Obiectul însuși al patologiei ar trebui să constea într-un studiu al acelor boli care arată cel mai bine influența patogenă a ceea ce numim corp astral. Acestea sunt bolile pe care trebuie să la observăm în spațiul circumscris de cutia toracică. Este domeniul cel mai important pentru patologie și, în același timp, cel mai dificil pentru a înțelege terapeutica. Aceasta este și regiunea care s-a pretat cel mai bine, în ultimul timp, pentru a scoate în evidență insuficiențele artei medicale moderne, subliniate în conferința pe care cu foarte mare amabilitate a făcut-o dr. Scheidegger [Nota 5] în fața medicilor care au asistat la primele din aceste cursuri. S-a văzut cum evoluția mai recentă a medicinei a făcut să progreseze patologia, ajungând, totodată, la un anumit nihilism în terapeutică. Și tocmai această expunere atât de importantă atrage atenția asupra subiectului pe care îl vom studia astăzi mai îndeaproape.
La om, bolile regiunii în care circulă sângele sunt în multe privințe foarte diferite de cele care afectează organele cefalice ale polului neuro-senzorial, foarte diferite și de afecțiunile metabolice propriu-zise, deși strâns legate de acestea. De fapt, tratamentul organizării cefalice trebuie să fie special, căci ea este permeabilă, așa cum am văzut, etericului, astralului și ființei Eului. Organele toracice nu mai sunt permeabile pentru eteric, ci doar pentru astral și ființa Eului. Cooperarea corpului fizic și a celui eteric este aici strânsă, și realizează un ansamblu. În regiunea toracică nu domnește o sumă de fenomene fizice, ci sinergia etericului și a fizicului. Procesele toracice realizează, de fapt, un fel de trecere la starea vegetală, deși acest fenomen rămâne foarte ascuns și se află foarte modificat prin tot ceea ce, pe de altă parte, se leagă de el. Dar ceea ce se petrece în organele toracice este un proces vegetativ, care întâlnește atunci, interferând, tot ceea ce vine din corpul astral și din Eul uman. Acest lucru mai ales trebuie să-l reținem.
Dar am mai spus deja că la om etiologiile își au sediul în astral. Astfel, regiunea toracică trebuie să furnizeze fără încetare ocazia pentru o influență în mod esențial patogenă. Căci această regiune este aceea unde domnește interacțiunea permanentă dintre ceea ce ne îmbolnăvește și ceea ce ne vindecă. În această regiune, starea normală nu poate fi stabilită decât printr-o mișcare pendulară. Forțele vii ale omului sănătos paralizează aici în permanență forțele patogene. Invers, excesului de sănătate, care ar antrena hipertrofia în eteric, i se opun forțele limitative ale astralului, al cărui exces ar exercita asupra corpului o influență prea puternică și de-a dreptul patologică. Faptul interesant în această situație specială a organelor toracice constă în faptul că ea rezultă dintr-un ritm. Aici rezultă acest ritm, influențat, pe de o parte, de tot ceea ce se petrece în cap, și, pe de altă parte, de ansamblul fenomenelor metabolice. Astfel, vedem că în realitate cauza echilibrului acestui ritm, atât de necesar, se află în exteriorul toracelui. Putem spune că în această regiune nu există, în ultimă instanță, decât efecte. Cauzele bolilor pe care trebuie să le tratăm nu se află în realitate în organele toracice înseși. În epoca noastră, căile cunoașterii umane s-au îndepărtat complet de evidența lucrurilor. Din această cauză, medicina a fost condusă pe nesimțite la eliminarea terapeuticii, ea nu mai are ce face cu terapeutica. Această situație a fost creată mai ales de Școala de la Viena, numită școala nihilistă. Ea susținea că trebuie să rămânem la patologie și că nu putem face terapeutică. Datorită acestei școli, într-un fel, genială, s-au realizat progrese importante în diagnosticarea afecțiunilor toracice. Dar aceasta este o cunoaștere prea puțin profitabilă, prin natura ei, căci noi trebuie să ținem seama și de celelalte părți ale omului. De aceea, a cunoaște doar ceea ce se petrece în sistemul respirator și circulator al omului este prea puțin folositor, atâta vreme cât la aceasta nu se mai pot adăuga și alte date. Evident, eu nu susțin că aceste cunoștințe nu folosesc aproape la nimic. Dar cunoștințele dobândite, de exemplu, cu ajutorul stetoscopului ș.a.m.d. nu pot fi cu adevărat utile decât dacă ținem seama de întregul om și dacă abordăm apoi dintr-un cu totul alt unghi informațiile astfel obținute. Căci rezultatele unui diagnostic de acest fel nu sunt, în fond, decât niște fapte de interes științific. Vorbind despre aceste lucruri în funcție de epocă, trebuie să folosim un limbaj cam radical. Dar în acest radicalism se ascunde tocmai ceea ce este adevărat în această problemă.
