Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

TERAPEUTICĂ ŞI ŞTIINŢĂ SPIRITUALĂ

GA 313


CONFERINŢA A OPTA

Dornach, 18 aprilie 1921

Astăzi voi mai adăuga câte ceva la ceea ce s-a spus până acum despre remediile noastre. Pentru început, voi arăta că procesele care corespund la om regnului mineral pot fi interpretate, aşa cum am încercat s-o facem ieri, în raport cu regnul vegetal. Dar, va trebui să ajungem la nişte perspective mai complexe. Căci compararea plantei cu omul pune faţă în faţă două entităţi întru câtva bine circumscrise, în timp ce, trecând la regnul mineral, găsim nişte limite mai puţin clare. Astfel, deosebirile sunt greu de stabilit. Dar prepararea unui remediu nu constă doar în utilizarea unei anumite substanţe, şi acest lucru trebuie să-l realizaţi în mod special în legătură cu remediile noastre. Este vorba mai curând de a capta procesul în care trăieşte substanţa şi de a-l include într-un alt proces. Astfel, cunoscând acţiunea unui anumit remediu, va trebui adesea să frânaţi această acţiune pe care, de altfel,  dvs. aţi trezit-o. Luaţi exemplul remediului pe care-l preparăm noi după un anumit procedeu, care conţine Plumb amestecat cu miere. Veţi găsi o notiţă pe această temă. În acest remediu, acţiunea Plumbului este frânată de către aceea a mierii. Într-adevăr, Plumbul acţionează foarte puternic în cazul omului, asupra tuturor proceselor formatoare care pornesc din Eu.

Va amintiţi, a trebuit să spunem că, în ceea ce priveşte formaţiunea cefalică, este vorba de o acţiune fizică sau, mai precis, de o acţiune fizică emanând din cap, apoi de o copie eterică, de o copie astrală şi de o copie a Eului. Am spus că Eul, în esenţă, se reflectă în sistemul locomotor. Ei bine, acţiunea Plumbului se adresează în special acestei copii a Eului, legată de cea a astralului. În acţiunea Plumbului avem de-a face cu o forţă a naturii foarte ascunsă. Observaţia ocultă leagă o semnificaţie profundă de ceea ce vede ea în efectele Plumbului. Importanţa acestor efecte este cu adevărat foarte mare pentru entitatea umană, chiar înainte încă de a se pregăti să coboare în existenţa fizică. În acest moment, acţiunile Plumbului au o importanţă deosebită. Căci Plumbul nu are doar proprietăţile pe care i le cunoaştem noi, ci el mai are şi altele, diametral opuse.

Acestea din urmă rezultă ca dintr-un fel de emanaţie cosmică, în timp ce proprietăţile deja cunoscute ale Plumbului ţin de o emanaţie telurică. Iată cum am putea reprezenta în mod schematic acest fapt: aveţi aici suprafaţa terestră şi acţiunea centrifugă a Plumbului, în raport cu Pământul (vezi săgeţile de pe schiţă, și planșa 7).

desen Planșa 7 plansa 1

[măreşte imaginea]

Acţiunile diametral opuse vin din toate părţile. Emanaţia lor nu are un centru, aceste forţe nu sunt centrale, ci periferice (roşu). Aceste forţe periferice sunt legate în mod special de formarea a ceea ce este sufetesc-spiritual în om. În esenţă, fiinţa umană trebuie să fi părăsit domeniul  acestor forţe când se pregăteşte să coboare în domeniul  pământesc. De aceea, Plumbul este chemat să-şi exercite asupra Pământului forţele sale de sens contrar, acum toxice.

Aici avem de-a face cu o enigmă a Universului, care merită cea mai mare atenţie, şi anume cu faptul că tot ceea ce este legat în spaţiu de fiinţa sufletesc-spirituală a omului, tot ceea ce putem menţiona în această privinţă, este otravă pentru organismul uman. Din acest fapt decurge, de altfel, semnificaţia noţiunii de toxicitate. De aceea, aici avem de-a face cu o stimulare foarte puternică, aproape cu o emancipare a forţelor care sunt copia Eului în natura umană. Iar efectele saturnismului tind să distrugă în mod radical structura fiinţei umane, în măsura în care ea este purtătoare a unui Eu. Ele tind să dezumanizeze fiinţa umană. Într-adevăr, tot felul de simptome tind să-l facă pe bolnav să treacă în neantul necorporal, desigur, cu preţul morţii sale. Extincţia vocii, leşinul, obnubilarea ş.a.m.d., atestă distrugerea radicală a forţelor structurante înnăscute fiinţei umane. Structurile umane sunt distruse începând de la polul superior al omului, diametral opus polului său inferior. Acţiunea distructivă în doze masive la polul superior al omului devine constructivă începând de la polul inferior, dacă ea se exercită în doze slabe, în diluţie.

