Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

FIZIOLOGIE ŞI TERAPIE ÎN CONCEPŢIA ŞTIINŢEI SPIRITUALE

GA 314


CONVORBIRI CU MEDICII (Note fragmentare)

A TREIA CONVORBIRE

Dornach, 23 aprilie 1924

În legătură cu întrebarea Dr. Husemann, am hotărât să vă expunem două cazuri, extrase din cartea ce va fi în curând publicată, prin strădaniile Dr. Wegman [ Nota 37 ]. Vom încerca apoi să răspundem întrebării dvs. V-aş ruga să păstraţi cea mai deplină discreţie despre cele pe care vi le voi relata, căci aceste cazuri fac parte, integral, din lucrarea în curs de apariţie.

Aceste cazuri îşi propun să arate cum să ajungem de la diagnostic la terapie. Antroposofia vrea să vă facă să înţelegeţi tocmai acest lucru. În această carte, noi ne exprimăm în toată libertatea în mod antroposofic.

Dr. Wegman citeşte din: Elemente de bază pentru o extindere a artei vindecării, p.123 şi următoarele: “Cazul nr.4”:

Este vorba despre o fetiţă care a fost adusă de două ori la Clinică, mai întâi la vârsta de patru ani, apoi, la cinci ani şi jumătate. Împreună cu mama ei şi sora acesteia.

Prezenţa mamei şi a surorii este importantă, o să vedeţi imediat de ce.

Diagnosticul a condus de la boala fetiţei la aceea a mamei, ca şi a mătuşii. Iată ce am putut constata, referitor la fetiţă: e vorba de o geamănă, prematură cu şase săptămâni, celălalt copil fiind născut mort. La şase săptămâni, fetiţa s-a îmbolnăvit, a ţipat teribil şi a fost dusă la spital. S-a pus diagnosticul de spasm al pilorului. Fetiţa a fost hrănită în parte de către o doică, în parte, în mod artificial. La opt luni, părăseşte spitalul. Acasă, ea prezintă, din prima zi, o criză de convulsii, care apar zilnic în timpul primelor două luni. Fetiţa se înţepenea şi avea ochii daţi peste cap. Înainte de criză, era anxioasă şi plângea. În acelaşi timp, ea se uita cruciş cu ochiul drept şi voma înainte de a se declara criza. La doi ani şi jumătate, o nouă criză, durând cinci ore. Din nou, fetiţa se înţepenea şi zăcea ca moartă. La patru ani, s-a produs o criză de o jumătate de oră. S-a semnalat, pentru prima oară, concomitenţa febrei. După convulsiile survenite după reîntoarcerea de la spital, părinţii au constatat o paralizie a braţului drept şi a piciorului drept. La doi ani şi jumătate, fetiţa a făcut primii paşi. Ea nu putea merge decât cu piciorul stâng şi pe dreptul îl târa. Braţul drept rămânea şi el inert. Fetiţa era încă în această stare când ne-a fost adusă.

Se punea problema să verificăm ce era cu elementele de organizare ale acestui copil. Am încercat să facem acest lucru independent de sindromul pe care îl avea. S-a dovedit că era vorba despre o puternică atrofie în anumite părţi ale corpului eteric, foarte puţin receptiv la influenţa corpului astral.

Aceasta este, în linii mari, anamneza. Suntem în prezenţa unui corp eteric atrofiat în multe locuri şi care nu acceptă influenţa corpului astral în zonele atrofiate. Există nişte lacune în corpul eteric (vezi desenul). În locurile unde corpul eteric este atrofiat, corpul astral nu pătrunde. Aceasta era situaţia în diferite locuri ale organismului.

Planșa 9


desen
plansa 9


[măreşte imaginea]

În corpul eteric, regiunea hemithoraxului drept era ca paralizată. În schimb, apărea un fel de hipertrofiere a corpului astral din regiunea gastrică.

E necesar să folosim nişte expresii neobişnuite, aşa cum e folosit termenul de hipertrofie pentru un exces de activitate.

Era vorba acum să punem în acord sindromul clinic cu aceste observaţii. În mod incontestabil, stomacul este foarte acaparat de corpul astral în cursul digestiei, stânjenită la trecerea din intestin în vasele limfatice, din cauza paraliziei corpului eteric. Astfel, sângele este subalimentat. Trebuie să vedem în greţuri un simptom deosebit de important. Se produc spasme întotdeauna când corpul eteric se atrofiază şi când, fără intermediul corpului eteric, corpul astral dobândeşte o influenţă directă asupra corpului fizic.

E vorba aici de ceva primordial. Manifestările spasmodice sunt cauzate de o iregularitate a relaţiei dintre corpul astral, corpul eteric şi corpul fizic. Trebuie să ne reprezentăm că, în mod normal, corpul astral nu acţionează asupra corpului fizic decât prin intermediul corpului eteric. Dacă există asemenea locuri atrofiate, corpul astral acţionează în mod direct asupra corpului fizic, corpul eteric fiind exclus. Acesta este cazul de fiecare dată când există crampe. Se ştie că acolo unde sunt crampe, corpul eteric nu-şi mai joacă rolul său de mediator între corpul astral şi corpul fizic.

