Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

COLABORAREA DINTRE MEDICI ŞI PĂSTORII SUFLETEŞTI
CURS DE MEDICINĂ PASTORALĂ

GA 318


CONFERINŢA A OPTA

Dornach, 15 septembrie 1924

Dragii mei prieteni! Am urmărit ieri constituţia omului, în măsura în care ea poate fi înţeleasă în contact cu omul însuşi sau cu ambianţa sa nemijlocită. Ei bine, noi trebuie să mergem dincolo de om, căci pretutindeni omul se află în legătură cu forţele Universului; şi aceste legături cu forţele Universului pot fi înţelese numai dacă avem cu adevărat bunăvoinţa de a ne ocupa de marea diversitate de forme în care este plăsmuit Universul.

Gândiţi-vă numai, dragii mei prieteni, în ce mod variat îi ies, de fapt, omului în întâmpinare forţele ancorate în Univers. Vedem, să spunem, o plantă ieşind din solul Pământului. Urmărim creşterea plantei din solul Pământului în direcţia: tulpina în sus şi rădăcina în jos. Prin aceasta ne sunt date două tendinţe în cadrul plantei. Tendinţa în sus, tendinţa în jos. Şi dacă noi am fi ajuns astăzi, într-adevăr, deja atât de departe cu cercetarea fizică a naturii, încât să aplicăm metodele de cercetare uneori aplicate la lucruri mai puţin esenţiale la un fenomen cum e creşterea tulpinii plantei în sus, creşterea rădăcinilor în jos, atunci am găsi conexiunile din Univers, care, la rândul lor, apărând în legătură cu omul, abia ele fac inteligibilă această totalitate: om şi lume, Macrocosmos şi microcosmos. Căci noi am vedea că tot ceea ce are legătură cu creşterea tulpinii în sus se află într-o anumită relaţie cu dezvoltarea forţelor solare în timpul anului, în timpul zilei, şi chiar dincolo de ciclul anual. Că tot ceea ce are legătură cu dezvoltarea forţelor rădăcinii are legătură cu evoluţia lunară, cu forţele lunare, astfel încât, dacă privim o plantă în mod just, deja în formarea plantei trebuie să găsim legătura dintre Soare şi Lună. Trebuie, ca să spunem aşa, să descifrăm din Univers şi din forţele acestuia imaginea cea mai simplă, imaginea originară a plantei. Cel care are clarvederea nu va vedea niciodată altfel rădăcina decât că ea, tinzând în jos, spre Pământ, se rotunjeşte totodată înăuntru, adâncindu-se în sol. Rădăcina care se rotunjeşte adâncindu-se în sol, aceasta este imaginea sub care trebuie să vedem rădăcina: imaginea care se rotunjeşte adâncindu-se în sol (planşa 9, stânga).

Planşa 9
plansa 9

[măreşte imaginea]

Altfel trebuie să vedem tulpina, desfăşurarea în sus, pe verticală. În cazul tulpinii, dacă unim cu viziunea sentimentul şi simţirea, trebuie să avem neapărat sentimentul: tulpina tinde în sus în mod radial, tulpina vrea să-şi dezvolte direcţia liniară. Rădăcina vrea să dezvolte rotunjimea direcţiei circulare, tulpina vrea să-şi dezvolte direcţia ei liniară. Aceasta este imaginea originară a fiinţei vegetale. Iar în direcţia liniară care tinde în sus trebuie să vedem prezenţa forţelor solare pe Pământ. În direcţia care tinde spre rotunjire a rădăcinii trebuie să vedem prezenţa forţelor lunare pe Pământ.

Ei bine, să vedem mai departe. Ne spunem: Soare e pretutindeni acolo unde planta tinde radial spre înalt. Acum ea se extinde iarăşi în sus, ia amploare, are periferie. Aici, în ceea ce rezultă din tendinţa ce radiază în sus, găsim acţionând, mai întâi imediat sus, în floare, un element la care cu forţele solare colaborează forţele lui Venus, iar prin faptul că florile se extind în jos, găsim forţele lui Mercur. Astfel încât, aşadar, dacă vrem să înţelegem conformaţia plantei în tendinţa ei pe direcţia solară radială, trebuie să înţelegem că forţelor Soarelui le vin în ajutor forţele lui Venus, forţele lui Mercur. Aceasta, pe de o parte.

