Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

CUNOAŞTERE ANTROPOSOFICĂ A OMULUI ŞI MEDICINĂ

GA 3„9


PATOLOGIE, TERAPIE ŞI PREPARAREA REMEDIILOR PE BAZA
CUNOŞTINŢELOR DOBÂNDITE PRIN ŞTIINŢA SPIRITUALĂ

CONFERINŢA A DOUA

Londra, 2 septembrie „923

Dragi auditori, încep cerându-mi scuze pentru că nu mă pot exprima în limba dvs. Eu vorbesc germana, aşadar, va trebui să fiu tradus, ceea ce va face ca ascultarea dvs. să fie mai dificilă. Nu cunosc în suficientă măsură engleza pentru a ţine o conferinţă, şi va trebui să procedăm aşa cum spuneam. Înainte de toate, îi mulţumesc foarte mult Doamnei Larkins pentru că mi-a dat ocazia să vă vorbesc aici în continuarea conferinţelor de ştiinţă spirituală pe care le-am ţinut în perioada întâlnirilor de vară de la Ilkley şi Penmaenmawr [ Nota 8 ].Vă voi vorbi despre curentul medical care s-a conturat în cadrul mişcării de ştiinţă spirituală. Vă rog să reţineţi bine că nu este vorba de nici o opoziţie faţă de ştiinţa oficială, faţă de medicina oficială. Nu e vorba decât de a dezvolta, datorită ştiinţei spirituale, ceea ce există drept cunoaştere importantă şi progres uriaş care a apărut în cadrul ştiinţei actuale. Înainte de apariţia acestor curente ştiinţifice în sânul mişcării de ştiinţă spirituală, noi ne-au preocupat mai mult problemele de ordin general, referitoare la om, artă, religie, morală şi pedagogie. Nu am avut niciodată intenţia de a dezvolta vreun fel de propagandă, de exemplu, cu privire la medicină. Dimpotrivă, în această mişcare de ştiinţă spirituală s-au implicat, pe continent, nişte medici pe care convingerile lor ştiinţifice nu i-au împiedicat să încerce să-şi satisfacă nevoile sufleteşti prin întâlnirea cu ştiinţa spirituală, unde au descoperit un anumit mod de căutare referitor la lumea spirituală care depăşeşte lumea fizic-sensibilă. Astfel, ei au ajuns să creadă, pur şi simplu, că anumite dileme, anumite mari întrebări care i se impun practicianului în cadrul ştiinţei medicale de astăzi, pot fi abordate pe tărâmul ştiinţei spirituale într-un mod care să satisfacă aceste nevoi sufleteşti, chiar dacă ele nu-şi găsesc soluţiile imediate.


Astfel, s-a dezvoltat o mişcare medicală pornind de la mişcarea noastră antroposofică de ştiinţă spirituală. Trebuie să spun că nu ţin neapărat să vorbesc astăzi despre acest sector al mişcării noastre de ştiinţă spirituală. Veţi vedea, într-adevăr, în cursul expunerii, că mă voi ocupa mai mult de problema preparării unor remedii cu adevărat eficiente. Totuşi, ceea ce vom evidenţia aici se bazează pe nişte fapte asupra cărora trebuie să atragem atenţia, mai ales celor care au primit formaţia ştiinţifică din zilele noastre.

Cunoscând raţiunile profunde din care provin, îmi imaginez foarte bine obiecţiile care vă vor veni în minte faţă de ceea ce vă voi spune. Cunosc aceste obiecţii în profunzime. Convingerile ştiinţifice ale medicului modern creează, evident, asemenea obiecţii. De aceea, am început nu prin a apăra o teorie, ci prin a prezenta aplicarea ei în practică. Am ţinut seama, aşadar, de solicitarea medicilor şi a altor oameni de ştiinţă, fizicieni, chimişti, biologi, de a crea institute ştiinţifice, institute de cercetare ştiinţifică. Un loc preponderent printre acestea îi revine Laboratorului Chimic şi Farmaceutic din Arlesheim, care se află în relaţie, în cadrul mişcării noastre, cu un institut de biologie şi unul de fizică. Puteţi trage o concluzie privind seriozitatea care trebuie să caracterizeze cercetarea noastră urmărind activităţile importante care au loc, de exemplu, în Institutului de Biologie, deşi institutele noastre au fost recent create.