Bolile de acest fel, care afectează pieptul uman, au devenit foarte caracteristice în prezent, pentru că specialiștii au încercat să se slujească de ele pentru a deturna atenția de la subiectul însuși. Ei au încercat să polarizeze atenția asupra unei noțiuni care nu este nevoie să rămână mistică, dar care este absolut mistică pentru materialismul modern. Tocmai referitor la aceste boli se vorbește atâta de „boli populare„. Această noțiune face serviciul de debara, unde poți arunca tot ce vrei să ignori în legătură cu datele care scapă, într-adevăr, artei medicale de astăzi. În legătură cu aceasta, eu amintesc mereu faptul interesant că Moritz Benedikt [Nota 6], medicul și profesorul vienez, a avut într-o zi ideea, destul de ciudată pentru persoana sa, de a fi candidat la Consiliul Imperial. El se explica, spunând că tocmai convingerile sale medicale l-au impulsionat spre această decizie. El consulta atâția bolnavi cărora, de fapt, nu le putea prescrie niciodată ceea ce trebuia, adică o îmbrăcăminte mai bună, o locuință mai bună, un aer de respirat mai bun ș.a.m.d. Pentru ei nu puteau fi realizate niște condiții decât prin intermediul acțiunii sociale. Astfel, ca medic, el avea datoria să participe la această acțiune. Vedeți cum este deplasată problema. Dar la baza problemei se află ceea ce este atât de important pentru această parte a ființei umane. Căci și în această problemă trebuie să ținem seama de faptul că boala care se constituie în organizarea toracică a omului rezultă, în final, dintr-o interacțiune patologică dintre astral și eteric. Atunci nu ne putem lipsi de modalitățile de cunoaștere care acceptă să se ridice la ceea ce este suprasensibil. Și iată ce mai trebuie să adaug:
Procesul respirator, care se realizează între lumea exterioară și lumea interioară, rămâne, de fapt, de neînțeles, dacă nu recurgem la înțelegerea astralului. Interacțiunea atât de specială dintre Oxigen și Carbon este o interferență permanentă a astralului și etericului. Dar vă rog să țineți seama de faptul că ființa umană își petrece o treime din existența sa în timpul somnului, când o mare parte din corpul său astral este ieșită din corpul eteric. Și aici vedeți influența semnificativă a astralului asupra sănătății omului. Căci, în mod evident, corpul astral rămâne prezent în om chiar în timpul somnului. Dar acum influența sa nu pornește din cap, ci din restul organismului. În timpul somnului, astralul intră, deci, într-un joc pe care trebuie să-l moderăm în mod corect, tocmai atunci când astralul, căruia capul îi dă liberă trecere, se află în afara omului, în timp ce el doarme.