Trebuie să ne fie clar, pe de altă parte, că aceste forţe nu ar fi în stare să plăsmuiască singure plantele. Esenţa plantei ar fi orientată, aş spune, numai conform tendinţei convergente. Pentru a se dezvolta conform direcţiei divergente, cum vedem, de exemplu, sub formă extremă în dezvoltarea coroanei pomilor, acestor forţe ale lui Venus şi Mercur li se opun forţele lui Marte, Saturn, Jupiter. Astfel că o dată cu cele două polarităţi fundamentale, acţiunea solară şi acţiunea lunară, intervin şi restul influenţelor planetare ale Universului (planşa 9, stânga).

Cu aceasta eu nu vreau să spun, în primă instanţă, decât atât: Uitaţi-vă mai întâi, dragii mei prieteni, la o plantă. Aveţi întregul sistem planetar al plantei. El se află aici, pe Pământ, e prezent aici, şi nu mai apare atât de absurd dacă un cunoscător pe jumătate sau pe trei sferturi, cum era Paracelsus [ Nota 9 ], face o afirmaţie ca aceasta: Cine mănâncă o plantă, mănâncă o dată cu ea întregul sistem planetar, căci forţele respective sunt în ea. Paracelsus exprimă aceasta cu felul lui de a vorbi cam grosolan şi aşa şi simte, că o dată cu planta noi mâncăm întreg cerul. Ei bine, lumea e atât de variat plăsmuită, încât, de fapt, pretutindeni avem, în imediata apropiere, forţele Macrocosmosului, în creştere, în ordinea lucrurilor, în toate.

Să revenim la om. Am arătat ieri cum din sfera respiraţiei ne înălţăm în acea zonă din trăirea omului în care, dacă putem spune aşa, inspirăm mai fin, şi am descoperit în cadrul acestei inspiraţii mai fine perpetuarea acţiunii curentului karmic care vine din trecut. Ei bine, noi putem merge mai departe. Dacă avem, bineînţeles, desenat în mod absolut schematic (planşa 9, dreapta), acţionând ceea ce aş numi, în primă instanţă, un curent respirator mai subtil din om, ne putem spune următorul lucru: Dacă omul ar dezvolta ceea ce zace în corpul său astral şi în Eul său, el nu ar ajunge niciodată să se apropie de Soare, aşa cum e constituţia actuală a omului. Omul nu ar ajunge niciodată în apropierea Soarelui. Când se află în Eul său şi în corpul său astral, între adormire şi trezire, el nu ajunge să se apropie de Soare. Pentru el este întuneric. Astfel, omul, dacă s-ar afla în corpul astral şi în Eu, fără legătură cu corpul eteric şi cu corpul fizic, nu ar ajunge să se apropie de Soare. Ei bine, cum ajunge el să se apropie de Soare?

