Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

TERAPEUTICĂ ŞI ŞTIINŢĂ SPIRITUALĂ

GA 313


CONFERINŢA A PATRA

Dornach, 14 aprilie 1921

Ieri v-am spus că anumite sindroame se rezumă în fenomenele adormirii şi trezirii. Este important să studiem, înainte de toate, simptomele care se rezumă în fenomenul adormirii. Trebuie să spunem, pe această temă, printr-o formulă pe care dvs. o cunoaşteţi bine, că dificultatea de a adormi ne face să ne gândim la fixarea excesivă a corpului astral de organismul eteric şi fizic, şi mai ales de cel eteric. Această tendinţă a corpului astral de a se agăţa este evidentă pentru cercetătorul de ştiinţă spirituală. El vede că în acest caz organele fizice şi celelalte continuă, pur şi simplu, să funcţioneze ca în starea de veghe, în timp ce la omul normal activitatea lor este în acest moment în mod clar atenuată.

Se poate întâmpla, fireşte, ceea ce v-am spus ieri, şi anume că nu obţinem niciodată informaţii suficiente în legătură cu dificultatea de a adormi. De asemenea, este necesar să obţinem o vedere de ansamblu a fenomenelor ce însoţesc starea de veghe concomitente cu tulburările de adormire. Trebuie să spunem în legătură cu aceasta că orice tendinţă spre o funcţionare involuntară a organismului poate face parte din tulburările de adormire. Orice contracţie involuntară a buzelor, orice clipire din ochi involuntară, mişcările excesive ale degetelor ş.a.m.d., adică tot atâtea fenomene fără legătură cu viaţa interioară, pe scurt, nervozitatea, iată nişte simptome din starea de veghe concomitente cu adormirea dificilă. Bineînţeles, aceste simptome nu se observă decât atunci când sunt foarte evidente. Când se produce nervozitatea în legătură cu organele interne, este vorba de a ne forma ochiul pentru a observa relaţia dintre anumite simptome. Pe această temă aş dori să arăt, de exemplu, că la nişte bolnave atinse de cloroză putem auzi anumite zgomote în arterele de la gât. Aceste zgomote, numite cândva suflu de călugăriţă (acum nu mai trebuie să le numim aşa), se observă la oricine. Este suficient să întoarcem brusc capul, să desfăşurăm, deci, multă astralitate, care se produce întotdeauna când un gest, de obicei voluntar, se produce în mod involuntar. Astralitatea este, deci, prea solicitată, folosită în mod excesiv, este prea presată spre un organ, atunci când un gest de obicei voluntar, deci, dependent de Eu, este executat în mod involuntar, când este însoţit de nervozitate. Nişte observaţii indirecte de acest fel pot atrage atenţia asupra nervozităţii organelor interne.

Dar trebuie să spunem că în tulburările de adormire există întotdeauna o dereglare care se sustrage intervenţiei indirecte din exterior, o dereglare care e departe de tot ceea ce am spus ieri, de exemplu, despre câmpul magnetic şi electric. Ceea ce corespunde tulburărilor de adormire este destul de departe de aceste lucruri. Trebuie să recurgem atunci la medicamente. Dacă suntem în prezenţa unui sindrom ce realizează tabloul tulburărilor de adormire, este bine să recurgem la medicamente. Trebuie să le alegem dintre vegetale în special pe acelea pe care trebuie să le tratăm în prealabil prin coacere, incinerare ş.a.m.d., pentru a suscita mai întâi nişte procese. În cazul unor tulburări de adormire în care este vorba de nişte boli interne ale toracelui, remediile pe care trebuie să le preparăm prin decocţia de rădăcini şi prin incinerare şi carbonizare vor juca un rol important, deoarece ne aflăm întotdeauna în prezenţa unei fixări patologice a corpului astral de organe. Forţele care mai rămân în decocţiile de rădăcini şi în cenuşile vegetale trebuie să joace aici un rol deosebit de important. În schimb, tot ceea ce am menţionat ieri va juca un rol important în tulburările de trezire.

