Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

ARTA EDUCAŢIEI. DISCUŢII DE SEMINAR ŞI
CONFERINŢE ASUPRA PLANULUI DE ÎNVĂŢĂMÂNT

GA 295


ÎN LEGĂTURĂ CU NOTAREA CONFERINŢELOR

Din autobiografia lui Rudolf Steiner Viaţa mea (cap. 35, 1925)

Există acum două produse ale activităţii mele antroposofice; în primul rând, cărţile mele făcute publice pentru  întreaga lume, în al doilea rând, un mare număr de cursuri concepute iniţial doar ca tipărituri particulare, şi care urmau să fie vândute numai membrilor Societăţii Teosofice (mai târziu Antroposofice). Acestea erau notiţe şi stenograme care au fost luate mai mult sau mai puţin corect în timpul conferinţelor şi pe care, din cauza lipsei de timp, eu nu le-am mai putut corecta. Aş fi preferat de o mie de ori ca cele rostite oral să rămână cuvânt rostit. Numai că membrii au cerut tipărirea particulară a cursurilor. Şi aşa au apărut aceste tipărituri. Dacă aş fi avut timp să fac corecturile necesare, nu ar mai fi fost nevoie de la început de restricţia „numai pentru membri”. Acum, de peste un an s-a renunţat la ea.

Aici, în Viaţa mea, este necesar să arăt, înainte de toate, cum se leagă acestea două: cărţile mele publicate şi aceste tipărituri particulare, în ceea ce am elaborat sub numele de antroposofie.

Cel ce vrea să urmărească lupta lăuntrică şi eforturile depuse de mine în vederea promovării antroposofiei în conştienţa prezentului, acela trebuie să o facă pe baza scrierilor publicate. În acestea, eu am supus analizei tot ceea ce există în epoca noastră drept strădanie de cunoaştere. Acolo am prezentat lucrurile care au prins tot mai mult formă pentru mine în cadrul „contemplării lăuntrice”, tot ceea ce a devenit ‒ desigur, în multe privinţe, într-o formă imperfectă ‒ edificiul antroposofiei.

Pe lângă această necesitate, de a construi „antroposofia” şi, legat de aceasta, de a sluji numai cerinţelor care rezultă atunci când ai misiunea de a transmite lumii actuale de cultură comunicări din lumea spirituală, a apărut apoi cealaltă, de a veni întru totul în întâmpinarea nevoilor sufleteşti, a năzuinţei după spirit, pe care le manifestau membrii Societăţii.

Înainte de toate, exista năzuinţa puternică de a auzi prezentate Evangheliile şi conţinutul Bibliei în general, în lumina antroposofiei. Oamenii voiau să asculte cât mai multe comunicări despre aceste revelaţii date omenirii. Pe când erau prezentate aceste conferinţe interne în sensul acestei cerinţe, la aceasta s-a mai adăugat ceva. La aceste conferinţe participau numai membrii. Ei erau familiarizaţi cu primele comunicări ale antroposofiei. Lor li se putea vorbi ca unor cursanţi avansaţi în domeniul antroposofiei. Conţinutul acestor conferinţe interne era redat într-un mod care nu era posibil în cazul scrierilor destinate publicării

Mi-a fost îngăduit să vorbesc în cadrul unor cercuri interne despre nişte lucruri pe care, dacă ar fi fost menite de la bun început prezentării în public, ar fi trebuit să le înfăţişez sub o altă formă.

Astfel încât în cele două: scrieri publice şi scrieri particulare, avem în faţa noastră ceva care provine din două substraturi diferite. Scrierile publicate sunt rezultatul a ceea ce au constituit propriile mele căutări şi eforturi; în tipăriturile particulare, se află şi căutările şi eforturile Societăţii. Căci eu ascultam vibraţiile vieţii sufleteşti a membrilor şi conţinutul conferinţelor lua naştere printr-o vie convieţuire cu ea.

N-am spus nicăieri, nici în cea mai mică măsură, ceva care să nu fie cel mai pur rezultat al antroposofiei ce lua fiinţă treptat. Despre vreo concesie făcută prejudecăţilor sau presimţirilor membrilor, nici nu poate fi vorba. Cel ce citeşte aceste tipărituri particulare le poate lua în sensul cel mai deplin al cuvântului drept ceea ce are de spus antroposofia. De aceea, atunci când solicitările în această direcţie au devenit prea insistente, am putut renunţa, fără nici o ezitare, la măsura de a răspândi aceste tipărituri numai în cercul membrilor. Totuşi, trebuie să avem în vedere faptul că în materialele nerevizuite de mine se găsesc greşeli.

Bineînţeles, dreptul de a emite o judecată asupra conţinutului acestor tipărituri particulare poate fi recunoscut numai aceluia care a îndeplinit condiţiile prealabile ale unei astfel de judecăţi. Şi, pentru marea majoritate a acestor tipărituri, această condiţie este măcar cunoaşterea antroposofică a omului, a Cosmosului, în măsura în care fiinţa sa este descrisă în antroposofie, şi a ceea ce se găseşte drept „istorie antroposofică” în comunicările primite din lumea spirituală.