Să vedem mai întâi cum stau lucrurile în această privinţă. Corpul astral şi Eul se apropie de corpul eteric, dar, dacă realizăm pe cale vizionară această stare – ceea ce putem obţine relativ uşor, dacă fortificăm foarte mult gândirea –, dacă fortificăm gândirea printr-o meditaţie temeinică, foarte energică, putem ajunge foarte uşor în acea stare, e starea iniţierii incipiente. Uşor putem ajunge în starea în care omul se cufundă în corpul său eteric, dar fără a-şi putea lua încă în stăpânire corpul fizic. El trăieşte în corpul eteric. Vedeţi dvs., în această stare, când trăieşti în corpul eteric şi încă nu poţi să-ţi aduci aproape corpul fizic, în această stare poţi foarte, foarte bine gândi. Numai că nu vezi nimic, nu auzi nimic, dar poţi foarte bine gândi. Gândirea nu este nicidecum anihilată, numai văzul, auzul şi celelalte impresii senzoriale sunt suspendate. Dar gândirea îţi rămâne, în primul rând aşa cum o aveai: poţi gândi, dar poţi gândi mai mult decât înainte. Poţi gândi lucruri ca acestea de aici şi poţi gândi asupra Macrocosmosului. Gândirea rămâne şi se extinde, şi ştii absolut precis: tu eşti acum în sânul eterului cosmic. Aşadar, când suntem în corpul nostru eteric, suntem în sânul eterului cosmic. Dar, intrând în acest eter cosmic, avem foarte precis experienţa, trăirea, că acum ne aflăm în acea lume spirituală din care izvorăşte şi lumea sensibilă. Dar nu am individualizat nici lumea spirituală, nici lumea sensibilă. Din lumea sensibilă individualizată am ieşit. Soarele nu mai străluceşte, stelele nu mai strălucesc, Luna nu străluceşte. Nu mai există o distincţie clară între regnurile naturii de pe Pământ. Putem face această distincţie clară numai când suntem în corpul fizic, când suntem în viaţa normală sau în cadrul unei iniţieri mai înalte. Dar, în schimbul faptului că pentru noi contururile lumii sensibile s-au întunecat, avem spiritualitatea generală, urzirea şi viaţa spiritualului.

Dacă ajungem apoi mai departe, ne luăm în stăpânire şi corpul fizic în mod conştient, astfel încât începem să trăim în organe, dacă ne luăm în stăpânire acest corp fizic în mod conştient, atunci fiinţele stinse, dispărute, cu excepţia elementului pământesc, încep să apară din nou, dar ca entităţi spirituale. Acolo unde mai înainte, în condiţiile de conştienţă obişnuită, am văzut Soarele care se întuneca, se înceţoşa, dar eram în sânul urzirii spirituale generale, apare acum suma entităţilor celei de-a doua ierarhii. Individualizăm acum în lumea spirituală. Luna, stelele apar din nou, dar apar în aspectele lor spirituale şi sunt acum colonii spirituale sau ceva asemănător, aşa putem să le numim, şi acum ştim cum am văzut afară, mai întâi în conştienţa obişnuită, Soarele, de exemplu – la alte lucruri e tot aşa –, în imaginea lui fizică, cum acum, după ce am luat în stăpânire corpul fizic în mod conştient, îl percepem acum şi în spiritualitatea lui, vedem Soarele ca fiinţă spirituală şi la fel întreaga lume. Dar acum ştim, de asemenea, că ziua intră luminând în noi cu fiecare rază de soare, căci cu fiecare rază de soare intră şi spirit. Prin fiecare impresie senzorială intră în noi spirit, astfel că noi trebuie să privim această respiraţie mai subtilă din partea de sus ca pe o respiraţie necontenit impregnată cu spirit, şi noi percepem că în fiecare senzaţie care se revarsă în noi trăieşte Soarele. E tocmai spiritul Soarelui, sau spiritele Soarelui. Soarele trăieşte în fiecare impresie senzorială, astfel că în om, în respiraţia mai subtilă, se revarsă viaţa solară nemijlocită, forţele solare nemijlocite.

Vedeţi dvs., aşa avem raportul omului cu Soarele. Când o rază de soare se revarsă în ochiul dvs., o dată cu raza de soare înăuntru se revarsă spiritul Soarelui. Spiritul Soarelui este substanţa respiraţiei mai subtile. O dată cu senzaţiile, noi inspirăm variatele ingrediente ale Soarelui spiritual. Dar acum aveţi o viziune importantă asupra omului în direcţia unuia dintre poli. Dezvoltându-se potrivit cu corpul său eteric (planşa 9, galben), el dezvoltă în cadrul corpului eteric gândurile Cosmosului. Iar aceste gânduri ale Cosmosului, în care se găseşte cel care trăieşte conştient în corpul său eteric, sunt, în primă instanţă, lipsite de căldură, lipsite de răceală, lipsite de sunet. Ele sunt ca un sentiment general, sentimentul de sine coincizând cu sentimentul Macrocosmosului. Dacă intrăm acum în spiritul simţurilor prin faptul că luăm în stăpânire corpul fizic, gândul se tincturează din cele mai diverse direcţii, din direcţia ochilor inspiraţia se tincturează cu esenţa Soarelui, gândul, cu culoare, prin ureche gândul se tincturează în direcţia sunetului, prin organul căldurii gândul ia nuanţa căldurii şi frigului, şi aveţi acum perceperea cosmică a relaţiei dintre elementul gândire şi elementul senzorial. Elementul gândire trebuie să fie prezentat drept elementul originar, iar cel senzorial apare prin impregnarea cu Soare, prin tincturarea cu Soare.

