Sperăm ca acest curs, prezentat pentru a-l completa pe cel de anul trecut [Nota 1], să aducă o adevărată completare, care se va cristaliza în special spre sfârșitul cursului, printr-o serie de observații terapeutice. În acest curs mă voi strădui să înfățișez problemele care au făcut deja obiectul reflecțiilor noastre din cursul precedent, dar dintr-un punct de vedere diferit, și anume acela care are legătură cu omul când este bolnav și este vorba de a-l vindeca. Dar, abordând subiectul dintr-un alt punct de vedere, urmează să ne cucerim nu doar niște concepții esențial diferite, ci să ajungem la o extindere a materiei pe care am studiat-o. Căci, de data aceasta, aș vrea să arăt cum acționează, în caz de boală și de vindecare a ei, ceea ce noi recunoaștem cu toții, ca antroposofi, drept împărțire a omului în corp fizic, corp eteric ș.a.m.d. În timp ce înainte a trebuit să mă limitez la a prezenta mai întâi manifestarea exterioară a omului interior, voi încerca acum să arăt cum sunt influențate diferitele părți constitutive ale omului de către natura substanțelor exterioare omului, în special de substanțele pe care le putem utiliza apoi ca medicamente și a căror acțiune asupra organismului uman este de altă natură decât materială. Dar în legătură cu aceasta trebuie să mă opresc mai întâi la niște considerații preliminare.
Data trecută, tratând același subiect, am vorbit în mai multe privințe de substanță, și mai ales de substanța fizică în calitate de medicament. Când va trebui să trecem la componentele superioare ale naturii umane, la componentele sale suprasensibile, nu vom mai putea vorbi în acest fel despre substanță. O vom face, totuși, pentru a avea niște prescurtări, pentru a vorbi pe scurt. Dar, pe întreg parcursul acestei expuneri, trebuie să devenim conștienți de un fapt fundamental. Căci, pentru a înțelege relația omului cu lumea înconjurătoare, pentru a-i înțelege comportamentul, fie că este sănătos, fie că este bolnav, nu putem porni de la substanță, așa cum o fac astăzi științele oficiale. De fapt, nu de la substanțe trebuie să pornim, ci de la procese. Nu trebuie să pornim de la ceea ce este încheiat, ci de la fenomen. Iar în legătură cu aceasta trebuie să ne reprezentăm, în fond, că substanța perceptibilă simțurilor noastre nu este altceva decât un proces care a ajuns la capăt.
Să luăm, de exemplu, silicea. O abordăm mai întâi în calitate de substanță. Dar, făcând să intre în conștiența noastră corpul astfel numit, care are anumite limite, nu am atins încă esențialul. Am atins esențialul numai dacă privirea interioară va fi sesizat procesul foarte general existând ca fenomen particular în întregul Univers. Acesta este un proces care se poate cristaliza, într-un anumit fel, ajungând, în cele din urmă, la un soi de echilibru, care se manifestă atunci sub forma silicei. Este esențial să avem în vedere reciprocitatea dintre fenomenele care se petrec în interiorul omului și cele care se desfășoară în Univers în interacțiune permanentă cu omul sănătos sau bolnav.
Pentru a intra mâine în miezul subiectului nostru, aș vrea să arăt astăzi, în chip de introducere, ce anume ne poate conduce cu adevărat la o reprezentare a acestei interacțiuni. Pentru aceasta, trebuie să încercăm să înțelegem natura veritabilă a omului, pe baza științei spirituale antroposofice. La început, mă voi exprima schematic, pentru a înfățișa în mod real, așa cum este ea concentrată în omul care trăiește în spațiu, ființa umană tripartită, foarte adesea expusă deja, distingând omul neuro-senzorial, noi știm că acesta din urmă este concentrat în principal în cap. Dar ceea ce se concentrează în cap se extinde, totuși, în omul întreg, se află peste tot în om. Astfel, noi suntem în cap în gradul cel mai înalt o ființă neuro-senzorială. Totodată, întregul om este cap, dar mai puțin, totuși, în celelalte două părți care nu sunt cap. Astfel, noi ne putem reprezenta că cea ce numim omul neuro-senzorial este localizat în cap. Pe de altă parte, pentru ca această împărțire a omului să poată servi cauzei noaste, trebuie să vedem că omul ritmic, care cuprinde întreg organismul respirator și circulator, este, la rândul său, bipartit: o parte ar tinde mai mult spre sistemul respirator, cealaltă mai mult spre sistemul circulator. Acest sistem circulator ar îngloba tot ceea ce face legătura între omul membrelor și omul metabolismului.
