Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

FIZIOLOGIE ŞI TERAPIE ÎN CONCEPŢIA ŞTIINŢEI SPIRITUALE

GA 314


ELEMENTE DE TERAPEUTICĂ

CONFERINŢA A DOUA

Dornach, 1 ianuarie 1924

Aflu în această clipă că a luat naştere o confuzie din faptul că am vorbit despre tratamentul cu mercur şi, pe de altă parte, despre preparatul indicat. Eu nu am menţionat tratamentul cu mercur decât pentru a da un exemplu de tratament deosebit de activ, dar la care trebuie, totuşi, să renunţăm, din cauza riscurilor pe care le prezintă. Aveam în vedere înlocuirea completă a mercurului cu preparatul de astragal indicat. Voi începe imediat cu seria trecută de întrebări; mai dispunem şi mâine de o oră. Printre întrebările de azi există una care se leagă de acelaşi subiect: “Care este motivul succesului pe care îl are Salvarsan-ul?

Ar trebui mai întâi să caracterizăm mai exact un asemenea succes. Un asemenea tratament, cu un asemenea succes, este însoţit întotdeauna de nişte efecte secundare. Iar tratamentul cu Salvarsan, trebuie să vorbim neapărat despre un tratament lucid, căci acest preparat, aşa cum reiese, cel puţin, din descrierea lui, ruinează trupul uman, ruinează omul. Putem, la urma urmei, să introducem orice în corp şi să obţinem nişte rezultate, dar ceea ce se întâmplă în cazul Salvarsanului este incontrolabil. Astfel, putem spune despre acest tratament că el este rodul modului actual de a gândi. Nu-l putem cauţiona în mod serios. Vrea cineva să mai adauge ceva pe această temă?


Aceasta se aplică atunci la întreaga metaloterapie modernă, inclusiv aceea cu bismut?

Din punctul nostru de vedere, este posibil să avem o viziune de ansamblu asupra tratamentului cu bismut [ Nota 23 ]. A fost vorba despre aceasta în cursurile mele, dar, în privinţa Salvarsanului, este imposibil. El ruinează trupul. Evident, se poate face cu bismut, dacă este asociat cu alte preparate, dar modul în care acţionează bismutul se desprinde, cu siguranţă, din cursurile mele.


Un preparat din antimoniu, poate acţiona în sifilis?

Antimoniul are domeniul său propriu de activitate, între aparatul genital şi aparatul respirator; astfel, putem trata cu antimoniu tot ceea ce se situează între aceste două aparate; restul nu, decât în măsura în care acţiunea unui aparat are influenţă asupra ansamblului organismului. Dar o acţiune specifică a antimoniului asupra unei slăbiciuni oarecare a tractusului genital nu este, de fapt, posibilă. Va fi, deci, perfect posibil să tratăm nişte sechele sifilitice cu antimoniu, dar aceasta nu va putea constitui un tratament de atac în sifilisul primar. Antimoniul acţionează pronunţat asupra părţii mediane a omului, asupra întregului tractus digestiv şi asupra tranziţiei de la digestie la circulaţie şi, bineînţeles, asupra părţii circulaţiei care se îndreaptă spre organele genitale, dar acţiunea lui este net limitată la acest domeniu.


Acţiunea nefastă a Salvarsanului este confirmată de decese.

Iată ce se produce, probabil: Sarvasanul este utilizat de puţin timp. Efectele nefaste vor culmina după cinci sau zece ani, poate după şapte ani. Dar, în prezent, nu se fac asemenea observaţii. Ar fi foarte interesant pentru cunoştinţele medicale să se continue observarea şi după vindecare. Se acordă mai multă importanţă examinării stării organice interne înainte de boală. Este, evident, foarte important în anumite cazuri, dar atunci sunt adesea importanţi mai ales nişte factori exteriori.

