Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

TERAPEUTICĂ ŞI ŞTIINŢĂ SPIRITUALĂ

GA 313


CONFERINŢA A ŞAPTEA

Dornach, 17 aprilie 1921

Trecând acum la medicamente, va fi vorba, de asemenea, despre nişte inovaţii în domeniul medicamentelor pe care am încercat să le realizăm. Observaţi, pe lângă aceasta, că nu ţin deloc să vă explic cursul reflecţiilor mele personale în legătură cu un medicament sau altul. Mă interesează mai curând să vă fac să discerneţi dvs. înşivă folosirea terapeutică a unei substanţe sau a alteia. Aşadar, aş vrea ca viziunea pe care trebuie s-o dobândim despre o anumită substanţă pentru ca ea să devină un medicament să apară în forul dvs. interior. De aceea, aş vrea ca discuţia de astăzi să pornească de la reflecţiile asupra unor exemple referitoare la modul de a discerne proprietăţile terapeutice ale unei substanţe. În prealabil, trebuie să observăm, desigur, că baza acestor reflecţii este cunoaşterea principiilor celor mai elementare ale antropologiei antroposofice. Căci interpretarea justă a medicamentului nu poate lua naştere decât dintr-o gândire condusă în sens antroposofic. Astfel, veţi vedea că ceea ce am spus în aceste ultime zile se va uni cu acest gen de reflecţii pe care vom încerca să le experimentăm astăzi.

Să pornim de la faptul că planta ne permite să studiem mai bine interacţiunea dintre omul însuşi şi ambianţa sa. Tocmai asimilând procesele vegetale dobândim apoi o viziune justă asupra prelungirii până în om a proceselor de mineralizare. Reiese în mod firesc, din tot ceea ce am studiat în aceste zile, că făcând nişte reflecţii de acest fel trebuie să vedem neapărat că la baza întregului proces al formării plantelor, a procesului plantei compuse din rădăcină, frunze, flori, seminţe ş.a.m.d., stă un impuls cosmic formator. Trebuie să mai ştim că nu putem înlocui doar printr-o sinteză, prin artificiile unei sinteze chimice, acest proces care tinde spre morfogeneza interioară a plantelor. Nu vom putea recurge decât foarte rar la aceste moduri de înlocuire. Căci trebuie să înţelegem neapărat, de exemplu, că atunci când avem de-a face cu rădăcina plantei este vorba, în ceea ce priveşte morfogeneza, de partea vegetală legată de forţele de la suprafaţa Pământului, mai mult sau mai puţin interne. Din punct de vedere sufletesc-spiritual, omul este o fiinţă care creşte într-un mod vegetal, numai că de sus în jos. Capul său conţine multe din aceste forţe care se află în interacţiune cu forţele Pământului. Există o înrudire profundă între ceea ce, în plantă, devine rădăcină şi ansamblul forţelor din capul uman. Astfel, va trebui să elucidăm întotdeauna procesul care se desfăşoară în rădăcina plantei şi să reflectăm la interacţiunea acestui proces cu capul uman. Să ne gândim la câteva aspecte de detaliu, pentru a face să reiasă felul în care trebuie să procedăm. Să studiem, pur şi simplu, rădăcina de genţiană, de exemplu,  de Gentiana lutea: Noi spunem că genţiana este o plantă care apare în exterior cu un aparat floral foarte important. Vom avea, aşadar, în rădăcină nişte forţe foarte înclinate spre natura florală şi de frunză. Nu ne putem aştepta, cu siguranţă, ca genţiana să exercite o acţiune puternică la om, pornind de la cap, şi într-un mod specific cefalic, adică exterior, în acţiunea ei. Va trebui să ne aşteptăm mai curând la o acţiune asupra stimulării respiratorii de origine cefalică. Şi cum în organism efectele se exercită întotdeauna în polarităţi, va trebui să ne gândim că folosirea rădăcinii de genţiană face să respire mai mult mai ales organele digestive, în sensul indicat ieri. Aşadar, incităm stomacul şi intestinul să respire mai mult, dar trebuie să ne amintim acum, aşa cum am învăţat în cursul acestor conferinţe, că pentru a stimula activitatea respiratorie a omului planta trebuie să fie supusă mai întâi la un anumit tratament. Vrem să spunem că trebuie să preparăm o decocţie din rădăcini. Trebuie să folosim o decocţie din rădăcini. Aici nu avem în vedere, în primă instanţă, decât nişte date exterioare. Ne spunem că genţiana are un gust amar, un miros foarte puternic, că ea are, din acest motiv, nişte însuşiri care acţionează puternic asupra astralului. Aşadar, avem de-a face cu acţiunea asupra naturii astrale din domeniul digestiv al omului. Dar rădăcina de genţiană conţine un zahăr. Vă amintiţi că am evocat, în repetate rânduri, puternica stimulare a acţiunii Eului ce rezultă din asimilarea zahărului de către procesul de organizare a omului. Pe această temă, putem foarte uşor să facem un studiu statistic exterior, referitor la popoarele la care activitatea Eului este slabă, ca la popoarele ruse, la cele ale Europei Orientale, la care Eul se ţine încă în rezervă. Consumul anual de zahăr la aceste popoare este scăzut, în timp ce, din punct de vedere statistic, el este cu atât mai ridicat la englezi, la care activitatea Eului este extrem de vie. În general, această activitate creşte, pe măsură ce înaintăm spre Vest. Trebuie să ţinem seama şi de astfel de date, dacă vrem să dobândim o cunoaştere asupra lumii.

