Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

TERAPEUTICĂ ŞI ŞTIINŢĂ SPIRITUALĂ

GA 313


PRIMA CONFERINŢĂ

Dornach, 11 aprilie 1921

Sperăm ca acest curs, prezentat pentru a-l completa pe cel de anul trecut [ Nota 1 ], să aducă o adevărată completare, care se va cristaliza în special spre sfârşitul cursului, printr-o serie de observaţii terapeutice. În acest curs mă voi strădui să înfăţişez problemele care au făcut deja obiectul reflecţiilor noastre din cursul precedent, dar dintr-un punct de vedere diferit, şi anume acela care are legătură cu omul când este bolnav şi este vorba de a-l vindeca. Dar, abordând subiectul dintr-un alt punct de vedere, urmează să ne cucerim nu doar nişte concepţii esenţial diferite, ci să ajungem la o extindere a materiei pe care am studiat-o. Căci, de data aceasta, aş vrea să arăt cum acţionează, în caz de boală şi de vindecare a ei, ceea ce noi recunoaştem cu toţii, ca antroposofi, drept împărţire a omului în corp fizic, corp eteric ş.a.m.d. În timp ce înainte a trebuit să mă limitez la a prezenta mai întâi manifestarea exterioară a omului interior, voi încerca acum să arăt cum sunt influenţate diferitele părţi constitutive ale omului de către natura substanţelor exterioare omului, în special de substanţele pe care le putem utiliza apoi ca medicamente şi a căror acţiune asupra organismului uman este de altă natură decât materială. Dar în legătură cu aceasta trebuie să mă opresc mai întâi la nişte consideraţii preliminare.

Data trecută, tratând acelaşi subiect, am vorbit în mai multe privinţe de substanţă, şi mai ales de substanţa fizică în calitate de medicament. Când va trebui să trecem la componentele superioare ale naturii umane, la componentele sale suprasensibile, nu vom mai putea vorbi în acest fel despre substanţă. O vom face, totuşi, pentru a avea nişte prescurtări, pentru a vorbi pe scurt. Dar, pe întreg parcursul acestei expuneri, trebuie să devenim conştienţi de un fapt fundamental. Căci, pentru a înţelege relaţia omului cu lumea înconjurătoare, pentru a-i înţelege comportamentul, fie că este sănătos, fie că este bolnav, nu putem porni de la substanţă, aşa cum o fac astăzi ştiinţele oficiale. De fapt, nu de la substanţe trebuie să pornim, ci de la procese. Nu trebuie să pornim de la ceea ce este încheiat, ci de la fenomen. Iar în legătură cu aceasta trebuie să ne reprezentăm, în fond, că substanţa perceptibilă simţurilor noastre nu este altceva decât un proces care a ajuns la capăt.

Să luăm, de exemplu, silicea. O abordăm mai întâi în calitate de substanţă. Dar, făcând să intre în conştienţa noastră corpul astfel numit, care are anumite limite, nu am atins încă esenţialul. Am atins esenţialul numai dacă privirea interioară va fi sesizat procesul foarte general existând ca fenomen particular în întregul Univers. Acesta este un proces care se poate cristaliza, într-un anumit fel, ajungând, în cele din urmă, la un soi de echilibru, care se manifestă atunci sub forma silicei. Este esenţial să avem în vedere reciprocitatea dintre fenomenele care se petrec în interiorul omului şi cele care se desfăşoară în Univers în interacţiune permanentă cu omul sănătos sau bolnav.

Pentru a intra mâine în miezul subiectului nostru, aş vrea să arăt astăzi, în chip de introducere, ce anume ne poate conduce cu adevărat la o reprezentare a acestei interacţiuni. Pentru aceasta, trebuie să încercăm să înţelegem natura veritabilă a omului, pe baza ştiinţei spirituale antroposofice. La început, mă voi exprima schematic, pentru a înfăţişa în mod real, aşa cum este ea concentrată în omul care trăieşte în spaţiu, fiinţa umană tripartită, foarte adesea expusă deja, distingând omul neuro-senzorial, noi ştim că acesta din urmă este concentrat în principal în cap. Dar ceea ce se concentrează în cap se extinde, totuşi, în omul întreg, se află peste tot în om. Astfel, noi suntem în cap în gradul cel mai înalt o fiinţă neuro-senzorială. Totodată, întregul om este cap, dar mai puţin, totuşi, în celelalte două părţi care nu sunt cap. Astfel, noi ne putem reprezenta că cea ce numim omul neuro-senzorial este localizat în cap. Pe de altă parte, pentru ca această împărţire a omului să poată servi cauzei noaste, trebuie să vedem că omul ritmic, care cuprinde întreg organismul respirator şi circulator, este, la rândul său, bipartit: o parte ar tinde mai mult spre sistemul respirator, cealaltă mai mult spre sistemul circulator. Acest sistem circulator ar îngloba tot ceea ce face legătura între omul membrelor şi omul metabolismului.