Iată un asemenea caz: Prietenul nostru, dr. Haakenson [ Nota 24 ] mi-a prezentat la Christiania un pacient care avea o erupţie inexplicabilă. Pe atunci avea cam patruzeci şi cinci de ani şi întreg tabloul simptomatic avea pentru medicina de nivel mediu un aspect de nedefinit. Într-un asemenea caz, investigarea organică este incapabilă să descopere o cauză. Medicul este obligat, evident, să se mulţumească doar cu ceea ce îi spune bolnavul. I-am putut spune în mod direct acestui bolnav – trec peste alte amănunte – că trebuie să fi fost victima unei intoxicări între nouă şi doisprezece ani.

El şi-a amintit atunci că, fiind copil, i-a fost sete la şcoală. Lângă clasă era un laborator, iar pe pervazul ferestrei era pusă o soluţie slabă cu acid clorhidric, pe care a băut-o ca să-şi potolească setea. De aici provenea ceea ce se manifesta la patruzeci şi cinci de ani. Această cauză exterioară trebuie considerată drept factorul principal, dacă vrem să înţelegem o boală. Dar mai trebuie şi să observăm cu grijă, după vindecare, consecinţele pe care aceasta le are pentru organism.

Ar fi foarte important acest lucru în cazul tratamentului cu Salvarsan. În aceste cazuri, desigur, nu puteţi folosi ceea ce am preconizat ieri împotriva sifilisului. V-am indicat ieri un tratament de susţinere cu ajutorul unui fel de meditaţie, cu nişte concepte abstracte de practicat într-un anumit fel, când accelerat, când încetinit, care trebuie făcută cu mare conştiinciozitate. Aceasta constituie o post-cură psihică a sifilisului, care va fi practicată în mod eficace timp de ani, după tratamentul indicat. Această cură ar acţiona şi după un tratament cu mercur, dar nu-l pot recomanda pe acesta din urmă. O asemenea post-cură aplicată după un tratament cu Salvarsan ar atrage după sine la bătrâneţe, probabil, ceea ce nu am putea numi chiar o demenţă precoce, dar i-ar semăna mult, în timp ce un tratament cu mercur care nu ar fi urmat de o post-cură psihică ar conduce la nişte manifestări psihiatrice. Dar după tratamentul cu Salvarsan, ca urmare a dislocării organismului, va apărea un fel de schizofrenie.


Ar fi interesant să ne prezentaţi poziţia dvs. despre tratamentul cu iod în sifilisul terţiar.

După cele spuse, lucrul important este că sifilisul debutează prin focarul propriu-zis şi efectul său radiant, pentru a se extinde la întreg organismul şi chiar a ataca organizarea Eului. Suntem atunci în prezenţa unei reacţii la polul neuro-senzorial, de care aparţine şi laringele şi tot ceea ce are legătură cu diferenţierea respiraţiei superioare. Toate acestea se leagă între ele. Ceea ce se realizează cu ajutorul mercurului se referă la focarul propriu-zis şi la efectul său radiant. Ceea ce se realizează cu ajutorul unui preparat cu iod este în legătură cu polul superior. Astfel, ceea ce se manifestă la polul neuro-senzorial după un tratament cu mercur poate fi paralizat cu ajutorul iodului. V-am indicat ieri cele două părţi ale unui tratament complet al sifilisului, prima fiind injecţia cu preparatul, a doua balneoterapia, pentru a stimula eliminarea. Aceste două părţi îşi corespund într-un mod mult mai firesc, mai logic, decât mercurul şi iodul. Aşa văd eu lucrurile. La modul general, terapeutica urmăreşte o armonizare a organizărilor polar opuse.


Ar fi atunci gomele consecinţa tratamentului cu mercur?

Da, în mod indiscutabil. Mai este o întrebare pe această temă?


Care este efectul arsenicului?

