Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

TERAPEUTICĂ ŞI ŞTIINŢĂ SPIRITUALĂ

GA 313


CONFERINŢA A TREIA

Dornach, 13 aprilie 1921

Obiectul însuşi al patologiei ar trebui să constea într-un studiu al acelor boli care arată cel mai bine influenţa patogenă a ceea ce numim corp astral. Acestea sunt bolile pe care trebuie să la observăm în spaţiul circumscris de cutia toracică. Este domeniul cel mai important pentru patologie şi, în acelaşi timp, cel mai dificil pentru a înţelege terapeutica. Aceasta este şi regiunea care s-a pretat cel mai bine, în ultimul timp, pentru a scoate în evidenţă insuficienţele artei medicale moderne, subliniate în conferinţa pe care cu foarte mare amabilitate a făcut-o dr. Scheidegger [ Nota 5 ] în faţa medicilor care au asistat la primele din aceste cursuri. S-a văzut cum evoluţia mai recentă a medicinei a făcut să progreseze patologia, ajungând, totodată, la un anumit nihilism în terapeutică. Şi tocmai această expunere atât de importantă atrage atenţia asupra subiectului pe care îl vom studia astăzi mai îndeaproape.

La om, bolile regiunii în care circulă sângele sunt în multe privinţe foarte diferite de cele care afectează organele cefalice ale polului neuro-senzorial, foarte diferite şi de afecţiunile metabolice propriu-zise, deşi strâns legate de acestea. De fapt, tratamentul organizării cefalice trebuie să fie special, căci ea este permeabilă, aşa cum am văzut, etericului, astralului şi fiinţei Eului. Organele toracice nu mai sunt permeabile pentru eteric, ci doar pentru astral şi fiinţa Eului. Cooperarea corpului fizic şi a celui eteric este aici strânsă, şi realizează un ansamblu. În regiunea toracică nu domneşte o sumă de fenomene fizice, ci sinergia etericului şi a fizicului. Procesele toracice realizează, de fapt, un fel de trecere la starea vegetală, deşi acest fenomen rămâne foarte ascuns şi se află foarte modificat prin tot ceea ce, pe de altă parte, se leagă de el. Dar ceea ce se petrece în organele toracice este un proces vegetativ, care întâlneşte atunci, interferând, tot ceea ce vine din corpul astral şi din Eul uman. Acest lucru mai ales trebuie să-l reţinem.

Dar am mai spus deja că la om etiologiile îşi au sediul în astral. Astfel, regiunea toracică trebuie să furnizeze fără încetare ocazia pentru o influenţă în mod esenţial patogenă. Căci această regiune este aceea unde domneşte interacţiunea permanentă dintre ceea ce ne îmbolnăveşte şi ceea ce ne vindecă. În această regiune, starea normală nu poate fi stabilită decât printr-o mişcare pendulară. Forţele vii ale omului sănătos paralizează aici în permanenţă forţele patogene. Invers, excesului de sănătate, care ar antrena hipertrofia în eteric, i se opun forţele limitative ale astralului, al cărui exces ar exercita asupra corpului o influenţă prea puternică şi de-a dreptul patologică. Faptul interesant în această situaţie specială a organelor toracice constă în faptul că ea rezultă dintr-un ritm. Aici rezultă acest ritm, influenţat, pe de o parte, de tot ceea ce se petrece în cap, şi, pe de altă parte, de ansamblul fenomenelor metabolice. Astfel, vedem că în realitate cauza echilibrului acestui ritm, atât de necesar, se află în exteriorul toracelui. Putem spune că în această regiune nu există, în ultimă instanţă, decât efecte. Cauzele bolilor pe care trebuie să le tratăm nu se află în realitate în organele toracice înseşi. În epoca noastră, căile cunoaşterii umane s-au îndepărtat complet de evidenţa lucrurilor. Din această cauză, medicina a fost condusă pe nesimţite la eliminarea terapeuticii, ea nu mai are ce face cu terapeutica. Această situaţie a fost creată mai ales de Şcoala de la Viena, numită şcoala nihilistă. Ea susţinea că trebuie să rămânem la patologie şi că nu putem face terapeutică. Datorită acestei şcoli, într-un fel, genială, s-au realizat progrese importante în diagnosticarea afecţiunilor toracice. Dar aceasta este o cunoaştere prea puţin profitabilă, prin natura ei, căci noi trebuie să ţinem seama şi de celelalte părţi ale omului. De aceea, a cunoaşte doar ceea ce se petrece în sistemul respirator şi circulator al omului este prea puţin folositor, atâta vreme cât la aceasta nu se mai pot adăuga şi alte date. Evident, eu nu susţin că aceste cunoştinţe nu folosesc aproape la nimic. Dar cunoştinţele dobândite, de exemplu, cu ajutorul stetoscopului ş.a.m.d. nu pot fi cu adevărat utile decât dacă ţinem seama de întregul om şi dacă abordăm apoi dintr-un cu totul alt unghi informaţiile astfel obţinute. Căci rezultatele unui diagnostic de acest fel nu sunt, în fond, decât nişte fapte de interes ştiinţific. Vorbind despre aceste lucruri în funcţie de epocă, trebuie să folosim un limbaj cam radical. Dar în acest radicalism se ascunde tocmai ceea ce este adevărat în această problemă.

