Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

FIZIOLOGIE ŞI TERAPIE ÎN CONCEPŢIA ŞTIINŢEI SPIRITUALE

GA 314


CONVORBIRI CU MEDICII
(Note fragmentare)

PRIMA CONVORBIRE

Dornach, 21 aprilie 1924

Cred că discuţia noastră se va ocupa, în esenţă, de întrebările concrete pe care mi le puneţi. Totuşi, voi face o remarcă preliminară asupra unor probleme de principiu.

Multe valori s-au pierdut în cursul evoluţiei omenirii, din cauza pierderii treptate a cunoştinţelor care sunt legate de spiritual, de acest spiritual care trăieşte în tot ceea ce este fizic. Dar, printre domeniile care au suferit cel mai mult din cauza acestei pierderi, trebuie să enumerăm, indiscutabil, medicina, mai ales pentru că a fost redusă la o ştiinţă a naturii, făcând-o să piardă orice capacitate de a pătrunde fiinţa umană. Nu vom sublinia niciodată îndeajuns că toate procesele care se desfăşoară în natura exterioară nu se pot produce în acelaşi fel în organismul uman.

Să lăsăm deoparte organismele animale şi vegetale. În prezent se crede cu adevărat că un proces observat în natura exterioară poate exista, într-un fel oarecare, şi în organismul uman. În realitate, asemenea procese nu există. Faţă de natura exterioară, organismul uman se prezintă ca un sistem închis, diferit de obiectele exterioare. La fel, orice proces din interiorul omului este fundamental diferit. Toate procesele exterioare din natură acţionează în direcţia edificării sau a deconstrucţiei şi, dacă vrem să înţelegem omul, trebuie să distingem la el un triplu proces de deconstrucţie.

Primul proces de deconstrucţie este acela care se produce din interior, din cauza a ceea ce acţionează asupra omului pornind de la Pământ. Forţele terestre acţionează în aşa fel încât îl dezintegrează pe om din interior. Forţele care acţionează pornind din aer, transmise, în principal, prin respiraţie, exercită, de asemenea, un efect de deconstrucţie, pornind de la periferia Pământului, iar forţele luminii exercită o acţiune deconstructivă asupra omului pornind din Cosmos. Forţele universului exercită, astfel, o triplă acţiune deconstructivă, care ar fi imediată, dacă omul nu ar dispune de o organizare a Eului şi de un corp astral. Aceste două părţi constitutive se opun în om principiilor deconstructive. De îndată ce Eul şi corpul astral nu mai acţionează în om, se instalează distrugerea cauzată de forţele exterioare. Acest lucru ne mai dovedeşte şi faptul că nu vom ajunge la o cunoaştere a omului, mai ales din punct de vedere medical, dacă suntem incapabili să-i concepem părţile constitutive superioare.

Medicina a ajuns să se mulţumească doar cu experimentarea, din cauză că ea nu a îndrăznit să ţină seama de aceste părţi constitutive superioare ale naturii umane, de suprasensibil. Dar boala rămâne de neînţeles dacă nu este privită în legătură cu părţile constitutive superioare ale naturii umane. La fel şi cu tot ceea ce se referă la vindecare. Să considerăm următoarele fapte: în cap se efectuează, în principal, nişte procese de deconstrucţie ale corpului fizic şi ale corpului eteric. Aceste procese de deconstrucţie oferă, în cap, posibilitatea, pentru astral şi pentru Eu, să-şi desfăşoare activitatea lor proprie. În schimb, la nivelul sistemului metabolic-locomotor, în tot ceea ce are legătură cu sistemul locomotor şi cu schimburile, noi avem de-a face cu nişte procese de edificare a organismului uman, atât a corpului eteric, cât şi a corpului fizic. În aceste procese de elaborare, doar Eul şi corpul astral sunt cu adevărat active în ceea ce priveşte sistemul metabolic-locomotor. Eul şi corpul astral sunt active în tot ceea ce are loc la nivelul metabolismului. Astfel, Eul şi corpul astral sunt puternic angajate în sistemul metabolic-locomotor, în timp ce în cap ele sunt oarecum libere. Astfel, noi am putea desena capul fizic şi capul eteric, dar Eul şi corpul astral nu sunt angajate aici, sunt libere. În schimb – să lăsăm la o parte, pentru un moment, omul median, omul-sânge –, dacă privim sistemul metabolic-locomotor, corpul eteric este aici în întregime ocupat – el este ocupat şi în cap – , dar mai sunt angajate şi corpul astral şi organizarea Eului, provocând aici nişte procese.

