Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

CURSUL DE PEDAGOGIE CURATIVĂ

GA 317


CONFERINŢA A 7-A

Dornach, 2 iulie 1924

Pentru a nu amesteca lucrurile, doresc să continui prezentarea cazului de ieri. Este vorba de faptul că băiatul mai prezintă o serie întreagă de particularităţi psihologice. La venirea aici, începuse deja, acest lucru l-a adus cu sine, să poarte un spiriduş la degetul arătător de la mâna dreaptă. El îl numea cu stăruinţă „Bebe Assey“. El se întreţinea cu acest spirit, aşa cum te întreţii cu o fiinţă. Vorbea cu el – nu-i aşa? –, se întreţinea aşadar cu el şi-l considera drept o fiinţă reală. Pe lângă aceasta, el prezenta particularitatea de a se transforma, aşa cum se petreceau lucrurile pe vremuri cu vârcolacii: el se transforma subit. Băiatul îşi reprezenta pentru o bucată de vreme că ar fi un leu, şi se comporta astfel, răgind ca un leu. Avusese şi alte transformări? Animalul preferat era leul. De aici vedeţi deja că el nu reuşea să descindă cu corpul său astral în corpul fizic, aşa cum trebuie, astfel rămânând unele resturi. Căci acest „Bebe Assey“ este fireşte un rest al corpului său astral; desigur, este posibil ca atunci când o „zdreanţă“ astralică oarecare atârnă afară, ea să fie însufleţită de o fiinţă elementară obiectivă. Obiectul şi subiectul confluează, se întrepătrund. Ceea ce este important pentru educator, este faptul că, datorită creşterii peste măsură a densităţii organismului, acesta nu poate fi pătruns de întregul corp astral. Dacă v-aţi extrage corpul astral din corpul fizic, astfel încât el să nu pulseze în totalitatea sa în corpul fizic, acest corp astral s-ar manifesta în toate metamorfozele posibile, în forme asemănătoare animalelor. Căci forma animalului este ceea ce prezintă corpul astral atunci când se află, ce-i drept, în apropierea corpului fizic sau eteric, sau este chiar legat pe jumătate sau trei sferturi de ele, dar totuşi este, într-o oarecare măsură, independent. Toate aceste manifestări sunt deosebit de caracteristice la acest băiat şi arată că în cazul lui este deosebit de dificil să se realizeze o armonie între corpul astral şi corpul eteric şi corpul fizic.

Acum vrem să prezentăm un alt copil; în primul rând să aflăm anamneza. Mama afirmă că copilul s-ar fi născut patru săptămâni peste termen. Mama a activat ca actriţă în primele patru luni de sarcină, şi a sărit mult. Mai târziu a suferit o căzătură. La vârsta de doi ani şi trei luni copilul a prezentat o tulburare digestivă. El a putut sta (în picioare) abia la doi ani. În primii patru ani a fost apatic, dar lacom la mâncare. Primul sunet pronunţat a fost R, ceea ce este o raritate. Plângea mereu cu R. Până la patru ani a „lălăit“ doar cuvinte izolate. Apoi i-au fost prescrise exerciţii de vorbire: propoziţii rostite „înainte şi înapoi“, la sfatul meu. Cu învăţarea vorbirii a început să prezinte o nelinişte motorie. El doarme puţin şi adoarme greu, iar seara este iritat (nervos) şi obosit. Nu poate dormi; şi este lacom la mâncare.

