Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

CURSUL DE PEDAGOGIE CURATIVĂ

GA 317


CONFERINŢA A 8-A

Dornach, 3 iulie 1924

Dragii mei prieteni! Pentru început vă voi arăta desenele acestui băiat. El face lucruri foarte frumoase; are un simţ deosebit de a percepe detaliile; tocmai aici vedeţi cât de exact priveşte el lucrurile. Aici este un desen la care puteţi vedea cum rânduieşte el lucrurile; el are tendinţa de a face tocmai acele lucruri pe care le învaţă la şcoală. Desenele le face la şcoală, unde lucrurile sunt astfel rânduite, încât fiecare are de făcut ceva aparte. – Noi lucrăm economic, se folosesc ambele feţe ale colii de hârtie.

Către băiat:

Îmi vei îngădui să te desenez pe tablă. Aşa, asta am vrut eu de la tine.

Despre [acest] băiat se va vorbi mai târziu. Este adus un alt copil.

Vom proceda astfel: vom aduce copilul aici. – Priviţi acum enorma creştere în volum a capului unui copil, hidrocefalia. Vom vorbi ulterior despre aceasta. Acum are un perimetru de 64 cm, când a venit avea 44 cm. La 25 februarie avea 54,5 cm, până la 11 aprilie a crescut din nou, la 19 aprilie avea 58 cm, la 28 mai avea 61 cm, la 1 iulie 64 cm. Corpul copilului nu este însă anormal dezvoltat, ci este ca al unui copil normal. El poate apuca, are un apetit foarte bun şi este – cu excepţia unei crize – absolut agil. Vedeţi mărimea enormă, dacă-i priviţi urechiuşa, care are, fireşte, mărimea normală, astfel încât vedeţi de unde porneşte mărirea capului. [Ea începe aici, şi se continuă într-acolo.] Faţa nu participă la această mărire. Copilul se prezintă într-adevăr astfel încât, dacă-l priviţi, aţi putea crede că el percepe cu ochii; dar nu este decât o impresie luminoasă difuz-generală, nu o percepţie clară.

Acum avem evenimentul tragic, şi anume: înainte de a veni aici, am primit o telegramă, tatăl copilului a decedat prin infarct cardiac.

Dacă priviţi copilul în totalitate şi îl comparaţi cu o evoluţie embrionară, nu veţi avea nimic altceva decât un embrion uriaş, la care puteţi vedea în mod nemijlocit: copilul a rămas în stadiul embrionar şi a păstrat legitatea de creştere a stadiului embrionar, pe care o continuă în stadiul postembrionar. Faptul că până acum nu am reuşit să realizăm o micşorare a capului se datorează faptului că lucrurile acţionează foarte puternic din interior. Eu sper, cu toate acestea, că vom fi în stare, după depăşirea unui anumit punct, să determinăm micşorarea capului într-un anumit grad. De altfel este un băiat foarte simpatic.

Aşa stau lucrurile cu enigmele umane: lucrurile care se manifestă în aceste abnormităţi aruncă o lumină profundă asupra evenimentelor vieţii, nu numai a oamenilor, ci a întregii lumi.

(Se citează din anamneză:)

