Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

ARTA EDUCAŢIEI. DISCUŢII DE SEMINAR ŞI
CONFERINŢE ASUPRA PLANULUI DE ÎNVĂŢĂMÂNT

GA 295


A UNSPREZECEA DISCUŢIE DE SEMINAR

Stuttgart, 2 septembrie 1919

Rudolf Steiner: La exerciţiul de vorbire pe care-l vom face aici e vorba, în principal, de o mlădiere a organelor vorbirii.

Exerciţii de vorbire:

Ketzer petzen jetzt kläglich
Letzlich leicht skeptisch

Ar trebui să ne deprindem ca limba să spună aceasta ca de la sine.

Zuwinder zwingen zwar
Zweizweckige Zwacker zu wenig
Zwanzig Zwerge
Die sehnige Krebse
Sicher suchend schmaussen
Daß schmatzende Schmachter
Schmiegsam schnellstens
Schnurring schnalzen

Aceste din urmă lucruri sunt perfecte numai dacă sunt spuse pe de rost, întocmai aşa ca şi cele dinainte.

Din „Găsit-am o cărare” de Christian Morgenstern:


Wer vom Ziel nicht weiß,
kann den Weg nicht haben,
wird im selben Kreis
all sein Leben traben;
kommt am Ende hin,
wo er hergerückt
hat der Menge Sinn
nur noch mehr zerstückt


Cel ce n-are ţelul,
calea n-o găseşte,
în acelaşi cerc
veşnic se-nvârteşte;
va ajunge iar,
de unde-a plecat,
sensul lumii doar
l-a fărâmiţat.

Rudolf Steiner: Acum vom trece la tema noastră, în jurul căreia ne învârtim deja de mult timp.


M. dă un indice de dispoziţii sufleteşti şi de plante care ar putea fi asociate cu aceste dispoziţii.

Rudolf Steiner: Toate aceste lucruri care au fost prezentate aici sunt de aşa natură că ne amintesc de epoca frenologiei, când se adunau într-un mod absolut arbitrar însuşiri sufleteşti umane şi se căutau tot felul de proeminenţe la cap, acestea fiind puse în legătură cu diferitele însuşiri sufleteşti umane. Dar nu aşa stau lucrurile, deşi capul uman poate fi conceput foarte bine drept expresie a fizionomiei sufleteşti. Când cineva are o frunte foarte bombată, putem spune că el poate fi un filosof, pe când un om cu fruntea teşită poate deveni artist, dacă e talentat. Nu putem spune că natura de artist „îşi are sediul” undeva, dar putem distinge cu ajutorul simţirii ce anume poate să sălăşluiască într-o formă sau alta. Acum, esenţialul este să privim sufletul în acest fel: ceea ce e mai mult de natură intelectuală face ca fruntea să se boltească, ceea ce e mai mult de natură artistică face ca fruntea să se tragă înapoi. Tot aşa este şi cu această căutare în rândul plantelor. Vreau să spun că n-ar trebui să căutăm într-un mod atât de exterior, ci ar trebui să pătrundem mai în interior, şi să descriem stările de fapt reale.


I. face o expunere pe această temă.

Rudolf Steiner: Dacă vă îndreptaţi prea mult atenţia numai asupra simţurilor, veţi deplasa întru câtva punctul de vedere. Simţurile intră în considerare în măsura în care în sufletul nostru trăieşte ceva din fiecare simţ, ceva perceput de acest simţ. Noi datorăm văzului, de pildă, un mare număr de trăiri sufleteşti, altor simţuri le datorăm alte trăiri sufleteşti, ele provin de la simţuri. Atunci, noi putem găsi provenienţa unor trăiri ale sufletului nostru prin raportare la aceste simţuri. Prin aceasta, simţul ajunge în legătură cu elementul sufletesc. Dar n-ar trebui să arătăm, pur şi simplu, în ceea ce priveşte plantele, că ele sunt o expresie a simţurilor Pământului. Ele nu sunt aşa ceva.