Pe lângă aceasta, rădăcina de genţiană este bogată în uleiuri fixe. Uleiul fix este acela care, trecând în digestie, acţionează cu putere asupra respiraţiei inferioare, căci el stimulează mobilitatea interioară a organelor gastrice şi intestinale. Vedeţi, deci, cum putem foarte bine să facem noi înşine o descriere a ceea ce se petrece în organismul uman şi vom remarca apoi că este stimulată activitatea astrală, şi anume mobilitatea stomacului şi a intestinului. Aşadar, ne putem spune că stomacul desfăşoară o activitate mai intensă, că acest organ este fortificat. Această întreagă acţiune se produce ca atunci când corpul astral este fortificat. În acest fel, procesul de mineralizare nu se produce la om decât în măsura în care acesta consolidează şi fortifică organele. În aceasta constă acţiunea discretă a Eului prin intermediul zahărului. S-ar putea spune, aşadar, că folosind decocţia din rădăcini de genţiană incităm corpul astral la o activitate intensă şi, datorită conţinutului de zahăr, facem ca şi Eu să intervină. Acest ajutor prin intermediul Eului comportă, totuşi, un pericol. Căci lovitura de bici dată de Eu la polul inferior provoacă o reacţie la polul superior, în cap. Putem observa că anumiţi bolnavi vor acuza, ca efect secundar, cefaleea. Totuşi, aşa cum am spus, există o acţiune în toate aceste direcţii. Aşadar, aici avem o acţiune, în esenţă, stimulatoare a intestinului. Astfel, când observăm că fenomenele patologice sunt însoţite de anorexie, de dispepsie, de exemplu, şi mai ales în caz de stază abdominală, va fi folosit un remediu de acest fel, singur sau asociat într-o anumită combinaţie. Putem observa, de asemenea, cum această activitate a stomacului şi a intestinului stimulează metabolismul în general. Astfel, metabolismul este incitat şi se însufleţeşte mai mult, iar prin aceasta noi mai avem o oarecare influenţă asupra tendinţelor spre gută şi reumatism. Pe lângă aceasta,  utilizarea judicioasă a rădăcinii de genţiană va mai aduce foloase şi printr-o calitate febrifugă, secundară, desigur, totuşi verificată. Căci atunci când activitatea intestinală este subminată se produce o reacţie la polul superior al omului şi de aici se declară apoi febra. Aşadar, dacă fortificăm polul inferior al omului, creăm aici o contrapondere faţă de polul superior şi această intervenţie este febrifugă.

Trebuie să reflectăm la această idee pentru a descoperi relaţiile concrete dintre lumea exterioară şi interiorul omului. Este vorba de faptul că este absolut just să atragem atenţia asupra curenţilor a căror acţiune se exercită din afară asupra omului. Pe această temă, un om ca Rosenbach [ Nota 18 ] a desfăşurat o muncă de cercetare extraordinară. Dar, dacă vorbim de aceşti curenţi doar într-un mod abstract, nu realizăm că această acţiune exterioară rezultă, totuşi, din nişte fapte concrete. Ea rezultă, de exemplu, din existenţa unor raporturi cum sunt acelea dintre natura rădăcinilor din lumea vegetală, dintre forţele active în natura rădăcinilor, şi, în fine, introducerea lor în om. Aici sesizăm în mod efectiv faptele, care, de altfel, nu sunt descrise decât în mod abstract, ca nişte curenţi. Aici le atingem cu mâna. Pentru ştiinţa spirituală este vorba de a discerne ceea ce este cu adevărat concret, de a pune în evidenţă procesul cu adevărat obiectiv.

