Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

FIZIOLOGIE ŞI TERAPIE ÎN CONCEPŢIA ŞTIINŢEI SPIRITUALE

GA 314


PRINCIPII ANTROPOSOFICE DE FIZIOLOGIE, PATOLOGIE ŞI TERAPEUTICĂ

CONFERINŢA A TREIA

Stuttgart, 27 octombrie 1922 (după-amiaza)

Când reuşim să avansăm în ceea ce priveşte modul de a examina organismul uman, pe care, din păcate, nu am putut decât să-l schiţez, se desprind nişte noţiuni importante, care ne permit să apreciem starea omului, atât a celui sănătos, cât şi a celui bolnav, noţiuni a căror importanţă oamenii nu o înţeleg astăzi.

Astfel, încă nu se ţine seama decât prea puţin de ceea ce am numit în cartea mea Despre enigmele sufletului [ Nota 11 ] tripartiţia fiinţei fizice a omului. Dar o justă cunoaştere a acestei tripartiţii a omului fizic va oferi enorm de multe elemente pentru înţelegerea patologiei şi a terapeuticii.

Iată cum trebuie înţeleasă această tripartiţie: Tot ce aparţine sistemului neuro-senzorial este localizat în principal în cap, deşi această organizare a capului se extinde la întreg organismul, fie că este vorba de funcţiile neuro-senzoriale ale pielii, sau de alte organe. Dar nu ne putem face o reprezentare valabilă despre procesele organice fără a studia, din punct de vedere teoretic, sistemul neuro-senzorial în mod izolat.

Al doilea sistem pe care trebuie să-l distingem este sistemul ritmic al omului, care cuprinde tot ceea ce este supus unui ritm, aşadar, în principal, sistemul respirator în relaţie cu sistemul circulator şi, într-un sens mai larg, acest ritm, esenţial pentru om, chiar dacă adesea el nu-l mai respectă, ritmul alternanţei zi-noapte, veghe-somn şi, în cele din urmă, toate celelalte ritmuri, cum este acela al hrănirii etc. Desigur, omul se abate adesea de la aceste ritmuri, dar ceea ce rezultă din aceste abateri trebuie să fie atunci compensat de anumiţi regulatori ai organismului. Astfel, noi trebuie să studiem organizarea ritmică drept al doilea element al triadei umane. Al treilea este organizarea metabolică, la care eu adaug şi membrele, căci procesele funcţionale care se desfăşoară în membre cu ocazia mişcărilor sunt în strânsă legătură cu metabolismul.