Aici aş vrea să intercalez o reflecţie despre interminabila dispută dintre homeopatie şi alopatie. Sunt convins că ea nu se va calma decât atunci când se va putea vorbi despre constituţia elementară a omului în conformitate cu datele ştiinţei spirituale. Pe de o parte, în virtutea experienţei acumulate, nu ne putem îndoi, cel puţin nu ar trebui s-o facem, de principiul homeopatiei. Totuşi, există oameni care s-au obişnuit să nu se orienteze numai după experienţă, iar homeopaţii sunt nişte fenomenologişti mult mai mult  decât alopaţii, amestecând întotdeauna tot felul de prejudecăţi în indicaţiile lor terapeutice. Tocmai în aceste medii, în care se tinde întotdeauna spre tot felul de reflecţii, de prejudecăţi şi păreri referitoare la organismul uman, nu va fi înţeleasă fără dificultate formula conform căreia efectele patogene ale dozelor mari se inversează în cazul unor doze mici, cu efect curativ. Căci această formulă nu cuprinde totalitatea faptelor. Pentru a înţelege toate aceste fapte, trebuie să spunem că efectul patogen în doză puternică la polul inferior al omului se transformă în efect curativ atunci când îl facem să acţioneze, în doze mici, pornind de la polul superior al omului. Este valabilă şi reciproca. Această transformare a regulii homeopatice este singura în stare să stingă disputa respectivă.

După această paranteză, revin la remediul pe care încercăm să-l preparăm, într-un anumit fel, pe bază de Plumb şi miere. Acest remediu vă învaţă cum, pornind de la polul inferior şi în diluţie mare, Plumbul combate forţa care distruge forma umană. Această acţiune există, aşadar, în Plumb. Ei bine, noi căutăm să edificăm această forţă formatoare a Eului uman. Pentru aceasta, deplasăm activitatea Eului în organismul fizic. Şi, vindecând omul din punct de vedere trupesc, îl slăbim în schimb din punct de vedere sufletesc, în raport cu activităţile care vin de jos în sus, şi până în organe. Şi această influenţă care produce slăbirea poate merge mai departe. Pe de o parte, se poate ca bolnavul să fie condus întru câtva spre procesul formator din fiinţa umană, atunci când anumite stări patologice, cauzate de absenţa unor fenomene structurante, ne invită să folosim efectele Plumbului. În acest caz, se întâmplă frecvent să subminăm forţele Eului şi ale corpului astral, mai ales pe cele izvorâte din Eu, atunci când stimulăm bolnavul să-şi desfăşoare din nou procesele formatoare. Putem spune că vindecăm insuficienţa facultăţilor dobândite de om atunci când intră în existenţă. Dar îl şi slăbim, în raport cu activitatea organică pe care el însuşi trebuie să o desfăşoare în cursul existenţei. Această activitate este combătută prin acţiunea mierii care se adaugă preparatului. Acest adaos fortifică, într-adevăr, radiaţia forţelor Eului. Vedeţi, aşadar, că în prepararea unui remediu de acest fel este vorba mai ales să discernem ce se petrece în fiinţa umană.

Pentru a înţelege acţiunea mineralelor în om este necesar, desigur, să avem în vedere acţiunea în general a mineralelor pământeşti. Trebuie să începem prin a ne familiariza cu importanţa sărurilor pentru evoluţia pământească. În cursul acesteia, sărurile permit Pământului să se constituie. În cele din urmă, Pământul s-a constituit formând săruri. Apoi, să studiem trecerea de la săruri la acizi. Trebuie să observăm ce este acid în domeniul pământesc, în mediul apos, fluid al domeniului pământesc. Vedem în acest mediu polul opus faţă de ceea ce corespunde, la om, procesului intern al digestiei, procesului digestiv care se petrece dincolo de stomac.

Studiind toate aceste fenomene din cursul evoluţiei pământeşti, în măsura în care ele exprimă raportul dintre săruri şi acizi, noi avem de-a face cu ceea ce observă chimia dintr-un punct de vedere exterior atunci când ea merge de la baze la săruri, trecând prin acizi. Despre aceste stări succesive putem spune că procesul baze - acizi - săruri corespunde cu procesul de formare a Pământului. Acest proces constă, în esenţă, din electricitate negativă. Ar fi bine să ne exprimăm în mod precis pentru a arăta ce este acest proces în spaţiul exterior, izbucnirea fizică a acestui proces ieşind din starea spirituală pentru a irupe în domeniul fizic. În acest sens, putem recurge la următoarea schemă. Trecerea de la baze la săruri, trecând prin acizi, corespunde unei acţiuni căreia îi putem indica doar direcţia (vezi, pe schiţa de mai jos, săgeata roşie). Dar, în termeni schematici, în acest caz nu este vorba, de fapt, de altceva decât de un proces de sedimentare. Inversând acum progresia, exprimând-o prin secvenţa săruri - acizi - baze, ar trebui să suprimăm linia de sedimentare. Ar avea loc întotdeauna un efect de comprimare, iar radiaţia s-ar produce în sens invers (a se vedea, la dreapta, pe schiţă, săgeţile).