Sunt convins că în Institutul de Biologie, noi am reuşit, sub conducerea Dr. Kolisko şi a Doamnei Dr. Kolisko, să elucidăm, probabil, funcţiile splinei [ Nota 9 ], care sunt cele de armonizare a neregularităţilor ce survin în procesul digestiv din cauza ritmului alimentar neregulat al fiinţei umane. Căci, chiar dacă omul se constrânge să păstreze un orar alimentar de o exactitate pedantă, ritmul digestiv este supus, totuşi, întreruperilor, din cauza varietăţii opţiunilor alimentare, de exemplu. Aşadar, s-a descoperit un lucru foarte curios, şi anume că funcţia splinei constă chiar în compensarea neregularităţilor pe care omul le impune ritmului digestiei din cauza modului său de viaţă.

Pe de altă parte, un articol recent arată că la Institutul de Biologie s-a reuşit de curând să se demonstreze acţiunea efectivă a unor entităţi infinitezimale din diferite substanţe. Nu este vorba de a ne angaja în vreo orientare partizană în domeniul medicinei. Tocmai procedând cu exactitate aflăm că într-un domeniu dat trebuie să operăm cu cantităţi mai mari, în timp ce în organismul uman trebuie să intervenim cu cantităţi infinitezimale. În acest domeniu nu exista până acum decât credinţa homeopatică, fără o cercetare ştiinţifică exactă.

Pare să fi reuşit până în prezent demonstraţia exactă privind anumite substanţe, de exemplu, combinaţiile de antimoniu. În diluţie foarte puternică, ele acţionează altfel asupra creşterii bobului de grâu decât în diluţii încă şi mai înalte. Mergând mai departe, se trece întotdeauna printr-un ritm de maxime şi de minime. În acest domeniu, facem tot ce se poate, angajându-ne întreaga responsabilitate, pentru a demonstra că nişte diluţii, chiar de ordinul trilionului, exercită o influenţă reală asupra fenomenelor vieţii. Am pus la germinat boabe de grâu, minuţios selecţionate în funcţie de puterea germinativă, în soluţii cu proporţii adecvate din diferite substanţe. Datorită muncii conştiincioase a Doamnei Kolisko, am reuşit să oferim o bază ştiinţifică pentru ceea ce până acum nu ţinea decât decât de credinţa profană.

Vorbesc despre toate acestea în introducere, pentru a arăta că noi nu procedăm deloc într-un mod neştiinţific, profan. Cunoştinţele dobândite pe baza ştiinţei spirituale rezultă din ceea ce văd ochii spiritului şi despre aceasta vă voi vorbi mai amănunţit în cadrul unor expuneri pe care le voi face cu alte ocazii. Într-adevăr, în acest fel se cuceresc marile orientări. Astfel, eu cred că am reuşit să ofer posibilitatea de a se putea formula cu o exactitate reală raportul dintre organizarea interioară a omului şi structura substanţelor naturale şi mai ales a proceselor naturale. Prin această metodă am reuşit să trecem peste abisul care nu poate fi negat dintre patologie şi terapie. Astfel că în viitor vom avea o patologie care va trece de la sine în terapie. Îndreptându-ne privirea spre organismul sănătos şi spre organismul bolnav, vom şti să descoperim ‒ voi arăta acest lucru cu ajutorul câtorva exemple ‒ cum nişte substanţe formate în afara organismului uman, fie de către natura însăşi, fie în laborator, pot avea efecte curative. Căci, înainte de toate, ne interesează terapia. În prezent, ştim foarte bine că patologia este mai avansată chiar decât crede ea însăşi. Patologia de astăzi este ceva care poate fi preluat din orice punct al său pentru a merge mai departe. În timp ce, într-adevăr, există un abis profund între cunoaşterea structurii, histologia organelor, şi ceea ce se referă la acţiunea remediului în organismul uman. În prezent, nu se cunoaşte decât incomplet procesul obişnuit de digestie, şi această cunoaştere cred că ţine, de altfel, mai mult de înţelepciunea instinctului decât de o teorie ştiinţifică. Fără a mai vorbi de raportul precis care există, pe de o parte, între substanţe şi funcţionarea acestor substanţe în organismul uman şi, pe de altă parte, acţiunea lor în natură şi în cadrul proceselor realizate în laborator.