Dacă vedeţi un astfel de copil, nu-i veţi putea aprecia vârsta. El are acum şase ani şi nouă luni, deci aproape şapte ani. De aici vedeţi că el prezintă o dezvoltare întârziată a întregului organism fizic. Se poate remarca, dar numai foarte discret, o supradimensionare a capului. Din aceasta se poate deduce că la vârsta pe care noi o  numim prima epocă a vieţii, de la naştere până la schimbarea primei dentiţii, la care trebuia să acţioneze organizaţia fizică, aceasta din urmă practic nu acţionează. Aici trebuie să vă amintiţi ce v-am spus despre organizaţia fizică în prima epocă de viaţă. Aici avem de-a face cu organismul ereditar. Organismul pe care l-a avut în această primă perioadă, l-a moştenit. Abia acum iese (din el) organizaţia eului, şi nici ea nu are predispoziţia de a se deosebi în mod considerabil şi rapid de prima. Căci acum acţionează corpul său eteric, şi acest corp eteric s-a adaptat în cazul acestui copil foarte puternic la corpul-model din primii şapte ani. În privinţa schimbării dentiţiei el este întârziat. El nu şi-a schimbat dentiţia de lapte. Astfel încât şi aici putem observa o întârziere în dezvoltare.

Acum trebuie să luăm în considerare tabloul clinic obiectiv. Avem un corp astral relativ foarte slab şi o organizaţie a eului slabă, care nu pot domina organismul ereditar. Dar şi organismul moştenit a crescut puţin. Dar ceea ce rămâne îndoielnic, căci nu este sigur că acest lucru corespunde realităţii, este afirmaţia că acest copil s-ar fi născut la patru săptămâni după termen. Dacă lucrurile stau aşa, faptul că el nu a crescut suficient, este consecinţa acestei depăşiri a termenului. El a rămas un timp mai îndelungat în stadiul embrionar, pentru că rămăsese prea mic, pentru că nu a fost complet dezvoltat la sfârşitul celor zece luni lunare. Şi acum trebuie să ne întrebăm: de unde provin toate acestea? Iar soluţia pe care o avem este că mama a jucat teatru în primele patru luni de sarcină. O activitate care, cu mare certitudine, în contextul în care a avut loc, a fost practicată cu un oarecare entuziasm şi cu dăruire. Este vorba de o trupă de teatru liberă, care se dedică acestei activităţi cu entuziasm; aici avem de-a face cu o încordare (tensionare) neobişnuită a corpului astral al mamei, care configurează acest corp astral astfel încât el este activ în sensul că are prea puţin de-a face cu creşterea: în favoarea facultăţilor intelectuale. Astfel încât intelectualizarea are loc deja în timpul configurării corpului astral în perioada embrionară. Aici avem de-a face cu o dotare insuficientă (în ce priveşte forţele formatoare – n.tr.) condiţionată deja prin perioada embrionară.

Acum se pune întrebarea: cum este de tratat un astfel de copil, care este întârziat în dezvoltare în totalitate. Vedeţi de asemenea: corpul astral rămâne cu totul neputincios, băiatul este apatic în primii patru ani, el nu dezvoltă nimic altceva decât pure instincte animalice ale organismului fizic, este lacom la mâncare şi învaţă târziu să vorbească. Iar primul sunet pronunţat este R-ul.

Către copil:

Spune: Robert rennt. (Robert aleargă)

Băiatul bombăni aceasta cu voce joasă.

Vedeţi, el este cu totul orientat pe R. Nu uitaţi că într-o astfel de manifestare se exprimă o întreagă viaţă. Priviţi-o pe mamă în timpul perioadei embrionare, cât este ea de dinamică la teatru, transpuneţi-vă în caracterul lui R, aşa cum este caracterizat acest sunet în Cursul de euritmie: „ceea ce se învârteşte“, şi astfel veţi găsi continuându-se în vorbirea sa jocul de teatru al mamei. Tot restul se retrage, deoarece acest joc de teatru este atât de preponderent. Aici se poate privi extraordinar de adânc în contextul a ceea trebuie stăpânit, atunci când vrei să obţii claritate în legătură cu aceste lucruri.