Aceasta, într-o anumită direcţie în raport cu omul. Numai că omul nu percepe cum Soarele, cu fiinţa lui, se revarsă în el cu fiecare senzaţie. Şi pe calea acestui Soare se revarsă, totodată, şi karma care vine din trecut. Şi nu e deloc o simţire copilăroasă să gândeşti Soarele, totodată, ca pe un rezervor care conţine karma trecută. Astfel că, dacă privim cu înţelegere capul omului, trebuie să ne spunem: Aici se revarsă în mod ocult raza spirituală a Soarelui, care se remodelează revărsându-se spre fizic, care chiar apare drept rază fizică în lumea colorată, sonoră, plină de căldură. În acelaşi timp, pe calea razelor solare, care se strecoară din direcţia simţurilor în nerv, în om pătrunde karma.

Să privim acum în cealaltă direcţie. Să privim în direcţia unde ieri a trebuit să înţelegem: karma iese afară acolo unde în organism se află limfa, acolo unde în organism acţionează şi urzeşte tot ceea ce încă nu şi-a făcut intrarea în sânge. Aici găsim karma care iese afară. Ce căi sunt acestea, pe care karma iese afară? Ca să ne dăm seama de acest lucru, trebuie să facem cunoştinţă sub raport ştiinţific ocult cu forţele lunare.

Dacă trecem astfel treptat dincolo, prin etericul în care ne-am aclimatizat mai întâi, la luarea în stăpânire a corpului fizic în direcţie periferică înspre simţuri, întreaga viaţă care se revarsă dinspre Soare ne apare, desigur, pe de o parte, pentru că poartă pe căile ei karma trecută, ne apare din această cauză cu destule reproşuri, cu lucruri care îl neliniştesc pe om. Dar cu mult mai important decât tot ceea ce îl nelinişteşte astfel pe om în karma sa, dacă el ajunge, într-adevăr, la această viziune, este tot ceea ce-i dă cunoaşterea acestui fapt: Prin trecutul tău, tu ai devenit, totuşi, ceea ce eşti acum. Ceea ce purtăm în interiorul nostru, îl purtăm mult mai din belşug în noi dacă percepem pătrunderea Soarelui pe vehiculul căilor neuro-senzoriale. Dar, aşa cum facem abstracţie de karma şi ne dăruim revărsării forţelor spirituale solare, prin primirea elementului solar apare o infinită beatitudine şi avem sentimentul că elementul solar este de-aşa natură încât trebuie să-i dorim necontenit prezenţa în noi, încât trebuie să-l dorim. Pe lângă aceasta, elementul solar este ceea ce pătrunde în noi ca iubire, când îl dorim, şi ceea ce noi recunoaştem în viaţa fizică, sub o formă atenuată, drept viaţa şi urzirea în iubire. Aceasta se întâmplă în schimbul reciproc dintre lumea interioară a omului şi influenţele solare, care se revarsă ca iubire în oameni şi fac să pătrundă în oameni, o dată cu aceste raze solare care trăiesc în iubire, tot ceea ce vrea să acţioneze în om sub aspectul creşterii şi înmuguririi şi înfloririi. Căci aici iubirea nu e numai o forţă sufletesc-spirituală, aici e o forţă care cheamă toate cele fizice la creştere, la înmugurire şi prosperare, care sunt pentru om binefăcătoare, aducătoare de fericire în cele mai mici amănunte, dacă le poate preţui cum se cuvine, pe care însă le primeşte pe baza viziunii sale nemijlocite.

