Cred că discuția noastră se va ocupa, în esență, de întrebările concrete pe care mi le puneți. Totuși, voi face o remarcă preliminară asupra unor probleme de principiu.
Multe valori s-au pierdut în cursul evoluției omenirii, din cauza pierderii treptate a cunoștințelor care sunt legate de spiritual, de acest spiritual care trăiește în tot ceea ce este fizic. Dar, printre domeniile care au suferit cel mai mult din cauza acestei pierderi, trebuie să enumerăm, indiscutabil, medicina, mai ales pentru că a fost redusă la o știință a naturii, făcând-o să piardă orice capacitate de a pătrunde ființa umană. Nu vom sublinia niciodată îndeajuns că toate procesele care se desfășoară în natura exterioară nu se pot produce în același fel în organismul uman.
Să lăsăm deoparte organismele animale și vegetale. În prezent se crede cu adevărat că un proces observat în natura exterioară poate exista, într-un fel oarecare, și în organismul uman. În realitate, asemenea procese nu există. Față de natura exterioară, organismul uman se prezintă ca un sistem închis, diferit de obiectele exterioare. La fel, orice proces din interiorul omului este fundamental diferit. Toate procesele exterioare din natură acționează în direcția edificării sau a deconstrucției și, dacă vrem să înțelegem omul, trebuie să distingem la el un triplu proces de deconstrucție.
Primul proces de deconstrucție este acela care se produce din interior, din cauza a ceea ce acționează asupra omului pornind de la Pământ. Forțele terestre acționează în așa fel încât îl dezintegrează pe om din interior. Forțele care acționează pornind din aer, transmise, în principal, prin respirație, exercită, de asemenea, un efect de deconstrucție, pornind de la periferia Pământului, iar forțele luminii exercită o acțiune deconstructivă asupra omului pornind din Cosmos. Forțele universului exercită, astfel, o triplă acțiune deconstructivă, care ar fi imediată, dacă omul nu ar dispune de o organizare a Eului și de un corp astral. Aceste două părți constitutive se opun în om principiilor deconstructive. De îndată ce Eul și corpul astral nu mai acționează în om, se instalează distrugerea cauzată de forțele exterioare. Acest lucru ne mai dovedește și faptul că nu vom ajunge la o cunoaștere a omului, mai ales din punct de vedere medical, dacă suntem incapabili să-i concepem părțile constitutive superioare.
Medicina a ajuns să se mulțumească doar cu experimentarea, din cauză că ea nu a îndrăznit să țină seama de aceste părți constitutive superioare ale naturii umane, de suprasensibil. Dar boala rămâne de neînțeles dacă nu este privită în legătură cu părțile constitutive superioare ale naturii umane. La fel și cu tot ceea ce se referă la vindecare. Să considerăm următoarele fapte: în cap se efectuează, în principal, niște procese de deconstrucție ale corpului fizic și ale corpului eteric. Aceste procese de deconstrucție oferă, în cap, posibilitatea, pentru astral și pentru Eu, să-și desfășoare activitatea lor proprie. În schimb, la nivelul sistemului metabolic-locomotor, în tot ceea ce are legătură cu sistemul locomotor și cu schimburile, noi avem de-a face cu niște procese de edificare a organismului uman, atât a corpului eteric, cât și a corpului fizic. În aceste procese de elaborare, doar Eul și corpul astral sunt cu adevărat active în ceea ce privește sistemul metabolic-locomotor. Eul și corpul astral sunt active în tot ceea ce are loc la nivelul metabolismului. Astfel, Eul și corpul astral sunt puternic angajate în sistemul metabolic-locomotor, în timp ce în cap ele sunt oarecum libere. Astfel, noi am putea desena capul fizic și capul eteric, dar Eul și corpul astral nu sunt angajate aici, sunt libere. În schimb – să lăsăm la o parte, pentru un moment, omul median, omul-sânge –, dacă privim sistemul metabolic-locomotor, corpul eteric este aici în întregime ocupat – el este ocupat și în cap – , dar mai sunt angajate și corpul astral și organizarea Eului, provocând aici niște procese.