Vom studia, din acest punct de vedere, o plantă extraordinar de instructivă, Geum urbanum, colţunul-doamnei, şi vom examina  din nou tot rădăcina. Iarăşi, vom face din ea o decocţie. Ei bine, este foarte interesant să studiem colţunul-doamnei amintindu-ne ce am spus despre rădăcina de genţiană. Deoarece avem de-a face cu rădăcina, trebuie să presupunem, a priori, o interacţiune cu forţele capului. Dar mirosul acestei rădăcini este amar, foarte amar. Rădăcina de Geum urbanum conţine uleiuri esenţiale. Trebuie să prevedem de la început că acest ulei esenţial acţionează asupra acelor părţi ale organismului care nu sunt tot atât de aproape de intestin, sau chiar angajate în acest organ, ca părţile despre care am vorbit în legătură cu rădăcina de genţiană. Astfel că noi avem de-a face cu ceea ce trebuie să se petreacă în stomac şi poate numai în esofag ş.a.m.d. Apoi, trebuie să ţinem seama de faptul esenţial, şi anume că rădăcina de Geum urbanum conţine fecule. Adică, noi facem apel, întru câtva, la nişte forţe a căror activitate este mai puternică decât cea necesară pentru asimilarea zahărului. Căci, pentru a asimila fecula, agresivitatea trebuie să-şi ia un recul. Zahărul trebuie să fie mai întâi izolat. Dvs. vedeţi că trebuie să urmărim în mod real procesele. Apoi, rădăcina de Geum urbanum conţine tanin. Studiul virtuţilor terapeutice trebuie să fie întotdeauna atent la această substanţă. Taninul este, într-adevăr, semnul că acţiunea amidonului se situează încă, într-un anumit fel, de partea fizică, şi că procesul activ vizează, de fapt, ceea ce se opune taninului. Astfel încât noi trebuie să situăm acţiunea rădăcinii de Geum urbanum mai jos, mai aproape de Eu decât de corpul astral. Avem aici o fortificare a stimulării Eului. De aceea, aici avem de-a face cu ceea ce se petrece în organismul inferior al omului. Aici acţiunea ce rezultă din Eu este, aşadar, diametral opusă stimulării capului. Este vorba despre ceea ce aş numi digestia exterioară, luarea în stăpânire a substanţelor începând din stomac, chiar înainte ca ele să fie lăsate în seama activităţii intestinale. Cum totul se extinde în toate în ansamblul organismului uman, în organele digestive este stimulat ceea ce rămâne în intestin din aparatul neuro-senzorial, şi este vorba, aşadar, de o acţiune predominantă a Eului.

Ce va rezulta de aici? În primul rând, rădăcina de Geum urbanum va avea o puternică acţiune febrifugă. În al doilea rând, este posibil să acţionăm pornind mai curând de la digestia anterioară asupra digestiei posterioare, solicitând un efort mai mic din partea acesteia din urmă, adică a activităţii intestinale propriu-zise. Trebuie să combatem mai ales diareea, hipersecreţiile mucoase, dacă ţinem seama că aceste efecte rezultă tocmai din faptul că funcţiunilor care ţin mai mult de activitatea digestivă internă le este cerut un efort prea mare. Vedeţi, aşadar, că aceste reflecţii ne conduc spre studierea felului în care forţele exterioare impregnează ceea ce se află în interiorul fiinţei umane.

Deoarece aceste gânduri despre rădăcini sunt de o importanţă deosebită, să mai studiem o rădăcină, să luăm, de exemplu, Iris germanica. Să facem şi aici o decocţie din rădăcini. Chiar şi numai prin aspectul său exterior, Irisul de Germania ne arată că el acţionează puternic asupra Eului. Mirosul greţos şi gustul amar ne arată de la început că avem prin ce să facem ca Eul să intre în interacţiune intensă cu lumea exterioară. În rădăcina de Iris se află şi acidul tanic, care stimulează puternic această acţiune fizică. Aici se mai află şi un alt stimulator al Eului, fecula. În fine, rădăcina de Iris conţine nişte răşini, a căror acţiune fizică se desfăşoară pretutindeni unde se află aceste substanţe. Toate acestea impulsionează Eul să desfăşoare o activitate intensă. Efectul acestei activităţi, a acestei impulsionări a Eului, se observă în funcţia urinară, precum şi într-o oarecare acţiune purgativă. Acestea sunt nişte semne exterioare caracteristice pentru activitatea Eului. Iar noi vom deduce de aici, pur şi simplu, stările pe care trebuie să la combatem, întrebându-ne la ce este expus organismul uman dacă toate aceste funcţii sunt dereglate. Vom ajunge la concluzia că organismul este expus în acest caz la hidropizie şi la nişte manifestări analoage. Astfel, în decocţia din rădăcini de Iris avem un mijloc prin care să încercăm să combatem stările analoage hidropiziei şi hidropizia însăşi.