După cum vedeți, cunoașterea interferenței dintre eteric și astral în caz de sănătate, precum și în patologia regiunii toracice, ne conduce în mod absolut firesc spre un alt ritm care mai există la om. Este ritmul dintre veghe și somn. Totuși, așa cum vom vedea, somnul, strâns întrepătruns, prin natura sa, cu procesul metabolic, interesează mai puțin organele toracice decât celelalte organe. Dacă ați asistat deja la aceste conferințe, vă veți aminti de sindromul remarcabil ce rezultă din folosirea unor substanțe care au slujit data trecută unor experiențe. Căci dr. Scheidegger ne-a oferit la tablă demonstrația lor concretă. Vă veți aminti, de asemenea, de natura foarte complexă a acestui sindrom, compus din numeroase detalii care trebuie să fie reunite cu multă pricepere. Astfel, dificultatea apare de îndată ce trebuie să procedăm după cum urmează. Pentru a evalua corect un sindrom, trebuie să reunim, de exemplu, simptomele care se manifestă la polul superior al omului. Dacă amestecăm aici un simptom care, deși se manifestă la polul superior, nu este, totuși, în esență, decât un simptom metabolic deplasat spre partea de sus, atunci comitem din capul locului o greșeală în aprecierea sindromului. De unde rezultă eroare în aprecierea întregii boli. Așadar, nu trebuie să pierdem din vedere dificultatea considerabilă de a reuni așa cum trebuie părțile unui sindrom.
Pe de o parte, este adevărat că ne putem exersa pentru a putea avea o vedere de ansamblu corectă asupra detaliilor unui sindrom. Pe de altă parte, este sigur că natura ne oferă un ajutor de care este extraordinar de greu să ne folosim. Natura conține în sine toate sindroamele respective. Aș spune că ea acționează așa cum procedăm noi atunci când rezumăm într-o formulă detaliile unui sindrom. Dar ea face ca pentru noi să fie foarte dificil să-i observăm modul de a proceda. Căci ea concentrează diferitele acte ale sindromului în fenomenele adormirii și trezirii. Căci ceea ce se petrece la adormire și trezire rezumă într-un mod genial, oricât de paradoxal ar părea, cele despre care este vorba, într-un sens sau altul. Desigur, medicul trebuie să se rezume la informațiile ce i se dau, informații adesea imprecise, mai ales în cazurile cele mai dificile. În mod inevitabil, el este acela care observă cel mai puțin felul în care se petrece adormirea și trezirea bolnavului. Iar ceea ce îi spune bolnavul în legătură cu aceasta, chiar dacă este în conformitate cu ceea ce i-a devenit lui conștient din aceste procese, este lucrul care contează cel mai puțin. Când există tulburări de adormire și trezire, bolnavul spune, firește, despre aceasta niște lucruri care sunt prezente în conștiența lui, dar care sunt prea puțin exacte pentru a putea sluji de bază pentru o apreciere exactă a cazului. Așadar, trebuie să ne folosim perspicacitatea față de cele spuse, pentru a discerne despre ce este, de fapt, vorba. Și, dacă încercați să reflectați la aceasta, veți vedea că așa stau lucrurile. Înainte de toate, experiența vă va permite să vedeți corelația dintre corpul eteric și corpul astral, atunci când veți observa consecințele pe care le au în ființa umană grijile, necazurile ș.a.m.d. Aici nu trebuie să ținem seama doar de grijile și necazurile din ultimele zile sau din ultima săptămână. Acestea contează cel mai puțin. Trebuie să ne gândim la cele mai vechi. Căci întotdeauna trebuie să se scurgă un anumit timp de la apariția grijilor și necazurilor până în momentul în care ele au devenit întru câtva organice, adică până când trec în funcțiunile organismului. Când grijile și necazurile ating un anumit grad, ele vor reapărea întotdeauna mai târziu sub formă de anomalii funcționale, tocmai în funcțiunile ritmice ale organelor. Ele merg până la a deregla organismului ritmic și doar atunci ele pot avea repercusiuni asupra organismului metabolic ș.a.m.d. Trebuie să reținem acest fapt fundamental. Dar, înainte de toate, oricât de neverosimil ar părea în ochii celor cu idei materialiste, ceea ce se răsfrânge, după un anumit timp, în special asupra organismului ritmic, este gândirea precipitată, care nu este conștientă de motivele sale, sărind de la un subiect la altul. Este vorba aici de un defect fundamental al gândirii contemporane, în care ideile se îmbrâncesc, se calcă pe picioare. Dar, dintr-un anumit punct de vedere, acest lucru este de o importanță capitală. Pentru a înțelege anomaliile organismului ritmic al omului, în special pe acelea care au loc tocmai în organele toracice, nu trebuie să neglijăm fenomenele psihice. Pe de altă parte, mai putem include aici ceea ce face parte, întru câtva, din periferia acestui organism ritmic: ritmul hrănirii și cel al eliminării. Căci numai ținând seama de ritmurile hrănirii și eliminării rezumăm întregul sistem ritmic.