Am fost condus pe această cale pentru că am crezut, datorită unei experienţe de cel puţin treizeci de ani, că pentru a cunoaşte din temelii întreaga constituţie a fiinţei umane trebuie să reţinem, înainte de toate, deosebirea fundamentală dintre cele trei moduri distincte de funcţionare din organismul uman. Astfel, am învăţăm să discern un triplu mod de funcţionare în organismul uman.

Toate acestea sunt încă în devenire. Totuşi, în această triplă funcţionare am distins mai întâi, în sensul cel mai larg al cuvântului, procesul neuro-senzorial. Consider că de această primă parte se leagă tot ce ţine de funcţionarea cea mai generală a organelor de simţ şi a nervilor aflaţi în relaţie cu ele. Apoi, disting de aceasta tot ce este proces ritmic în organismul uman. Iar, în al treilea rând, disting de primele două procese tot ceea ce este proces metabolic şi de mişcare. Procesele metabolice şi cele motorii sunt, într-adevăr, strâns legate între ele. Fiecare mişcare internă sau externă a organismului uman este în contact intim cu un proces metabolic şi nu poate fi considerat ca ansamblu funcţional decât în raport cu acesta din urmă.

Aceste trei moduri funcţionale din cadrul organismului uman sunt fundamental diferite. Acest lucru este atât de adevărat, încât eu consider că procesele vieţii neuro-senzoriale se află în polaritate antagonistă faţă de procesele pe care le putem rezuma sub denumirea de procese motorii şi metabolice. Astfel, când se produce un proces oarecare în metabolism, acest proces ‒ ca, de altfel, orice alt proces metabolic ‒ suscită un proces antagonist în aparatul neuro-senzorial. Fenomenele ritmice realizează echilibrul între aceste două procese. Să conturăm acum deosebirile reale dintre aceste două procese.

Din lipsă de timp, nu pot decât să schiţez faptele asupra cărora aş dori să vă atrag atenţia. O privire competentă îndreptată asupra organismului va observa că în ceea ce priveşte sistemul neuro-senzorial suntem, în esenţă, în prezenţa acţiunii substanţiale a diferitelor materii în organismul uman. Prin urmare, atunci când este vorba de ceea ce se găseşte în cadrul organizării senzoriale sau a celei nervoase, este important să cunoaştem relaţia unei substanţe oarecare pe care o întâlnim în ambianţa cosmică a omului cu ceea ce se află în stare de substanţă în desfăşurarea procesului neuro-senzorial.

Când avem de-a face cu un proces metabolic legat de un proces motor, nu are importanţă ceea ce este de natură substanţială în ambianţa omului, ci mai curând procesele care au loc în sânul a ceea ce este substanţial, procesele din substanţe. Şi iată o altă lumină proiectată asupra problemei: când putem constata că avem de-a face cu un focar patologic în sistemul neuro-senzorial, va trebui să căutăm care sunt substanţele de care trebuie să ţinem seama ca factori terapeutici. Voi reveni cu amănunte. Dacă e vorba de un focar patologic în sistemul mişcării şi al metabolismului, trebuie să căutăm în natură sau în laborator, unde se tratează substanţele, procesele care ar transforma în medicamente substanţele respective. În cazul particular pe care îl voi dezvolta în continuare, am experimentat virtuţile curative ale antimoniului. Trebuie să distingem aceste virtuţi curative în raport cu tot ceea ce îşi are sediul în aparatul neuro-senzorial al omului. Aici ar fi vorba de natura substanţială a antimoniului. Dacă avem în vedere virtuţile curative ale antimoniului în raport cu sistemul motor, legat de sistemul metabolic, trebuie să supunem antimoniul unor procese, cum ar fi de combustia, oxidarea, prin care din antimoniu rezultă un fum4 care se depune formând o oglindă. Executarea corectă a acestor procese permite să ne aşteptăm la succesul pe care îl va avea acest medicament. Putem spune întotdeauna că trebuie să căutăm remediile pentru sistemul neuro-senzorial, în esenţă, în ambianţa omului. În ceea ce priveşte procesele pe care le realizăm noi înşine sau pe care le propune natura, trebuie să le considerăm agenţii curativi pentru procesele metabolice şi motorii din organismul uman. Ei bine, cum aceste două procese acţionează într-o polaritate antagonistă, fenomenele ritmice vor exersa o influenţă de echilibrare, de armonizare. Acestea sunt în primul rând ritmul respirator şi circulator, ritmurile digestive, celelalte ritmuri ale omului, cum ar fi ritmul somn-veghe, ritmul creşterii. Astfel, pentru procesele care ţin de organizarea ritmică a omului, prepararea medicamentelor trebuie să ţină seama de interacţiunea ce rezultă din prepararea substanţialităţii active şi a proceselor active, preparare pe care o încredinţăm naturii sau o realizăm noi înşine.