Dacă însă luăm în stăpânire corpul fizic în cealaltă direcţie, în direcţia acelor forţe care dezvoltă limfa, care pregătesc limfa pentru producerea sângelui, dacă luăm în stăpânire corpul fizic în această direcţie, devenim conştienţi de influenţele lunare. Dar aceste influenţe lunare au un cu totul alt specific. Aşadar, putem spune că, pe de o parte, acţionează influenţele spirituale solare, aşa cum am arătat, pe de altă parte, există influenţele lunare. Captând în mod interior procesul formării limfei şi a sângelui, noi ne transpunem tocmai în trăirea influenţelor lunare. Dar aceste influenţe lunare sunt de-aşa natură încât noi avem în permanenţă sentimentul că ele vor să ne răpească ceva. Ele vor să scoată ceva din noi. În cazul Soarelui, avem sentimentul că el vrea să ne dea în permanenţă ceva, în cazul Lunii avem sentimentul că ea mereu vrea să scoată ceva afară din noi. Şi, dacă nu suntem atenţi la perceperea acestor influenţe lunare, când ne adâncim în procesul formării limfei şi a sângelui şi captăm aici corpul fizic, dacă nu ne avem sigur în mână, dacă nu suntem foarte atenţi cu adâncirea contemplativă, se poate să ne înşelăm, atunci firul se rupe brusc şi în faţa noastră stă o fiinţă spirituală, care ne seamănă, dar care de cele mai multe ori e schimonosită, caricaturală, pe care am făcut-o să ia naştere din noi înşine. Numai că, dacă nu suntem atenţi, nu observăm această exteriorizare, această fiinţă care iese din noi. Nu trebuie să ne mirăm când vedem că ea se desprinde din noi şi se postează în faţa noastră. Nu e mai mult decât o imagine de oglindă puţin mai intensificată. Când ne vedem în oglindă, acest lucru se petrece în lumea fizică. Când, sub influenţa forţelor lunare, ne vedem oglindiţi în eter, aceasta este o oglindire superioară, intensificată.

Să trecem în revistă întregul proces. Nu e nimic deosebit aici. Ni se arată numai că noi suntem în legătură cu Universul, că Luna desprinde în permanenţă din noi nişte forţe, le face independente, nişte forţe care trăiesc în noi, care intră în lumea spirituală, se revarsă în Macrocosmos; duc în permanenţă afară, în Macrocosmos, nişte imagini din noi înşine. Dar, vedeţi dvs., dragii mei prieteni, imaginaţi-vă că se inventează ceva prin care această imagine, pe care forţele lunare o creează necontenit în om şi vor să o scoată afară, în depărtările cosmice, gândiţi-vă că o asemenea imagine e păstrată în corpul uman, e menţinută acolo, în interiorul lui. Nu e vorba de o simplă imagine de oglindă, care e o imagine abstractă, ci e vorba de o imagine deja străbătută de forţe. Ei, dar cum poate fi menţinută o asemenea imagine în om? Avem aici forţele lunare care trag, care vor mereu să scoată afară din om imaginea sa. Cum poate fi menţinută imaginea în interiorul omului, în loc să iasă afară din el? Cum poate ea să fie plăsmuită în interiorul lui? Dacă sunt aduse din cealaltă direcţie forţele solare atât de adânc, încât imaginea să rămână în om. Atunci imaginea rămâne în interior, lucrează în el, atunci ia naştere o viaţă embrionară. Fecundarea nu constă în altceva decât în faptul că forţele solare sunt atrase, prin fecundare, atât de mult în jos, acolo unde forţele lunare intervin cu acţiunea lor asupra limfei, şi că, prin aceasta, imaginea, care de obicei iese afară, ia în stăpânire materia fizică din trupul uman. Ceea ce de obicei e doar imagine, ajunge până în constituţia fizică. Prin aceasta, are loc unirea forţelor lunare cu forţele solare în domeniul limfatic al organismului uman (planşa 9).