Este ceea ce există într-un grad extrem la această fetiţă. Dacă această stare persistă în timpul creşterii, cum a fost cazul aici, lipsesc acele procese care fac ca sistemul locomotor să devină apt pentru a primi în mod normal impulsurile de voinţă. Este ceea ce se exprimă la această fetiţă prin hemiplegia dreaptă.

Trebuia să facem atunci legătura dintre starea fetiţei şi starea mamei. Aceasta are treizeci şi şapte de ani. Ea ne spune că la treisprezece ani atinsese înălţimea ei de adultă. Dinţii i s-au stricat de timpuriu.

Reţineţi că de la treisprezece ani ea n-a mai crescut. Întreaga ei creştere s-a încheiat la pubertate.

Când era copil, ea a suferit de reumatism articular şi pretinde că a fost rahitică. Cu ciclu menstrual apărut destul de timpuriu. Ea declară că a avut o afecţiune renală la şaisprezece ani, precum şi stări spasmodice. La douăzeci şi cinci de ani, o constipaţie prin spasme ale sfincterului anal care a trebuit să fie dilatat. Şi acum se mai plânge de spasme la evacuare. Asemănarea dintre starea fetiţei şi aceea a mamei se impune la prima vedere, şi fără deducţie logică, pornind de la simptome. Dar ea apare sub o formă atenuată. Trebuie să ţinem seama de faptul că între schimbarea dinţilor şi pubertate corpul eteric suferă o evoluţie specială. Aceasta apare la bolnava noastră sub forma unei stagnări a creşterii la pubertate, forţele de care dispune corpul eteric fiind slabe. O dată cu pubertatea, începe dezvoltarea deosebită a corpului astral, a cărui hipertrofiere invadează atunci corpul eteric şi exercită o stăpânire prea puternică asupra organizării fizice.

Acesta este tipul mamei şi al fetiţei, dominaţia corpului astral asupra fizicului este prea puternică.

Acest lucru îl revelează stagnarea în creştere la treisprezece ani. Totuşi, pacienta nu e pitică, ci mai curând foarte înaltă, pentru că forţele eterice, slabe, într-adevăr, dar neconţinute în corpul astral, au provocat o creştere de volum puternică a corpului fizic. Aceste forţe nu mai puteau interveni în mod normal în funcţiile corpului fizic. Este ceea ce s-a arătat mai târziu în reumatismul articular şi pe urmă în spasme.

Reumatismul articular acut provine dintr-o dominaţie directă a corpului astral asupra corpului fizic la nivelul articulaţiilor. Această dominaţie dă naştere unor stări inflamatorii acolo unde se pot instala. Avem de-a face, astfel, fie cu nişte crampe, fie cu nişte inflamaţii.

Din cauza slăbiciunii corpului eteric, acţiunea corpului astral asupra corpului fizic este deosebit de puternică. Această acţiune e deconstructivă. În condiţiile normale ale vieţii, ea este compensată de forţele constructive ale somnului, când corpul astral se separă de corpurile fizic şi eteric. Corpul astral se separă de corpurile fizic şi eteric. Când corpul eteric este prea slab, se produce un exces de deconstrucţie. Acesta este cazul bolnavei noastre, ai cărei dinţi au avut nevoie, deja la doisprezece ani, de prima plombă.

Dominaţia prea intensă pe care o exercită corpul astral provoacă o puternică deconstrucţie; corpul fizic şi corpul eteric edifică, pe când corpul astral şi organizarea Eului, distrug. Un exces de deconstrucţie se manifestă prin prezenţa unor obturaţii dentare. După fiecare sarcină, dinţii sunt deterioraţi.

Dinţii se deteriorează şi mai mult de fiecare dată când corpul eteric este solicitat, mai ales în timpul sarcinii. Slăbiciunea corpului eteric, în privinţa legăturii sale cu corpul astral, se manifestă mai ales în visele frecvente, somnul fiind bun la această bolnavă, în ciuda tuturor anomaliilor.

Când articularea dintre corpul astral, corpul eteric şi corpul fizic este perfect regulată, nu există o abundenţă de vise. De îndată ce corpul astral predomină, din cauza unei slăbiciuni a corpului eteric, visele devin frecvente şi însufleţite. Pe de altă parte, corpul astral fiind puternic, el se retrage cu uşurinţă, iar somnul este sănătos.

Slăbiciunea corpului eteric se manifestă şi prin desfăşurarea în corpul fizic a unor procese străine, nestăpânite de corpul eteric, apariţia în urină a albuminei, a unor cilindri hialini şi a sărurilor.

Acestea sunt nişte produse de descompunere care se formează din cauza hipertrofiei corpului astral. Trebuie să le cercetăm întotdeauna în caz de hipertrofie a corpului astral.

Înrudirea acestor procese morbide cu cele ale surorii mamei este remarcabilă. Rezultatul raportului dintre părţile constitutive ale fiinţei umane este, la aceasta, aproape acelaşi: corp eteric slab, de unde predominanţa corpului astral. Dar însuşi corpul astral e mai slab decât acela al surorii sale. De aici rezultă, ca la aceasta din urmă, apariţia precoce a ciclului, dar, în loc de inflamaţii, apar doar dureri, rezultate dintr-o iritare a organelor, a articulaţiilor, de exemplu.