Planșa 7

plansa 7

[măreşte imaginea]

La copil, există o relaţie completă între acest corp astral şi această organizare a Eului care există în stare liberă în cap şi ceea ce, în restul organismului, este legat de organizarea fizică, în timp ce la adult nu mai există o relaţie atât de intimă, corpul fiind atunci mai puţin dependent decât la copil de ceea ce se produce în cap. La copil, întregul corp este cu totul sub dependenţa a ceea ce se produce în cap.

Este imposibil să ne cucerim o cunoaştere a omului fără să ţinem seama în mod real de aceste părţi constitutive superioare. Nimeni nu poate înţelege ce se petrece în sistemul metabolic-locomotor al omului fără a face apel la spiritual şi la sufletesc. Putem face apel, cel mult, la organizarea cefalică, ea are o structură fizică interioară foarte apropiată de imaginea proceselor şi a legilor exterioare. Organizarea cefalică este pătrunsă de un corp eteric şi prin aceasta se deosebeşte de organizările exterioare omului, totuşi, ea le este foarte apropiată.

Ce înseamnă, de fapt, a înţelege boala? Presupuneţi că aveţi de-a face cu un organ oarecare al sistemului metabolic. Acest lucru presupune o legătură precisă între fizic-eteric şi felul în care corpul astral şi organizarea Eului îşi exercită stăpânirea lor asupra acestui organ, de exemplu, să zicem, ficatul. Ele trebuie să-şi exercite această stăpânire în mod precis. De îndată ce Eul şi corpul astral se retrag cât de puţin din acest organ, acesta începe să semene cu un organ cefalic. Trebuie să avem întotdeauna în minte faptul că, atunci când un organ al sistemului metabolic sau un organ care se leagă de acesta dă dovadă de o anumită dezordine, corpul astral şi organizarea Eului participă în măsură insuficientă la organizarea acestui organ. În cap, lucrurile se petrec invers. Când corpul astral şi Eul exercită aici o stăpânire excesivă, boala pune stăpânire pe cap. Astfel, capul uman este, din punct de vedere interior, partea cea mai asemănătoare vegetalului-mineral, în timp ce organele metabolismului se manifestă cel mai puternic într-un mod animal-uman. În general, se crede contrariul, se crede că organizarea cea mai spirituală este capul, dar, dacă se întâmplă aşa, atunci conştienţa se tulbură. De îndată ce în cap se instalează nişte procese vegetative prea intense, capul se îmbolnăveşte. De îndată ce în sistemul metabolic procesele care pornesc din Eu şi din corpul astral acţionează prea slab, atunci sistemul metabolic-locomotor, începe să semene cu capul, şi se îmbolnăveşte imediat.

Astfel, medicul îşi va pune întrebarea: cum aş putea ajunge să înlătur o boală însoţită de o alterare a conştienţei? Ar trebui să împiedic dominaţia excesivă a Eului şi a corpului astral. Sau: cum aş putea incita corpul astral să-şi intensifice influenţa, atunci când ea este prea slabă? Vom descoperi astfel rolul considerabil pe care îl joacă, tocmai în medicină, felul de a gândi. Desigur, trebuie să învăţăm să cunoaştem remediile, dar vă veţi întreba, pe drept cuvânt, cum să ajungem la aceasta. Şi nu le putem cunoaşte dacă nu facem în prealabil experienţa spirituală a ceea ce se petrece în mod real în om, şi aceasta pretinde un anumit fel de a gândi. Şi aş vrea să spun, în principiu, în chip de introducere, ceva despre necesitatea absolută, pentru medic, de a se impregna de o asemenea dispoziţie de spirit.

Să începem prin ce este mai exterior, prin ceea ce aparţine naturii. Înţelegeţi bine că tot ceea ce putem numi căldură, lumină, există, de fapt, sub două forme. Vara, căldura şi lumina coboară spre Pământ. Lumina solară impregnează atunci tot ceea ce creşte, tot ceea ce tinde spre înflorire şi rodire. Flori şi fructe, ele ne interesează pentru că sunt purtătoare de căldură şi lumină solară.

Dar iarna, ce se întâmplă? Vara, lumina şi căldura solară pătrund în sol şi în pământul care le păstrează; lumina şi căldura, care se află aici, continuă să acţioneze în timpul întregii ierni. Aşadar, trebuie să considerăm lumina şi Soarele din două puncte de vedere.

