Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

ARTA EDUCAŢIEI. DISCUŢII DE SEMINAR ŞI
CONFERINŢE ASUPRA PLANULUI DE ÎNVĂŢĂMÂNT

GA 295


A DOUA CONFERINŢĂ DESPRE PLANUL DIDACTIC

Stuttgart, 6 septembrie 1919

Ajungem acum să repartizăm diferitelor trepte şcolare restul materialului de predat.

Să ne fie însă limpede faptul că în preajma împlinirii vârstei de nouă ani, aşadar, în cel de-al treilea an de şcoală, trebuie să începem să tratăm despre animale făcând selecţia corespunzătoare şi punându-le mereu în legătură cu omul, în felul descris [ Nota 58 ].

Continuăm cu aceasta în cel de-al patrulea an de şcoală, în aşa fel încât la orele de cunoştinţe despre natură din clasele a III-a şi a IV-a să supunem atenţiei lumea animală în legătura ei cu omul.

Apoi, în cel de-al cincilea an de şcoală, adăugăm forme animale mai puţin cunoscute, dar începem, în acest al cincilea an de şcoală, şi cu botanica, predând-o aşa cum am discutat în partea de didactică a seminarului nostru.

În clasa a VI-a, continuaţi cu botanica şi treceţi la minerale. Dar trataţi despre minerale în cea mai strânsă legătură cu geografia.

În cel de al şaptelea an de şcoală, întoarceţi-vă la om şi căutaţi să-i învăţaţi pe copii lucrurile la care m-am referit ieri [ Nota 59 ], lucrurile pe care le puteţi transmite cu privire la alimentaţie şi problemele de sănătate şi boală. Cu ajutorul noţiunilor de fizică şi chimie, realizaţi, încercaţi să oferiţi o perspectivă de ansamblu asupra problemelor referitoare la câştig, la activitatea din întreprinderi ‒ aşadar,  o întreprindere sau alta ‒ şi asupra problemelor de circulaţie a mărfurilor, toate acestea în strânsă legătură cu ceea ce se învaţă la fizică, la chimie şi geografie, pe baza cunoştinţelor despre natură.

În cel de-al optulea an de şcoală, va trebui să faceţi în aşa fel încât omul să se clădească treptat în faţa elevilor, dvs. descriind cele ce i se integrează din afară: mecanica sistemului osos, mecanica sistemului muscular, alcătuirea internă a ochiului ş.a.m.d. ‒ Oferiţi apoi din nou o perspectivă asupra activităţii din întreprinderi şi asupra problemelor de circulaţie a mărfurilor, în legătură cu fizica, cu chimia şi geografia.

Dacă daţi orelor de istorie naturală forma despre care am vorbit, le veţi putea face extraordinar de vii şi, pe baza cunoştinţelor despre natură, veţi trezi în copil interesul pentru toate cele existente şi pentru tot ce ţine de om.

Cu predarea fizicii începem în clasa a VI-a, şi anume pornind de la ceea ce şi-au însuşit copiii la orele de muzică. Începem predarea fizicii făcând ca aceste lucruri să se nască din cele învăţate la muzică. Legaţi, aşadar, acustica de teoria muzicală şi treceţi apoi la discutarea constituţiei fizic-fiziologice a laringelui uman. Ochiul uman încă nu-l puteţi discuta aici, dar despre laringe puteţi vorbi. Treceţi apoi ‒ ocupându-vă numai de lucrurile cele mai importante ‒ la optică şi la teoria căldurii. Introduceţi, în acest al şaselea an de şcoală, şi noţiunile fundamentale ale electricităţii şi magnetismului.

Treceţi apoi, în clasa a VII-a, la extinderea cunoştinţelor de acustică, de teoria căldurii, aşadar, la predarea teoriei căldurii, a opticii, a electricităţii şi magnetismului. Şi abia de aici treceţi la noţiunile cele mai importante ale mecanicii, aşadar, pârghia, roata pe ax, scripetele, planul, planul înclinat, valţul, şurubul etc.

Porniţi apoi de la un proces cum este arderea şi căutaţi să găsiţi puntea de trecere de la un asemenea proces cotidian la reprezentări simple de chimie.

În cel de-al optulea an de şcoală extindeţi, repetând, cele făcute în clasa a VI-a şi treceţi la hidraulică, aşadar, la teoria despre forţa care acţionează prin puterea apei. Vă ocupaţi, deci, de tot ceea ce ţine de noţiunea de presiune laterală în apă, de forţa de propulsare pe verticală, de tot ceea ce ţine de principiul lui Arhimede, deci, de hidraulică.

