Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

FIZIOLOGIE ŞI TERAPIE ÎN CONCEPŢIA ŞTIINŢEI SPIRITUALE

GA 314


ELEMENTE DE TERAPEUTICĂ

CONFERINŢA A TREIA

Dornach, 2 ianuarie 1924

Aş vrea să mai răspund astăzi la unele din întrebările dvs., dintre care câteva mi se par importante.

Una se referă la blenoragie. Trebuie să ştim în ce constă ea, dacă vrem s-o vindecăm. Despre aceasta oamenii se mulţumesc prea uşor să repete: Infecţie, infecţie şi iar infecţie. În general, asta se spune. Desigur, există în aceste boli şi în bolile similare un risc considerabil de contagiune, dar cunoaşterea acestui risc nu contribuie deloc la cunoaşterea unui remediu. Nu slujeşte la nimic să ştim că boala este contagioasă, în afară de a găsi mijloacele de a reduce riscurile contagiunii, acest lucru este evident, dar în aceste cazuri e bine să aprofundăm lucrurile.

Înainte de toate, trebuie să vedem clar că organismul uman este un sistem închis şi că tot ceea ce se află în exteriorul lui este mai mult sau mai puţin, toxic. Tot ceea ce îi este exterior este otravă. Dar există anumite deprinderi al căror efect este întru câtva acela de a izola otrava. Iar o asemenea izolare faţă de efectul toxic se produce în mod efectiv în realizarea impulsurilor eterice şi astrale, atunci când se întâlnesc seminţele feminină şi masculină. Ea mai apare şi în alte cazuri, dar mai ales cu ocazia unirii dintre sămânţa feminină şi cea masculină. Efectul unirii acestor două substanţe polare este în cel mai înalt grad toxic, dar această unire este izolată şi, prin izolare, ea este expusă forţelor din Cosmos, care pot fi descrise în detaliu. Ceea ce rezultă din această unire este expus forţelor solare şi lunare concentrate.

Această expunere nu este, efectiv, posibilă decât dacă se produce unirea seminţei masculine şi a celei feminine. Cu excepţia seminţei feminine, sămânţa masculină, împreună cu orice altă substanţă, provenind, aşadar, din alte organe decât organele genitale feminine, formează o otravă inutilizabilă, atât pentru organismul uman, cât şi pentru lumea exterioară. La fel, sămânţa feminină, unită cu orice altă substanţă decât cea provenită din organele genitale masculine, este o otravă inutilizabilă. Aceste otrăvuri sunt, în fond, sub formă metamorfozată, pe de o parte, aceea a şancrului, pe de altă parte, aceea a blenoragiei. Suntem confruntaţi aici cu nişte boli foarte diferite de sifilis, despre care a fost vorba. Avem de a face cu o producere de otravă, care nu suportă nici o expunere, nici din organismul uman, nici de deasupra lui.

Ei bine, asemenea substanţe sunt, în principal, nişte agenţi puternici de contaminare, sunt mai ales purtători ai unor paraziţi foarte mici, organisme microscopice. Acestea sunt efectele ce rezultă din acţiunea conjugată a organizărilor astral-eterice masculină şi feminină, care, având efect în fizic, dau naştere aici unor toxine corespunzătoare. Acest lucru este important, contaminarea este secundară, dar ea este întotdeauna prezentă, pentru că în acest fel iau naştere otrăvurile cele mai violente care pot exista pentru organism.

Cred că este foarte important ca asemenea fapte să fie odată recunoscute, pentru ca ele să nu mai fie considerate, aşa cum au fost mult timp manifestările corespunzătoare reproducerii umane, raportând la ovarul Evei întreaga specie umană, de când e lumea.

