Exerciții de vorbire:
Pfiffig pfeifen aus Näpfen
Pfäffische Pferde schüpfend
Pflegend Pflüge hüpfend
Pferchend Pfirsiche knüpfend
Kopfpfiffig pfeifen aus Näpfen
Napfpfäffische Pferde schüpfend
Wipfend pflegend Pflüge hüpfend
Tipfend pferchend Pfirsiche knüpfend
Rudolf Steiner: Grupul de consoane pf ar trebui rostit ca o gimnastică foarte vioaie.
O poezie în cazul căreia trebuie să se țină seama în parte de conținut, în parte de formă, este următoarea:
Din „Cântece de spânzurătoare” de Christian Morgenstern:
Rugăciunea
Căprioarele se roagă către noapte,
Ai grijă!
Opt și jumătate!
Nouă și jumătate!
Zece și jumătate!
Unsprezece și jumătate!
Doisprezece!
Căprioarele se roagă către noapte
Ai grijă!
Ele își împreunează picioarele,
căprioarele.
Rudolf Steiner: Acum ne vom continua considerațiile despre lumea animală.
Urmează expunerile câtorva cursanți.
Rudolf Steiner face mai multe observații intercalate: Vor exista mai târziu elevi care vor face cunoștință cu regnul vegetal mai mult prin unele noțiuni științifice ca acestea: mușchi, licheni, alge, monocotiledonate, dicotiledonate. Acest mod, sistematic, de a face cunoștință este introdus uneori în școală. Dar orice om care face cunoștință cu plantele în anii tinereții pe baza unor principii științifice ar trebui să facă mai întâi cunoștință cu ele așa cum le descriem noi, prin compararea cu însușirile sufletești umane. Nimeni n-ar trebui să facă mai întâi cunoștință cu botanica științifică. Pe urmă, mai târziu, el se poate apropia și de sistemul mai științific al lumii vegetale. Este o mare deosebire între faptul că noi încercăm mai întâi să descriem plantele, și numai după aceea ne apropiem de ele cu noțiunile științifice, și procedeul invers. Distrugem foarte multe lucruri într-un om dacă-l învățăm imediat botanica științifică, dacă nu i se dau mai întâi niște noțiuni de felul celor pe care am încercat noi să le prezentăm aici. Atunci când se apropie de sistemul științific, el ar trebui să aducă din sufletul său, din memorie, asemenea noțiuni general-umane despre plante.
Lumea vegetală este lumea sufletească a Pământului devenită vizibilă. Garoafa este cochetă. Floarea-soarelui este o adevărată țărancă. Florii-soarelui îi place să strălucească într-un mod cu adevărat țărănesc. Dacă o plantă are niște frunze foarte mari, aceasta ar însemna, din punct de vedere sufletesc: persoana respectivă nu termină nici o treabă, are nevoie de mult timp pentru tot ce face, este, pur și simplu, neîndemânatică, nu poate termina o treabă. Crezi că a terminat, dar ea încă tot mai are ceva de făcut. ‒ Căutați sufletescul în formele vegetale!
Când se apropie vara, deja când se apropie primăvara, peste suprafața Pământului se așterne somnul. Acesta devine tot mai dens și mai dens; e doar o extindere în spațiu. Când planta se dezvoltă cel mai mult, atunci ea doarme cel mai adânc. Iar toamna, somnul dispare, plantele nu mai există, somnul nu mai e așternut peste suprafața Pământului. La om, sentimentele, pasiunile și afectele ș.a.m.d., se duc și ele în somn, dar înăuntru ele ar arăta ca plantele. Ceea ce în sufletul nostru e invizibil, însușirile ascunse ale oamenilor, cochetăria, să zicem, devine vizibil în plante. La omul în stare de veghe nu vedem acest lucru, dar la omul adormit poate fi observat prin clarvedere. Cochetărie: ea arată ca o garoafă. O doamnă cochetă ar scoate în permanență pe nas garoafe. Un om plictisitor ar da la iveală din trupul său frunze uriașe, dacă le-ați putea vedea.
