Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

ARTA EDUCAŢIEI. DISCUŢII DE SEMINAR ŞI
CONFERINŢE ASUPRA PLANULUI DE ÎNVĂŢĂMÂNT

GA 295


A ZECEA DISCUŢIE DE SEMINAR

Stuttgart, 1 septembrie 1919

Exerciţii de vorbire:

Pfiffig pfeifen aus Näpfen
Pfäffische Pferde schüpfend
Pflegend Pflüge hüpfend
Pferchend Pfirsiche knüpfend

Kopfpfiffig pfeifen aus Näpfen
Napfpfäffische Pferde schüpfend
Wipfend pflegend Pflüge hüpfend
Tipfend pferchend Pfirsiche knüpfend

Rudolf Steiner: Grupul de consoane pf ar trebui rostit ca o gimnastică foarte vioaie.

O poezie în cazul căreia trebuie să se ţină seama în parte de conţinut, în parte de formă, este următoarea:

Din „Cântece de spânzurătoare” de Christian Morgenstern:

Rugăciunea
Căprioarele se roagă către noapte,
Ai grijă!
Opt şi jumătate!
Nouă şi jumătate!
Zece şi jumătate!
Unsprezece şi jumătate!
Doisprezece!
Căprioarele se roagă către noapte
Ai grijă!
Ele îşi împreunează picioarele,
căprioarele.

Rudolf Steiner: Acum ne vom continua consideraţiile despre lumea animală.


Urmează expunerile câtorva cursanţi.

Rudolf Steiner face mai multe observaţii intercalate: Vor exista mai târziu elevi care vor face cunoştinţă cu regnul vegetal mai mult prin unele noţiuni ştiinţifice ca acestea: muşchi, licheni, alge, monocotiledonate, dicotiledonate. Acest mod, sistematic, de a face cunoştinţă este introdus uneori în şcoală. Dar orice om care face cunoştinţă cu plantele în anii tinereţii pe baza unor principii ştiinţifice ar trebui să facă mai întâi cunoştinţă cu ele aşa cum le descriem noi, prin compararea cu însuşirile sufleteşti umane. Nimeni n-ar trebui să facă mai întâi cunoştinţă cu botanica ştiinţifică. Pe urmă, mai târziu, el se poate apropia şi de sistemul mai ştiinţific al lumii vegetale. Este o mare deosebire între faptul că noi încercăm mai întâi să descriem plantele, şi numai după aceea ne apropiem de ele cu noţiunile ştiinţifice, şi procedeul invers. Distrugem foarte multe lucruri într-un om dacă-l învăţăm imediat botanica ştiinţifică, dacă nu i se dau mai întâi nişte noţiuni de felul celor pe care am încercat noi să le prezentăm aici. Atunci când se apropie de sistemul ştiinţific, el ar trebui să aducă din sufletul său, din memorie, asemenea noţiuni general-umane despre plante.

Lumea vegetală este lumea sufletească a Pământului devenită vizibilă. Garoafa este cochetă. Floarea-soarelui este o adevărată ţărancă. Florii-soarelui îi place să strălucească într-un mod cu adevărat ţărănesc. Dacă o plantă are nişte frunze foarte mari, aceasta ar însemna, din punct de vedere sufletesc: persoana respectivă nu termină nici o treabă, are nevoie de mult timp pentru tot ce face, este, pur şi simplu, neîndemânatică, nu poate termina o treabă. Crezi că a terminat, dar ea încă tot mai are ceva de făcut. ‒ Căutaţi sufletescul în formele vegetale!

Când se apropie vara, deja când se apropie primăvara, peste suprafaţa Pământului se aşterne somnul. Acesta devine tot mai dens şi mai dens; e doar o extindere în spaţiu. Când planta se dezvoltă cel mai mult, atunci ea doarme cel mai adânc. Iar toamna, somnul dispare, plantele nu mai există, somnul nu mai e aşternut peste suprafaţa Pământului. La om, sentimentele, pasiunile şi afectele ş.a.m.d., se duc şi ele în somn, dar înăuntru ele ar arăta ca plantele. Ceea ce în sufletul nostru e invizibil, însuşirile ascunse ale oamenilor, cochetăria, să zicem, devine vizibil în plante. La omul în stare de veghe nu vedem acest lucru, dar la omul adormit poate fi observat prin clarvedere. Cochetărie: ea arată ca o garoafă. O doamnă cochetă ar scoate în permanenţă pe nas garoafe. Un om plictisitor ar da la iveală din trupul său frunze uriaşe, dacă le-aţi putea vedea.