desen

Şi atunci avem de-a face cu un proces de electricitate pozitivă. Sunt convins că, privind această schemă, care este corectă, nu vă veţi îndoi de faptul că natura însăşi a trasat-o. Priviţi bine anozii şi catozii, şi veţi avea o imagine desenată de natura însăşi.

Trecând acum la procesul metalic propriu-zis, adică la metalele înseşi, avem în ele substanţele în care Pământul se descompune cel mai mult, deşi această expresie (în germană: entwerden = a des-deveni, werden = a deveni ‒ n.t.), care caracterizează, totuşi, o realitate, este desuetă de foarte mult timp. Într-adevăr, în domeniul pământesc, metalele nu tind să se conserve şi să se consolideze şi mai mult, ele tind mai degrabă să se facă ţăndări. Prin ele vedem că Pământul, de fapt, se descompune. De aici rezultă acţiunea lor radiantă, dar care se sustrage observaţiei exterioare. Este deosebit de important să observăm întotdeauna aceste lucruri atunci când, pentru a interpreta natura în raport cu medicamentele pe care le extragem din ea, ne preocupăm de metale.

Ei bine, este deosebit de interesant să studiem anumite metale pe baza acestui punct de vedere. Din acest studiu rezultă viziunea care este determinantă pentru lista noastră de medicamente. Iată despre ce este vorba. Pentru a realiza această listă, ar trebui să reunim tot ceea ce rezultă dintr-o interpretare corectă a observaţiilor, şi veţi fi siguri de aceasta; căci până acum nu s-a realizat decât ceea ce se bazează pe o interpretare completă a observaţiilor. Dar şi aici putem veni în ajutorul interpretării. Căci nu este deloc important să recapitulăm această listă în faţa dvs., oricum am face-o. Completarea pe care trebuie s-o primească această listă va trebui să se concretizeze într-o zi într-o expunere scrisă. Consider că este mai important să vă orientez gândirea spre felul în care a fost alcătuită o asemenea listă.

Să considerăm, din acest punct de vedere metalele  sau, mai bine zis, metalitatea. Avem ceea ce am descris adineaori ca o acţiune radiantă, sub formele cele mai diverse. Acţiunea radiantă poate apărea sub formă de emanaţii care merg până în Univers şi distrug tot ceea ce este pământesc. Este în special cazul acţiunii Plumbului. Am putea spune că acţiunea Plumbului implantează în om nişte forţe care tind să-l facă să sară ţăndări în lume. Astfel, acţiunea Plumbului ar putea fi numită, înainte de toate, o acţiune radiantă. În cazul altor metale, nişte acţiuni radiante analoage apar sub alte forme, de exemplu, în Magneziu. Observăm, desigur, acest lucru, şi pe această acţiune se bazează rolul Magneziului pentru dinţi. Organismul uman trebuie să suscite el însuşi acţiunea metalică. Şi se petrece tocmai acest lucru. Dar trebuie să ştim că acţiunea radiantă poate suferi o metamorfoză. După aceea, acţiunea radiantă nu mai este decât direcţie, aş spune, şi în jurul direcţiei se produce o mişcare pendulară, o oscilaţie.

Nişte acţiuni de acest fel trebuie să fie observate atât la omul sănătos, cât şi la cel bolnav. La omul sănătos, aceste acţiuni radiante există sub forma a ceea ce aş numi nişte reziduuri ale existenţei prenatale, ale existenţei prenatale în acţiunile radiante ale organelor de simţ. Acestea sunt întotdeauna prezente. Acţiunea radiantă a organelor de simţ constă, în fond, dintr-o acţiune tardivă a Plumbului, fără ca acest metal să fie prezent. Iar în întregul corp, orice activitate senzorială este însoţită, de fapt, de această acţiune radiantă. Activitatea nervoasă, aşadar, funcţia nervilor, se bazează, în esenţă, pe atenuarea în această direcţie a activităţii senzoriale, care are, deci, o acţiune radiantă mai slabă.

Vedeţi, de aici, de ce am spus în cartea mea Enigmele sufletului [ Nota 20 ] că, la urma urmei, activitatea nervoasă este greu de descris. Căci tot ceea ce s-a spus acolo despre acest subiect ar trebui să preceadă cele spuse aici.

