Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

CURSUL DE PEDAGOGIE CURATIVĂ

GA 317


CONFERINŢA A 2-A

Dornach, 26 iunie 1924

Cu intenţia de a īncerca să elaborăm aceste lucruri, ca să zic aşa, din temelie, pentru a ne putea dedica apoi practicii, v-am atras ieri atenţia asupra faptului că viaţa sufletească obişnuită de suprafaţă nu poate fi concepută decāt ca un complex de simptome. Dacă vrem să ajungem la realitatea faptică ce stă la baza unei anumite aşa-zise boli mintale, sau debilităţi mintale a unui copil, vedem că toate concepţiile spirituale actuale se mărginesc la descrierea vieţii sufleteşti superficiale, fără a putea face tranziţia la domeniile unde este activă adevărata viaţă sufletească, aşa cum am putut vedea ieri. Dar aici nu poate fi vorba de comportamentul faţă de bolnavii mintali adulţi, – la care se adaugă faptul că īn orice formă de comportament există ceva problematic. Dar ceea ce este posibil să se facă īn cazul copiilor, aceasta trebuie să ne fie prezent īn suflet īn aceste ore. Īn ce redusă măsură ne poate fi utilă observarea vieţii sufleteşti superficiale – «superficial» īnţeles aici nu īn sens peiorativ, ci doar īn sens spaţial –, īn ce măsură această viaţă sufletească superficială nu poate decāt induce īn eroare, voi īncerca să vă demonstrez īn această introducere, printr-un exemplu cras, care poate prezenta o deosebită importanţă tocmai pentru sarcina pe care v-aţi ales-o dvs.

La ora actuală există un oarecare fost procuror pe nume Wulffen [ Nota 1 ]. El s-a ocupat – din punctul de vedere al psiho-criminologiei – cu tot felul de anomalii mintale, şi a produs īn acest domeniu o serie de tomuri groase. Cum ajunge o astfel de persoană, care nu porneşte originar de la medicină, să facă astfel de consideraţii? Īn funcţia sa de procuror, Wulffen a făcut cunoştinţă cu un vast domeniu al vieţii sufleteşti anormale; la o vārstă mai īnaintată, el s-a apucat să ia la cunoştinţă diverse probleme medicale, şi combină apoi ceea ce a perceput īn viaţa profesională, cu ceea ce şi-a īnsuşit mai tārziu prin diverse lecturi, dezvoltānd din aceasta o teorie, care trebuie să ia naştere, pur şi simplu, dat fiind condiţiile aşa-zise ştiinţifice actuale. Căci, sau acestea din urmă sunt luate īn serios, şi atunci rezultă din ele īn mod necesar aşa ceva, ca īn cazul lui Wulffen, sau nu sunt luate īn serios, şi atunci se iveşte necesitatea imperioasă de a recurge la punctul de vedere al antroposofiei. O cale reală de mijloc este, īntotdeauna, un compromis foarte dubios.

Acest procuror Wulffen a ţinut recent o conferinţă īn Zürich, şi anume īn domeniul psiho-criminologic, īn care a vorbit despre viaţa sufletească anormală – psiho-patologie. Este important să aruncăm o privire asupra acestui fapt, căci Dvs. sunteţi expuşi īn orice moment unor astfel de lucruri. Dacă cugetaţi astăzi la ceea ce aţi īnvăţat cānd aţi luat īn mānă o lucrare ştiinţifică, o lucrare oarecare, provenită din modul de gāndire ştiinţific actual, veţi găsi la tot pasul mostrele de gāndire şi mentalitatea, care-şi găseşte expresia doar īntr-un mod deosebit de radical la acest procuror, astfel īncāt trebuie ştiut unde duce īn mod necesar, tocmai īn domeniul psiho-patologiei, ştiinţa actuală. Īnainte de a vă citi articolul din ziar [ N.Tr. 6 ], vă atrag atenţia că Wulffen rămāne īn continuare o capacitate considerabil mai īnsemnată, că el are oricum mai multă dreptate decāt jurnalistul care relatează despre această conferinţă. Jurnalistul nu poate decāt să-şi bată joc de Wulffen, pentru că el, slavă domnului, are de partea sa publicul, īmpotriva psihiatriei şi psiho-criminologiei. Desigur, īn acest caz tonul īn care este scris articolul nu trebuie să īnsemne pentru Dvs. nimic, deoarece jurnalistul este, cu toate acestea, īn raport cu Wulffen, cel mult mai puţin capabil, el nu poate decāt să-şi bată joc, dar nu are nici cea mai mică bănuială că batjocura lui se referă la ştiinţa actuală, şi nu la Wulffen. Căci, īn realitate, ştiinţa pe care o reprezintă Wulffen, şi din care el se adapă, ar trebui, dacă vrea să fie integră şi sinceră, să se prezinte pretutindeni īn această formă. Dar acum să lăsăm să ne treacă prin faţa sufletului acest articol din ziar, căci el ne priveşte pe noi. Titlul articolului este: «Schiller [ N.Tr. 7 ] sub ocularul psihanalizei procurorului». De fapt ar trebui să se numească: «Friedrich Schiller considerat de psihanaliza psihologiei şi psihopedagogiei actuale».

«Fritz Schiller, fără avere, de origină suabă, cāndva profesor īn Jena şi autor a diverse piese revoluţionare, a fost adus īn faţa tribunalului vinerea trecută, la 29 februarie 1924, de către procurorul din Dresda, dr. E. W. Wulffen, bine-cunoscut şi mult-apreciat nu numai īn cercurile de specialitate. Īntr-o pledoarie strălucită, procurorul a obţinut īn faţa numerosului auditoriu al Asociaţiei Juriştilor din Zürich un succes cu atāt mai incontestabil, cu cāt acuzatul, din cauză de deces, nu a putut lua parte la proces şi, probabil, doar cu o mānă invizibilă, a arătat īn direcţia a ceea ce ea scrisese īn timpul vieţii.