Acest lucru e demn de toată atenţia. Constituţia patologică este aproape aceeaşi la mamă şi la fetiţă. Sora prezintă aceleaşi tendinţe, dar simptomele sunt atenuate, am putea spune: miniaturizate.

Corpul eteric trebuie să fie deosebit de activ pentru ca viaţa articulaţiilor să fie normală. Dacă activitatea corpului eteric este slabă, aceea a corpului fizic predomină, ceea ce se traduce aici prin edem şi artrită cronică. Preferinţa pentru alimentele zaharate, care stimulează senzaţiile corpului astral, indică o slăbiciune a acestuia, prea puţin activ asupra senzaţiei subiective.

Este ceva foarte interesant. Pentru a stabili un diagnostic, trebuie să întrebăm care sunt preferinţele omului respectiv: Dulce sau amar. Caută el impresii senzoriale? Unii bolnavi fac dovada unei slăbiri a simţului mirosului. Toate acestea arată că în acest caz corpul astral trebuie să fie solicitat într-un anumit mod. Această predilecţie a corpului astral dovedeşte că el nu este angajat. De îndată ce primeşte ceva dulce, el este angajat.

Dacă, în plus, corpul astral este epuizat prin activităţile zilei, şi dacă slăbiciunea persistă, durerile cresc. Este lucrul de care se plânge bolnava.

Similitudinea stării patologice a celor trei paciente ne-a condus la antecedentele ereditare ale celor două surori şi, în special, la bunica fetiţei. La ea trebuie căutată cauza. Dezechilibrul dintre corpul astral şi corpul eteric la cele trei bolnave nu poate rezulta decât din aceeaşi stare la bunică. Această anomalie trebuie că se datorează proastei dezvoltări, de către corpurile astral şi eteric, a învelişurilor foetale, în special a alantoidei.

Acest caz este deosebit de interesant, pentru că el revelează faptul că adevărata cauză constă în dezvoltarea insuficientă a alantoidei la bunică. Starea întregului corp astral – care se manifestă într-un mod mai vehement la mamă, mai puţin la a doua – ne conduce la bunică. Această stare nu se referă la o parte, ci la întreaga constituţie a corpului astral şi provine din această formaţiune ciudată, de la alantoidă, în cursul perioadei embrionare.

Este vorba aici de o constatare ocultă pe care suntem obligaţi s-o acceptăm. Dar, o dată constatarea făcută, manifestările izolate pot fi verificate. Trebuie, categoric, să ne obişnuim să verificăm mergând înapoi, din cauză în cauză. Acumularea de simptome nu oferă decât o imagine vagă.

Dezvoltarea insuficientă a alantoidei trebuie căutată la cele trei bolnave. Am stabilit-o doar prin metodele ştiinţei spirituale. Alantoida fizică se metamorfozează, devenind spirituală, în aptitudini dinamice ale corpului astral.

Aceasta este o completare, noi nu putem decât indica, de exemplu, principiul alantoidei, care, şi ea, nu poate fi decât embrionară. Toate anexele embrionare eliminate la naştere există, la om, după naştere, în calitate de părţi constitutive superioare. Ceea ce există în mod fizic ca anexă la embrion, există, din punct de vedere spiritual, la adult, şi alantoida nu este altceva decât echivalentul din timpul perioadei embrionare.

O alantoidă degenerată provoacă deficienţa activităţii corpului astral, mai ales la nivelul organelor motrice. Toate acestea există la cele trei bolnave. Putem, într-adevăr, trage concluzia asupra alantoidei din constituţia corpului astral.

Astfel, noi trebuie să ştim că amniosul este echivalentul fizic al corpului eteric, alantoida – al corpului astral, iar chorionul – al organizării Eului, la adult.

De aici putem vedea că remarca noastră asupra antecedentelor ereditare nu este o deducţie fantezistă, ci rezultatul unei observaţii de ştiinţă spirituală reală.

Celor care ar putea fi iritaţi de acest adevăr, le vom spune că demonstraţiile noastre nu provin din gustul pentru paradox, ci din dorinţa de a nu priva pe nimeni de cunoaşterea unui fapt, o dată ce aceasta a fost dobândită. Ideile despre ereditate vor rămâne întotdeauna obscure şi mistice, dacă ne temem să admitem, în succesiunea generaţiilor, transformarea elementului fizic în spiritual şi invers.

Din punct de vedere terapeutic, o observaţie de acest fel nu poate, într-adevăr, decât să ne conducă la a ne face o idee despre punctul unde trebuie să aplicăm tratamentul.

Să trecem acum la terapeutică.

Dacă situaţia surorii nu ne-ar fi atras atenţia asupra aspectului ereditar, dacă am fi observat doar anomalia relaţiilor dintre corpul eteric şi cel astral, am fi administrat nişte medicamente care să acţioneze asupra acestor două părţi ale fiinţei umane. Dar, în cazul despre care este vorba, aceste remedii ar fi rămas fără efect, căci răul, durând deja de mai multe generaţii, este prea profund pentru a fi reparat prin înşişi aceşti constituenţi ai organizării umane.