Evident, acesta este un mod foarte comod de a vedea. Tot aşa, oamenii simplifică lucrurile spunând: Această boală rezultă dintr-o contaminare, rezultând ea însăşi dintr-o contaminare, şi se merge aşa înapoi pe firul lucrurilor până la incertitudine, dar nu se ajunge la o veritabilă cunoaştere. În schimb, dacă ajungem la cunoaşterea a cărei cale am indicat-o, ne vom întreba cum să remediem ceea ce se produce în organism sub efectul otrăvii [ Nota 28 ].

Aşadar, trebuie, să preparăm ceva la care această otravă va putea fi expusă, tot aşa cum poate fi expusă universului celula feminină fecundată. Trebuie să creăm, dacă pot spune astfel, o atmosferă în organismul astral-eteric, o atmosferă înzestrată cu o anumită capacitate de absorbţie a forţelor care dau naştere toxinelor, şi nu a otrăvii care va fi astfel eliminată.

În asemenea cazuri, se întâmplă frecvent că unirea unor forţe de vindecare, venind din diferitele direcţii, să dea rezultate bune. Să administrăm pe cale internă un carbonat alcalin oarecare, să procedăm local la nişte împachetări puternic impregnate cu ulei de eucalipt şi să lăsăm să acţioneze amândouă împreună. Vom obţine o vindecare lentă, dar sigură, o vindecare radicală. Carbonaţii alcalini creează, în principal, pornind de la ansamblul corpului eteric al omului, un corp eteric special, iar extractul de eucalipt pătrunde cu astralitate acest nou tractus eteric. Se creează astfel în jurul sferei genitale o atmosferă care absoarbe forţele care elaborează otrava. Acesta lucru este important să-l înţelegem.


Există vreo observaţie în legătură cu acest subiect? De fapt, toate aceste indicaţii nu se discută, ci trebuie încercate; ele se vor dovedi eficace.

Iată acum o altă întrebare: “Un bolnav, devenind morfinoman în urma unui astm grav, poate fi dezintoxicat cu succes cu ajutorul remediilor utilizate la Institutul din Stuttgart Citrus, Prunus spinosa şi Nicotiana?”

Astmul pune o problemă dificilă, căci el se bazează pe faptul că expiraţia, curentul expirator, întâlneşte o rezistenţă când traversează căile aeriene. El, într-un fel, se agaţă. Acest lucru poate fi perceput în mod intens în corpului astral.

Planșa 6


desen
plansa 6


[măreşte imaginea]

Este întotdeauna cam problematic să reprezentăm aceste lucruri cu ajutorul unei scheme. Dar sunteţi toţi antroposofi şi veţi sesiza cum trebuie să fie înţelese. Vedem, efectiv, cum se opun curentului expirator, care se ciocneşte de ele, un fel de cârlige formate din astralul omului (desenul). Constatăm acest lucru. Iar aceasta dovedeşte ca astmul este o formă specifică de boală, care se situează la limita tulburărilor pur psihice, nu aş zice boli mintale, ci boli în relaţie cu viaţa psihică. Bolile mintale nu sunt neapărat în relaţie cu viaţa psihică, ci sunt, pur şi simplu, boli fizice, elementul psihic nefiind cu adevărat decât simptomul. Astfel, bolile mintale nu ar trebui sa fie numite “ale spiritului” (în germană: Geisteskrankheiten – n.tr.fr.), căci este vorba aproape întotdeauna de o adevărată boală organică, dar care se manifestă, pur şi simplu, printr-o reacţie psihică. Avem cea mai mare şansă să vindecăm aceste boli mintale când examinarea fizică permite să se depisteze un sindrom organic, o afecţiune renală, hepatică sau o adevărată leziune cerebrală. Prin boală psihică eu înţeleg ceea ce rezultă cu adevărat din nişte tulburări psihice, cum ar fi şocurile, groaza etc., aşadar, având nişte cauze psihice. Iar în astm, trebuie să ne întoarcem uneori departe în urmă în căutarea cauzelor psihice.