Dl. procuror Wulffen procedă la rāndul său cu un expozeu bine asamblat, dovezile fură prezentate īntr-un mod incontestabil; chiar şi corespondenţa privată a acuzatului a fost confiscată, vreau să spun citită, de către procuror şi, ce să vezi? sub asistenţa dr. Wulffen s-au deschis ochii auditoriului: dragostea poporului şi a tineretului nostru faţă de Schiller este dezvăluită īn adevăratele ei rădăcini hidoase: Schiller a devenit popular datorită cruzimii sale īnnăscute, care-l predispune la orgii īn măreţia sumbră a groaznicului, şi-l mānă să scrie balade precum «Pruncucigaşa», «Cocorii lui Ibykus», «Scufundătorul», «Mănuşa», «Īn căutarea ciocanului», īn care, de pildă, īn cuvintele batjocoritoare: «L-am lichidat! Contele īşi va lăuda slujitorii!», iese concludent la iveală cruzimea lui Schiller, hrănită din lupta sa cu propriul corp debil. Şi tragediile lui Schiller, care trezesc īn auditoriu milă şi īnfiorare, de ce sunt ele atāt de apreciate? Pentru că ele apelează la calităţi criminale latente ale publicului şi fac posibilă refularea inofensivă a instinctelor periculoase.

Toate aceste afirmaţii sunt făcute de către dl. procuror Wulffen care, īn final, se confesează a fi un convins admirator al lui Schiller; el īncheie chiar cu epilogul lui Goethe [ N.Tr. 8 ] la poemul «Clopotul»: «Domnul să ne păzească de prieteni!»

Desigur, dl. procuror īi acordă lui Schiller, īn ciuda dovezilor zdrobitoare, circumstanţe atenuante: simţămāntul său de libertate, care, prin oprimarea prematură şi, cu siguranţă, īn relaţie cu un complex de inferioritate, izbucneşte timpuriu īn «Hoţii», şi care se sublimează treptat pentru ca, īn final, īn «Tell», să apologizeze o revoluţie pe tărāmul ordinii. De altfel, relaţia lui Schiller cu Binele şi Răul ar fi fost stabilită doar pe criterii estetice şi, precum s-a pomenit deja, arterele nutritive ale poeziei lui Schiller sunt dezvăluite şi definite rapid de către dl. dr. Wulffen: cruzime şi impuls nestăvilit de libertate. Lupta cu aceste impulsuri lăuntrice, pe care le-a „sublimat“ īn poezie, l-ar fi dus pe Schiller la perfecţiune.» Aici aveţi complexul de inferioritate: desigur, īn copilărie...

Nu-i aşa, un lucru trebuie să fie limpede: ce ar lua naştere dacă ştiinţa actuală s-ar transfera īn pedagogie, iar pedagogii, conform acestei ştiinţe, ar preda īn aceste şcoli, īn care ar fi prezent un Schiller. Acest lucru trebuie avut īn vedere cu toată luciditatea posibilă.

Rezumaţi acum cele expuse de mine ieri, şi veţi vedea că, după cum spuneam, tot aşa cum īn cazul altor boli, tocmai pe baza altor simptome orientative, se poate trage o concluzie asupra stării de fapt, la fel este posibil, ca din ceea ce reprezintă viaţa sufletească: gāndire, simţire şi voinţă, să se stabilească relaţii, respectiv să se tragă concluzii asupra stării de fapt. Şi am văzut, cu ajutorul exemplului ficatului, cum adevărata origine a unei anomalii sufleteşti, şi anume că bolnavul īn cauză nu poate trece de la intenţia de a face ceva, la faptă, trebuie căutată īntr-o anomalie mai subtilă a ficatului şi că, luānd această abnormitate ca punct de plecare, se poate aplica un tratament atāt īn sens educativ-pedagogic, cāt şi īn sens terapeutic.

Acum trebuie, īnainte de a ne dedica amănuntelor practice, să aruncăm din nou o privire asupra vieţii sufleteşti a copilului. Am văzut că, pe de o parte, corpul constituie īn primii şapte ani un model, după care individualitatea īşi elaborează cel de-al doilea corp, care asigură funcţiile īn perioada dintre schimbarea primei dentiţii şi maturitatea genitală. Atunci cānd individualitatea este mai puternică decāt ceea ce este prezent īn dotarea ereditară, copilul va īnvinge īn cursul perioadei schimbării primei dentiţii, mai mult sau mai puţin, această dotare ereditară, şi se va manifesta ca individualitate şi exterior-corporal, īn īntreaga sa configuraţie sufletească. Dacă individualitatea copilului este mai slabă, ea va fi oprimată de dotarea ereditară: ea va prelucra modelul de aşa manieră īncāt va lua naştere o copie corporală-vizibilă fidelă a modelului. Īn acest caz se va putea vorbi de daruri moştenite īn adevăratul īnţeles al cuvāntului. Căci īntre schimbarea primei dentiţii şi maturitatea genitală totul este prezent aşa cum se dezvoltă din individualitate. Aptitudinile moştenite se manifestă īn mod deosebit de evident atunci cānd individualitatea a fost prea slabă pentru ca să le īnvingă, pentru a lucra karmic, īn propriul sens. De aceea adevăratul impuls karmic este dominat de bagajul ereditar.