Dacă ne îndreptăm atenţia spre Soare şi, mai general, spre tot ce, din Cosmos, de la periferie, acţionează asupra Pământului, vom descoperi că toate acestea exercită o influenţă asupra sistemului metabolic-locomotor al omului. Întreg acest sistem se află sub influenţa a ceea ce emană din Cosmos. Tot ceea ce aparţine capului este influenţat de ceea ce a fost păstrat, din forţele cosmice, de către Pământ. În raport cu Pământul, omul este, în această privinţă, în situaţia inversă. Sistemul său metabolic-locomotor este sub influenţa a ceea ce este extrateluric, a ceea ce este cosmic. Acest lucru se poate aplica oricărei substanţe particulare. Luaţi, de exemplu, plumbul, un remediu specific pentru anumite afecţiuni. Aşa cum se află el în natură, plumbul este rezultatul acţiunii forţelor cosmice. Datorită acestei origini cosmice, el este cu adevărat activ prin intermediul metabolismului. Dacă îl topim, supunându-l astfel unui proces pământesc, el va acţiona direct asupra capului. De unde această mare deosebire?

Dintre remediile noastre, antimoniul ocupă un loc important. Dacă îl folosim aşa cum apare în natură, sub formă de ace fine – aceste ace sunt o manifestare cosmică –, el constituie un remediu care acţionează asupra metabolismului. Dacă îl supunem unui proces pământesc, formând o oglindă de antimoniu, vom avea o acţiune specifică asupra capului.

Vedeţi dvs., acest mod de a gândi nu trebuie numai să ne conducă spre substanţe, ci trebuie să ne facă să sesizăm procesele. Este inexact să spunem: plumbul este remediul pentru o afecţiune sau alta. Este vorba să ştim cum s-a desfăşurat procesul dacă substanţa se află în stare brută sau dacă ea a fost supusă unei transformări. Este important modul de tratare a substanţei. Va trebui să ne dezobişnuim să căutăm remediul în substanţa ca atare. Va trebui să ne spunem tot mai mult: dacă există o boală, atunci există un proces, proces care nu poate fi cuprins de întreg organismul. Dacă dorim un remediu, trebuie să fortificăm acest organism uman, trebuie să supunem omul la nişte procese pe care le cunoaştem în mod precis. Acest lucru este important.

Voi adăuga ceva spre care tinde întreaga introducere pe care o fac aici, ceva care s-ar putea să vă pară paradoxal, dar este un lucru important de înţeles, în privinţa vieţii medicale în general. Este vorba de a distinge, când studiem procesele universului, dacă originea lor este cosmică, sau terestră, sau dacă ele interferează. Nu este posibil să avem un acces real la aceste procese dacă nu sesizăm modul în care elementul sufletesc se articulează în corelaţie cu cele trei regiuni ale omului tripartit. Aşadar, fără o înţelegere a elementului sufletesc este imposibil să ne apropiem de natura omului.

Trebuie să ţinem seama de acest lucru: la adult, elementul sufletesc constituie o unitate mult mai solidă decât corpul fizic. Acesta din urmă se compune în mod clar din trei părţi: sistemul nervos, sistemul ritmic, sistemul metabolic-locomotor: le putem distinge. Dar elementul sufletesc ocupă atât sistemul cefalic neuro-senzorial, cât şi sistemul ritmic şi sistemul metabolic-locomotor, numai că elementul sufletesc doarme sau visează în sistemul inferior, dar el umple întreg omul în cele trei părţi ale sale. Când omul trebuie să pună în lucrare un sistem anume, când elementul sufletesc trebuie să exercite în acest sistem o anumită activitate, ce se întâmplă atunci? Desigur, omul se poate dărui gândirii, se poate dărui mersului, se poate sluji de mâinile, de picioarele sale. Vom vorbi despre sistemul median separat. Dar ce se întâmplă cu elementul sufletesc atunci când omul este activ, când omul merge? Atunci când el merge sau lucrează cu mâinile, atunci se manifestă o forţă pe care o calificăm în general drept iubire. Această forţă rămâne în braţe, mâini, gambe, picioare... (lacună în text – n.tr.fr.) Când omul devine activ, el trebuie să ajungă până la limita pielii sale, şi atunci ceea ce se revarsă se desfăşoară sub formă de iubire.