Copilul ne-a fost adus la vârsta de şase luni; s-a născut anul trecut în august, şi a fost botezat cu numele dat de mine, tocmai în perioada în care eu eram în Anglia. Naşterea a fost normală, în timpul sarcinii mama a fost sănătoasă – vă rog să priviţi lucrurile astfel încât interpretarea lor va trebui să o găsim ulterior –, s-a simţit deosebit de bine (vă rog să puneţi un preţ deosebit pe această afirmaţie); în acea perioadă a scris mult la maşină. La naştere, copilul nu a prezentat nimic deosebit. Aşadar reţineţi: la naştere, imediat după absolvirea perioadei embrionare, copilul nu prezintă nimic anormal, întrucât întreg stadiul embrionar a fost normal. Anormalitatea a început odată cu respiraţia pulmonară. Cordonul ombilical era încolăcit în jurul gâtului, lichidul amniotic conţinea meconiu. Copilul a cântărit la naştere cca 2.600 g, la două săptămâni după naştere a prezentat crampe, vă rog să remarcaţi acest lucru. Aşadar a început să se manifeste cu claritate imposibilitatea organizaţiei eului şi a corpului astralic de a pătrunde în corpul fizic şi eteric. Copilul a prezentat spasme ale membrelor superioare şi cianoză. Cianoza înseamnă întotdeauna imposibilitatea de a descinde în corpul fizic. Când este foarte accentuată, prezintă particularităţi deosebite. Nu este nimic altceva necesar, decât ca corpul astral să fie puternic configurat. El poate fi puternic configurat la naştere, aşa cum a fost cazul la Goethe, care a prezentat la naştere o „asfixie albastră“, şi care a fost mai târziu adus în situaţia de a-şi primi corpul astralic şi organizaţia eului. Convulsiile au apărut mai târziu. Apoi, în prima jumătate de an, a avut loc o dezvoltare cât se poate de normală. Desigur, nu a fost chiar normală, disproporţia dintre cap şi membre nu a fost remarcată. Copilul a fost alăptat de mamă. Capul era la naştere remarcabil de mic, ceea ce arată că lucrurile nu trebuiesc cercetate neapărat în sensul unei debilităţi a organizaţiei senzorial-nervoase. Din septembrie, perimetrul capului a început să crească. Desigur, începuse deja mai devreme, dar mama nu a considerat acest lucru anormal; în momentul în care ar fi trebuit să fie îngrijorător, mama considera aceasta încă normal, până când copilul a luat în greutate 380 g într-o săptămână. La mijlocul lui decembrie perimetrul cranian era de 49 cm. Copilul era liniştit, plângea puţin; era apatic. Fontanela era foarte tensionată. Apetitul era bun, scaunele erau regulate. Pe pielea capului au apărut pustule. Apoi copilul a fost adus aici.

A fost necesar ca din ceea ce se prezintă nemijlocit, unde, desigur, cel mai important este percepţia nemijlocită – şi cea a spiritualului –, să se dobândească tocmai o percepţie a spiritualului. La acest copil rezultă faptul că „poartă“ un corp astralic – mama a fost atunci şi ea de faţă –, care prezintă cu o claritate foarte deosebită trăsăturile corpului astralic al mamei. Atât de frapant ca aici întâlnim acest fapt foarte rar. Nu se poate spune că organizaţia eului prezintă şi ea aceste trăsături. Eul este încă atrofiat, vă indică existenţa unei organizaţii a eului, care de obicei o prezintă copiii în luna a şasea, a şaptea de sarcină. Ea a rămas în acest stadiu. Organizaţia eului pare să nu fi participat la evoluţia din ultimele luni de sarcină din cauza corpului astralic extrem de puternic dezvoltat. Copilul a păstrat în sine după naştere, prin acest corp astralic, toate forţele pe care le-a avut în perioada embrionară. Acum trebuie să vă gândiţi la faptul că în primele luni ale dezvoltării postembrionare persistă, în esenţă, orientarea din perioada embrionară; în primele luni, dezvoltarea copilului are şi în afara corpului matern o mare asemănare cu dezvoltarea din perioada embrionară. Aceasta se datorează faptului că schimbarea radicală pe care o suferă fiinţa corporală a copilului este localizată în sistemul respirator. Copilul intră în relaţie cu aerul exterior, dar această relaţie trebuie să se clădească cu încetul, şi penetrează doar după un anumit timp întregul organism. Ştim că ea îl influenţează de la bun început, dar cuprinde doar treptat întregul organism. Prin această persistenţă a forţelor embrionare nu se poate remarca încă ce efecte nefaste se manifestă în organismul uman, când infantilismul este atât de pregnant, aşa cum avem aici de-a face cu un caz radical de infantilism, încât organizaţia embrionară se permanentizează.

Dar ştiţi, nu-i aşa, că ea se caracterizează prin aceea că avem de-a face cu o organizaţie cefalică puternică şi cu un corp mic. Această organizaţie cefalică puternică este întru-totul rezultatul colaborării unor forţe cosmice. Ceea ce se petrece iniţial cu organizaţia cefalică în stadiul embrionar, este în totalitatea sa o lucrare aproape exclusivă a forţelor cosmice. Uterul matern oferă locul în care ceea ce se petrece acolo este protejat faţă de forţele terestre. Trebuie să vă reprezentaţi uterul matern ca pe un organ ce arondează spaţiul care nu permite acţiunea influenţelor terestre, astfel încât acest spaţiu este o enclavă a acţiunilor cosmice. Avem un spaţiu, care stă în relaţie nemijlocită cu cosmosul, şi în care au loc acţiuni cosmice. Acolo are loc dezvoltarea organizaţiei cefalice. Când forţele umane ale corpului matern în măsura în care forţele umane ale corpului matern îl întâmpină pe copil, exercită o acţiune asupra acestuia din urmă, atunci organizaţia metabolic-motrică începe să se lase orientată în aceste forţe, astfel încât vedeţi: la acest copil persistă în stadiul postembrionar forţele cosmice. Ele preponderează în raport cu forţele cu care copilul ar fi trebuit să fie dotat, forţe pe care în mod normal copilul le primeşte pentru dezvoltarea terestră, pentru dezvoltarea sistemului metabolismului şi membrelor. Iar consecinţa acestui fapt este limpede: dacă copilul ar rămâne timp mai îndelungat în corpul matern – o ipoteză absurdă –, dacă ar rămâne mai mult de zece luni [ N.Tr. 31 ], atunci capul ar creşte permanent, iar membrele nu s-ar putea dezvolta. Acolo nu există decât posibilitatea de a lăsa să se dezvolte extrateluricul, cosmicul.