Dar, dragii mei prieteni, concomitent trebuie să considerăm, īn sensul unei simptomatologii generale, felul īn care se comportă gāndirea īn raport cu dezvoltarea voinţei la copil. Aţi văzut ieri deja, īn ce măsură aceste lucruri nu pot fi considerate decāt ca o simptomatologie. Aţi văzut că gāndirii, aşa cum se manifestă ea īn cadrul vieţii sufleteşti superficiale, īi corespunde o activitate sintetică ce stă la baza formării şi structurării, organizării creierului, şi că expresiei voinţei īi stă la bază o activitate analitică, o activitate de diferenţiere, care fundamentează organele omului metabolic-motor.

Să privim acum, pentru īnceput, gāndirea, cu activitatea sintetică a creierului, care-i stă la bază. Trebuie să ne fie limpede ce sunt gāndurile īn realitate. Căci gānduri „intră“ mereu, treptat, īn organismul copilului. Şi adultul are ceea ce poate gāndi un om īn general, mai mult sau mai puţin fragmentar, īn ambient. Cineva are un conţinut mai bogat de gānduri, altcineva un conţinut mai precar. Dar ce sunt gāndurile īn realitate? Concepţia actuală, care duce decadent īn mod consecvent la wulffenianism, vede īn gānduri ceva care se dezvoltă, īn mod treptat īn om. Şi atunci cānd omul ajunge să aibă astfel de gānduri care au valoare īn lume, se afirmă că el a dezvoltat aceste gānduri din sine-īnsuşi. Dar, dacă-l examinăm realmente pe om pe baza concepţiei antroposofice, nu vom descoperi la el, īn nici un caz, ceva din care să se nască gāndurile. Toate cercetările care au ca scop descoperirea a ceva din care să provină gāndurile se aseamănă – sub aspect spiritual-ştiinţific – cu situaţia īn care cineva ar primi īn fiecare dimineaţă, de undeva, o oală plină cu lapte (v. fig. 3, planșa 2 dreapta), şi īntr-o bună zi ar īncepe, din mare deşteptăciune, să cugete, īn ce fel lutul, din care este făcută oala, produce īn fiecare dimineaţă laptele. Īn lutul din care este făcută oala nu va fi găsit niciodată ceva din care ar putea proveni laptele. Dar să ne īnchipuim că o servantă sau, să zicem mai bine, o guvernantă, ridicată la rangul unei moderne stăpāne a casei (chiar dacă acest lucru este aproape imposibil, nu-i aşa?), cineva care poate nu a perceput niciodată īn ce fel ajunge laptele īn oală: o astfel de persoană, care ar putea cugeta asupra faptului că laptele izvorăşte din lut, asupra felului īn care se petrece acest lucru, va fi considerată ca fiind fără minte. Īntr-adevăr, aceasta este o ipoteză care se conduce singură ad absurdum, dacă s-ar face o astfel de presupunere īn legătură cu oala de lapte. Ştiinţa care se ocupă cu gāndirea ajunge la această ipoteză. Atāt de lipsită de minte, neīndoielnic, este această ştiinţă! Căci dacă se cercetează cu toate mijloacele pe care le oferă ştiinţa spirituală, şi despre care aceasta vorbeşte de mai bine de douăzeci de ani, dacă se cercetează cu toate aceste mijloace, se ajunge la concluzia că īn organizaţia omului nu există nimic, dar absolut nimic, care să poată produce gānduri. Aşa ceva nu există, pur şi simplu. Aşa cum laptele trebuie turnat īn oală, pentru a fi īn ea, tot aşa trebuie să vină gāndurile īn om, pentru a fi īn el.

figura 3
plansa 2
[măreşte imaginea]
Figura 3 Planşa 2

Şi de unde vin ele, īn viaţa pe care o considerăm īn primă instanţă, dintre naştere şi moarte? Unde sunt ele? Aşa cum se poate cerceta provenienţa laptelui, tot astfel trebuie să găsiţi şi unde se află gāndurile. Unde sunt aceste gānduri? Vedeţi, noi suntem īnconjuraţi de lumea fizică. Dar şi de lumea eterică, din care este extras, nemijlocit, īnainte de a descinde la īncarnarea noastră fizică, corpul eteric. Corpul eteric al omului este luat din eterul universal general, care este prezent pretutindeni. Acest eter universal, dragii mei prieteni, este īn realitate purtătorul gāndurilor. Acest eter universal, avut de toţi īn comun, este purtătorul gāndurilor, īn el sunt conţinute gāndurile, acolo sunt gāndurile vii, despre care v-am vorbit mereu, şi īn conferinţe antroposofice am arătat că omul este părtaşul lor īn viaţa preterestră, īnainte ca el să descindă pe Pămānt. Tot ce există ca astfel de gānduri se află īntr-o formă vie īn eterul universal, şi nu este extras niciodată īn viaţa dintre naştere şi moarte: niciodată. Tot ce conţine omul ca o provizie de gānduri vii, primeşte el īn clipa īn care descinde din lumea spirituală, deci atunci cānd īşi părăseşte propriul element viu de gānduri, cānd descinde şi īşi formează propriul corp eteric. Īn acest corp eteric sunt īncă gāndurile vii, īn ceea ce formează şi organizează omul.