În primii ani ar trebui să fie reglat omul metabolic-motor dintr-un corp astral puternic şi din eu. Dar corpul astral este, după cum vedem, slab, el nu funcţionează cum trebuie, şi de aceea vedeţi la el două lucruri diferite, de care trebuie să ţineţi seamă. Vedeţi – eu nu ştiu dacă toţi dintre D-vs. au fost prezenţi la conferinţele în care am vorbit despre adevărata importanţă a creierului omului [ Nota 4 ] –, prin tot ceea ce are omul în organizaţia sa, organizaţia integrală a omului este divizată în construcţie şi deconstrucţie. Deconstrucţia este întotdeauna cuplată cu produse de excreţie. Produsele excretorii sunt prezente ca urme ale deconstrucţiei. Luaţi acum capul: în el are loc un proces de deconstrucţie, căci numai pe baza deconstrucţiei are loc activitatea intelectual-afectivă a sufletului, în măsura în care aceasta se foloseşte de cap ca organul ei de sprijin. Prin corpul astral slab se deconstruieşte de aşa natură încât şi deconstrucţia este dereglată. Produsele de deconstrucţie nu sunt eliminate cu regularitate, ci stagnează, însă nu capătă densitatea necesară în măsura în care ar trebui. Fără a avea de-a face cu un hidrocefal autentic, avem de-a face cu un cap ce conţine un creier prea „moale“. Luaţi acum imaginea oglindită a creierului: conţinutul intestinal. Nici el nu poate fi în regulă, şi nici nu va fi în regulă. Activitatea intestinală poate să fi fost în regulă. O activitate cerebrală dereglată şi o activitate intestinală dereglată au loc, îndeosebi la copil, în paralel. Dacă veţi spune de la bun început: în acest caz trebuie să regularizez activitatea intestinală a copilului – prin aceasta nu-i regularizaţi deja activitatea cerebrală. Aici trebuie intervenit terapeutic, dacă se intenţionează armonizarea lor prin regularizare.

El prezintă şi o oarecare tulburare în comportamentul psihic în raport cu lumea exterioară. Încercaţi să pretindeţi ceva de la el, ceva ce el poate înţelege: el vă schiţează o grimasă, dar nu asimilează. Vom conferi în continuare pe marginea acestui caz. Acum vreau doar să spun că aceste exerciţii de vorbire au fost începute cu el deja la vârsta de patru ani, şi trebuie să ştiţi că atunci când se fac exerciţii de vorbire, aşa cum am spus, „înainte şi înapoi“, se acţionează regularizat asupra relaţiei dintre corpul eteric şi corpul astral. Ceea ce s-a exersat atunci cu el avea drept scop o conlucrare armonioasă a corpului astral cu corpul eteric.

Acum trebuie să îi facem posibil să îşi simtă bine-distinct propria organizaţie fizică. Căci în simţire, forţa de creştere se adaptează, ca să zic aşa, la organizaţia fizică. Aşadar trebuiesc practicate cu el exerciţii de euritmie curativă, care să-l determine să-şi perceapă propria organizaţie fizică. Eu-l este foarte potrivit pentru aceasta, căci în E omul se atinge pe sine însuşi în propria organizaţie; de asemeni U şi Ö. Ö se ia pentru regularizare. U şi E sunt apte de a-l face pe copil să se simtă în sine însuşi. Căci tot ce duce la perceperea propriului organism, poate duce aici la progrese. Ce am mai făcut aici? Euritmie curativă şi exerciţii de vorbire. El pictează, de asemenea, într-o grupă. Desigur, el trebuie să picteze, căci în curând atinge vârsta şcolară. Chiar dacă el avansează lent, el va progresa.

Este introdus următorul copil.

Cu acest băiat am făcut cunoştinţă în timpul unei călătorii. Este un copil relativ dificil. A împlinit unsprezece ani. Să vedem despre ce este vorba: El este singur la părinţi. Naşterea ar fi fost normală, dar mama a dus o viaţă nesănătoasă în timpul sarcinii, când a consumat şi alcool. Dezvoltarea în primii trei ani pare să se fi petrecut fără evenimente deosebite. Despre aceasta vom discuta mai târziu. Aşa cum sunt lucrurile prezentate, nu se poate să se fi petrecut, căci la trei ani copilul s-a îmbolnăvit subit cu febră înaltă şi cu o crampă nocturnă, de scurtă durată. Aceste accese s-au repetat de atunci foarte frecvent: de regulă tot noaptea, iar mai apoi în medie o dată la trei luni – deci manifestările caracteristice ale crampei, pe care le-am discutat. Crampele au apărut deci, începând din al patrulea an de viaţă. Până atunci organismul – sau anumite „graniţe organice“ –, nu este atât de avansat încât să respingă organizaţia astrală. Aceste crize sunt însoţite de pierdere de cunoştinţă completă. Acest lucru l-am putut constata, în general. El prezintă apoi puternice convulsii, şi anume este afectată jumătatea stângă a corpului. El „îşi dă ochii peste cap“ de partea stângă; după criză este foarte epuizat şi adesea vomită.