Dacă am atins o dată ideea că Pământul doarme, trebuie să mergem mai departe. Trebuie să reținem: lumea vegetală crește în timpul verii. Pământul doarme vara și e treaz iarna. Lumea vegetală e sufletul Pământului. La om, tot ceea ce este viață sufletească încetează atunci când el adoarme; în cazul Pământului, această viață sufletească începe cu adevărat abia atunci când el adoarme. Dar la omul care doarme, sufletescul nu se manifestă. Cum îl facem pe copil să depășească această dificultate?
Un participant și-a exprimat părerea că plantele pot fi privite drept vise ale Pământului.
Rudolf Steiner: Dar lumea vegetală a verii nu sunt visele Pământului. Pământul doarme vara. Puteți considera vise numai aspectele lumii vegetale din timpul primăverii și al toamnei. Puteți compara cu visele doar primele începuturi ale acestor anotimpuri, vioreaua de martie, să zicem, când încă totul mai e verde, dar nu când natura începe să înflorească, și pe urmă și perioada căderii frunzelor. Căutați să găsiți aici trecerea spre înțelegerea reală a plantei.
Cu copilul ar trebui să începeți, de pildă, astfel: ‒ Ia uită-te la un fir de piciorul-cocoșului, o plantă pe care o putem dezgropa din sol, care ne arată în partea de jos rădăcini, tulpină, frunze, flori și apoi stamine, pistil, ca să dezvolte din acestea fructul.” ‒ Aduceți cu adevărat în fața copilului o asemenea plantă.
Apoi, arătați-i un pom și spuneți-i: „Ia te uită, imaginează-ți lângă plantă acest pom! Cum stau lucrurile cu acest pom? Da, și el are aici jos rădăcini, bineînțeles, dar aici nu avem o tulpină, ci un trunchi. Pe urmă, el își întinde crengile în toate părțile și apoi este ca și cum abia pe aceste crengi ar crește plantele propriu-zise. Căci pe crengi se află multe frunze și flori; aici cresc plante mici, ca și cum ar fi așezate sus pe crengi. Astfel încât, într-adevăr, dacă vrem, putem privi pajiștea în felul următor: aici, pe toată pajiștea, cresc, de pildă, flori galbene de piciorul-cocoșului. Pajiștea e acoperită de plăntuțe care-și au rădăcinile în pământ și ele cresc pe tot cuprinsul pajiștii. Dar în cazul pomului este ca și cum am fi luat pajiștea, am fi ridicat-o în sus, am fi încovoiat-o și de-abia aici sus ar crește florile cele multe. Trunchiul este o bucată din Pământul însuși. Pomul este același lucru ca și pajiștea pe care cresc plantele.”
Trecem apoi de la pom la păpădie sau la mușețel. Aici, în pământ, există ceva care ține de rădăcină; în aer se înalță ceva ca o tulpină, frunze. Dar sus se află o inflorescență, aici stau alături multe floricele. La păpădie, acolo sus se formează un fel de coșuleț, și aici avem multe floricele, flori complete, care se află în păpădie. Acum, nu-i așa, noi avem: pomul, compozeele și planta obișnuită, planta cu tulpină. La pom, este ca și cum plantele ar crește de-abia acolo sus. La compozee, floarea e sus; dar acestea nu sunt petale, sunt nenumărate flori deplin dezvoltate.
Acum, să ne imaginăm că planta ar păstra totul aici jos în sol. Ea vrea să dezvolte rădăcini, dar nu reușește. Vrea să dezvolte frunze, dar nu reușește. Se dezvoltă numai acolo sus ceea ce de obicei se află în floare: rezultă o ciupercă. Iar dacă avem un impas și rădăcina de aici de jos nu reușește să se formeze și ies afară doar frunze: rezultă ferigi. Toate acestea sunt forme diferite, dar toate sunt plante.