Dacă refac schema de ieri (v. fig. 4, planşa 2 stānga), vedeţi aici omul cu viaţa sufletească simptomatică: gāndire, simţire, voinţă, iar īndărătul acesteia avem viaţa sufletească, adevărata viaţă sufletească; şi astfel avem o parte a vieţii sufleteşti reale īn gānduri. Iar aceste gānduri, pe care le extragem din eterul universal general, ne formează īn primă instanţă creierul şi, īntr-un sens mai larg, sistemul nostru neuro-senzorial. Aceasta este gāndirea vie, ea ne creează creierul ca organ deconstructiv, ca organ care, īntr-o oarecare măsură, prelucrează materia īn felul următor.


figura 4
Figura 4

Dacă privim īn jurul nostru, acolo se află substanţa pămāntescului, īn diferitele ei procese şi moduri de acţiune. Aceste procese, care trăiesc īn natură, sunt deconstruite treptat prin activitatea gāndirii vii, astfel īncāt, īn permanenţă, aici (v. fig. 4) se deconstruieşte. Aceasta īnseamnă că procesele naturale sunt stopate. Aşadar, īn creier are loc īnceputul stopării proceselor naturale, şi materia se sedimentează permanent īn excreţie. Materia care este eliminată, care este deci materie excretată şi devenită inutilizabilă, constituie nervii. Şi aceşti nervi, prin faptul că sunt prelucraţi īn acest mod de gāndirea vie, sunt dotaţi, prin aceea că sunt deconstruiţi permanent, cu o facultate care este foarte asemănătoare celei a unei oglinzi. Prin aceasta ei sunt dotaţi cu facultatea de a oglindi īn sine gāndurile din eterul ambiant, şi prin aceasta ia naştere gāndirea subiectivă, gāndirea superficială (de suprafaţă), care constă doar din imagini oglindite, pe care le purtăm īn noi īntre naştere şi moarte. Prin aceea că purtăm īn noi gāndirea vie activă, devenim apţi să opunem lumii sistemul nostru senzorial-nervos, să concepem īn imagini oglindite impresiile care trăiesc īn eterul ambiant, şi să le proiectăm īn conştienta noastră. Astfel īncāt această gāndire şi reprezentare a vieţii sufleteşti de suprafaţă nu este nimic altceva decāt reflectarea gāndurilor care trăiesc īn eterul universal.

Dar, dacă vă comparaţi pe sine cu propria imagine din oglindă, veţi ajunge la concluzia că sunteţi altceva decāt imaginea oglindită. Tot astfel puteţi compara gāndurile cu imaginile lor oglindite, şi veţi obţine gāndirea moartă, aşa cum imaginea Dvs. oglindită este moartă īn raport cu Dvs., care staţi viu īn faţa oglinzii. Un gānd deformat, ilogic, iraţional nu poate exista niciodată īn eterul universal. Dar gāndurile pe care le conţine gāndirea obişnuită, de suprafaţă, sunt doar oglindirile gāndurilor din eterul universal. De unde poate proveni un gānd iraţional, deformat? Din aceea că oglinda, tot ce a luat naştere la formarea creierului, nu este īn regulă. Aşadar este vorba de a regăsi īn mod just calea de la gāndul deformat la ceea ce acţionează īn realitate īn sistemul neuro-senzorial, la ceea ce şi-a creat omul din adevărata viaţă a gāndirii vii. Din aceasta rezultă că trebuie să fim deplin conştienţi de următorul fapt: la conţinutul gāndului propriu-zis, la gāndurile reale, noi nu avem nicidecum acces, căci ele sunt prezente īn eterul universal īn forma lor perfectă.

Deci va trebui să īncercăm tot ce este posibil, pentru ca cel ce ne-a fost īncredinţat spre creştere şi educare să găsească calea de acces la acest eter universal. Acest lucru nu-l vom realiza niciodată dacă nu suntem pătrunşi, ca educatori, de simţămāntul că vitalitatea gāndurilor, care domneşte īn justeţe absolută, este conţinută īn eterul universal. Fără a avea această atitudine cosmic-religioasă nu vom avansa niciodată pānă acolo īncāt să dezvoltăm atitudinea justă faţă de copil. Şi tocmai această atitudine este decisivă; şi vă voi demonstra de ce tocmai de această atitudine depinde totul.

Ce acţionează asupra copilului, ce este īn copil, atunci cānd el ajunge să gāndească gānduri deformate, şi ce acţionează īntr-un asemenea caz, din educator, asupra copilului? Din cele expuse de mine puteţi īnţelege că atunci cānd apar astfel de fenomene, corpul eteric nu a fost format īn mod adecvat. Cānd omul vine, descinzānd din existenţa preterestră, īn eterul universal sunt doar gānduri juste, corecte, dar aceste gānduri trebuiesc să fie īnsuşite de cel ce se īnveşmāntează īn corpul său eteric.

Să ne īntoarcem acum la oala noastră de lapte. Despre lapte nu putem spune că este format, īn cine-ştie-ce fel, īn mod inadecvat: laptele ia forma ce-i este dată de īnveliş, īn cazul nostru de oală. Dacă avem un vas construit ca lumea, laptele este plasat īn mod adecvat. Acum să ne imaginăm că unui om sucit, realmente sucit, īi dă prin cap ideea de a construi un vas īn acest fel (v. fig. 3): şi acum el toarnă laptele īn acest vas, dar laptele nu poate ajunge īn interiorul vasului. Iar acum el socoteşte, şi cānd calculează volumul, adaugă la īntreg partea de jos. Acesta este cazul cel mai extrem. Este posibil ca vasul să fie construit nepriceput īn toate direcţiile. Se poate, de pildă, ca vasul să se răstoarne, īncāt din treizeci de zile ale unei luni, fiindcă fundul a fost construit cu neīndemānare, laptele să se verse – să zicem – douăzeci şi şapte de zile. Este vorba aşadar de faptul că laptele va fi īn vas aşa cum este vasul. Corpul eteric cu īntreaga sa vitalitate este īn om, aşa cum vine acest om din existenţa preterestră, cu karma sa, şi cum īşi poate asimila el acest corp eteric. De acest lucru trebuie să fim deplin conştienţi.