Bolile de acest fel, care afectează pieptul uman, au devenit foarte caracteristice în prezent, pentru că specialiştii au încercat să se slujească de ele pentru a deturna atenţia de la subiectul însuşi. Ei au încercat să polarizeze atenţia asupra unei noţiuni care nu este nevoie să rămână mistică, dar care este absolut mistică pentru materialismul modern. Tocmai referitor la aceste boli se vorbeşte atâta de “boli populare“. Această noţiune face serviciul de debara, unde poţi arunca tot ce vrei să ignori în legătură cu datele care scapă, într-adevăr, artei medicale de astăzi. În legătură cu aceasta, eu amintesc mereu faptul interesant că Moritz Benedikt [ Nota 6 ], medicul şi profesorul vienez, a avut într-o zi ideea, destul de ciudată pentru persoana sa, de a fi candidat la Consiliul Imperial. El se explica, spunând că tocmai convingerile sale medicale l-au impulsionat spre această decizie. El consulta atâţia bolnavi cărora, de fapt, nu le putea prescrie niciodată ceea ce trebuia, adică o îmbrăcăminte mai bună, o locuinţă mai bună, un aer de respirat mai bun ş.a.m.d. Pentru ei nu puteau fi realizate nişte condiţii decât prin intermediul acţiunii sociale. Astfel, ca medic, el avea datoria să participe la această acţiune. Vedeţi cum este deplasată problema. Dar la baza problemei se află ceea ce este atât de important pentru această parte a fiinţei umane. Căci şi în această problemă trebuie să ţinem seama de faptul că boala care se constituie în organizarea toracică a omului rezultă, în final, dintr-o interacţiune patologică dintre astral şi eteric. Atunci nu ne putem lipsi de modalităţile de cunoaştere care acceptă să se ridice la ceea ce este suprasensibil. Şi iată ce mai trebuie să adaug:

Procesul respirator, care se realizează între lumea exterioară şi lumea interioară, rămâne, de fapt, de neînţeles, dacă nu recurgem la înţelegerea astralului. Interacţiunea atât de specială dintre Oxigen şi Carbon este o interferenţă permanentă a astralului şi etericului. Dar vă rog să ţineţi seama de faptul că fiinţa umană îşi petrece o treime din existenţa sa în timpul somnului, când o mare parte din corpul său astral este ieşită din corpul eteric. Şi aici vedeţi influenţa semnificativă a astralului asupra sănătăţii omului. Căci, în mod evident, corpul astral rămâne prezent în om chiar în timpul somnului. Dar acum influenţa sa nu porneşte din cap, ci din restul organismului. În timpul somnului, astralul intră, deci, într-un joc pe care trebuie să-l moderăm în mod corect, tocmai atunci când astralul, căruia capul îi dă liberă trecere, se află în afara omului, în timp ce el doarme.

