Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

ARTA EDUCAŢIEI. DISCUŢII DE SEMINAR ŞI
CONFERINŢE ASUPRA PLANULUI DE ÎNVĂŢĂMÂNT

GA 295


A NOUA DISCUŢIE DE SEMINAR

Stuttgart, 30 august 1919

Exerciţii la vorbire:

Nimm mir nicht, was, wenn ich freiwillig dir es reiche, dich beglückt.
(Nu-mi lua ceea ce, dacă ţi-l dau de bunăvoie, te face fericit.) (n. t.)

Rudolf Steiner: Exerciţiul este făcut mai mult pentru împărţirea frazei conform cu sensul, astfel încât aveţi următoarele: Mai întâi: o propoziţie scurtă: „Nimm mir nicht” (Nu-mi lua), şi apoi propoziţia: „was ... dich beglückt” (ceea ce ... te face fericit), care este însă întreruptă de cealaltă: „wenn ich freiwillig dir es reiche”(dacă ţi-l dau de bunăvoie). Intenţia este să fie evidenţiat acest lucru în vorbire. Trebuie să se observe că dvs. reluaţi acelaşi fel de a accentua pe care l-aţi întrerupt la cuvântul „was” (ceea ce), că îl reluaţi la „dich” (te face).

Redlich ratsam
Rüstet rümlich
Riesig rächend
Ruhig rollend
Reuige Rosse

Nimm nicht Nonnen in nimmer müde Mühlen.

Pfiffig pfeifen
Pfäffische Pferde
Pflegend Pflüge
Pferchend Pfirsiche

Maximă săptămânală, ultima săptămână a lunii august, din „Calendarul sufletesc” [ Nota 30 ].

Ich fühle fruchtend fremde Macht
Sich stärkend mir mich selbst verleihn,
Den Keim empfind ich reifend
Und Ahnung lichtvoll weben
Im Innern an der Selbstheit Macht

Străină forţă simt rodind în mine
Ce întărindu-se, mă dăruieşte mie,
Şi simt cum germenul se coace
Şi ţese luminos o presimţire
Urzind lăuntric la puterea Sinei.

Rudolf Steiner: Ajungem acum la dificila sarcină pe care ne-am propus-o pentru azi.

V-am rugat ieri să reflectaţi la felul cum aţi da formă acelor ore în care aţi vrea să învăţaţi cu copiii despre plantele inferioare şi cele superioare, cu ajutorul unui exemplu oarecare, pe baza aceluiaşi spirit din care eu v-am arătat, în cazul sepiei, şoarecelui, calului şi omului, cum trebuie să se facă aşa ceva când e vorba de animale. Vreau să spun ca introducere doar că o predare adecvată cere ca, înainte de a se trata despre condiţiile ce ţin de istoria naturală a plantelor, să se arunce o privire asupra animalelor. Veţi vedea de ce trebuie să procedaţi în acest fel, dacă vă veţi da osteneala să caracterizaţi, în măsura în care puteţi da exemple de o plantă sau alta, ora de botanică.

Poate că va fi bine să întrebăm mai întâi: Cine a predat deja botanica? Acela ar putea să înceapă. Ceilalţi s-ar putea orienta după spusele sale.


T.: Planta năzuieşte în mod instinctiv după Soare. Florile se întorc cu faţa spre Soare chiar şi atunci când acesta n-a răsărit încă. Trebuie să atragem atenţia asupra deosebirii dintre dorinţele animalului şi ale omului, pe de-o parte, şi năzuinţa pură a plantei de a se îndrepta spre Soare, pe de altă parte. Să-i explicăm apoi copilului faptul că planta îşi duce viaţa între Soare şi Pământ. Să amintim cu orice prilej de legătura dintre plantă şi mediul ei ambiant, să evidenţiem în special opoziţia dintre plantă şi om, dintre plantă şi animal. Să vorbim de expiraţia şi inspiraţia plantelor. Să-l facem pe copil să simtă că planta reconstruieşte, tocmai din aerul „stricat”, prin puterea Soarelui, ceea ce mai apoi îi slujeşte omului drept hrană. Când discutăm despre dependenţa omului de plante, în ceea ce priveşte hrana, putem atrage atenţia asupra importanţei unei recolte bune ş.a.m.d. În legătură cu procesul creşterii: orice plantă, chiar frunza, creşte numai pornind de la sol, nu însă de la vârf. Procesul de creştere propriu-zis este întotdeauna ascuns.