 [mărește imaginea] |
Tabla 7 |
La copil, există o relație completă între acest corp astral și această organizare a Eului care există în stare liberă în cap și ceea ce, în restul organismului, este legat de organizarea fizică, în timp ce la adult nu mai există o relație atât de intimă, corpul fiind atunci mai puțin dependent decât la copil de ceea ce se produce în cap. La copil, întregul corp este cu totul sub dependența a ceea ce se produce în cap.
Este imposibil să ne cucerim o cunoaștere a omului fără să ținem seama în mod real de aceste părți constitutive superioare. Nimeni nu poate înțelege ce se petrece în sistemul metabolic-locomotor al omului fără a face apel la spiritual și la sufletesc. Putem face apel, cel mult, la organizarea cefalică, ea are o structură fizică interioară foarte apropiată de imaginea proceselor și a legilor exterioare. Organizarea cefalică este pătrunsă de un corp eteric și prin aceasta se deosebește de organizările exterioare omului, totuși, ea le este foarte apropiată.
Ce înseamnă, de fapt, a înțelege boala? Presupuneți că aveți de-a face cu un organ oarecare al sistemului metabolic. Acest lucru presupune o legătură precisă între fizic-eteric și felul în care corpul astral și organizarea Eului își exercită stăpânirea lor asupra acestui organ, de exemplu, să zicem, ficatul. Ele trebuie să-și exercite această stăpânire în mod precis. De îndată ce Eul și corpul astral se retrag cât de puțin din acest organ, acesta începe să semene cu un organ cefalic. Trebuie să avem întotdeauna în minte faptul că, atunci când un organ al sistemului metabolic sau un organ care se leagă de acesta dă dovadă de o anumită dezordine, corpul astral și organizarea Eului participă în măsură insuficientă la organizarea acestui organ. În cap, lucrurile se petrec invers. Când corpul astral și Eul exercită aici o stăpânire excesivă, boala pune stăpânire pe cap. Astfel, capul uman este, din punct de vedere interior, partea cea mai asemănătoare vegetalului-mineral, în timp ce organele metabolismului se manifestă cel mai puternic într-un mod animal-uman. În general, se crede contrariul, se crede că organizarea cea mai spirituală este capul, dar, dacă se întâmplă așa, atunci conștiența se tulbură. De îndată ce în cap se instalează niște procese vegetative prea intense, capul se îmbolnăvește. De îndată ce în sistemul metabolic procesele care pornesc din Eu și din corpul astral acționează prea slab, atunci sistemul metabolic-locomotor, începe să semene cu capul, și se îmbolnăvește imediat.
Astfel, medicul își va pune întrebarea: cum aș putea ajunge să înlătur o boală însoțită de o alterare a conștienței? Ar trebui să împiedic dominația excesivă a Eului și a corpului astral. Sau: cum aș putea incita corpul astral să-și intensifice influența, atunci când ea este prea slabă? Vom descoperi astfel rolul considerabil pe care îl joacă, tocmai în medicină, felul de a gândi. Desigur, trebuie să învățăm să cunoaștem remediile, dar vă veți întreba, pe drept cuvânt, cum să ajungem la aceasta. Și nu le putem cunoaște dacă nu facem în prealabil experiența spirituală a ceea ce se petrece în mod real în om, și aceasta pretinde un anumit fel de a gândi. Și aș vrea să spun, în principiu, în chip de introducere, ceva despre necesitatea absolută, pentru medic, de a se impregna de o asemenea dispoziție de spirit.
Să începem prin ce este mai exterior, prin ceea ce aparține naturii. Înțelegeți bine că tot ceea ce putem numi căldură, lumină, există, de fapt, sub două forme. Vara, căldura și lumina coboară spre Pământ. Lumina solară impregnează atunci tot ceea ce crește, tot ceea ce tinde spre înflorire și rodire. Flori și fructe, ele ne interesează pentru că sunt purtătoare de căldură și lumină solară.
Dar iarna, ce se întâmplă? Vara, lumina și căldura solară pătrund în sol și în pământul care le păstrează; lumina și căldura, care se află aici, continuă să acționeze în timpul întregii ierni. Așadar, trebuie să considerăm lumina și Soarele din două puncte de vedere.