Dacă admitem această tripartiţie a omului, observăm că ceea ce am desemnat în această dimineaţă drept organizare a Eului se află în legătură cu metabolismul omului, în măsura în care aceasta se extinde la întreg organismul. La fel, există un anumit raport între omul ritmic şi ceea ce am calificat azi-dimineaţă drept sistem cardio-respirator. La rândul său, ceea ce emană din funcţia renală, prezentată azi-dimineaţă, are un anumit raport cu organizarea astrală. Pe scurt, omul tripartit are un anumit raport cu diferitele părţi constitutive suprasensibile ale naturii umane şi, prin aceasta, cu diferitele sisteme organice despre care am discutat în această dimineaţă. Să examinăm acum aceste raporturi în detaliu, în aşa fel încât ele să poată fi folosite în mod just pentru cunoaşterea omului sănătos şi a celui bolnav. În acest scop, cel mai bine este să pornim de la organizarea ritmică a omului. Această organizare ritmică are o proprietate a cărei importanţă, în general, nu este sesizată. Este vorba de raportul dintre ritmul respiraţiei şi acela al circulaţiei. La adult, acest raport se apropie de valoarea 4/1. Această valoare nu este, evident, decât aproximativă, o medie, iar modul în care acest raport se stabileşte pentru fiecare individ în parte este un indiciu al gradului de sănătate sau de boală al organismului. Ceea ce ne apare în acest raport de 4/1 al omului ritmic se extinde, propriu-zis, la întregul organism. Astfel, există, cu certitudine, un raport de 4/1 între dezvoltarea sistemului metabolic – de care aparţine şi sistemul membrelor, eu spun sistemul metabolic pentru a simplifica – şi dezvoltarea sistemului neuro-senzorial. Acest lucru poate fi verificat empiric. Acest raport are o extindere atât de generală, încât putem spune: Tot ceea ce are legătură cu procesul metabolic uman se desfăşoară de patru ori mai repede decât tot ceea ce ţine, în ceea ce priveşte dezvoltarea omului, de organizarea neuro-senzorială. Apariţia celei de a doua serii de dinţi la copil este expresia a ceea ce se desfăşoară în metabolism prin faptul că acesta vine în permanenţă în întâmpinarea sistemului neuro-senzorial. Dar tot ceea ce, pornind din sistemul metabolic, se prelungeşte spre omul median, spre sistemul ritmic, se află într-un raport de 4/1 cu ceea ce se prelungeşte spre acelaşi sistem ritmic pornind din sistemul neuro-senzorial. De fapt, sistemul respirator poate fi considerat drept o prelungire a sistemului neuro-senzorial, iar sistemul circulator, drept o prelungire a sistemului metabolic. Acesta din urmă, al treilea element al organizării umane, îşi îndreaptă influenţele spre cel de-al doilea, în sus, spre polul ritmic, ceea ce se manifestă prin ritmul circulaţiei sanguine a vieţii de zi cu zi. Sistemul neuro-senzorial îşi trimite influenţele spre sistemul respirator, ceea ce se manifestă prin ritmul respirator. Astfel, în acest raport de 4/1 dintre ritmuri – cam 70 de pulsaţii pentru 18 respiraţii – se manifestă şocul, întâlnirea dintre sistemul neuro-senzorial şi sistemul metabolic. Putem observa acest fapt în fiecare perioadă a existenţei umane, ca efect al acestei întâlniri. Acesta este un raport foarte important, şi putem adăuga: procesul de formare a celei de a doua serii de dinţi a copilului este o înaintare în sens ascendent a metabolismului, până în cap, dar, în această întâlnire a metabolismului cu sistemul neuro-senzorial, predomină acesta din urmă. Apoi, la pubertate, se produce o nouă întâlnire dintre metabolism şi sistemul neuro-senzorial, dar acum sistemul metabolic predomină, ceea ce se exprimă, de exemplu, la băiat prin schimbarea vocii. Vocea, care până acum era, în principal, expresia sistemului neuro-senzorial, se estompează sub efectul înaintării în sens ascendent a metabolismului. Putem înţelege aceste efecte observând în ele partea acestei activităţi radiante care se răspândeşte în organism pornind din sistemul renal şi sistemul hepato-biliar, aşa cum am văzut astăzi, şi partea din ceea ce emană din organizarea cefalică şi organizarea cutanată, baze ale sistemului neuro-senzorial. Această relaţie este extrem de interesantă şi ne permite să pătrundem profund în tainele organizării umane. Astfel, ne putem reprezenta modelarea, structurarea organismului, drept rezultat al întâlnirii a ceea ce, să spunem, emană pornind din rinichi şi din ficat, şi forţele plăsmuitoare care emană din sistemul cefalic. Acest lucru poate fi reprezentat schematic (schiţă). Ar trebui să spunem: asemenea raze pornesc din sistemul hepato-renal nu doar în sus, ci în toate direcţiile. Aceste radiaţii tind să acţioneze în mod semiradial, dar ele sunt peste tot atenuate de către forţele plastice formatoare, provenind din sistemul cefalic, care vin în întâmpinarea lor. Astfel, forma plămânului apare ca structurată de către sistemul hepato-renal, în întâmpinarea căruia vine componenta forţelor care rotunjesc, provenite din sistemul cefalic. Ne putem reprezenta forma omului întreg drept rezultanta forţelor radiale ale sistemului hepato-renal, rotunjită de forţele care pornesc din sistemul cefalic.

Ne aflăm, astfel, în faţa unui fapt extrem de important, pe care empirismul ne permite să-l verificăm în cele mai mici detalii, faptul că organizarea şi, în special, creşterea omului, rezultă din acţiunea a două categorii de componente: cele care emană din sistemul hepato-renal, şi cele care rotunjesc formele, care le modelează şi le conferă suprafaţa, provenite din sistemul neuro-senzorial. Cele două categorii de componente se pătrund reciproc, dar nu în acelaşi ritm, în ritmuri diferite. Tot ceea ce provine din sistemul hepato-renal are ritmul omului metabolic, iar ceea ce emană din cap are ritmul omului neuro-senzorial. Aceasta înseamnă că, atunci când, în jurul vârstei de şapte ani, omul este gata, prin organizarea sa, să-şi formeze a doua serie de dinţi, organizarea sa metabolică, cu tot ceea ce provine din sistemul hepato-biliar şi va fi, deci, expulzat, este supus acestui ritm. Acesta este ritmul inimii, care se stabileşte, faţă de celălalt ritm, care-i vine în întâmpinare pornind din cap, în raportul de 4/1. Astfel, în ceea ce priveşte organizarea sa cefalică, omul atinge doar la douăzeci şi opt de ani punctul în care a ajuns la şapte ani cu organizarea sa metabolică. Aceasta înseamnă că principiul modelator al omului înaintează mai încet decât principiul radiant. În privinţa a tot ceea ce emană din metabolism, noi atingem, spre sfârşitul celui de-al şaptelea an al vieţii, punctul care nu va fi atins decât spre douăzeci şi opt ani, în ceea ce priveşte creşterea generală, în măsura în care ea depinde de sistemul neuro-senzorial. În această privinţă, omul este o fiinţă de o asemenea complexitate, încât în el acţionează doi curenţi supuşi unor ritmuri diferite. Astfel, a doua serie de dinţi rezultă din întâlnirea a ceea ce emană din metabolism, ca forţe radiale, cu principiul modelator, mai lent, dar mai intens. Din această cauză, predomină elementul metabolic. La pubertate, predomină elementul metabolic, în timp ce elementul modelator se retrage întru câtva, ceea ce la sexul masculin se exprimă printr-o manifestare bine cunoscută.