Rudolf Steiner: Ce înseamnă că o plantă creşte numai de la sol? Cu unghiile de la degetele omului este exact la fel. Iar dacă luaţi alte părţi ale corpului uman, pielea, dosul mâinii sau alte părţi situate mai jos, e tot aşa. În ce constă, propriu-zis, creşterea?


T.: Ea constă, propriu-zis, din eliminarea înspre exterior a ceva mort, de către ceea ce este viu.

Rudolf Steiner: Da, aşa este. Orice creştere e o ţâşnire din interior a viului şi o eliminare, o decojire, înspre exterior, a ceea ce este mort. De aceea, creşterea nu poate avea loc niciodată din exterior. Întotdeauna substanţa trebuie să înainteze dinspre interior în afară şi să se descojească la suprafaţă. Aceasta e legea generală a creşterii, adică a legăturii creşterii cu materia.


T.: Ceea ce se întâmplă cu frunza, faptul că, atunci când este expusă Soarelui, ea moare, se jertfeşte, am putea spune, acest lucru se întâmplă în floare sub o formă potenţată. După ce a fost fecundată, ea moare. Rămâne în viaţă doar ceea ce este ascuns în interior, care se dezvoltă mai departe. În cazul plantelor inferioare, trebuie să atragem atenţia asupra faptului că există plante, cum sunt ciupercile, care seamănă cu sămânţa plantelor superioare, iar alte plante inferioare seamănă în special cu frunzele plantelor superioare.

Rudolf Steiner: Aţi spus unele lucruri bune, ar fi totuşi de dorit ca, în decursul unei asemenea prezentări, elevul să afle care sunt părţile unei plante individuale. De altfel, trebuie să vorbiţi în permanenţă de părţile plantei, de frunză, floare ş.a.m.d. Ar fi bine ca elevul să se familiarizeze cu anumite părţi ale plantei, conform principiului pe care l-aţi ales în mod just: a studia planta în legătură cu Soarele şi Pământul. Trebuie să însufleţiţi într-o oarecare măsură expunerea despre plantă şi să clădiţi, pornind de aici, o punte de trecere spre om. Încă n-aţi reuşit să clădiţi această punte, fiindcă cele spuse de dvs. sunt mai mult poveşti utilitariste despre felul în care plantele îi sunt folositoare omului sau comparaţii exterioare. Ceea ce trebuie să dezvoltaţi, pentru ca tocmai un copil să aibă foarte mult de câştigat de la o asemenea expunere, este următorul lucru: va trebui să încercaţi, după ce aţi explicat raportul dintre animal şi om, să explicaţi şi raportul dintre plantă şi om. Căci, în majoritatea cazurilor, la vârsta de unsprezece ani putem începe cu aşa ceva, atunci putem ţine seama de ceea ce copilul a învăţat deja sau, mai bine zis, de faptul că el a învăţat, într-un fel sau altul, lucrurile pe care trebuie să le valorifice. ‒ Nu avem voie să uităm să aducem aproape de puterea de înţelegere a copilului planta însăşi, conform cu alcătuirea ei.


M.: Le arătăm copiilor procesul încolţirii, poate observând fasolea. Mai întâi fasolea ca sămânţă, apoi germenele în diferite stadii. Arătăm formele diferite pe care le ia planta de-a lungul anotimpurilor.

Rudolf Steiner: Acesta este un lucru care ar trebui început în mod raţional de-abia cu elevii care au împlinit deja vârsta de paisprezece, cincisprezece ani. Dacă aţi face acest lucru, v-aţi convinge că, de fapt, copiii care mai sunt în şcoala elementară nu pot înţelege încă în mod real procesul încolţirii. Aşadar, ar fi prematur să dezvoltăm în faţa unor copii mai mici procesul încolţirii, povestea cu fasolea ş.a.m.d. Din punct de vedere lăuntric, acest lucru le este încă foarte străin copiilor.