Vedeţi, aşadar, ce fel de reflecţii trebuie să facem. Acum urcaţi în lungul plantei, urmărind “herba” farmaciştilor, partea plantei înzestrată cu frunze, şi luaţi o plantă caracteristică, de exemplu, măghiranul, Origanum majorana. Dar trebuie să ştim neapărat că, urcând până la partea ierboasă, vedem că natura îndeplineşte ea însăşi unele din procesele pe care în cazul rădăcinii noi trebuie mai întâi să le provocăm. Astfel, nu este bine să preparăm imediat o decocţie când luăm partea ierboasă a plantei, căci noi preluăm de la ea nişte forţe mai subtile, pe care le extragem cu ajutorul infuziei. Forţele de care avem nevoie trec, de fapt, din partea ierboasă în infuzie. Aş zice că, o dată în plus, ceea ce apare în acest caz ne “sare în ochi”. Aveţi gustul special al acestei infuzii, un gust care ne înviorează. Acest gust este totodată şi un pic amar. Aveţi apoi mirosul aromatic, uleiurile esenţiale, care atestă modul în care un preparat de acest fel acţionează spre exterior. Apoi, mai există o proprietate care, asociindu-se, fortifică toate acestea, o proprietate al cărei efect fizic nu se exprimă imediat, ca la alte produse, dar a cărei acţiune fizică se exprimă după trecerea prin stomac şi prin intestin. Căci această parte ierboasă, cea a măghiranului, conţine tot felul de săruri. Astfel, vă puteţi spune în legătură cu aceste fapte, care există toate în realitate, că infuzia preparată din această plantă este deosebit de activă asupra activităţii respiratorii a organelor interne. Aceasta se vede prin acţiunea sudorifică a acestei infuzii. Prin reacţie, acţiunea ei fortifică activitatea organelor interne. Folosind infuzia de măghiran, putem combate răcelile catarale, dar, pe de altă parte, şi insuficienţa uterină.

Toate acestea apar încă şi mai clar când trecem la efectele florii. Le putem descoperi în detaliile deosebit de grăitoare ale plantei, în apariţia multor flori mici, care formează o inflorescenţă, de exemplu, la soc, Sambucus nigra, sau la liliac. Trebuie să ştim, desigur, că forţele care ţâşnesc în plantă sunt tocmai cele care au multă afinitate cu ambianţa Pământului, care conţin influenţele cosmice, curenţii cosmici. Este ceea ce remarcăm, datorită conţinutului de uleiuri esenţiale al florilor de soc. Remarcăm şi mai mult acest lucru datorită conţinutului lor în Sulf. Astfel că acest component mineral ne oferă ceva cu care să stimulăm în mod foarte eficace respiraţia. Dar noi stimulăm această funcţie prin cealaltă parte, prin organizarea respiratorie propriu-zisă, în timp ce înainte am vorbit de stimularea respiraţiei în organele digestive şi în prelungirea acestor organe, înainte ca respiraţia să ajungă la organele respiratorii. Este, aşadar, aproape evident că vom folosi floarea de soc, preparată prin infuzie, pentru a stimula în special activitatea eterică a organismului uman. Doar trecând prin activitatea eterică va fi fortificată activitatea astrală, adică mai ales respiraţia organelor superioare şi posterioare, dar mai puţin în organele capului decât în cele care sunt respiratorii în sensul propriu al cuvântului. Bineînţeles, reacţiile se produc peste tot şi în acest sens avem de-a face cu nişte reacţii urmate, în cazul de faţă, de golirea intestinului şi de transpiraţie. Dar stimularea vizează organele respiratorii. Este stimulată însăşi activitatea respiratorie normală. Şi, deoarece stimularea activităţii respiratorii normale trebuie să se răsfrângă şi asupra sângelui, se produce, aşadar, o stimulare a circulaţiei sângelui pornind din interiorul omului. În toate acestea descifrăm indicaţia anticatarală a unui remediu de acest fel, indicaţia sudorifică. Ne vom sluji cu folos de aceasta în caz de răguşeală, tuse. Şi cum efectul primar se manifestă acum la polul opus, vom putea folosi acest remediu şi în afecţiuni de felul guturaiului.