Din cele relatate vedeţi că la el, începând de la trei ani, graniţele organelor nu permit pasajul organizaţiei astralice, ceea ce duce la apariţia crampelor. Aceste crampe sunt însoţite, din motivele pe care le-am expus, de pierderea cunoştinţei. Dar la el este cazul că, după un anumit timp, organizaţia astrală străbate pereţii [organului/organelor – n.tr.]: el face deci înainte [de criză] un efort subconştient sau semiconştient. Acest efort durează tot atât de mult ca şi crampa. După ce a învins-o, în organism este un fel de vid, în comparaţie cu starea anterioară, şi această iregularitate se exteriorizează sub forma convulsiilor puternice.

Ştiţi desigur că partea stângă a corpului este mai slabă decât cea dreaptă. Din această cauză, corpul astral, care vrea să se elibereze, va devia, după încetarea crizei, către partea stângă (v. fig. 14, planşa 10 mijloc), ceea ce îşi găseşte expresia în faptul că ochii se îndreaptă spre stânga. Conform afirmaţiilor medicilor din Jena, el trebuie să fi avut acum un an, în ianuarie?, o gripă cerebrală; atunci el avusese o criză puternică, după o indispoziţie gastrică premergătoare şi febră. Aşadar aici avem o criză puternică indusă, provocată de o indispoziţie gastrică. Două săptămâni mai târziu, după ce copilul s-a refăcut, s-a manifestat o hemiplegie stângă, o manifestare caracteristică, care este cât se poate de simplu de explicat. Căci vedeţi faptul că copilul, după ce s-a forţat permanent, vrea să preseze corpul astral, iar după aceea simte vidul din dosul locului de presiune; atunci apar convulsiile şi el lasă corpul astral să devieze spre stânga.

figura 14-15
plansa 10
[măreşte imaginea]
Figura 14                Figura 15
Planşa 10

Dar acum trebuie să ţinem seama de ceva: În cadrul organismului uman, tot ceea ce vine din exterior, deci nu este preparat de organizaţia însăşi, după penetrare, este de fapt otravă. Aşadar, dacă aveţi o organizaţie (v. fig. 15, planşa 10 stânga), şi aveţi o deplasare a organizaţiei astrale de la dreapta la stânga, care se continuă, aşa cum se poate întâmpla atunci când această deplasare este puternică, până în organizaţia eterică, unde ia cu sine apoi organizaţia fizică, atunci are loc o infiltrare subtilă cu otravă spre jumătatea stângă a corpului. O astfel de intoxicaţie se manifestă la exterior prin simptomul paraliziei. Copilul a fost tratat cu masaj, iar hemipareza s-a ameliorat după trei luni. A rămas doar o uşoară „slăbiciune“, care poate fi observată.

Întors către copil:

Apucă [creta] aşa! – vedeţi, el este neîndemânatic cu stânga.