La vârsta mea, am avut ocazia să întâlnesc cele mai diverse cazuri. Pentru a găsi cauza lor iniţială – făcând abstracţie de factorii karmici –, trebuie să mergem uneori foarte departe, până la viaţa embrionară, cauzele exterioare urcând adesea până aici. Aceste cauze constau în şocuri sau necazuri încercate de mamă, şi care s-au repetat în mod neregulat în timpul sarcinii. Asemenea factori acţionează intens asupra ansamblului mucoasei respiratorii încă din perioada embrionară, şi sunt cauza a ceea ce mai târziu se va manifesta sub formă de astm.

Fapt important, manifestările astmatice iau forme foarte diferite, conform individualităţii pacientului, şi multe lucruri depind de modul de a combate celelalte manifestări organice consecutive astmului. Astfel, noi trebuie să fortificăm organismul în suficientă măsură, pentru ca el să se poată apoi vindeca prin propriile forţe. Voi indica acum posibilităţile de a se remedia această mişcare neregulată a corpului astral în sfera bronho-pulmonară. La baza astmului se află un proces foarte rafinat, astmul fiind, în definitiv, o boală rafinată. Dacă examinăm, dacă putem spune aşa, un astmatic cu ajutorul cercetării oculte, descoperim din capul locului că ceea ce voi numi apetit interior este întrerupt.

Să începem prin a ne înţelege în privinţa acestui termen, “apetit interior” al organismului. Nu putem elabora acest concept decât dacă observăm copiii foarte mici. Ei nu gustă doar cu limba. Am spus întotdeauna pedagogilor, copiii mici nu gustă doar cu limba, ci cu întregul lor organism. Întreg organismul este întru câtva ca un organ gustativ subtil. Acest simţ gustativ se localizează ulterior în palat, limbă etc. Dar această diferenţiere, relativ timpurie, este doar parţială. În sferele inconştientului, omul are acest simţ gustativ şi dă naştere acestui sentiment interior, prin intermediul întregului său organism. Pur şi simplu, întregul organism este cel care simte acest impuls pe care-l numim apetit.

Ei bine, după cum există o anorexie resimţită la nivel cefalic, există, tocmai la astmatic, şi foarte frecvent, o anorexie a organismului. El nu mai are chef să transfere alimentele absorbite în toate părţile legate de circulaţie. El are chiar o aversiune, mai ales pentru ceea ce este gătit, dar nu ştie nimic despre aceasta. Acest lucru se observă uşor după nişte simptome exterioare. Trebuie atunci să remediem situaţia şi să restituim organismului capacitatea sa de apetit.

Este bine să ştiţi cum să ajutati un organism care dă impresia că este anorexic, la care legătura dintre organizarea eterică şi organizarea astrală este perturbată, căci acest lucru se întâmplă în anorexie. În acest caz, este bine întotdeauna să se administreze, în doză convenabilă, tanin extras din frunze de salvie, scoarţă de stejar sau de salcie, în prima zecimală sau în procent slab. Este foarte important, în acest caz, pentru corpul astral. Când administrăm tanin, corpul astral este incitat să-şi extindă activitatea la corpul eteric, care, la rândul său, reacţionează. Astfel, dacă ne mulţumim să administrăm tanin, nu stârnim decât dezordine. Pe lângă aceasta, trebuie să ajutăm corpul eteric, administrând un extract din frunze de Veronica officinalis, din care vom utiliza principiile amare, pe care le putem extrage şi din alte plante. Vom administra una dimineaţa, cealaltă seara şi vom armoniza astfel ritmul dintre corpul astral şi corpul eteric, ceea ce va porni vindecarea. Îl vom sfătui apoi pe bolnav să aibă multă răbdare, să nu stea culcat timp de câteva săptămâni, ci să doarmă pe un scaun şi, în momentul când este pe punctul să adoarmă, să mediteze asupra respiraţiei sale, să simtă în spirit, absolut în mod conştient: Eu inspir, respiraţia se extinde, eu expir; şi să reînceapă acest exerciţiu de respiraţie conştientă la trezire. Când fortificăm astfel acţiunea forţelor morale asupra propriului organism, în special asupra respiraţiei, ceea ce constituie al treilea volet al curei, putem spera să-i venim de hac astmului, chiar când este de evoluţie veche, dar acest exerciţiu trebuie să fie practicat fără a fi perturbat, în poziţie aşezat. Orice altă poziţie în timpul somnului, în special decubitul, face acest lucru imposibil. După aceea vom depăşi morfinomania, care nu este decât o consecinţă a bolii. Trebuie să încercăm să o combatem.