Studiind capul uman, ne adresăm, așadar, părții din organismul uman care este, înainte de toate, neuro-senzorială. Organizarea capului uman se distinge în mod esențial de aceea a celorlalte părți ale omului. Acest lucru este adevărat și în raport cu forma componentei superioare a ființei umane. Căci, înfățișat din punctul de vedere al științei spirituale, capul este un fel de amprentă, care ar fi fost eliminată de Eul uman, de corpul astral și de corpul eteric. Apoi, când studiem capul, trebuie să mai ținem seama și de corpul fizic. Dar, într-un anumit sens, acest corp fizic există în cap altfel decât ca amprentă fizică a Eului, a corpului astral, a corpului eteric. Permiteți-mi și aici să fac să reiasă ceea ce aș numi aspectul superior a problemei: Vă voi face să observați că, așa cum a fost el prevăzut de la început prin embriogeneză, capul uman nu se formează doar pe baza forțelor organismului părintesc. Asupra lui mai acționează și niște forțe cosmice. Pur și simplu, asupra omului acționează niște forțe cosmice. Forțele pe care noi le numim eterice mai conțin încă multe influențe ale organismului moștenit de la părinți. Dar în eteric acționează deja forțele cosmice provenite din viața spirituală și sufletească prenatală, așadar, anterioare concepției. Tocmai în astral și în Eu își mai trimite încă ecourile existența petrecută în lumea spirituală înainte de concepție. Această influență se continuă în conformația capului. Eul își realizează amprenta în capul uman, corpul astral și corpul eteric, la rândul lor, își imprimă în el o amprentă fizică. Doar corpul fizic, ca dar al Pământului fizic, ține, oarecum, de o influență primară. El nu este o amprentă, ci se realizează din capul locului. Astfel încât, cu ajutorul unui desen schematic, eu pot spune că, în mod real, capul este făcut după imaginea Eului. Eul se organizează în cap într-un anumit fel. Vom mai vorbi adesea despre această organizare. În primul rând, el se organizează mai ales diferențiind în sine însuși condițiile termice ale capului. Pe de altă parte, corpul astral face și el aici niște diferențieri. Acțiunea sa organizatoare este permanentă mai ales în procesele gazoase, întru câtva atmosferice, care traversează capul (vezi schița, p. 12). Apoi, corpul eteric este cel care se imprimă aici. După aceea, există ceea ce este pentru cap corpul fizic, un proces cu adevărat fizic (vezi schița, p. 12, hașurile în alb). Eu îl voi indica, insistând, prin desenul schematic, asupra părții capului care este occiputul osos, ochii aflându-se, de exemplu, aici. (Conferențiarul desenează la tablă. ‒ Tabla 1)
 |
 [mărește imaginea] |
Tabla 1 |
Dar condensarea în acest loc a forțelor fizice se extinde, la rândul ei, asupra întregului cap. În această parte fizică a formațiunii cefalice umane se află, efectiv, un proces care este fizic de la început. El nu exprimă nimic altceva decât ceea ce este el prin el însuși. Totuși, în acest proces cefalic fizic există o dualitate, combinarea a două procese. Ceea ce se petrece aici rezultă din combinarea a două procese pe care nu le putem înțelege, de fapt, decât pe baza cercetării spirituale, contemplând concomitent și alte procese din Universul înconjurător.