Tulburările de trezire ne conduc întotdeauna spre o tulburare a intervenţiei corpului astral în organe. Această deficienţă are o altă semnificaţie în caz de maladie toracică decât în caz de maladie generală. În ultima dintre eventualităţi, trebuie să încercăm să facem să intre în organism întregul corp astral. Atunci trebuie să ţinem seama de tot ceea ce am spus acum câteva zile referitor la efectele Arsenicului. Acestea se produc atunci când tratăm corpul astral impregnat deja de Eu. Pentru a influenţa doar corpul astral, este foarte important să ne folosim de faptele menţionate ieri. Tulburările de trezire vor fi însoţite întotdeauna de ceea ce se poate numi obnubilare, de o stare de conştienţă întru câtva confuză. Ca simptome concomitente tulburărilor de trezire, trebuie să reţinem mai ales nişte manifestări psihice. Astfel, pentru persoanele ale căror organe toracice sunt afectate şi care prezintă totodată nişte simptome psihice de acest fel, este important să-şi caute vindecarea prin câmpul magnetic şi electric. Iată o observaţie referitoare la întrebarea ce mi s-a pus ieri despre deosebirea dintre tratamentul cu curent continuu şi tratamentul cu curent alternativ: este preferabil să ne folosim de curentul alternativ în cazul persoanelor fragile, când este clar că tulburările lor rezultă mai mult dintr-o insuficienţă legată de nutriţie sau dintr-o perturbare de acest fel, adică atunci când aceste tulburări îşi au originea în ceea ce aş numi partea inferioară a omului median. Curentul continuu este indicat mai curând dacă tulburările provin de la polul superior. Dar trebuie să arătăm că deosebirea nu este prea mare şi că nu putem comite o greşeală foarte gravă aplicând un curent sau altul într-un anumit caz.

Veţi fi tras, aşadar, concluzia că tocmai în acest domeniu al igienei şi al patologiei găsim repere importante pentru dietetică în general. Trebuie să spun că există o trecere subtilă, care merge de la acţiunile dinamice şi exogene până la acţiunile care nu rezultă decât din asimilarea unor substanţe vegetale supuse mai înainte unor modificări provocate prin felul în care omul le prepară. Cum noi studiem acum regiunea în care totul se bazează pe ritm, pe funcţionarea ritmică din organismul uman, veţi înţelege că trebuie să recomandăm insistent ca ideile în privinţa omului sănătos sau bolnav să fie lipsite de orice fanatism. În arta medicală nu ar trebui să existe fanatism. În legătură cu fanatismul care apare, de exemplu, în vegetarianism, care face din hrana crudă, niciodată preparată prin foc, regula unei dietetici fanatice, trebuie să reţinem acest lucru: această dietetică constă în a refuza prepararea prin foc a vegetalelor, mai ales a părţilor lor inferioare din zona rădăcinii. Ea are nişte consecinţe foarte precise asupra întregului organism uman, şi anume, se acţionează în mod lent împotriva sănătăţii sistemului respirator. Bineînţeles, această acţiune ruinătoare poate trece mult timp neobservată, căci organismul uman nu poate fi distrus atât de uşor. Dar, cu timpul, vegetarianismul fanatic va sfârşi prin a duce la o bradypnee caracteristică sau la o altă stare de acest fel.

Desigur, s-ar putea pretinde că s-au obţinut nişte rezultate excelente prin intermediul unui regim cu fructe. Trebuie să spunem că fructele nu sunt ca rădăcinile. Căci ele au fost puternic expuse la soare, care deja le-a preparat. În acest fel s-a realizat un proces extrapământesc, care se apropie net de coacere, când folosim forţele vii conţinute în fructe. Astfel că noi facem mult mai puţin rău anumitor bolnavi dacă le oferim mai degrabă fructe proaspete decât rădăcini crude. Aşadar, nu trebuie să fim fanatici nici într-un sens, nici în celălalt, ci trebuie să acţionăm cu discernământ, după caz. S-ar putea să ajungem să ne spunem: iată un bolnav la care, în mod evident, dereglarea sistemului toracic este cauzată de circulaţie, nu de ritmul respirator, şi o putem chiar dovedi. Vom fi obligaţi atunci să facem apel la interferenţa dintre funcţia digestivă şi funcţia circulatorie. Şi astfel, vom putea suplini în mod corect deficienţa printr-un regim de fructe crude. Acesta este potrivit în acest caz. De data aceasta, vegetarianismul pe bază de fructe este absolut indicat. Un tratament de acest fel va fi fără rezultat la un bolnav ale cărui tulburări ale funcţiei toracice sunt de origine respiratorie. Poate va fi chiar dăunător pentru el, şi va trebui să alegem un regim pe bază de rădăcini fierte. Fragilitatea acestui sistem dietetic arată că, în cazul unui regim sau altul, fanatismul este nefast.