Studiind capul uman, ne adresăm, aşadar, părţii din organismul uman care este, înainte de toate, neuro-senzorială. Organizarea capului uman se distinge în mod esenţial de aceea a celorlalte părţi ale omului. Acest lucru este adevărat şi în raport cu forma componentei superioare a fiinţei umane. Căci, înfăţişat din punctul de vedere al ştiinţei spirituale, capul este un fel de amprentă, care ar fi fost eliminată de Eul uman, de corpul astral şi de corpul eteric. Apoi, când studiem capul, trebuie să mai ţinem seama şi de corpul fizic. Dar, într-un anumit sens, acest corp fizic există în cap altfel decât ca amprentă fizică a Eului, a corpului astral, a corpului eteric. Permiteţi-mi şi aici să fac să reiasă ceea ce aş numi aspectul superior a problemei: Vă voi face să observaţi că, aşa cum a fost el prevăzut de la început prin embriogeneză, capul uman nu se formează doar pe baza forţelor organismului părintesc. Asupra lui mai acţionează şi nişte forţe cosmice. Pur şi simplu, asupra omului acţionează nişte forţe cosmice. Forţele pe care noi le numim eterice mai conţin încă multe influenţe ale organismului moştenit de la părinţi. Dar în eteric acţionează deja forţele cosmice provenite din viaţa spirituală şi sufletească prenatală, aşadar, anterioare concepţiei. Tocmai în astral şi în Eu îşi mai trimite încă ecourile existenţa petrecută în lumea spirituală înainte de concepţie. Această influenţă se continuă în conformaţia capului. Eul îşi realizează amprenta în capul uman, corpul astral şi corpul eteric, la rândul lor, îşi imprimă în el o amprentă fizică. Doar corpul fizic, ca dar al Pământului fizic, ţine, oarecum, de o influenţă primară. El nu este o amprentă, ci se realizează din capul locului. Astfel încât, cu ajutorul unui desen schematic, eu pot spune că, în mod real, capul este făcut după imaginea Eului. Eul se organizează în cap într-un anumit fel. Vom mai vorbi adesea despre această organizare. În primul rând, el se organizează mai ales diferenţiind în sine însuşi condiţiile termice ale capului. Pe de altă parte, corpul astral face şi el aici nişte diferenţieri. Acţiunea sa organizatoare este permanentă mai ales în procesele gazoase, întru câtva atmosferice, care traversează capul (vezi schiţa, p. 12). Apoi, corpul eteric este cel care se imprimă aici. După aceea, există ceea ce este pentru cap corpul fizic, un proces cu adevărat fizic (vezi schiţa, p. 12, haşurile în alb). Eu îl voi indica, insistând, prin desenul schematic, asupra părţii capului care este occiputul osos, ochii aflându-se, de exemplu, aici. (Conferenţiarul desenează la tablă. ‒ Planșa 1)

desen Planșa 1  plansa 1

[măreşte imaginea]

Dar condensarea în acest loc a forţelor fizice se extinde, la rândul ei, asupra întregului cap. În această parte fizică a formaţiunii cefalice umane se află, efectiv, un proces care este fizic de la început. El nu exprimă nimic altceva decât ceea ce este el prin el însuşi. Totuşi, în acest proces cefalic fizic există o dualitate, combinarea a două procese. Ceea ce se petrece aici rezultă din combinarea a două procese pe care nu le putem înţelege, de fapt, decât pe baza cercetării spirituale, contemplând  concomitent şi alte procese din Universul înconjurător.