Văzând în Univers, în masivele originare, procesul care se exprimă în formarea șisturilor și mai ales în tot ceea ce conduce silicea la formarea șisturilor, aveți în forțele active ale acestei formări de șisturi pornind de la silice procesul opus polar față de ceea ce se petrece aici în formațiunea cefalică fizică. Aceasta este o corespondență importantă dintre om și mediul ambiant. Procesul care se desfășoară în exterior în mineralizare se regăsește, așadar, în capul uman. Vreau să spun că pentru geologia actuală este aproape evident că tot ce reprezintă acest proces de formare a șisturilor, deci, întreaga mineralizare care se referă la silice, corespunde unui proces care ar putea fi numit devegetalizare. În formațiunile șistoase trebuie să căutăm, întru câtva, lumea vegetală devenită mineral. Iar dacă încercăm să sesizăm această devegetalizare, sinonimă cu formarea șisturilor pământești, noi sesizăm procesul care se desfășoară aici în alt fel, într-o polaritate opusă, în capul uman. Dar acest proces interferează cu un altul. Acesta trebuie căutat, la rândul său, în lumea exterioară, de exemplu, acolo unde se formează reliefurile calcaroase. Și din nou avem de-a face cu un adevăr pe care geologia oficială aproape că îl atinge cu mâna. Într-adevăr, masivele calcaroase rezultă, în esență, dintr-un proces de morfogeneză pământească, pe care îl putem numi proces de dezanimalizare. Este opusul procesului de animalizare. Și regăsim iarăși aici procesul opus în mod polar. Așadar, dacă atribuim silicei și Calciului, care sunt niște procese ajunse la capăt, o participare la formațiunea cefalică fizică a omului, trebuie să ne fie clar că, prin aceasta, întreaga formațiune cefalică fizică suferă o influență care joacă un rol foarte important în natura exterioară, cel puțin în cea a Pământului nostru. Totodată, în mod preliminar, ne putem instrui încă de pe acum cu privire la înrudirea esențială dintre silicea despre care vorbim și ceea ce se petrece tocmai în capul fizic. Când vorbesc despre silice, este vorba despre procesul ajuns la capăt pe care l-am descris adineaori. Pe de altă parte, procesul de formare a calcarurilor, ajuns la capăt în Calciu, ține de tot ceea ce acționează împreună cu cealaltă forță polară activă în capul fizic. Aceste procese, pe care și astăzi le putem întâlni în jurul nostru, corespund, în capul uman, altor procese, care nu pot fi găsite pe Pământ, existând doar ca amprentă, capul fiind, așadar, amprenta corpului eteric, a corpului astral și a Eului.
În raport cu aceste părți ale naturii umane, avem, ajunse la capăt, niște procese care nu sunt în mod nemijlocit procese pământești. Nu există procese pământești propriu-zise în om în afară de cele pe care vi le-am indicat în legătură cu capul în exclusivitate fizic al omului. Celelalte procese nu sunt specific pământești, deși, așa cum veți vedea, le vom găsi în raport cu niște procese de pe Pământ.
Pentru a ne cuceri o viziune de ansamblu, aș vrea să trec la o a doua parte a organismului uman. Pentru a o localiza, aș vrea să o numim, pur și simplu, partea toracică. O vom diviza îndată, oarecum schematic, în ceea ce înglobează ritmul respirator și tot ceea ce conține ritmul circulator. Pentru a înfățișa ansamblul acestei a doua părți a ființei umane, trebuie să spunem următoarele:
tot ceea ce am numit aici (schiță, p. 14) organizarea ritmului respirator în sensul cel mai larg al cuvântului, este în primul rând o amprentă a Eului și a corpului astral. La fel cum capul este o amprentă a Eului, a corpului astral și a corpului eteric, ritmul respirator este aici amprenta Eului și a corpului astral și comportă atunci un element activ prin sine însuși (zona hașurată a schiței) în care corpul eteric și corpul fizic sunt active împreună. În cap, doar corpul fizic acționează prin sine însuși.
Așadar, și corpul eteric este o amprentă. Dar în sistemul ritmului respirator există, din capul locului, o interacțiune a corpului fizic și a corpului eteric; doar Eul și corpul astral sunt niște amprente. În esență, acest lucru se petrece și în ritmul circulator, dar într-un mod mai atenuat, deoarece întreg sistemul metabolic se infiltrează în el. Vedem aici deja începutul a ceea ce guvernează omul metabolismului și al membrelor. Și iată despre ce este vorba aici. Membrele și tot ceea ce se manifestă ca metabolism, în afară de circulația însăși și mișcarea ei proprie, sunt, în esență, o amprentă a Eului și o interacțiune dintre corpul fizic, corpul eteric și corpul astral (schiță, p. 15).