Ne găsim în prezenţa unor funcţiuni de bază ale întregii respiraţii a organismului uman şi ale oricărei activităţi ritmice, atunci când se produce această oscilare pendulară, când acţiunea radiantă nu mai este reţinută decât în ceea ce priveşte direcţia sa. Activitatea ritmică se bazează pe mişcarea ce devine pendulară, pe o mişcare de această natură, în comparaţie cu mişcarea radiantă care se consolidează mai curând în sine însăşi. În ansamblul metalelor sau al metalităţii, Staniul are, în esenţă, o mişcare de acest fel. În aceasta constă atunci acţiunea binefăcătoare a Staniului, într-o dinamizare destul de înaltă, asupra a tot ceea ce constituie sistemul ritmic. Dar această mişcare a acţiunii radiante pendulare se poate modifica apoi şi mai mult. Această a treia modificare este deosebit de importantă. Ea mai respectă direcţia doar într-un mod oarecum latent, la fel ca mişcarea pendulară. Ea constă, dimpotrivă, din formarea şi destructurarea permanentă a unor sfere, care se alcătuiesc şi se descompun neîncetat în direcţia acţiunii radiante.

desen

Pe aceasta se bazează, de fapt, la om, acţiunea asupra metabolismului. Dintre metale, Fierul este acela în care aceste forţe se desfăşoară în mod deosebit. Acesta este, aşadar, motivul pentru care Fierul sanguin se opune, ca o a treia metamorfoză a acţiunii radiante, acţiunii metabolice. Prima metamorfoză se referă la acţiunea asupra a tot ceea ce are legătură cu realităţile organice ale Eului. O a doua metamorfoză se referă la acţiunea organică ce se exercită asupra a tot ceea ce ţine de corpul astral. Cât despre a treia metamorfoză, suntem în prezenţa acţiunii organice care se referă la tot ceea ce este legat de corpul eteric (vezi schiţa de mai sus).

Dar să mergem mai departe. Există, aşadar, ceea ce aş numi, dacă îmi permiteţi, o acţiune radiantă sferică permanentă. Prin faptul că această acţiune radiantă se exercită întru câtva dinspre polul superior al omului spre polul său inferior, ea trebuie să fie integrată în permanenţă. Ea nu se întinde decât până la eteric! Dar ea trebuie să fie integrată şi la nivel fizic printr-o forţă care acţionează în mod polar. Căci unei formaţiuni sferice de acest fel trebuie să-i răspundă, din exterior, ceva care să înconjoare sfera. Sfera trebuie să fie cuprinsă, trebuie să fie învăluită.

desen

Ei bine cele două tendinţe, aceea de creare a sferei şi cealaltă, de învăluire, se pot menţine într-un echilibru aproximativ. Este foarte firesc să fie aşa la omul normal, este firesc ca influenţa care coboară de la polul său superior să fie ţinută în echilibru de aceea care urcă de la polul inferior. Iar acest echilibru se realizează prin tensiunea acestor influenţe în inimă. Pentru a remedia tulburările acestui echilibru, tocmai Aurul, Aurum, va fi metalul indicat. Aurum restabileşte echilibrul dintre partea mediană şi forţele care o înconjoară.  

Aurul va fi indicat în cazul tulburărilor circulatorii şi respiratorii, împotriva cărora organismul nu are altceva la care să recurgă, de unde apariţia tulburărilor respective. Vom folosi Aurul în cazul în care cauzele tulburărilor nu îşi au sediul în alte părţi ale organismului. Când observăm, totuşi, că tulburările sunt cauzate de o altă parte a organismului decât aceea pe care aş numi-o  graniţa dintre polul superior al omului şi polul său inferior, trebuie să ne spunem că fiinţa umană nu produce destule forţe metabolice care să fie capabile să învăluie procesul, mai curând eteric-spiritual, care se desfăşoare în acest caz. Dacă acţiunea pe care o constatăm are o localizare internă, dacă ea se găseşte, fără nici o îndoială, dincolo de peretele intestinal, atunci Cuprul, care conţine procesul de învăluire, este cel de care avem nevoie. Ceea ce ne conduce la modul de aplicare a Cuprului, pe care îl găsiţi printre remediile noastre, şi care este indicat în caz de subalimentaţie, şi mai ales atunci când aceasta se manifestă prin tulburări circulatorii asociate ca o consecinţă a subalimentaţiei. Tulburările circulatorii care nu s-ar datora subalimentaţiei cer Aurum. Aşadar, Cuprul este indicat în caz de tulburări circulatorii cauzate de  subalimentaţie.