Acum se pune întrebarea: De unde provin toate acestea? Şi, în acest caz, trebuie să spun că este foarte ciudat, de fapt cutremurător, faptul că, în momentul în care trebuie să vorbim despre aceste lucruri, vine o telegramă care anunţă decesul tatălui prin infarct cardiac. Se ajunge la concluzia, şi acest lucru a fost confirmat prin anamneză, că, de exemplu, mama trebuie întrebată: Aţi avut trăiri sufleteşti deosebite în timpul sarcinii? Şi eu am exprimat aceasta în aşa fel, încât am întrebat-o: Nu aţi regretat faptul că copilul nu a rămas la Dvs., ci a venit pe lume? Mama a confirmat acest lucru. Mama a clădit întreaga legătură pe comunitatea cu copilul, el era în viaţa ei sufletească; se poate spune că ei i-a părut rău că nu l-a putut păstra la sine în corpul matern, şi că copilul i-a fost „luat“ prin naştere. Acest sentiment indică, pe de o parte, o legătură deosebit de puternică în sens karmic, iar pe de altă parte, faptul că tocmai prin aceasta erau date condiţiile ca în copil să rămână acele forţe, care acţionează efectiv în perioada embrionară. După cum vedeţi, aici începe viaţa sufletească anormală la mamă şi, fireşte, într-un context karmic profund, se transferă asupra copilului.

Dar relaţiile în viaţă sunt foarte complicate, dragii mei prieteni, astfel încât este greu să ai o privire de ansamblu completă; însă, într-un asemenea caz, faptele asamblează lucrurile. Aşadar nu a trecut nici un an de când s-a născut copilul, şi tatăl decedează prin infarct cardiac. Astfel de lucruri stau întotdeauna în corelaţie reciprocă, şi sunt de aşa natură încât nu se petrec de la o zi la alta. Afecţiunea cardiacă a tatălui exista de mai multă vreme. Este suficient să vă gândiţi la corelaţia dintre afecţiunile cardiace şi membrele omului, şi la faptul că organizaţia membrelor este influenţată nemijlocit de anumite afecţiuni cardiace; ceea ce este esenţial la membre, ţesuturile şi lichidele suferă în cazul afecţiunilor cardiace. Dar nu trebuie să uităm că în cadrul relaţiilor ereditare organizaţia membrelor este influenţată cel mai puternic de tată, pe când organizaţia cefalică este influenţată cel mai puternic de mamă. Acum reprezentaţi-vă concepţia astfel încât incapacitatea de a include forţele organizaţiei paterne în membre se transferă asupra copilului, motiv pentru care organizaţia cefalică este influenţată de mamă în mod extrem. Astfel avem explicaţia faptului că mama iubeşte copilul în corpul matern: pentru că copilul este dotat cu puţine forţe ereditare paterne, pentru că mama a putut dota copilul în principal.

În acest fel ne-am prezentat un caz. Şi trebuie să ştiţi că tocmai un astfel de caz ne livrează fenomenul primordial pentru o întreagă serie de copii cu abnormităţi. Ceea ce aţi văzut la acest copil este doar un caz radical de infantilism, care duce până în stadiul embrionar. Acelaşi lucru îl aveţi în multe alte forme în perioada de dezvoltare a copilăriei. Aşa cum aici stadiul embrionar prevalează tot ceea ce ar urma să se dezvolte, tot astfel poate predomina prima etapă de dezvoltare [ N.Tr. 32 ] după schimbarea dentiţiei. Aşa cum se poate manifesta acest „a-nu-trece-în-stadiul-postembrionar“, tot astfel este posibil ca copilul să nu „crească“ în a treia etapă de dezvoltare [ N.Tr. 33 ]: copiii se maturizează exterior genital, dar nu cresc cu întreaga lor constituţie umană în această epocă de viaţă dintre maturizarea genital-sexuală şi începutul anilor douăzeci, ci păstrează orientarea forţelor care acţionează între al şaptelea şi al patrusprezecelea an de viaţă. Avem de-a face cu o întreagă serie de infantilisme. Cazul nostru este doar cel mai radical posibil şi, din punct de vedere medical-pedagogic, este favorabil că aţi putut vedea tocmai în acest caz extrem ceea ce puteţi întâlni, manifestat mai mult sau mai puţin distinct, în cazul multor copii debili [ N.Tr. 34 ].