Din ianuarie 1923, caracterul crizelor s-a schimbat în mod esenţial. Ele sunt doar de scurtă durată şi apar în majoritatea cazurilor la nouă ore după adormire. Atunci copilul ţipă dintr-o dată, se trezeşte, se ridică. Se poate observa atunci că intestinul este puternic balonat - o manifestare caracteristică. La ora actuală are aproape în fiecare săptămână o criză, dar fără tulburări de cunoştinţă; şi fără convulsii. După terminarea crizelor el sare în picioare. Aici trebuie menţionat că în 1924 s-a practicat o intervenţie neuro-chirurgicală, o lobotomie, dar fără succes. Iar apoi s-a făcut un tratament cu lactat de calciu. El adoarme târziu, vorbeşte adesea în somn, în special atunci când a mâncat târziu. Apetitul este bun, dar el are aversiune faţă de fructe, acizi, legume, în schimb preferă puternic carnea. Digestia este acum relativ în ordine, înainte avea tendinţa la constipaţie; oboseşte repede. El are o fantezie foarte vie; este foarte plin de încredere faţă de oricine, nu are preferinţe pentru anumite persoane, nici faţă de părinţi. Dar are accese de mânie; îi plac animalele şi plantele. Şi este foarte caracteristic faptul că sporovăieşte cu plăcere. Aceasta aparţine de istoricul bolii. Este o necesitate imperioasă, el trebuie să sporovăiască. El s-a făcut de aşa manieră remarcat, încât aţi putut vedea esenţialul la el.

La acest copil avem de-a face – ce-i drept, acest lucru se prezintă într-un stadiu în care cel de-al doilea corp este deja de mult format, nu corpul-model ereditar, căci băiatul a împlinit deja unsprezece ani – şi cu faptul că organismul-model este deja decadent, prin aceea că mama a dus o viaţă dezordonată în timpul sarcinii, când a consumat mult alcool. Este chiar foarte posibil, după modul în care se prezintă băiatul, ca acest prim corp-model să fi fost foarte dereglat. Se poate chiar presupune, ceea ce nu reiese din anamneză, că naşterea a avut loc două săptămâni înainte de termen, deoarece mama nu şi-a întreţinut organismul de aşa manieră, încât el să fie un lăcaş în care embrionul să se poată dezvolta complet în toate direcţiile. Aceasta se întâmplă mai ales în cazul consumului de alcool în timpul sarcinii. Apoi se afirmă că dezvoltarea [copilului] în primii trei ani nu ar fi prezentat particularităţi. Eu însă bănuiesc că nu a fost prezentă facultatea de a observa particularităţi mai subtile. Oricum, copilul trebuie să fi avut relativ timpuriu necesitatea de a vorbi, fiindcă corpul astral şi organizaţia eului i-au „atârnat“ în gât sau gură. El trebuie să fi avut mereu dificultăţi de a descinde, de a se „cufunda“ [în corporal]. O oarecare agitaţie nervoasă, care se manifestă la exterior, care respinge, până într-o anumită măsură, principiul imitaţiei, care determină predominanţa impulsurilor organice lăuntrice în dezvoltare, trebuie să fi existat în primii trei ani.

Apoi avem, mai ales atunci când ne apropiem de vârsta de trei ani şi jumătate – jumătatea a şapte ani, a primei epoci de viaţă –, manifestarea deosebit de pregnantă a consecinţelor ce apar atunci când, în primii şapte ani, eul şi corpul astral nu pot lucra în mod just, pornind de la organizaţia capului. Atunci, aceste organe, care iau naştere treptat – căci ele sunt dezvoltate complet la şapte ani –, apar atrofiate. De ce apar ele atrofiate în acest caz? Pentru că copilul nu a absolvit complet perioada embrionară. Organele ar fi mult mai bine dezvoltate, mai bine modelate, dacă copilul ar fi absolvit complet perioada embrionară. Dar aici nu este prezent un model complet dezvoltat. De aceea, tocmai în această perioadă importantă, la trei ani şi jumătate, când organele ajung să se formeze mai bine, eşuează modelul însuşi; astfel se dezvoltă predispoziţia ca atunci când corpul astral – care acum vrea să descindă într-atât în întreaga organizaţie încât să penetreze graniţele organelor –, nu poate pătrunde organizaţia, să apară, ca urmare, toate manifestările care au fost expuse. Faptul că într-un asemenea caz trebuie să apară o indispoziţie gastro-intestinală, trebuie să vă fie acum accesibil. Căci dacă acest corp astral nu dirijează cum trebuie curentele de la cap spre membre, organizaţia intestinală – şi cea a digestiei în general – rămâne debilă: Organizaţia eului nu se implementează integral.