De toate acestea se mai leagă şi alte lucruri. Printre altele, faptul că în primii şapte ani omul este cel mai mult predispus la boli. Apoi, o dată cu a doua serie de dinţi, predispoziţia la boli se atenuează mult. Am fost condus spre un studiu riguros al acestor fapte în vederea dezvoltării pedagogiei. O pedagogie justă nu poate fi întemeiată în mod real fără o cunoaştere de bază a omului sănătos şi a omului bolnav. Prin fiinţa sa interioară, în cursul celei de a doua perioade de şapte ani, între schimbarea dinţilor şi pubertate, omul este cel mai sănătos. În cursul perioadei următoare, el se îmbolnăveşte din nou cu uşurinţă. Dar predispoziţia la boală existentă în primii şapte ani este foarte diferită de aceea a perioadei post-pubetare. Aceste predispoziţii sunt, dacă putem spune astfel, tot atât de diferite una de alta cum este apariţia celei de a doua serii de dinţi faţă de schimbarea vocii la băiat. În cursul primilor şapte ani, totul porneşte de la organizarea neuro-senzorială, atingând periferia cea mai îndepărtată. Organizarea neuro-senzorială, care predomină încă la schimbarea dinţilor, este, totodată, acea organizare de la care pornesc toate manifestările patologice ale primei perioade de şapte ani. Veţi avea, aş putea spune, o viziune completă asupra acestor manifestări patologice dacă priviţi lucrurile astfel: este clar că tot ceea ce radiază pornind din sistemul hepato-renal este întru câtva atenuat de principiul modelator al omului neuro-senzorial, şi în acest element modelator acţionează, în principal, ceea ce am caracterizat în aceste conferinţe ca fiind în legătură cu organizarea Eului şi cu organizarea astrală a omului.

Nu este oare surprinzător că am spus înainte că organizarea Eului acţionează pornind din sistemul hepato-biliar, iar organizarea astrală pornind din sistemul renal, iar acum ajung să spun că tot ceea ce este în raport cu organizarea Eului şi organizarea astrală emană din organizarea cefalică? Nu putem cuprinde vreodată întreaga complexitate a organizării umane dacă descriem lucrurile rigid, spunând: Organizarea Eului porneşte din sistemul hepato-biliar, organizarea astrală din sistemul renal, cramponându-ne de această idee. Trebuie să vedem clar că în primii şapte ani, până la schimbarea dinţilor, aceste forţe radiante care emană din sistemul hepatic şi din sistemul renal sunt atenuate pornind din sistemul neuro-senzorial, şi că această atenuare are importanţă. Astfel, ceea ce emană, pentru organizarea astrală, din sistemul hepato-renal, se manifestă în mod curios, sub forma unui efect de sens contrar, nu direct, de jos în sus, ci indirect, de sus în jos.

Trebuie să ne reprezentăm întreaga organizare a copilului în felul următor: astralul radiază pornind din sistemul renal, iar organizarea Eului, pornind din sistemul hepatic, dar nu aceste activităţi radiante sunt importante; ceea ce emană din sistemul hepatic şi din sistemul renal este reflectat de sistemul cefalic, şi doar această reflectare se manifestă ca principiu activ în organism. Cum să ne reprezentăm atunci organizarea astrală la copil? Considerând activitatea renală, dar în efectul său radiant reflectat de sistemul cefalic. Şi cum să ne reprezentăm organizarea Eului la copil? Considerând activitatea hepato-biliară în efectele sale radiante reflectate de sistemul cefalic. Iar organizarea eterică şi cea fizică propriu-zise acţionează de jos în sus. Organizarea fizică îşi are punctul de plecare în omul digestiv, iar cea eterică în sistemul cardio-respirator. Acestea acţionează de jos în sus, iar celelalte de sus în jos, în timpul primei perioade a existenţei umane. Iar prin activitatea radiantă ascendentă se stabileşte acest ritm într-un raport de 4/1 faţă de acela al activităţii radiante descendente.