Dacă ne îndreptăm atenția spre Soare și, mai general, spre tot ce, din Cosmos, de la periferie, acționează asupra Pământului, vom descoperi că toate acestea exercită o influență asupra sistemului metabolic-locomotor al omului. Întreg acest sistem se află sub influența a ceea ce emană din Cosmos. Tot ceea ce aparține capului este influențat de ceea ce a fost păstrat, din forțele cosmice, de către Pământ. În raport cu Pământul, omul este, în această privință, în situația inversă. Sistemul său metabolic-locomotor este sub influența a ceea ce este extrateluric, a ceea ce este cosmic. Acest lucru se poate aplica oricărei substanțe particulare. Luați, de exemplu, plumbul, un remediu specific pentru anumite afecțiuni. Așa cum se află el în natură, plumbul este rezultatul acțiunii forțelor cosmice. Datorită acestei origini cosmice, el este cu adevărat activ prin intermediul metabolismului. Dacă îl topim, supunându-l astfel unui proces pământesc, el va acționa direct asupra capului. De unde această mare deosebire?
Dintre remediile noastre, antimoniul ocupă un loc important. Dacă îl folosim așa cum apare în natură, sub formă de ace fine – aceste ace sunt o manifestare cosmică –, el constituie un remediu care acționează asupra metabolismului. Dacă îl supunem unui proces pământesc, formând o oglindă de antimoniu, vom avea o acțiune specifică asupra capului.
Vedeți dvs., acest mod de a gândi nu trebuie numai să ne conducă spre substanțe, ci trebuie să ne facă să sesizăm procesele. Este inexact să spunem: plumbul este remediul pentru o afecțiune sau alta. Este vorba să știm cum s-a desfășurat procesul dacă substanța se află în stare brută sau dacă ea a fost supusă unei transformări. Este important modul de tratare a substanței. Va trebui să ne dezobișnuim să căutăm remediul în substanța ca atare. Va trebui să ne spunem tot mai mult: dacă există o boală, atunci există un proces, proces care nu poate fi cuprins de întreg organismul. Dacă dorim un remediu, trebuie să fortificăm acest organism uman, trebuie să supunem omul la niște procese pe care le cunoaștem în mod precis. Acest lucru este important.
Voi adăuga ceva spre care tinde întreaga introducere pe care o fac aici, ceva care s-ar putea să vă pară paradoxal, dar este un lucru important de înțeles, în privința vieții medicale în general. Este vorba de a distinge, când studiem procesele universului, dacă originea lor este cosmică, sau terestră, sau dacă ele interferează. Nu este posibil să avem un acces real la aceste procese dacă nu sesizăm modul în care elementul sufletesc se articulează în corelație cu cele trei regiuni ale omului tripartit. Așadar, fără o înțelegere a elementului sufletesc este imposibil să ne apropiem de natura omului.
Trebuie să ținem seama de acest lucru: la adult, elementul sufletesc constituie o unitate mult mai solidă decât corpul fizic. Acesta din urmă se compune în mod clar din trei părți: sistemul nervos, sistemul ritmic, sistemul metabolic-locomotor: le putem distinge. Dar elementul sufletesc ocupă atât sistemul cefalic neuro-senzorial, cât și sistemul ritmic și sistemul metabolic-locomotor, numai că elementul sufletesc doarme sau visează în sistemul inferior, dar el umple întreg omul în cele trei părți ale sale. Când omul trebuie să pună în lucrare un sistem anume, când elementul sufletesc trebuie să exercite în acest sistem o anumită activitate, ce se întâmplă atunci? Desigur, omul se poate dărui gândirii, se poate dărui mersului, se poate sluji de mâinile, de picioarele sale. Vom vorbi despre sistemul median separat. Dar ce se întâmplă cu elementul sufletesc atunci când omul este activ, când omul merge? Atunci când el merge sau lucrează cu mâinile, atunci se manifestă o forță pe care o calificăm în general drept iubire. Această forță rămâne în brațe, mâini, gambe, picioare... (lacună în text) Când omul devine activ, el trebuie să ajungă până la limita pielii sale, și atunci ceea ce se revarsă se desfășoară sub formă de iubire.