Astfel încât putem spune că, înfățișând omul toracic, noi nu avem aici ca organizare de amprentă decât ceea ce ține de Eu și de corpul astral. Pe de altă parte, aici găsim acțiunea unei organizări primordiale, care, aceasta, nu este doar fizică, ci care lasă să transpară faptul că partea fizică este configurată de eteric. Așa stau lucrurile mai ales pentru ritmul respirator, spre deosebire de organismul circulator, care suferă interferența sistemului metabolic.
Aici dvs. vedeți multiplele interacțiuni dintre diversele părți ale omului. Aceste diferite părți, pe care noi le numim sistemul capului, sistemul toracic și sistemul metabolismului și al membrelor, sunt supuse interacțiunii diverselor componente pe care în știința spirituală le numim de obicei corp fizic, corp eteric, corp astral și Eu. De fapt, capul uman, așa cum se prezintă el ca proces, este, în esență, un corp fizic. Căci ceea ce nu este corp fizic în el este amprenta Eului, a corpului astral și a corpului eteric. Ceea ce constituie omul median rezultă, în esență, din acțiunea conjugată a corpului fizic și a corpului eteric. Ceea ce nu este corp fizic și corp eteric este o amprentă a Eului și a corpului astral. Cât despre sistemul metabolismului și al membrelor, el rezultă dintr-o interacțiune dintre corpul fizic, corpul eteric, corpul astral și dintr-o amprentă a Eului (vezi desenul). Totuși, aici există o interferență cu celelalte părți, așa cum v-am explicat.
Să arătăm acum, de exemplu, cum se prezintă în omul median ceea ce în formațiunea fizică a capului se manifestă drept procesul pe care trebuie să-l înțelegem ca ajuns la capăt în silice. Fapt ciudat, acțiunea procesului care formează silicea este mai puternică și mai extinsă în omul median. În cap, acțiunea acestuia este mai subtilă. Aici, în omul median, acțiunea acestuia este mai puternică, mai extinsă, întru câtva mai diferențiată. Iar în omul metabolismului și al membrelor, acțiunea sa este cea mai pronunțată. Așadar, dacă avem în vedere procesul pe care l-am înțeles ca fiind legat de silice, trebuie să spunem că acest proces este cel mai puternic acolo unde el trebuie să ajute Eul, să susțină acțiunea Eului independent, care nu are amprentă decât în omul fizic al metabolismului și al membrelor. Vom vedea pe urmă interacțiunea cu celelalte procese. Procesul care produce silicea este cel mai puternic atunci când trebuie să ajute Eul în acțiunea sa asupra omului metabolismului și al membrelor. Acest proces caracterizat prin silice este puțin mai slab când nu trebuie să ajute decât corpul astral și el este încă și mai slab în cap, unde trebuie să vină doar în ajutorul corpului eteric.
Invers, am putea spune, de asemenea, că, în raport cu procesul considerat ca ajuns la capăt în silice, trebuie să declarăm că în cap acțiunea acestui proces este fizică în gradul său cel mai înalt. Din punct de vedere dinamic, forța sa este cea mai mică. Dar acolo unde acțiunea sa dinamică este cea mai slabă, el acționează, totuși, cel mai puternic, prin faptul că se apropie de starea în care, ca substanță, el ajunge la capăt. Când considerăm silicea ca substanță, trebuie să spunem că acțiunea sa este cea mai puternică în cap. Acțiunea sa în calitate de substanță este cea mai puternică acolo unde acțiunea dinamică este slabă. În omul median, acțiunea în calitate de substanță și acțiunea dinamică se află în echilibru tocmai în ceea ce privește silicea. Cât despre omul metabolismului și al membrelor, aici prevalează, în esență, acțiunea dinamică. Acțiunea ca substanță este aici cea mai slabă, iar acțiunea dinamică cea mai puternică. Astfel că procesul care formează silicea este, de fapt, un organizator fundamental al omului. Ne-am interesat, așadar, de interacțiunea dintre organizarea fizică a capului și mediul exterior al omului. Ne mai putem întreba și care sunt interferențele dintre omul median, în măsura în care el este înzestrat cu un ritm respirator, și mediul exterior.