Păcat că nu pot decât să schiţez aceste lucruri, dar ceea ce vă indic este cu adevărat revelator în privinţă proceselor care au loc în copilărie. Astfel, pentru a studia bolile cele mai tipice ale copilăriei, puteţi să le clasificaţi în două grupe. Veţi descoperi atunci că ele rezultă, pe de o parte, din faptul că activitatea radiantă ascendentă a ritmului de 4, în întâmpinarea căreia vine activitatea radiantă descendentă a ritmului de 1, nu este compensată de aceasta din urmă. Iar atunci când activitatea radiantă ascendentă a ritmului de 4 nu vrea să se integreze individualităţii umane, în timp ce ritmul ereditar, ritmul cefalic, ritmul de 1, este normal, atunci apar toate bolile metabolice ale organismului infantil, dar e vorba de nişte boli ale metabolismului caracterizate printr-o sufocare în faţa barajului neuro-senzorial. Atunci, metabolismul nu ajunge să se adapteze în mod corect la ceea ce radiază din sistemul neuro-senzorial. Septicemia este un exemplu de acest fel, printre toate bolile pe care le putem califica drept metabolice. Dacă, dimpotrivă, metabolismul este adaptat individualităţii umane, dacă condiţiile de igienă sunt satisfăcătoare, astfel încât copilul să fie adaptat mediului său ambiant, altfel spus, dacă el este alimentat în mod corect, dar dacă, din cauza anumitor factori ereditari, sistemul neuro-senzorial, care acţionează de sus în jos, influenţând activitatea radiantă a sistemului hepato-biliar şi a sistemului renal, este perturbat, atunci apar toate bolile spasmodice ale copilăriei. Putem spune că ele iau naştere din cauză că organizarea Eului şi organizarea astrală nu se integrează aşa cum trebuie în organizarea fizică şi eterică.

Bolile copilăriei au, astfel, o dublă origine. Dar noi putem, totuşi, să remediem aceste boli, îndreptându-ne atenţia spre organizarea neuro-senzorială. De fapt, trebuie să organizăm metabolismul în aşa fel încât el să se adapteze nu doar la condiţiile exterioare, ci şi la organizarea neuro-senzorială. În cursul acestei prime perioade de şapte ani, care merge până la schimbarea dinţilor, este necesar să avem o cunoaştere aprofundată, o cunoaştere practică a sistemului neuro-senzorial, şi să fim atenţi la faptul că la copil totul radiază pornind de la organizarea cefalică şi că metabolismul nu se poate impune decât dacă, deşi normală, organizarea cefalică este slăbită de nişte factori ereditari.

Când începe a doua perioadă a existenţei umane, care se întinde de la schimbarea dinţilor până la pubertate, totul radiază pornind de la organismul ritmic şi, în principal, sunt active organizarea astrală şi organizarea eterică. Între schimbarea dinţilor şi pubertate, în organizarea astrală şi în cea eterică radiază tot ceea ce îndeplinesc, prin funcţiile lor, sistemul respirator şi sistemul circulator. Deoarece aceste două sisteme pot fi menţinute, de fapt, în ordine din exterior, omul este în această perioadă într-o stare de sănătate mai bună. În cursul perioadei şcolii primare putem aduce prejudicii sănătăţii copiilor supunându-i unor condiţii igienice şi sanitare proaste, în timp ce în timpul primei perioade de şapte ani noi nu putem acţiona din exterior în acelaşi mod. De unde imensa responsabilitate care ne revine prin aspectul medical al pedagogiei, revelat printr-o cunoaştere a omului: Tu, pedagogul, tu eşti, în realitate, răspunzător de principalele boli care apar între şapte şi paisprezece ani. Tocmai în cursul perioadei şcolarităţii omul depinde cel mai puţin de sine însuşi şi se adaptează mediului său ambiant prin respiraţia sa, prin aerul pe care-l respiră, şi prin ceea ce se manifestă în circulaţia sanguină, prin intermediul metabolismului. Acesta este întotdeauna în relaţie cu membrele. Dacă nu-i facem pe copii să practice o gimnastică şi nişte mişcări corecte, cultivăm nişte cauze exterioare de boală. Aceasta constituie baza pentru un studiu serios al pedagogiei primare. Toate condiţiile, inclusiv cele ale predării şi învăţării, trebuie să fie organizate ţinându-se seama de aceste fapte.