S. citează nişte exemple din scrierile lui Emil Schlegel, medicul homeopat din Tübingen.

Rudolf Steiner: Şi Emil Schlegel [ Nota 35 ] face nişte comparaţii încă prea exterioare. El se întoarce la ceea ce putem găsi la mistici, la Jakob Böhme [ Nota 36 ] şi la alţii, la aşa-numitele „signaturi”. Misticii medievali cunoşteau anumite raporturi cu lumea sufletească şi de aici dobândiseră şi nişte puncte de vedere medicale mai profunde. Când constatăm: această anume grupă de plante se află în legătură cu o însuşire sufletească ‒ de pildă, ciupercile se află în mod deosebit în legătură cu însuşirea sufletească a tendinţei de a reflecta mult, de a sta mult pe gânduri, de a trăi sufleteşte în aşa fel încât să nu ai nevoie pentru aceste activităţi ale sufletului de multe lucruri ale lumii exterioare, ci să extragi totul mai mult din tine însuţi ‒, atunci iarăşi vom constata că această însuşire sufletească ce atrage atenţia, de fapt, asupra ciupercilor are nişte legături foarte intime cu toate bolile însoţite de dureri de cap. De aici vom ajunge la legăturile dintre ciuperci şi bolile însoţite de dureri de cap. În zoologie, nu pot fi făcute comparaţii de acest fel.

În zilele noastre nu există încă o sistematizare justă a plantelor. Dvs. trebuie să căutaţi să faceţi ordine în viaţa plantelor tocmai prin raporturile dintre elementul sufletesc uman şi plante. Vrem să avem o sistematizare a regnului vegetal.

Trebuie să distingeţi mai întâi la plantă părţile îndreptăţite ale plantei: rădăcină, tulpină, care se poate dezvolta devenind trunchi de copac, frunze, flori, fructe. Plantele sunt răspândite în lume în aşa fel încât la o specie de plante e dezvoltată mai mult rădăcina; restul se piperniceşte. La altele, sunt dezvoltate mai mult frunzele, la altele, mai mult florile; ele sunt aproape numai floare. Trebuie să luăm lucrurile în mod relativ. Obţinem o clasificare a plantelor dacă încercăm să vedem ce sisteme de organe, rădăcină, tulpină, frunză ş.a.m.d., predomină; prin aceasta se deosebesc plantele între ele, într-o anumită privinţă. Dacă recunoaştem că tot ceea ce are flori aparţine unei anumite însuşiri sufleteşti, va trebui să repartizăm şi celelalte sisteme de organe altor însuşiri sufleteşti. Aşadar, putem să spunem, la fel de bine, că diferitele părţi aparţin diferitelor însuşiri sufleteşti şi să cuprindem aici întregul regn vegetal. De fapt, întregul regn vegetal este, la rândul lui, o singură plantă.

Cum stau lucrurile, de fapt, cu somnul şi cu starea de veghe a Pământului? Acum, la noi Pământul doarme, dar pentru cei de pe cealaltă emisferă, el se trezeşte. El duce somnul pe partea cealaltă. La aceasta participă, fireşte, şi lumea vegetală, şi acest fapt provoacă deosebiri şi în ceea ce priveşte vegetaţia. Aici, putem ajunge la posibilitatea de a face o clasificare, o împărţire a plantelor, în funcţie de această repartizare spaţială a somnului şi a stării de veghe a Pământului, adică în funcţie de vară şi iarnă. Vegetaţia noastră nu e aceeaşi ca la oamenii de pe cealaltă emisferă. Vom avea aici în vedere numai sufletul care doarme şi cel care e treaz, aşa cum le cunoaştem la noi. De fapt, la plante totul aparţine frunzei; totul este la ele frunză metamorfozată.


Un participant compară nişte grupe de plante cu temperamentele.

Rudolf Steiner: Ajungem pe un tărâm greşit, dacă vom raporta temperamentele în mod nemijlocit la regnul vegetal.