După cum vedeţi, cunoaşterea interferenţei dintre eteric şi astral în caz de sănătate, precum şi în patologia regiunii toracice, ne conduce în mod absolut firesc spre un alt ritm care mai există la om. Este ritmul dintre veghe şi somn. Totuşi, aşa cum vom vedea, somnul, strâns întrepătruns, prin natura sa, cu procesul metabolic, interesează mai puţin organele toracice decât celelalte organe. Dacă aţi asistat deja la aceste conferinţe, vă veţi aminti de sindromul remarcabil ce rezultă din folosirea unor substanţe care au slujit data trecută unor experienţe. Căci dr. Scheidegger ne-a oferit la tablă demonstraţia lor concretă. Vă veţi aminti, de asemenea, de natura foarte complexă a acestui sindrom, compus din numeroase detalii care trebuie să fie reunite cu multă pricepere. Astfel, dificultatea apare de îndată ce trebuie să procedăm după cum urmează. Pentru a evalua corect un sindrom, trebuie să reunim, de exemplu, simptomele care se manifestă la polul superior al omului. Dacă amestecăm aici un simptom care, deşi se manifestă la polul superior, nu este, totuşi, în esenţă, decât un simptom metabolic deplasat spre partea de sus,  atunci comitem din capul locului o greşeală în aprecierea sindromului. De unde rezultă eroare în aprecierea întregii boli. Aşadar, nu trebuie să pierdem din vedere dificultatea considerabilă de a reuni aşa cum trebuie părţile unui sindrom.

Pe de o parte, este adevărat că ne putem exersa pentru a putea avea o vedere de ansamblu corectă asupra detaliilor unui sindrom. Pe de altă parte, este sigur că natura ne oferă un ajutor de care este extraordinar de greu să ne folosim. Natura conţine în sine toate sindroamele respective. Aş spune că ea acţionează aşa cum procedăm noi atunci când rezumăm într-o formulă detaliile unui sindrom. Dar ea face ca pentru noi să fie foarte dificil să-i observăm modul de a proceda. Căci ea concentrează diferitele acte ale sindromului în fenomenele adormirii şi trezirii. Căci ceea ce se petrece la adormire şi trezire rezumă într-un mod genial, oricât de paradoxal ar părea, cele despre care este vorba, într-un sens sau altul. Desigur, medicul trebuie să se rezume la informaţiile ce i se dau, informaţii adesea imprecise, mai ales în cazurile cele mai dificile. În mod inevitabil, el este acela care observă cel mai puţin felul în care se petrece adormirea şi trezirea bolnavului. Iar ceea ce îi spune bolnavul în legătură cu aceasta, chiar dacă este în conformitate cu ceea ce i-a devenit lui conştient din aceste procese, este lucrul care contează cel mai puţin. Când există tulburări de adormire şi trezire, bolnavul spune, fireşte, despre aceasta nişte lucruri care sunt prezente în conştienţa lui, dar care sunt prea puţin exacte pentru a putea sluji de bază pentru o apreciere exactă a cazului. Aşadar, trebuie să ne folosim perspicacitatea faţă de cele spuse, pentru a discerne despre ce este, de fapt, vorba. Şi, dacă încercaţi să reflectaţi la aceasta, veţi vedea că aşa stau lucrurile. Înainte de toate, experienţa vă va permite să vedeţi corelaţia dintre corpul eteric şi corpul astral, atunci când veţi observa consecinţele pe care le au în fiinţa umană grijile, necazurile ş.a.m.d. Aici nu trebuie să ţinem seama doar de grijile şi necazurile din ultimele zile sau din ultima săptămână. Acestea contează cel mai puţin. Trebuie să ne gândim la cele mai vechi. Căci întotdeauna trebuie să se scurgă un anumit timp de la apariţia grijilor şi necazurilor până în momentul în care ele au devenit întru câtva organice, adică până când trec în funcţiunile organismului. Când grijile şi necazurile ating un anumit grad, ele vor reapărea întotdeauna mai târziu sub formă de anomalii funcţionale, tocmai în funcţiunile ritmice ale organelor. Ele merg până la a deregla organismului ritmic şi doar atunci ele pot avea repercusiuni asupra organismului metabolic ş.a.m.d. Trebuie să reţinem acest fapt fundamental. Dar, înainte de toate, oricât de neverosimil ar părea în ochii celor cu idei materialiste, ceea ce se răsfrânge, după un anumit timp, în special asupra organismului ritmic, este gândirea precipitată, care nu este conştientă de motivele sale, sărind de la un subiect la altul. Este vorba aici de un defect fundamental al gândirii contemporane, în care ideile se îmbrâncesc, se calcă pe picioare. Dar, dintr-un anumit punct de vedere, acest lucru este de o importanţă capitală. Pentru a înţelege anomaliile organismului ritmic al omului, în special pe acelea care au loc tocmai în organele toracice, nu trebuie să neglijăm fenomenele psihice. Pe de altă parte, mai putem include aici ceea ce face parte, întru câtva, din periferia acestui organism ritmic: ritmul hrănirii şi cel al eliminării. Căci numai ţinând seama de ritmurile hrănirii şi eliminării rezumăm întregul sistem ritmic.