Nu aceasta se întâmplă în prezent, aşa cum veţi vedea din cele ce urmează: Psihologia experimentală care, de altfel, îşi are măreţia ei, pe care o respect, păcătuieşte îndeosebi când declară că orarul şcolar trebuie să fie organizat într-un fel sau altul, deoarece anumite cursuri provoacă un anumit fel de oboseală, iar altele, alt fel de oboseală. Dar problema nu este pusă în mod just, ea trebuie pusă în alt mod. Între şapte şi paisprezece ani, ne aflăm, din fericire, în faţa omului ritmic, care, în principiu, nu oboseşte absolut de loc. Căci, dacă el ar obosi, inima noastră, în decursul vieţii, n-ar putea să bată atunci când dormim. La fel, noi săvârşim fără încetare mişcările respiratorii. Aşadar, dacă se declară că trebuie să ţinem seama de o oboseală mai mică sau mai mare care apare în cursul unei experienţe, trebuie să conchidem că ceva nu a fost cum trebuie. În cursul celei de a doua perioade de şapte ani, idealul nostru trebuie să fie acela de a nu acţiona niciodată în primul rând asupra sistemului cefalic, ci asupra sistemului ritmic. Noi realizăm acest lucru dând educaţiei o formă artistică. Atunci, noi acţionăm asupra sistemului ritmic şi corectăm în acest fel tocmai nişte cauze de oboseală pe care le aduce cu sine o predare care nu se face în mod just. O supraîncărcare a memoriei poate acţiona mai ales asupra mişcărilor respiratorii, fie şi numai uşor, având nişte consecinţe care nu se vor manifesta decât într-o perioadă ulterioară a existenţei. După pubertate se întâmplă exact contrariul. Cauza bolilor se află din nou în interiorul omului, şi anume în sistemul metabolic-locomotor. Alimentele ingerate au acum tendinţa de a-şi impune legile lor proprii. După pubertate, în organismul uman predomină organizarea fizică şi cea eterică.

Astfel, în organismul copilului mai mic, organizarea Eului şi organizarea astrală se manifestă prin intermediul sistemului neuro-senzorial. În cursul celei de-a doua perioade de şapte ani, predomină organizarea astrală şi cea eterică, pornind din sistemul ritmic. După pubertate, predomină organizarea fizică şi cea eterică, acţionând din sistemul metabolic-motor. Vedeţi cum patologia vine să confirme aceste fapte. Să luăm exemplul bolilor tipice ale sexului feminin. După pubertate, vedem apărând afecţiunile metabolice propriu-zise, predomină metabolismul. Ceea ce, emanând din metabolism, ar trebui să fie stăpânit de organizarea neuro-senzorială, nu ajunge să se armonizeze în mod corect. La copil, înainte de schimbarea dinţilor, bolile copilăriei rezultă dintr-o predominanţă inadecvată a sistemului neuro-senzorial. Apoi, între schimbarea dinţilor şi pubertate, vine perioada sănătăţii, iar după aceasta predominanţa organismului metabolic-locomotor, cu ritmul său mai rapid. Acest ritm accelerat se manifestă atunci prin tot soiul de depuneri rezultate din metabolism, care se formează, pur şi simplu, din cauză că forţele modelatoare provenind din cap nu vin, cum ar trebui, în întâmpinarea lor, pentru că metabolismul se impune în mod absolut.

Regret nespus că trebuie să prezint aceste lucruri în mare grabă, în mod aforistic. Aş dori, cel puţin, să indic ţelul urmărit, pentru ca să se înţeleagă că în om elementul funcţional trebuie să fie considerat elementul primordial, şi că formaţiunile şi deformările patologice sunt rezultatul acestuia. Acest lucru se manifestă în exterior, la copil, prin faptul că forţele modelatoare sunt deosebit de active până la şapte ani. Această structurare care porneşte din sistemul neuro-senzorial atinge, o dată cu formarea dinţilor, un nivel care nu va mai fi atins niciodată mai târziu. În schimb, dominaţia metabolismului asupra organismului intră într-o fază nouă o dată cu pubertatea, atunci când o parte a acestui metabolism este cedată organelor sexuale, ceea ce îl modifică profund.