Dar noi nu putem înţelege pe deplin acest sistem, şi vom reveni la el în acest sens, fără a observa mai înainte un fapt precis. El se leagă, aş zice, de prima parte a studiului nostru. Acesta începe, mai curând, cu patologia terapeutică, în timp ce continuarea trebuie să fie consacrată terapiei patologice. Există în organismul uman un proces, adesea sustras complet observaţiei exterioare, astfel încât el trece neobservat, în defavoarea sănătăţii omului.

Mă refer la conferinţele [ Nota 8 ] de ordin general în care am vorbit despre lingvistică. Acesta este un subiect pe care nu l-am putut trata o dată cu problemele de ştiinţe ale naturii, deşi el ar fi fost şi acolo la locul său. Eu am vorbit, aşadar, despre nişte procese speciale. Ele se descarcă pornind din organism spre exterior în momentul pubertăţii. Ele se descarcă spre interior de la naştere până la apariţia cele-i de-a doua dentiţii. Este perioada când fiinţa umană învaţă să vorbească. Aceste procese se petrec între corpul astral şi corpul eteric şi, de asemenea, corpul fizic. Am spus că aceste procese se află la baza procesului de învăţare a vorbirii şi a tuturor schimbărilor din organism care se leagă de această învăţare. Sunt nişte procese pe care ar trebui să le observăm cu grijă la copil. Deprinderea vorbirii la copil merge întotdeauna împreună cu o modificare a restului organismului. Şi, după cum am spus, trebuie să observăm, de asemenea, modificările pe care le constatăm mergând înapoi spre momentul naşterii, adică de la schimbarea radicală care este apariţia celei de-a doua dentiţii până în momentul când copilul începe să vorbească. Mai există, totuşi, o schimbare, nu mai puţin importantă, dar care se realizează mai curând spre interior. Ea nu se semnalează în afară, aşa cum este cazul, de exemplu, cu a doua dentiţie, sau cu deprinderea vorbirii, pe care oricine le poate observa. În timp ce aceste procese se exteriorizează, există o schimbare aproape mai importantă, în ceea ce priveşte sănătatea şi boala omului, decât procesele menţionate. Acestea sunt evidente şi duc la multe măsuri pedagogice luate din instinct. Importanţa acestui alt proces este cu mult mai mare şi fenomenul se desfăşoară între apariţia celei de-a doua dentiţii şi pubertate. El se petrece exact la mijlocul acestei perioade şi ţine de naşterea interioară a Eului însuşi. În fond, aşa cum am mai explicat cu alte ocazii, naşterea Eului nu are loc, într-un mod pe care l-aş numi pe deplin exoteric, decât la 20 de ani. Dar aici naşterea este absolut interioară, aşa cum este aceea a corpului astral în vorbire. Acest proces îşi are punctul culminant între 9 şi 10 ani.