Iată încă un fapt deosebit de important. Celălalt pol al ființei umane, sistemul metabolic, se răsfrânge și el asupra sistemului ritmic. Și poate vom înțelege mai bine această reacție, dacă știm că foamea și setea sunt niște fapte care se manifestă din capul locului și foarte clar în sânul corpului astral. Căci experiența foamei și setei pe care omul o face de obicei este, firește, pentru el, un fenomen astral. Trebuie să știm neapărat acest lucru. Căci ființa umană nu știe nimic despre fenomenele în legătură cu care nu are o experiență astrală. Experiențele eterice se produc la o asemenea adâncime sub nivelul conștienței, încât omul nu știe nimic despre ele. Așadar, îmi veți permite să vă spun că de obicei foamea și setea sunt experiențe astrale. Dar ele încetează să mai fie niște experiențe astrale de îndată ce sunt încredințate experiențelor care se fac în timpul somnului. Dar, prin aceasta, ele nu depind mai puțin de corpul astral, care acționează și în somn, de jos în sus. Dacă, așadar, ceea ce emană din corpul astral sub formă de foame și sete acționează în mod permanent, această acțiune se răsfrânge asupra sistemului ritmic în sens patologic și îl îmbolnăvește. Desigur, nu este vorba de foamea și setea de care am suferit astăzi și după care am dormit. Ar fi greșit să vedem astfel lucrurile. Nu este nimic grav dacă ne culcăm uneori, și chiar un anumit timp, flămânzi. Ceea ce este grav este dacă foamea și setea sunt obișnuite, mai ales atunci când ele rezultă dintr-o dezordine metabolică și când, din această cauză, restul organismului nu este nutrit cum trebuie. Găsim cu adevărat sechelele foamei și setei la baza perturbărilor din organismul respirator și circulator.
Apoi, făcând abstracție de aceste influențe asupra organelor toracice, mai avem, ca o a treia influență, doar influența lumii exterioare. Căci omul este legat de lumea exterioară prin respirație, și prin influențele lumii exterioare care se exercită în el. Așadar, ne aflăm, în prezența faptului extrem de ciudat că în spațiul circumscris de cutia toracică și, în parte, de cavitatea abdominală, în măsura în care aici se propagă ritmul, nu există decât procese ale polului superior al omului, cele ale polului său inferior și cele ale lumii exterioare. Astfel încât cunoașterea mai exactă a acestui traiect al ființei umane ne face să conchidem că este vorba de niște efecte localizate în acest sistem și că nu acesta este locul unde putem remedia niște cauze pe care trebuie să le căutăm în altă parte, ca să le tratăm așa cum se cuvine. De aceea, este clar că acest domeniu al ființei umane este cu adevărat acela unde putem studia foarte bine patologia. Dar, încurajați de acest studiu, trebuie să ne extindem cercetările asupra altor teritorii. Ele fac parte din domeniul respectiv și de acolo trebuie să trecem la alte sectoare.
