Rudolf Steiner

ARTA EDUCAȚIEI.
DISCUȚII DE SEMINAR ȘI CONFERINȚE ASUPRA PLANULUI DE ÎNVĂȚĂMÂNT

GA 295

A UNSPREZECEA DISCUȚIE DE SEMINAR

Stuttgart, 2 septembrie 1919

Rudolf Steiner: La exercițiul de vorbire pe care-l vom face aici e vorba, în principal, de o mlădiere a organelor vorbirii.

Exerciții de vorbire:

Ketzer petzen jetzt kläglich
Letzlich leicht skeptisch

Ar trebui să ne deprindem ca limba să spună aceasta ca de la sine.

Zuwinder zwingen zwar
Zweizweckige Zwacker zu wenig
Zwanzig Zwerge
Die sehnige Krebse
Sicher suchend schmaussen
Daß schmatzende Schmachter
Schmiegsam schnellstens
Schnurring schnalzen

Aceste din urmă lucruri sunt perfecte numai dacă sunt spuse pe de rost, întocmai așa ca și cele dinainte.

Din „Găsit-am o cărare” de Christian Morgenstern:

Rudolf Steiner: Acum vom trece la tema noastră, în jurul căreia ne învârtim deja de mult timp.

M. dă un indice de dispoziții sufletești și de plante care ar putea fi asociate cu aceste dispoziții.

Rudolf Steiner: Toate aceste lucruri care au fost prezentate aici sunt de așa natură că ne amintesc de epoca frenologiei, când se adunau într-un mod absolut arbitrar însușiri sufletești umane și se căutau tot felul de proeminențe la cap, acestea fiind puse în legătură cu diferitele însușiri sufletești umane. Dar nu așa stau lucrurile, deși capul uman poate fi conceput foarte bine drept expresie a fizionomiei sufletești. Când cineva are o frunte foarte bombată, putem spune că el poate fi un filosof, pe când un om cu fruntea teșită poate deveni artist, dacă e talentat. Nu putem spune că natura de artist „își are sediul” undeva, dar putem distinge cu ajutorul simțirii ce anume poate să sălășluiască într-o formă sau alta. Acum, esențialul este să privim sufletul în acest fel: ceea ce e mai mult de natură intelectuală face ca fruntea să se boltească, ceea ce e mai mult de natură artistică face ca fruntea să se tragă înapoi. Tot așa este și cu această căutare în rândul plantelor. Vreau să spun că n-ar trebui să căutăm într-un mod atât de exterior, ci ar trebui să pătrundem mai în interior, și să descriem stările de fapt reale.

I. face o expunere pe această temă.

Rudolf Steiner: Dacă vă îndreptați prea mult atenția numai asupra simțurilor, veți deplasa întru câtva punctul de vedere. Simțurile intră în considerare în măsura în care în sufletul nostru trăiește ceva din fiecare simț, ceva perceput de acest simț. Noi datorăm văzului, de pildă, un mare număr de trăiri sufletești, altor simțuri le datorăm alte trăiri sufletești, ele provin de la simțuri. Atunci, noi putem găsi proveniența unor trăiri ale sufletului nostru prin raportare la aceste simțuri. Prin aceasta, simțul ajunge în legătură cu elementul sufletesc. Dar n-ar trebui să arătăm, pur și simplu, în ceea ce privește plantele, că ele sunt o expresie a simțurilor Pământului. Ele nu sunt așa ceva.

S. citează niște exemple din scrierile lui Emil Schlegel, medicul homeopat din Tübingen.

Rudolf Steiner: Și Emil Schlegel [Nota 35] face niște comparații încă prea exterioare. El se întoarce la ceea ce putem găsi la mistici, la Jakob Böhme [Nota 36] și la alții, la așa-numitele „signaturi”. Misticii medievali cunoșteau anumite raporturi cu lumea sufletească și de aici dobândiseră și niște puncte de vedere medicale mai profunde. Când constatăm: această anume grupă de plante se află în legătură cu o însușire sufletească ‒ de pildă, ciupercile se află în mod deosebit în legătură cu însușirea sufletească a tendinței de a reflecta mult, de a sta mult pe gânduri, de a trăi sufletește în așa fel încât să nu ai nevoie pentru aceste activități ale sufletului de multe lucruri ale lumii exterioare, ci să extragi totul mai mult din tine însuți ‒, atunci iarăși vom constata că această însușire sufletească ce atrage atenția, de fapt, asupra ciupercilor are niște legături foarte intime cu toate bolile însoțite de dureri de cap. De aici vom ajunge la legăturile dintre ciuperci și bolile însoțite de dureri de cap. În zoologie, nu pot fi făcute comparații de acest fel.