În mod obiectiv, ce înseamnă: omul merge? Aceasta înseamnă că între limitele pielii sale el îşi însufleţeşte cu iubire organismul, că el solicită, astfel, un efort din partea corpului său astral şi a organizării Eului, în aşa fel încât să le retragă, într-o anumită măsură, din elementul fizic-eteric. Când merge, omul îşi retrage „membrele” sale, astral şi spiritual. Când îşi întinde picioarele, corpul astral şi Eul se retrag. Când gândeşte, acestea pătrund radiind, dar numai până la limita pielii. Ţinând seama de aceasta, putem spune că orice activitate a organismului este un început de boală. Căci, dacă omul nu îşi umple organismul cu iubire până la limita pielii, în absenţa retragerii corpului astral şi a organizării Eului din sistemul metabolic-locomotor, se instalează nişte stări patologice. Când corpul eteric şi corpul fizic sunt folosite în cap fără intenţie voluntară, şi în acest caz apar nişte stări patologice. Astfel, ceea ce îndeplineşte omul în mod voit, este imediat reparat. Viaţa zilnică manifestată în gândire şi mişcare tinde în permanenţă spre boală, dar organismul este capabil să restabilească pe loc sănătatea.

Înţelegerea acestor lucruri cere să examinaţi cu multă iubire ce se întâmplă în cazurile de boală, pentru ca să puteţi privi ceea ce se manifestă în mod fizic drept expresia elementului spiritual din om. Vedeţi dvs., atunci când cineva suferă de ficat, când există o anomalie oarecare în ficat, corpul său astral nu se ocupă de ficat în mod suficient. În ce constă activitatea spirituală corespunzătoare în cursul căreia se întâmplă ceva similar? Este activitatea pe care o desfăşor când mă interesez foarte intens de ceva exterior. De îndată ce observăm ceva cu multă atenţie, suntem bolnavi de ficat. Exact în aceeaşi clipă, corpul astral se retrage din ficat, dar compensarea se face imediat. Iar când studiem diferitele boli ale organismului uman, putem compara oricând ceea ce se întâmplă în cazul acestor boli cu ceea ce provoacă o activitate de voinţă, intenţionată, la omul sănătos. Dacă procesele nu ar fi imediat compensate, omul s-ar îmbolnăvi în permanenţă. Putem învăţa, astfel, să cunoaştem modul de manifestare al elementelor sufletesc şi spiritual, dacă studiem cu dăruire procesele patologice, dacă le studiem cu iubire.

Această iubire faţă de boli trebuie să mai fie legată şi de altceva. Nu ne propunem doar să studiem bolile, acest lucru este cel mai puţin important. Aşadar, ce trebuie să facem, dacă vrem să vindecăm? Aţi văzut cum au creat entităţile divine lumea, prin activităţile spirituale cele mai diverse. Iar începutul oricărei activităţi medicale constă în a-ţi spune: Conduc oare procesele patologice la cunoaşterea omului? Ele sunt nişte adevărate procese de cunoaştere. Dar procesele de vindecare nu pot fi percepute decât printr-o atitudine religioasă. Orice activitate medicală trebuie modelată de o activitate religioasă în raport cu lumea. Fără aceasta, nu vom ajunge niciodată la cunoaştere.

Veţi putea, totuşi, spune: Da, noi avem remediile, antroposofia ne indică remediile, dar este imposibil să avem o viziune clară asupra ansamblului! Ba da! Putem avea această viziune de ansamblu dacă ţinem seama de ceea ce v-am spus adineauri, dacă suntem capabili să pătrundem printr-un adevărat proces de cunoaştere în intimitatea unui diagnostic, a unei terapeutici. Aceste lucruri trebuie privite cu toată seriozitatea. Doar printr-o asemenea atitudine poate fi înţeles tot aportul antroposofiei în domeniul medicinei. Evident, în practică folosim doar amănuntele, dar este necesar ca întreaga activitate medicală să fie pătrunsă de o asemenea atitudine a spiritului.

Acum aş dori să-mi puneţi câteva întrebări, pentru a putea continua mâine cu nişte consideraţii concrete. Nu am făcut altceva decât să ating în treacăt aspectul calitativ.


Ca medic, eşti obligat uneori să recurgi împotriva voinţei tale la anumite remedii, şi unele au, neîndoielnic, asemenea efecte, încât nu ar trebui să le folosim. Puteţi să ne vorbiţi despre remediile pe care nu trebuie să le folosim?