Şi nu este chiar imposibil ca omul să ajungă aici, prin karma sa, cu ceva care nu este tocmai neasemănător acestui vas. Dacă el vine, de pildă, astfel, īncāt, – conform karmei sale –, nu poate pătrunde integral sistemul metabolic-motor, atunci acest sistem va fi īntreţinut īn mod insuficient de corpul eteric, şi omul şi-a dezvoltat īn mod adecvat corpul său eteric īn regiunea capului, dar l-a dezvoltat insuficient īn regiunea inferioară a corpului şi īn cea a membrelor. Corpul eteric este lipsit īn aceste locuri de gāndurile formatoare. Astfel īncāt ceva trebuie să ne fie limpede, īnainte de toate: īn cazul multor copii subdotaţi sufleteşte avem de a face cu un corp eteric imperfect dezvoltat. Şi trebuie să ne īntrebăm: ce acţionează asupra unui corp eteric īn perioada de dezvoltare a copiilor, ce acţionează asupra unui corp eteric?

Aici ne īntālnim cu o lege pedagogică, care este valabilă pentru īntreaga pedagogie, şi anume: īn lume acţionează asupra unui domeniu – indiferent de provenienţa lui –, domeniul imediat superior. Şi un domeniu se poate dezvolta numai prin aceea că asupra lui acţionează domeniul imediat superior. Asupra dezvoltării corpului fizic poate acţiona doar ceea ce trăieşte īn corpul eteric. Asupra dezvoltării corpului eteric poate acţiona numai ce trăieşte īn corpul astral. Asupra dezvoltării unui corp astral poate acţiona doar ceea ce trăieşte īn eu. Şi asupra unui eu poate acţiona numai ceea ce trăieşte īn sinea spirituală. Aş putea continua şi dincolo de sinea spirituală, dar aceasta ar īnsemna să intrăm īn domeniul īnvăţăturii esoterice.

Ce īnseamnă aceasta? Dacă vă daţi seama că īntr-un copil corpul eteric este atrofiat īntr-un fel oarecare, trebuie să vă modelaţi propriul corp astral īn aşa fel īncāt el să poată acţiona corector asupra corpului eteric al copilului. Astfel īncāt, īn contextul schemei pedagogice, putem afirma următoarele:

Copil:

corp fizic
corp eteric
corp astral
eu

Educator:

corp eteric
corp astral
eu
sinea spirituală

Propriul corp eteric al educatorului trebuie – şi acest lucru trebuie să se petreacă prin formarea īn seminar –, să poată acţiona asupra corpului fizic al copilului. Propriul corp astral al educatorului trebuie să poată acţiona asupra corpului eteric al copilului. Propriul eu al educatorului trebuie să poată acţiona asupra corpului astral al copilului. Şi acum poate că vă veţi īnfiora lăuntric, căci aici stă sinea spirituală a educatorului, despre care veţi crede că nu este dezvoltată. Ea trebuie să acţioneze asupra eului copilului. Dar legea este aşa cum am enunţat-o. Şi vă voi arăta, īn ce măsură, realmente, nu numai īn educatorul ideal, ci şi īn cel mai imperfect educator, sinea spirituală a educatorului, de care acesta nu este deloc conştient, acţionează asupra eului copilului. Fiinţa educaţiei este īnvăluită īntr-o serie de mistere.

Dar acum ne devine limpede că asupra corpului eteric deformat al copilului trebuie să acţioneze īnsănătoşitor corpul astral al educatorului. Şi cum poate fi educat, auto-educat, avānd īn vedere tocmai un asemenea context, corpul astral al educatorului, aşa cum trebuie să se petreacă acest fapt astăzi? Căci antroposofia poate da numai impulsuri, ea nu poate īntemeia imediat seminare pentru orice. Propriul corp astral al educatorului trebuie să fie astfel constituit īncāt să aibă o īnţelegere instinctivă pentru atrofiile, pentru deformările din corpul eteric al copilului.

Să presupunem că corpul eteric al copilului ar fi atrofiat īn regiunea ficatului. Prin aceasta este produsă īn copil starea de a avea anumite intenţii, de a vrea mereu, dar că această voinţă se blochează īnainte de īnfăptuire. Dacă educatorul poate reproduce lăuntric această stare afectivă, de a-şi īncorda mereu voinţa spre faptă, dacă poate resimţi această blocare a voinţei şi totodată poate dezvolta din propria-i energie o compasiune profundă cu această stare resimţită lăuntric, atunci īşi formează īn propriul corp astral īnţelegerea pentru această stare a copilului şi va ajunge, treptat, la purificarea īn sine a oricărei urme de simpatie sau antipatie faţă de acest fenomen ce se petrece īn copil. Prin aceea că educatorul se purifică lăuntric de orice simpatie şi antipatie, el acţionează īn sens educativ asupra propriului său corp astral. Atāta vreme cāt se arată simpatie sau antipatie faţă de o astfel de tendinţă a copilului, şi anume, de pildă, că vrea să meargă şi nu poate – aceasta se poate intensifica pānă la stări patologice, se poate potenţa pānă la stări patologice surprinzătoare; şi această tendinţă degenerează īntotdeauna īn stări patologice, care sunt definite astfel, īncāt se afirmă că copilul nu poate īnvăţa să meargă –, atāta vreme cāt educatorul are simpatie sau antipatie faţă de ele, cānd aceste stări sunt prezente īn forme uşoare, atāta vreme cāt educatorul este iritat de aceste stări, el nu va putea educa īn mod eficient. Doar atunci cānd se atinge stadiul ca acest fenomen să-i devină educatorului o imagine obiectivă, pe care el o acceptă cu calm răbdător, şi nu resimte nimic altceva decāt compasiune, doar atunci există īn corpul astral atitudinea sufletească ce-l face pe educator apt de a-l īnsoţi īn mod just pe copil. Şi atunci el va face tot restul necesar, mai mult sau mai puţin bine. Căci, dragii mei prieteni, nu veţi crede cāt de indiferent este de fapt ceea ce educatorul spune superficial, sau nu spune, şi cāt de esenţial este cum este educatorul īnsuşi.