Iată un alt caz care mi-a fost expus. Dar trebuie să insist în mod expres asupra caracterului mai mult sau mai puţin aproximativ a ceea ce se poate spune despre un bolnav pe care nu-l cunoşti. Nu poţi privi cazul decât într-un mod teoretic, ideal. Să vedem, pe scurt, despre ce este vorba: Acest funcţionar poştal în vârstă de patruzeci şi cinci de ani, în urma unor fapte pe care nu le cunosc, a suferit o depresiune nervoasă. El şi-a pierdut întâi somnul, apoi întreg controlul asupra lui însuşi: capul gândeşte singur, el se comportă ca un automat. Acesta era, de fapt, primul stadiu, care pare să se fi transformat, stadiul următor cuprinzând, după doi ani, tremurături şi stări spasmodice ale membrelor.

Trebuie să ştim, înainte de toate, că originea unei asemenea stări nu se află altundeva decât în organele care conduc sistemul de voinţă al omului pornind din organizarea Eului [ Nota 29 ] şi din organizarea astrală. Este în cauză sistemul de voinţă. Dezordinea şi anomalia sistemului de voinţă se exprimă deja prin această cădere a gândurilor în automatism. Acest fapt nu are de-a face cu gândurile, ci se referă la voinţa necesară exercitării gândirii. Totul se reduce la o influenţă din adâncurile inconştientului, care tinde să nu dezvolte voinţa decât la nivel inferior, doar în metabolism, scoţând-o afară din organizarea ritmică şi din cea neuro-senzorială. Organizarea fizico-eterică a voinţei tinde astfel să se deplaseze înspre partea inferioară a organismului.

În acest caz, dacă aţi fi avut ocazia să-l observaţi pe acest funcţionar dintr-un anumit moment, apoi din nou, doi ani mai târziu, aţi fi putut să-mi verificaţi, cu siguranţă, cuvintele pe baza simptomelor exterioare. Aţi fi constatat atunci o modificare a raportului dintre buza de jos şi buza de sus. Poate aţi fi observat, cu doi ani înainte, o anumită discordanţă între mişcările celor două buze, aţi fi avut sentimentul ca ele par desperecheate, diferite de starea normală, şi acest lucru s-ar fi accentuat după doi ani. Buza inferioară ar fi devenit mai nesupusă decât cea superioară. Asemenea lucruri pot fi observate. Aţi putea observa, de asemenea, nişte discordanţe analoage între mişcările braţelor şi cele ale picioarelor. În acest caz, este vorba să combinăm un tratament psihic sub formă, să spunem, de euritmie curativă. Trebuie să combinăm cele două aspecte; cazul nostru este tipic în acest sens.

Veţi folosi nişte băi cu Equisetum, în concentraţie destul de puternică, va veţi bizui aici pe efectul silicei, Equisetum conţinând-o într-o foarte mare proporţie. Aşadar, prescrieţi nişte băi cu Equisetum, pentru a fortifica organizarea Eului. Dar acest efect este obţinut sub influenţa băilor şi riscă să se epuizeze rapid. Îl vom face durabil, dacă punem bolnavul să practice după baie, timp de o oră, euritmia vocalică. Veţi stimula astfel ceea ce baia cu Equisetum nu a făcut decât să pornească. Veţi putea spera să combateţi boala în acest fel, pornind în primul rând de la periferie.