Bineînţeles, este necesar ca şi celorlalte forme de acţiuni radiante să li se opună nişte procese contrare, nişte procese de natură materială, opuse faţă de procesele eteric-spirituale. Vom studia acum un proces situat dincoace de peretele intestinal. Trebuie să studiem acest proces intern, care, devenit patologic, adică prea intens, suscită mişcarea pendulară, această oscilare, în aşa fel încât o găsim în tot ceea ce este orientat spre exterior, în digestie, în asimilarea materiilor absorbite prin intestin. La fel, ceea ce se petrece în sexualitate ţine, de exemplu, de acţiunea radiantă venită din adâncul organismului uman, desfăşurându-se astfel (vezi schiţa de mai sus), ca un baston a lui Esculap. De unde forma acestuia. Acest fapt juca un rol în crearea simbolurilor antice. Căci acţiunea respectivă, ca să nu degenereze, trebuie să fie frânată de forţele formatoare materiale moderatoare. Ele se află, în esenţă, în Mercur. Prin aceasta, menţionăm un domeniu în care este extraordinar de important să se facă legătura dintre noţiunile din cursul precedent şi cele despre care vorbim acum, care se referă mai mult la procesele orientate spre interior. Reunind aceste două feluri de realităţi, veţi avea procesul complet. Este vorba aici de o interferenţă dintre acţiunea radiantă pendulară şi fenomenele antagoniste şi astralul. Intrăm din plin în astral (vezi schiţa de mai sus).

Dar mai putem să avem de-a face şi cu procesul radiant propriu-zis, care se manifestă sub tot felul de forme în organismul uman. Pe de o parte, el există în tot ceea ce trece spre exterior prin piele, în orice acţiune radiantă directoare orientată în acest sens. Acest proces există, de asemenea, şi în tot ceea ce este diuretic, în tot ceea ce stimulează la om funcţiunile de excreţie. Tot aşa cum în gastrulare avem de-a face interiorizarea părţilor exterioare ale embrionului, în acest proces radiant avem de-a face cu o acţiune în sens invers, trecând şi prin piele, astfel încât ea se manifestă în diureză sau în funcţiile de excreţie. De obicei, polaritatea pune faţă în faţă nişte fenomene de sens contrar. Dar în cazul de faţă există un soi de antagonism şi totodată o similitudine. Nu trebuie să schematizăm niciodată prea mult. Erorile se produc întotdeauna când pornim de la teorii. Nu putem porni de la teorii fără a ne înşela. Aşadar, dacă declarăm că în lume se manifestă polaritatea şi construim o schemă, o formulă a polarităţii, pentru a hotărî asupra felului în care poate acţiona polaritatea, vom cuprinde în ea o serie de fapte, dar alte fapte nu se vor potrivi cu această schemă. Dacă am fi lucizi, în loc să ne supunem tiraniei teribile exercitate asupra ştiinţelor prin construirea de teorii! Căci, pentru a forma nişte teorii, trebuie să vrem cu adevărat să fim lucizi. Fără teorii, nu am putea cuprinde nici un ansamblu de fenomene. Dar mai trebuie să avem şi voinţa de a abandona întotdeauna într-un anumit punct teoriile şi de a merge spre faptele care nu se potrivesc cu aceste teorii. Ştiinţele naturii ar trebui să ştie şi ele acest lucru. Pentru a te ocupa, în sensul exterior, de teoria evoluţionistă, trebuie să urmezi această teorie, dar nu fără unele transformări adecvate ş.a.m.d.

Pentru a înţelege omul pornind din interior, trebuie să urmăm datele antroposofiei. Nu putem recurge nici la o teorie antroposofică, nici la o teorie antropologică, fără a le părăsi la un moment dat, schimbând tabăra. Bineînţeles, pe tărâmul a ceea ce numim antroposofie, noi trecem în tabăra sufletesc-spirituală, pentru a reveni de acolo la fenomenele senzoriale exterioare. Puteţi vedea cum am început acest drum în primele mele scrieri, în scrierile din a doua perioadă, şi cum mă străduiesc acum să includ restul. Este de la sine înţeles că unele persoane mărginite vor găsi aici doar contradicţii, de care se vor sluji pentru a-şi dezlănţui atacurile prosteşti. Apoi, unele reviste germane conduse de nişte indivizi fără judecată nu-şi dau seama ce sunt aceste dispute prosteşti, şi le iau drept o discuţie serioasă cu privire la antroposofie. Nu ştiu dacă sunteţi informaţi că autorul Hauer [ Nota 21 ], adică bătăiosul care a deschis unul dintre aceste atacuri debile, într-o revistă condusă de Diedrich, “Tat”, poartă un nume care-i ilustrează foarte bine atitudinea bătăioasă (în germană, hauen = a bate, a lovi ‒ n.t.). Este vorba să avem în vedere, aşa cum am arătat adineaori, ceea ce putem descrie ca un fel de acţiune radiantă. Trebuie să-i opunem acesteia o acţiune contrară. Este ceea ce se petrece atunci când facem apel la tot ceea ce acţionează în Argint, sub formă de acţiune radiantă opusă. În acest sens, este nevoie să ştim neapărat că Argintul este indicat să fie aplicat sub formă de unguent, dacă trebuie să întâlnească o acţiune radiantă care trece prin piele. Când este vorba de celălalt tip de acţiune, care se desfăşoară în sensul eliminării, el poate fi injectat sub piele. Dispuneţi, aşadar, de o regulă generală pentru modul de a acţiona atât de special în acest domeniu. Căci modul de a acţiona contează la fel de mult ca şi calitatea remediului.