Iată la ceea ce trebuie să ne gândim acum. Nu se ţine seama aproape deloc de constituţia umană în raport cu Eul. Locuind organismul, Eul exercită în el o acţiune foarte specială. Toate celelalte componente ale omului sunt, în fond, strâns legate de organizarea sa internă. Este mai ales cazul elementului constitutiv fizic, şi aceasta din motive bine întemeiate (vom reveni la aceasta). Este şi cazul etericului şi, de asemenea, al astralului, care este în relaţie cu mediul exterior al omului doar prin intermediul Oxigenului. În somn, Eul ia cu sine aproape numai corpul astral. Afinitatea acestuia din urmă este foarte mare pentru corpul fizic şi mai ales pentru corpul eteric. Dar cu Eul lucrurile nu stau aşa. Relaţia sa, în special cea cu lumea exterioară, ilustrează foarte bine deosebirea fundamentală dintre om şi animal. Nutriţia ne aduce nişte substanţe care provin din lumea exterioară. În cadrul organismului, noi trebuie să le transformăm. Care este agentul acestei transformări, de altfel, radicale? Autorul acesteia este Eul. Doar Eul este capabil să-şi întindă, ca să spunem aşa, antenele până în străfundul forţelor substanţei exterioare. Adică, o substanţă exterioară posedă anumite forţe, care trebuie să fie descompunse dacă este nevoie ca în organism ele să fie recombinate (Planșa 4). Corpurile eteric şi astral fac un fel de ocol în jurul acestor substanţe, nu au puterea de a pătrunde în ele, rămân la periferie. Doar Eul este cu adevărat în măsură să intre până în adâncul acestor substanţe şi să le pătrundă. Astfel, dacă introducem în organism o substanţă nutritivă, ea se instalează la început aici. Dar Eul, omniprezent în organism, intră oarecum din plin în această substanţă. Urmează interacţiunea dintre Eu şi forţele interne ale alimentului. În aceasta există o încălcare reciprocă a graniţei ‒ din partea lumii exterioare, pe plan chimic şi fizic, şi din partea mediului intern al organismului, pe plan antichimic şi antifizic. Iată esenţialul!

Ei bine, la copil, până în momentul apariţiei celei de a doua dentiţii, această intervenţie în natura intimă a substanţelor este comandată, de fapt, pornind din cap. La naştere, copilul este deja înzestrat, prin dezvoltarea embrionară, cu nişte forţe care se exercită pornind din cap, active în asimilarea centrală a substanţelor. Dar, în perioada care merge de la schimbarea dinţilor până la pubertate şi care îşi are punctul culminant la 9-10 ani, intervenţiei Eului pornind din polul inferior trebuie să-i răspundă, aşa cum am spus, ceea ce vine de la polul superior. La copil, Eul este întotdeauna activ pornind de la polul superior şi tot Eul asimilează substanţele, până în perioada pe care am caracterizat-o. Vorbesc, desigur, despre instrumentele Eului. Eul este, de fapt, o unitate. Dar instrumentele Eului, polaritatea Eului, Eul angajat la polul superior şi cel angajat la polul inferior, nu se echilibrează decât treptat, aşa cum am arătat. Eul trebuie să se insereze mai întâi în organism, aşa cum este cazul cu corpul astral în deprinderea cuvântului.

Observaţi acum, cu ajutorul acestor date, toate fenomenele care apar la copil în jurul vârstei de 8-9 ani, până spre 12-13 ani. Este vorba tocmai despre simptomele a căror observare este atât de importantă în timpul ciclului elementar. Din acest punct de vedere, aceste simptome apar ca semnul unei căutări a organismului uman. Această căutare constă în căutarea unui echilibru, a unei armonii, care trebuie să fie realizată în decursul existenţei între substanţele absorbite din exterior şi organismul interior. Studiaţi cu grijă ceea ce se petrece când, în această perioadă, capul nu absoarbe forţele interne ale substanţelor, când el refuză să o facă, şi când, în cele din urmă, pe la 9-10-11 ani, copilul se plânge de dureri de cap. Observaţi atunci semnele concomitente. Ele apar sub formă de tulburări metabolice, tulburări relativ periferice, cum sunt cele ale secreţiei gastrice ş.a.m.d. Observaţi toate acestea şi veţi vedea nişte copii care suferă tot timpul, bolnavi din cauza acestei adaptări insuficiente a Eului de jos cu cel de sus. Dacă observaţi cu multă grijă aceste tulburări, ajungeţi să vedeţi că, de regulă, aşa stau lucrurile. Ele scad după pubertate, atunci când corpul astral a realizat, în fine, echilibrul pe care Eul nu reuşeşte să-l stabilească singur. Aceste fenomene scad treptat între 14-15 ani. Tocmai acum copiii care au fost bolnăvicioşi între perioada schimbării dinţilor şi pubertate pot ajunge la o sănătate extraordinară. Aceasta este o observaţie foarte instructivă. Veţi vedea foarte adesea cum nişte copii plăpânzi devin mai târziu fiinţe foarte sănătoase, după ce au fost trataţi cu atenţie în ceea ce priveşte tulburările lor digestive, digestia lor dereglată. Este important ca terapeutica să fie atentă la prescripţiile dietetice. Din această direcţie putem obţine nişte rezultate minunate, dacă părinţii sau educatorii copiilor mereu bolnăvicioşi, după cum am arătat, nu încearcă să se facă utili îndopându-i pe copii cu tot felul de mâncăruri, insistând tot timpul ca ei să mănânce. Dacă procedăm în acest fel, agravăm întreaga situaţie. Trebuie să încercăm mai curând să aflăm ce anume digeră copilul cel mai bine, ce-i merge cel mai bine şi să-i dăm respectivul aliment, repartizându-l pe mai multe mese. De acest lucru trebuie să avem grijă, şi vom face mult bine acestor copii. Este, în schimb, o eroare absolută să credem că îndoparea, supraalimentarea acestor copii, poate duce la un rezultat. Veghind, pe lângă aceasta, asupra faptului ca aceşti copii să nu fie prea copleşiţi de temele şcolare, care le agravează în permanenţă starea, dacă le acordăm, deci, odihna necesară, creştem astfel  stimularea digestiei interne, stabilind o hrănire oferită în porţii reduse. Nicăieri nu se comit atâtea greşeli ca în aprecierea a ceea ce am arătat adineaori. Căci, dacă nu ne preocupăm în acest sens de dezvoltarea sănătoasă a fiinţei umane, afecţiunile de la această vârstă vor lăsa nişte urme, drept dispoziţii patologice de tot felul, pentru întreaga existenţă umană.