E deosebit de important să ţinem seama de acest caz: el se leagă de ceea ce s-a spus ieri. Dacă ne mulţumeam cu simpla constatare: corpul astral şi cel eteric nu se articulează în mod armonios, şi prescriam un remediu sau altul, atunci n-am fi obţinut nici un rezultat. Dacă ne întoarcem în mod riguros la cauză, terapia va fi mai decisivă. Prin faptul că atenţia ne-a fost îndreptată de la constatările imediate spre şirul generaţiilor, ne-a fost oferită posibilitatea de a realiza o terapie mai riguroasă.

Într-un asemenea caz, trebuie să acţionăm asupra organizării Eului; aici trebuie să facem să acţioneze tot ceea ce poate fortifica şi armoniza corpurile eteric şi astral. Putem obţine acest rezultat dacă ajungem să influenţăm organizarea Eului prin nişte stimulări destul de accentuate ale organelor de simţ. (Stimulările senzoriale acţionează asupra organizării Eului.)

Cu fetiţa, am procedat în felul următor: am aplicat la mâna dreaptă un bandaj cu un unguent de Pyrită 5%, şi am pus să i se facă o frecţie, în acelaşi timp, a jumătăţii stângi a capului, cu un unguent de Amanita Caesarea.

Iată tratamentul: Acţiunea piritei, a sulfurii de fier, este evidentă. Pirita ne dă posibilitatea să acţionăm simultan asupra corpului astral şi asupra corpului eteric şi să le armonizăm. Trebuie să acţionăm în aşa fel încât să apropiem corpul astral şi corpul eteric unul de altul, astfel vom vindeca. Şi trebuie să folosim nişte remedii care să depăşească imediatul, căci boala ţine de generaţii.

În uzaj extern, Pyrita, compus al fierului cu sulful, are drept efect de a stimula organizarea Eului în sensul de a face mai activ corpul astral şi de a-i mări afinitatea pentru corpul eteric. Substanţa de Amanita Caesarea, cu conţinutul ei special de azot organizat, are ca efect ca din cap să pornească o influenţă care, prin intermediul organizării Eului, face corpul eteric mai activ şi măreşte afinitatea acestuia pentru corpul astral. Tratamentul a fost completat prin euritmie curativă, care pune într-o activitate vie organizarea Eului ca atare. În acest fel, ceea ce s-a aplicat în uzaj extern este dirijat spre profunzimile organismului. Procesul terapeutic astfel amorsat a mai fost consolidat prin nişte remedii destinate sensibilizării corpului astral şi a celui eteric, în special faţă de influenţa organizării Eului. În secvenţe ritmice, zi de zi, i s-au dat, în plus, băi cu un decoct de Solidago, s-au făcut frecţii ale spatelui cu un decoct de Stellaria media şi, pe gură, i s-au administrat ceaiuri de scoarţă de salcă (având acţiune, îndeosebi, asupra receptivităţii corpului astral) şi cu Stannum în 0,001% (care face mai receptiv corpul eteric, mai ales); pe lângă acestea, i-am dat suc de mac în doză slabă, pentru a permite organizării proprii, afectate, să se estompeze şi să se deschidă efectelor curative.

În cazul mamei, am recurs mai mult la acest din urmă tratament. Căci, fiind din precedenta generaţie, ea a fost mai puţin atinsă de forţele ereditare. La fel şi cu sora mamei.

În timp ce fetiţa mai era încă în Clinică, am putut constata că ea a devenit mai uşor de condus şi că starea ei sufletească se ameliorase. Ea devenise, de exemplu, mai ascultătoare. Cât despre mişcările pe care ea nu le putea executa de obicei decât cu mare stângăcie, ea se arăta mai îndemânatică. Mai târziu, s-a petrecut o mare schimbare. Ea a devenit mai calmă, iar excesul de mişcări involuntare a scăzut. Astfel, ea a devenit destul de îndemânatică pentru a se putea juca singură. Iar în domeniul sufletesc, încăpăţânarea a dispărut.

Poate aveţi o remarcă de făcut? În felul acesta, se trece de la diagnostic la terapie. Ajungem, astfel, să recurgem la părţile constitutive superioare ale naturii umane. La punctul de pornire, există un anumit tablou patologic, la punctul de sosire, în acest caz, iată ce apare: Organismul bolnav este supus unui proces care merge într-o anumită direcţie. Este vorba de a inversa direcţia. Prin faptul că percepem în mod obiectiv procesul, ajungem să-l inversăm, realizând că nu un organ izolat, ci întreg interiorul omului este în relaţie cu ceea ce se petrece în afara lui în lume.

Astfel, poate aţi vrea să ştiţi cum să remediaţi o deficienţă oarecare, să zicem, a vezicii biliare. Trebuie să studiaţi problema în procesul său invers, în exterior, şi, cel puţin, să recurgeţi la acest proces invers. Dacă recunoaştem un proces ca proces de “dus”, îl vom recunoaşte pe celălalt ca proces de “întors”, şi avem un circuit închis. Mai există vreo întrebare?