Ei bine, noi suntem foarte surprinși de faptul că etiologiile sunt cel mai adesea exterioare omului. În virtutea interacțiunii dintre Oxigen și Carbon, influența astrală, care este esențială pentru acest sistem al ființei umane, provine, de fapt, din exteriorul organismului. Așadar, este vorba să căutăm legăturile acestui sistem cu lumea exterioară. Și iată ce descoperă știința spirituală: Pământul este supus și el interacțiunii dintre ceea ce se petrece sub suprafața lui (și aici trebuie să considerăm și acțiunea apei în rândul fenomenelor terestre) și ceea ce se petrece deasupra suprafeței sale. În fond, există un proces corelativ, încă de nepătruns pentru știința oficială de astăzi, între Pământ și mediul său ambiant. Iar acest proces prezintă niște aspecte foarte interesante. Putem studia acest fenomen corelativ comparând niște sectoare ale existenței Pământești în care relația dintre mediul extraterestru și mediul terestru este foarte strânsă, în care multe influențe extraterestre se exercită asupra fenomenelor din centrul Pământului.
Aceasta este situația în țările tropicale. Condițiile speciale constau, la drept vorbind, în faptul că există o interacțiune intimă între ceea ce este în exteriorul Pământului, aerul, lumina și căldura extrapământească, și ceea ce se află în interiorul Pământului însuși. Mai mult, nu este o întâmplare faptul că noi trebuie să căutăm un anumit pol al acțiunilor pământești electromagnetice în zona tropicală.
Ca să mă exprim printr-o comparație, aș spune că în zona tropicală Pământul absoarbe cel mai mult influențele exterioare Pământului. Și ceea ce face el apoi cu aceasta reapare acum ca vegetație. La poli, acesta nu absoarbe decât puțin influențele exterioare Pământului. El le opune rezistență, el le respinge în mod clar. Dacă pot spune astfel, în țările tropicale, văzut din afară, Pământul strălucește cel mai puțin, acolo el reflectă cel mai puțin, iar absorbția este cea mai puternică. La poli, el strălucește cel mai tare. Aici, respingerea influențelor exterioare Pământului este cea mai puternică. Aici, strălucirea lui este cea mai puternică.
Acesta este un fapt de o importanță capitală, căci, dacă admitem un fenomen de acest fel, cunoaștem în primul rând acțiunea foarte puternică în regiunile tropicale a unei legături intime dintre etericul pământesc și astralul extrapământesc, în timp ce polii resping, într-un fel, astralul. Această observație poate fi foarte rodnică pentru cercetarea noastră. Căci studiul aprofundat al acestor legături ne-ar face să descoperim următoarele. Să presupunem, de exemplu, că avem un bolnav pe care îl situăm în niște condiții în care influența luminii este excesivă, în care aerul este impregnat de lumină, în care el este scăldat în lumină. Într-un anumit fel, putem spune că, situând bolnavul într-o regiune din care este înlăturată influența pământească pe care acea regiune ar putea-o avea asupra lui, noi expunem pacientul influenței extrapământești. Căci în conținutul puternic de lumină solară rămâne, de fapt, ceea ce Pământul nu folosește, deci, ceea ce el respinge. Pacientul intră atunci în zona de influență extrapământească. Dacă situăm un bolnav, pur și simplu, în aerul însorit, atunci acționăm înainte de toate asupra organismului său ritmic. Și facem aceasta combătând în mod direct tulburările metabolice prin autoreglarea sistemului ritmic, ca urmare a expunerii la lumină.
Această relație ne-ar face să înțelegem motivul pentru care sunt eficace curele de soare și lumină. O cură de acest fel va fi indicată în mod special pentru cei care sunt foarte expuși la bolile parazitare. Nu este deloc necesar pentru aceasta să fii un partizan al teoriei microbiene. Trebuie să știi mai curând că prezența paraziților revelează o cauză mai profundă a înmulțirii și supraviețuirii bacililor în organism. Aceste microorganisme nu sunt niciodată adevărații agenți ai bolilor, ci ei sunt întotdeauna doar indicatorii cauzelor patologice, care se află în bolnavul însuși. De aceea, cercetările bacteriologice sunt importante, însă doar ca bază a cunoașterii. Cauzele organice propriu-zise se află în bolnavul însuși. Le combatem prin tot ceea ce se revarsă din Universul extrapământesc spre Pământ și-l înconjoară fără a fi absorbit de acesta. Există un exces, un supra-soare, o supra-lumină ș.a.m.d. Așadar, vom avea niște rezultate favorabile în acest sens acolo unde nu există doar creștere vegetală pe Pământ, ci acolo unde Pământul începe să strălucească, acolo unde conține, deci, lumină în exces față de nevoile creșterii vegetale.