Cum se ajunge īnsă la o astfel de īnţelegere? La o astfel de īnţelegere se ajunge tocmai prin aceea că se dezvoltă un interes mereu crescānd pentru misterul organizaţiei omului īn general. Această taină, acest interes pentru organizaţia umană, lipseşte cu desăvārşire īn civilizaţia actuală. De aceea civilizaţia actuală nu ştie un lucru: civilizaţia actuală īl priveşte, să zicem, pe un debil mintal grav [lipsă īn text]. Desigur, lucrurile nu pot sta altfel, căci ele se petrec īn cadrul civilizaţiei; de aceea, aceste lucruri, pe care noi trebuie să le īnţelegem, nu vor putea fi practicate īn toate cazurile īn această formă. Şi din acest motiv este de mare importanţă ca printre dvs. să nu se afle fanatici, care sunt de la bun-īnceput atāt de fanatici īncāt să nu īnţeleagă consecinţele unui adevăr īn legătură cu lucrurile care trebuie să acţioneze esoteric īn viaţa practică. De aceea, cercurile īn care se vorbeşte despre astfel de lucruri, nu pot fi restrānse atāt cāt este necesar, pentru că omul civilizaţiei actuale nu poate pricepe de ce, īn anumite cazuri, nu se poate proceda conform unei directive. Aceste lucruri trebuie īnsă ştiute, şi apoi trebuie năzuit la conduita cea mai raţională, care să fie aplicată acolo unde este posibil, şi, – aceasta va fi cazul īn educaţie, la copiii subdotaţi –, să fie aplicată īn limitele corespunzătoare. Căci īn cazul bolnavilor mintali adulţi nu veţi putea adopta această conduită, pentru că acolo se amestecă ceva care nu are nimic de-a face cu lucrurile īn sine: poliţia. Īn clipa īn care, īntr-o astfel de situaţie, ai de-a face cu impulsuri de altă natură decāt ceea ce decurge din lucrurile īn sine, īn momentul īn care intervine legea, nu mai poţi acţiona īn sensul descris. Căci legea este ceva general şi nu poate fi aplicată la individual; legea nu poate fi decāt generală. Justiţia este, īn orice caz, o adevărată otravă pentru tratamentul oamenilor anormali. Dar cu ea aveţi de-a face. Nu puteţi aplica aceste lucruri īn mod fanatic, ci trebuie să le lăsaţi să se integreze īn viaţa reală la modul la care aceasta este posibil.

Porniţi de la presupunerea că aveţi de-a face cu un om despre care se spune că ar fi debil mintal grav, şi puteţi, la modul īn care se practică astăzi aceste lucruri, să descrieţi psihografic, īn simptome: el face lucrurile cele mai ne-normale – conform etaloanelor obişnuite. Dar despre ce este vorba īn realitate, la aceasta nu se gāndeşte nimeni īn cadrul civilizaţiei actuale; ceea ce stă la baza acestei situaţii este că acest om, care se prezintă astăzi ca un nebun notoriu, poate să fi fost cāndva, īntr-o altă īncarnare, o personalitate de seamă, poate să se fi manifestat – cine-ştie-cānd – īn mod genial. Dar, să zicem, această manifestare genială, ar fi fost īn urmă cu două īncarnări (v. fig. 5, planşa 3 jos). Apoi ar fi urmat o īncarnare īn care persoana īn cauză ar fi fost īncarcerată de timpuriu, astfel īncāt nu ar fi venit deloc īn contact cu lumea. Apoi a trecut prin moarte şi a trăit īn continuare, pentru ca să revină acum ca „nebun“. Tocmai din cauză că cele asimilate de el īn timpul īncarnării au rămas complet īn afara domeniului trăirii corpului fizic şi eteric, de aceea el nu a avut ocazia să le prelucreze, şi vine la īncarnare, din acest motiv, īn totală necunoaştere a interiorului corpului uman, şi nu poate intra īn corpul fizic şi eteric, rămāne permanent īn afara lor şi, pentru că el nu se poate servi de corpul fizic, tocmai de aceea este „dement“. El se manifestă astfel īncāt noi vedem ce este el īn realitate numai dacă facem abstracţie de corpul său fizic şi eteric, şi dacă ne īndreptăm privirea asupra corpului astral şi eului său.