Arătați-i copilului o plantă de piciorul-cocoșului, arătați-i cum acesta își răspândește rădăcinile, atrageți-i atenția asupra celor cinci petale galbene destrămate pe margini. Arătați-i apoi pomul, spuneți-i că de-abia acolo sus crește ceea ce este vegetalul propriu-zis; arătați-i apoi niște compozee, apoi ciuperca, pe urmă niște ferigi, nu într-un mod foarte științific, ci în așa fel încât copiii să cunoască formele, în general. Spuneți-i apoi copilului: „Ei bine, ce crezi tu, oare din ce cauză ciuperca a rămas ciupercă? Din ce cauză pomul a devenit pom?‒ Comparați ciuperca și pomul. Ce deosebire există între ele? Oare nu e ca și cum Pământul cu forța lui ar fi ieșit afară, ca și cum forța lui cea mai lăuntrică ar fi ieșit în pom și implicit în spațiul exterior, s-ar fi ridicat în sus, pentru a dezvolta abia aici afară florile și fructele? Iar în cazul ciupercii, el și-a păstrat în interior ceea ce de obicei crește deasupra solului, iar partea cea mai de sus sunt ciupercile. La ciupercă, pomul se află sub pământ, el există numai în forțele sale. Ciuperca este ceea ce constituie de obicei partea cea mai exterioară a pomului. Dacă pe suprafața Pământului se răspândesc multe-multe ciuperci, e ca și cum aici jos s-ar afla un pom, numai că el se află în sol. Când vedem un pom, e ca și cum Pământul însuși s-ar fi opintit, s-ar fi întors cu partea din interior în afară și și-ar fi arătat înspre afară interiorul său.”
Acum vă apropiați deja ceva mai mult de esența problemei: „Când aici cresc ciupercile, o dată cu plantele, Pământul preia în interiorul lui ceva care-l face să se întindă spre exterior atunci când din el cresc pomii. Așadar, atunci când Pământul face să crească ciupercile, el reține în sine forța pomului în creștere. Dar când Pământul face să crească pomi, el întoarce înspre exterior forța de creștere a pomului.”
Acum, aveți de-a face cu ceva care, în orice caz, atunci când vine vara, nu se află în Pământ, ci iese din Pământ; iar când e iarnă, coboară în adâncul Pământului. ‒ „Când e vară, Pământul trimite prin această forță a pomului propria sa forță în flori, le face să se dezvolte, iar când e iarnă, le reia înapoi în interiorul său. Oare unde se află, de fapt, în timpul iernii, forța care în timpul verii se rotunjește afară în pomi ‒ numai că ea se arată mică în viorea, mare în pomi? Iarna, ea se află acolo jos, în interiorul Pământului. Și oare ce fac pomii, compozeele și toate celelalte, în miezul iernii? Atunci, ele se dezvoltă cu totul sub sol, ele se află în Pământ, atunci ele dezvoltă viața sufletească a Pământului. Oamenii din timpurile mai vechi au știut acest lucru. De aceea, ei n-au așezat sărbătoarea Crăciunului în perioada de vară, atunci când omul caută viața sufletească, ci în cea de iarnă.
Cu Pământul se întâmplă exact la fel ca și cu omul, care, când adoarme, își lasă viața sufletească să iasă în exterior, iar când e treaz, aceasta se îndreaptă spre interior, spre trup. Vara, când Pământul doarme, el își trimite forța purtătoare a sevelor înspre exterior. Iarna le ia înapoi, se trezește, având în interiorul său diferitele sale forțe. ‒ Ia gândiți-vă, copii, cum simte acest Pământ totul! Căci ceea ce voi vedeți întreaga vară în flori și frunze, ceea ce în timpul verii plesnește de viață, crește, înflorește, în florile de piciorul-cocoșului, în trandafiri, în garoafe, în timpul iernii se află sub pământ, atunci, ceea ce se află sub pământ simte, se mânie, se bucură.”
În acest fel, noi ajungem treptat la noțiunea vieții care își duce iarna traiul sub pământ. Acesta e adevărul! Și e bine dacă le transmitem copiilor această noțiune. Nu e un lucru pe care materialiștii să-l poată considera exaltare. Dar aici trecem la ceea ce există cu adevărat drept întreg al vieții vegetale. Copiii sunt conduși de la obișnuita contopire cu viața plantelor spre ceea ce face ca în timpul verii, pe arșiță, sevele să se miște pe suprafața Pământului, iar iarna le ia înapoi, în interiorul Pământului; ei sunt conduși spre acest permanent flux și reflux.