Și iată încă un procedeu foarte eficace în această privință. Dacă avem un bolnav pe care iregularitatea organismului său circulator îl expune în mod special la paraziți, va fi bine, în deplină cunoștință de cauză și ținând seama și de alte date, să-l putem face, drept urmare a acestor reflecții, să-și schimbe modul de viață. El trebuie să se ducă într-o zonă situată deasupra nivelului mării și să practice ceea ce am putea numi o cură de altitudine. Chiar și în această indicație trebuie să căutăm binefacerile acestei cure. Desigur, în alte cazuri, această cură poate fi nocivă, așa cum am spus ieri, tot ceea ce este folositor într-un caz poate fi dăunător într-altul. Mai trebuie să reținem încă ceva. Nu trebuie să uităm că, în anumite situații, ne aflăm în prezența unor fenomene despre care am spus că, în fond, noi le provocăm în mod artificial. Ele cer ca noi să le apreciem corect, înainte de a expune oamenii la ele. Am spus că sunt provocate în mod artificial, deoarece noi nu consumăm, pur și simplu, ca atare, roadele naturii, noi le supunem coacerii. Mergem chiar până acolo încât le preparăm, pentru a fi consumate de organismul uman, arzându-le mai întâi, pentru a folosi apoi, de exemplu, cenușa lor. Coacerea și carbonizarea sustrag materiile astfel tratate raporturilor lor pământești. Administrând, deci, niște produse pe care le coacem sau le carbonizăm, declanșăm în ființa umană o acțiune analoagă celei pe care o are lumina solară intensificată sau clima de altitudine. Trebuie să înfățișăm, de asemenea, cazul unui bolnav căruia trebuie să-i schimbăm regimul pentru a-i administra apoi un anumit medicament. Bolnavul are un sistem ritmic dereglat. În deplină cunoștință de cauză, noi trebuie să avem grijă să-i administrăm un produs de incinerare, în special de origine vegetală. Căci în orice incinerare a unor produse vegetale noi supralicităm produsul vegetal obișnuit. Îl prelungim printr-un procedeu extrapământesc, și anume incinerarea.
Și apoi, mai este ceva foarte important, un proces pământesc sau o sumă de procese de acest fel, strâns legate de ceea ce trebuie să calificăm drept pământesc, sau extrapământesc. Este ceea ce se petrece în ingredientele electricității și ale magnetismului. Electricitatea și magnetismul aparțin unui domeniu al cărui studiu în raport cu omul bolnav ar mai trebui să fie aprofundat. Acesta este, de asemenea, și domeniul cel mai anevoios. Și iată de ce: dacă vă reprezentați suprafața Pământului în mod schematic (vezi schița), aici este interiorul, aici este exteriorul. Apoi, ceea ce constă în electricitate și magnetism este în strânsă legătură cu ceea ce aparține, propriu-zis, elementului pământesc. Dvs. știți bine că electricitatea se propagă de la o priză de pământ la o alta, de la un telegraf morse la un altul. Există întotdeauna un singur fir de legătură și cercul se închide sub pământ. Aici avem de-a face cu un câmp electric pe care Pământul și l-a însușit deja. Putem spune că, în fond, ceea ce se ascunde în dosul electricității și magnetismului este extra- și intra-pământesc (galben). Dar, de fapt, Pământul își însușește electricitatea și conține în sine (albastru) niște acțiuni, în realitate, extra-pămăntești. Efectele electrice și magnetice pot fi reținute, de asemenea, și la periferia Pământului (roșu), fără a fi acaparate de acesta. Toate aceste acțiuni electrice și magnetice le avem în câmpurile noastre electrice și magnetice.