Văzând în Univers, în masivele originare, procesul care se exprimă în formarea şisturilor şi mai ales în tot ceea ce conduce silicea la formarea şisturilor, aveţi în forţele active ale acestei formări de şisturi pornind de la silice procesul opus polar faţă de ceea ce se petrece aici în formaţiunea cefalică fizică. Aceasta este o corespondenţă importantă dintre om şi mediul ambiant. Procesul care se desfăşoară în exterior în mineralizare se regăseşte, aşadar, în capul uman. Vreau să spun că pentru geologia actuală este aproape evident că tot ce reprezintă acest proces de formare a şisturilor, deci, întreaga mineralizare care se referă la silice, corespunde unui proces care ar putea fi numit devegetalizare. În formaţiunile şistoase trebuie să căutăm, întru câtva, lumea vegetală devenită mineral. Iar dacă încercăm să sesizăm această devegetalizare, sinonimă cu formarea şisturilor pământeşti, noi sesizăm procesul care se desfăşoară aici în alt fel, într-o polaritate opusă, în capul uman. Dar acest proces interferează cu un altul. Acesta trebuie căutat, la rândul său, în lumea exterioară, de exemplu, acolo unde se formează reliefurile calcaroase. Şi din nou avem de-a face cu un adevăr pe care geologia oficială aproape că îl atinge cu mâna. Într-adevăr, masivele calcaroase rezultă, în esenţă, dintr-un proces de morfogeneză pământească, pe care îl putem numi proces de dezanimalizare. Este opusul procesului de animalizare. Şi regăsim iarăşi aici procesul opus în mod polar. Aşadar, dacă atribuim silicei şi Calciului, care sunt nişte procese ajunse la capăt, o participare la formaţiunea cefalică fizică a omului, trebuie să ne fie clar că, prin aceasta, întreaga formaţiune cefalică fizică suferă o influenţă care joacă un rol foarte important în natura exterioară, cel puţin în cea a Pământului nostru. Totodată, în mod preliminar, ne putem instrui încă de pe acum cu privire la înrudirea esenţială dintre silicea despre care vorbim şi ceea ce se petrece tocmai în capul fizic. Când vorbesc despre silice, este vorba despre procesul ajuns la capăt pe care l-am descris adineaori. Pe de altă parte, procesul de formare a calcarurilor, ajuns la capăt în Calciu, ţine de tot ceea ce acţionează împreună cu cealaltă forţă polară activă în capul fizic. Aceste procese, pe care şi astăzi le putem întâlni în jurul nostru, corespund, în capul uman, altor procese, care nu pot fi găsite pe Pământ, existând doar ca amprentă, capul fiind, aşadar, amprenta corpului eteric, a corpului astral şi a Eului.

În raport cu aceste părţi ale naturii umane, avem, ajunse la capăt, nişte procese care nu sunt în mod nemijlocit procese pământeşti. Nu există procese pământeşti propriu-zise în om în afară de cele pe care vi le-am indicat în legătură cu capul în exclusivitate fizic al omului. Celelalte procese nu sunt specific pământeşti, deşi, aşa cum veţi vedea, le vom găsi în raport cu nişte procese de pe Pământ.

Pentru a ne cuceri o viziune de ansamblu, aş vrea să trec la o a doua parte a organismului uman. Pentru a o localiza, aş vrea să o numim, pur şi simplu, partea toracică. O vom diviza îndată, oarecum schematic, în ceea ce înglobează ritmul respirator şi tot ceea ce conţine ritmul circulator. Pentru a înfăţişa ansamblul acestei a doua părţi a fiinţei umane, trebuie să spunem următoarele:

tot ceea ce am numit aici (schiţă, p. 14) organizarea ritmului respirator în sensul cel mai larg al cuvântului, este în primul rând o amprentă a Eului şi a corpului astral. La fel cum capul este o amprentă a Eului, a corpului astral şi a corpului eteric, ritmul respirator este aici amprenta Eului şi a corpului astral şi comportă atunci un element activ prin sine însuşi (zona haşurată a schiţei) în care corpul eteric şi corpul fizic sunt active împreună. În cap, doar corpul fizic acţionează prin sine însuşi.

desen

Aşadar, şi corpul eteric este o amprentă. Dar în sistemul ritmului respirator există, din capul locului, o interacţiune a corpului fizic şi a corpului eteric; doar Eul şi corpul astral sunt nişte amprente. În esenţă, acest lucru se petrece şi în ritmul circulator, dar într-un mod mai atenuat, deoarece întreg sistemul metabolic se infiltrează în el. Vedem aici deja începutul a ceea ce guvernează omul metabolismului şi al membrelor. Şi iată despre ce este vorba aici. Membrele şi tot ceea ce se manifestă ca metabolism, în afară de circulaţia însăşi şi mişcarea ei proprie, sunt, în esenţă, o amprentă a Eului şi o interacţiune dintre corpul fizic, corpul eteric şi corpul astral (schiţă, p. 15).

