă; ar trebui să le dăm copiilor numai carne albă. Dacă vreţi să ştiţi neapărat aceste lucruri legate de alimentaţie.


D.: Dacă un copil pricepe greu, trebuie să ne ocupăm mult de el şi să vedem dacă la celelalte materii ţine pasul cu clasa. Dacă ne ocupăm prea mult de copiii neînzestraţi, ia naştere dificultatea că ceilalţi copii nu fac nimic în acest timp.

Rudolf Steiner: Vă rog să nu acordaţi o importanţă exagerată pierderilor pe care ceilalţi copii le suferă din cauză că ne ocupăm cu cei mai puţin înzestraţi. De regulă, nu se pierde chiar atât de mult dacă-i facem pe copiii înzestraţi să fie şi ei atenţi la lucrurile pentru care câţiva sunt mai puţin înzestraţi, atunci când le prezentăm aşa cum trebuie ele prezentate copiilor neînzestraţi. Cu aceasta, într-adevăr, copiii mai înzestraţi nu pierd chiar atât de mult. Dacă avem tactul de a şti cum să prezentăm lucrurile în mod just copiilor mai slabi, vor profita, în anumite privinţe, şi copiii mai înzestraţi.


B.: În cazul în care copiii nu manifestă interes pentru ceva, eu aş apela întotdeauna la ajutorul unor impresii artistice. La un copil care nu putea să ţină minte felurile de pietre, aceasta avea legătură cu o dificultate în ceea ce priveşte reţinerea formelor în general. Asemenea copii nu reţin nici melodiile.

Rudolf Steiner: Dvs. aţi depistat în mod deosebit acea dificultate pe care o au unii copii de a nu putea înţelege şi reţine formele. Aici trebuie să facem însă distincţie între formele care au legătură cu lumea organică şi formele care au legătură cu mineralele, cu care merg, într-adevăr, în paralel forme melodice. Acum însă aici este esenţial faptul că avem de-a face cu o deficienţă foarte mare, cu o deficienţă radicală din dezvoltarea omului şi că trebuie să vrem să vindecăm în mod temeinic această deficienţă.

Vom realiza foarte mult în ceea ce priveşte reţinerea formelor organice din natură, a formelor animale şi vegetale, dacă vom căuta să scoatem în evidenţă în mod caricatural, prin desen, ceea ce au caracteristic animalele şi plantele ‒ nu într-un mod lipsit de gust, ci într-un mod plin de gust, dar totuşi frapant ‒, dacă-i facem pe copii să reţină caricaturile, astfel încât pe această cale ocolită, prin reţinerea caricaturilor, să reţină şi restul. Aşadar, i-am putea face, în acest fel, să ţină minte cum arată un şoarece. Poate că vom mai adăuga dinţii şi părul.

desen

Mai există şi o altă posibilitate de a sesiza forma: Faceţi în aşa fel încât copiii să înţeleagă din interior ceea ce nu pot înţelege din exterior. Să zicem că un copil nu poate să înţeleagă din exterior un paralelipiped, un corp delimitat de şase paralelograme. Nu poate să-l ţină minte. Îi spunem copilului: „Imaginează-ţi că eşti un pitic mic de tot care se furişează în interiorul paralelipipedului. Imaginează-ţi că eşti acolo înăuntru ca într-o odaie.” Îl facem să sesizeze din interior ceea ce nu poate sesiza din exterior. Aceasta o poate face. Numai că trebuie să facem acest lucru de teribil de multe ori cu copilul.

La asemenea forme, care există şi în regnul mineral, putem realiza acest lucru relativ uşor. E deja mai greu atunci când e vorba de sesizarea culorii sau a altor însuşiri ale mineralului. Atunci înlesnim înţelegerea punându-l pe copil, pur şi simplu, să-şi reprezinte ceea ce este mic la dimensiuni foarte mari. Aşadar, îl facem să-şi reprezinte un minicristal galben ca pe un corp cristalizat de dimensiuni uriaşe.

Dar când e vorba de ceva care se desfăşoară în timp, când e vorba de muzică, nu mai e tot atât de uşor. Dacă vreţi să interveniţi aici cu ajutorul caricaturizării, puteţi realiza ceva ‒ dacă nu puteţi realiza încă nimic prin ameliorarea înţelegerii formei spaţiale ‒ doar punându-l pe copil să mărească, extraordinar de mult, prin socotit, intervalele, făcând ca sunetele să pară foarte lungi şi făcând ca şi melodia, prin mărirea temporală a raporturilor dintre sunete, să pară foarte mare, o acţiune mare, puternică. Atunci veţi putea realiza ceva. Altfel nu veţi putea ameliora prea mult situaţia.


Acum, vă rog să vă notaţi pentru mâine următoarele întrebări.

Prima întrebare: În ce fel pot prezenta, la ora de cunoştinţe despre natură, plantele superioare, în acelaşi spirit în care am vorbit ieri despre animale, despre sepie, şoarece, om?

A doua întrebare: cum pot întreţese aici cunoştinţele despre muşchi, ciuperci, licheni?

Probabil că aceste două întrebări se vor împleti între ele.

Aşadar, vă rog să reflectaţi la modul de a prezenta plantele pe baza acelui punct de vedere pe care l-am expus ieri [ Nota 29 ]. Nu e vorba de o predare intuitivă, ci de predarea după împlinirea vârstei de nouă ani, când încep să fie predate cunoştinţele despre natură.