Ar fi fost încântător să ţin aici timp de trei ani conferinţe pedagogice şi să tratez cu ajutorul unor exemple tot ceea ce dvs. trebuie să plăsmuiţi pe baza propriei inventivităţi. Dar aşa ceva nu e posibil. Trebuie să ne declarăm mulţumiţi cu ceea ce am expus aici.

Încheiaţi apoi epoca de fizică prin aeromecanică, aşadar, prin mecanica aerului, discutând tot ceea ce ţine de climatologie, de ştiinţa barometrului şi a meteorologiei.

Şi expuneţi în continuare noţiunile de chimie, astfel încât copilul să ajungă să înţeleagă ce legătură există între procesele industriale şi cele chimice. Căutaţi să dezvoltaţi în legătură cu noţiunile de chimie ceea ce trebuie spus cu privire la substanţele care alcătuiesc corpurile organice: amidon, zaharuri, albumină, grăsimi.

Ne va reveni acum sarcina de a repartiza celor opt trepte şcolare ceea ce se referă la socotit, matematică, geometrie.

Dvs. ştiţi, desigur, că metodica exterioară prescrie ca în primul an de şcoală să se trateze mai ales numerele din spaţiul numeric 1-100. Putem respecta această prescripţie, căci este destul de indiferent, dacă rămânem la numerele mai simple, cât de departe înaintăm în spaţiul numeric în primul an de şcoală. Principalul este ca, în măsura în care folosiţi spaţiul numeric, să vă ocupaţi de cele patru operaţiuni aritmetice ţinând seama de ceea ce v-am spus [ Nota 60 ]: dezvoltaţi mai întâi adunarea pornind de la sumă, scăderea pornind de la rest, înmulţirea pornind de la produs şi împărţirea pornind de la cât. Faceţi, aşadar, exact invers decât se face de obicei. Şi abia după ce aţi arătat că 5 este 3 plus 2, arătaţi inversul: adunând 2 cu 3, obţinem 5. Căci trebuie să facem ca în copil să se nască reprezentări puternice despre faptul că 5 este 3 plus 2, dar că 5 este şi 4 plus 1 ş.a.m.d. Aşadar, adunarea vine în al doilea rând, după descompunerea sumei, iar scăderea, după ce am întrebat: Ce trebuie să scad eu dintr-un descăzut, ca să rămână un anumit rest ş.a.m.d. După cum am spus, este de la sine înţeles că facem acest lucru, în primul an de şcoală, cu numerele mai simple. Că folosim spaţiul numeric până la 100 sau până la 105 sau până la 95, aceasta este, de fapt, o problemă neesenţială.

Dar apoi, după ce la copil s-a încheiat procesul de schimbare a dinţilor, începeţi să-l puneţi să înveţe tabla înmulţirii şi, dacă vreţi, şi tabla adunării, măcar, să zicem, până la numărul 6 sau 7. Puneţi-l, deci, pe copil, cât mai devreme posibil, să înveţe tabla înmulţirii şi tabla adunării, pe cale pur memorativă, după ce i-aţi explicat doar în principiu ce este aceasta, după ce i-aţi explicat în principiu acest lucru, cu ajutorul înmulţirii simple, apelând la înmulţirea simplă în felul discutat. Aşadar, după ce abia i-am transmis copilului noţiunea de înmulţire, îi şi dăm sarcina să înveţe pe cale pur memorativă tabla înmulţirii.

Apoi, în cel de-al doilea an de şcoală, mergeţi mai departe cu operaţiunile aritmetice, într-un spaţiu numeric mai mare. Căutaţi să rezolvaţi cu elevul exerciţii simple, deci, fără a scrie, numai din cap. Căutaţi să dezvoltaţi mai întâi, pe cât posibil, numerele abstracte, cu ajutorul unor obiecte ‒ v-am spus cum puteţi dezvolta numerele abstracte cu ajutorul boabelor de fasole sau al altor lucruri. Totuşi, n-ar trebui să pierdem din vedere nici socotitul cu numere abstracte.

În cel de-al treilea an de şcoală, continuăm acest lucru cu numere mai complicate, iar cele patru operaţiuni aritmetice, aşa cum se fac ele în cel de-al doilea an de şcoală, sunt aplicate la anumite lucruri simple ale vieţii practice.