În zilele noastre nu există încă o sistematizare justă a plantelor. Dvs. trebuie să căutați să faceți ordine în viața plantelor tocmai prin raporturile dintre elementul sufletesc uman și plante. Vrem să avem o sistematizare a regnului vegetal.

Trebuie să distingeți mai întâi la plantă părțile îndreptățite ale plantei: rădăcină, tulpină, care se poate dezvolta devenind trunchi de copac, frunze, flori, fructe. Plantele sunt răspândite în lume în așa fel încât la o specie de plante e dezvoltată mai mult rădăcina; restul se pipernicește. La altele, sunt dezvoltate mai mult frunzele, la altele, mai mult florile; ele sunt aproape numai floare. Trebuie să luăm lucrurile în mod relativ. Obținem o clasificare a plantelor dacă încercăm să vedem ce sisteme de organe, rădăcină, tulpină, frunză ș.a.m.d., predomină; prin aceasta se deosebesc plantele între ele, într-o anumită privință. Dacă recunoaștem că tot ceea ce are flori aparține unei anumite însușiri sufletești, va trebui să repartizăm și celelalte sisteme de organe altor însușiri sufletești. Așadar, putem să spunem, la fel de bine, că diferitele părți aparțin diferitelor însușiri sufletești și să cuprindem aici întregul regn vegetal. De fapt, întregul regn vegetal este, la rândul lui, o singură plantă.

Cum stau lucrurile, de fapt, cu somnul și cu starea de veghe a Pământului? Acum, la noi Pământul doarme, dar pentru cei de pe cealaltă emisferă, el se trezește. El duce somnul pe partea cealaltă. La aceasta participă, firește, și lumea vegetală, și acest fapt provoacă deosebiri și în ceea ce privește vegetația. Aici, putem ajunge la posibilitatea de a face o clasificare, o împărțire a plantelor, în funcție de această repartizare spațială a somnului și a stării de veghe a Pământului, adică în funcție de vară și iarnă. Vegetația noastră nu e aceeași ca la oamenii de pe cealaltă emisferă. Vom avea aici în vedere numai sufletul care doarme și cel care e treaz, așa cum le cunoaștem la noi. De fapt, la plante totul aparține frunzei; totul este la ele frunză metamorfozată.

Un participant compară niște grupe de plante cu temperamentele.

Rudolf Steiner: Ajungem pe un tărâm greșit, dacă vom raporta temperamentele în mod nemijlocit la regnul vegetal.

Vrem să spunem acum următoarele: conform cu planul nostru didactic, când începem să predăm cunoștințele despre regnul vegetal, copiii au vreo unsprezece ani. Noi spunem: „Copii! Voi n-ați fost întotdeauna așa de mari cum sunteți acum. Voi ați învățat o mulțime de lucruri pe care nu le știați înainte. Când a început viața voastră, erați mici și nepricepuți și încă nu știați să trăiți. Pe vremea când erați mici de tot nu știați încă nici măcar să vorbiți. Nu știați nici să mergeți. Nu știați multe dintre lucrurile pe care le știți acum. Să ne gândim cu toții, să ne amintim de însușirile pe care le aveați în vremea când erați mici de tot. Vă puteți aduce aminte de însușirile pe care le aveați atunci? Vă puteți aminti de ele? Vă puteți aminti ce făceați pe atunci?” Întrebăm tot așa, până când toți își dau seama și spun „nu”.

„Așadar, nici unul nu știe ce a făcut pe vremea când era copil mic de tot. ‒ Ei bine, dragi copii, oare nu mai există și altceva în voi despre care, de asemenea, nu mai știți pe urmă ce ați făcut?” Poate că se află unul printre ei care-și dă seama, în caz contrar, îi conducem noi spre răspunsul potrivit. Atunci poate că de la unul din ei va veni răspunsul: „Nu-mi amintesc de timpul când am dormit.” ‒ „Da, când sunteți mici, e ca și cum ați fi culcați în pat și ați dormi. Așadar, voi dormiți ca bebeluși și dormiți când stați culcați în pat.

Acum, ne ducem afară în natură și căutăm ceva care afară în natură doarme, întocmai așa cum ați dormit voi în vremea când erați niște bebeluși. Bineînțeles că voi nu vă puteți da seama singuri, dar cei care știu asemenea lucruri știu că ceea ce doarme la fel de adânc cum dormeați voi pe vremea când erați niște bebeluși sunt ciupercile din pădure. Ciupercile sunt suflete care dorm așa cum dorm copiii.