Un alt caz, foarte interesant, m-a preocupat, dar acesta nu a fost expus prea clar. Este vorba despre o excrescenţă mucoasa palatină semănând cu un lupus, care se lărgeşte tot mai mult, provocând disfagia, la o bolnavă de treizeci şi şapte de ani, care făcuse cu şapte ani în urmă o tuberculoză pulmonară de gradul trei, în prezent colmatată. Ea a mai suferit o intervenţie chirurgicală pentru nişte calculi biliari care nu au fost găsiţi.

Mi-ar fi plăcut să ştiu ce s-a întâmplat imediat după această operaţie pentru nişte calculi care nu existau!

Ea suferă de tulburări digestive, balonări, foarte atenuate prin exerciţiile cu S din euritmia curativă şi care aproape că au dispărut în ultimul timp. Ea a avut multe necazuri în aceşti din urmă ani. Oare practicarea exerciţiului cu I ar fi putut declanşa lupusul?

Credeţi ca este vorba, într-adevăr, de lupus?

Ar putea fi şi scorbut, numai că seamănă cu asta.

Nu putem presupune aşa ceva. Nu poate fi vorba, în realitate, de altceva decât de o insuficienţă a forţei modelatoare a organizării eterice, care nu se întinde până la periferie; este singura explicaţie. Aici am putea remedia, pur şi simplu, prin injecţii cu venin de albine, poate în a şasea zecimală. Restabilim astfel procesul în totalitatea lui, prin acţiunea veninului de albină, care stimulează intens corpul eteric să primească forţele astrale în întreg organismul.

Veninul de albine este o substanţă foarte interesantă. La originea lui se află, efectiv, un sistem de forţe care se găseşte, de asemenea, la baza întregii structuri a organismului uman. De fapt, ceea ce se produce în stup, între formarea veninului, împreună cu hrana albinelor şi tot ceea ce absorb ele, şi ceea ce sunt alveolele de ceară şi fagurii, nu se referă la albina izolată, ci la ansamblul roiului, ale cărui procese se aseamănă în mod ciudat cu cele din organismul uman. Dacă urmărim albina, din momentul în care ea se aşază pe floare până se întoarce la stup, aducându-şi recolta, secretând şi construind alveolele, suntem în prezenţa activităţii stupului, care se realizează exact la fel ca aceea a Eului, a corpului astral şi a corpului eteric. Această activitate seamănă mult cu procesele care se desfăşoară în interiorul creierului când omul percepe, încorporează substanţe forţelor de percepţie, pătrunzând până în construirea celulelor osoase. Fagurii de ceară sunt o substanţă mai moale decât aceea care a devenit celulă osoasă, iar albina care se aşază pe floare este imaginea percepţiei umane. Astfel, întreaga activitate a organismului conţine tot ceea ce se întâmplă, începând de la recoltarea nectarului din floare de către albină, până la construirea alveolelor de ceară.

Principiul organizator al întregului proces, principiul de organizare care izvorăşte din spiritual, se întemeiază pe veninul de albine. Astfel, când constataţi că activitatea organică se desprinde de periferie, când ea refuză să pătrundă până aici, veţi acţiona în mod favorabil injectând venin de albină sau de viespe. Veţi fortifica şi mai mult efectul injecţiilor dând zilnic, în completarea alimentatiei, lapte cald cu miere.

Vedem, aşadar, cum organismul, care s-a contractat, care s-a repliat în sine manifestând asemenea anomalii în diferite puncte ale periferiei, se dilată din nou, pe de o parte, sub influenţa veninului insectei, care pătrunde în circulaţie, pe de altă parte, sub influenţa a ceea ce, în organism, este înrudit cu laptele şi mierea. Cred că acestea le putem recomanda într-un asemenea caz.

Vom vorbi acum despre un subiect care, se pare, vă stă şi dvs. la inimă. Este vorba de bolile nervilor, ale măduvei spinării etc. ...