În cel de-al patrulea an de şcoală, continuăm cele făcute în primii doi ani. Dar acum trebuie să trecem la fracţii, şi anume la fracţiile zecimale.

Apoi, în clasa a V-a, vom continua cu fracţiile şi cu numerele zecimale şi-l vom învăţa pe copil tot ceea ce dezvoltă în el facultatea de a se mişca liber, socotind, în spaţiul numerelor întregi, al fracţiilor, al numerelor exprimate prin fracţii zecimale.

În clasa a VI-a trecem la calcularea dobânzilor şi procentelor, la calcularea scontului, la calculul simplu de transformări, punând astfel bazele calculului algebric, aşa cum am arătat.

Vă rog să vă gândiţi acum că până în clasa a VI-a noi am dedus formele geometrice: triunghi, cerc, ş.a.m.d. din desen, după ce în primii ani de şcoală am folosit desenul la învăţarea literelor. Apoi am început treptat să dezvoltăm la copil, din desenul pe care l-am practicat pentru învăţarea scrisului, forme mai complicate, pe care le desenăm pentru ele înseşi, pur şi simplu pentru a desena; am început şi primele elemente de pictură, pur şi simplu pentru a picta. Înspre această sferă conducem, în clasa a IV-a, predarea desenului şi a picturii, iar la desen îi învăţăm pe copii ce este un cerc, o elipsă etc. Predăm aceasta pornind de la desen. Continuăm mereu să cultivăm formele plastice, slujindu-ne de plastilină ‒ dacă o putem procura, dacă nu, putem folosi altceva, chiar dac-ar fi să luăm noroi de pe uliţă, nu face nimic! ‒, ca să scoatem la iveală şi perceperea formelor, simţul formelor.

Acum, orele de matematică, orele de geometrie, se folosesc de ceea ce copiii ştiu datorită celor însuşite în acest fel prin desen. Abia acum începem să explicăm cu ajutorul geometriei ce este un triunghi, un pătrat, un cerc etc. Aşadar, dezvoltăm înţelegerea spaţială a acelor forme pe baza desenului. Iar lucrurile pe care copiii le-au învăţat prin desen le abordăm cu ajutorul noţiunilor de geometrie abia în clasa a VI-a. În schimb, vom vedea că în desen vom prelua altceva.

În clasa a VI-a, după ce aţi trecut la calculul algebric, încercaţi să predaţi ridicarea la putere, extragerea rădăcinii şi, de asemenea, ceea ce se numeşte calculul cu numere pozitive şi negative. Şi, în special, căutaţi să-i introduceţi pe copii în ceea ce se poate numi teoria ecuaţiilor, prin aplicarea liberă în viaţa practică.

Continuaţi în clasa a VIII-a ceea ce se leagă de teoria ecuaţiilor, înaintând cu aceasta atât cât vă permite capacitatea de înţelegere a copiilor, adăugând calculele legate de figurile şi suprafeţele geometrice, precum şi teoria locurilor geometrice, măcar în treacăt, aşa cum am spus ieri.

Aceasta vă dă o imagine a felului cum trebuie să lucraţi cu copiii la orele de matematică şi geometrie.

După cum am văzut, în primii ani de şcoală noi predăm desenul în aşa fel încât să trezim în copil un anumit simţ pentru sesizarea formelor curbe, ascuţite ş.a.m.d. Pornind de la formă, dezvoltăm elementele de care avem nevoie apoi pentru învăţarea scrisului. La începutul acestor ore de desen elementar, evitaţi cu totul imitarea. Evitaţi pe cât vă stă în putinţă să puneţi copilul să deseneze imitând un scaun sau o floare sau orice altceva, ci scoateţi din dvs. înşivă pentru copil cât mai multe forme liniare ‒ curbe, ascuţite, semicirculare, eliptice, linii drepte ş.a.m.d.

desen

Căutaţi să treziţi în copil sentimentul deosebirii dintre curba cercului şi curba elipsei. Într-un cuvânt, treziţi simţul formelor înainte să se fi trezit instinctul de imitare!  Aplicaţi abia mai târziu asupra imitării ceea ce aţi făcut cu formele. Puneţi-l mai întâi pe copil sa deseneze un unghi, în aşa fel încât să înţeleagă prin formă ce este unghiul. Arătaţi-i apoi un scaun şi spuneţi-i: „Vezi, acesta este un unghi şi aici încă un unghi” ş.a.m.d. Nu-l puneţi pe copil să imite nimic înainte de a-l fi făcut să sesizeze forma în independenţa ei, pe baza simţului interior, formă care abia mai târziu poate fi imitată. Şi tot aşa faceţi când treceţi la tratarea mai independentă a elementelor de desen, pictură şi sculptură.

