Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

ARTA EDUCAŢIEI. DISCUŢII DE SEMINAR ŞI
CONFERINŢE ASUPRA PLANULUI DE ÎNVĂŢĂMÂNT

GA 295


REMARCI LA PRIMA EDIŢIE SUB FORMĂ DE CARTE,
DIN ANUL 1959, A DISCUŢIILOR DE SEMINAR


În haosul economic şi politic care a urmat prăbuşirii din noiembrie 1918 a Germaniei, Emil Molt, conducătorul fabricii de ţigarete Waldorf-Astoria din Stuttgart, a luat hotărârea să întemeieze pentru copiii celor angajaţi în fabrica sa o şcoală şi l-a rugat pe Rudolf Steiner să-şi asume sarcina întemeierii şi conducerii ei.

La 7 septembrie 1919 a fost inaugurată „Şcoala Liberă Waldorf”, ca „şcoală unitară elementară şi superioară”. În săptămânile care au precedat această deschidere, Rudolf Steiner a ţinut, pentru dascălii aleşi de el în acest scop, un curs de pedagogie, ca să-i familiarizeze cu noua lor misiune. Acest curs de cincisprezece zile a avut următoarea structură: dimineaţa la ora 9 a fost prezentată zilnic o conferinţă pe tema Antropologie generală ca bază a pedagogiei, în a doua jumătate a dimineţii se ţinea a doua conferinţă zilnică, pe teme metodic-didactice, iar după-amiaza aveau loc discuţii pedagogice sub formă de seminar.

Conţinutul cărţii de faţă îl constituie seria acestor discuţii de seminar. Celelalte două serii de conferinţe, Antropologie generală ca bază a pedagogiei (GA 293) şi Arta educaţiei. Metodica şi didactica (GA 294), au apărut deja de mai mult timp şi sub formă de carte. 

Fiecare din aceste trei serii sunt, până la un anumit punct, independente, fiind însă totodată legate între ele prin multe fire, în lung şi în lat. Antropologia generală poate să pară cea mai rotunjită în sine, şi totuşi, mai ales în primele ei conferinţe, are mare nevoie să fie întregită prin cele adăugate prin conferinţele zilnice care urmau după ea, despre Metodică şi didactică. Spre deosebire de aceasta, „Discuţiile de seminar” din aceste prime zile ‒ aici a fost prezentată în special teoria temperamentelor, în importanţa ei pedagogică ‒ sunt relativ rotunjite în sine. Începând cu cea de-a patra zi de curs, situaţia se schimbă. Legătura strânsă dintre cele două conferinţe prezentate înainte de masă se desface. În schimb, ceea ce a fost prezentat sub formă de conferinţă, în a doua jumătate a dimineţii, referitor la metodică şi didactică, se uneşte strâns cu ceea ce se elaborează după-amiază, sub formă de seminar, în jurul aceleiaşi teme. De acum înainte, aceste două serii de conferinţe se întrepătrund ca dinţii unei roţi zimţate. Astfel, de pildă, problemele predării cunoştinţelor despre animale sunt tratate în conferinţele metodic-didactice din timpul dimineţii, iar cele ale predării cunoştinţelor despre plante, după-amiază, la seminar.

O formă deosebită a fost dată zilei de închidere a întregului curs. La fel cum fiecare măsură pe care trebuie s-o ia predarea în domeniul metodic e necesar să se dezvolte dintr-o antropologie reală, dintr-o cunoaştere temeinică, ce cuprinde trupul, sufletul şi spiritul omului în creştere, tot astfel arhitectonica treptată a şcolii, planul ei didactic, trebuie să rezulte în mod organic din antropologie. De aceea, cele trei serii de conferinţe ale cursului au putut să conflueze la sfârşit în descrierea unui asemenea plan didactic şi să ajungă la o încheiere, acestei teme fiindu-i consacrate în ultima zi nu numai cele două conferinţe de după-amiază, ci şi o parte a ultimei discuţii de seminar, a cincisprezecea.

Astfel, cele două serii de conferinţe se sprijină şi se completează reciproc în variate feluri. Din acest motiv, o înţelegere cu adevărat temeinică a unei singure cărţi este prea puţin posibilă, dacă nu apelăm mereu în paralel la celelalte două.

În cadrul discuţiilor de seminar, Rudolf Steiner a împărţit sarcini şi probleme de natură pedagogică generală sau special didactică, iar de la prelucrarea lor, de către participanţi, au pornit discuţii vii, în cadrul cărora el a intervenit de multe ori cu descrieri fundamentale mai lungi. Numai despre asemenea expuneri mai largi putem spune că au fost notate cuvânt cu cuvânt, sau aproape cuvânt cu cuvânt. Din cele spuse de Rudolf Steiner în cadrul discuţiilor vii, multe ne-au rămas doar fragmentar, unele absolut deloc. Cititorul ar trebui să-şi amintească mereu de acest lucru. Ceea ce au spus diferiţii participanţi la seminar a fost transmis numai în măsura în care acest lucru a părut necesar, pentru a face să apară în toată claritatea mersul discuţiilor în contextul cărora se află observaţiile intercalate ale lui Rudolf Steiner.

În ceea ce-i priveşte pe primii dascăli ai Şcolii Waldorf, s-a putut presupune că ei cunosc lucrările fundamentale ale ştiinţei spirituale antroposofice. S-a presupus, de asemenea, că ei cunosc şi ceea ce au încercat să realizeze Rudolf Steiner şi colaboratorii săi, în lunile precedente ale anului 1919, pentru înnoirea vieţii sociale, precum şi cele sintetizate de el în cartea Punctele centrale ale problemei sociale (GA 23).

Şi cititorul actual al cărţii de faţă ar trebui să cunoască aceste idei spiritual-ştiinţifice şi sociale fundamentale sau să caute să le cunoască, pentru că altfel nu se poate aştepta să ajungă la o înţelegere deplină şi la o judecată obiectiv întemeiată a celor spuse aici referitor la pedagogie.