Apoi a venit vremea când voi ați învățat să vorbiți și să mergeți. Voi știți de la frățiorii și surioarele voastre că mai întâi învățăm să vorbim și să mergem. Mai întâi să vorbim și apoi să mergem, sau mai întâi să mergem și apoi să vorbim. Aceasta este o însușire pe care sufletul vostru și-o adaugă, pe care n-ați avut-o de la început. Voi ați învățat ceva, acum știți mai mult, dacă știți să mergeți și să vorbiți.

Acum ne ducem afară în natură și căutăm iarăși ceva care știe mai mult decât ciupercile. „Acestea sunt algele” ‒ acum eu trebuie să le arăt acum copiilor niște alge ‒, „aceștia sunt mușchii” ‒ trebuie să-i arăt copilului niște mușchi. ‒ „Ceea ce se află în alge și în mușchi știe deja mai mult decât ceea ce se află în ciuperci.”

Apoi îi arăt copilului o ferigă și-i spun: „Ia te uită, feriga știe mult mai mult decât mușchii. Feriga știe atât de mult, încât trebuie să spunem că arată ca și cum ar avea frunze. Ea are deja ceva de felul frunzelor. Tu nu-ți amintești ce ai făcut atunci când ai învățat să vorbești și să mergi. Pe atunci erai mereu cufundat într-un fel de somn. Dar dacă te uiți la frățiorii și surioarele tale sau la alți copii mici, știi că mai târziu ei nu dorm  atât de mult ca la început. Dar a venit o dată și momentul până la care vă puteți întoarce cu amintirea în trecut, momentul când sufletul vostru s-a trezit. Gâdiți-vă! acest moment care existat în sufletele voastre poate fi comparat cu ferigile. Dar voi vă puteți aduce aminte tot mai bine de viața voastră sufletească, tot mai bine și mai bine. Hai să ne lămurim o dată foarte bine asupra felului în care ați ajuns voi să spuneți «eu». Este aproximativ momentul până la care puteți coborî cu amintirea în trecutul vostru. Dar «eul» a venit treptat-treptat. Mai întâi, voi spuneați întotdeauna «Wilhelm», atunci când voiați să vă referiți la voi înșivă”. Acum, îl puneți pe copil să vă povestească ceva ce știe el despre copilăria sa. Apoi îi spunem: „Iată, mai înainte în sufletul tău era ca și cum totul ar fi dormit, pe atunci era cu adevărat noapte în sufletul tău. Dar acum el s-a trezit. Acum în tine s-au trezit mai multe, altfel n-ai fi mai inteligent. Dar tu trebuie, totuși, să dormi iar și iar. În tine nu s-a trezit totul, încă multe mai dorm. Doar o parte s-a trezit. Însușirile tale sufletești din vremea când ai împlinit patru, cinci ani, se apropie de cele ce-ți arăt eu acum.” Vom arăta copilului niște plante oarecare din familia gimnospermelor, a coniferelor, care au o formă doar cu puțin mai desăvârșită decât ferigile, și apoi îi vom spune copilului: „Ia te uită, în viața ta de mai târziu, când ai împlinit șase sau șapte ani, există acest moment, când ai putut să mergi la școală și toate bucuriile pe care ți le-a dat școala au înflorit în sufletul tău.” ‒ Îl faceți să înțeleagă, arătându-i o plantă din familia coniferelor, a gimnospermelor: „Iată, acestea încă n-au flori. Așa era cu sufletul tău înainte să te fi dus la școală.

Acum însă, când ai început să mergi la școală, în sufletul tău a intrat ceva care nu poate fi comparat decât cu planta ce înflorește. Dar iată, la început, pe când aveai opt, nouă ani, ai învățat doar puține lucruri. Acum tu ești deja o ființă foarte învățată, ai deja unsprezece ani, ai învățat deja o mulțime de lucruri.

Ia te uită, eu îți dau în mână o plantă, ea are asemenea frunze, cu nervuri paralele (desenul 1). Și aici îți dau o plantă care are frunze mai complicate, cu nervuri ramificate (desenul 2). Iar dacă te uiți la flori, la acestea (desenul 1), ele sunt altfel decât la plantele care au asemenea frunze (desenul 2). Florile lor sunt mai complicate și totul e mai complicat la plantele care au asemenea frunze cu nervuri ramificate (desenul 2), decât la cele cu nervuri paralele (desenul 1).”