M.: Nici eu n-am vrut altceva decât să atrag atenţia asupra asemănării dintre planta tânără şi animalul tânăr şi, de asemenea, asupra deosebirilor. De animal are grijă mama, planta este trimisă în lume singură. Eu am vrut să prezint lucrurile într-un mod care se adresează mai mult sentimentului.

Rudolf Steiner: Nici aceste reprezentări care se adresează sentimentului nu sunt bune pentru copil. Ele n-ar găsi la copil nici o înţelegere.


N.: Putem compara unele părţi ale plantei cu omul? De pildă, rădăcina cu capul ş.a.m.d.?

Rudolf Steiner: Dvs., aşa cum bine a făcut dl. T. în expunerea sa, trebuie să situaţi planta în contextul întregii naturi, Soare, Pământ ş.a.m.d., şi trebuie să lăsaţi planta în legătura ei cu lumea. În acest caz, veţi obţine o prezentare care, dacă-i daţi forma potrivită, va găsi la copil o anumită înţelegere.


R. arată cum putem compara planta cu omul, de pildă, copacul cu omul: trunchiul = tulpină; membre = crengi şi ramuri; cap = rădăcinile. Când mâncăm, la om hrana merge de sus în jos, la copac, ea merge de jos în sus. Deosebire: omul şi animalul se pot mişca în mod liber, pot simţi plăcere şi suferinţă, pe când planta nu poate. Fiecare specie vegetală corespunde, dar numai din punct de vedere exterior, unei însuşiri de caracter umane, stejar = mândrie ş.a.m.d., lichenii şi muşchii sunt modeşti.

Rudolf Steiner: Cu aceasta, iarăşi s-a spus foarte mult, dar, fireşte, încă tot n-a fost făcută încercarea de a-i aduce aproape copilului planta însăşi, potrivit cu formele ei.

Cum ar fi dacă aţi face, de pildă, următorul lucru. Aţi întreba, să zicem: Nu v-aţi plimbat niciodată pe la începutul verii? N-aţi văzut pe câmp flori la care, dacă sufli asupra lor, unele părţi zboară în toate părţile? Aveţi nişte evantaie mici, care pe urmă zboară. Voi aţi văzut aceste flori şi ceva mai înainte, când vara nu era atât de aproape. Atunci acolo, în partea de sus, se aflau doar nişte părţi galbene, asemănătoare frunzelor. Şi mai devreme, mai în primăvară, existau numai frunzele verzi, care aveau crestături foarte ascuţite.

desen

Ceea ce noi privim astfel, în trei momente diferite, este mereu aceeaşi plantă. Numai că la început ea este în principal frunză verde, după aceea este în principal floare, iar apoi este în principal fruct. Căci ceea ce zboară în toate părţile nu sunt altceva decât fructele. Toate acestea sunt, de fapt, o păpădie! Mai întâi ea face frunze care înverzesc, apoi dă flori şi după aceea face fructe. Datorită cărui fapt se întâmplă toate acestea? Cum se face că această păpădie pe care o cunoaşteţi se arată o dată numai cu frunze verzi, apoi cu flori şi pe urmă cu micile fructe?

Iată explicaţia: Când frunzele verzi cresc din pământ, încă nu e atât de cald. Căldura nu acţionează atât de puternic. Dar ce este în jurul frunzelor verzi? Voi ştiţi ce este. Este ceva ce voi simţiţi doar atunci când vântul adie, dar care se află mereu de jur împrejurul vostru: aerul. Voi ştiţi acest lucru, am vorbit deja despre asta. În principal, aerul face să iasă frunzele verzi şi când, mai apoi, aerul este pătruns mai mult de căldură, când se face mai cald, frunzele nu mai rămân frunze, atunci frunzele cele mai de sus se transformă în flori. Dar căldura nu se duce numai la plantă, ci ea merge şi spre pământ şi vine înapoi. Cu siguranţă că aţi fost deja într-un loc unde se afla o bucăţică de tablă. Veţi fi observat că tinicheaua primeşte căldura mai întâi de la Soare şi că pe urmă o radiază. De fapt, orice obiect face asta. Şi aşa face căldura: pe când ea încă mai radiază în jos, până când pământul nu s-a încălzit prea mult, ea plăsmuieşte floarea. Iar atunci când căldura radiază înapoi de la pământ în sus, spre plantă, ea formează fructul. De aceea trebuie fructul să aştepte până vine toamna.