Faceţi apoi, în clasa a VI-a, să apară o teorie simplă a proiecţiilor şi umbrelor, pe care le faceţi atât cu mâna liberă, cât şi cu liniarul şi compasul etc. Aveţi grijă să-i transmiteţi copilului noţiunea justă şi faceţi în aşa fel încât să poată copia prin desen, să poată reda ‒ dacă aici se află un cilindru, dincolo o bilă, şi pe bilă cade o lumină ‒ felul cum arată pe cilindru umbra bilei. Felul cum sunt aruncate umbrele! Aşadar, în clasa a VI-a trebuie să apară o simplă teorie a proiecţiilor şi umbrelor. Copilul trebuie să-şi facă o reprezentare şi trebuie să poată imita felul cum sunt aruncate umbrele pe suprafeţe netede, pe suprafeţe curbe, de către alte obiecte mai mult sau puţin netede sau de alte corpuri spaţiale. În acest al şaselea an de şcoală, copilul trebuie să-şi formeze o noţiune despre felul cum aspectul tehnic se uneşte cu frumosul, despre faptul că un scaun poate corespunde din punct de vedere tehnic unui anumit scop şi să aibă totodată o formă frumoasă. Această unire a aspectului tehnic cu frumosul trebuie să intre în mintea copilului, să-i intre în obişnuinţă.

Apoi, în clasa a VII-a, ar trebui să ne ocupăm de tot ceea ce se referă la intersectări. Spuneţi, deci, ca exemplu simplu: „Iată, avem un cilindru, el e străbătut de un pilon. Pilonul trebuie să străpungă cilindrul.” Trebuie să arătaţi ce secţiune ia naştere în cilindru la intrarea şi la ieşirea pilonului, trebuie să-l învăţăm pe copil acest lucru. El trebuie să ştie ce ia naştere

desen

atunci când corpurile sau suprafeţele se întrepătrund reciproc, astfel încât să facă deosebirea dintre burlanul unei sobe care trece prin plafon perpendicular, secţiunea fiind un cerc, sau oblic, când apare o secţiune sub formă de elipsă. Apoi, în acest an trebuie să-l ajutăm pe copil să-şi formeze o reprezentare justă despre perspectivă. Aşadar, desene simple în perspectivă, micşorarea obiectelor aflate la distanţă, mărirea celor din apropiere, suprapuneri ş.a.m.d. Şi pe urmă, iarăşi asocierea elementului tehnic cu frumosul, în aşa fel încât să facem ca în copil să ia naştere o reprezentare despre faptul că e frumos sau urât atunci când, printr-o ieşitură a unei case, avem o acoperire parţială a unui perete, să zicem. O asemenea ieşitură poate să acopere frumos sau, dimpotrivă, urât, peretele casei. Asemenea lucruri au efecte extraordinar de mari, dacă le transmitem unui copil tocmai în al şaptelea an de şcoală, deci, atunci când are treisprezece, paisprezece ani.

desen

Toate aceste lucruri le ridicăm pe treapta artisticului, atunci când copilul se apropie de clasa a VIII-a.

Şi de lucrurile rămase trebuie să ne ocupăm într-un mod asemănător. Astăzi după-amiază vom reveni asupra acestor lucruri şi vom mai avea de adăugat câte ceva la planul nostru didactic. Va trebui să subliniem, înainte de toate, că în primul an de şcoală elementul muzical trebuie căutat în ceea ce e simplu, elementar, şi că la lucrurile mai complicate trecem abia începând din clasa a III-a. Astfel încât copilul îşi va însuşi treptat, atât prin cântatul la un instrument ‒ şi mai ales prin cântatul la un  instrument ‒, cât şi prin cântul vocal, ceea ce acţionează plastic, modelator, asupra facultăţilor sale.

Din toate celelalte elemente artistice trebuie să dezvoltăm acum gimnastica şi euritmia. Gimnastica şi euritmia trebuie să fie dezvoltate din elementul muzical, dar şi din celelalte ramuri ale artei.