La modul general, arsenicul fortifică, în principal, corpul astral. Aceasta este manifestarea primară a arsenicului. Arsenicul şi compuşii săi acţionează atât de intens asupra omului, încât putem spune că el dinamizează corpul astral. Astfel, îl veţi folosi mai ales sub formă lichidă, pur şi simplu, sub formă de apă de Roncegno sau Levico, în dozaj convenabil, când va fi vorba să stimulaţi corpul astral, pentru ca el să-şi desfăşoare tendinţele sale naturale.

Ei bine, în nişte boli ca sifilisul şi alte boli venerice există întotdeauna o slăbire a corpului astral, fie drept cauză, fie ca urmare. Aşadar, este firesc ca arsenicul să exercite un efect care poate fi observat, dar aceasta nu este neapărat o vindecare. Acest efect nu se exercită suficient de profund, pentru a se putea vorbi de vindecare.


Lucrurile se prezintă altfel la copil, în caz de sifilis congenital?

Vreţi să spuneţi sifilis ereditar? În acest caz, la copil, condiţiile sunt, fireşte, absolut diferite. Iar, la copil, dacă puneţi diagnosticul la timp, veţi avea nişte rezultate, tocmai cu arsenicul [ Nota 25 ], dar nu cu Salvarsan. Trebuie să folosim arsenicul, foarte diluat, pe cât posibil asociat cu acidul lactic sau cu ceva similar, şi care să acţioneze suficient de profund. Astfel, veţi obţine, tocmai la copil, nişte rezultate remarcabile. Căci, de fapt, sifilisul ereditar nu este un sifilis, ci se distinge de el prin faptul că sifilisul, care apare deci la adult, ca urmare a unei contaminări, are impactul esențial în corpul eteric. Ereditarul trece doar în corpul fizic și atunci nu este în corpul eteric. Și prin urmare puteți, dacă stimulați puternic corpul astral prin arsenic, aceasta se transmite corpului eteric şi atunci veţi combate în mod logic boala fizică. În sifilisul ereditar, dificultatea constă în faptul că a fost profund ruinat ceea ce este atât de greu accesibil remediilor pământeşti.

Aici intervine ceea ce am descris în conferinţa generală [ Nota 21 ] ca fiind supus forţelor periferice. Dacă vreţi să obţineţi un anumit efect asupra unor anumite deformaţii, asupra unor anumite degenerescenţe, în relaţie cu forţele periferice, trebuie să puneţi în mişcare forţele eterice.

Or, astragalul, despre care am vorbit ieri, are particularitatea de a fi tare, de a fi cornos şi, astfel, de a nu fi scăldat în permanenţă într-o atmosferă eterică. Dacă extragem acum aceste forţe eterice din florile şi frunzele plantei, obţinem preparatul descris. Astfel, avem o viziune logică asupra problemei.


Întrebare referitoare la sifilisul terţiar

Iată ce putem spune despre aceasta: Singurul mod lucid de a-l aborda este de a nu-l lasa să se instaleze, străduindu-ne să combatem sifilisul în stadiul primar; căci atunci când a devenit secundar sau terţiar, există pentru contemplarea ocultă un sindrom atât de complicat, încât nu există doi bolnavi care să semene. Doar aparenţa exterioară este asemănătoare, în interior lucrurile diferă, astfel, este deosebit de greu să fie remediate. Ceea ce vindecăm pe de o parte, iese în alt loc, sub o formă opusă. Voi răspunde doar că sifilisul secundar trebuie tratat ca cel primar, aşa cum am spus ieri, iar în cazul celui terţiar, putem încerca să-l tratăm, dar vindecarea este problematică.


Despre glaucom şi despre procesul auricular: Glaucomul este considerat drept un proces tumoral; procesele auriculare sunt nişte procese purulente inflamatorii, dar, ochiul, în geneza sa, trebuie să fie considerat un proces inflamator şi urechea un proces tumoral. Simptomatologia glaucomului, pe de o parte, şi inflamarea purulentă a urechii, pe de altă parte, sunt acestea tocmai expresia unei polarităţi?