Pentru a duce lucrurile la bun sfârşit, voi continua astăzi prezentarea cazurilor, iar mâine voi prezenta elementele terapeutice şi pedagogice.

(Dr. Steiner reia prezentarea copilului de la începutul conferinţei):

Aţi văzut înainte copilul care de obicei evocă în fiecare întrebarea: De ce îl prezentăm de fapt? – Căci lucrurile stau astfel: dacă veţi face superficial cunoştinţă cu el, nu veţi vedea decât că el este un băiat ce vă întâmpină prietenos, săritor, care învaţă să picteze la fel ca ceilalţi copii, care vă dă răspunsuri frumoase, cu care vă puteţi întreţine ore întregi. Nu-i aşa? Cei care-l tratează vor şti toate acestea. Nu puteţi remarca nimic anormal la acest copil şi vă veţi spune probabil: aceşti antroposofi sunt totuşi oameni ciudaţi, ei internează pentru tratament într-un institut clinic-terapeutic copii care ar putea fi daţi ca exemplu altora...

Băiatul este într-un mod cu totul de necrezut cleptoman. Aproape izolată de viaţa sufletească obişnuită stă această formă unilaterală de cleptomanie. Şi acest băiat are tocmai particularitatea ca conştienţa, care, pentru a mă exprima aşa, trebuie să radieze peste toate domeniile vieţii ce se manifestă în om, este de-a dreptul deconectată pentru activităţile sale cleptomane. Ai senzaţia limpede: el nu ştie mai nimic despre ce face, deşi, şi de acest lucru vă rog să ţineţi seamă, el face totul în forma cea mai rafinată. El a trebuit să fie mutat disciplinar în Berna la o altă şcoală; şi a fost nevoie să se întreprindă foarte mult, pentru a-l putea muta. El aranjează lucrurile neobişnuit de isteţ, şi nu este egoist. Este în stare să dăruiască pur şi simplu prietenilor lucrurile pe care le fură în modul cel mai rafinat, sau să le risipească cu ei, numai pentru a le face o bucurie; el este în stare de aşa ceva. În toate aceste situaţii se dezvoltă de la sine înţeles o formă deosebită de a minţi nu chiar conştient; deoarece el nu ştie ce se petrece [cu el] – conştienţa nu luminează integrativ toate aspectele singulare –, el povesteşte basmele cele mai de necrezut despre felul în care a ajuns în posesia unui lucru pe care l-a furat pur şi simplu. El expune într-o formă foarte dibace cum a găsit lucrurile, cum ele se aflau în locul cutare şi cutare, inventează o întreagă poveste despre felul în care a intrat în posesia unui lucru. Lucrurile se petrec într-adevăr ca în basmele cu spiriduşi. Dacă am înţeles bine, aşa cum mi-a relatat D-na Dr. Wegman, s-ar fi putut crede vreme îndelungată că el a devenit un băiat cu totul normal, până când s-a remarcat – nu se ştiuse că el şi-a însuşit ceva – că dintr-o poşetă a lipsit ceva, dintr-o alta la fel, astfel că într-o bună zi mulţi făcură într-un mod ciudat experienţa de a nu mai fi în posesia anumitor lucruri. Aceste două realităţi stăteau una lângă alta. Pe de o parte povestea ciudată a dematerializării unor lucruri din Institutul clinic-terapeutic; pe de altă parte se ştia din trecut: băiatul a fost exmatriculat din toate şcolile – acest lucru era cunoscut. Lucrurile dispăruseră; deci două realităţi care stăteau una lângă alta. Este o treabă foarte neplăcută să ajungi dintr-o dată în situaţia de a fi nevoit să gândeşti că aici ar putea fi vorba de adulţi; într-un astfel de institut sunt la ora actuală 52 de persoane şi, nu-i aşa, ar putea fi unele persoane, sau altele, nu poţi şti. Ce se ştie este că aici un spiritist are ocazia să explice amănunţit că lucrurile se dematerializează!... Se poate dezvolta o întreagă teorie despre dematerializarea obiectelor.