Vrem să spunem acum următoarele: conform cu planul nostru didactic, când începem să predăm cunoştinţele despre regnul vegetal, copiii au vreo unsprezece ani. Noi spunem: „Copii! Voi n-aţi fost întotdeauna aşa de mari cum sunteţi acum. Voi aţi învăţat o mulţime de lucruri pe care nu le ştiaţi înainte. Când a început viaţa voastră, eraţi mici şi nepricepuţi şi încă nu ştiaţi să trăiţi. Pe vremea când eraţi mici de tot nu ştiaţi încă nici măcar să vorbiţi. Nu ştiaţi nici să mergeţi. Nu ştiaţi multe dintre lucrurile pe care le ştiţi acum. Să ne gândim cu toţii, să ne amintim de însuşirile pe care le aveaţi în vremea când eraţi mici de tot. Vă puteţi aduce aminte de însuşirile pe care le aveaţi atunci? Vă puteţi aminti de ele? Vă puteţi aminti ce făceaţi pe atunci?” Întrebăm tot aşa, până când toţi îşi dau seama şi spun „nu”.

„Aşadar, nici unul nu ştie ce a făcut pe vremea când era copil mic de tot. ‒ Ei bine, dragi copii, oare nu mai există şi altceva în voi despre care, de asemenea, nu mai ştiţi pe urmă ce aţi făcut?” Poate că se află unul printre ei care-şi dă seama, în caz contrar, îi conducem noi spre răspunsul potrivit. Atunci poate că de la unul din ei va veni răspunsul: „Nu-mi amintesc de timpul când am dormit.” ‒ „Da, când sunteţi mici, e ca şi cum aţi fi culcaţi în pat şi aţi dormi. Aşadar, voi dormiţi ca bebeluşi şi dormiţi când staţi culcaţi în pat.

Acum, ne ducem afară în natură şi căutăm ceva care afară în natură doarme, întocmai aşa cum aţi dormit voi în vremea când eraţi nişte bebeluşi. Bineînţeles că voi nu vă puteţi da seama singuri, dar cei care ştiu asemenea lucruri ştiu că ceea ce doarme la fel de adânc cum dormeaţi voi pe vremea când eraţi nişte bebeluşi sunt ciupercile din pădure. Ciupercile sunt suflete care dorm aşa cum dorm copiii.

Apoi a venit vremea când voi aţi învăţat să vorbiţi şi să mergeţi. Voi ştiţi de la frăţiorii şi surioarele voastre că mai întâi învăţăm să vorbim şi să mergem. Mai întâi să vorbim şi apoi să mergem, sau mai întâi să mergem şi apoi să vorbim. Aceasta este o însuşire pe care sufletul vostru şi-o adaugă, pe care n-aţi avut-o de la început. Voi aţi învăţat ceva, acum ştiţi mai mult, dacă ştiţi să mergeţi şi să vorbiţi.

Acum ne ducem afară în natură şi căutăm iarăşi ceva care ştie mai mult decât ciupercile. „Acestea sunt algele” ‒ acum eu trebuie să le arăt acum copiilor nişte alge ‒, „aceştia sunt muşchii” ‒ trebuie să-i arăt copilului nişte muşchi. ‒ „Ceea ce se află în alge şi în muşchi ştie deja mai mult decât ceea ce se află în ciuperci.”

Apoi îi arăt copilului o ferigă şi-i spun: „Ia te uită, feriga ştie mult mai mult decât muşchii. Feriga ştie atât de mult, încât trebuie să spunem că arată ca şi cum ar avea frunze. Ea are deja ceva de felul frunzelor. Tu nu-ţi aminteşti ce ai făcut atunci când ai învăţat să vorbeşti şi să mergi. Pe atunci erai mereu cufundat într-un fel de somn. Dar dacă te uiţi la frăţiorii şi surioarele tale sau la alţi copii mici, ştii că mai târziu ei nu dorm  atât de mult ca la început. Dar a venit o dată şi momentul până la care vă puteţi întoarce cu amintirea în trecut, momentul când sufletul vostru s-a trezit. Gâdiţi-vă! acest moment care existat în sufletele voastre poate fi comparat cu ferigile. Dar voi vă puteţi aduce aminte tot mai bine de viaţa voastră sufletească, tot mai bine şi mai bine. Hai să ne lămurim o dată foarte bine asupra felului în care aţi ajuns voi să spuneţi «eu». Este aproximativ momentul până la care puteţi coborî cu amintirea în trecutul vostru. Dar «eul» a venit treptat-treptat. Mai întâi, voi spuneaţi întotdeauna «Wilhelm», atunci când voiaţi să vă referiţi la voi înşivă”. Acum, îl puneţi pe copil să vă povestească ceva ce ştie el despre copilăria sa. Apoi îi spunem: „Iată, mai înainte în sufletul tău era ca şi cum totul ar fi dormit, pe atunci era cu adevărat noapte în sufletul tău. Dar acum el s-a trezit. Acum în tine s-au trezit mai multe, altfel n-ai fi mai inteligent. Dar tu trebuie, totuşi, să dormi iar şi iar. În tine nu s-a trezit totul, încă multe mai dorm. Doar o parte s-a trezit. Însuşirile tale sufleteşti din vremea când ai împlinit patru, cinci ani, se apropie de cele ce-ţi arăt eu acum.” Vom arăta copilului nişte plante oarecare din familia gimnospermelor, a coniferelor, care au o formă doar cu puţin mai desăvârşită decât ferigile, şi apoi îi vom spune copilului: „Ia te uită, în viaţa ta de mai târziu, când ai împlinit şase sau şapte ani, există acest moment, când ai putut să mergi la şcoală şi toate bucuriile pe care ţi le-a dat şcoala au înflorit în sufletul tău.” ‒ Îl faceţi să înţeleagă, arătându-i o plantă din familia coniferelor, a gimnospermelor: „Iată, acestea încă n-au flori. Aşa era cu sufletul tău înainte să te fi dus la şcoală.