Aş vrea, pentru a încheia aceste consideraţii în care a fost vorba despre medicamente, să fac câteva reflecţii suplimentare legate de întrebările care au fost puse. Din lipsă de timp, de data aceasta nu am putut expune lucrurile în mod complet, şi vă rog să aveţi bunăvoinţa de a înţelege. Urmăriţi, totuşi, metoda conform căreia voi răspunde foarte pe scurt la întrebările puse şi veţi observa că am încercat să conduc conferinţele din aceste ultime zile spre răspunsurile aşteptate. Voi alege o întrebare foarte caracteristică, deoarece are legătură cu un fapt absolut real. Cineva a întrebat, într-adevăr, de ce femeile exercită în timpul menstruaţiei o influenţă nocivă asupra plantelor. Aceasta este o credinţă populară foarte răspândită, care se bazează pe o realitate adesea neglijată, căci nu este îndeajuns de observată. Pentru a înţelege cauza interioară a acestui fapt, este suficient să aveţi în vedere viziunea despre om pe care am dezvoltat-o noi aici.

Amintiţi-vă că floarea se află sub influenţa unor forţe care urcă din pământ. Fenomenul corespunzător la om se produce în sens invers. Este vorba, efectiv, de o polaritate cosmologic-organică. Nu trebuie decât să vă reprezentaţi că tendinţa ascendentă, normală pentru floarea plantei, se exercită la fiinţa umană în sens invers faţă de tendinţele descendente (vezi schiţa).

desen

Între ele trebuie să existe un echilibru şi acesta există la omul normal. Imaginaţi-vă că forţele descendente se fortifică şi că, prin urmare, apare menstruaţia, şi vedeţi fortificate la om forţele antagoniste faţă de înflorire. Acestea sunt nişte fenomene care ne permit să înţelegem ciudata relaţie amintită în întrebare. Se întâmplă că tocmai înţelepciunea populară o menţionează.

Mi s-a pus o altă întrebare. Iat-o. Cum să combatem o formă de astm cauzată de spasmodicitate şi care prezintă în sindromul său o congestie sanguină la polul inferior şi ischemie la polul superior? Despre ce este vorba în acest caz? În acest caz, în procesul respirator s-a insinuat un proces neuro-senzorial. Nu s-a produs nimic altceva decât excesul procesului neuro-senzorial, introdus în procesul respirator. Aşadar, trebuie să contracarăm această acţiune. Trebuie să acţionăm din cealaltă direcţie. Dvs. trebuie să combateţi ceea ce, prin natura faptelor, acţionează dinspre exterior spre interior, slujindu-vă de forţele de sens opus. Veţi degaja aceste forţe făcând să treacă procesul acid prin piele. Aceasta vrea să spună că trebuie să vă slujiţi de nişte băi carbo-gazoase sau de alte băi de acest fel. Ceea ce va fi deosebit de benefic pentru bolnavii astmatici cu această formă. În asemenea cazuri mai puteţi recurge şi la alte mijloace, la care va trebui să fiţi atenţi, amintindu-vă ceea ce v-am spus cu diverse ocazii.

A mai fost pusă întrebarea, ce-i cu injecţiile cu lapte în caz de blenoragie. În clinici a existat, şi întrebarea pusă ne face s-o simţim, un entuziasm exagerat pentru acest tratament. Puteţi găsi dvs. înşivă legătura dintre acest tratament şi secreţia lactată dacă reflectaţi la ceea ce v-am spus în aceste zile. Amintiţi-vă cum am demonstrat că în secreţia lactată a coborât un proces senzorial. Am explicat tot ce s-a întâmplat aici anormal. Bineînţeles, rămân forţele directoare în procesul secretat. Aici se află, de fapt, şi un alt proces, care se continuă în ceea ce s-a petrecut în organism. Prin injecţiile subcutanate, puteţi, desigur, combate un proces care constă în nişte fapte oarecum analoage. Dar aici hazardul empiric acţionează într-un mod foarte spiritual. Căci lucrul a fost descoperit din întâmplare, prin tatonări. De altfel, este foarte important să fie studiată metamorfoza proceselor. Nu vom putea judeca lucrurile cele mai simple fără a avea în vedere metamorfoza proceselor.