Este extrem de important să studiem în mod metodic cele expuse mai sus, chiar până în cele mai mici detalii. Ceea ce va rezulta de aici va completa ceea ce am spus la sfârşitul conferinţei de azi-dimineaţă, şi toate acestea, puse în legătură cu procesele exterioare ale omului, vor alcătui un întreg cu mare valoare ştiinţifică.

Toate aceste procese complexe care emană pornind din sistemul renal, din sistemul hepatic, nu pot fi studiate decât modificându-le pornind din exterior. Le putem stăpâni observând ceea ce, la plantă, emană din principiile de creştere din anul sau anii precedenţi, şi ceea ce provine din principiile de creştere actuale, directe. Să revenim la plantă. Rădăcina, ovarul, formarea grăunţelor, sunt pentru plantă nişte procese care provin din anul precedent. Ceea ce, printre altele, se formează în jurul petalelor, aparţine prezentului. Formarea frunzelor verzi ne arată o cooperare dintre prezent şi trecut. Trecut şi prezent sunt, de fapt, două elemente componente unite într-o rezultantă. Dar în natură totul se înlănţuie, exact aşa cum în organismul uman totul se înlănţuie – am spus acest lucru – în mod complex. Aşadar, noi trebuie să învăţăm să cunoaştem aceste înlănţuiri. În natură, totul se raportează la întreg şi, dacă studiem aceste raporturi la plantă, unde ele sunt mai simple, mai schematice, am putea spune, vom găsi în floare ceea ce o medicină instinctivă a trecutului numea sulfur. Scopul nostru nu este acela de a face să reînvie această veche medicină; eu nu o amintesc decât pentru a facilita înţelegerea. Denumirile de fosfor sau sulfur desemnau tot ceea ce se formează sub influenţa prezentului în floare, în afară de ovar şi pistil. Preparând o infuzie din aceste organe florale, eliminând ceea ce acţionează la modul mineral, obţinem elementul fosforic, sulfuric. Este absolut greşit să credem că sub numele de fosfor şi sulf cei vechi aveau în vedere ceea ce desemnează chimiştii actuali prin aceste cuvinte. Cei vechi înţelegeau prin aceasta ceea ce am caracterizat eu. Astfel, o infuzie preparată din nişte petale de maci de câmp era, pentru cei vechi, ceva fosforic sau sulfuric.

Dacă, în schimb, prepar nişte frunze verzi – există, evident, o deosebire considerabilă între un decoct din ace de pin şi din frunze de varză –, obţin ceea ce vechiul stil califica drept principiul mercur, nu mercurul în sens actual.

Iar tot ceea ce are legătură cu rădăcina, cu tulpina, cu sămânţa, era pentru cei vechi principiul salin. Aceasta, pentru a clarifica lucrurile. Noi nu putem, cu noţiunile ştiinţifice actuale, să reînnodăm firul cu aceste vechi cunoştinţe, dar noi trebuie să facem, totuşi, o serie de experienţe, care să ne arate cum acţionează un decoct dintr-o anumită rădăcină asupra organizării cefalice şi, prin aceasta, asupra bolilor infantile.

Vom descoperi un principiu călăuzitor extrem de semnificativ cercetând, pur şi simplu, efectele a ceea ce este înrudit cu rădăcinile, de asemenea, cu seminţele, asupra organismului copilului înainte de schimbarea dinţilor. Vom folosi apoi, pentru tot ceea ce este stârnit din exterior – acesta este, în principiu, cazul afecţiunilor din a doua perioadă de şapte ani –, nişte remedii care să acţioneze asupra a ceea ce vine din exterior, preparate din frunze, vom folosi principiul mercur în sensul în care înţelegeau cei vechi acest element, care există, efectiv, sub formă concentrată în mercur, dar nu trebuie confundat cu el. Aceasta explică utilitatea mercurului ca remediu pentru anumite boli venerice care au cauze exterioare. Toate bolile venerice sunt, de fapt, o prelungire intensificată a unor boli care se pot manifesta în cursul celei de-a doua perioade de şapte ani sub o formă atenuată. Prin natura lor, bolile venerice nu sunt altceva decât o formă intensificată a ceea ce poate fi provocat din exterior, în a doua perioadă de şapte ani, mai exact, până la maturizarea sexuală. Înainte de pubertate, de aici nu rezultă boli venerice, căci nu este încă atinsă maturitatea sexuală, altfel, o bună parte din bolile care pot fi contractate ar afecta organele sexuale. Cel care ştie să observe în mod real această trecere de la vârsta de unsprezece ani la cea de cincisprezece-şaisprezece ani, va putea vedea cum ceea ce apărea înainte sub o formă absolut diferită se manifestă apoi sub forma unor anomalii ale vieţii sexuale. Apoi vin bolile care îşi pot avea sediul principal în metabolism, în măsura în care metabolismul este legat de organizarea fizică şi de cea eterică a omului, şi care trebuie puse în legătură cu efectele a tot ceea ce, în plantă, are un caracter floral.