Desenul 1

Desenul 2

Îi arătăm acum copilului ceva cum ar fi brândușa de toamnă, monocotiledonatele. La acestea, totul e simplu. Pe acestea le comparăm cu vârsta de șapte, opt, nouă ani.

Și apoi trecem la a-i arăta copilului niște plante care au florile simple, în partea de sus, astfel încât n-au încă petale ca lumea. Spunem: „Ai aici niște plante în cazul cărora nu poți deosebi la floare frunzulițele verzi și frunzulițele colorate, plante la care nu poți încă deosebi frunzulițele din partea de jos a florii de acelea pe care floarea le are în partea de sus. Aceasta ești tu! Aceasta ești tu acum!

Și mai târziu tu te vei face și mai mare! Când vei avea doisprezece, treisprezece, paisprezece ani, te vei putea compara cu niște plante care au caliciu și petale. Atunci, tu vei fi în sufletul tău așa încât se va putea face deosebire între frunzele verzi, pe care le numim caliciu, și frunzele colorate, pe care le numim petale. Dar așa ceva urmează să devii abia de acum înainte!” ‒ În acest fel îi facem să deosebească plantele, să facă deosebire între plantele cu înveliș floral simplu = copii de unsprezece ani și plantele cu înveliș floral dublu = copii de treisprezece, paisprezece ani. „Așa ceva tu de-abia devii!”

Și acum îi puteți arăta copilului într-un mod minunat două-trei exemplare de mușchi, ferigi, gimnosperme, monocotiledonate, dicotiledonate. Acum vă puteți desfășura într-un mod minunat, pentru ca mai pe urmă copilul să-și amintească. Și-i puneți să povestească despre micul Wilhelm cel de patru ani, le arătați feriga, îi puneți să povestească despre Fritz cel de șapte ani și arătați planta respectivă, îi puneți să povestească despre Ernst cel de unsprezece ani și iarăși prezentați planta corespunzătoare. Îl faceți pe copil să cugete la însușirile sufletești ale copilului în devenire. Și apoi transferați întreaga creștere a sufletului în devenire asupra plantei, chemați într-ajutor ceea ce am spus ieri despre pom, și atunci vor rezulta însușirile sufletești în paralel cu plantele corespunzătoare.

Aceasta se face conform cu un principiu! Nu facem paralele oricum între una și alta, așa cum tocmai le-am cules. Aici avem un principiu, o formă modelată! Aceasta trebuie să existe aici! Obțineți întregul regn vegetal, cu excepția a ceea ce ia naștere în plantă atunci când floarea dă în fruct. Îi atrageți copilului atenția asupra faptului că plantele superioare dau la iveală din florile lor fructe: „Acest lucru îl putem compara cu sufletul vostru de-abia după ce ați părăsit școala!” ‒ Tot ceea ce merge până la floare poate fi comparat cu ceea ce merge până la pubertate. Procesul fecundării îl lăsăm deoparte, pe acesta nu se poate să-l cuprindem în convorbirea aceasta cu copiii.

Acum, eu mai spun cam așa: „Vedeți, dragi copii, când erați mici de tot, voi ați avut doar ceva ca un fel de suflet care doarme.” ‒ Acum, în funcție de împrejurări, îl facem pe copil să-și aducă aminte: „Ia gândește-te, care a fost cea mai mare bucurie a ta din prima copilărie? Acum, tu ai uitat acest lucru, pentru că ai dormit când ți s-a întâmplat, dar acum îl vezi la Anna sau la Mariechen, la micile tale surori. Oare ce le face lor cea mai mare bucurie? Mai întâi tetina sau biberonul. Nu-i așa, aici și sufletul simte cea mai mare bucurie în contact cu tetina sau cu biberonul. De-abia mai pe urmă vine timpul, la frățiorul sau la surioara mai mare, când acesta nu simte bucurie numai când i se dă biberonul, ci el se bucură și dacă se poate juca. ‒ Iată, eu ți-am vorbit mai întâi despre ciuperci, despre alge, despre mușchi. Aproape tot ce au aceste plante, ele au de la pământ. Trebuie să ne ducem în pădure, dacă vrem să le cunoaștem. Ele cresc acolo unde e umezeală, în locurile umbroase. Ele nu prea îndrăznesc să iasă la soare. E ca sufletul tău pe vremea când tu încă nu îndrăzneai să ieși afară la joacă, ci îți găseai plăcerea în lapte și în biberon. La restul lumii vegetale, frunzele și florile se dezvoltă atunci când planta nu mai are doar ceea ce are de la pământ, de la pădurea cea umbroasă, ci când iese la soare, la aer și la lumină. Acestea sunt însușirile sufletești, care înfloresc la lumină și aer.” ‒ Arătați-i astfel copilului deosebirea dintre ceea ce trăiește jos, ca ciuperca sau ca rădăcinile și are nevoie de ceea ce e jos, apă, pământ, și umbră și ceea ce are nevoie de aer și lumină, cum sunt florile și frunzele. ‒ „Acele plante care au flori și frunze, pentru că iubesc aerul și lumina, sunt așa-numitele plante «superioare», după cum și tu când aveai cinci sau șase ani erai mai mare decât pe vremea când te ocupai cu tetina.”   