Să privim în cealaltă direcţie. Noi putem aduce şi forţele lunare până sus, atunci ia naştere contrariul, atunci în om nu se plăsmuieşte iarăşi omul, atunci în interiorul omului se plăsmuieşte Macrocosmosul solar. Atunci omul priveşte ceea ce este macrocosmic, într-un alt sens. Când se formează embrionul, în om ia naştere lume fizică, şi aceasta trebuie să iasă afară din el. Dacă, pe de altă parte, acţionează forţele lunare, potrivit cu natura lor de poftă – căci vor să tragă afară sau să capteze forţele solare –, atunci în om ia naştere spiritul din Univers. Ia naştere spiritul Universului, elementul embrionar spiritual. Ei bine, ce aveţi în acest caz? În acest caz aveţi posibilitatea formării a ceea ce trebuie să intre în noi din lumea spirituală, care se aclimatizează aici în mod spiritual-embrionar. Atunci are loc în om unirea celor două.

Numai urmărind aceste lucruri până când le vezi revărsându-se în mod direct unul într-altul, numai în acest fel ne putem explica, de fapt, legătura omului cu Universul. Ei bine, pretutindeni se găsesc nişte ajutoare. Influenţele solare, care se unesc aici cu influenţele lunare, au în ajutorul lor pe Marte, Jupiter, Saturn. Dar ce misiuni au oare Marte, Jupiter, Saturn? Ei bine, dragii mei prieteni, amintiţi-vă ceea ce v-am spus ieri. La această pătrundere a elementului solar: mai întâi trebuie făcut stop pentru lumină; a doua etapă: trebuie făcut stop pentru chimismul macrocosmic; a treia etapă: trebuie făcut stop pentru viaţă. Forţele lui Saturn fac stop pentru lumină, forţele lui Jupiter, în înţelepciunea lor, fac stop pentru chimismul cosmic, forţele lui Marte fac stop pentru viaţă. Aveţi astfel în detaliu, în mod concret, pătrunderea forţelor solare, modificate de forţele aşa-numitelor planete exterioare. Invers, în cealaltă direcţie, au fost modificate forţele lunare, care, propriu-zis, dacă acţionează după voia lor în puterea lor plenară, duc la embrion, aşadar, la plăsmuirea fizică; dacă sunt atenuate în direcţia spiritualului, dacă nu ajung la formarea materiei fizice, se rămâne la forţele de iubire numai sufleteşti ale lui Venus, şi dacă sunt atenuate şi mai mult, astfel că se pot uni în viaţa cotidiană tot mai mult cu ceea ce vine din cealaltă direcţie, ele se transformă în forţele mercuriene ale solului zeilor, care, în viaţa pământească obişnuită, conduce forţele inferioare în sus, spre cele superioare.

Priviţi imaginea din dreapta, imaginea din stânga (planşa 9). Dacă ne îndreptăm privirile afară, spre ceea ce se extinde, în primă instanţă, în lumea vegetală; se extind Soarele, Luna şi stelele. Dacă ne îndreptăm privirile spre interior, aici, în interior, se află Soarele, Luna şi stelele, acestea îşi corespund din punct de vedere interior în mod absolut precis. Dacă ceva nu e în ordine în interior, atunci nu e în ordine ceva în conlucrarea interioară dintre Soare, Lună şi stele. Dacă vrem să readucem ordinea, noi trebuie să căutăm, ca terapeuţi, printre lucrurile pe care le găsim în exterior, pentru o acţiune nejustă a Lunii, o acţiune corespunzătoare a lui Saturn, şi altele asemenea. Toate acestea se află afară, în natură. Aşadar, dvs. vedeţi, începutul încrederii faţă de medicină poate veni dacă observăm că omul cuprinde în mod interior lumea. Acesta e lucrul pe care am dori să-l reintroducem în medicină, căci acest adevăr a fost cândva prezent în ea. Încrederea interioară activă faţă de medicină va putea fi stabilită în lume numai dacă vor fi înţelese iarăşi aceste lucruri.