Acum însă, când ai început să mergi la şcoală, în sufletul tău a intrat ceva care nu poate fi comparat decât cu planta ce înfloreşte. Dar iată, la început, pe când aveai opt, nouă ani, ai învăţat doar puţine lucruri. Acum tu eşti deja o fiinţă foarte învăţată, ai deja unsprezece ani, ai învăţat deja o mulţime de lucruri.

Ia te uită, eu îţi dau în mână o plantă, ea are asemenea frunze, cu nervuri paralele (desenul 1). Şi aici îţi dau o plantă care are frunze mai complicate, cu nervuri ramificate (desenul 2). Iar dacă te uiţi la flori, la acestea (desenul 1), ele sunt altfel decât la plantele care au asemenea frunze (desenul 2). Florile lor sunt mai complicate şi totul e mai complicat la plantele care au asemenea frunze cu nervuri ramificate (desenul 2), decât la cele cu nervuri paralele (desenul 1).”

desen
desen
Desen 1
Desen 2

Îi arătăm acum copilului ceva cum ar fi brânduşa de toamnă, monocotiledonatele. La acestea, totul e simplu. Pe acestea le comparăm cu vârsta de şapte, opt, nouă ani.

Şi apoi trecem la a-i arăta copilului nişte plante care au florile simple, în partea de sus, astfel încât n-au încă petale ca lumea. Spunem: „Ai aici nişte plante în cazul cărora nu poţi deosebi la floare frunzuliţele verzi şi frunzuliţele colorate, plante la care nu poţi încă deosebi frunzuliţele din partea de jos a florii de acelea pe care floarea le are în partea de sus. Aceasta eşti tu! Aceasta eşti tu acum!

Şi mai târziu tu te vei face şi mai mare! Când vei avea doisprezece, treisprezece, paisprezece ani, te vei putea compara cu nişte plante care au caliciu şi petale. Atunci, tu vei fi în sufletul tău aşa încât se va putea face deosebire între frunzele verzi, pe care le numim caliciu, şi frunzele colorate, pe care le numim petale. Dar aşa ceva urmează să devii abia de acum înainte!” ‒ În acest fel îi facem să deosebească plantele, să facă deosebire între plantele cu înveliş floral simplu = copii de unsprezece ani şi plantele cu înveliş floral dublu = copii de treisprezece, paisprezece ani. „Aşa ceva tu de-abia devii!”

Şi acum îi puteţi arăta copilului într-un mod minunat două-trei exemplare de muşchi, ferigi, gimnosperme, monocotiledonate, dicotiledonate. Acum vă puteţi desfăşura într-un mod minunat, pentru ca mai pe urmă copilul să-şi amintească. Şi-i puneţi să povestească despre micul Wilhelm cel de patru ani, le arătaţi feriga, îi puneţi să povestească despre Fritz cel de şapte ani şi arătaţi planta respectivă, îi puneţi să povestească despre Ernst cel de unsprezece ani şi iarăşi prezentaţi planta corespunzătoare. Îl faceţi pe copil să cugete la însuşirile sufleteşti ale copilului în devenire. Şi apoi transferaţi întreaga creştere a sufletului în devenire asupra plantei, chemaţi într-ajutor ceea ce am spus ieri despre pom, şi atunci vor rezulta însuşirile sufleteşti în paralel cu plantele corespunzătoare.