În mod obiectiv, ce înseamnă: omul merge? Aceasta înseamnă că între limitele pielii sale el își însuflețește cu iubire organismul, că el solicită, astfel, un efort din partea corpului său astral și a organizării Eului, în așa fel încât să le retragă, într-o anumită măsură, din elementul fizic-eteric. Când merge, omul își retrage „membrele” sale, astral și spiritual. Când își întinde picioarele, corpul astral și Eul se retrag. Când gândește, acestea pătrund radiind, dar numai până la limita pielii. Ținând seama de aceasta, putem spune că orice activitate a organismului este un început de boală. Căci, dacă omul nu își umple organismul cu iubire până la limita pielii, în absența retragerii corpului astral și a organizării Eului din sistemul metabolic-locomotor, se instalează niște stări patologice. Când corpul eteric și corpul fizic sunt folosite în cap fără intenție voluntară, și în acest caz apar niște stări patologice. Astfel, ceea ce îndeplinește omul în mod voit, este imediat reparat. Viața zilnică manifestată în gândire și mișcare tinde în permanență spre boală, dar organismul este capabil să restabilească pe loc sănătatea.
Înțelegerea acestor lucruri cere să examinați cu multă iubire ce se întâmplă în cazurile de boală, pentru ca să puteți privi ceea ce se manifestă în mod fizic drept expresia elementului spiritual din om. Vedeți dvs., atunci când cineva suferă de ficat, când există o anomalie oarecare în ficat, corpul său astral nu se ocupă de ficat în mod suficient. În ce constă activitatea spirituală corespunzătoare în cursul căreia se întâmplă ceva similar? Este activitatea pe care o desfășor când mă interesez foarte intens de ceva exterior. De îndată ce observăm ceva cu multă atenție, suntem bolnavi de ficat. Exact în aceeași clipă, corpul astral se retrage din ficat, dar compensarea se face imediat. Iar când studiem diferitele boli ale organismului uman, putem compara oricând ceea ce se întâmplă în cazul acestor boli cu ceea ce provoacă o activitate de voință, intenționată, la omul sănătos. Dacă procesele nu ar fi imediat compensate, omul s-ar îmbolnăvi în permanență. Putem învăța, astfel, să cunoaștem modul de manifestare al elementelor sufletesc și spiritual, dacă studiem cu dăruire procesele patologice, dacă le studiem cu iubire.
Această iubire față de boli trebuie să mai fie legată și de altceva. Nu ne propunem doar să studiem bolile, acest lucru este cel mai puțin important. Așadar, ce trebuie să facem, dacă vrem să vindecăm? Ați văzut cum au creat entitățile divine lumea, prin activitățile spirituale cele mai diverse. Iar începutul oricărei activități medicale constă în a-ți spune: Conduc oare procesele patologice la cunoașterea omului? Ele sunt niște adevărate procese de cunoaștere. Dar procesele de vindecare nu pot fi percepute decât printr-o atitudine religioasă. Orice activitate medicală trebuie modelată de o activitate religioasă în raport cu lumea. Fără aceasta, nu vom ajunge niciodată la cunoaștere.
Veți putea, totuși, spune: Da, noi avem remediile, antroposofia ne indică remediile, dar este imposibil să avem o viziune clară asupra ansamblului! Ba da! Putem avea această viziune de ansamblu dacă ținem seama de ceea ce v-am spus adineauri, dacă suntem capabili să pătrundem printr-un adevărat proces de cunoaștere în intimitatea unui diagnostic, a unei terapeutici. Aceste lucruri trebuie privite cu toată seriozitatea. Doar printr-o asemenea atitudine poate fi înțeles tot aportul antroposofiei în domeniul medicinei. Evident, în practică folosim doar amănuntele, dar este necesar ca întreaga activitate medicală să fie pătrunsă de o asemenea atitudine a spiritului.
Acum aș dori să-mi puneți câteva întrebări, pentru a putea continua mâine cu niște considerații concrete. Nu am făcut altceva decât să ating în treacăt aspectul calitativ.
Ca medic, ești obligat uneori să recurgi împotriva voinței tale la anumite remedii, și unele au, neîndoielnic, asemenea efecte, încât nu ar trebui să le folosim. Puteți să ne vorbiți despre remediile pe care nu trebuie să le folosim?