Astfel încât putem spune că, înfăţişând omul toracic, noi nu avem aici ca organizare de amprentă decât ceea ce ţine de Eu şi de corpul astral. Pe de altă parte, aici găsim acţiunea unei organizări primordiale, care, aceasta, nu este doar fizică, ci care lasă să transpară faptul că partea fizică este configurată de eteric. Aşa stau lucrurile mai ales pentru ritmul respirator, spre deosebire de organismul circulator, care suferă interferenţa sistemului metabolic.

Aici dvs. vedeţi multiplele interacţiuni dintre diversele părţi ale omului. Aceste diferite părţi, pe care noi le numim sistemul capului, sistemul toracic şi sistemul metabolismului şi al membrelor, sunt supuse interacţiunii diverselor componente pe care în ştiinţa spirituală le numim de obicei corp fizic, corp eteric, corp astral şi Eu. De fapt, capul uman, aşa cum se prezintă el ca proces, este, în esenţă, un corp fizic. Căci ceea ce nu este corp fizic în el este amprenta Eului, a corpului astral şi a corpului eteric. Ceea ce constituie omul median rezultă, în esenţă, din acţiunea conjugată a corpului fizic şi a corpului eteric. Ceea ce nu este corp fizic şi corp eteric este o amprentă a Eului şi a corpului astral. Cât despre sistemul metabolismului şi al membrelor, el rezultă dintr-o interacţiune dintre corpul fizic, corpul eteric, corpul astral şi dintr-o amprentă a Eului (vezi desenul). Totuşi, aici există o interferenţă cu celelalte părţi, aşa cum v-am explicat.

desen

Să arătăm acum, de exemplu, cum se prezintă în omul median ceea ce în formaţiunea fizică a capului se manifestă drept procesul pe care trebuie să-l înţelegem ca ajuns la capăt în silice. Fapt ciudat, acţiunea procesului care formează silicea este mai puternică şi mai extinsă în omul median. În cap, acţiunea acestuia este mai subtilă. Aici, în omul median, acţiunea acestuia este mai puternică, mai extinsă, întru câtva mai diferenţiată. Iar în omul metabolismului şi al membrelor, acţiunea sa este cea mai pronunţată. Aşadar, dacă avem în vedere procesul pe care l-am înţeles ca fiind legat de silice, trebuie să spunem că acest proces este cel mai puternic acolo unde el trebuie să ajute Eul, să susţină acţiunea Eului independent, care nu are amprentă decât în omul fizic al metabolismului şi al membrelor. Vom vedea pe urmă interacţiunea cu celelalte procese. Procesul care produce silicea este cel mai puternic atunci când trebuie să ajute Eul în acţiunea sa asupra omului metabolismului şi al membrelor. Acest proces caracterizat prin silice este puţin mai slab când nu trebuie să ajute decât corpul astral şi el este încă şi mai slab în cap, unde trebuie să vină doar în ajutorul corpului eteric.

Invers, am putea spune, de asemenea, că, în raport cu procesul considerat ca ajuns la capăt în silice, trebuie să declarăm că în cap acţiunea acestui proces este fizică în gradul său cel mai înalt. Din punct de vedere dinamic, forţa sa este cea mai mică. Dar acolo unde acţiunea sa dinamică este cea mai slabă, el acţionează, totuşi, cel mai puternic, prin faptul că se apropie de starea în care, ca substanţă, el ajunge la capăt. Când considerăm silicea ca substanţă, trebuie să spunem că acţiunea sa este cea mai puternică în cap. Acţiunea sa în calitate de substanţă este cea mai puternică acolo unde acţiunea dinamică este slabă. În omul median, acţiunea în calitate de substanţă şi acţiunea dinamică se află în echilibru tocmai în ceea ce priveşte silicea. Cât despre omul metabolismului şi al membrelor, aici prevalează, în esenţă, acţiunea dinamică. Acţiunea ca substanţă este aici cea mai slabă, iar acţiunea dinamică cea mai puternică. Astfel că procesul care formează silicea este, de fapt, un organizator fundamental al omului. Ne-am interesat, aşadar, de interacţiunea dintre organizarea fizică a capului şi mediul exterior al omului. Ne mai putem întreba şi care sunt interferenţele dintre omul median, în măsura în care el este înzestrat cu un ritm respirator, şi mediul exterior.