Oamenii se plâng de faptul că la Şcoala Waldorf [ Nota 9 ] noi suntem atât de zgârciţi cu temele pentru acasă. Dar noi avem motive întemeiate pentru aceasta. Căci o pedagogie realistă nu se conduce doar după nişte principii abstracte, sau, pur şi simplu, după nişte abstracţii, adesea foarte apreciate în zilele noastre. Ea ţine seama mai curând de tot ceea ce trebuie să reţinem în legătură cu dezvoltarea adevărată a fiinţei umane. Şi, în această privinţă, este important mai ales să nu-i omorâm pe copii cu temele. Căci acestea sunt cauza principală, uneori foarte ascunsă, a unor tulburări digestive. Aceste lucruri nu apar, de obicei, decât mult mai târziu, dar efectul lor este inevitabil. Ceea ce este specific dezvoltării umane este faptul că, dacă ne gândim la om ca la o fiinţă suprasensibilă, vedem că, totodată, putem prevedea, datorită simptomelor pe care le putem observa, scadenţele a ceea ce se pregăteşte de la o vârstă la alta.

Dar, dacă mă pot exprima astfel, pericolul care constă în integrarea Eului dinspre partea inferioară a organismului, acest pericol este enorm pentru aproape toţi oamenii, şi mai ales pentru contemporanii civilizaţiei actuale, deja de când sunt copii. De aceea, trebuie să ţinem seama de aceste date la fiecare om, cel puţin dacă nu provine dintr-o viţă robustă, ţărănească. Trebuie să spunem că mai există încă o anumită deosebire între sângele de ţăran şi restul populaţiei globului. În această privinţă trebuie să fim tranşanţi. Restul populaţiei pământeşti este expus unor mari pericole ce rezultă din faptul că Eul este în mod greşit ancorat în organism. Acesta este cu totul viciat înainte de a-i fi integrat Eul. Pornind din sistemul său respirator şi din sistemul cefalic, sexul feminin, fapt destul de curios, este încă şi mai sensibil la acest echilibru labil decât sexul masculin. În organizarea sa toracică, sexul masculin nu este mai stabil, ci mai robust, deci, mai puţin sensibil. Aceleaşi deficienţe se pot manifesta şi la el, dar într-o mai mică măsură. Sexul feminin este mai sensibil la tot ceea ce se petrece în această regiune. Iar fenomenul pe care l-am descris ca ancorare a Eului ajunge fie la sănătate, fie la cloroză. Aceasta este prelungirea a tot ceea ce se petrece anormal după vârsta de 7 ani. Cloroza nu se manifestă decât târziu, dar ea este tocmai accentuarea unor fapte care au fost neobservate în etapa anterioară a vieţii.