Ajungem uneori la un diagnostic, în cazul unor adulţi, al unor persoane foarte vii din punct de vedere sufletesc. Am încercat aceasta şi la copii, dar am impresia că am mers prea departe în acest gen de diagnostic.

Credeţi că n-aţi ajuns la ce aţi sperat bazându-vă pe elementul sufletesc? Acest lucru poate fi adevărat sau fals. Depinde de măsura în care ajungem să scoatem de la copil cele de care avem nevoie, dacă este comunicativ sau nu, şi de memoria sa şi, în cele din urmă, de conţinutul sufletesc a ceea ce am obţinut, de autenticitatea acestui conţinut. În principiu, copilul poate revela nişte lucruri foarte importante, mai ales în caz de manifestări sufleteşti intense. Când ţinem seama de ceea ce este propriu copilului, şi când el ne povesteşte nişte manifestări sufleteşti percepute intens, putem sesiza dezordinile din profunzime. Ele sunt întotdeauna echivalentul acestora. Trebuie să privim întotdeauna fiecare caz în mod individual.

Este relativ uşor să pătrundem în elementul sufletesc al adulţilor, când cunoaştem organismul sufletesc ca atare, şi ştiind că pacientul ne povesteşte vrute şi nevrute. Continuăm. La început, ceea ce spune pacientul nu corespunde, cel mai adesea, realităţii. La un moment dat, trebuie să intervenim. Descoperim, în general, ceva adevărat. Dacă acest lucru a fost sesizat, putem continua. Trebuie să verificăm dacă lucrurile se confirmă: “vulturul nu poate avea gheare de struţ” şi, la fel, faptele sufleteşti se potrivesc. Trebuie să-l conducem pe pacient. Până în momentul în care intervenim, trebuie să ne prefacem ca şi cum n-ar fi nimic. Dacă intervenim în momentul în care ceea ce afirmă el este adevărat, îl vom face atunci foarte atent la ceea ce nu poate fi adevărat. Realizăm astfel un fel de organism sufletesc care ne dă multe informaţii despre organismul trupesc. Poate fi, astfel, de folos să ne bazăm pe un diagnostic sufletesc.

Un participant intervine.

Direcţia pe care aţi indicat-o ieri este următoarea: Eu pun un diagnostic, am acum diagnosticul în minte. Ştiu că dacă apare acesta, apar şi remediile, eu pot face o alegere între ele. Aţi vrea să ştiţi cum să alegeţi? Singurul răspuns care se poate da este următorul: Dacă sunt în situaţia de a alege între mai multe remedii, aceasta înseamnă că diagnosticul nu este pus în mod categoric, trebuie să-l mai nuanţez, până când ajung la un remediu precis. În principiu, nu există alegere liberă. Aveţi, într-adevăr, mâna bună, acest caz m-a surprins. A ajunge de la constituţia unui copil la alantoida bunicii, aceasta nu se întâlneşte prea frecvent într-un diagnostic. Acest motiv m-a surprins mult. Pe de altă parte, rezultatul arată că trebuie să ne străduim să ajungem la cauza iniţială.

Dr. Wegman citeşte cazul al cincilea din cartea citată:

O femeie de douăzeci şi şase de ani a venit în Clinica noastră suferind de sechele grave în urma unei gripe, cu atingere catarală a plămânului, în 1918, precedată de o pleurezie, în 1917. De la această gripă, nu mai ajungea să se restabilească cu adevărat. În 1920, ea era foarte slăbită, firavă, cu o uşoară febră şi transpiraţii nocturne. Puţin după gripă, începuse să sufere de dureri de rinichi, care au crescut până la sfârşitul anului 1920. Apoi, însoţită de nişte dureri violente, s-a declarat o deformare a coloanei lombare. S-a mai produs şi o umflare a arătătorului drept. O cură de repaos la pat ameliorase oarecum durerile de spate.

Când bolnava a venit la noi, ea avea un abces migrator în şoldul drept. Abdomenul îi era balonat, cu puţină ascită şi zgomote catarale în vârful plămânilor, atât la stângul, cât şi la dreptul. Digestia şi pofta de mâncare sunt bune. Examinarea cu ajutorul metodelor ştiinţei spirituale a revelat o hipersensibilitate a corpului astral şi a organizării Eului. O anomalie de acest fel se exprimă în primul rând în corpul eteric, în aşa fel încât el nu-şi îndeplineşte funcţiile proprii, ci devine o replică a funcţiilor astrale.

În acest caz foarte interesant, corpul eteric este atât de slab, încât el nu-şi îndeplineşte propriile funcţii, ci se comportă ca o matriţă, ca o ceară în care corpul astral îşi imprimă propriile funcţii. Avem aici un corp eteric care s-a deghizat, oarecum, acţionând ca un corp astral. Aceasta este situaţia.

Funcţiile astrale merg în sensul deconstrucţiei. Vitalitatea şi procesele normale din organele fizice ar trebui, deci, să se arate atrofiate. Această stare e întotdeauna legată de nişte procese întru câtva exterioare omului, care se desfăşoară în organismul uman.