figura 5
plansa 3
[măreşte imaginea]
Figura 5 Planşa 3

Gāndiţi-vă, avem un asemenea om īntr-un copil ce ne stă īn faţă. Aici avem această permanentă īncercare īn fiinţa umană a copilului de a intra īn corpul fizic şi īn corpul eteric, şi totodată această respingere. Este posibil să avem un astfel de caz, īn care, să zicem – schematic ar fi aici corpul fizic şi corpul eteric (v. fig. 6, planșa 3 dreapta) – avem anumite organe, care nu sunt īn ordine; corpul astral şi eul vor să intre. Ele intră peste tot, dar acolo (v. fig. 6, planșa 3 dreapta) nu pot intra „ca lumea“, trebuie să depună de fiecare dată un efort. Să zicem, corpul astral şi eul trebuie să facă un efort de fiecare dată cānd vor să pătrundă īn ficat şi stomac. Acest efort se manifestă īntr-o manieră ciudată: ia naştere un fel de ritm anormal, efortul duce la aceea că eul, la un moment dat, se īntăreşte, pentru ca apoi să se slăbească. Şi avem īn copil, alternānd, o senzaţie puternică a ficatului şi stomacului, dar īncă īnainte ca aceasta să devină conştientă, avem o senzaţie diminuată a acestor organe. Şi copilul oscilează permanent īntre senzaţia crescută şi diminuată a ficatului şi stomacului. Prin aceasta, copilul nu ajunge să-şi utilizeze corpul īn mod aşa-zis normal. Căci corpul poate fi doar atunci utilizat, cānd acest ritm nu apare, iar corpul astral şi eul, lin, iau īn posesie toate organele.

figura 6
Figura 6

Dar cum ajungem la īnţelegerea unui astfel de lucru? Īnţelegerea unui astfel de fenomen se dobāndeşte dacă lucrurile sunt privite, īn totalitate, cam īn felul următor.

Să presupunem că avem īn faţa noastră un om deosebit de inteligent, care īnsă nu este (de meserie tocmai) ceasornicar; dar el este nevoit să-şi repare singur ceasul, care a stat. Acestui om i se īntāmplă că, īn loc să repare ceasul, īl strică de tot. Acest lucru nu este nicidecum un impediment, ca el să fie foarte inteligent. Din incapacitatea de a domina posibilităţile īntr-o situaţie dată, şi nu din lipsă de inteligenţă eşuează inteligenţa lui. Īn acest fel este posibil să eşueze īn mod general genialitatea la descinderea din existenţa preterestră īn existenţa pămāntească, numai că eşecul nu este de aşa scurtă durată, ci ţine o viaţă īntreagă.

Dar tocmai aceasta ne solicită să privim la ceea ce descinde, să privim cu ochi plini de iubire la ceea ce se manifestă īn aşa-zisa debilitate, să privim toate detaliile care se manifestă īn debilitate, să depăşim simpla simptomatologie a vieţii sufleteşti, care poate duce (cel mult) la psihografie, şi să privim la contextul karmic īn care se include acest debil, să privim mai mult la relaţia lui cu lumea exterioară, īn ce situaţii se implică el – căci aceste situaţii sunt incredibil de interesante –, la toate acestea să privim mai obiectiv, şi apoi să găsim această „nebunie“ deosebit de interesantă, şi să o considerăm drept o imagine deformată a celei mai īnalte īnţelepciuni, drept o poartă deschisă dinspre lumea spirituală, care se manifestă tocmai prin aceste imagini deformate, să găsim toate acestea din ce īn ce mai interesant, nu īn sensul senzaţionalului, ci să găsim că abnormităţile sunt ceva intim-interesant. Căci, dacă se īntāmplă ca o abnormitate să pătrundă realmente īn corpul fizic şi eteric, dacă are loc ceea ce am schiţat mai īnainte, că ia naştere un ritm prin puternica exercitare a activităţii astral-eu-lui, care pătrunde puternic īn corpul fizic şi eteric, le īnvinge, devine apoi mai slabă, dacă ne apropiem de ceea ce ne vine īn īntāmpinare dintr-un asemenea fenomen, ne apropiem īn aşa fel īncāt să putem observa ce are loc īn momentul pătrunderii intense, īn momentul slăbirii activităţii, dacă ne apropiem noi īnşine cu iubire de acest fenomen, atunci este posibil ca tocmai din acest ritm să rezulte faptul că, dacă el, mai tārziu, este īnvins, ficatul şi stomacul sunt pătrunse īntr-un mod mai intens decāt este cazul īn mod normal, şi atunci se poate manifesta un geniu al faptei, al activităţii, pe cānd dacă totul ar fi lăsat īn voia sorţii, aceste lucruri s-a echilibra de-abia īn viaţa de mai tārziu, dintre moarte şi o nouă naştere. Cugetaţi la acest fapt, de care trebuie să fiţi conştienţi: prin faptul că educaţi copii subdotaţi, interveniţi īn ceea ce se petrece, – īn mersul natural al lucrurilor, fără intervenţie, sau īn cazul intervenţiei inadecvate –, abia atunci cānd copilul a trecut dincolo de pragul morţii, şi se naşte īn viaţa următoare; şi prin aceasta interveniţi profund īn karmă. La fiecare tratament al unui copil subdotat se intervine īn karmă şi, fără īndoială, trebuie intervenit. Este o intervenţie justă, (căci) anumite lucruri trebuiesc īnvinse.