Luaţi acum această organizaţie digestivă debilă, şi anume în privinţa forţelor digestive: organizaţia eului nu este bine prezentă în ea. Această organizaţie digestivă debilă nu poate suporta tocmai ceea trebuie să acţioneze în ea.

Lucrurile stau astfel: dacă privim planta, rădăcina îşi are acţiunea în organizaţia capului, tulpina şi frunza în cea ritmică (v. fig. 16, planșa 10 dreapta). Ceea ce se dezvoltă ca fruct sau floare acţionează în organizaţia intestinală, în organizaţia digestivă. Aşadar nu este o înrudire între organizaţia digestivă prea slabă şi ceea ce se dezvoltă în sus. Dimpotrivă, veţi înţelege faptul că, deoarece acest corp astral este liber în abdomen, fără a se include în organizaţia digestivă, acest corp astral, care, ca atare, este înrudit în cazul fiecărui om cu carnea, produce aici preferinţa pentru carne. Apoi avem o aversiune faţă de acizi, care este, de asemenea, de înţeles. Căci acizii acţionează deosebit de puternic asupra corpului astral. Şi dacă acesta este cufundat cum trebuie în organism, el îşi descarcă acţiunea acidă asupra organismului fizic. Dar dacă nu este cufundat cum trebuie, el rămâne ca o rană deschisă, sensibilă la acţiunea acizilor. În astfel de situaţii se poate vedea în mod deosebit cum acţionează în realitate organismul; căci în cazul unei astfel de iregularităţi nu este deloc de mirare că apare o indispoziţie gastrică. Dar indispoziţia gastrică este doar un simptom al iregularităţii metabolismului, pe care am descris-o. Dar în această iregularitate constă întreaga boală; din această iregularitate provin simptomele şi, desigur, prin astfel de indispoziţii digestive poate fi indusă întotdeauna o criză.


figura 16
Figura 16

Începând din ianuarie 1923 avem schimbarea profundă a caracterului crizelor: ele sunt de scurtă durată, apar la nouă ore după adormire, copilul ţipă, se trezeşte. Se poate constata un meteorism intestinal masiv, crizele se manifestă la ora actuală o dată pe săptămână. Acest lucru apare, la o primă vedere, ameninţător, dar are, pe de altă parte, ceva consolator, prin aceea că arată un fel de vindecare, un fel de ameliorare naturală. Este o criză, care se „descarcă“ lăuntric, un proces ce se desfăşoară însă lent; nici nu era altceva de aşteptat. De ce se manifestă aceste lucruri la nouă ore după adormire? Deoarece în acel moment corpul astral îşi caută din nou drumul către corpul fizic. Îi este greu acest lucru, el nu poate intra [în corpul fizic], şi trebuie să se scufunde permanent, şi trebuie să fie respins. Şi astfel vă puteţi imagina cum iau naştere aceste manifestări: trezire, ţipete. Pe când, atunci când are corpul astral în interiorul întregii sale organizaţii fizice, băiatul suportă mai bine starea de veghe de peste zi. Faptul că este puternic balonat se datorează implementării încă imperfecte a corpului astral în organizaţia intestinală. De la această autonomie relativă a corpului astral provine tot ceea ce este deosebit de caracteristic pentru viaţa sufletească: sporovăiala lui neîncetată, iritabilitatea, fantezia vie. Acum se pune întrebarea: ce este de făcut într-un asemenea caz?