Aş da un răspuns de principiu: Este o mare deosebire între a percepe şi a nu percepe modul în care acţionează un medicament în organism. Pentru medicina convenţională, această deosebire este foarte relativă, şi va rămâne aşa atâta vreme cât nu vom avea propriile noastre facultăţi pentru predarea medicinei antroposofice. Până atunci, se va întâmpla întotdeauna că medicul practician va lua notă de sfatul pe care îl dă antroposofia: un anumit remediu pentru un anumit caz. Ar fi de dorit, mai mult decât orice, să începem printr-o cunoaştere a omului, pentru ca, privind o ceapă, să-i putem deduce efectele, într-un caz sau altul. Acesta este ţelul pe care trebuie să-l atingem. Dar, pentru moment, nu este deloc posibil, şi nu poate fi altfel, noi nu putem face altceva decât să indicăm ce caz să se trateze cu un anumit remediu. Dar noi nu vom oferi remedii, în nici un caz, la care să nu putem arăta cu certitudine acţiunea lor în organism. Astfel, nu vom recomanda silicea din Equisetum, fără a cunoaşte exact procesul renal pe care îl vom suscita. Iritaţia renală va fi atenuată prin administrarea silicei din Equisetum. Acest lucru a fost pus în evidenţă şi ar trebui să fie cunoscut... (lacună în text). Acum vă întreb în mod sincer: cum sunt experimentele practicate în alte părţi? Ele sunt practicate în mod superficial, cu ajutorul statisticilor, administrându-se remediul la un anumit număr de pacienţi, şi nu se ştie absolut deloc ce se întâmplă. Deosebirea constă, înainte de toate, în faptul că este vorba de un veritabil remediu, pe care îl înţelegem şi căruia îi cunoaştem modul de a acţiona asupra vieţii umane în ansamblul ei. Când, cu ajutorul unui medicament oarecare, înlăturaţi o perturbare, nu puteţi şti ce se va întâmpla, în consecinţă, după cinci ani. Dar dacă aveţi o percepţie clară asupra unui proces, atunci nu aveţi nevoie de nici o statistică. Această problemă nu se pune pentru remediile noastre. Veţi vedea, în cartea care va fi publicată în curând, că eficacitatea unui remediu nu depinde de statistică, ci de studierea fiecărui caz în parte. Dacă aveţi o cutie cu chibrituri, nu le aprindeţi pe toate, dacă aprindeţi unul, veţi şti că toate se aprind. Aşadar, dacă dvs. ştiti, la fel, că orice proces se va desfăşura conform cunoaşterii pe care o aveţi despre el, aceasta nu este o problemă de statistică, ci de percepere clară a procesului respectiv. De aici provin marile dificultăţi cărora trebuie să le facem faţă atunci când ni se spune: produceţi medicamentele dvs., noi le vom testa. Dar aceasta nu foloseşte la nimic, nu trezeşte încrederea în remedii. Desigur, remediile noastre ar da nişte rezultate statistice extrem de favorabile, cu condiţia ca diagnosticul să fie pus corect şi ca adjuvanţii să nu fie indispensabili. În cazul remediilor despre care nu se ştie cum acţionează, este important să se ajungă la perceperea clară a ceea ce se întâmplă. Puteţi vedea cum faptul de a încerca poate conduce la nişte rezultate interesante. Recent, au apărut tot soiul de remedii împotriva sifilisului. Arsenicul joacă aici un anumit rol. Dar de ce? Noi spunem: arsenicul este o substanţă care stimulează corpul astral atunci când acesta îşi slăbeşte influenţa asupra corpului fizic, arsenicul incită corpul astral să-şi reconsolideze această influenţă, îl face mai activ. Pe acest efect se bazează remediile obţinute în mod empiric. Vedeţi cât de mult se înşeală oamenii, remediile rezultă dintr-o iluzie. Ei se încred în acţiunea pătrunzătoare a arsenicului în cazurile în care corpul astral poate fi într-adevăr fortificat de acesta. De fapt, în sifilis, doar arsenicul vindecă. Astfel, noi trebuie să ne străduim să scoatem la iveală eficacitatea tuturor remediilor de acest fel. Modul nostru de a gândi trebuie să se răspândească tot mai mult. Este ceea ce încercăm să realizăm prin cartea care îşi propune să deschidă calea acestui mod de a gândi, mai mult decât să indice nişte remedii. Este important să ne orientăm spre acest mod de a gândi şi pentru ca el să se aplice şi altor remedii decât ale noastre. Există nişte remedii bune în afară de cele propuse de noi, şi unele trebuie să fie folosite în caz de nevoie.