Dacă vrem să studiem capul şi să-l înţelegem conform ştiinţei spirituale, trebuie să avem în vedere cele două procese ale formării terestre, procesul formării calcarul şi procesul formării silicei sau a acidului silicic. Ne vom ocupa de acestea mai îndeaproape. Organizarea sistemului ritmic respirator este mai puţin orientată spre exterior, mai puţin periferică, ea este orientată mai mult spre interiorul omului. Aşadar, ea rezultă din interacţiunea fizică şi eterică, amestecată cu amprenta Eului şi a corpului astral. La prima vedere, ca proces, ea nu are un corespondent în lumea ambiantă, în natură. Dar aceasta nu este regula generală. Pentru a găsi un proces care să semene cu această cooperare specială a  Eului şi corpului astral, mai mult sau mai puţin libere pentru a fi lăsat nişte amprente, şi, pe de altă parte, cooperarea primordială a fizicului şi etericului, dacă pentru toate acestea vrem să găsim un proces corespunzător în lumea exterioară, atunci trebuie mai întâi să-l producem. Să ardem nişte materii vegetale. Fenomenul care apare astfel, obţinerea de cenuşi într-un proces ajuns la capăt (vom reveni în detaliu asupra cenuşilor) sau şi procesul combustiei, formarea de cenuşă, are un raport cu procesul respirator, care este analog cu raportul dintre silice şi procesul fizic din cap. Şi dacă vrem să facem să acţioneze ceea ce corespunde în procesul ritmului respirator care dă naştere cenuşii, evident, noi nu putem lua calea directă a funcţiei respiratorii. Acest procedeu este absolut impracticabil în organismul uman. Într-un asemenea caz, trebuie să trecem, într-un fel, prin polul opus. Pe schiţa de mai jos, eu fac să reiasă aici procesele ritmurilor respirator şi circulator. Pentru noi, în procesul ritmului respirator cenuşile vegetale caracterizează procesele active. Dar trebuie să activăm procesele din aceste cenuşi, trecând prin metabolism, la polul opus, organismul ritmului circulator (vezi schiţa). Trebuie să încorporăm ritmului circulator aceste cenuşi vegetale, adică aceste forţe, pentru ca ele să producă apoi în procesul ritmului respirator reacţia opusă în mod polar.

Dacă reflectăm, aceste raporturi îşi arată, din capul locului, importanţa lor capitală pentru înţelegerea organismului uman. Căci a trebuit să ne spunem că ceea ce apare ca proces care dă naştere silicei are importanţă pentru întregul om.

desen

Aplicând acum aceste fapte la procesul de incinerare vegetală, ajungem la o reprezentare despre acest om median, întru câtva şi el bipartit, deoarece are o respiraţie şi o circulaţie. Ajungem să ne facem o reprezentare despre acest om doar spunându-ne că, dacă avem în vedere mai întâi partea sa superioară, ritmul respirator, acesta este dominat, în esenţă, de un proces opus în mod polar proceselor care ne apar când ardem nişte plante şi obţinem cenuşă.

Există un fel de luptă în cadrul ritmului procesului respirator, o luptă neîncetată împotriva formării de cenuşi vegetale. Dar această luptă nu se desfăşoară fără ca procesul opus să pătrundă în organism ca o adevărată provocare a acestui proces. Ca fiinţe umane, noi suntem situaţi pe un Pământ unde se află procese silicice şi calcaroase. Noi nu am fi nişte fiinţe umane dacă unul sau altul din aceste procese ne-ar umple cu totul. Noi suntem oameni deoarece purtăm în noi procesele diametral opuse. Putem contracara procesul de formare a silicei pentru că purtăm în noi polul opus acestuia. Putem contracara procesul de formare calcaroasă pentru că purtăm în noi polul opus acestuia. Suntem purtătorii acestor poli datorită formaţiunii noastre cefalice şi, aşa cum am explicat, purtăm în noi, în mod gradat, în ritmul respirator, lupta împotriva acestui proces de incinerare vegetală. Înfăţişând aceste fapte, nu va părea extraordinar, dacă mă pot exprima pe şleau, că lovitura provoacă o contralovitură. Este clar că reacţia va fi modificată prin fortificarea adecvată a procesului generator de silice din organism. Şi, tot aşa, este clar că introducerea în organism a produsului de incinerare va fi urmată de o reacţie, iar marea întrebare care se pune este aceea de a şti cum să stăpânim această acţiune şi reacţie. Acest lucru îl arăt întotdeauna în conferinţele mele când, folosind nişte termeni abstracţi, afirm că este important să recunoaştem, în primul rând, care sunt, până la nivelul Eului, procesele interioare din organismul uman şi care sunt cele din exteriorul lui. Aceste procese sunt diferite în interior şi în exterior. Dar, atât în interior, cât şi în exterior, ele sunt diametral opuse. De îndată ce în interiorul pielii se produce o acţiune care ar trebui să se producă în exteriorul ei, sau când se exercită o presiune anormală, chiar şi uşoară, asupra pielii dinspre afară spre înăuntru, apare o reacţie, iar eu trebuie atunci să trezesc o reacţie interioară similară. Când constat, de exemplu, că în locul procesului normal opus producerii de silice în om există o înclinaţie prea mare pentru acest proces, trebuie să restabilesc ordinea pe cale exterioară, administrând substanţa respectivă, pentru a trezi astfel o reacţie. Ea nu va întârzia să apară.