Dacă procedaţi în acest fel, stabiliţi o legătură între organe şi raporturile aeriene şi calorice. Puteţi apoi merge mai departe cu o asemenea expunere şi puteţi încerca în acest fel să duceţi mai departe ideea pe care doar am sugerat-o azi pentru prima dată, aceea de a stabili o legătură între plante şi elementele exterioare. În acest fel, veţi reuşi să faceţi legătura între aspectele morfologice, între forma plantelor, şi lumea exterioară. Încercaţi să faceţi o dată acest lucru.


D. se referă la predarea botanicii.

Rudolf Steiner: Aţi spus multe lucruri foarte bune, dar trebuie depuse eforturi pentru ca elevii să dobândească o perspectivă de ansamblu asupra plantelor: mai întâi asupra celor inferioare, apoi asupra celor din mijloc, apoi asupra celor superioare. Putem lăsa cu totul deoparte erudiţia. Nu e uşor să conduci copiii spre dobândirea unei perspective de ansamblu, dar acest lucru poate deveni ceva foarte important pentru procesul învăţării şi el poate fi dezvoltat din observarea lumii vegetale.


Mai mulţi dascăli fac expuneri mai lungi. Cineva afirmă că „rădăcina slujeşte la hrănirea plantei”.

Rudolf Steiner: Expresia „a sluji” ar trebui evitată. Nu rădăcina slujeşte hrănirii, ci rădăcina este în legătură cu viaţa reţelei acvatice a Pământului, cu viaţa sevelor, pe când în contact cu aerul se dezvoltă frunzele. Dar principala hrană a plantei nu este ceea ce absoarbe ea din sol, ci carbonul de sus, din aer. Planta îşi ia hrana de sus în jos.

Copiii nu-şi vor însuşi în mod nemijlocit ideea metamorfozei, dar ei vor înţelege legătura dintre apă şi rădăcină, dintre aer şi frunze, dintre căldură şi flori.

Nu e bine să se discute prea devreme procesul fecundării la plante, în orice caz, nu la vârsta când se începe studiul botanicii. Şi aceasta, deoarece copilul nu vine în întâmpinarea acestui proces cu o înţelegere reală. Noi îl putem descrie, dar nu vom găsi la copil o înţelegere lăuntrică.

Aceasta, pentru că procesul fecundării la plante nici măcar nu este ceva atât de formidabil de important cum presupun abstractele ştiinţe actuale ale naturii. Citiţi frumoasele articole ale lui Goethe [ Nota 31 ] din anii ‘20 ai secolului al XIX-lea, acolo unde vorbeşte despre „polenizare” ş.a.m.d., unde apără metamorfoza împotriva procesului propriu-zis de fecundare şi unde el critică zdravăn faptul că oamenii consideră atât de teribil de important să descrie pajiştile drept un permanent pat nupţial. Faptul că, la plante, procesul fecundării este aşezat prea mult în prim-plan, acest lucru îl contestă Goethe. Metamorfoza e mult mai importantă decât fecundarea. Chiar dacă în zilele noastre oamenii nu mai pot împărtăşi credinţa lui Goethe, că fecundarea este de fapt ceva secundar şi că planta creşte, în principal, prin metamorfoză, prin ea însăşi, chiar dacă, potrivit cu descoperirile avansate, trebuie să considerăm că fecundarea este atât de importantă, rămâne totuşi acest lucru, faptul că noi greşim atunci când scoatem atât de mult în evidenţă fecundarea, cum se întâmplă în zilele noastre. Trebuie să lăsăm mai în culise acest proces şi să punem în locul lui raporturile plantei cu lumea înconjurătoare. E cu mult mai important să descriem cum acţionează asupra plantei aerul şi căldura şi lumina şi apa, decât să prezentăm acest abstract proces al fecundării, care e atât de mult scos în evidenţă în zilele noastre. Acest lucru aş vrea să-l subliniez într-un mod cu totul deosebit. Şi, pentru că acesta este cu adevărat un punct crucial de cea mai mare importanţă, eu aş dori ca dvs. să treceţi acest Rubicon şi să săpaţi mai departe în această direcţie: căutaţi metodologia justă, modul just de a prezenta plantele.