Aș da un răspuns de principiu: Este o mare deosebire între a percepe și a nu percepe modul în care acționează un medicament în organism. Pentru medicina convențională, această deosebire este foarte relativă, și va rămâne așa atâta vreme cât nu vom avea propriile noastre facultăți pentru predarea medicinei antroposofice. Până atunci, se va întâmpla întotdeauna că medicul practician va lua notă de sfatul pe care îl dă antroposofia: un anumit remediu pentru un anumit caz. Ar fi de dorit, mai mult decât orice, să începem printr-o cunoaștere a omului, pentru ca, privind o ceapă, să-i putem deduce efectele, într-un caz sau altul. Acesta este țelul pe care trebuie să-l atingem. Dar, pentru moment, nu este deloc posibil, și nu poate fi altfel, noi nu putem face altceva decât să indicăm ce caz să se trateze cu un anumit remediu. Dar noi nu vom oferi remedii, în nici un caz, la care să nu putem arăta cu certitudine acțiunea lor în organism. Astfel, nu vom recomanda silicea din Equisetum, fără a cunoaște exact procesul renal pe care îl vom suscita. Iritația renală va fi atenuată prin administrarea silicei din Equisetum. Acest lucru a fost pus în evidență și ar trebui să fie cunoscut... (lacună în text). Acum vă întreb în mod sincer: cum sunt experimentele practicate în alte părți? Ele sunt practicate în mod superficial, cu ajutorul statisticilor, administrându-se remediul la un anumit număr de pacienți, și nu se știe absolut deloc ce se întâmplă. Deosebirea constă, înainte de toate, în faptul că este vorba de un veritabil remediu, pe care îl înțelegem și căruia îi cunoaștem modul de a acționa asupra vieții umane în ansamblul ei. Când, cu ajutorul unui medicament oarecare, înlăturați o perturbare, nu puteți ști ce se va întâmpla, în consecință, după cinci ani. Dar dacă aveți o percepție clară asupra unui proces, atunci nu aveți nevoie de nici o statistică. Această problemă nu se pune pentru remediile noastre. Veți vedea, în cartea care va fi publicată în curând, că eficacitatea unui remediu nu depinde de statistică, ci de studierea fiecărui caz în parte. Dacă aveți o cutie cu chibrituri, nu le aprindeți pe toate, dacă aprindeți unul, veți ști că toate se aprind. Așadar, dacă dvs. știti, la fel, că orice proces se va desfășura conform cunoașterii pe care o aveți despre el, aceasta nu este o problemă de statistică, ci de percepere clară a procesului respectiv. De aici provin marile dificultăți cărora trebuie să le facem față atunci când ni se spune: produceți medicamentele dvs., noi le vom testa. Dar aceasta nu folosește la nimic, nu trezește încrederea în remedii. Desigur, remediile noastre ar da niște rezultate statistice extrem de favorabile, cu condiția ca diagnosticul să fie pus corect și ca adjuvanții să nu fie indispensabili. În cazul remediilor despre care nu se știe cum acționează, este important să se ajungă la perceperea clară a ceea ce se întâmplă. Puteți vedea cum faptul de a încerca poate conduce la niște rezultate interesante. Recent, au apărut tot soiul de remedii împotriva sifilisului. Arsenicul joacă aici un anumit rol. Dar de ce? Noi spunem: arsenicul este o substanță care stimulează corpul astral atunci când acesta își slăbește influența asupra corpului fizic, arsenicul incită corpul astral să-și reconsolideze această influență, îl face mai activ. Pe acest efect se bazează remediile obținute în mod empiric. Vedeți cât de mult se înșeală oamenii, remediile rezultă dintr-o iluzie. Ei se încred în acțiunea pătrunzătoare a arsenicului în cazurile în care corpul astral poate fi într-adevăr fortificat de acesta. De fapt, în sifilis, doar arsenicul vindecă. Astfel, noi trebuie să ne străduim să scoatem la iveală eficacitatea tuturor remediilor de acest fel. Modul nostru de a gândi trebuie să se răspândească tot mai mult. Este ceea ce încercăm să realizăm prin cartea care își propune să deschidă calea acestui mod de a gândi, mai mult decât să indice niște remedii. Este important să ne orientăm spre acest mod de a gândi și pentru ca el să se aplice și altor remedii decât ale noastre. Există niște remedii bune în afară de cele propuse de noi, și unele trebuie să fie folosite în caz de nevoie.