Iată încă un fapt deosebit de important. Celălalt pol al fiinţei umane, sistemul metabolic, se răsfrânge şi el asupra sistemului ritmic. Şi poate vom înţelege mai bine această reacţie, dacă ştim că foamea şi setea sunt nişte fapte care se manifestă din capul locului şi foarte clar în sânul corpului astral. Căci experienţa foamei şi setei pe care omul o face de obicei este, fireşte, pentru el, un fenomen astral. Trebuie să ştim neapărat acest lucru. Căci fiinţa umană nu ştie nimic despre fenomenele în legătură cu care nu are o experienţă astrală. Experienţele eterice se produc la o asemenea adâncime sub nivelul conştienţei, încât omul nu ştie nimic despre ele. Aşadar, îmi veţi permite să vă spun că de obicei foamea şi setea sunt experienţe astrale. Dar ele încetează să mai fie nişte experienţe astrale de îndată ce sunt încredinţate experienţelor care se fac în timpul somnului. Dar, prin aceasta, ele nu depind mai puţin de corpul astral, care acţionează şi în somn, de jos în sus. Dacă, aşadar, ceea ce emană din corpul astral sub formă de foame şi sete acţionează în mod permanent, această acţiune se răsfrânge asupra sistemului ritmic în sens patologic şi îl îmbolnăveşte. Desigur, nu este vorba de foamea şi setea de care am suferit astăzi şi după care am dormit. Ar fi greşit să vedem astfel lucrurile. Nu este nimic grav dacă ne culcăm uneori, şi chiar un anumit timp, flămânzi. Ceea ce este grav este dacă foamea şi setea sunt obişnuite, mai ales atunci când ele rezultă dintr-o dezordine metabolică şi când, din această cauză, restul organismului nu este nutrit cum trebuie. Găsim cu adevărat sechelele foamei şi setei la baza perturbărilor din organismul respirator şi circulator.

Apoi, făcând abstracţie de aceste influenţe asupra organelor toracice, mai avem, ca o a treia influenţă, doar influenţa lumii exterioare. Căci omul este legat de lumea exterioară prin respiraţie, şi prin influenţele lumii exterioare care se exercită în el. Aşadar, ne aflăm, în prezenţa faptului extrem de ciudat că în spaţiul circumscris de cutia toracică şi, în parte, de cavitatea abdominală, în măsura în care aici se propagă ritmul, nu există decât procese ale polului superior al omului, cele ale polului său inferior şi cele ale lumii exterioare. Astfel încât cunoaşterea mai exactă a acestui traiect al fiinţei umane ne face să conchidem că este vorba de nişte efecte localizate în acest sistem şi că nu acesta este locul unde putem remedia nişte cauze pe care trebuie să le căutăm în altă parte, ca să le tratăm aşa cum se cuvine. De aceea, este clar că acest domeniu al fiinţei umane este cu adevărat acela unde putem studia foarte bine patologia. Dar, încurajaţi de acest studiu, trebuie să ne extindem cercetările asupra altor teritorii. Ele fac parte din domeniul respectiv şi de acolo trebuie să trecem la alte sectoare.