Vedeţi că se pune problema întotdeauna să citim în acţiunea remediilor virtuţile lor curative. Să ne imaginăm acum că ar fi necesar să acţionăm în mod deosebit asupra organizării cefalice. Ce anume depinde de această organizare?

De ea depinde polul opus, digestia, mai exact, digestia cea mai grosieră, cauză a atâtor boli grave. Aşadar, trebuie să ştim neapărat că, pornind de la cap, putem influenţa în mod efectiv digestia cea mai grosieră. Astfel, trebuie să reţinem că, dacă ingestiile care acţionează asupra digestiei ajung să-şi extindă acţiunea întru câtva până la cap, pentru a acţiona cu adevărat pornind de acolo, noi trebuie să întrunim, desigur, tot felul de condiţii pentru ca ingerările vegetale pe care le propunem să fie active până în cap. Trebuie să fim atenţi la aceasta, mai ales când vrem să ne slujim de seminţe. Prin natura lor, acestea se pretează bine la o acţiune asupra digestiei celei mai grosiere. Această acţiune directă atrage nişte reacţii care se răsfrâng asupra capului. Dar, evident, este foarte dificil să ducem acţiunea digestiei până la cap. Astfel, este indicat să trecem la prepararea unei decocţii foarte concentrate din seminţe, dacă bolnavul o suportă. Putem să tragem învăţăminte în această problemă în mod special observând efectul seminţelor de chimen, al unei decocţii din aceste seminţe. Găsim în ele, în primul rând, uleiuri esenţiale, agenţii unei acţiuni specifice asupra Eului. Apoi, găsim ceară şi răşini, ale căror efecte sunt foarte pronunţate la nivel fizic. Aceste efecte sunt revelate prin mirosul său picant. Apoi, găsim în această decocţie mucopolizaharide.

Unind aceste date cu reflecţiile noastre din zilele trecute, veţi vedea un ansamblu de acţiuni puternic stimulatoare ale activităţii Eului. Este vorba de o acţiune reală asupra activităţii neuro-senzoriale ascunse în organele digestive. Acţionăm îndeosebi asupra acestei activităţi neuro-senzoriale ascunse în organele digestive. O metamorfoză a acestei activităţi neuro-senzoriale se extinde până la organele digestive. Aş spune chiar că o decocţie de acest fel acţionează asupra polului inferior al omului ca printr-o metamorfoză subconştientă a percepţiilor noastre senzoriale exterioare. Aş spune că suntem incitaţi la o percepţie senzorială, în sistemul nostru digestiv, a procesului care se desfăşoară acolo. Tocmai de aceea acest remediu este atât de indicat sub formă de spălături. Căci, administrat sub formă de spălături, el trebuie să suscite, de fapt, un proces neuro-senzorial. El constă, într-adevăr, în administrarea exterioară a unor forţe subtile conţinute în sămânţa de chimen şi provoacă astfel un fel de percepţie subconştientă în organele digestive. Este deosebit de intensă stimularea lichidelor tisulare letargice. Suscitând, deci, un fel de fortificare neuro-senzorială, activitatea perceptivă este net deplasată în interiorul fiinţei umane. Percepţia fiinţei umane se îndreaptă spre organele digestive. Combatem în acest fel tot ceea  ce se opune, ca un fel de pol antagonist, ca să spunem aşa, atunci când o activitate  interioară, susceptibilă de a fi percepută şi constând, în esenţă, din percepţia internă, face ca organismul nostru să înceapă să se manifeste într-un mod prea eruptiv. Noi putem percepe acest organism într-un mod foarte clar atunci când el desfăşoară o activitate organică de acest fel şi, de fapt, noi ne percepem pe noi înşine. De aici rezultă că activitatea desfăşurată de sistemul neuro-senzorial, şi anume un fel de metamorfoză a percepţiei exterioare, acţionează prin inhibiţie în mod curativ, aşadar, asupra unei activităţi de acest fel, care constă dintr-o percepţie venind din interior. Astfel, putem folosi cu succes acest remediu în caz de spasme ale stomacului, colici, meteorism.