Prezentate în mod schematic, aşa cum sunt constrâns să o fac, multe lucruri pot părea fantastice, dar ele pot fi verificate în amănunt. Dacă în prezent este dificil să abordăm medicina oficială cu aceste noţiuni, acest lucru provine din aparenta imposibilitate de a avea o vedere de ansamblu asupra organismului uman, din cauza complexităţii sale, de care trebuie să ţinem seama. Probabil ca v-a frapat faptul că am expus nişte lucruri care păreau să contrazică cele expuse de azi-dimineaţă. Lucrurile s-au clarificat atunci când am văzut că ceea ce emană din organizarea hepato-renală se manifestă în primul rând prin efectul său reflectat. Acest lucru este important în ceea ce priveşte organizarea Eului şi organizarea astrală a omului, şi se manifestă în mod deosebit de intens. La fel, există o acţiune conjugată şi o acţiune antagonistă între ritmul circulator şi ritmul respirator din omul median, ceea ce ne obligă să cercetăm multe lucruri care provin din ritmul sanguin în reacţia ritmului respirator, şi invers. Aşadar, faceţi legătura dintre cele de mai sus şi faptul că organizarea Eului trăieşte în căldura umană şi că aceasta impregnează organismul gazos. Un efect cum este cel suscitat de organizarea Eului şi de organizarea astrală se va manifesta din punct de vedere fizic în organismul caloric şi în organismul gazos. Acest lucru trebuie observat la copilul mic. Studierea organismului de căldură şi a organismului gazos va revela originea bolilor de copii. Efectele pe care le vor exercita preparatele din rădăcini şi din seminţe asupra organismului de căldură şi asupra organismului gazos vor rezulta din întâlnirea unor acţiuni polare, antagonice, una stimulând-o pe cealaltă. Ceea ce provine din rădăcină sau din sămânţă, introdus în organism, stimulează tot ceea ce emană din organizarea calorică şi din organizarea gazoasă a omului. Astfel, dacă studiem efectele care se desfăşoară, pe de o parte, de sus în jos, veţi constata că am trezit la copil, din capul locului, o vibraţie caloric-gazoasă de o intensitate maximă. De fapt, nu este vorba de o vibraţie, ci de o structură organică de natură temporară. Pe de altă parte, ceea ce se desfăşoară de jos în sus este organizarea solidă şi lichidă a omului. Cele două curente intră în reacţie prin întrepătrunderea organizării lichide şi a organizării gazoase spre mijloc, dând naştere în organismul uman unei stări intermediare între starea lichidă şi cea gazoasă, care vă este bine cunoscută. La fel, trebuie să cercetăm în organismul viu şi sensibil al omului o stare intermediară între starea lichidă şi cea solidă, precum şi o stare intermediară între starea gazoasă şi cea calorică.

Toate aceste manifestări, pe care le-aş califica drept fiziologice, îşi au importanţa lor pentru patologie şi terapie. Observarea omului în organizarea sa atât de complexă ne revelează faptul că un sistem organic îşi transmite în permanenţă efectele în alt sistem organic. Dacă studiaţi ansamblul efectelor organice care se manifestă într-un organ de simţ, urechea, de exemplu, iată ce veţi constata: Organizarea Eului, organizarea astrală, organizarea eterică şi cea fizică, toate acţionează împreună în aşa fel încât metabolismul pătrunde procesul neuro-senzorial, ritmat, la rândul său, de procesul respirator, în măsura în care el pătrunde acolo, precum şi de curentul sanguin, la fel, în măsura în care acesta îl străbate. În fiecare organ izolat se manifestă, într-o proporţie definită, ceea ce am caracterizat în diferite moduri când am încercat să explic organizarea tripartită şi cea împătrită a omului. Dar, la urma urmelor, în el totul este metamorfoză. Ceea ce este normal pentru ureche, de ce îl calificăm drept normal? Pentru că ceea ce se manifestă aici, se manifestă în aşa fel încât omul să se poată realiza, şi să se realizeze în aşa fel încât el să evolueze pe Pământ. Nu există alt motiv să calificăm acest lucru drept normal. Dar, atunci când condiţiile particulare care acţionează asupra structurii urechii, datorită poziţiei sale, în special la periferia organismului, creează, prin metamorfoză, o dispoziţie similară într-un punct oarecare din interiorul organismului, în locul celei care ar trebui să existe în acel punct, este ca şi cum acolo ar vrea să se formeze o ureche. Iertaţi-mi acest mod schematic de a spune acest lucru, dar este singurul potrivit. Asemenea condiţii apar, de exemplu, în regiunea pilorului, în locul a ceea ce ar trebui să existe acolo. O asemenea metamorfoză cu caracter patologic se află la originea tumorii.