Trebuie să menţionăm pe această temă o distincţie pe care este foarte important să o facem. Studiind sistemul circulator, trebuie să distingem de circulaţia propriu-zisă, şi de ansamblul mişcărilor ei, metabolismul, strâns legat, într-adevăr, de circulaţie, dar intercalându-se oarecum în ea. În sistemul circulator, echilibrul se realizează între sistemul metabolic şi sistemul ritmic. La fel, echilibrul dintre sistemul ritmic şi organizarea neuro-senzorială este un fapt care ţine de sistemul respirator. Aşadar, dacă studiaţi omul median, omul toracic, trebuie să observaţi că, în realitate, acest om toracic este organizat pe doi versanţi, conform unei polarităţi. Prin respiraţie, organizarea sa se apropie de cap, iar prin circulaţie tinde spre sistemul metabolismului şi al membrelor. Forţele metabolice înseşi sau, făcând cauză comună cu ele, mobilitatea omului, toate aceste forţe atât de importante în jumătatea ascendentă a vieţii se intercalează, conform dinamicii lor metabolice, în forţele circulaţiei. Această intruziune ascendentă mai trebuie încă să progreseze. Astfel încât procesul pe care l-am descris ţine de influenţa progresivă a Eului operând în metabolism prin absorbirea şi luarea în stăpânire a forţelor interne ale substanţelor. Avem de-a face cu o migraţie care urcă, prin intermediul circulaţiei şi al respiraţiei, până în sistemul cefalic. Organismul trebuie să se pregătească pentru aceasta în mod corect la momentul potrivit, adică între schimbarea dinţilor şi pubertate. Influenţa Eului asupra forţelor substanţelor exterioare trebuie să se deplaseze, prin intermediul circulaţiei şi respiraţiei, până când ajunge să intervină în mod corect în sistemul cefalic. Trebuie să ne interesăm tocmai de acest proces foarte complex. Îl putem studia în mod efectiv căutând deja să sesizăm influenţa pe care el o suferă în sistemul digestiv exterior, unde substanţele încă mai seamănă cu ceea ce erau ele şi unde influenţa organismului intern este încă mai slabă. Căci în ce constă începutul acestei influenţe? Ce face Eul când ia în stăpânire pentru prima dată substanţele exterioare? Prima luare în stăpânire de către Eu a forţelor din substanţele exterioare este însoţită de fenomene gustative. Aceasta este asimilarea substanţelor exterioare, care se exprimă în fenomenul subiectiv al savurării. Aceasta este prima luare în stăpânire de către forţele interioare. Apoi, procesul se continuă spre interior. Savurarea se continuă mai departe. Organismul digestiv interior situat dincolo de peretele intestinal şi care duce apoi la sânge nu este altceva decât o savurare din ce în ce mai atenuată. Procesul continuă, urcă la cap, unde savurarea este combătută şi chiar paralizată. Şi în aceasta constă activitatea capului în privinţa savurării. Capul paralizează savurarea, i se opune. Iar acest proces trebuie să se realizeze în mod corect. Astfel, Eul ia în stăpânire tot mai mult substanţele, pătrunde în ele şi mai mult decât o face când exercită funcţia exterioară şi subiectivă a savurării.

O puternică influenţă mineral-salină este exercitată atunci asupra a ceea ce se petrece în sistemul digestiv exterior. Ceea ce spun acum concordă perfect cu ceea ce am spus în cursul precedent [ Nota 10 ]. Veţi vedea că ceea ce voi spune completează, în esenţă, ceea ce am spus în acel curs. Iată despre ce este, de fapt, vorba. Dacă ne întrebăm ce este, la urma urmei, medicamentul pe care îl luăm din regnurile exterioare ale naturii, noi punem, astfel, o întrebare de principiu, aş spune, o întrebare fundamentală a medicinei. Ce este, aşadar, un remediu?

Tot ceea ce organismul poate digera în mod normal nu este un remediu. Începem să vorbim de medicamente atunci când administrăm organismului nişte materii pe care el nu le poate digera în stare normală. Noi cerem, deci, organismului anormal să digere ceea ce nu poate fi digerat de organismul omului sănătos. Vindecarea este, în fond, prelungirea digestiei, dar a unei digestii deplasate treptat spre interiorul organismului.