Nu este oare evident? Dacă inflamaţia, în cazul ochiului, şi procesul tumoral, în cazul urechii, sunt procesele normale, procesul morbid nu se situează el la polul opus, nu va fi el procesul tumoral în cazul ochiului şi procesul inflamator în cazul urechii? Este pura evidenţă.

Să profităm de această ocazie şi să evocăm acest proces polar care este otita medie. S-a vorbit în legătură cu aceasta despre o exuberanţă a organizării eterice la acest nivel. Aceasta nu se manifestă doar pentru vederea ocultă, ci şi pentru o observare a stadiului final al otitei medii, cuprinzând formarea de aderenţe etc.

Organismul fizic aduce, astfel, dovada unei activităţi excesive a corpului eteric. Dar trebuie neapărat să vedem că un asemenea exces al organizării eterice la acest nivel antrenează imediat, la acelaşi nivel, o fortificare a organizării Eului, care se scufundă în inconştient.

Suntem, aşadar, în prezenţa unei formaţiuni fizice indezirabile, care depinde de organizarea Eului. Cel mai bun mod de a remedia această situaţie constă în a restabili procesul respirator. Putem s-o facem printr-o expiraţie mai vie, prin administrarea de Levisticum, dozat în mod adecvat, pe cale internă. Relansăm astfel activitatea respiratorie în sens contrar celui indicat ieri pentru glaucom, se respiră astfel încât intensificarea să fie îndreptată spre interior, în timp ce la Levisticum, această intensificare trebuie să meargă spre exterior. Fortificarea procesului respirator merge, aşadar, spre interior.

Euritmia, şi anume euritmia curativă, este foarte eficace în otită, mai ales exerciţiile cu L, M, S. Tot ceea ce are legătură cu urechea este, efectiv, expresia locală a unui proces general din corpul eteric uman. De aceea, putem acţiona asupra a tot ceea ce se petrece în ureche dacă stimulăm respiraţia, căci, practicând exerciţiile cu sunetele indicate prin euritmia curativă, stimulăm respiraţia.


Desigur, euritmia este diferită pentru otită şi pentru procesele de scleroză?

În caz de scleroză, vom folosi, de preferinţă, euritmia vocalică. În inflamaţii, vom recurge la consoane, mai ales la L, M, S, şi la nişte consoane asemănătoare.


Voi răspunde la alte întrebări în ordinea lor. Despre un caz deosebit de interesant şi în privinţă căruia avem o oarecare practică, iată întrebarea: “Se poate acţiona asupra unei artrite deformante, veche de mai bine de zece ani? S-a încercat cu Phosphorus 1% şi cu Stannum. Euritmia consonantică ar fi indicată în acest caz?

Îl voi ruga pe dr. Palmer să ne expună pe scurt acest caz de artrită deformantă.

Dr. Palmer [ Nota 26 ]: Acest caz tratat mai demult, şi al cărui tratament este general cunoscut, se referă la o artrită deformantă recentă. La d-na X, după un tratament de patru-cinci săptămâni cu ulei de Phosphorus 1% şi aplicaţii de Stannum, toate simptomele, care fuseseră tratate într-o clinică în diferite feluri, au dispărut. Bolnava a practicat în acea perioadă euritmia curativă, pe lângă tratamentul medicamentos. Toate cazurile tratate în clinica noastră nu au avut, evident, un asemenea succes; această bolnavă a fost tratată din timp. La un băiat bolnav încă de la trei-patru ani, tratat cu Phosphorus şi cu Stannum, a trebuit să recurgem şi la injecţii cu Levico. Acel copil prezenta atunci un stadiu acut, inflamatoriu, de artrită deformantă a şoldului. Şi în acest caz, toate simptomele au regresat şi durerea a dispărut de tot. Evident, distrugerea articulaţiei şi a cartilagiului era atât de mare, încât o remobilizare a articulaţiei era de neconceput.