Cu ocazia ultimei noastre întâlniri, am vorbit despre astm. Ca remediu, ați vorbit despre meditații. Avem noi dreptul, în asemenea cazuri, să prescriem meditații? Nu am găsit altceva mai bun decât cuvintele lui Goethe:
„În respirație sunt două feluri de har:
Tragi înăuntru aerul, și-l dai afară iar.
Unul te-apasă, altul te înviorează:
În minunată întrețesere viața lucrează.
Tu, mulțumește Domnului când te apasă,
Și iarăși mulțumește-i când din nou te lasă.”
Nu știu dacă am procedat bine.
Despre aceasta, putem admite că, în acest caz precis, în care vă lăsați în grija unui remediu pe jumătate sau pe trei sferturi sufletesc, veți obține, tot așa, un răspuns sufletesc, dacă vă animă starea de spirit despre care am vorbit. Medicul poate să-și asume această situare a omului în domeniul pământesc, cu capul în domeniul cosmic, atunci când a învățat să gândească și să simtă în funcție de spiritual și să se comporte cu bolnavul în consecință. Dar dacă starea dvs. de spirit este impregnată de materialismul care își pune acum pecetea pe modul de a vedea lumea al epocii, dacă dvs. abordați bolnavul cu indiferență, atunci riscați, cu asemenea metode, să obțineți contrariul a ceea ce doriți. Găsim întotdeauna oameni care folosesc asemenea procedee, de asemenea, și printre medici. Ei obțin uneori niște ameliorări, dacă nu chiar vindecări. Dacă bolnavul este astfel fortificat, ușurarea îl poate conduce la o adevărată vindecare. Când sunt întrebat dacă se poate ajunge astfel la un rezultat, eu răspund: Da, dacă îl iubiți în mod real pe bolnav, acest lucru este posibil, dar va fi fără efect dacă bolnavul vă este indiferent. Trebuie să aveți cu adevărat curajul de a vindeca. Astfel, eu am vorbit mereu de acest curaj, de această voință de a vindeca de care fac dovadă medicii de la Institutul nostru. Cel mai rău este să vă gândiți la moarte, chiar în fața bolnavului cu starea cea mai gravă. Tocmai ca medic, ar trebui să vă interziceți să vă gândiți la moartea bolnavului ca la o eventualitate. E adevărat, imponderabilele acționează puternic. A refuza să te gândești la moarte, până în ultima clipă, a nu te gândi decât la forțele de viață, a voi să salvezi ceea ce poate fi salvat, este un reconfortant extrem de puternic. O asemenea atitudine de spirit va salva mult mai mulți oameni decât atitudinea inversă, care se resemnează, datorită simptomelor, cu un sfârșit fatal. Trebuie să indicăm o asemenea atitudine. Trebuie să ținem seama de aceste fapte, și atunci este permis să avem curajul de a vindeca.
Când ești asistent într-o clinică, ești obligat să prescrii bolnavilor morfină, sau alte medicamente; este oare posibil să compensezi răul astfel cauzat, prin altceva, tocmai prin atitudinea față de bolnav? Este așa ceva eficace?
Se obțin multe rezultate în funcție de starea de spirit în care acționezi. Dar, dacă este necesar să se recurgă la substanțe fizice, ar trebui, pe cât posibil, să folosim în mod direct niște extracte vegetale și nu derivații lor: sucul de mac, de exemplu, dacă o cere cazul. Și aceasta, nu urmărind cu scrupulozitate procesul intern, ci privind forma exterioară a plantei în ceea ce are ea plăcut. Într-un asemenea context, este greu să fixăm reguli, căci, chiar dacă suntem constrânși să administrăm remediul, starea de spirit este foarte importantă, dacă știm să percepem ambianța care emană de la bolnav. Datorită acestui remediu, bolnavul a devenit mai receptiv la ajutorul dat. Vom continua mâine, aș dori să-mi spuneți tot ceea ce vă stă pe inimă.