Dintre toate bolile sistemului nervos, cele ale măduvei spinării sunt cele mai puţin accesibile terapeuticii. Mai este posibil să remediem celelalte boli ale sistemului nervos. Dar vom birui mai uşor bolile numite nervoase dacă ţinem seama de faptul că în nerv, în neuron, se găseşte o substanţă care tinde în permanenţă spre dezagregare. În nerv nu există, ca în alte părţi ale organismului, nişte forţe de elaborare, nişte forţe de creştere; dimpotrivă, aici se află ceea ce se îndreaptă spre organizarea Eului, prin faptul că tinde spre eliminare, spre dezagregare. De îndată ce organizarea Eului nu mai este destul de puternică pentru a împiedica această fărâmiţare a nervului, apar nişte manifestări dintre cele mai diverse. În funcţie de faptul că ceea ce lipseşte se referă mai mult la organizarea Eului sau la organizarea astrală, apar, fie bolile sistemului nervos propriu-zis, când organizarea astrală este în cauză, fie, dacă organizarea Eului este prea slabă, diferitele nevralgii sau diferitele stări comportând nişte simptome parţial psihice etc. ...

Ei bine, trebuie să ne facem o idee clară despre felul în care putem acţiona asupra unui sistem nervos făcând să ia naştere în el un soi de fantomă a organizării astrale, sau a organizării Eului. Aceasta se produce atunci când există deja o atingere nervoasă importantă şi nu o leziune parţială – când încercăm să facem să pătrundă efectele silicei în întreg sistemul nervos. A face să pătrundă silicea în organizarea nervoasă constituie un fel de postulat.

Dacă nu există vreo piedică sau o inhibiţie deosebită, ajungem să facem să pătrundă silicea în sistemul nervos prin faptul că există cu adevărat o afinitate extraordinară a formei sistemului nervos uman pentru substanţa din Arnica. Această afinitate este foarte puternică. Iar dacă injectaţi Arnica în dinamizare înaltă, în a cincisprezecea, a douăzecea sau chiar a treizecea zecimală, veţi constata că, în majoritatea cazurilor, Arnica acţionează în aşa fel încât bolnavul este adus să acţioneze prin propriile forţe asupra sistemului său nervos. Căci trebuie să ajungem întotdeauna la faptul ca bolnavul să remarce brusc: un anumit remediu m-a făcut să scap de ceea ce exista în nervii mei, acum mă pot sluji de organizarea Eului, de organizarea mea astrală. Despre o asemenea uşurare este vorba în acest caz. La un bolnav atins de boală sistemului nervos, organizarea Eului şi organizarea astrală sunt foarte ocupate cu procesul nervos. Trebuie să introducem în el ceva care să imite organizarea Eului şi organizarea astrală. Tocmai acest lucru îl realizează această minunată configuraţie prezentă în Arnica, ea este, efectiv, un amestec din tot felul de lucruri, este imaginea microcosmică a tuturor proceselor macrocosmice imaginabile. Arnica realizează pe deplin această imitaţie.

Gândiţi-vă la tot ceea ce se întâmplă şi, în primul rând, la silicea prezentă în Arnica montana. Ea este substanţa de bază din această plantă şi constituie un reactiv de o deosebită sensibilitate la tot felul de influenţe cosmice, acest lucru este profund semnificativ. Silicea este un reactiv extraordinar de sensibil la tot ceea ce este activ pe Pământ. Apoi, există la Arnica montana tendinţa de a transfera, aş zice, aceste percepţii din Cosmos, distribuite în chip atât de minunat în Arnica, sărurilor alcaline şi sărurilor calcaroase, şi de a le modela.