Ajungem astfel, încetul cu încetul, să ştim să discernem interacţiunea dintre om şi lumea exterioară. Puteţi dobândi o vedere de  ansamblu asupra acţiunii treptate, progresive, a Eului în fiinţa umană, dacă înţelegeţi afinitatea electivă dintre acţiunea dinamică a Eului şi procesul care dă naştere silicei; când Eul vrea să acţioneze prin intermediul membrelor şi al metabolismului, trebuie să mai ştiţi că acţiunea în calitate de substanţă a procesului formării de silice prevalează în capul uman. Vă veţi spune atunci că, în mod atenuat, această acţiune dinamică trebuie să vină în ajutorul Eului în cap. Studiind raportul Eului uman cu sistemul metabolismului şi al membrelor, veţi descoperi aici originea egoismului uman. Sistemul sexual face parte şi el din acest sistem al egoismului uman. Şi, în principal prin intermediul sistemului sexual, acţiunea Eului impregnează cu egoism întreaga fiinţă umană.

Înţelegând acest lucru, veţi spune că există un anumit antagonism în acţiunea pe care Eul o exercită cu ajutorul silicei, pornind din membre sau pornind din cap. În acest caz, el acţionează fără egoism. Cercetarea cu ajutorul ştiinţei spirituale face aici o diferenţiere.

Pentru a caracteriza în mod schematic această acţiune ciudată, ar trebui să spun că, în esenţă, acţiunea Eului ca element real de organizare prin intermediul silicei pornind din membre (vezi schiţa, în roşu) unifică omul, reuneşte, într-un anumit fel, într-un ansamblu nediferenţiat toate umorile care se găsesc în om. Astfel că există un ansamblu omogen nediferenţiat.

desen

Tot ceea ce ţine de acelaşi proces, dar din punct de vedere dinamic, cu formarea de silice, oricât de  slabă ar fi aceasta, acţionează în sens contrar (p. 20, galben). Aceasta este o acţiune de diferenţiere radiantă. De jos în sus, silicea adună şi omogenizează fiinţa umană. De sus în jos, ea o diferenţiază, o diversifică. Ceea ce înseamnă, totodată, în raport cu omul, că forţele prezente în mod organic în cap sunt diferenţiate în vederea acţiunii lor asupra diferitelor organe particulare. Ele sunt stimulate, întru câtva, prin procesul special al silicei din organismul cefalic. Ele sunt incitate să acţioneze în mod adecvat în diferite organe, să se comporte corect faţă de inimă, ficat ş.a.m.d.