Oboseala, astenia, tulburările de adormire sau de trezire, iată tot atâtea simptome spectaculare care însoţesc cloroza. Când apar toate aceste simptome, care se pot produce la copil de obicei la vârsta pe care am menţionat-o astăzi, trebuie să încercăm să intervenim mai întâi asupra sistemului digestiv exterior. Pentru aceasta, trebuie să ne adresăm unor produse minerale încă neterminate. Şi vom vedea că se obţin nişte rezultate, pe care le putem observa datorită simptomelor ce se vor manifesta imediat. Vom vedea manifestându-se nişte simptome foarte intense, indicând toate că Eul ia în stăpânire din exterior substanţele exterioare, şi cum el este susţinut în aceasta, de exemplu, de carbonatul de Fier. Această substanţă serveşte de sprijin Eului, care trebuie să intervină din exterior.

Cu o treaptă mai sus, avem intervenţia insuficientă a Eului în organismul circulator. Vom putea observa atunci cum intervenţia insuficientă a Eului în organismul circulator poate fi susţinută prin Ferrum muraticum, de exemplu, deci, printr-un medicament intensificat în domeniul propriu-zis mineral.

Dacă trecem apoi la procesul respirator, ne mai înălţăm cu o treaptă. Găsim aici o fortificare specială a Eului printr-un acid de origine vegetală. Iar dacă urcăm până la sistemul cefalic, atunci trebuie să folosim metale pure. Bineînţeles, nu trebuie să ne slujim de ele în stare de metale exterioare, pure, căci sub această formă ele nu au nici o legătură cu organismul uman. Trebuie să recurgem la dinamica lor mai subtilă. Astfel, din acest motiv am spus anul trecut că, în privinţa metalelor, organismul uman nu se lasă influenţat prin modul alopat, ci el însuşi homeopatizează, fracţionează el însuşi metalele, făcându-le să treacă din sistemul digestiv până în organismul cefalic. Susţinem, în mod evident, acest organism, când  procedăm în prealabil la dinamizare.

Dar veţi vedea, şi voi ajunge şi la aceasta, de altfel, învăţămintele ce se pot trage din aceste date referitoare la dinamizare. Căci trebuie să încercăm să ştim bine unde îşi are sediul răul. Cu cât este situat mai jos, cu cât este mai departe de organizarea cefalică, cu atât mai joase trebuie să fie dinamizările folosite. Iar dacă este situat mai aproape de cap, vom utiliza nişte dinamizări cu atât mai ridicate. Bineînţeles, trebuie să ştim că ceea ce atinge prea aproape organizarea cefalică se poate exprima în diferite feluri.

Dacă aprecierea dvs. este justă din punctul de vedere al luării în stăpânire de către Eu a substanţelor exterioare, veţi putea descifra fenomenele simptomatice. Vă veţi putea raporta la ceea ce am spus în aceste zile, şi asupra cărora am insistat deja pe alocuri, şi anume că organismul nu corespunde întru totul cu schiţele noastre. Noi nu desenăm, cu ajutorul liniilor, decât ceea ce este solid. Dar, în esenţă, organismul uman este făcut din lichide organizate, aer organizat, căldură organizată. Iar Eul trebuie să intervină şi asupra acestor elemente ale organizării. Intervenţia Eului în stările termice ale corpului este chiar deosebit de subtilă. Ea trebuie să se petreacă în felul următor.

La naşterea omului, avem la început replica Eului. Am spus că ea se găseşte în cap. Aici, noi avem copia Eului şi ea lucrează în cursul copilăriei. La aceasta trebuie să se alăture acţiunea ascendentă a Eului, pentru a asigura, aş spune, prin intervenţia sa, existenţa. Şi iată cum: copia Eului, pe care noi o avem în cap, acţionează în timpul copilăriei încălzind în mod real organismul. Ea este în legătură cu fenomenele termice ale organismului uman. Dar aceasta se află în curbă descendentă. La naştere, intensitatea lor este cea mai puternică, în măsura în care ele pornesc de la cap. Apoi, curba lor coboară. Mai târziu în cursul existenţei, omul este obligat să compenseze de jos în sus evoluţia acestei curbe care exprimă intervenţia Eului în stările termice. Acestei curbe trebuie să-i opunem o alta, care să fie ascendentă, şi care depinde, în esenţă, de luarea în stăpânire a forţelor substanţiale ascendente ale nutriţiei, de trecerea acestor forţe în circulaţie, în respiraţie şi, în fine, în sistemul cefalic.

