La o întrebare referitoare la modul de a percepe omul-apă cu ajutorul conștienței imaginative, Rudolf Steiner răspunde:
Nu veți ajunge la aceasta decât dacă porniți de la ansamblu și nu de la detalii. Ar trebui să porniți de la niște considerații absolut generale și să perseverați în studiul meditativ a ceea ce v-am spus. Dacă privim relațiile în mod global – nu vorbesc decât despre ceea ce ne poate conduce în mod treptat la reprezentarea imaginativă –, vom întâlni, în natură, forma de picătură. De obicei ne-o reprezentăm ca fiind menținută din interior. Acest lucru nu este necesar, ne putem reprezenta picătura și ca formată din toate părțile din exterior. În suprafața picăturii se regăsește atunci unitatea limitelor Universului.
Amintiți-vă, de asemenea, că reprezentarea imaginativă trebuie să se întemeieze pe real și că reprezentările izvorâte din cultura generală sunt în cel mai înalt grad îndepărtate de adevăr. Ne reprezentăm astăzi un spațiu infinit în care ar fi risipite stelele. A te baza pe o asemenea reprezentare înseamnă a ține seama doar de ceea ce ai gândit. Amintiți-vă de o informație apărută în presă – care trebuie să fie luată în serios mai mult decât se crede -: S-a reușit să se dovedească faptul că spațiile cosmice, la o anumită distanță de Pământ, nu sunt goale, ci umplute cu azot fin cristalizat. După cum vedeți, lucrurile sunt în prezent încă atât de nesigure, încât o asemenea ipoteză este crezută. Desigur, nu va fi mereu așa, dar acest lucru ne arată cât sunt de superficiale ipotezele admise astăzi. Cineva s-ar putea hotărî într-o bună zi să-și reprezinte că noi trăim aici într-un spațiu vidat, cu Pământul mai dens în centru și, de jur împrejur, azot solidificat, care ne dă iluzia cerului înstelat. Este, evident, un nonsens, dar este lucru știut că oamenii își pot face, chiar după informațiile exterioare, orice fel de reprezentare despre configurația cosmică. Ei bine, această informație despre azotul cristalizat poate să fie, la fel de bine, o farsă, totuși, mulți oameni cred în ea. Nu e deloc o prostie mai mare să crezi asemenea informație, decât să accepți ceea ce este general admis, și care constituie o formă grosieră de materialism. Căci, în realitate, Universul se comportă ca o sferă goală, ca și cum niște forțe ar pătrunde peste tot provenind de la periferie. Este perfect adevărat că suntem în prezența unor structuri solide care se formează din afară, diferențiate doar din stele. Astfel, configurația stelelor pe care noi o vedem este arhetipul a ceea ce se petrece în noi. Ne formăm atunci o imaginațiune despre ceea ce este capul uman.
După ce v-ați îndreptat privirea asupra capului uman, examinați acum constituția păsării. A o compara, pur și simplu – mai ales scheletul –, cu omul sau cu un mamifer duce la o viziune eronată. Această constituție a păsării nu poate fi comparată, de fapt, decât cu capul uman, și trebuie să vedem în acesta o metamorfoză a formei păsării. Restul corpului păsării nu este altceva decât un scurt apendice în diversitatea ei. Picioarele păsării sunt, de altfel, întotdeauna atrofiate.
Reprezentați-vă acum picătura alungită în formă de cilindru. Ceea ce este diferențiat din Cosmos persistă, dar se modifică în diferite feluri, din cauza acestei alungiri care dă naștere trunchiului. Înfășurând trunchiul, trebuie să ne reprezentăm calota craniană atrofiată. Și atunci, trebuie să ne reprezentăm acest cilindru invaginându-se, ceea ce conduce la a treia etapă, aceea a membrelor. Ceea ce am reprezentat, această extindere (R. Steiner face un desen – tabla 18), se produce mai întâi la brațe. A doua extindere creează atunci o a doua copie, provocată din Lună. Pentru a simplifica, lăsați brațele la o parte. Treceți astfel de la sferă la extindere și invaginare. Dacă vă obișnuiți să treziți asemenea imagini – prin extindere și invaginare –, veți face un prim pas spre imaginațiune, vă veți obișnui cu aceasta în sufletul dvs. Căci orice viață organizată – acest lucru e minunat – rezultă din extinderi și invaginări.