Ajungeți, pe această cale, la viața sufletească reală a Pământului, care se oglindește în plante. Ferigile, mușchii, ciupercile, dezvoltă sub pământ tot ceea ce le este necesar, numai că aceasta rămâne substanță eterică, nu devine substanță fizică. Când această plantă eterică iese afară, la suprafața Pământului, atunci, prin acțiunea forțelor exterioare, ea transformă ceea ce iese afară în aceste rudimente de frunze care sunt ciupercile, mușchii, ferigile. Sub un covor de mușchi sau sub o suprafață acoperită de ciuperci se află ceva ca un pom uriaș, iar când Pământul nu poate mistui cele ce se află acolo jos, nu le poate păstra în el, acestea tind să iasă afară.
Pomul e o părticică din Pământul însuși, și anume trunchiul și crengile. Numai că ceea ce la ciuperci și ferigi se mai află înăuntru, la pom a ieșit afară, sus. Așa că pomul, dacă l-am împinge cu încetul în sol, s-ar schimba complet; dacă l-am face să se cufunde, din frunze și flori s-ar face ferigi, mușchi, ciuperci, și atunci pentru el s-ar face iarnă. Numai că el se sustrage devenirii de iarnă. El este ceea ce se sustrage întru câtva devenirii de iarnă. Dar dacă aș putea apuca de coamă o asemenea ciupercă sau ferigă și aș putea-o trage tot mai mult afară din pământ, așa încât substanța eterică aflată înăuntru să ajungă în contact cu aerul, eu aș scoate afară un pom întreg, iar ceea ce sunt ciupercile s-ar preface afară în flori și ar arăta ca niște pomi. Iar plantele anuale ocupă poziția de mijloc. Ceea ce ia naștere în acest caz este planta compozee, dar într-o formă individuală. Dacă aș face să se cufunde în pământ o compozee, s-ar dezvolta tot numai flori individuale. Compozeele sunt ceea ce s-ar putea numi un pom care a crescut prea repede.
Astfel, și în Pământ poate să trăiască o dorință. Pământul simte nevoia ca dorința să se cufunde în viața de somn. Acest lucru îl face vara, iar atunci dorința se înalță sub formă de plantă. Sus, ea devine vizibilă sub formă de nufăr. Jos, în Pământ, ea trăiește sub formă de dorință, sus, devine plantă.
Lumea vegetală e lumea sufletească a Pământului devenită vizibilă și de aceea poate fi comparată cu sufletul omului. Dar noi nu trebuie doar să facem comparații, ci trebuie să obținem formele reale ale plantelor. De-abia de la comparația globală putem ajunge la plantele individuale.
Un somn ușor îl puteți compara cu plantele obișnuite, o veghere în timpul somnului, cu ciupercile ‒ acolo unde se află multe ciuperci e un loc unde Pământul veghează în timpul verii ‒, un somn temeinic, profund, îl puteți compara cu pomii. Vedeți de aici că Pământul nu doarme la fel ca omul, ci Pământul, în diferite locuri, o dată doarme mai mult, o dată veghează mai mult, doarme mai mult, veghează mai mult. Tot așa și omul, care are în ochi și în celelalte organe de simț unul lângă altul, simultan, somnul, veghea și starea de vis.
Temă pentru mâine: Întocmiți un indice și faceți așa: în stânga o listă a însușirilor sufletești, umane, de la gând în jos, trecând prin toate afectele, sentimentele de plăcere și neplăcere, afecte active, violente, mânia, mâhnirea ș.a.m.d., până jos la voință. Anumite forme vegetale pot fi comparate cu planul lumii sufletești umane.
În dreapta înșiruiți apoi diferite forme vegetale corespunzătoare, astfel încât să aveți aici sus plantele gândirii, jos, plantele voinței, la mijloc, toate celelalte plante.
Rudolf Steiner dă după aceasta și o explicație sugestivă a teoremei lui Pythagora și trimite la un articol al dr. Ernst Müller [Nota 34] ‒ în „Anale de filosofia naturii” de Ostwald: „Observație referitoare la o fundamentare epistemologică a teoremei lui Pythagora”.
Pe desen, partea roșie a suprafeței celor două pătrate de pe catete se află deja în interiorul pătratului ipotenuzei. Restul acestei suprafețe a pătratului catetelor este adus la suprapunere, prin deplasarea triunghiurilor albastru și verde în direcția săgeților, cu suprafețele aflate în cadrul pătratului ipotenuzei, încă neacoperite.
Rudolf Steiner: Totul trebuie tăiat din carton, numai după aceea devine evident.