Vă atrag atenţia asupra faptului că întrebarea: Care sunt asemănările dintre un animal şi om? poate fi pusă foarte uşor. Veţi găsi cele mai diferite afirmaţii. Dar metoda comparativă exterioară se poticneşte foarte curând, dacă vom căuta asemănări între plantă şi om. Totuşi, ne putem întreba, de asemenea: Oare nu cumva noi căutăm, pur şi simplu, în direcţia greşită, atunci când căutăm să face o asemenea comparaţie?

De punctul de la care ar trebui să pornim noi aici s-au apropiat cel mai mult cele spuse în treacăt de dl. R., care însă a renunţat şi apoi n-a mai continuat.

Putem pleca acum de la un lucru pe care dvs. îl ştiţi, dar pe care nu-l puteţi transmite omului la vârsta copilăriei. Dar poate că până la viitoarea noastră întâlnire veţi reflecta la felul cum puteţi îmbrăca în cuvinte, pe care copilul să le înţeleagă, lucrurile pe care le puteţi şti foarte bine sub aspect mai mult teoretic.

Aşadar, din punct de vedere exterior nu-l putem compara în mod nemijlocit pe om, aşa cum ni se înfăţişează el, cu planta, dar există anumite asemănări. Eu am căutat ieri [ Nota 32 ] să desenez trunchiul uman ca pe un fel de sferă neterminată. Ceea ce am obţine dacă am întregi sfera, are o anumită asemănare cu planta în raporturile ei reciproce cu omul. Chiar am putea merge şi mai departe, spunând: Dacă, în ceea ce priveşte simţurile situate la mijloc [ Nota 33 ], simţul caloric, simţul văzului, simţul gustului, simţul mirosului, aţi „împăia” omul ‒ scuzaţi comparaţia! dvs. va trebui s-o transmiteţi într-un limbaj accesibil copiilor ‒, atunci aţi obţine tot felul de forme vegetale. Îndesând în om un material moale, pur şi simplu, acesta ar lua de la sine forme vegetale. Într-un anumit sens, lumea vegetală e un fel de negativ al omului: este întregirea lui.

Cu alte cuvinte: Când adormiţi, sufletescul dvs. propriu-zis iese din trup; când vă treziţi, sufletescul dvs., eul şi sufletul propriu-zis, intră iarăşi în trup. Cu acest trup care rămâne culcat în pat nu puteţi compara prea bine lumea vegetală. Dar puteţi compara foarte bine lumea vegetală cu sufletul însuşi, care iese şi intră. Şi, când treceţi peste câmpuri şi pajişti şi vedeţi planta strălucind prin florile ei, vă puteţi întreba: Ce temperament este acela care iese aici la iveală? Este unul înfocat! ‒ Aceste forţe plesnind de viaţă care vin în întâmpinarea dvs. din flori, le puteţi compara cu unele însuşiri sufleteşti. ‒ Sau mergeţi prin pădure şi vedeţi ciuperci şi vă întrebaţi: Ce temperament iese aici la iveală? De ce nu stă această plantă la soare? Aceste ciuperci sunt flegmaticii.

Aşadar, dacă treceţi la sufletesc, veţi găsi pretutindeni elemente de comparaţie cu lumea vegetală. Căutaţi numai să dezvoltaţi aceste comparaţii! Dacă lumea animală trebuie s-o comparaţi mai mult cu corporalitatea omului, lumea vegetală trebuie s-o comparaţi mai mult cu sufletescul omului, cu ceea ce-l „umple”, îl „împăiază” pe om, ca suflet, atunci când se trezeşte dimineaţa. Lumea vegetală îl întregeşte pe om aşa cum îl întregeşte sufletul său. Dacă am împăia, am umple cu ceva aceste forme, atunci am obţine formele vegetale. Aţi vedea, de asemenea, dacă aţi reuşi să-l conservaţi pe om ca pe o mumie şi aţi scoate totul afară, golind toate căile vaselor sanguine, toate căile nervoase, şi dacă aţi turna în ele o substanţă foarte moale, atunci, din formele goale pe dinăuntru ale omului, aţi obţine toate formele posibile.