Acum îl avem pe băiat aici; vă rog să observaţi la el cum organizaţia cefalică este teşită aici (la tâmple), iar aici (occiput) se lăţeşte. Iar rezultatul cercetării spirituale este următorul: părţile organice ale corpului astralic sunt foarte puternic dezvoltate, mai ales aici la stânga, în această parte; altfel, nu veţi remarca nimic deosebit la exterior.

Acum fiţi atât de amabilă şi prezentaţi-l şi pe celălalt copil. Modul de tratament îl vom expune mâine.

Este introdus următorul copil, o fetiţă.

Priviţi acest copil, cât este de drăguţ şi de şarmant. Priviţi-i frumosul păr blond. Interesant este că copiii au fost o dată singuri pentru scurtă vreme; ei se împrieteniseră bine, şi băiatul (prezentat acum două zile) a simţit nevoia să aducă o foarfecă. Ea l-a incitat să aducă un foarfece – el este un gentleman bun şi ascultător, şi a adus foarfeca –, şi ea şi-a tăiat părul cu această foarfecă. Ea nu este blazată; remarcaţi-i, acest lucru vi-l recomand în mod deosebi, frumoşii ochi albaştri, părul blond, cu frumoasa nuanţă strălucitoare, şi veţi avea impresia nemijlocită că acest copil este foarte sulfuric, în comportarea sa de asemenea extraordinar de sulfuric. Este un copil foarte drăguţ, dar are în sine un element sulfuric, este dinamică dar şi rigidă.

Fetiţa muşcă în antebraţ.

Muşcă doar în mânecă.

Copilul a cântărit la naştere mai puţin de două kg, s-a născut totuşi la termen, a absolvit perioada embrionară normală. A fost hrănită şapte luni la sân. Mersul la învăţat la un an. Este relativ devreme, dar nu anormal. Şi vorbirea a învăţat-o la timp. Dezvoltarea a prezentat un aspect normal; de la un an şi jumătate nu a mai făcut în pat, dar se mai udă încă ziua, în schimb niciodată noaptea. Vedeţi, această abnormitate este prezentă: o organizaţie slabă în această direcţie, care se face însă remarcată doar atunci când corpul astralic este „conectat“. În urmă cu un an şi jumătate – la vârsta de trei ani şi jumătate (vă rog să remarcaţi acest lucru, acest moment este exact jumătatea primului septenal, şi este de o mare importanţă, la fel cu momentul corespunzător din cel de-al doilea septenal, între şapte şi patrusprezece ani [ N.Tr. 35 ] –, copilul a avut dureri de cap cu febră înaltă şi imediat după aceea pojar; era predispus la îmbolnăviri. De atunci copilul este deosebit de agitat; şi mama era în acea perioadă bolnavă de gripă, şi este de atunci agitată. Vedeţi paralelismul dintre mamă şi copil. Apetitul fetiţei este permanent redus, deşi este în sine solidă şi are de fapt tocmai o puternică organizaţie a membrelor. După cum ştiţi, organizaţia membrelor nu este clădită în substanţialitatea sa din alimente, ci provine din cosmos, pe calea indirectă a respiraţiei şi a activării organelor de simţ [ N.Tr. 36 ]. Acest apetit redus, care împiedică hrănirea, trebuie să se desfăşoare în activitatea capului. Ea este foarte vivace, plină de fantezie; nu este numai exterior neliniştită, ci şi cu gândurile; ad oculos demonstrează că fantezia nu provine din cap, ci din membre. Organizaţia capului este foarte slabă. Organizaţia membrelor este deosebit de puternică. Faptul de a fi plină de fantezie provine de la membre.

Ea visează uneori agitat. Ceea ce nu este conţinut în anamneză, dar trebuie încă remarcat, este necesitatea de a fi conştient de modul în care copilul visează, dacă visează înainte de trezire sau după ce adoarme. Aici au fost observate visele de după adormire. Dar acest copil va oferi lucruri foarte interesante, dacă va fi adus în starea de a-şi descrie toate visele. La acest copil se va vedea că visele de la trezire sunt extraordinar de interesante la evocarea în amintire; pe acestea trebuie să le relateze copilul.

Acestea sunt cazurile pe care am vrut să vi le demonstrez. Mâine vom avea la ora 8:30 o conferinţă în care vom prezenta modul de tratament.