Dacă am atins o dată ideea că Pământul doarme, trebuie să mergem mai departe. Trebuie să reţinem: lumea vegetală creşte în timpul verii. Pământul doarme vara şi e treaz iarna. Lumea vegetală e sufletul Pământului. La om, tot ceea ce este viaţă sufletească încetează atunci când el adoarme; în cazul Pământului, această viaţă sufletească începe cu adevărat abia atunci când el adoarme. Dar la omul care doarme, sufletescul nu se manifestă. Cum îl facem pe copil să depăşească această dificultate?


Un participant şi-a exprimat părerea că plantele pot fi privite drept vise ale Pământului.

Rudolf Steiner: Dar lumea vegetală a verii nu sunt visele Pământului. Pământul doarme vara. Puteţi considera vise numai aspectele lumii vegetale din timpul primăverii şi al toamnei. Puteţi compara cu visele doar primele începuturi ale acestor anotimpuri, vioreaua de martie, să zicem, când încă totul mai e verde, dar nu când natura începe să înflorească, şi pe urmă şi perioada căderii frunzelor. Căutaţi să găsiţi aici trecerea spre înţelegerea reală a plantei.

Cu copilul ar trebui să începeţi, de pildă, astfel: ‒ Ia uită-te la un fir de piciorul-cocoşului, o plantă pe care o putem dezgropa din sol, care ne arată în partea de jos rădăcini, tulpină, frunze, flori şi apoi stamine, pistil, ca să dezvolte din acestea fructul.” ‒ Aduceţi cu adevărat în faţa copilului o asemenea plantă.

Apoi, arătaţi-i un pom şi spuneţi-i: „Ia te uită, imaginează-ţi lângă plantă acest pom! Cum stau lucrurile cu acest pom? Da, şi el are aici jos rădăcini, bineînţeles, dar aici nu avem o tulpină, ci un trunchi. Pe urmă, el îşi întinde crengile în toate părţile şi apoi este ca şi cum abia pe aceste crengi ar creşte plantele propriu-zise. Căci pe crengi se află multe frunze şi flori; aici cresc plante mici, ca şi cum ar fi aşezate sus pe crengi. Astfel încât, într-adevăr, dacă vrem, putem privi pajiştea în felul următor: aici, pe toată pajiştea, cresc, de pildă, flori galbene de piciorul-cocoşului. Pajiştea e acoperită de plăntuţe care-şi au rădăcinile în pământ şi ele cresc pe tot cuprinsul pajiştii. Dar în cazul pomului este ca şi cum am fi luat pajiştea, am fi ridicat-o în sus, am fi încovoiat-o şi de-abia aici sus ar creşte florile cele multe. Trunchiul este o bucată din Pământul însuşi. Pomul este acelaşi lucru ca şi pajiştea pe care cresc plantele.”

Trecem apoi de la pom la păpădie sau la muşeţel. Aici, în pământ, există ceva care ţine de rădăcină; în aer se înalţă ceva ca o tulpină, frunze. Dar sus se află o inflorescenţă, aici stau alături multe floricele. La păpădie, acolo sus se formează un fel de coşuleţ, şi aici avem multe floricele, flori complete, care se află în păpădie. Acum, nu-i aşa, noi avem: pomul, compozeele şi planta obişnuită, planta cu tulpină. La pom, este ca şi cum plantele ar creşte de-abia acolo sus. La compozee, floarea e sus; dar acestea nu sunt petale, sunt nenumărate flori deplin dezvoltate.

Acum, să ne imaginăm că planta ar păstra totul aici jos în sol. Ea vrea să dezvolte rădăcini, dar nu reuşeşte. Vrea să dezvolte frunze, dar nu reuşeşte. Se dezvoltă numai acolo sus ceea ce de obicei se află în floare: rezultă o ciupercă. Iar dacă avem un impas şi rădăcina de aici de jos nu reuşeşte să se formeze şi ies afară doar frunze: rezultă ferigi. Toate acestea sunt forme diferite, dar toate sunt plante.