Într-un astfel de caz trebuie, înainte de toate, să-i fie sustrase corpului astral, care acţionează foarte independent, toate posibilităţile de a dezvolta forţe ce îl împiedică în procesul de adaptare la corpul eteric şi la corpul fizic. Aşadar, imediat ce copilul se comportă în modul în care s-a comportat astăzi, devine evident care este prima măsură ce trebuie luată: trebuie să-i fie luată jucăria. Faptul că el are această jucărie, constituie pentru el o otravă sufletească. El trebuie, înainte de toate, să îşi incite fantezia prin lucruri pe care natura nu le-a modelat complet. El trebuie să fie stimulat să picteze, dar mai ales să imprime forme, să cioplească (sculpteze). El trebuie, aşadar, să primească o bucată de lemn, şi trebuie să fie stimulat să-i dea acestei bucăţi de lemn o formă de om. Acesta este elementul pedagogic care trebuie aplicat pentru bun început. Trebuie evitat ca el să intre în contact cu obiecte deja finite. Trebuie încercat ca el însuşi să facă cât de mult posibil, astfel încât propriile-i membre să intre în mişcare. Aceste prescripţii nu au fost încă aplicate; aceasta este încă de făcut cu el.

Acum, acest băiat prezintă această particularitate că nu se poate spune: un anumit organ nu permite trecerea corpului astral, ci, în realitate, totalitatea organelor este astfel constituită. De aici provine şi uşoara predispoziţie la diverse deformaţii. Dar tocmai prin aceasta apare pericolul ca, tocmai în momentul în care corpul astral se cufundă, el deviază către partea stângă, cea mai slabă. Prin aceasta există permanent pericolul manifestărilor paralitice pe stânga. La această vârstă ele nu sunt încă dăunătoare, atâta vreme cât sunt slabe. Ele pot deveni [însă] puternice.

Apoi ar fi indicat ca tocmai acele alimente, faţă de care el prezintă aversiune, din cauza constituţiei sale, tot ceea ce conţine suc de fructe [acizi], să fie adăugat, într-o doză pe cât posibil joasă, la alimentele pe care el le preferă, aşa încât el să le digere împreună. Astfel încât, foarte simplu, înainte de a i se dea să mănânce carne, în vasul din care el mănâncă carnea, se va pune ceva, care conţine su-curi de fructe [acizi]. El trebuie să se obişnuiască să mănânce, de pildă, cantităţi foarte mici de compot împreună cu carnea.

Apoi este vorba de a începe, respectiv de a continua procesul de învăţământ conform unei metode apropriate, aşa cum este cazul în Şcoala Waldorf – indiferent de repeziciunea cu care el progresează. Exerciţiile euritmice vor consta din aceea că ele nu se vor rezuma în cazul lui la litere izolate, ci va trebui să se facă cu el tot ceea ce mobilizează membrele în mod deosebit, astfel încât să fie susţinută tendinţa membrelor de a modela corpul astral. Aşa cum se prezintă băiatul acum, el însuşi contribuie la progrese.

În contrast cu aceasta, un copil ca cel dinainte este foarte dificil de tratat din cauza faptului că avem de a face cu un fel de mic demon. Gândiţi-vă doar la faptul că, în măsura în care un copil rămâne mic în ce priveşte statura sa fizică, în aceeaşi măsură se măreşte, fără a se adapta la organizaţia fizică, corpul lui astral. Atunci copilul devine în corpul astral într-adevăr un actor, fără să-şi dea seama de aceasta. Dacă copilul ar putea fi educat în mod unilateral, dacă, de pildă, pentru teatru nu angajat doar un instructor, ci un întreg colegiu, iar acestui colegiu i s-ar da sarcini detaliate, acest copil, prin faptul că rămâne mic de statură, ar putea fi învăţat să le predea actorilor sunetul R şi sunete înrudite. El este, în ciuda aparenţei sale liniştite, extraordinar de mobil. De aceea avem în faţă un fel de fiinţă demonică; în acest băiat este prezentă o autentică fiinţă supra-sensibilă. Lucrurile stau astfel: ceea ce a şezut în faţa D-vs. este un prichindel. Dimpotrivă, actorul din el, care face toate tumbele şi roatele posibile, este supradimensionat, chiar şi atunci când băiatul se plimbă foarte lejer. Aşadar aveţi de a face cu un copil extraordinar de greu accesibil. Tot ce se încearcă cu corpul fizic – cu excepţia euritmiei curative şi a exerciţiilor de vorbire, care abordează corpul fizic şi determină elementul intelectual –, ar acţiona numai asupra corpului astral, care este ca argintul viu. Dar prin corpul fizic nu aţi putea aborda omul. Dimpotrivă, s-ar putea să păţiţi ca „Ucenicul vrăjitor“ [ N.Tr. 30 ], când despică mătura – atunci sunt două mături. Dacă l-aţi putea aborda, s-ar putea uşor să păţiţi aşa, că înteţiţi şi mai mult mobilitatea. Este vorba că aveţi de-a face cu un corp astral extraordinar de mobil.