Ei bine, noi suntem foarte surprinşi de faptul că etiologiile sunt cel mai adesea exterioare omului. În virtutea interacţiunii dintre Oxigen şi Carbon, influenţa astrală, care este esenţială pentru acest sistem al fiinţei umane, provine, de fapt, din exteriorul organismului. Aşadar, este vorba să căutăm legăturile acestui sistem cu lumea exterioară. Şi iată ce descoperă ştiinţa spirituală:  Pământul este supus şi el interacţiunii dintre ceea ce se petrece sub suprafaţa lui (şi aici trebuie să considerăm şi acţiunea apei în rândul fenomenelor terestre) şi ceea ce se petrece deasupra suprafeţei sale. În fond, există un proces corelativ, încă de nepătruns pentru ştiinţa oficială de astăzi, între Pământ şi mediul său ambiant. Iar acest proces prezintă nişte aspecte foarte interesante. Putem studia acest fenomen corelativ comparând nişte sectoare ale existenţei Pământeşti în care relaţia dintre mediul extraterestru şi mediul terestru este foarte strânsă, în care multe influenţe extraterestre se exercită asupra fenomenelor din centrul Pământului.

Aceasta este situaţia în ţările tropicale. Condiţiile speciale constau, la drept vorbind, în faptul că există o interacţiune intimă între ceea ce este în exteriorul Pământului, aerul, lumina şi căldura extrapământească, şi ceea ce se află în interiorul Pământului însuşi. Mai mult, nu este o întâmplare faptul că noi trebuie să căutăm un anumit pol al acţiunilor pământeşti electromagnetice în zona tropicală.

Ca să mă exprim printr-o comparaţie, aş spune că în zona tropicală Pământul absoarbe cel mai mult influenţele exterioare Pământului. Şi ceea ce face el apoi cu aceasta reapare acum ca vegetaţie. La poli, acesta nu absoarbe decât puţin influenţele exterioare Pământului. El le opune rezistenţă, el le respinge în mod clar. Dacă pot spune astfel, în ţările tropicale, văzut din afară, Pământul străluceşte cel mai puţin, acolo el reflectă cel mai puţin, iar absorbţia este cea mai puternică. La poli, el străluceşte cel mai tare. Aici, respingerea influenţelor exterioare Pământului este cea mai puternică. Aici, strălucirea lui este cea mai puternică.

Acesta este un fapt de o importanţă capitală, căci, dacă admitem un fenomen de acest fel, cunoaştem în primul rând acţiunea foarte puternică în regiunile tropicale a unei legături intime dintre etericul pământesc şi astralul extrapământesc, în timp ce polii resping, într-un fel, astralul. Această observaţie poate fi foarte rodnică pentru cercetarea noastră. Căci studiul aprofundat al acestor legături ne-ar face să descoperim următoarele. Să presupunem, de exemplu, că avem un bolnav pe care îl situăm în nişte condiţii în care influenţa luminii este excesivă, în care aerul este impregnat de lumină, în care el este scăldat în lumină. Într-un anumit fel, putem spune că, situând bolnavul într-o regiune din care este înlăturată influenţa pământească pe care acea regiune ar putea-o avea asupra lui, noi expunem pacientul influenţei extrapământeşti. Căci în conţinutul puternic de lumină solară rămâne, de fapt, ceea ce Pământul nu foloseşte, deci, ceea ce el respinge. Pacientul intră atunci în zona de influenţă extrapământească. Dacă situăm un bolnav, pur şi simplu, în aerul însorit, atunci acţionăm înainte de toate asupra organismului său ritmic. Şi facem aceasta combătând în mod direct tulburările metabolice prin autoreglarea sistemului ritmic, ca urmare a expunerii la lumină.

Această relaţie ne-ar face să înţelegem motivul pentru care sunt eficace curele de soare şi lumină. O cură de acest fel va fi indicată în mod special pentru cei care sunt foarte expuşi la bolile parazitare. Nu este deloc necesar pentru aceasta să fii un partizan al teoriei microbiene. Trebuie să ştii mai curând că prezenţa paraziţilor revelează o cauză mai profundă a înmulţirii şi supravieţuirii bacililor în organism. Aceste microorganisme nu sunt niciodată adevăraţii agenţi ai bolilor, ci ei sunt întotdeauna doar indicatorii cauzelor patologice, care se află în bolnavul însuşi. De aceea, cercetările bacteriologice sunt importante, însă doar ca bază a cunoaşterii. Cauzele organice propriu-zise se află în bolnavul însuşi. Le combatem prin tot ceea ce se revarsă din Universul extrapământesc spre Pământ şi-l înconjoară fără a fi absorbit de acesta. Există un exces, un supra-soare, o supra-lumină ş.a.m.d. Aşadar, vom avea nişte rezultate favorabile în acest sens acolo unde nu există doar creştere vegetală pe Pământ, ci acolo unde Pământul începe să strălucească, acolo unde conţine, deci, lumină în exces faţă de nevoile creşterii vegetale.