Este un fapt pe care trebuie să-l reţinem neapărat. Tot ceea ce pătrunde în organism – să spunem, pur şi simplu, între limitele pielii – şi oricare ar fi starea fizică a acestei substanţe, chiar un gaz, chiar căldura, trebuie să sufere o transformare. Nimic din ceea ce se află în interiorul organismului nu se aseamănă cu ceea ce se află în afara lui. Organizarea umană trebuie să transforme tot ceea ce provine din exterior. Nici un proces caloric nu trebuie să se desfăşoare în organism la fel ca într-o piatră, în cazul căreia căldura traversează, pur şi simplu, piatra, şi o încălzeşte. Dacă suntem încălziţi din exterior ca un corp anorganic, această căldură este atât de profund transformată, încât ea este în întregime impregnată de viaţă. În caz de răceală, de răceală şi în privinţa organelor interne, acest lucru nu provine din interior, ci dintr-o stare termică impusă din exterior.

Acest lucru se referă şi la metabolism. Când în organism pătrunde o substanţă, ea trebuie să fie transformată până în procesele sale cele mai intime. Un hidrat de carbon, de exemplu, este absorbit, el mai suferă încă o transformare în organism. Procesul carbon – hidrogen – oxigen care se efectuează în exterior, nu trebuie să se producă în mod identic în interior. În interior, el ar fi un proces străin. Aceasta este originea principală a bolilor metabolismului, care provoacă depuneri, sedimente. De fapt, toate acestea rezultă din faptul că omul nu creează el însuşi procesele calorice, din cauză că procesele care iau naştere sunt cele proprii materiei, deoarece organismul este prea slab într-un anumit loc. Astfel, când organizarea Eului e prea slabă, grăsimile absorbite nu sunt în mod convenabil transformate. Dacă organizarea astrală e prea slabă, hidraţii de carbon nu sunt în mod adecvat transformaţi. Dacă organizarea eterică e prea slabă, atunci albuminele nu vor fi transformate în mod adecvat. Trebuie să ţinem seama de aceste lucruri.

De aici provin abcesul migrator, durerile dorsale, balonările, simptomele catarale ale plămânilor şi, de asemenea, proasta asimilare a albuminei.

Se pune problema, pentru terapie, să diminuăm sensibilitatea corpului astral şi a organizării Eului. Obţinem acest rezultat administrând acid silicic, care fortifică întotdeauna forţele proprii în raport cu hipersensibilitatea.

Silicea fortifică, aşadar, forţele proprii în ceea ce priveşte sensibilitatea.

Ceea ce am făcut în acest caz, administrând în alimente şi sub formă de spălături acid silicic triturat. Am redus, de asemenea, hipersensibilitatea, aplicând nişte cataplasme cu muştar asupra regiunii dorso-lombare. Eficacitatea acestora provine din faptul că aceste cataplasme preiau sensibilitatea asupra lor şi descarcă în felul acesta corpul astral şi organizarea Eului.

Procedăm astfel: Punând nişte cataplasme în partea de jos, trezim astfel o sensibilitate artificială. Aceasta eliberează corpul astral de sensibilitatea sa profundă şi provocăm astfel o deviere. Adesea, atunci când există o dezordine în părţile constitutive, recurgem la devierea corpului astral înspre partea de jos. Dacă devierea e suficient de intensă, sensibilitatea dispare. Sensibilitatea corpului astral scade în partea de jos, dar se accentuează în partea superioară.

Datorită unui proces care atenuează hipersensibilitatea corpului astral în tractusul digestiv, am reuşit să deviem această activitate astrală spre corpul eteric, unde ea trebuie să existe în mod normal. În acest scop, am administrat nişte doze minime de Cupru şi de Carbo animalis. Pentru a atenua retragerea corpului eteric din activităţile neobişnuite pentru el, din digestia normală, am dat suc pancreatic.

Acest lucru nu se face decât în ultimă instanţă, în ultima-ultima instanţă.

Abcesul migrator a fost puncţionat în mai multe reprize. Prin aspirare, a fost scoasă o mare cantitate de puroi. Treptat, abcesul s-a resorbit şi balonarea abdominală a scăzut, supurarea reducându-se încetul cu încetul, pentru ca în cele din urmă să dispară. În perioada când încă puroiul se mai scurgea, am fost surprinşi într-o zi de o bruscă urcare a temperaturii. Aceasta nu ni s-a părut inexplicabilă. Căci, datorită constituţiei trupului descrisă mai sus, cele mai mici emoţii pot cauza o asemenea creştere a febrei. Dar trebuie să facem distincţie, în cazurile de acest fel, între etiologia posibilă a febrei şi puternica sa nocivitate. Căci, în condiţiile date, tocmai o asemenea febră e favorabilă intervenţiei proceselor de deconstrucţie din organism. Şi trebuie să avem grijă imediat să fortificăm corpul eteric, pentru a paraliza efectele dăunătoare ale corpului astral. Am folosit injecţiile cu Argint în diluţie înaltă şi am obţinut scăderea febrei.

Bolnava a părăsit Clinica, cu 10 kg în plus şi fortificată. Dar să nu ne facem iluzii: în acest caz, va mai fi necesară şi o post-cură, pentru a consolidă vindecarea.