Arătaţi-i copilului o plantă de piciorul-cocoşului, arătaţi-i cum acesta îşi răspândeşte rădăcinile, atrageţi-i atenţia asupra celor cinci petale galbene destrămate pe margini. Arătaţi-i apoi pomul, spuneţi-i că de-abia acolo sus creşte ceea ce este vegetalul propriu-zis; arătaţi-i apoi nişte compozee, apoi ciuperca, pe urmă nişte ferigi, nu într-un mod foarte ştiinţific, ci în aşa fel încât copiii să cunoască formele, în general. Spuneţi-i apoi copilului: „Ei bine, ce crezi tu, oare din ce cauză ciuperca a rămas ciupercă? Din ce cauză pomul a devenit pom?‒ Comparaţi ciuperca şi pomul. Ce deosebire există între ele? Oare nu e ca şi cum Pământul cu forţa lui ar fi ieşit afară, ca şi cum forţa lui cea mai lăuntrică ar fi ieşit în pom şi implicit în spaţiul exterior, s-ar fi ridicat în sus, pentru a dezvolta abia aici afară florile şi fructele? Iar în cazul ciupercii, el şi-a păstrat în interior ceea ce de obicei creşte deasupra solului, iar partea cea mai de sus sunt ciupercile. La ciupercă, pomul se află sub pământ, el există numai în forţele sale. Ciuperca este ceea ce constituie de obicei partea cea mai exterioară a pomului. Dacă pe suprafaţa Pământului se răspândesc multe-multe ciuperci, e ca şi cum aici jos s-ar afla un pom, numai că el se află în sol. Când vedem un pom, e ca şi cum Pământul însuşi s-ar fi opintit, s-ar fi întors cu partea din interior în afară şi şi-ar fi arătat înspre afară interiorul său.”

Acum vă apropiaţi deja ceva mai mult de esenţa problemei: „Când aici cresc ciupercile, o dată cu plantele, Pământul preia în interiorul lui ceva care-l face să se întindă spre exterior atunci când din el cresc pomii. Aşadar, atunci când Pământul face să crească ciupercile, el reţine în sine forţa pomului în creştere. Dar când Pământul face să crească pomi, el întoarce înspre exterior forţa de creştere a pomului.”

Acum, aveţi de-a face cu ceva care, în orice caz, atunci când vine vara, nu se află în Pământ, ci iese din Pământ; iar când e iarnă, coboară în adâncul Pământului. ‒ „Când e vară, Pământul trimite prin această forţă a pomului propria sa forţă în flori, le face să se dezvolte, iar când e iarnă, le reia înapoi în interiorul său. Oare unde se află, de fapt, în timpul iernii, forţa care în timpul verii se rotunjeşte afară în pomi ‒ numai că ea se arată mică în viorea, mare în pomi? Iarna, ea se află acolo jos, în interiorul Pământului. Şi oare ce fac pomii, compozeele şi toate celelalte, în miezul iernii? Atunci, ele se dezvoltă cu totul sub sol, ele se află în Pământ, atunci ele dezvoltă viaţa sufletească a Pământului. Oamenii din timpurile mai vechi au ştiut acest lucru. De aceea, ei n-au aşezat sărbătoarea Crăciunului în perioada de vară, atunci când omul caută viaţa sufletească, ci în cea de iarnă.

Cu Pământul se întâmplă exact la fel ca şi cu omul, care, când adoarme, îşi lasă viaţa sufletească să iasă în exterior, iar când e treaz, aceasta se îndreaptă spre interior, spre trup. Vara, când Pământul doarme, el îşi trimite forţa purtătoare a sevelor înspre exterior. Iarna le ia înapoi, se trezeşte, având în interiorul său diferitele sale forţe. ‒ Ia gândiţi-vă, copii, cum simte acest Pământ totul! Căci ceea ce voi vedeţi întreaga vară în flori şi frunze, ceea ce în timpul verii plesneşte de viaţă, creşte, înfloreşte, în florile de piciorul-cocoşului, în trandafiri, în garoafe, în timpul iernii se află sub pământ, atunci, ceea ce se află sub pământ simte, se mânie, se bucură.”

În acest fel, noi ajungem treptat la noţiunea vieţii care îşi duce iarna traiul sub pământ. Acesta e adevărul! Şi e bine dacă le transmitem copiilor această noţiune. Nu e un lucru pe care materialiştii să-l poată considera exaltare. Dar aici trecem la ceea ce există cu adevărat drept întreg al vieţii vegetale. Copiii sunt conduşi de la obişnuita contopire cu viaţa plantelor spre ceea ce face ca în timpul verii, pe arşiţă, sevele să se mişte pe suprafaţa Pământului, iar iarna le ia înapoi, în interiorul Pământului; ei sunt conduşi spre acest permanent flux şi reflux.