Dar să privim în cealaltă direcţie. Să privim mai întâi spre tot ceea ce e în om acţiune lunară, care tinde necontenit să scoată din om ceva ce e uman în el şi să-l ducă afară, în Univers. Imaginea stă în faţa noastră: omul, el tinde să iasă afară din om, el vrea să fie dus afară, în Univers. Acest lucru nu trebuie pus în faţa omenirii sub formă abstractă, ci sub formă de imagine, acest mister extraordinar de zguduitor, faptul că influenţa lunară vrea să-l scoată mereu pe om din sine, ca să-i aducă în faţa ochilor înrudirea lui cu Macrocosmosul. El ia naştere pe Pământ printr-o plăsmuire interioară embrionară, dar dacă această influenţă lunară directă devine mai subtilă din direcţia influenţelor lui Mercur şi Venus, el nu se mai naşte în mod fizic, ci în mod spiritual. Şi dacă naşterii fizice noi îi adăugăm ceea ce îi putem adăuga invocând, pentru ceea ce s-a născut sub influenţa pur lunară, influenţele lui Mercur şi Venus, noi putem adăuga naşterii fizice a omului în om naşterea spirituală a omului în afara omului, în Univers: noi îl botezăm pe om.

La ceea ce există întotdeauna în om, influenţele solare fizice, noi putem adăuga conştienţa faptului că în el pătrund influenţe solare spirituale, că pe calea razelor de lumină solare fizic-eterice, a razelor chimice, a razelor vitale, se tălăzuieşte spiritualul, că pe aceste căi în om intră fiinţialitate spirituală, tot aşa cum prin simţuri în el pătrunde influenţa solară fizic-eterică. Îl facem pe om să perceapă, aşa cum el percepe în viaţa fizică obişnuită influenţa solară fizic-eterică, îl facem să perceapă influenţa solară spiritual-sufletească, adică îi dăm împărtăşania, cuminecarea.

Dacă mergem de la împărtăşanie mai departe, vom afla că pe de o parte se află ceva care are legătură cu ajutoarele pe care le are Soarele, cu întunecarea o dată cu lumina, cu necontenita intrare a morţii o dată cu viaţa. Mergem spre exterior, spre planetele exterioare, care sunt unite cu Soarele, şi adăugăm la împărtăşanie, la ceasul cuvenit, maslul.

Sau, de asemenea, noi pătrundem în interiorul omului, ne oprim, înainte ca el să ajungă în Macrocosmos, în interiorul lui, nu vrem să-l situăm doar ca om în Macrocosmos, ci vrem să implantăm Macrocosmosul în el însuşi sub formă de imagine, astfel încât Macrocosmosul să devină în el germene de evoluţie. Îi dăm confirmarea.

Dacă aceste lucruri sunt scăldate în deplina conştienţă, dacă cel care primeşte sacramentele trăieşte având conştienţa deplină a acestor sacramente, atunci omul este vindecat în permanenţă prin sacramente de boala generală în care se cufundă, sau în care ameninţă în permanenţă în stare incipientă să se cufunde, prin faptul că se cufundă în lumea fizică materială. Acesta este elementul sacerdotal.

Sau se poate întâmpla celălalt lucru, omul, prin natura lui, este în permanenţă în status nascendi, pe cale de a naşte ceea ce vrea să devină liber în spiritual, ceea ce vrea să iasă afară din fizic, dar care trebuie să rămână în interior în timpul vieţii, provocând, de aceea, în interior nu nespiritualitatea, ci superspiritualitatea, boala. Noi administrăm medicamentul drept celălalt pol al sacramentului, când apare boala. Atunci intervine medicul.

Noi întrevedem, pe de o parte, calitatea de medic a preotului, pe de altă parte, calitatea de preot a medicului, a medicului fizic, şi dacă recunoaştem în acest fel coordonarea, înţelegem care e legătura dintre elementul pastoral, pe de o parte, şi medicină, pe de altă parte. Atunci medicina pastorală cuprinde nu numai o învăţătură teoretică, ci o conlucrare umană.