Într-adevăr, toate tumorile, inclusiv cancerul, sunt nişte încercări de a se forma nişte organe de simţ aberante. Când vă găsiţi în prezenţa unei asemenea formaţiuni patologice, şi dacă aveţi o viziune clară asupra organismului uman, veţi descoperi în ce măsură participă organismul de căldură şi organismul gazos, încă din copilărie, şi chiar din perioada embrionară, la formarea acestor organe. Acestea, într-adevăr, nu pot fi formate corect de organismul de căldură şi organismul aer decât dacă organismul lichid şi organismul solid vin în întâmpinarea lor, şi din aceste elemente componente ia naştere o rezultantă. Astfel, este necesar să examinăm relaţia care se stabileşte în sânul organismului fizic între manifestările metabolismului şi forţele modelatoare, care provin din sistemului neuro-senzorial. Trebuie să vedem, întru câtva, cum din metabolism radiază ceea ce duce substanţele în direcţie radială şi cum acestea sunt apoi modelate de forţele care le sunt aduse în întâmpinare de sistemului neuro-senzorial.

Ţinând seamă de aceasta, vedem cum devine posibil să abordăm tumoarea. Putem să o abordăm dacă ştim că există o perturbare a relaţiei dintre organismul fizic-eteric, pe de o parte – în măsura în care acesta se manifestă prin metabolismul cu acţiune radiantă – şi, pe de altă parte, organizarea Eului şi cea astrală, în măsura în care ele se manifestă în organismul de căldură şi în organismul gazos. Dacă împingem lucrurile la extrem, trebuie să avem în vedere raportul dintre metabolism şi organismul de căldură al omului, şi vom obţine cele mai bune rezultate, în caz de tumoare internă – dar este posibil şi pentru cele externe – dacă vom crea un înveliş de căldură în jurul tumorii. Trebuie să reuşim să învăluim această tumoare într-un înveliş de căldură. Acest lucru produce o modificare radicală a întregii organizări. Dacă ajungem să învăluim tumoarea într-un înveliş de căldură – la modul elementar vorbind –, vom reuşi s-o dizolvăm. Acest lucru poate fi realizat în mod efectiv, cu ajutorul remediilor indicate de prietenii noştri medici, aplicate sub formă de injecţii. Dacă efectul specific a fost obţinut asupra unui sistem organic sau altul, putem fi siguri că preparatul din vâsc pe care îl folosim va crea un asemenea înveliş de căldură în jurul organului anormal despre care este vorba, în jurul carcinomului. Nu putem folosi acelaşi preparat pentru un cancer de sân, de uter, sau de pilor. Trebuie să studiem în ce direcţie se îndreaptă reacţia provocată de injecţie. Nu veţi avea rezultate în absenţa unei veritabile reacţii. Aceasta se manifestă prin febră. Aşadar, injecţia trebuie să fie urmată de o stare febrilă, în absenţa căldurii, eşecul este sigur.

Am expus aceste fapte în principiu, pentru ca să vedeţi dacă ele au o bază logică, însă aceasta nu constituie decât un principiu călăuzitor. Veţi vedea că ceea ce afirmă el poate fi verificat, ca toate faptele de acest fel, prin metodele obişnuite practicate în medicină. Nu cerem niciodată ca aceste indicaţii să fie acceptate ca un articol de credinţă, înainte de a fi fost verificate. Dar cel ce se va ocupa de aceste lucruri, va putea face descoperiri uimitoare.

Tot ceea ce v-am expus astăzi, oarecum în mod schematic, şi uneori tulburător, va fi confirmat din două direcţii de către medicina actuală. Dacă veţi merge până la miezul lucrurilor, dacă veţi cerceta literatura medicală, veţi găsi nişte indicaţii apropiate de ceea ce v-am spus eu, îndeosebi dacă le confruntaţi cu ceea ce, în literatura medicală, se încheie cu această remarcă: „Iată unde am ajuns, nu am mers mai departe!”

Îmi voi permite să adaug mâine câteva elemente de terapeutică, şi atunci se vor limpezi unele lucruri care au rămas nelămurite, pentru că erau prea sumare.