În aceasta constă dificultatea; să examinăm mai întâi aceste două cazuri, atât de bogate în învăţăminte. Ce vârstă avea d-na X?

Nu mult peste treizeci de ani, iar băiatul, doisprezece-treisprezece ani, când l-am tratat. El este american.

O participantă semnalează că pacientul ei de douăzeci şi şapte de ani suferă de la doisprezece ani. Un altul, de patruzeci şi cinci, suferă de trei ani. Un altul are în jur de şaptezeci de ani.

Este vorba să ştim dacă aţi obţinut vindecări. Aţi aplicat acelaşi tratament?

Abia l-am început.

Este foarte important, căci, în această boală, totul depinde de persoana cu care avem de-a face. În artrita deformantă, trebuie să procedăm în fiecare caz în mod individual, căci apariţia acestei boli este foarte legată de întreaga dezvoltare a persoanei. Atunci când, asemenea cazului expus de dr. Palmer, boala debutează la mijlocul vieţii, trebuie să ne întrebăm dacă nu cumva cauza vine din copilărie sau dintr-o perioadă ulterioară.

În majoritatea cazurilor de artrită deformantă, dacă există predispoziţia respectivă, particularitatea bolii constă dintr-o slăbiciune constituţională a corpului eteric. Aceasta mai ales la persoanele la care, la trezire, corpul astral devine mai puternic decât ar trebui sa fie, pentru că el se cufunda într-un corp eteric slăbit, pentru că el nu este în mod suficient armonizat cu ocazia intrării sale în corpul eteric. În acest caz, apar în suflet nişte griji, şocuri, încercări nedepăşite şi ele sunt, de fapt, cauză de boli.

Dar se întâmplă ceva ciudat. Să luăm cazul unui copil – este vorba de un caz-tip – al cărui corp eteric a fost slăbit, chiar numai temporar, de o rujeolă anterioară sau de o afecţiune similară. Corpul astral acţionează prea intens. Din această cauză, la acest copil de zece ani, sau mai curând de doisprezece ani, veţi vedea de ce, faptul de a avea un educator posomorât îl va transpune în tot felul de stări care pregătesc o disociere psihică ulterioară, mai întâi predominând aceste mâhniri de copil. Trec doi ani, vine pubertatea, mai trec doi ani – tot atâţia câţi au fost înainte de pubertate, de la traumatismul psihic, şi apare corespondentul organic al mâhnirii. Procesul se repetă ritmic, fără să intervină o nouă problemă. În jurul vârstei de douăzeci şi unu ani, cu doi ani înainte sau cu doi ani după, există o nouă ocazie de înaintare a procesului. În cele din urmă, cât timp îi va trebui procesului ca să devină vizibil periferic, pentru a se manifesta ca deformare? Aceasta poate cere o durată întinzându-se de la doisprezece la treizeci de ani, adică până la începutul decadei a patra. Ceea ce apare acum este foarte diferit de ceea ce s-ar constata dacă acea cauză psihică nu ar data decât din decada a patra sau a cincea. Deformările apar atunci dintr-o cu totul altă profunzime a organismului. Şi putem spune: Să presupunem ca avem de-a face cu un pacient atins de o puternică artrită deformantă la sfârşitul decadei a treia sau la începutul celei de-a patra, care arată că localizarea cauzelor se află într-un trecut îndepărtat. Pornind de la aceste fapte, putem propune tratamentul următor: Într-un caz-tip de acest fel, trebuie să încercăm să obţinem cu ajutorul unor băi sulfuroase ceea ce ar rezulta din injectările cu Arsenic, cu Stannum, etc., trebuie să acţionăm asupra sistemului neuro-senzorial pornind din exterior, de la periferia organismului. Daţi apoi pe cale internă Arnica în dinamizare înaltă sau Equisetum; ceea ce, în acest caz, este acelaşi lucru. Astfel, acţionaţi în acelaşi fel din exterior spre interior şi veţi obţine, cu mare probabilitate, vindecarea artritei deformante.