Lumea vegetală se raportează la om în felul despre care am vorbit adineaori, iar dvs. trebuie să încercaţi să le arătaţi copiilor că rădăcinile sunt înrudite mai mult cu gândurile umane, florile mai mult cu sentimentele umane, cu afectele, cu emoţiile.

Acesta este motivul pentru care plantele cele mai perfecte, plantele superioare cu flori, conţin cel mai puţin din elementul animal. Cel mai mult au din elementul animal ciupercile şi plantele aflate foarte jos pe scara vieţuitoarelor, pe care le-am şi putea compara cel mai puţin cu sufletul uman.

Aşadar, lucraţi pentru a extinde acum asupra celor mai dificile plante această idee, de a porni de la sufletesc şi a căuta caracterele vegetale. Tocmai prin aceasta se caracterizează plantele, prin faptul că unele dezvoltă mai mult caracterul de fruct: ciupercile ş.a.m.d.; altele dezvoltă mai mult caracterul de frunză: ferigile, plantele inferioare şi palmierii, cu frunzele lor puternice. Numai că aceste organe sunt dezvoltate în moduri diferite. Un cactus este un cactus datorită faptului că frunzele proliferează în creşterea lor; florile şi fructul lor sunt doar ceva inclus printre frunzele ce proliferează.

Aşadar, căutaţi să transpuneţi cât mai bine, într-un limbaj accesibil copilului, ideile pe care vi le-am sugerat. Puneţi-vă la treabă fantezia ca să puteţi descrie până data viitoare, într-un mod absolut viu, lumea vegetală de pe toată suprafaţa Pământului, ca pe ceva care, ca suflet al Pământului, pătrunde orice buruiană, pătrunde în procesul înfloririi, ca suflet vizibil, ca suflet ce se revelează.

Şi folosiţi diferitele regiuni ale Pământului, zona caldă, zona temperată, zona rece, după vegetaţia predominantă, aşa cum, la om, diferitele sfere ale simţurilor îşi aduc contribuţia lor în sufletul său. Căutaţi să vă lămuriţi foarte bine asupra faptului că o întreagă vegetaţie poate fi comparată cu lumea muzicală pe care omul o primeşte în sufletul său. Asupra faptului că o altă vegetaţie poate fi comparată cu lumea luminii, alta cu lumea mirosurilor ş.a.m.d.

Faceţi apoi să devină rodnică ideea prin care aflaţi deosebirea dintre plantele anuale şi cele perene, dintre vegetaţia Europei Apusene, a Europei Centrale, a Europei Răsăritene. Faceţi să devină rodnică ideea că în timpul verii Pământul, de fapt, doarme, iar în timpul iernii veghează.

Dacă veţi face asemenea lucruri, veţi trezi în copil, într-o largă măsură, simţul care percepe spiritualitatea lumii. Mai târziu, când va deveni om matur, copilul de azi va înţelege mult mai mult ce absurditate este să crezi că seara omul încetează să mai existe, în ceea ce priveşte sufletul, iar dimineaţa reîncepe să existe, el va înţelege mult mai bine acest lucru dacă am comparat în faţa lui raportul dintre trupul şi sufletul omului cu raportul reciproc dintre lumea umană şi lumea vegetală, care este la fel ca acela dintre trup şi suflet.

Oare cum acţionează Pământul asupra plantei? Pământul acţionează asupra plantei aşa cum acţionează trupul uman asupra sufletului. Pretutindeni lumea vegetală este reversul omului, astfel încât, dacă vă apropiaţi de lumea vegetală, va trebui să comparaţi trupul uman cu Pământul ‒ şi cu încă ceva, dar veţi ajunge să aflaţi dvs. înşivă cu ce anume. Eu am vrut doar să sugerez unele lucruri, pentru ca dvs., cu inventivitatea dvs., să aflaţi mai multe până data viitoare. Atunci veţi vedea că le faceţi mult bine copiilor, dacă nu le oferiţi comparaţii exterioare, ci unele interioare.