Mai există şi un alt proces foarte interesant de observat. Iată-l. Imaginaţi-vă în mod foarte viu activitatea subconştientă care se desfăşoară în acest caz. Ea este foarte asemănătoare activităţii de percepţie exterioară. Dar ea se face, întru câtva, în interior. Gândiţi-vă la faptul că există un anumit raport între percepţia exterioară şi activitatea reflexă. Nişte percepţii rămase în subconştient pot antrena imediat nişte gesturi de apărare. Observaţi această sinergie a percepţiei şi a apărării şi transpuneţi acest fapt în activitatea internă a lichidului tisular. Dvs. exercitaţi activitatea de percepţie exterioară înotând oarecum în aer. Iată ce aş spune despre aceasta, printr-un desen schematic: dacă aici (vezi schiţa următoare, luminos) vă reprezentaţi aerul în care ne aflăm pătruns în întregime de lumină ş.a.m.d., vedeţi că reacţia exterioară (roşu) se desfăşoară în această direcţie (albastru). Există, aşadar, în fiecare organ o sinergie între acţiunea exterioară şi reacţia interioară. Dacă vrem să recurgem la o imagine exterioară şi abstractă, trebuie să facem nişte consideraţii care nu se potrivesc cu concepţia materialistă, destul de recentă, care a propus teoria nervilor centripeţi şi a nervilor centrifugi.


desen Planșa 6 plansa 1

[măreşte imaginea]

Această concepţie nu spune ceva mai inteligent decât dacă s-ar afirma că adâncitura provocată unei mingi elastice este înlăturată apoi de o forţă primară, care este forţa opusă aceleia care a apăsat mingea. Nu e ceva mai inteligent să vorbeşti de nervi motori decât a explica elasticitatea mingii atribuindu-i un centru din care forţa de împingere ar răspunde presiunii exterioare. Aici nu este vorba de nimic altceva decât de revenirea la forma iniţială. Toate acestea se pot lipsi de nervi speciali, pentru că acţiunea şi reacţia sunt incluse în astralitatea şi natura Eului.

Imaginaţi-vă acum că întregul proces s-ar petrece în lichidul tisular, trecând prin activitatea eterică (vezi schiţa următoare, zona galbenă). În condiţii normale, bineînţeles, nu există procese senzoriale în lichidul tisular, dar ele pot fi suscitate prin ceea ce am spus adineaori. Se produce atunci un fel de tendinţă spre contracţie, spre o acţiune în direcţia organismului, pe care o voi indica la fel ca pe acţiunea de aici, din cursul percepţiei. Dar este vorba de un proces (roşu) care se lansează ca într-un asalt împotriva forţei (violet) îndreptate spre exterior în lichidul tisular. Această forţă se pune în evidenţă şi reacţionează.

desen

Astfel, noi facem ca în lichidul tisular să treacă un proces senzorial, metamorfoza unui proces senzorial. Este extraordinar de interesant să observăm cum putem introduce în lichidul tisular o metamorfoză a procesului senzorial exterior. Trebuie să căutăm acum unde, în viaţa normală, s-ar produce în lichidul tisular un fel de metamorfoză a procesului senzorial intern al omului, un fel de proces senzorial condensat. Există o asemenea metamorfoză în secreţia lactată a femeii. Aici avem, într-adevăr, o metamorfoză interiorizată, concentrată, a procesului senzorial extern. Să presupunem acum că secreţia lactată ar fi insuficientă şi am avea toate motivele să punem în acţiune acest proces senzorial interiorizat, concentrat în lichidul tisular. În decocţia de seminţe de chimen avem prin ce să suscităm un proces stimulator al secreţiei de lapte.

Aceste fapte au fost alese de mine ca exemple pentru felul în care putem considera ansamblul activităţilor organismului uman şi legăturile acestui organism cu mediul exterior. Este suficient să studiaţi ceea ce tocmai v-am demonstrat. Vă invit să o faceţi cu precizie,  spunându-vă că decocţia din seminţe de chimen conţine răşină, ceară; adică nişte substanţe care suscită o acţiune fizică deosebit de intensă, datorită consistenţei lor. În acest fel, răşina, ceara, deşi condensate în interior, vor semăna mult cu ceea ce impresionează simţurile din exterior.

Încă o dată, există în aceste seminţe un ulei esenţial şi o mucozaharidă. Aceste substanţe stimulează reacţia Eului. Veţi regăsi întrunite aici, proprietăţile procesului senzorial: acţiunea exterioară şi reacţia până în străfundurile Eului. Veţi transforma acest proces senzorial în aşa fel încât să nu existe o percepţie senzorială, ci interiorizând, transferând această interacţiune în lichidul tisular, şi atunci veţi obţine ceva prin care să provocaţi un proces senzorial interior. Secreţia lactată este un asemenea proces. Veţi observa că, în acest fel, vedem clar întreaga organizare.