Dacă vrem să studiem capul și să-l înțelegem conform științei spirituale, trebuie să avem în vedere cele două procese ale formării terestre, procesul formării calcarul și procesul formării silicei sau a acidului silicic. Ne vom ocupa de acestea mai îndeaproape. Organizarea sistemului ritmic respirator este mai puțin orientată spre exterior, mai puțin periferică, ea este orientată mai mult spre interiorul omului. Așadar, ea rezultă din interacțiunea fizică și eterică, amestecată cu amprenta Eului și a corpului astral. La prima vedere, ca proces, ea nu are un corespondent în lumea ambiantă, în natură. Dar aceasta nu este regula generală. Pentru a găsi un proces care să semene cu această cooperare specială a Eului și corpului astral, mai mult sau mai puțin libere pentru a fi lăsat niște amprente, și, pe de altă parte, cooperarea primordială a fizicului și etericului, dacă pentru toate acestea vrem să găsim un proces corespunzător în lumea exterioară, atunci trebuie mai întâi să-l producem. Să ardem niște materii vegetale. Fenomenul care apare astfel, obținerea de cenuși într-un proces ajuns la capăt (vom reveni în detaliu asupra cenușilor) sau și procesul combustiei, formarea de cenușă, are un raport cu procesul respirator, care este analog cu raportul dintre silice și procesul fizic din cap. Și dacă vrem să facem să acționeze ceea ce corespunde în procesul ritmului respirator care dă naștere cenușii, evident, noi nu putem lua calea directă a funcției respiratorii. Acest procedeu este absolut impracticabil în organismul uman. Într-un asemenea caz, trebuie să trecem, într-un fel, prin polul opus. Pe schița de mai jos, eu fac să reiasă aici procesele ritmurilor respirator și circulator. Pentru noi, în procesul ritmului respirator cenușile vegetale caracterizează procesele active. Dar trebuie să activăm procesele din aceste cenuși, trecând prin metabolism, la polul opus, organismul ritmului circulator (vezi schița). Trebuie să încorporăm ritmului circulator aceste cenuși vegetale, adică aceste forțe, pentru ca ele să producă apoi în procesul ritmului respirator reacția opusă în mod polar.
Dacă reflectăm, aceste raporturi își arată, din capul locului, importanța lor capitală pentru înțelegerea organismului uman. Căci a trebuit să ne spunem că ceea ce apare ca proces care dă naștere silicei are importanță pentru întregul om.
Aplicând acum aceste fapte la procesul de incinerare vegetală, ajungem la o reprezentare despre acest om median, întru câtva și el bipartit, deoarece are o respirație și o circulație. Ajungem să ne facem o reprezentare despre acest om doar spunându-ne că, dacă avem în vedere mai întâi partea sa superioară, ritmul respirator, acesta este dominat, în esență, de un proces opus în mod polar proceselor care ne apar când ardem niște plante și obținem cenușă.
Există un fel de luptă în cadrul ritmului procesului respirator, o luptă neîncetată împotriva formării de cenuși vegetale. Dar această luptă nu se desfășoară fără ca procesul opus să pătrundă în organism ca o adevărată provocare a acestui proces. Ca ființe umane, noi suntem situați pe un Pământ unde se află procese silicice și calcaroase. Noi nu am fi niște ființe umane dacă unul sau altul din aceste procese ne-ar umple cu totul. Noi suntem oameni deoarece purtăm în noi procesele diametral opuse. Putem contracara procesul de formare a silicei pentru că purtăm în noi polul opus acestuia. Putem contracara procesul de formare calcaroasă pentru că purtăm în noi polul opus acestuia. Suntem purtătorii acestor poli datorită formațiunii noastre cefalice și, așa cum am explicat, purtăm în noi, în mod gradat, în ritmul respirator, lupta împotriva acestui proces de incinerare vegetală. Înfățișând aceste fapte, nu va părea extraordinar, dacă mă pot exprima pe șleau, că lovitura provoacă o contralovitură. Este clar că reacția va fi modificată prin fortificarea adecvată a procesului generator de silice din organism. Și, tot așa, este clar că introducerea în organism a produsului de incinerare va fi urmată de o reacție, iar marea întrebare care se pune este aceea de a ști cum să stăpânim această acțiune și reacție. Acest lucru îl arăt întotdeauna în conferințele mele când, folosind niște termeni abstracți, afirm că este important să recunoaștem, în primul rând, care sunt, până la nivelul Eului, procesele interioare din organismul uman și care sunt cele din exteriorul lui. Aceste procese sunt diferite în interior și în exterior. Dar, atât în interior, cât și în exterior, ele sunt diametral opuse. De îndată ce în interiorul pielii se produce o acțiune care ar trebui să se producă în exteriorul ei, sau când se exercită o presiune anormală, chiar și ușoară, asupra pielii dinspre afară spre înăuntru, apare o reacție, iar eu trebuie atunci să trezesc o reacție interioară similară. Când constat, de exemplu, că în locul procesului normal opus producerii de silice în om există o înclinație prea mare pentru acest proces, trebuie să restabilesc ordinea pe cale exterioară, administrând substanța respectivă, pentru a trezi astfel o reacție. Ea nu va întârzia să apară.