Un asemenea caz trebuie tratat, desigur, în acest fel, în timp ce nişte cazuri asemănătoare primului caz relatat de dr. Palmer, în care cauza este în mod incontestabil recentă, pot fi tratate cu ulei de Phosphorus şi cu Stannum. Am evocat acest caz, cu atât mai mult cu cât el este foarte instructiv şi arată necesitatea de a individualiza o boală atât de adânc înrădăcinată.

Este vorba de un caz în care bolnava a suferit asemenea încercări în tinereţe. Înainte de douăzeci de ani, ea a făcut o boală infecţioasă, urmată imediat de o artrită cronică. Ea are acum în jur de patruzeci şi cinci de ani şi se află într-o stare deplorabilă.

Acest caz este aproape identic cu cazul-tip pe care l-am imaginat. Trebuie să i se recomande băi sulfuroase, şi pe cale internă Equisetum sau Arnica, iar dacă aceasta nu acţionează imediat, injecţii.

Exemplul pe care l-aţi dat este exact cazul bolnavei mele de douăzeci şi şapte de ani. L-aţi schiţat fără a-l cunoaşte.

În legătură cu acest subiect, apare o problemă interesantă: aceea a afecţiunilor gastro-intestinale consecutive unui şoc, unui şoc psihic, unei mâhniri care persistă, întreţinută în mod constant, mai ales la nişte persoane de gen feminin. Pot apărea nişte colici foarte dureroase şi nişte stări similare. Se mai poate manifesta şi un fel de letargie a întregului tractus digestiv, şi chiar o slăbiciune totală, însoţită de dureri. Nu este acesta cazul bolnavei dvs.? (Răspuns: Da.) Este o boală frecventă şi este interesant să observăm ce s-a întâmplat. Iată ce este: corpul astral uman este un organ foarte diferenţiat. În tot ceea ce se referă la organele situate în dosul organelor genitale, în direcţia rinichilor, până la limita superioară formată de plămâni şi inimă, în toată această parte a organismului, corpul astral se adaptează foarte puternic corpului eteric. Putem, deci, presupune că, în această parte, corpul eteric este determinant. Corpul astral adoptă, în mişcările şi formele sale, activităţile corpului eteric. În aparatul genital, este cu totul altfel. Acolo, corpul astral este foarte activ şi refulează, într-o anumită privinţă, activitatea corpului eteric. Când are loc un şoc psihic, aşa cum am văzut mai sus, activitatea corpului astral care se desfăşoară la nivelul organelor genitale invadează tractusul digestiv. Există atunci o deplasare, însoţită de toate simptomele descrise adineaori. Atunci trebuie să trimitem corpul astral la locul său.

Ceea ce se petrece astfel între părţile constitutive superioare ale organismului uman trebuie să fie înţeles perfect. Ceea ce se manifestă în corpul fizic nu este decât urmarea acestor fapte, simptomul său exterior. Procesul însuşi se realizează în relaţia dintre corpul eteric şi corpul astral, şi aceasta în mod parţial, într-un anumit loc.

Veţi obţine întotdeauna rezultate dacă recurgeţi la comprese sau la ungerea cu acid oxalic obţinut prin stoarcerea plantei Oxalis. Acesta este remediul cel mai activ, şi modul cel mai bun de utilizare este ungerea. El fortifică în mod remarcabil etericul la nivelul tractusului digestiv, care devine astfel foarte activ. Acum, trebuie să încercăm să readucem această astralitate din aparatul genital la locul ei. Veţi ajunge la aceasta cu ajutorul unui preparat din argint administrat per os, sau al unei injecţii cu Argentum în a cincea sau a şasea zecimală. Introdus în digestie sau în circulaţie, argintul tinde întotdeauna să corecteze deformările părţilor constitutive superioare.