Ajungeţi, pe această cale, la viaţa sufletească reală a Pământului, care se oglindeşte în plante. Ferigile, muşchii, ciupercile, dezvoltă sub pământ tot ceea ce le este necesar, numai că aceasta rămâne substanţă eterică, nu devine substanţă fizică. Când această plantă eterică iese afară, la suprafaţa Pământului, atunci, prin acţiunea forţelor exterioare, ea transformă ceea ce iese afară în aceste rudimente de frunze care sunt ciupercile, muşchii, ferigile. Sub un covor de muşchi sau sub o suprafaţă acoperită de ciuperci se află ceva ca un pom uriaş, iar când Pământul nu poate mistui cele ce se află acolo jos, nu le poate păstra în el, acestea tind să iasă afară.

Pomul e o părticică din Pământul însuşi, şi anume trunchiul şi crengile. Numai că ceea ce la ciuperci şi ferigi se mai află înăuntru, la pom a ieşit afară, sus. Aşa că pomul, dacă l-am împinge cu încetul în sol, s-ar schimba complet; dacă l-am face să se cufunde, din frunze şi flori s-ar face ferigi, muşchi, ciuperci, şi atunci pentru el s-ar face iarnă. Numai că el se sustrage devenirii de iarnă. El este ceea ce se sustrage întru câtva devenirii de iarnă. Dar dacă aş putea apuca de coamă o asemenea ciupercă sau ferigă şi aş putea-o trage tot mai mult afară din pământ, aşa încât substanţa eterică aflată înăuntru să ajungă în contact cu aerul, eu aş scoate afară un pom întreg, iar ceea ce sunt ciupercile s-ar preface afară în flori şi ar arăta ca nişte pomi. Iar plantele anuale ocupă poziţia de mijloc. Ceea ce ia naştere în acest caz este planta compozee, dar într-o formă individuală. Dacă aş face să se cufunde în pământ o compozee, s-ar dezvolta tot numai flori individuale. Compozeele sunt ceea ce s-ar putea numi un pom care a crescut prea repede.

Astfel, şi în Pământ poate să trăiască o dorinţă. Pământul simte nevoia ca dorinţa să se cufunde în viaţa de somn. Acest lucru îl face vara, iar atunci dorinţa se înalţă sub formă de plantă. Sus, ea devine vizibilă sub formă de nufăr. Jos, în Pământ, ea trăieşte sub formă de dorinţă, sus, devine plantă.

Lumea vegetală e lumea sufletească a Pământului devenită vizibilă şi de aceea poate fi comparată cu sufletul omului. Dar noi nu trebuie doar să facem comparaţii, ci trebuie să obţinem formele reale ale plantelor. De-abia de la comparaţia globală putem ajunge la plantele individuale.

Un somn uşor îl puteţi compara cu plantele obişnuite, o veghere în timpul somnului, cu ciupercile ‒ acolo unde se află multe ciuperci e un loc unde Pământul veghează în timpul verii ‒, un somn temeinic, profund, îl puteţi compara cu pomii. Vedeţi de aici că Pământul nu doarme la fel ca omul, ci Pământul, în diferite locuri, o dată doarme mai mult, o dată veghează mai mult, doarme mai mult, veghează mai mult. Tot aşa şi omul, care are în ochi şi în celelalte organe de simţ unul lângă altul, simultan, somnul, veghea şi starea de vis.


Temă pentru mâine: Întocmiţi un indice şi faceţi aşa: în stânga o listă a însuşirilor sufleteşti, umane, de la gând în jos, trecând prin toate afectele, sentimentele de plăcere şi neplăcere, afecte active, violente, mânia, mâhnirea ş.a.m.d., până jos la voinţă. Anumite forme vegetale pot fi comparate cu planul lumii sufleteşti umane.

În dreapta înşiruiţi apoi diferite forme vegetale corespunzătoare, astfel încât să aveţi aici sus plantele gândirii, jos, plantele voinţei, la mijloc, toate celelalte plante.


Rudolf Steiner dă după aceasta şi o explicaţie sugestivă a teoremei lui Pythagora şi trimite la un articol al dr. Ernst Müller [ Nota 34 ] ‒ în „Anale de filosofia naturii” de Ostwald: „Observaţie referitoare la o fundamentare epistemologică a teoremei lui Pythagora”.


desen

Pe desen, partea roşie a suprafeţei celor două pătrate de pe catete se află deja în interiorul pătratului ipotenuzei. Restul acestei suprafeţe a pătratului catetelor este adus la suprapunere, prin deplasarea triunghiurilor albastru şi verde în direcţia săgeţilor, cu suprafeţele aflate în cadrul pătratului ipotenuzei, încă neacoperite.

Rudolf Steiner: Totul trebuie tăiat din carton, numai după aceea devine evident.