Ajungem astfel, încetul cu încetul, să știm să discernem interacțiunea dintre om și lumea exterioară. Puteți dobândi o vedere de ansamblu asupra acțiunii treptate, progresive, a Eului în ființa umană, dacă înțelegeți afinitatea electivă dintre acțiunea dinamică a Eului și procesul care dă naștere silicei; când Eul vrea să acționeze prin intermediul membrelor și al metabolismului, trebuie să mai știți că acțiunea în calitate de substanță a procesului formării de silice prevalează în capul uman. Vă veți spune atunci că, în mod atenuat, această acțiune dinamică trebuie să vină în ajutorul Eului în cap. Studiind raportul Eului uman cu sistemul metabolismului și al membrelor, veți descoperi aici originea egoismului uman. Sistemul sexual face parte și el din acest sistem al egoismului uman. Și, în principal prin intermediul sistemului sexual, acțiunea Eului impregnează cu egoism întreaga ființă umană.
Înțelegând acest lucru, veți spune că există un anumit antagonism în acțiunea pe care Eul o exercită cu ajutorul silicei, pornind din membre sau pornind din cap. În acest caz, el acționează fără egoism. Cercetarea cu ajutorul științei spirituale face aici o diferențiere.
Pentru a caracteriza în mod schematic această acțiune ciudată, ar trebui să spun că, în esență, acțiunea Eului ca element real de organizare prin intermediul silicei pornind din membre (vezi schița, în roșu) unifică omul, reunește, într-un anumit fel, într-un ansamblu nediferențiat toate umorile care se găsesc în om. Astfel că există un ansamblu omogen nediferențiat.
(Tabla 1)Tot ceea ce ține de același proces, dar din punct de vedere dinamic, cu formarea de silice, oricât de slabă ar fi aceasta, acționează în sens contrar (p. 20, galben). Aceasta este o acțiune de diferențiere radiantă. De jos în sus, silicea adună și omogenizează ființa umană. De sus în jos, ea o diferențiază, o diversifică. Ceea ce înseamnă, totodată, în raport cu omul, că forțele prezente în mod organic în cap sunt diferențiate în vederea acțiunii lor asupra diferitelor organe particulare. Ele sunt stimulate, întru câtva, prin procesul special al silicei din organismul cefalic. Ele sunt incitate să acționeze în mod adecvat în diferite organe, să se comporte corect față de inimă, ficat ș.a.m.d.