Şi iată încă un procedeu foarte eficace în această privinţă. Dacă avem un bolnav pe care iregularitatea organismului său circulator îl expune în mod special la paraziţi, va fi bine, în deplină cunoştinţă de cauză şi ţinând seama şi de alte date, să-l putem face, drept urmare a acestor reflecţii, să-şi schimbe modul de viaţă. El trebuie să se ducă într-o zonă situată deasupra nivelului mării şi să practice ceea ce am putea numi o cură de altitudine. Chiar şi în această indicaţie trebuie să căutăm binefacerile acestei cure. Desigur, în alte cazuri, această cură poate fi nocivă, aşa cum am spus ieri, tot ceea ce este folositor într-un caz poate fi dăunător într-altul. Mai trebuie să reţinem încă ceva. Nu trebuie să uităm că, în anumite situaţii, ne aflăm în prezenţa unor fenomene despre care am spus că, în fond, noi le provocăm în mod artificial. Ele cer ca noi să le apreciem corect, înainte de a expune oamenii la ele. Am spus că sunt provocate în mod artificial, deoarece noi nu consumăm, pur şi simplu, ca atare, roadele naturii, noi le supunem coacerii. Mergem chiar până acolo încât le preparăm, pentru a fi consumate de organismul uman, arzându-le mai întâi, pentru a folosi apoi, de exemplu, cenuşa lor. Coacerea şi carbonizarea sustrag materiile astfel tratate raporturilor lor pământeşti. Administrând, deci, nişte produse pe care le coacem sau le carbonizăm, declanşăm în fiinţa umană o acţiune analoagă celei pe care o are lumina solară intensificată sau clima de altitudine. Trebuie să înfăţişăm, de asemenea, cazul unui bolnav căruia trebuie să-i schimbăm regimul pentru a-i administra apoi un anumit medicament. Bolnavul are un sistem ritmic dereglat. În deplină cunoştinţă de cauză, noi trebuie să avem grijă să-i administrăm un produs de incinerare, în special de origine vegetală. Căci în orice incinerare a unor produse vegetale noi supralicităm produsul vegetal obişnuit. Îl prelungim printr-un procedeu extrapământesc, şi anume incinerarea.

Şi apoi, mai este ceva foarte important, un proces pământesc sau o sumă de procese de acest fel, strâns legate de ceea ce trebuie să calificăm drept pământesc, sau extrapământesc.  Este ceea ce se petrece în ingredientele electricităţii şi ale magnetismului. Electricitatea şi magnetismul aparţin unui domeniu al cărui studiu în raport cu omul bolnav ar mai trebui să fie aprofundat. Acesta este, de asemenea, şi domeniul cel mai anevoios. Şi iată de ce: dacă vă reprezentaţi suprafaţa Pământului în mod schematic (vezi schiţa), aici este interiorul, aici este exteriorul. Apoi, ceea ce constă în electricitate şi magnetism este în strânsă legătură cu ceea ce aparţine, propriu-zis, elementului pământesc. Dvs. ştiţi bine că electricitatea se propagă de la o priză de pământ la o alta, de la un telegraf morse la un altul. Există întotdeauna un singur fir de legătură şi cercul se închide sub pământ. Aici avem de-a face cu un câmp electric pe care Pământul şi l-a însuşit deja. Putem spune că, în fond, ceea ce se ascunde în dosul electricităţii şi magnetismului este extra- şi intra-pământesc (galben). Dar, de fapt, Pământul îşi însuşeşte electricitatea şi conţine în sine (albastru) nişte acţiuni, în realitate, extra-pămănteşti. Efectele electrice şi magnetice pot fi reţinute, de asemenea, şi la periferia Pământului (roşu), fără a fi acaparate de acesta. Toate aceste acţiuni electrice şi magnetice le avem în câmpurile noastre electrice şi magnetice.