Amintiţi-vă ansamblul proceselor pe care le-am descris în legătură cu taninul. Acest efect asupra corpului astral se regăseşte în Arnica, de asemenea, ceea ce, provenind din Cosmos, se imprimă în sărurile alcaline în mod aproape practic, este imediat transferat organismului, datorită conţinutului de tanin din Arnica. Simultan, Arnica dezvoltă, ca prin miracol, un calmant, astfel că omul nu mai simte agitaţia pe care ar provoca-o pătrunderea unei substanţe străine în corelativul fizic al corpului astral. Arnica montana conţine mai ales o substanţă înrudită cu camforul, o substanţă tranchilizantă. Apoi, Arnica mai conţine, în mod remarcabil, învelite în gumă, nişte albumine care îi conferă o afinitate pentru corpul eteric. Aici se mai află, în fine, un principiu fosforic, mai ales uleiuri eterice, conferind ansamblului o structură care face din el, cu siguranţă, o fantomă a organizării Eului.

De îndată ce introduceţi, pe cale parenterală – celelalte căi sunt mai puţin eficace –, substanţă de Arnica în mod corect dozată, veţi constata, în general, un efect considerabil asupra sistemului nervos. Veţi avea efectul dorit, dacă bolnavul se simte mai puternic şi crede că se poate descurca singur de-acum înainte. Trebuie să facem să ia naştere acest sentiment. Dacă nu ajungeţi la aceasta, recurgeţi la injecţii cu acid formic, în dinamizare înaltă, alternând cu Arnica. Formica este cea care consolidează acţiunea pe care o are Arnica, relansându-i activitatea pe baza respiraţiei.

Dacă nu este suficient, va fi necesar să injectăm un preparat organic din sistemul nervos animal, înalt dinamizat, alternând cu Arnica şi Formica. În funcţie de zona de origine a bolii, creier sau măduva spinării, se va folosi zona corespunzătoare a sistemului nervos al animalului. Astfel, dacă aveţi impresia ca boala nervoasă are ca punct de plecare zona oculară, veţi lua substanţă din tuberculii cvadrigemeni, sau din excreţia sa, veţi face un extract pe care îl veţi dinamiza destul de puternic şi îl veţi injecta, pentru a consolida acţiunea pe care o are Arnica. Faceţi să ajungă această consolidare acolo unde este necesar. Acestea sunt nişte lucruri pe care trebuie să le observăm întotdeauna. E adevărat că o cură cu Arnica montana ar fi însoţită întotdeauna de o uşoară intoxicare, aceasta chiar trebuie să se manifeste, ceea ce se poate constata după un semn oarecare. Dar, oricând veţi vedea această uşoară intoxicare dispărând sub efectul unor alcali sub forma unei combinaţii oarecare şi administrată per os [ Nota 30 ]. Ceea ce am descris, ni se pare foarte important în vederea remedierii afecţiunilor sistemului nervos şi, de asemenea, a celor ale măduvei spinării, pe care ar fi suficient să le diagnosticaţi la timp. Ar trebui să ne debarasăm de această prejudecată care bântuie îndeosebi Europa occidentală, care constă în a atribui toate formele de tabes sifilisului. Este chiar absurd. Şi dacă, a priori, ne facem orbi în faţa acestui subiect, nu ne vom putea face vreodată o părere justă despre el. Majoritatea bolilor măduvei spinării nu derivă de la vreun sifilis, ci din răceli ale regiunii gastrice sau ale părţii de jos a abdomenului, care par, în general, anodine, sau din alte afecţiuni ale părţii de jos a abdomenului, sau prin faptul că şira spinării a fost expusă la frig. Dar, din cauza condiţiilor sociale din ultimii zece ani, asocierea dintre o afecţiune medulară şi sifilis fiind frecventă, s-a creat eroarea şi nu se mai face distincţie între tratamentul sifilisului şi acela al afecţiunilor medulare printr-o metodă cum este cea propusă aici. Aceste afecţiuni medulare trebuie considerate ca fiind proprii sistemului nervos şi tratate în felul descris.