A apărut o altă întrebare, referitoare la cauza răcelilor, adică a tot felul de stări cuprinse în noţiunea, întru câtva vagă, de răceală. Şi în acest caz, activitatea neuro-senzorială s-a insinuat în activitatea respiratorie, deşi în mod diferit faţă de cazurile discutate. Secreţiile pe care le observăm în acest caz nu sunt decât o reacţie împotriva acestui fapt. În organism se petrece ceva mai curând superficial. În sânul organismului are loc un fenomen permanent de interferenţă între activitatea senzorială şi activitatea metabolică, un fenomen interior. O dată în plus, nu veţi  fi surprinşi să aflaţi că se poate acţiona asupra unei stări de acest fel prin procedeele cele mai simple. Se fac nişte comprese, sau altceva de acest fel, şi se introduce prin aceasta, din exterior, un fel de activitate neuro-senzorială în nişte locuri în care în mod normal aşa ceva nu există. Compresele şi alte proceduri de acest fel fac să se strecoare în organism o activitate senzorială semiconştientă acolo unde ea nu  se află în mod normal.

Am mai fost întrebat care este legătura dintre forţele musculare şi forţele osoase. Aş vrea să cred că, în esenţă, am răspuns la această întrebare, datorită informaţiilor date despre homeopatie. Mi-au mai fost puse şi alte întrebări, la care trebuie să mă opresc câte puţin. Comportamentul forţelor musculare şi cel al forţelor osoase poate fi caracterizat spunând că forţele musculare sunt toate în mişcare, datorită activităţilor imobilizate, şi aproape moarte în os. Căci, din punctul de vedere al ideilor, nu al geneticii, oasele sunt, în fond, nişte muşchi metamorfozaţi. Este un nonsens să căutăm o relaţie genetică între oase şi muşchi, şi chiar între cartilagii şi oase, şi pe bună dreptate se atrage atenţia asupra dificultăţilor acestei cercetări. Bunge [ Nota 22 ], de exemplu, a arătat această dificultate, fără a indica, bineînţeles, de ce natură este relaţia dintre cartilagii şi oase, şi de unde provine dificultatea de a o înţelege. Dificultatea provine din faptul că aici există, în realitate, o metamorfoză. Dar, amintiţi-vă momentul în care musculatura nu a intrat încă în starea vizibil organică (vezi pe schiţa următoare, cu roşu), este ceea ce se mai petrece, în mod foarte atenuat, şi în formarea cartilagiilor, aşadar, în stadiul în care sistemul osteo-muscular este încă nediferenţiat (pe schiţă, luminos).

desen

Dacă în momentul diferenţierii procesele muşchi şi os sunt integrate împreună într-o polaritate, nu veţi constata metamorfoza decât cu mare greutate. O metamorfoză genetică exterioară se observă în trecerea de la un stadiu la altul, în momentul diferenţierii. Contează doar direcţia, şi polaritatea încă nu acţionează. Dar dacă polaritatea intervine imediat în diferenţiere, atunci va lua naştere o formă net diferită, fără nici o asemănare cu forma primară.

Alte câteva întrebări vor mai primi răspuns la următoarea întâlnire. Dar este una pe care vă rog s-o consideraţi foarte potrivită pentru a induce în eroare, o întrebare în cazul căreia trebuie să evităm să procedăm prin analogie. Este întrebarea despre felul cum am putea construi spectrul gustativ, pornind de la ceea ce este dulce, amar, acid, alcalin, până la gustul sărat. În această privinţă, dispunem, într-adevăr, de prea puţine criterii obiective, tocmai referitor la gusturi şi mirosuri, pentru a încerca să găsim cu folos nişte analogii. Din punct de vedere practic, aceste lucruri au mai puţină importanţă. Căci, trecând de la ochi şi ureche la domeniile gustului şi mirosului, intrăm într-o sferă foarte diferită. Percepţia vizuală este în relaţie cu ceea ce se manifestă pornind de la eteric. Procesele olfactive şi gustative depind foarte mult de nişte procese materiale, de acţiunile substanţelor, de activităţile metabolice. Astfel că, trecând la această activitate senzorială, putem să avem în vedere faptul că ea este mai robustă şi se manifestă în metabolism.