Presupuneţi acum că acest proces este deficient, că trecerea în organism a forţelor interioare ale substanţelor care provin din lumea exterioară nu este destul de susţinută. Presupuneţi că acest proces ar fi prea slab, că nu s-ar realiza cu intensitatea necesară, atunci organismul nu primeşte destulă căldură pe calea Eului, cum ar trebui să se întâmple de regulă. Cum capul nu operează decât asupra curbei descendente, organismul se răceşte. Începem să observăm acest lucru mai ales la periferie. Observaţi în acest sens răceala mâinilor şi a degetelor de la picioare a persoanelor la care se prelungeşte această stare de slăbire ale cărei cauze au fost descrise adineaori. Atingeţi aici cu mâna faptul că procesul care la copil se realizează de sus în jos, datorită copiei Eului, nu a întâlnit indispensabila contrapondere sub conducerea Eului activ pe care el trebuie să o dezvolte şi care duce căldura până la periferia extremă a membrelor. Veţi vedea că faptele exterioare sunt o imagine, de îndată ce tindem spre o viziune imaginativă care ţine seama de interacţiunea în mod subtil imaginativă, într-adevăr, a diferitelor forţe de sus cu cele de jos. Răceala mâinilor şi a picioarelor este o imagine a ceea ce se petrece în întreg organismul. Iată, aşadar, ce se petrece. Şi învăţăm să exploatăm simptomele în aşa fel încât cunoaşterea fiinţei umane sare în ochi. Răceala mâinilor şi a picioarelor indică, în sensul cel mai profund, că în stadiile ulterioare ale existenţei Eul nu intervine în mod corect. Vom avea o viziune de ansamblu asupra raporturilor cu organismul dacă suntem atenţi la aceste date şi la punctul de vedere al ştiinţei spirituale referitor la acestea. Altfel vom pierde noţiunea legăturilor, pentru că am neglijat să aprofundăm viziunea asupra organismului uman. Dacă, în schimb, admitem faptele oferite de ştiinţa spirituală, atunci dobândim cunoaşterea legăturilor cu organismul uman. Ajungem să o asimilăm.

Să mai luăm următorul exemplu: ştiinţa spirituală afirmă tot timpul că forţa care permite omului să se ridice în picioare are o semnificaţie, dar că această forţă a verticalizării este legată de dezvoltarea Eului care merge de jos în sus. Forţa de verticalizare este ceea ce se manifestă mai întâi şi, într-un anumit sens, ea nu este decât o manifestare exterioară. Ea este susţinută de ceea ce se răspândeşte de sus în jos. Când se încheie schimbarea dinţilor şi când forţa de verticalizare s-a cheltuit normal, această forţă elementară de verticalizare a ajuns la un capăt. Ea trece în organismul interior. Atunci trebuie să se instaleze echilibrul între direcţia ascendentă şi cea descendentă. Atunci, forţele care merg de sus în jos se opun celor care merg de jos în sus. Ele se întâlnesc. În această întâlnire unidimensională, ca să spunem aşa, a forţelor de sus cu cele de jos putem vedea clar ce se petrece la această vârstă. Iar acum observaţi, de exemplu, ceea ce îi face să obosească mai mult pe cei care au ajuns la cloroză. Ei nu obosesc cel mai tare când merg pe orizontală, ci mai ales când urcă scările. Este ceea ce ne trimite în mod direct la aceste fenomene. Tocmai urcarea scărilor îi deranjează cel mai mult pe cei înclinaţi spre cloroză. Astfel, aceste simptome mai arată şi că noi putem percepe arierplanul spiritual al omului, în ceea ce se manifestă în mod viu şi progresiv. Aş spune că ajungem astfel în patologie să citim, pur şi simplu, din datele diagnosticului, cum să combatem manifestările anormale. Vom spune despre aceasta mai multe mâine.