Acest caz ne permite să arătăm cum să ne folosim pe plan terapeutic de ceea ce a fost spus, de altfel, în mod mai mult teoretic, despre corpul astral şi corpul eteric. E momentul să examinăm întrebarea pusă adesea de nişte persoane bine intenţionate: Trebuie să folosim termenii pe care-i întrebuinţăm aici ca expresie a adevărului gol-goluţ, sau trebuie să-i camuflăm? Nişte persoane bine intenţionate au spus că n-ar trebui să vorbim de corp eteric, ci de procese funcţionale sau ceva asemănător. Nu putem, în acest fel, să ne ridicăm la noţiunea de corp astral. Dar majoritatea bolilor rămân inaccesibile în esenţa lor dacă nu ne înălţăm la noţiunea de corp astral. Degradările provocate în organizarea Eului, aceste degradări mai puternice, care se manifestă prin depuneri, sunt mult mai evidente. În schimb, degradările rezultate din activitatea deconstructivă a corpului astral sunt mult mai subtile. Acestea sunt nişte lucruri pe care trebuie să le spunem neapărat.

Unii vă vor spune că nu trebuie să vorbim chiar de la început de corp astral şi corp eteric. Dar, dacă nu introducem aceste noţiuni, nu mai avem cum să ne gândim că aducem ceva nou. Oamenii nu-şi vor da seama că este vorba de o schimbare, vor crede că este vorba, cel mult, de un mic progres. Dar nu-i aşa! Şi trebuie s-o spunem în mod categoric. Dacă arătăm că nu e vorba de simple abstracţiuni, şi dacă atragem atenţia asupra tuturor faptelor concrete, asupra naturii unor cazuri particulare, dacă arătăm că diagnosticul conduce la terapie, şi că aceasta conduce la vindecare, totul devine comprehensibil şi nu vom ajunge la disperare din cauza capacităţilor de înţelegere umană. Sunt convins că doar o atitudine curajoasă ne va sluji.

Care este imaginea ştiinţifică ce decurge din studierea aprofundată a carcinomului?

Carcinomul rezultă din tendinţa de a se forma un organ de simţ acolo unde n-ar trebui să se formeze aşa ceva. Pentru a vă face o idee despre aceasta, observaţi un ochi, organul de simţ prin excelenţă. Cum se formează ochiul? Dvs. ştiţi că el este format, în parte, din exterior şi e încorporat organismului. Organismul pregăteşte, dacă putem spune aşa, un loc pentru ochi, care se inserează în acel loc. Acest fapt ne arătă că în formarea ochiului acţionează, în principal, nişte procese extraumane. Ochiul este doar învăluit de om. Despre un organ de simţ atât de tipic cum este ochiul, putem spune că el se inserează în organism ca un corp străin. Acesta este un mod radical, foarte neobişnuit, de exprimare. O formă cum e aceea a cristalinului sau a corpului vitros, sau compoziţia lor materială, n-ar putea proveni niciodată din organismul uman. Tot ceea ce este, astfel, inserţie fizică, de asemenea, parţial eterică, în cazul ochiului, este învăluit de corpul astral şi organizarea Eului, care se desprind întru câtva din fizicul şi etericul ochiului. În ochi, relaţia dintre Eu, corp astral, corp eteric şi fizic, este absolut diferită de aceea care există într-un muşchi. Într-o porţiune a muşchiului pulpei, aceste patru elemente sunt în mod intim unite, aşa cum este normal. Acest lucru ar putea fi reprezentat schematic în stilul unei formule chimice: în ochi, Eul şi corpul astral sunt intim unite (vezi figura de mai jos), celelalte două, de asemenea, dar legătura dintre corpul eteric şi corpul astral este slabă. Lucrurile nu stau aşa decât în cazul ochiului.

Planșa 9


desen
plansa 9 


[măreşte imaginea]

În privinţa altor organe de simţ, urechea, de exemplu, nu mai putem spune acelaşi lucru. În cazul urechii, legătura dintre organizarea Eului şi corpul astral, pe de-o parte, şi aceea dintre corpul eteric şi corpul fizic, pe de altă parte, este deja puţin mai strânsă. Lucrurile sunt diferite pentru fiecare organ de simţ.

Planșa 9

desen

Pretutindeni unde, în organizarea umană, nu trebuie să avem organe de simţ, poate apărea tendinţa de a forma o organizare senzorială. Vedem atunci că se destinde legătura dintre complexul fizic-eteric şi complexul astral-Eu.

Să luăm un caz absolut concret. În urma unui traumatism fizic violent, să spunem, o lovitură la sân, efectul şocului se prelungeşte spre interior şi va fi o cauză frecventă reală a cancerului de sân. Această cauză poate fi şi o încălzire prelungită sau o arsură. Întotdeauna aici va fi în cauză un traumatism, din punctul de vedere al cauzelor exterioare înfăţişat aici. Într-un asemenea caz, corpul astral se manifestă în mod intens în acest loc, în timp ce, în mod normal, el este absorbit de corpul eteric. Când corpul astral se manifestă atât de subit în acest loc, el dă impresia, am putea spune, că se învăpăiază, e ca şi cum ar arde. Dacă el se manifestă în acest fel, e semn că se instalează tendinţa de formare a unui organ de simţ, se formează un carcinom. În acest caz, nu vom ezita să facem primele şapte injecţii.