Aş vrea să atrag atenţia rapid încă asupra unei întrebări, alte întrebări urmând să primească răspuns în expunerea următoare. Această întrebare este de o importanţă fundamentală. Oare fiinţa umană este capabilă să producă, fără a fi absorbit: brom, morfină, iod, chinină, arsenic, şi încă alte remedii? Vedeţi că această întrebare ne conduce spre bazele foarte profunde ale întregii organizări umane. Căci nu putem produce aceste substanţe, dar putem produce procesele lor. Desigur, ne putem declara incapabili să producem noi înşine Plumbul, ca substanţă. Dar suntem absolut capabili să producem noi înşine, pornind din eteric, procesul Plumbului, şi să-l facem apoi să radieze în corpul fizic. Ne putem întreba, în legătură cu aceasta,  dacă nu este posibil să procedăm pe cale homeopatică şi să încercăm să acţionăm astfel până în corpul nostru eteric, pentru a provoca aici o autometalizare, o autoiradiere, corespunzătoare unui proces metalic cu acţiune radiantă. Într-un anumit sens, se poate face, într-adevăr, aşa ceva. Numai că este vorba să ajungem la o apropiere veritabilă de procesul cu acţiune radiantă care a luat naştere din starea metalică. Nu veţi reuşi să faceţi, bineînţeles, acest lucru, dacă rămâneţi cufundaţi în modul de gândire alopat. Mai bine veţi reflecta în felul următor: procesul de formare a dinţilor comportă nişte forţe radiante de natura Magneziului. Aşadar, aceste forţe interesează întreg organismul uman, căci ele fac să apară dinţii din întregul om. Folosiţi o sare de Magneziu, indiferent care, să zicem, de preferinţă, sulfatul de Magneziu. Îl folosiţi, făcând abstracţie de orice indicaţie alopatică, realizând o diluţie deosebit de puternică. (Aici suntem confruntaţi cu necesitatea de a recurge la nişte diluţii foarte puternice.) Atunci aveţi, în primul rând, acţiunea Magneziului, care încetează, de fapt, acolo unde sunt dinţii. Este o zonă pe care, în mod normal, forţele Magneziului nu o penetrează. Aşadar, trebuie să le dăm un impuls de fortificare, pentru ca acţiunea lor să se extindă şi să-şi trimită efectul radiant în întregul om. Este ceea ce putem face folosind sarea, în special sulfatul de Magneziu. Căci această sare transportă efectul radiant al Magneziului până în forţele cefalice. De acolo, el este reflectat. În acest fel suscităm un proces, pornind din eteric, care rămâne un proces cu dinamică homeopatică, până în eteric, un proces din care nu mai rămân din substanţă decât forţele, în care nu mai rămâne substanţă, în care am plecat de la o substanţă complet diferită. Ştiţi  bine că deja se foloseşte în mod empiric sulfatul de Magneziu, dar nu-l vom folosi în mod adecvat decât dacă ţinem seama de această legătură, căci nu vom întârzia să observăm, de exemplu, că nu ne putem folosi decât pe jumătate de sărurile de sulf acide. Trebuie să fie folosit, pentru cealaltă jumătate, Magneziul, astfel că se înşeală cine credem că pate folosi o altă sare de sulf. Totuşi, se crede acest lucru, atunci când se porneşte de la nişte reflecţii care se nutresc doar din metodele lumii senzoriale exterioare şi din raţiunea speculativă.

În fine, aş vrea să menţionez pe scurt că în legătură cu tot ceea ce am expus aici trebuie să ne spunem că, pentru a străpunge aparenţele pe care le observăm, trebuie să studiem faptele particulare. Dar, la rândul ei, este necesară şi sinteza. În cursul acestor conferinţe, mi-am permis să vă fac o sinteză. Iată cum trebuie să procedăm aici. Mi s-a pus o întrebare referitoare la boala lui Basedow. În legătură cu aceasta, puteţi să aruncaţi o privire asupra a ceea ce am spus în decursul primei întâlniri din cadrul secţiunii de euritmie [ Nota 23 ]. Am arătat că glanda tiroidă este un creier neterminat. Vă spuneţi, aşadar, că glanda tiroidă este un creier neterminat şi observaţi că forţele active în mod normal în boala lui Basedow se îndreaptă spre tiroidă. Făcând aceasta, ele provoacă tot felul de tulburări, reunite apoi în sindromul basedowian. Descoperiţi, astfel, că va trebui să combateţi aceste forţe prin ceea ce se opune cefalizării prea puternice a fiinţei umane. Am ajuns, astfel, să trecem la tema majoră a viitoarei întâlniri, căci vom fi conduşi să descoperim că în aceste situaţii mişcarea cu sens, orientată în special spre consoane, poate avea un efect antagonist şi binefăcător. Când apare boala lui Basedow, veţi avea rezultate bune folosind, într-un mod radical, cele despre care a fost vorba în cadrul secţiunii de euritmie. Iată cum de leagă lucrurile.

Nu vom încheia încă aceste consideraţii. Sper, mai curând, să le putem continua cândva. Dar, exceptând întâlnirea următoare, va trebui să ne oprim. După o scurtă pauză, vom continua, dar mai mult referitor la euritmie.