Dacă îndreptăm tot mai mult și mai mult, încoace și încolo, gândurile referitoare la însușirile sufletești, așa cum se dezvoltă ele la vârsta copilăriei, spre lumea plantelor, putem clasifica totul în mod corespunzător. De aceea, putem spune:

„așadar, trăiri în contact cu lucruri pentru care sunteți încă prea prostuți, pe care încă nu le știți, ceea ce veți deveni de-abia pe la treisprezece, paisprezece ani: în contact cu locul unde se află un caliciu verde și o floare colorată. Bucurați-vă! Cândva, veți deveni atât de bogați în sufletele voastre, încât veți semăna cu trandafirul cel cu petale colorate și cu sepale verzi. Acesta e un lucru care de-abia urmează să fie, dar bucurați-vă! E frumos să te poți bucura de ceea ce de-abia de acum înainte urmează să devii.” ‒ Să-i facem să se bucure pentru ceea ce va fi in viitor! Acesta e esențialul, să trezim în copii această bucurie.

Așadar, însușirile umane succesive de până la pubertate le putem compara cu plantele. Apoi, comparația nu mai merge, pentru că acum copilul dezvoltă corpul astral, pe care planta nu-l mai mare. Dar când planta sare dincolo de sine însăși, până la procesul fecundării, acest lucru îl putem compara cu unele însușiri sufletești ale vârstei de șaisprezece, șaptesprezece ani. Nu e nevoie însă deloc să atragem atenția asupra procesului fecundării, ci doar asupra procesului creșterii, căci acesta corespunde realității. Copiii nu aduc nici un fel de înțelegere în întâmpinarea procesului fecundării, dar ei înțeleg procesul creșterii, pentru că acesta poate fi comparat cu procesul de creștere al sufletului. La fel cum sufletul copilului este diferit la diferite vârste, tot așa și plantele se deosebesc între ele, de la ciuperci până la piciorul-cocoșului, care de obicei este enumerat printre plantele cele mai evoluate, printre ranunculacee. Este cu adevărat așa cum vă spun, când plantele galbene de piciorul-cocoșului ies afară primăvara pe pajiștile pline de sevă, acestea ne aduc aminte de dispoziția sufletească a unor băieți și fete de paisprezece, cincisprezece ani.

Dacă un botanist care practică o sistematică reală va proceda cândva în acest fel, el va obține un sistem al lumii vegetale corespunzător realității. Dar copiilor le putem prezenta, într-adevăr, întreaga lume vegetală exterioară drept o imagine a sufletului în dezvoltare al copilului. Aici putem face extraordinar de mult.

Nu trebuie să facem distincții în acest mod care individualizează, ca vechii frenologi, ci trebuie să avem un punct de vedere care să poată fi aplicat. Veți constata atunci că nu e întru totul just să punem semnul egal între tot ceea ce ține de rădăcină și gândire. La copil, în cap, spiritualul mai doarme încă. Așadar, nu gândirea în general, ci ceea ce gândește într-un mod copilăresc, ceea ce încă doarme, trebuie orientat spre rădăcină. Astfel, atât din gândirea confundată în somn a ciupercilor, cât și din gândirea care doarme a copilului, dobândiți o imagine a faptului că elementul gândire al copilului, care încă doarme, e orientat mai mult spre ceea ce ține de rădăcină.

Rudolf Steiner trasează apoi următoarele sarcini:

În primul rând: Să reflectați la o sinteză a istoriei vegetale de până acum.

În al doilea rând: Tratarea geografică a regiunii Rinului inferior, cam de pe la Lahn, în felul în care am vorbit eu astăzi despre predarea geografiei [Nota 37]: munți, râuri, orașe, viață culturală, viață economică.

În al treilea rând: Același lucru pentru regiunea fluviului Mississippi.

În al patrulea rând: Cum îi învățăm cel mai bine pe copii calcularea suprafeței și calcularea ariei?

AcasăLucrări OnlineIndex GA295PrecedentaUrmătoarea