Acestea sunt nişte reflecţii pe care trebuie să le exersăm, dacă vrem să ajungem să observăm acţiunea substanţială internă a unor substanţe exterioare. Presupuneţi, aşadar, că încercăm să facem acest lucru cu nişte medicamente mineral-metalice. Vom vedea clar lucrurile, fără greutate, datorită a ceea ce ne-a învăţat deja acţiunea produselor vegetale. Dar, pe lângă aceasta, ne vom putea spune că ceva s-a întâmplat cu produsul mineral, prin acţiunea sa prelungită deja în vegetal. În mineralizare şi în penetrarea vegetalizantă s-a produs o transformare a forţelor minerale. Aşadar, există o virtute terapeutică bazată pe această transformare a forţelor minerale. Să presupunem că am înfiinţa un aşezământ terapeutic, că l-am face să fie înconjurat de teren; am îngrăşa solul, într-o anumită măsură, cu tot felul de produse minerale şi am lăsa să acţioneze un sol al cărui conţinut ne-ar fi bine cunoscut; acolo am cultiva diferite plante, din care ne-am propune să folosim rădăcina, partea ierboasă, fructul ş.a.m.d. Aşadar, noi am stăpâni procesul care constă în a face ca mineralul să fie transformat prin intermediul plantei pentru a prepara din el un medicament. Putem fortifica procedeul, pornind de la nişte plante deja cultivate în acest scop, pentru a le trata apoi în modul pe care tocmai l-am indicat. Acest lucru îl vom face în cadrul Institutului nostru de la Stuttgart [ Nota 19 ] şi trebuie să ne organizăm în acest fel. Dar putem merge şi mai departe. Putem folosi ceea ce am obţinut deja, făcând din plantă un medicament, pentru a ne servi de această plantă ca de un fel de îngrăşământ, pentru a fortifica şi mai mult calitatea. Ceea ce vom obţine în acest fel va face mult mai eficace triturarea fizică. Vom fi obţinut, aşadar, o transformare într-un produs cu adevărat eficace, încredinţând naturii şi forţelor care lucrează în ea constituirea şi prepararea acestui produs. Bineînţeles, va trebui să ştim cum trebuie să acţioneze un remediu mineral-metalic pentru a fi eficace. Acţiunea sărurilor, care, de altfel, şi ele sunt nişte medicamente minerale, produce mult mai mult nişte acţiuni interioare. Dar activităţile periferice sunt influenţate tocmai de substanţele mineral-metalice, întru câtva cele mai consistente. În această privinţă, vom face o reflecţie. Dar, aşa cum o spun mereu, va trebui s-o facem din profunzimile ştiinţei spirituale, altfel ne vom risipi gândirea în tot felul de erori. Ideile ştiinţei spirituale imprimă gândurilor direcţia cea bună. Să luăm un mineral oarecare: ştim că organismul interior al omului cu greu îl poate lua în stăpânire. Pentru a-l lua în stăpânire, activitatea Eului trebuie să fie puternic stimulată, căci activitatea Eului este aceea care coboară, întru câtva, în interiorul substanţei, pentru a interveni în ea. Eul ordonează în scopurile sale natura internă a substanţei, pentru a o mobiliza apoi în organism în vederea activităţii Eului. Deoarece Eul poate fi fortificat în această acţiune de corpul astral când folosim metale, substanţe minerale, noi trebuie să avem în grijă să stimulăm activitatea Eului sau activitatea astrală care se răsfrânge asupra Eului, sau şi interferenţa dintre activitatea astrală şi aceea a Eului. Iată cum poate fi obţinută această stimulare; preparăm, de exemplu, un unguent cu metalul respectiv şi îl aplicăm. Îl aplicăm, să spunem, asupra unei erupţii cutanate. Stimulăm astfel activitatea Eului pornind de la periferie. Totodată, această activitate este stimulată la om prin acţiune internă. La început, activitatea neuro-senzorială este mai accentuată într-un anumit organ. Pornind de aici, activitatea respiratorie devine mai intensă, deoarece stimularea se extinde la corpul astral. Obţinem astfel o acţiune, venită din interior, a forţelor opuse erupţiei cutanate. Facem apel la întregul corp pentru a combate erupţia cutanată.