Cum trebuie organizată aici educaţia? Educaţia trebuie astfel orânduită încât să se facă exact contrariul a ceea ce se face foarte adesea. Foarte adesea se pune mare preţ pe faptul ca, în tot ce i se predă copilului, să se atingă o intensificare a elementului dramatic. La acest copil este vorba ca intensificării dramatice din predare să-i urmeze neapărat o atenuare. Dar acest principiu trebuie aplicat asupra întregii predări. Şi astfel trebuie avută răbdarea de a antrena în mod just atenţia acestui copil – el nu ştie nimic despre ceea ce se petrece în corpul său astral; tot ce corespunde unei adevărate fantezii îi poate veni în întâmpinare unui astfel de organism. Inventaţi aşadar cele mai savuroase poveşti pline de dinamism, deveniţi un poet plin de fantezie în preajma unui astfel de copil. Iar după ce, prin faptul că aţi adus povestirea la o înaltă treaptă de mobilitate, v-aţi creat acces deplin la această organizaţie astrală inconştientă, încercaţi să întoarceţi lucrurile pe dos. Încercaţi acum să ridiculizaţi ceea ce aţi povestit înainte, astfel încât să „stricaţi jocul“. Atârnaţi-i ceva ridicol eroului căruia i-a fost dedicată povestea, şi care-l entuziasmează pe copil. Spuneţi: Păi da, când el face aşa ceva, trebuie să-şi tragă mereu nasul – ceva, indiferent ce, prin care ridiculizaţi tocmai ceea ce a constituit culminaţia povestirii, şi continuaţi apoi, până ce totul se destramă ca un balon de săpun; dar nu de aşa manieră încât copilului să-i fie stricată toată plăcerea, ci tot ce trebuie să se destrame în final, să decurgă cu umor, cu voioşie. Şi în timpul acestei activităţi de inversare a lucrurilor, corpul astral are permanent tendinţa de a se adapta la corpul fizic. Aşadar, dacă aveţi răbdarea de a vă ocupa în acest fel de un astfel de copil, prin aceea că deveniţi poet, care se ironizează singur în poezie, astfel încât să nu mai rămână nimic, atunci puteţi obţine ca el să înceapă până la nouă-zece ani să prezinte o creştere naturală. Prin aceasta s-ar câştiga extraordinar de mult. Prin aceasta, acest organism total ultra-fantastic, care a fost creat deja în perioada embrionară, s-ar putea transforma retrograd. Ceea ce este prezent, ar putea dispare prin ceea ce faceţi. Cele mai ineficiente lucruri în cazul unor astfel de manifestări constau în abordarea directă a manifestărilor. Să-l dezobişnuiţi de R ar fi la fel de imposibil ca unui actor din Weimar, deşi nu era copil. El nu spunea „prieten“, ci accentua fiecare silabă; la el, acest principiu de a accentua totul, era foarte dezvoltat. El spunea: „pri-é-tén“, „cá-pú-şór“, „có-pí-láş“. Aceste manifestări nu pot fi abordate în mod direct. Să intenţionezi dezobişnuirea copilului de R ar fi nepotrivit. Prin aceasta el ar deveni vidat, leneş, dezmăţat. Dimpotrivă, această tendinţă la R dispare de la sine dacă aplicaţi lucrurile pe care le-am expus eu mai înainte.