 |
 [mărește imaginea] |
Tabla 3 |
A magnetiza fierul înseamnă a face din magnet un mic hoț în raport cu Pământul. Îi dăm mijlocul de a fura Pământului, înainte de orice absorbție, ceea ce Pământul vrea să primească din Univers. Deci, noi facem din magnet un mic hoț. El acaparează proprietățile pe care Pământul ar vrea să le aibă, dar, pentru a le păstra, magnetul dispune în sine însuși de forțele necesare. Întreaga suprafață de câmpuri electrice și magnetice pe care le avem în jur, pe care le avem pe Pământ, noi am răpit-o Pământului în folosul oamenilor. Astfel, noi facem ca și natura să fure, deoarece reținem la suprafața globului influxurile extrapământești. Așadar, avem aici o calitate foarte extrapământească, pe care nu fără viclenie noi o reținem la suprafața globului și pe care, totuși, Pământul ar dori, din toate puterile s-o absoarbă, pentru a o face să acționeze din interior spre afară. Dar noi avem grijă să nu se întâmple așa, avem grijă ca acțiunea centrifugă să nu poată avea loc. Noi o reținem, și de aceea trebuie să găsim în câmpurile electrice și magnetice niște mijloace speciale pentru a combate niște fenomene aritmice la om. Ar trebui să punem la punct o terapie a sistemului ritmic al omului, specializată, de exemplu, pentru aritmiile importante sau pentru alte perturbări mai importante sau mai slabe, de preferință. Ar fi vorba de a plasa la o distanță variabilă, care trebuie determinată în mod empiric, un magnet puternic. Nu ar trebui să-l aplicăm direct, ci să-l situăm în apropierea organismului uman. Cum am spus, alegerea distanței este un fapt ce trebuie căutat prin experimentări. Aș vrea să vă mai spun cum ar putea fi folosite aici cel mai bine rezultatele cucerite până acum de științe. Nu se pune atât problema de a vă informa despre un lucru interesant, căci el nu este încă foarte actual pentru știința oficială, cât aceea de a vă atrage atenția asupra unui subiect de unde poate fi stăpânit un ansamblu de idei foarte diferit.
Tocmai profesorul Benedikt, pe care l-am amintit deja, a făcut niște experimente foarte interesante în camera obscură, asupra radiațiilor aurice ale ființei umane. Nu există legături, decât, cel mult, indirecte, cu ceea ce am descris eu, de exemplu, în Teosofie [Nota 7], unde este vorba de niște radiație de natură superioară, perceptibile doar la nivel suprasensibil. Dar între această radiație superioară și radiația mai grosieră, care se vede și cu ochiul liber, se află o zonă ce poate fi percepută în camera obscură. Iar profesorul Benedikt a făcut o descriere interesantă a experiențelor sale din camera obscură. El s-a slujit mai ales de persoane sensibile la bagheta care detectează izvoarele, deci, niște persoane în prezența cărora această baghetă se curbează într-un fel specific. De aceste persoane se slujea profesorul Benedikt pentru a studia radiația lor aurică. Și iată ce a rezultat de aici în acest domeniu: Moritz Benedikt descrie niște rezultate extrem de interesante, căci radiația este complet diferită la persoanele sensibile la bagheta detectoare de izvoare față de aceea a celorlalte persoane. Radiația este diferită la stânga și la dreapta; este foarte diferită, de asemenea, la cap. Așadar, au început să fie văzute radiațiile din om și cu ajutorul unor demonstrații fizice, deși întâlnind încă mult scepticism. Dar noi trebuie să vedem că aici este vorba doar de radiația inferioară, care ține de organizarea fizică. Aceste procedee nu pătrund încă în domeniul suprasensibil, cum, din comoditate, ar vrea unii să pretindă. Dar, pe de altă parte, aici avem începutul unei realizări terapeutice. Trebuie să studiem, într-adevăr, ce se întâmplă, de fapt, atunci când situăm un magnet foarte puternic pe spatele unui om atins, de exemplu, de începutul a ceea ce se numește tuberculoză. Îl expunem atunci pe acest bolnav radiațiilor unui câmp magnetic al cărui efect îl putem fortifica, acționând când de sus în jos, când de jos în sus, ținând magnetul pe orizontală. În acest fel, întregul organism toracic este traversat, puțin câte puțin, de câmpul magnetic. Dar, în timp ce folosim acest câmp magnetic, nu este absolut deloc nevoie să folosim în același timp și un câmp de lumină. Acesta doar ar deranja. Așadar, putem situa un asemenea bolnav în camera obscură pentru a observa că, într-adevăr, se produc imediat niște radiații foarte clare la vârful degetelor sale. Dacă am procedat, așadar, în așa fel încât pe spatele bolnavului plasat în camera obscură am aplicat un magnet puternic și am observat apoi la vârful degetelor sale niște radiații discrete în formă de con cu vârful în afară, avem atunci dovada că bolnavul a fost traversat cu adevărat de un câmp magnetic. În acest fel, vor apărea niște rezultate variate și extrem de interesante tocmai prin utilizarea câmpului magnetic în lupta împotriva manifestărilor tuberculozei, de exemplu.