Ei bine, fapt interesant, când o boală nervoasă se limitează la stomac sau tractusul digestiv şi nu le depăşeşte, putem ajunge la aceleaşi rezultate injectând Chamomilla în loc de Arnica montana, fără a modifica restul. Chamomilla este aproape total lipsită de silice, aceasta nu este indispensabilă decât pentru nervii care se întind dincolo de tractusul digestiv, acest lucru este interesant. Chamomilla nu are silice, dar conţine, în schimb, sulf, deosebit de binefăcător când se pune problema stimulării corpului eteric la nivelul tractusului digestiv.


Mai sunt câteva întrebări, dar nu vom avea timp să mergem în profunzimea lucrurilor. Iată una: “Care este natura miopiei şi a hipermetropiei?

Va întrebaţi dacă este posibil să fie remediate? Cauzele sunt diferite, şi întrebarea nu se referă la acestea. Vă întrebaţi, desigur, cum am putea să le influenţăm sau să le vindecăm cu ajutorul medicamentelor? Este posibil să tratăm miopiile şi hipermetropiile şi, de asemenea, să le prevenim. Căci aveţi deplină dreptate, există o legătură între glaucom şi hipermetropie. Rare sunt persoanele care nu suferă de hipermetropie şi care să fie atinse de glaucom. Dar un tratament medicamentos posibil nu va reuşi, desigur, decât dacă este aplicat înainte de trei ani. Aşadar, trebuie să constatăm foarte de timpuriu predispoziţia la miopie sau la hipermetropie. În acest caz, vom obţine rezultate excelente cu o înaltă dinamizare de Belladonna. Dar trebuie să depistăm tulburarea foarte devreme, înainte de a începe copilul să ştie să vorbească şi să meargă perfect. Când organismul şi-a cucerit bazele fizice şi a învăţat să meargă, să stea în picioare şi să vorbească, tendinţele formatoare ale cristalinului şi ale corpului vitros care duc la miopie sau la hipermetropie sunt deja foarte avansate. Atunci este foarte dificil să acţionăm, căci este vorba de ceva pur mecanic, pur formal. În schimb, atâta timp cât mai putem acţiona asupra ochiului, asupra a ceea ce nu este încă structurat, orientat, în mişcările braţelor, care se mai poate încă transforma, sub influenţa Belladonnei puternic dinamizate, într-un fel de impresie trăită pe plan interior, mai putem spera la un rezultat. Iată ceea ce se poate spune despre aceasta.

Este timpul, vai, să încheiem aceste convorbiri. Sper că vom găsi ocazia de a le continua. Este pentru noi oricând o mare bucurie să putem include în învăţământul medical superior anunţat nişte indicaţii pentru medici. Sper să reîncepem în curând, într-un fel sau altul. Din când în când, vom putea face nişte comunicări cu privire la aceste subiecte pentru prietenii noştri care rămân în legătură cu Universitatea de la Dornach. Dacă adresaţi întrebările dvs. Doamnei Dr. Wegman [ Nota 37 ], le vom putea răspunde împreună, nu în hebdomadarul “Das Goetheanum” [ Nota 31 ], ci sub formă de scrisoare adresată doar medicilor. Cred, totuşi, că trebuie să ne organizăm în aşa fel încât fiecare răspuns individual să fie adresat tuturor medicilor, căci acest răspuns îi interesează pe toţi. Vom încerca să stabilim comunicarea cu medicii, pornind de aici, din Dornach.


Dr. Palmer: Mult stimate Dr. Steiner, permiteţi-mi, în numele confraţilor, să vă exprim cea mai cordială recunoştinţă a noastră pentru timpul pe care aţi reuşit sa ni-l consacrati, în ciuda întregii activităţi din perioada Crăciunului. Noi toţi, cei care muncim în cadrul Institutului Clinic-Terapeutic din Stuttgart, ştim cât de necesară ne este această instruire şi vă rugăm să ne ajutaţi în continuare cu sfaturile dvs.

Regret doar că nu am putut organiza mai multe conferinţe, dar, deşi ne-am gândit la aceasta împreună cu Dr. Wegman, a trebuit să ne limităm la trei. Să sperăm că vom putea face mai mult data viitoare.