desen Planșa 3 plansa 1

[măreşte imaginea]

A magnetiza fierul înseamnă a face din magnet un mic hoţ în raport cu Pământul. Îi dăm mijlocul de a fura Pământului, înainte de orice absorbţie, ceea ce Pământul vrea să primească din Univers. Deci, noi facem din magnet un mic hoţ. El acaparează proprietăţile pe care Pământul ar vrea să le aibă, dar, pentru a le păstra, magnetul dispune în sine însuşi de forţele necesare. Întreaga suprafaţă de câmpuri electrice şi magnetice pe care le avem în jur, pe care le avem pe Pământ, noi am răpit-o Pământului în folosul oamenilor. Astfel, noi facem ca şi natura să fure, deoarece reţinem la suprafaţa globului influxurile extrapământeşti. Aşadar, avem aici o calitate foarte extrapământească, pe care nu fără viclenie noi o reţinem la suprafaţa globului şi pe care, totuşi, Pământul ar dori, din toate puterile s-o absoarbă, pentru a o face să acţioneze din interior spre afară. Dar noi avem grijă să nu se întâmple aşa, avem grijă ca acţiunea centrifugă să nu poată avea loc. Noi o reţinem, şi de aceea trebuie să găsim  în câmpurile electrice şi magnetice nişte mijloace speciale pentru a combate nişte fenomene aritmice la om. Ar trebui să punem la punct o terapie a sistemului ritmic al omului, specializată, de exemplu, pentru aritmiile importante sau pentru alte perturbări mai importante sau mai slabe, de preferinţă. Ar fi vorba de a plasa la o distanţă variabilă, care trebuie determinată în mod empiric, un magnet puternic. Nu ar trebui să-l aplicăm direct, ci să-l situăm în apropierea organismului uman. Cum am spus, alegerea distanţei este un fapt ce trebuie căutat prin experimentări. Aş vrea să vă mai spun cum ar putea fi folosite aici cel mai bine rezultatele cucerite până acum de ştiinţe. Nu se pune atât problema de a vă informa despre un lucru interesant, căci el nu este încă foarte actual pentru ştiinţa oficială, cât aceea de a vă atrage atenţia asupra unui subiect de unde poate fi stăpânit un ansamblu de idei foarte diferit.

Tocmai profesorul Benedikt, pe care l-am amintit deja, a făcut nişte experimente foarte interesante în camera obscură, asupra radiaţiilor aurice ale fiinţei umane. Nu există legături, decât, cel mult, indirecte, cu ceea ce am descris eu, de exemplu, în Teosofie [ Nota 7 ], unde este vorba de nişte radiaţie de natură superioară, perceptibile doar la nivel suprasensibil. Dar între această radiaţie superioară şi radiaţia mai grosieră, care se vede şi cu ochiul liber, se află o zonă ce poate fi percepută în camera obscură. Iar profesorul Benedikt a făcut o descriere interesantă a experienţelor sale din camera obscură. El s-a slujit mai ales de persoane sensibile la bagheta care detectează izvoarele, deci, nişte persoane în prezenţa cărora această baghetă se curbează într-un fel specific. De aceste persoane se slujea profesorul Benedikt pentru a studia radiaţia lor aurică. Şi iată ce a rezultat de aici în acest domeniu: Moritz Benedikt descrie nişte rezultate extrem de interesante, căci radiaţia este complet diferită la persoanele sensibile la bagheta detectoare de izvoare faţă de aceea a celorlalte persoane. Radiaţia este diferită la stânga şi la dreapta; este foarte diferită, de asemenea, la cap. Aşadar, au început să fie văzute radiaţiile din om şi cu ajutorul unor demonstraţii fizice, deşi întâlnind încă mult scepticism. Dar noi trebuie să vedem că aici este vorba doar de radiaţia inferioară, care ţine de organizarea fizică. Aceste procedee nu pătrund încă în domeniul suprasensibil, cum, din comoditate, ar vrea unii să pretindă. Dar, pe de altă parte, aici avem începutul unei realizări terapeutice. Trebuie să studiem, într-adevăr, ce se întâmplă, de fapt, atunci când situăm un magnet foarte puternic pe spatele unui om atins, de exemplu, de începutul a ceea ce se numeşte tuberculoză. Îl expunem atunci pe acest bolnav radiaţiilor unui câmp magnetic al cărui efect îl putem fortifica, acţionând când de sus în jos, când de jos în sus, ţinând magnetul pe orizontală. În acest fel, întregul organism toracic este traversat, puţin câte puţin, de câmpul magnetic. Dar, în timp ce folosim acest câmp magnetic, nu este absolut deloc nevoie să folosim în acelaşi timp şi un câmp de lumină. Acesta doar ar deranja. Aşadar, putem situa un asemenea bolnav în camera obscură pentru a observa că, într-adevăr, se produc imediat nişte radiaţii foarte clare la vârful degetelor sale. Dacă am procedat, aşadar, în aşa fel încât pe spatele bolnavului plasat în camera obscură am aplicat un magnet puternic şi am observat apoi la vârful degetelor sale nişte radiaţii discrete în formă de con cu vârful în afară, avem atunci dovada că bolnavul a fost traversat cu adevărat de un câmp magnetic. În acest fel, vor apărea nişte rezultate variate şi extrem de interesante tocmai prin utilizarea câmpului magnetic în lupta împotriva manifestărilor tuberculozei, de exemplu.