Aici ne aflăm în prezența acelui proces a cărui acțiune bulversează totul în om, când ea se exercită de jos în sus, în timp ce atunci când se exercită de sus în jos, ea modelează și diversifică, domină întru câtva organizarea pe care o ordonează în diferitele organe. Pe lângă aceasta, noi învățăm treptat să tratăm în acest sens omul bolnav atins de niște dezordini, atunci când ajungem să avem o viziune asupra a ceea ce se petrece în om din cauza acestei bulversări sau, pe de altă parte, din cauza diversificării în organe particulare. Așadar, această viziune se referă la antagonismul dintre o organizare diversificatoare și o organizare sintetizatoare. Ceea ce vom vedea mai detaliat în conferințele următoare. Dar va trebui să fim foarte prudenți în privința cercetărilor făcute în această direcție. Căci, vedeți dvs., ce face - să spunem - știința oficială, atunci când studiază organismul uman? Știința oficială spune, de exemplu, că în organismul uman există silice, Fluor, Magneziu, Calciu. Această știință spune, într-adevăr, că se află silice în păr, în sânge, în urină. Să luăm, de exemplu, cazul silicei aflate în păr și în urină. Pentru știința materialistă nu se pune, desigur, altă problemă decât de a găsi silice atunci când se face analiza părului sau a urinei. Dar, de fapt, esențialul nu este să găsim ceva într-un anumit loc. Nu este nimic important în aceasta, căci silicea se află în păr pentru a acționa pornind de acolo. Nu degeaba avem noi păr, ci noi avem păr pentru că din el spre organism emană niște forțe, și chiar niște forțe extraordinar de subtile. Niște forțe extraordinar de subtile pornesc din păr spre organism. Silicea se află în urină ca o substanță în exces. Ea nu este folosită aici, ci este eliminată. Este fără importanță faptul că ea se află aici, întrucât aici nu este deloc activă. Fiind necesar să rămână fără acțiune și aflându-se în exces, ea este eliminată. Există în organism silice care nu este la locul său și care este, deci, fără importanță pentru organism. La fel este și cu alte substanțe, ca, de exemplu, Magneziul. Fără această substanță, dinții nu ar putea fi dinți, căci tocmai în procesul Magneziului trăiesc forțele de care dinții au cea mai mare nevoie pentru a se construi. Acest lucru l-ați aflat din conferința profesorului Römer [Nota 2]. Ei bine, știința materialistă spune că Magneziul se află și în lapte. Dar în lapte Magneziul este fără importanță. Laptele este, prin natura sa, destul de puternic pentru a elimina Magneziul pe care îl conține. Această substanță nu are ce face în lapte. Desigur, îl putem identifica prin analiză. Dar, în ceea ce privește procesul galactogen, acesta se datorează puterii sale de a respinge forțele Magneziului. Nu ne putem lămuri cu privire la antagonismul ciudat dintre procesul de formare a dinților și procesul galactogen decât dacă știm că pentru procesul de formare a dinților, Magneziul este un element esențial, că dinamica sa este la locul ei în dinți. În cadrul procesului galactogen, acest proces este eliminat ca a cincea roată de la căruță. Cazul Fluorului este analog. Acesta este esențial pentru smalțul dinților, fără de care nu am putea înțelege nimic din procesul de dezvoltare a dinților. El se mai află și în urină, dar aici rezultă dintr-un proces de excreție fără nici o importanță. În urină găsim Fluorul pe care organismul îl poate elimina pentru că nu are nevoie de el.
Astfel că numai cercetarea fizică prin care se determină dacă un element se află într-un loc sau în altul nu aduce, în fond, niște rezultate decisive în ceea ce privește esența problemei. În orice caz, trebuie să știm mai curând dacă o substanță activă se află la locul ei sau dacă nu cumva apare undeva numai pentru a fi eliminată. Acest lucru este determinant. Și este esențial să ne asimilăm niște noțiuni care să ne permită să înțelegem omul și, de altfel, și celelalte ființe organice, în ceea ce privește sănătatea și bolile. Vulgarizarea ne constrânge mereu să renunțăm la toate aceste ajutoare, deoarece cultura generală nu este în epoca noastră suficientă pentru a sesiza niște noțiuni mai subtile. Trebuie să ne exprimăm atunci într-o manieră mai abstractă și totodată mai puțin inteligibilă. Luptând împotriva materialismului, rămâi prea adesea neînțeles. Să aprofundăm faptele caracteristice pentru domeniile pe care omul de știință ar trebui să le cunoască, și în cadrul cărora el dispune de niște fapte pe care le poate examina, și atunci ajungem, prin știința spirituală, tocmai la punctele în care putem arăta că ideea pe care ne-o facem despre o substanță analizată doar pe cale fizico-chimică, și ai căror compuși îi putem enumera, nu duce, practic, decât la erori.
Aceasta a fost azi introducerea. Vom continua mâine această convorbire.