E foarte interesant ce se întâmplă atunci. Presupuneţi că pacienta dvs. nu e prea tânără şi că aţi fi constrânşi să indicaţi o ablaţie a tumorii. Când suntem în prezenţa unui carcinom avansat, apare în tot organismul tendinţa – căci organismul este un întreg – de a lăsa să se dezvolte nişte procese exterioare. Evoluţia carcinomului se modifică atunci în mod ciudat. Carcinomul devine un fel de supapă care concentrează procesul carcinomatos. Dacă procedaţi la înlăturarea tumorii, supapa este brusc suprimată. Şi dacă este vorba de o persoană mai în vârstă, această funcţie de supapă se va realiza în plămân. De aceea, în acest fel, veţi declanşa, mai ales la bolnavii mai în vârstă, nişte pneumonii. Când organismul este sclerozat, procesul dă în pneumonie. Căci organismul în vârstă receptează mai mult decât organismul tânăr ceea ce este exterior omului. Iar organul care absoarbe cel mai uşor procesele exterioare, este plămânul, ceea ce îl distruge. Există un organ capabil să accepte procesele exterioare fără să fie lezat, acesta e ficatul. Acest organ este puternic înarmat împotriva proceselor exterioare. Plămânul le primeşte, dar, în acest fel, el este lezat. Acest lucru este important.

Întrebare despre transmiterea ereditară a predispoziţiei la cancer.

Acest lucru e legat de ideile primite. Nu există la om o teamă de cancer înnăscută. Aceasta există mai ales la persoanele civilizate, mai cultivate. Ţăranii, la ţară, nu au această teamă. Ei au cancer şi mor de cancer, dar nu ştiu nimic despre asta. E vorba de un factor de educaţie împotriva căruia trebuie să reacţionăm.

În ce măsură e necesară percepţia suprasensibilă în aceste cazuri şi cum s-o punem în lucrare?

Procesul trebuie să fie următorul: pentru a stăpâni în mod perfect contemplarea spirituală – aceasta apare încetul cu încetul –, trebuie să vedem mai întâi cum se leagă ceea ce e perceptibil din punct de vedere spiritual de simptomele exterioare. În absenţa unor indicii, constatarea spirituală este evidentă.

Care e manifestarea exterioară?

Putem spune, la fel de bine: aceasta trebuie să aibă un caracter de meditaţie. Puteţi medita asupra unui reumatism articular acut sau asupra unui diabet. Şi aici sunteţi trimişi înapoi. A medita asupra unei boli în funcţie de simptomele ei e un mod excelent de a ajunge la observaţia spirituală. Dar drumul invers este anevoios. Puteţi proceda chiar în stilul homeopaţilor, care adună un ansamblu de simptome şi îşi deduc din acesta terapeutica. Dar atunci are loc – nu o singură dată, ci în permanenţă, noi ştim acest lucru – o supraestimare sau o subestimare a simptomelor, iar un ansamblu de simptome astfel compus de homeopaţi nu mai e altceva decât o caricatură a adevărului. Când cunoşti adevăratele cauze spirituale, acestea sunt determinante pentru sindrom şi atunci nu mai supraestimezi sau subestimezi un simptom particular. Probabil aţi remarcat că simptomele pe care le-am prezentat nu conduc la un sindrom caricatural. Dacă meditaţi (asupra acestor caricaturi – n.tr.fr.), vă veţi pune în imposibilitatea de a descoperi spiritualul. Şi, dacă vi se spune că oricum este imposibil, vă voi răspunde: încercaţi numai, dar nu vorbiţi de un ansamblu de simptome adunate oricum, ci constatate în mod spiritual.

Pe ce se întemeiază euritmia?

În organismul uman, totul se bazează pe faptul că ceea ce este conştient provine din inconştient. Euritmia se bazează pe faptul că omul, când vine pe lume şi vrea să se exteriorizeze, nu limbajul ca atare îi lipseşte, ci ceea ce se exteriorizează prin mişcare. Acest lucru este refulat, nu se poate şi nici nu trebuie să se realizeze. Acum, această refulare trece neobservată, căci este ereditară. Totul se organizează, se metamorfozează, reapare legat de aer şi se manifestă în vorbire. Dacă noi cunoaştem modul în care mişcarea s-a asimilat vorbirii, dacă ştim că acest lucru se află la originea vorbirii, putem merge de la vorbire la mişcare, invers, în mod conştient. Şi aici, diagnosticul spiritual luminează sindromul. Determinându-l pe acesta, meditând asupra lui, ajungem la diagnosticul spiritual.

Trebuie să mă limitez la aceste trei cursuri. Sper că ne vom întâlni din nou. Dacă ne întâlnim deseori, mica noastră entitate socială va fi punctul de pornire al unor realizări viitoare. Oricum, este bine că am avut ocazia să discutăm despre toate acestea.