Cu ocazia ultimei noastre întâlniri, am vorbit despre astm. Ca remediu, aţi vorbit despre meditaţii. Avem noi dreptul, în asemenea cazuri, să prescriem meditaţii? Nu am găsit altceva mai bun decât cuvintele lui Goethe:

„În respiraţie sunt două feluri de har:
Tragi înăuntru aerul, şi-l dai afară iar.
Unul te-apasă, altul te înviorează:
În minunată întreţesere viaţa lucrează.
Tu, mulţumeşte Domnului când te apasă,
Şi iarăşi mulţumeşte-i când din nou te lasă.”

Nu ştiu dacă am procedat bine.

Despre aceasta, putem admite că, în acest caz precis, în care vă lăsaţi în grija unui remediu pe jumătate sau pe trei sferturi sufletesc, veţi obţine, tot aşa, un răspuns sufletesc, dacă vă animă starea de spirit despre care am vorbit. Medicul poate să-şi asume această situare a omului în domeniul pământesc, cu capul în domeniul cosmic, atunci când a învăţat să gândească şi să simtă în funcţie de spiritual şi să se comporte cu bolnavul în consecinţă. Dar dacă starea dvs. de spirit este impregnată de materialismul care îşi pune acum pecetea pe modul de a vedea lumea al epocii, dacă dvs. abordaţi bolnavul cu indiferenţă, atunci riscaţi, cu asemenea metode, să obţineţi contrariul a ceea ce doriţi. Găsim întotdeauna oameni care folosesc asemenea procedee, de asemenea, şi printre medici. Ei obţin uneori nişte ameliorări, dacă nu chiar vindecări. Dacă bolnavul este astfel fortificat, uşurarea îl poate conduce la o adevărată vindecare. Când sunt întrebat dacă se poate ajunge astfel la un rezultat, eu răspund: Da, dacă îl iubiţi în mod real pe bolnav, acest lucru este posibil, dar va fi fără efect dacă bolnavul vă este indiferent. Trebuie să aveţi cu adevărat curajul de a vindeca. Astfel, eu am vorbit mereu de acest curaj, de această voinţă de a vindeca de care fac dovadă medicii de la Institutul nostru. Cel mai rău este să vă gândiţi la moarte, chiar în faţa bolnavului cu starea cea mai gravă. Tocmai ca medic, ar trebui să vă interziceţi să vă gândiţi la moartea bolnavului ca la o eventualitate. E adevărat, imponderabilele acţionează puternic. A refuza să te gândeşti la moarte, până în ultima clipă, a nu te gândi decât la forţele de viaţă, a voi să salvezi ceea ce poate fi salvat, este un reconfortant extrem de puternic. O asemenea atitudine de spirit va salva mult mai mulţi oameni decât atitudinea inversă, care se resemnează, datorită simptomelor, cu un sfârşit fatal. Trebuie să indicăm o asemenea atitudine. Trebuie să ţinem seama de aceste fapte, şi atunci este permis să avem curajul de a vindeca.


Când eşti asistent într-o clinică, eşti obligat să prescrii bolnavilor morfină, sau alte medicamente; este oare posibil să compensezi răul astfel cauzat, prin altceva, tocmai prin atitudinea faţă de bolnav? Este aşa ceva eficace?

Se obţin multe rezultate în funcţie de starea de spirit în care acţionezi. Dar, dacă este necesar să se recurgă la substanţe fizice, ar trebui, pe cât posibil, să folosim în mod direct nişte extracte vegetale şi nu derivaţii lor: sucul de mac, de exemplu, dacă o cere cazul. Şi aceasta, nu urmărind cu scrupulozitate procesul intern, ci privind forma exterioară a plantei în ceea ce are ea plăcut. Într-un asemenea context, este greu să fixăm reguli, căci, chiar dacă suntem constrânşi să administrăm remediul, starea de spirit este foarte importantă, dacă ştim să percepem ambianţa care emană de la bolnav. Datorită acestui remediu, bolnavul a devenit mai receptiv la ajutorul dat. Vom continua mâine, aş dori să-mi spuneţi tot ceea ce vă stă pe inimă.