Putem studia, în acest sens, diferitele substanţe metalice şi minerale. Plumbul, de exemplu, o substanţă deosebit de activă asupra funcţiei neuro-senzoriale şi, prin extensie, şi asupra funcţiei respiratorii interne, dar, totodată, asupra respiraţiei interne care se realizează, de exemplu, în organele externe, la periferie. Astfel, când folosim Plumbul şi când este necesar să provocăm o reacţie ca aceea pe care am descris-o adineaori, putem avea nişte rezultate foarte bune folosind unguentul cu Plumb, sau chiar administrând acest metal pe cale bucală. Desigur, noi trebuie să ştim neapărat că pe cale orală facem ca stimularea organelor digestive să provoace o reacţie la polul superior al omului. Când la polul superior însuşi aplicăm unguente saturniene, preparate cu prudenţă, acţionăm în mod direct asupra acestui sistem superior. Şi tocmai la persoanele care suferă de o anumită slăbiciune a capului, la care polul superior nu desfăşoară o activitate neuro-senzorială, nici o acţiune respiratorie, corecte, putem obţine rezultate foarte bune practicând aceste cure saturniene, bineînţeles, în limitele care feresc de intoxicare. Toate aceste date pe care le putem descifra din cele prezentate în aceste zile şi în cursul precedent cer să ştim bine ceea ce urmează:

Există, înainte de toate, un mare antagonism. Tot ceea ce tinde mai curând spre Argint se comportă, într-un  anumit sens, ca un metal situat la polul opus faţă de ceea ce tinde mai curând spre Plumb. În legătură cu aceste date, sistemele noastre mineralogice sunt, desigur, foarte nesatisfăcătoare. Căci un sistem mineralogic conform cu natura ar trebui să ţină seama de aceste înrudiri dintre metale. Am vedea atunci că într-un asemenea sistem Plumbul şi compuşii săi se află la unul din poli, iar la polul opus se află Argintul, în timp ce la mijloc s-ar situa, de exemplu, Aurul. Celelalte metale s-ar ordona în funcţie de corespondenţele lor. Spun că există o polaritate între Argint şi Plumb pentru că Argintul acţionează în mod direct asupra părţii exterioare a organismului metabolismului şi al membrelor, în timp ce Plumbul acţionează asupra părţilor exterioare ale organismului cefalic. Argintul are, deci, un efect stimulator asupra sistemului neuro-senzorial din organismul metabolismului şi al membrelor, favorizând de acolo activitatea care pătrunde întregul corp şi care este o stimulare a respiraţiei în tot ceea ce am numit ieri o metamorfoză a organului central, inima.

Dimpotrivă, tot ceea ce emană din Plumb acţionează asupra activităţii neuro-senzoriale a capului şi asupra respiraţiei stimulate pornind din această regiune. Prin aceasta, acţiunea stimulatoare se extinde asupra a tot ceea ce cuprinde cealaltă metamorfoză, formaţiunea capului, a plămânului, a ficatului. Aşadar, acestea sunt organele care înconjoară, ca să spunem aşa, cealaltă organizare a omului, aşa cum plămânul înconjoară inima. Ele arată astfel formaţiunea primordială a întregului om rezumat de către fiinţa circulaţiei. Dar, tot aşa, considerând omul în raport cu formaţiunea sa cerebrală, cu aceea a plămânului şi cu aceea a ficatului, considerând deci, ansamblul fiinţei umane la polul superior şi posterior, avem o respiraţie care se extinde mai departe, înglobând totalitatea vaselor sanguine şi inima. Cât despre organizarea digestivă şi cea sexuală, ele se află înglobate în acest fel de către polul superior şi posterior al omului. Organizarea umană este făcută în aşa fel încât polul superior al omului înglobează, de fapt, polul său inferior şi anterior. Trebuie să privim în mod corect coexistenţa intimă a polului superior şi posterior al fiinţei umane cu polul său inferior şi anterior. Acest lucru îl realizează mai ales relaţia dintre inimă şi plămân. În această coexistenţă trebuie să studiem fenomenul ritmic. Apoi, trebuie să studiem activitatea neuro-senzorială la polul superior şi posterior, al cărui pol opus, se află, desigur, în partea anterioară şi inferioară a omului. Dacă mai studiem, în fine, ceea ce apare sub formă de proces al metabolismului şi al membrelor la polul anterior şi inferior, apoi manifestarea corespunzătoare la polul superior şi posterior, ne aflăm în prezenţa fiinţei umane în totalitatea ei. Şi în acest fel putem o stăpâni în mod adecvat şi în celelalte procese ale sale.

Pornind de aici, vom trece mâine la studiul particular al propriilor noastre remedii şi îl vom lega în mod firesc de răspunsul la câteva întrebări.