Iată niște fenomene care ne arată, totodată, cât de mult trebuie să luăm în serios faptele menționate prin fraza referitoare la toracele uman care nu este, în fond, decât sediul unor efecte. Aceasta înseamnă să spunem că acțiunea noastră terapeutică trebuie să se adreseze anturajului, că noi trebuie să folosim un mijloc aparținând lumii exterioare omului. Acesta este cazul cu lumina, care conține influențele climatice pentru bolnavul transplantat la altitudine. Acesta este cazul și cu ceea ce am putea considera a fi câmpul magnetic. Și este, de asemenea, cazul câmpului electric, dar trebuie să ținem seama de modul de aplicare a câmpului electric. Căci nu este același lucru dacă aplicăm bolnavului polii electrici și facem să treacă prin ființa umană curentul, sau dacă suscităm un câmp electric și plasăm bolnavul în acest câmp electric fără a face să treacă prin trupul său curentul. Și aici, experiențele care trebuie să fie realizate sunt extrem de semnificative. Uneori, pentru a obține niște rezultate bune, este suficient să facem să treacă prin bolnav curentul, să-l legăm de poli. Dar atunci efectul se limitează la influența sistemului metabolic asupra sistemului ritmic. Este ceea ce se petrece atunci când facem în așa fel încât curenții electrici să meargă de la un pol la celălalt trecând prin omul însuși, pe care-l inserăm întru câtva în linia ce leagă cei doi poli. Dimpotrivă, situându-l într-un câmp electric, vom observa că radiațiile produse în camera obscură se află întru câtva pe toate reliefurile colțuroase, la degetele de la picioare, la degetele mâinilor ș.a.m.d. Și vom observa că în acest moment putem acționa în mod terapeutic și asupra bolnavilor care au, în ciuda unei digestii bine reglementate ș.a.m.d., simptomele a ceea ce se numește tuberculoză. În cazul acestora, cel mai adesea aceasta va fi soluția, deci, în cazul bolilor care apar, în mod efectiv, pe acest tărâm.
Astăzi ne-am ocupat mai ales de mediu. Am atras atenția asupra faptului că natura rezumă, în fenomenul adormirii și trezirii, ceea ce se etalează în sindrom. Și din acest punct voi porni mâine, pentru a vedea, în primul rând, semnificația importantă pentru diagnostic a momentului adormirii și trezirii. Dar voi studia, totodată, cum putem observa, într-adevăr, ce vrea să ne indice natura, prin fenomenul trezirii și adormirii, și cum trebuie să folosim apoi rezultatele acestei observații, în măsura în care cunoaștem principiul după care să ne conducem observația asupra sindroamelor noastre. În special în aceasta constă sursa unor indicații importante referitoare la alte moduri de tratament de care putem face să beneficieze terapeutica afecțiunilor cronice și acute.