Aceasta se face conform cu un principiu! Nu facem paralele oricum între una şi alta, aşa cum tocmai le-am cules. Aici avem un principiu, o formă modelată! Aceasta trebuie să existe aici! Obţineţi întregul regn vegetal, cu excepţia a ceea ce ia naştere în plantă atunci când floarea dă în fruct. Îi atrageţi copilului atenţia asupra faptului că plantele superioare dau la iveală din florile lor fructe: „Acest lucru îl putem compara cu sufletul vostru de-abia după ce aţi părăsit şcoala!” ‒ Tot ceea ce merge până la floare poate fi comparat cu ceea ce merge până la pubertate. Procesul fecundării îl lăsăm deoparte, pe acesta nu se poate să-l cuprindem în convorbirea aceasta cu copiii.

Acum, eu mai spun cam aşa: „Vedeţi, dragi copii, când eraţi mici de tot, voi aţi avut doar ceva ca un fel de suflet care doarme.” ‒ Acum, în funcţie de împrejurări, îl facem pe copil să-şi aducă aminte: „Ia gândeşte-te, care a fost cea mai mare bucurie a ta din prima copilărie? Acum, tu ai uitat acest lucru, pentru că ai dormit când ţi s-a întâmplat, dar acum îl vezi la Anna sau la Mariechen, la micile tale surori. Oare ce le face lor cea mai mare bucurie? Mai întâi tetina sau biberonul. Nu-i aşa, aici şi sufletul simte cea mai mare bucurie în contact cu tetina sau cu biberonul. De-abia mai pe urmă vine timpul, la frăţiorul sau la surioara mai mare, când acesta nu simte bucurie numai când i se dă biberonul, ci el se bucură şi dacă se poate juca. ‒ Iată, eu ţi-am vorbit mai întâi despre ciuperci, despre alge, despre muşchi. Aproape tot ce au aceste plante, ele au de la pământ. Trebuie să ne ducem în pădure, dacă vrem să le cunoaştem. Ele cresc acolo unde e umezeală, în locurile umbroase. Ele nu prea îndrăznesc să iasă la soare. E ca sufletul tău pe vremea când tu încă nu îndrăzneai să ieşi afară la joacă, ci îţi găseai plăcerea în lapte şi în biberon. La restul lumii vegetale, frunzele şi florile se dezvoltă atunci când planta nu mai are doar ceea ce are de la pământ, de la pădurea cea umbroasă, ci când iese la soare, la aer şi la lumină. Acestea sunt însuşirile sufleteşti, care înfloresc la lumină şi aer.” ‒ Arătaţi-i astfel copilului deosebirea dintre ceea ce trăieşte jos, ca ciuperca sau ca rădăcinile şi are nevoie de ceea ce e jos, apă, pământ, şi umbră şi ceea ce are nevoie de aer şi lumină, cum sunt florile şi frunzele. ‒ „Acele plante care au flori şi frunze, pentru că iubesc aerul şi lumina, sunt aşa-numitele plante «superioare», după cum şi tu când aveai cinci sau şase ani erai mai mare decât pe vremea când te ocupai cu tetina.”   

Dacă îndreptăm tot mai mult şi mai mult, încoace şi încolo, gândurile referitoare la însuşirile sufleteşti, aşa cum se dezvoltă ele la vârsta copilăriei, spre lumea plantelor, putem clasifica totul în mod corespunzător. De aceea, putem spune:

Bucurii sufleteşti ale sugarului:

ciuperci, bureţi
Primele bucurii sufleteşti ale copilului, dureri sufleteşti şi afecte:

alge, muşchi
Trăiri la naşterea conştienţei de sine:

ferigi
Trăiri la o vârstă ulterioară, până la intrarea în şcoală, patru-cinci ani:

gimnosperme, conifere
Primele trăiri ale vieţii de şcolar, şapte, opt, nouă ani până la unsprezece ani:

plante cu nervuri paralele; monocotiledonate, plante cu înveliş floral simplu
Trăirile copilului de unsprezece ani:

dicotiledonate simple
Trăiri ale vieţii de şcolar între doisprezece-cincisprezece ani:

Plante cu nervuri ramificate; dicotiledonate, plante care au caliciu verde şi petale colorate

„aşadar, trăiri în contact cu lucruri pentru care sunteţi încă prea prostuţi, pe care încă nu le ştiţi, ceea ce veţi deveni de-abia pe la treisprezece, paisprezece ani: în contact cu locul unde se află un caliciu verde şi o floare colorată. Bucuraţi-vă! Cândva, veţi deveni atât de bogaţi în sufletele voastre, încât veţi semăna cu trandafirul cel cu petale colorate şi cu sepale verzi. Acesta e un lucru care de-abia urmează să fie, dar bucuraţi-vă! E frumos să te poţi bucura de ceea ce de-abia de acum înainte urmează să devii.” ‒ Să-i facem să se bucure pentru ceea ce va fi in viitor! Acesta e esenţialul, să trezim în copii această bucurie.

Aşadar, însuşirile umane succesive de până la pubertate le putem compara cu plantele. Apoi, comparaţia nu mai merge, pentru că acum copilul dezvoltă corpul astral, pe care planta nu-l mai mare. Dar când planta sare dincolo de sine însăşi, până la procesul fecundării, acest lucru îl putem compara cu unele însuşiri sufleteşti ale vârstei de şaisprezece, şaptesprezece ani. Nu e nevoie însă deloc să atragem atenţia asupra procesului fecundării, ci doar asupra procesului creşterii, căci acesta corespunde realităţii. Copiii nu aduc nici un fel de înţelegere în întâmpinarea procesului fecundării, dar ei înţeleg procesul creşterii, pentru că acesta poate fi comparat cu procesul de creştere al sufletului. La fel cum sufletul copilului este diferit la diferite vârste, tot aşa şi plantele se deosebesc între ele, de la ciuperci până la piciorul-cocoşului, care de obicei este enumerat printre plantele cele mai evoluate, printre ranunculacee. Este cu adevărat aşa cum vă spun, când plantele galbene de piciorul-cocoşului ies afară primăvara pe pajiştile pline de sevă, acestea ne aduc aminte de dispoziţia sufletească a unor băieţi şi fete de paisprezece, cincisprezece ani.

Dacă un botanist care practică o sistematică reală va proceda cândva în acest fel, el va obţine un sistem al lumii vegetale corespunzător realităţii. Dar copiilor le putem prezenta, într-adevăr, întreaga lume vegetală exterioară drept o imagine a sufletului în dezvoltare al copilului. Aici putem face extraordinar de mult.

Nu trebuie să facem distincţii în acest mod care individualizează, ca vechii frenologi, ci trebuie să avem un punct de vedere care să poată fi aplicat. Veţi constata atunci că nu e întru totul just să punem semnul egal între tot ceea ce ţine de rădăcină şi gândire. La copil, în cap, spiritualul mai doarme încă. Aşadar, nu gândirea în general, ci ceea ce gândeşte într-un mod copilăresc, ceea ce încă doarme, trebuie orientat spre rădăcină. Astfel, atât din gândirea confundată în somn a ciupercilor, cât şi din gândirea care doarme a copilului, dobândiţi o imagine a faptului că elementul gândire al copilului, care încă doarme, e orientat mai mult spre ceea ce ţine de rădăcină.


Rudolf Steiner trasează apoi următoarele sarcini:

În primul rând: Să reflectaţi la o sinteză a istoriei vegetale de până acum.

În al doilea rând: Tratarea geografică a regiunii Rinului inferior, cam de pe la Lahn, în felul în care am vorbit eu astăzi despre predarea geografiei [ Nota 37 ]: munţi, râuri, oraşe, viaţă culturală, viaţă economică.

În al treilea rând: Acelaşi lucru pentru regiunea fluviului Mississippi.

În al patrulea rând: Cum îi învăţăm cel mai bine pe copii calcularea suprafeţei şi calcularea ariei?