 [mărește imaginea] |
Tabla 18 |
Porniți din nou de la sferă, reprezentați-vă extinderea ei în sus, sub influența forțelor periferice. Aici, sub om, cu Pământul, sunteți în prezența unor forțe de sens contrar, care provoacă invaginarea. În sus, Cosmosul alungește, în jos, Pământul invaginează, întoarce pe dos ca un deget de mănușă. Prin conștiența imaginativă, puteți răspunde acum la întrebarea: Ce s-ar întâmpla dacă n-ar exista Pământul sub tine și Cerul înstelat deasupra ta? Astfel, când vreți să faceți să ia naștere niște imaginațiuni, nu vă mulțumiți să modificați configurația umană, ci obișnuiți-vă, trecând de la solid la lichid, să considerați Universul ca un tot. Reprezentați-vă elementul lichid luptând împotriva solidului, împotriva contururilor clar delimitate, integrându-le curentului universal. Astfel, veți ajunge să percepeți peste tot această extindere și această invaginare, să întâlniți niște polarități.
Dvs. știți că embriologia nu indică niciodată de ce-ul proceselor. Ea pornește de la ovul și se mulțumește să constate etapele de morula și gastrula. Și acest lucru trebuie să vi-l reprezentați în mod real: pe de-o parte, suprafața deschide calea acțiunii cosmice, pe de altă parte, invaginarea deschide calea acțiunii pământești.
 [mărește imaginea] |
Tabla 19 |
Examinați o celulă de la suprafața epidermei. Principiul pământesc care provoacă invaginarea se continuă în interiorul omului, ceea ce este lichid este condus, pus în mișcare, iar procesul de invaginare se produce în toate direcțiile. Vi-l puteți reprezenta ca pe un lichid care se solidifică. Considerați orice organ vreți sub acest aspect, veți vedea peste tot niște procese de invaginare rigidizate, fixate, iar, pe de altă parte, niște protuberanțe. Veți ajunge astfel la forma organelor, la perceperea forțelor care acționează din toate părțile și veți ajunge să priviți aceste organe ca provenite dintr-o unitate. Trebuie să porniți, rețineți bine, de la un aspect precis, de la elementul plastic. V-am indicat deja că formele ar trebui să fie percepute prin modelaj. Încercați să luați seama la impresia pe care o aveți când țineți argila cu o mână și o apăsați cu cealaltă; veți avea sentimentul că un spațiu vid este un nonsens. Spațiul este pretutindeni diferențiat, în funcție de forțele care acționează, și astfel veți învăța să înțelegeți treptat ce înseamnă plasticitatea.
Ei bine, dacă vreți să înțelegeți omul sub aspectul său plastic, lucrurile trebuie duse până la capăt. Reprezentați-vă sfera, alungirea ei, invaginarea ei. Imaginați-vă acum această invaginare depășind alungirea, apoi o repetare de trei ori a alungirii și a invaginării. Aceasta vă conduce la forma celor doi plămâni. Ajungeți astfel, treptat, să vedeți raportul dintre aceste forțe și constituția internă a omului. Treceți apoi la ceea ce urmează.
E vorba despre o reprezentare a cărei semnificație va apărea clar după ce va fi publicată cartea Elemente de bază pentru o extindere a artei de a vindeca [Nota 14]. Veți sesiza aici relația dintre organ și funcția sa. Funcția este elementul fluctuant, ceea ce se realizează în sânul mediului lichid. Ceea ce a închis organul în sine însuși este, de asemenea, ceea ce îi trezește funcția. Cu ce corespunde atunci mișcarea lichidelor din stomac? Aceasta reprezintă un proces, menținut în stare fluidă, care corespunde acelui proces care, fixat, a format stomacul însuși. Dacă n-ar fi așa, nici un organ nu ar putea fi vindecat. Dvs. nu puteți acționa decât asupra a ceea ce este fluid, nu asupra organului solid.