Că anumite lucruri sunt īnvinse, īn acest sens au avut recent cāţiva din cei de faţă, care au fost şi īn Breslau [ N.Tr. 9 ] [ Nota 2 ], un exemplu, pe care vreau să-l relatez aici, pentru ca dvs. să īncepeţi să gāndiţi īn mod just la aceste lucruri. Īn cadrul Cursului de agricultură [ N.Tr. 10 ] ţinut īn Breslau, am formulat anumite directive pentru tratarea īn mod adecvat a agriculturii. Printre auditori se afla şi un agronom mai īn vārstă, care este şi un vechi membru al Societăţii (Antroposofice). El nu a reuşit de-a lungul īntregului curs să depăşească o anumită senzaţie, care a ieşit mereu la iveală īn cursul discuţiilor. El spunea īntr-una: da, dar dacă se procedează aşa [ N.Tr. 11 ], se face uz de mijloace oculte, pentru a efectua lucruri practice. Nu afectează aceasta moralitatea īntr-un sens prea profund? Nu pot fi utilizate aceste lucruri şi īn sens imoral? El nu putea depăşi acest scrupul şi suspecta, īn aplicarea unor astfel de lucruri, magia neagră. Fireşte, un asemenea lucru devine magie neagră dacă nu este tratat cum se cuvine. De aceea am spus cāt se poate de limpede: Desigur, moralitate trebuie să fie prezentă īn toate aceste lucruri. De aceea eu presupun că toţi cei ce au participat la curs, au făcut-o pentru a sluji omenirii, pentru a ajuta agriculturii, īn deplină moralitate. De aceea „Cercul de Agricultură biologic-dinamică“ trebuie luat şi ca un cerc moral, care-şi asumă sarcina ca aceste lucruri să fie aplicate īn mod just. Magia, ea este aplicată de zei, dar deosebirea dintre magia albă şi magia neagră constă īn ultimă instanţă doar īn aceea că īn magia albă se intervine īn mod moral, altruist, iar īn magia neagră īn mod imoral, egoist. O altă deosebire nu există. Şi tot aşa se poate ca orice discurs despre educarea copiilor subdotaţi să nu fie decāt o demagogie sterilă, iar mijloacele acestei educaţii să denatureze şi īn aplicare imorală. Aici trebuie luată īn seamă īn primul rānd fortificarea simţului de răspundere.

Dar, trebuie să mărturisesc sincer, dragii mei prieteni, că dacă īn prezent s-ar putea conta pe un simţ de răspundere mai puternic, s-ar putea realiza mult. Dar astăzi trebuie, pentru că īn vremurile noastre conştiinciozitatea nu este puternic dezvoltată, tocmai din acest motiv, să se păstreze tăcere asupra multor lucruri. Atunci cānd oamenii aud: asta şi asta se poate face, ei vor să facă aşa ceva. Căci chef de a face ceva, au ei. Dar īn momentul īn care este vorba de a trece realmente la faptă, nu de a continua pur şi simplu impulsurile din trecut, īn momentul īn care este vorba de a prelua din nou impulsuri din lumea spirituală, şi aceste impulsuri trebuiesc preluate, atunci este necesar să fie stimulate simţul de răspundere şi conştiinciozitatea. Şi acestea sunt stimulate numai atunci cānd se ştie despre ce e vorba. Şi astfel trebuie ştiut că este vorba de o profundă intervenţie īn acţiunile karmice, care altfel ar avea loc īntre moarte şi o următoare naştere. Īn cazul educării copiilor subdotaţi lucrurile stau astfel īncāt ceea ce este făcut aici intervine īn lucrarea zeilor, care ar avea loc mai tārziu. Dacă acest lucru nu vi-l reprezentaţi doar ca pe o teorie, ci īl lăsaţi să acţioneze puternic asupra sufletului, atunci veţi sta mereu, fireşte, īn faţa alternativei: sau să faceţi ceea ce este de făcut, sau să nu faceţi aceasta. Dar nu este īngăduit să se uite faptul că fiecare pas pornit din lumea spirituală īl face pe om să privească īn dreapta, īn stānga, şi să ia permanent noi decizii prin curajul lăuntric al vieţii. Viaţa obişnuită dintre naştere şi moarte īl protejează pe om faţă de necesitatea acestui curaj lăuntric. El poate face īn permanenţă lucrurile obişnuite, sau cu care s-a familiarizat. El se lasă mānat de ceea ce este īn el, consideră toate părerile ca fiind juste, nu simte nevoia să-şi creeze noi opinii. Aceasta este bine pentru viaţa care se desfăşoară exclusiv īn lumea fizică. Dar dacă vrei să ajungi să acţionezi din spiritual, trebuie să te simţi, zilnic, īn fiecare oră, īn faţa unei decizii, cu fiecare faptă te vezi pus din nou īn faţa posibilităţii de a o īnfăptui, sau a nu o putea īnfăptui, sau de a te comporta absolut neutru. Dar pentru aceste decizii este nevoie de curaj, de curaj lăuntric. Aceasta este condiţia primordială, dacă vrei să realizezi ceva īn acest domeniu. Şi acest curaj se trezeşte doar atunci cānd īţi dai seama de dimensiunea lucrurilor: tu faci ceva ce altfel fac zeii īn viaţa dintre moarte şi următoarea naştere. Să ştii acest lucru este de importanţă considerabilă. Īnsuşiţi-vă acest lucru meditānd. Să poţi gāndi acest lucru nu este de mare importanţă. Dar dacă facem ca acest lucru să fie prezent īn suflet īn fiecare zi, meditānd, la fel cum am face īn fiecare zi o rugăciune, aceasta generează īn noi dispoziţia corpului astral de care avem nevoie pentru a sta īn mod just īn faţa copilului subdotat. Abia atunci cānd suntem convinşi că trebuie să ne formăm pe noi īnşine īn acest fel, vom putea vorbi despre celelalte lucruri, care urmează. De aceea vrem să considerăm aceste lucruri ca o introducere, şi vrem să cugetăm serios la ele. Esenţialul aici este pregătirea sufletească, dacă vrei să preiei astfel de sarcini, cum sunt cele despre care vorbim aici.