Iată nişte fenomene care ne arată, totodată, cât de mult trebuie să luăm în serios faptele menţionate prin fraza referitoare la toracele uman care nu este, în fond, decât sediul unor efecte. Aceasta înseamnă să spunem că acţiunea noastră terapeutică trebuie să se adreseze anturajului, că noi trebuie să folosim un mijloc aparţinând lumii exterioare omului. Acesta este cazul cu lumina, care conţine influenţele climatice pentru bolnavul transplantat la altitudine. Acesta este cazul şi cu ceea ce am putea considera a fi câmpul magnetic. Şi este, de asemenea, cazul câmpului electric, dar trebuie să ţinem seama de modul de aplicare a câmpului electric. Căci nu este acelaşi lucru dacă aplicăm bolnavului polii electrici şi facem să treacă prin fiinţa umană curentul, sau dacă suscităm un câmp electric şi plasăm bolnavul în acest câmp electric fără a face să treacă prin trupul său curentul. Şi aici, experienţele care trebuie să fie realizate sunt extrem de semnificative. Uneori, pentru a obţine nişte rezultate bune, este suficient să facem să treacă prin bolnav curentul, să-l legăm de poli. Dar atunci efectul se limitează la influenţa sistemului metabolic asupra sistemului ritmic. Este ceea ce se petrece atunci când facem în aşa fel încât curenţii electrici să meargă de la un pol la celălalt trecând prin omul însuşi, pe care-l inserăm întru câtva în linia ce leagă cei doi poli. Dimpotrivă, situându-l într-un câmp electric, vom observa că radiaţiile produse în camera obscură se află întru câtva pe toate reliefurile colţuroase, la degetele de la picioare, la degetele mâinilor ş.a.m.d. Şi vom observa că în acest moment putem acţiona în mod terapeutic şi asupra bolnavilor care au, în ciuda unei digestii bine reglementate ş.a.m.d., simptomele a ceea ce se numeşte tuberculoză. În cazul acestora, cel mai adesea aceasta va fi soluţia, deci, în cazul bolilor care apar, în mod efectiv, pe acest tărâm.

Astăzi ne-am ocupat mai ales de mediu. Am atras atenţia asupra faptului că natura rezumă, în fenomenul adormirii şi trezirii, ceea ce se etalează în sindrom. Şi din acest punct voi porni mâine, pentru a vedea, în primul rând, semnificaţia importantă pentru diagnostic a momentului adormirii şi trezirii. Dar voi studia, totodată, cum putem observa, într-adevăr, ce vrea să ne indice natura, prin fenomenul trezirii şi adormirii, şi cum trebuie să folosim apoi rezultatele acestei observaţii, în măsura în care cunoaştem principiul după care să ne conducem observaţia asupra sindroamelor noastre. În special în aceasta constă sursa unor indicaţii importante referitoare la alte moduri de tratament de care putem face să beneficieze terapeutica afecţiunilor cronice şi acute.