Astfel, folosind în mod succesiv aceste două procese, veţi avea nişte rezultate excelente în cazurile de efecte consecutive unor şocuri. Aceste efecte consecutive sunt deosebit de interesante. Iar atunci când veţi fi obţinut o vindecare în asemenea cazuri, dacă veţi continua observarea pacientului, veţi putea auzi nişte afirmaţii de acest fel: Este foarte ciudat, de când mi-am redobândit sănătatea, inima mea se comportă absolut diferit; din acest moment, când percep ceva înspăimântator, un bubuit de tun, de exemplu, inima mea acţionează ca şi cum ar vrea să mă încurajeze, ca şi cum ar fi pentru mine o fiinţă care încearcă să mă liniştească.

Veţi constata, astfel, că orice intervenţie ordonatoare în organismul uman trezeşte nu doar o vindecare, ci şi un proces polar. Acest efect asupra inimii, care se produce în principal în eteric şi în astral, este reacţia polară la restabilirea relaţiei normale dintre aparatul genital şi tractusul digestiv, pe care aţi determinat-o. Aceste lucruri trebuiau spuse despre efectele unor şocuri.

Mâine voi aborda o problemă interesantă, aceea a bolilor sistemului nervos şi în special ale măduvei spinării. Ne vom întâlni mâine la 8.30. Voi mai spune acum câteva cuvinte, ca răspuns la o întrebare pusă, de foarte mare actualitate, aceea a enurezisului.

Enurezisul infantil este tipic pentru o slăbiciune a corpului astral. Corpul astral nu are puterea pe care ar trebui să o aibă. Dar, în acest caz, dacă utilizaţi arsenicul sub forma binefăcătoare a apei de Levico sau Roncegno, veţi avea tocmai la cei cu enurezis un efect foarte puternic, dar trecător, asupra activităţii corpului astral. Enurezisul va persista. Însă veţi obţine rezultate bune cu substanţe, extrase prin presare, din Hypericum perfoliatum [ Nota 27 ]. Ştiţi că aceasta este singura plantă care aparţine clasei a XVIII-a din clasificarea lui Linné? Ea are petale galbene şi trei fascicole de stamine. Este singura plantă care are trei fascicule de stamine. Şi dacă priviţi frunzele în transparenţă, ele par presărate cu mici găurele. Prin presare, această plantă dă un suc. În principal, substanţele amare din această plantă sunt cele care exercită o acţiune intensă şi durabilă asupra mobilităţii corpului astral şi îl fortifică. Veţi ajunge astfel, eventual, la vindecare, făcând apel şi la simţul moral al copilului, spunându-i ca el trebuie să fie atent la funcţiile sale. Această incitaţie morală trebuie realizată tocmai în cazurile care se situează la limita dintre o proastă obişnuinţă şi boală, iar un efect puternic o are voinţa morală, care nu trebuie neglijată. Căci dacă vindecaţi boala cu Hypericum, ceea ce este absolut posibil, dvs. slăbiţi voinţa copilului, dacă nu-i cultivaţi impulsul moral, dacă nu-l incitaţi să se controleze. Acestea doream să le spun despre enurezis. Mâine vom vorbi despre neuropatiile infantile, mai ales despre demenţa precoce şi diferitele sale forme şi, de asemenea, despre alte probleme. Mă voi strădui să ţin seama de toate întrebările dvs.

Se pune întrebarea despre perimarea sucului.

Sucul nu trebuie să stea prea mult. Presaţi puternic un gram (de fapt, este vorba de 100 de grame – n.tr.fr.) de plantă, jumătate frunze, jumătate flori – şi adăugaţi sucul la un pahar de apă, pe care îl veţi împărţi în porţii, putându-l folosi timp de şase luni.