Silicea are aceeași activitate ca rinichiul omului. Dacă îi aduc Silicea prezentă în Equisetum, eu suscit, în regiunea renală, o fantomă a acestui organ. Fantoma se substituie, în regiunea respectivă, activității astrale. Această activitate elimină vechea substanță renală și, pe baza lichidelor care circulă, formează noua substanță renală, care, oricum, se regenerează în șapte-opt ani. Suscitând această fantomă, procesul este accelerat. Trebuie să înțelegeți că, pretutindeni unde există organ, există, de asemenea, activitate formatoare de organ. Vă introduceți astfel în omul-pasăre. Există mai mult decât atât. Dacă luați în considerare omul solid, vedeți aceste mici imagini care figurează în atlasele de anatomie, dar în ele vedeți doar 10% din om. Ajungeți la omul-apă, țineți seama de umorile care circulă și de modul în care se concentrează ele, să zicem, în ficat, de modul în care sunt ocupate cu construirea ficatului, pornind de la lichide. Ei bine, fiecare organ ar vrea să devină omul întreg, aceasta este tendința omului fluid în fiecare organ. Dacă extrageți un ficat, el rămâne ficat, dar dacă extrageți lichidul pe baza căruia se formează ficatul, acesta ar avea tendința să devină întregul om. Trebuie să vedem acest lucru în imaginațiune: pe de-o parte, contururile precise, pe de alta, tot ceea ce le pătrunde.
În acest fel se prezintă lucrurile la o examinare serioasă. Formulele de meditație sunt un început, datorită lor veți ajunge să vă spuneți voi înșivă ceea ce v-am descris. Cel care începe să mediteze găsește în aceasta o imensă bucurie interioară, dar, începând de la un moment dat, ceva se răzvrătește, pentru că acest lucru devine extrem de complicat. Dacă nu-și dă toată osteneala, i se întâmplă ceea ce i se întâmplă aceluia care îl caută pe Lucifer și găsește imaginea lui Ahriman [Nota 47]. Meditația provoacă atunci contrariul a ceea ce a căutat. Cel care îl caută pe Ahriman, găsește imaginea lui Lucifer. Aceasta este dificultatea, și adesea ne pierdem răbdarea, obosim. Dar nu timpul contează, ci răbdarea, intensitatea meditației. În acest caz, cinci minute contează. Dar faptul că ne pierdem răbdarea după cinci minute sau după jumătate de an este același lucru. Trebuie să perseverați, și veți înțelege lucrurile; veți înțelege această trecere de la omul solid la omul fluid.
Pentru a aborda omul-aer, aveți nevoie de principiul muzical. Trebuie să sesizați atunci procesul respirator și, dacă meditați corect, atenția dvs. se va orienta spre respirația dvs. Atunci se conturează omul astral, omul-aer. Trebuie să învățați să simțiți: Omul traversează lumea fără conștiență de sine. El învață acum să simtă, să simtă cu respirația sa. Acest lucru se manifestă mai întâi – dacă suntem obișnuiți cu o gândire matematică cât de cât calitativă – când ne întrebăm subit: Ești tu făcut din trei jumătăți? Avem impresia că avem trei jumătăți. De ce? Pentru că începem să simțim, prin intermediul respirației, că avem un plămân cu trei lobi de o parte și cu doi de cealaltă. Făcând astfel experiența proporțiilor interne prin intermediul aerului, ne ridicăm la elementul astral-aerian.
Iar dacă veți ajunge să fiți în stare să vă ascultați când vorbiți, sunteți pe calea cea bună pentru a studia organizarea Eului. Puteți ajunge astfel la organizarea Eului meditând mai întâi, apoi observând atent un schelet de mamifer, de câine, de exemplu, examinând în mod succesiv, cu o profundă atenție, partea posterioară și partea anterioară. Una nu este altceva decât o modificare a celeilalte. Apoi treceți la cosmic, vă reprezentați partea posterioară formată de Lună și partea anterioară de Soare, și modul în care Soarele privește Luna. Apoi vă gândiți la modificarea introdusă prin ridicarea omului pe verticală, ceea ce vă dă transformarea. Astfel, totul e decalat cu un nivel, ceea ce vă conduce spre organizarea Eului. Dar trebuie să procedați astfel: Ceea ce e spațial trebuie să dispară în plastic, plasticul în muzical, iar muzicalul în ceea ce poate avea un sens.
Procedând astfel, veți ajunge la unitate, și aceasta este, de fapt, calea cea mai sănătoasă, altfel vă zăpăciți. Trebuie să porniți de la aceste principii și nu de la detalii.