Aici ne aflăm în prezenţa acelui proces a cărui acţiune bulversează totul în om, când ea se exercită de jos în sus, în timp ce atunci când se exercită de sus în jos, ea modelează şi diversifică, domină întru câtva organizarea pe care o ordonează în diferitele organe. Pe lângă aceasta, noi învăţăm treptat să tratăm în acest sens omul bolnav atins de nişte dezordini, atunci când ajungem să avem o viziune asupra a ceea ce se petrece în om din cauza acestei bulversări sau, pe de altă parte, din cauza diversificării în organe particulare. Aşadar, această viziune se referă la antagonismul dintre o organizare diversificatoare şi o organizare sintetizatoare. Ceea ce vom vedea mai detaliat în conferinţele următoare. Dar va trebui să fim foarte prudenţi în privinţa cercetărilor făcute în această direcţie. Căci, vedeţi dvs., ce face - să spunem - ştiinţa oficială, atunci când studiază organismul uman? Ştiinţa oficială spune, de exemplu, că în organismul uman există silice, Fluor, Magneziu, Calciu. Această ştiinţă spune, într-adevăr, că se află silice în păr, în sânge, în urină. Să luăm, de exemplu, cazul silicei aflate în păr şi în urină. Pentru ştiinţa materialistă nu se pune, desigur, altă problemă decât de a găsi silice atunci când se face analiza părului sau a urinei. Dar, de fapt,  esenţialul nu este să găsim ceva într-un anumit loc. Nu este nimic important în aceasta, căci silicea se află în păr pentru a acţiona pornind de acolo. Nu degeaba avem noi păr, ci noi avem păr pentru că din el spre organism emană nişte forţe, şi chiar nişte forţe extraordinar de subtile. Nişte forţe extraordinar de subtile pornesc din păr spre organism. Silicea se află în urină ca o substanţă în exces. Ea nu este folosită aici, ci este eliminată. Este fără importanţă faptul că ea se află aici, întrucât aici nu este deloc activă. Fiind necesar să rămână fără acţiune şi aflându-se în exces, ea este eliminată. Există în organism silice care nu este la locul său şi care este, deci, fără importanţă pentru organism. La fel este şi cu alte substanţe, ca, de exemplu, Magneziul. Fără această substanţă, dinţii nu ar putea fi dinţi, căci tocmai în procesul Magneziului trăiesc forţele de care dinţii au cea mai mare nevoie pentru a se construi. Acest lucru l-aţi aflat din conferinţa profesorului Römer [ Nota 2 ]. Ei bine, ştiinţa materialistă spune că Magneziul se află şi în lapte. Dar în lapte Magneziul este fără importanţă. Laptele este, prin natura sa, destul de puternic pentru a elimina Magneziul pe care îl conţine. Această substanţă nu are ce face în lapte. Desigur, îl putem identifica prin analiză. Dar, în ceea ce priveşte procesul galactogen, acesta se datorează puterii sale de a respinge forţele Magneziului. Nu ne putem lămuri cu privire la antagonismul ciudat dintre procesul de formare a dinţilor şi procesul galactogen decât dacă ştim că pentru procesul de formare a dinţilor, Magneziul este un element esenţial, că dinamica sa este la locul ei în dinţi. În cadrul procesului galactogen, acest proces este eliminat ca a cincea roată de la căruţă. Cazul Fluorului este analog. Acesta este esenţial pentru smalţul dinţilor, fără de care nu am putea înţelege nimic din procesul de dezvoltare a dinţilor. El se mai află şi în urină, dar aici rezultă dintr-un proces de excreţie fără nici o importanţă. În urină găsim Fluorul pe care organismul îl poate elimina pentru că nu are nevoie de el.

Astfel că numai cercetarea fizică prin care se determină dacă un element se află într-un loc sau în altul nu aduce, în fond, nişte rezultate decisive în ceea ce priveşte esenţa problemei. În orice caz, trebuie să ştim mai curând dacă o substanţă activă se află la locul ei sau dacă nu cumva apare undeva numai pentru a fi eliminată. Acest lucru este determinant. Şi este esenţial să ne asimilăm nişte noţiuni care să ne permită să înţelegem omul şi, de altfel, şi celelalte fiinţe organice, în ceea ce priveşte sănătatea şi bolile. Vulgarizarea ne constrânge mereu să renunţăm la toate aceste ajutoare, deoarece cultura generală nu este în epoca noastră suficientă pentru a sesiza nişte noţiuni mai subtile. Trebuie să ne exprimăm atunci într-o manieră mai abstractă şi totodată mai puţin inteligibilă. Luptând împotriva materialismului, rămâi prea adesea neînţeles. Să aprofundăm faptele caracteristice pentru domeniile pe care omul de ştiinţă ar trebui să le cunoască, şi în cadrul cărora el dispune de nişte fapte pe care le poate examina, şi atunci ajungem, prin ştiinţa spirituală, tocmai la punctele în care putem arăta că ideea pe care ne-o facem despre o substanţă analizată doar pe cale fizico-chimică, şi ai căror compuşi îi putem enumera, nu duce, practic, decât la erori.

Aceasta a fost azi introducerea. Vom continua mâine această convorbire.