Astăzi am vrut să expun datele fundamentale, pentru ca mâine să mă pot referi la alte remedii pe care le preparăm în Laboratorul Farmaceutic din Arlesheim şi care sunt experimentate în Clinică, sub excelenta conducere a Doamnei Doctor Wegman, aici prezentă. Am să mă refer la aspectele terapeutice propriu-zise. De la început, eu am ţinut ca ştiinţa spirituală să nu ofere decât nişte linii orientative şi ca ea să nu prepare remedii decât prin intermediul Laboratorului şi Clinicii, cu scopul de a le verifica la patul bolnavului.

Când avem în vedere procesele care au loc în sistemul neuro-senzorial, în sistemul ritmic şi în sistemul metabolismului şi al membrelor, trebuie să observăm că organismul uman este astfel constituit încât cele trei sisteme sunt complet diferite din punct de vedere funcţional, dar ele se întrepătrund în fiecare loc din organism. Acest mod de a vedea lucrurile este, desigur, mai puţin comod decât cel obişnuit, care ia un organ oarecare sau un fragment de organ, pentru a-l examina din punct de vedere histologic sau în funcţie de anatomia sa celulară ş.a.m.d.

Aici trebuie să distingem în funcţionarea fiecărui organ partea ce revine sistemului neuro-senzorial, sistemului ritmic şi sistemului metabolismului şi al membrelor. Căci cele trei moduri de funcţionare sunt implicate în fiecare organ. În cadrul instrumentelor senzoriale propriu-zise, procesul neuro-senzorial este predominant faţă de procesele ritmice şi cele ale sistemului metabolismului şi al membrelor. Iar când avem de-a face cu procesul metabolismului şi al membrelor, atunci el este cel care prevalează în domeniul său. Totuşi, nu există nimic din acest sistem al metabolismului şi al membrelor care să nu fie traversat de procesele sistemului neuro-senzorial, aici subordonate. La fel este şi cu sistemul ritmic.

Acum înţelegem mai profund organizarea umană când, prin contemplare cu adevărat interioară, ne aflăm în prezenţa funcţionării fiecărui organ. Vrem să examinăm, de exemplu, o parte a creierului. Trebuie să ştim aprecia dacă fiecare din activităţile organice antagoniste, cea neuro-senzorială şi cea metabolică, se află aici în proporţii corecte şi dacă între ele sistemul ritmic îşi exercită funcţia sa de echilibru. În mare, totul se petrece cu totul altfel în organele cefalice ale omului decât, de exemplu, în organele sale digestive. Dar vedem, pe de altă parte, cum ne putem cuceri o cunoaştere mai exactă a fiinţei umane din punct de vedere funcţional, precum şi în privinţa relaţiei sale cu lumea înconjurătoare, de unde rezultă un raport dintre patologie şi terapie.

Să luăm, în acest sens, un singur exemplu. Este vorba despre o boală de care se face mai puţin caz, în comparaţie cu bolile grave, o boală, totuşi, neplăcută pentru mulţi oameni, un exemplu pe care vreau să-l subliniez, catarul estival, care îi atinge pe mulţi oameni într-un anumit anotimp. Iată aici noţiunile necesare pentru a înţelege procesul de bază.

De la început, trebuie să ne fie clar faptul că în copilărie, şi mai ales în prima copilărie, întreaga împărţire în cele trei sisteme pe care am descris-o este diferită de ceea ce va fi ea mai târziu. În copilărie avem de-a face cu o organizare umană în care sistemul neuro-senzorial intervine mai intens în celelalte sisteme decât este cazul la omul mai în vârstă. Într-un fel, copilul este în întregime un organ senzorial. Toate procesele au loc într-un mod care permite ca întreg organismul să fie traversat în permanenţă, chiar dacă în mod subtil, de nişte procese care nu se petrec de obicei decât la periferia fiinţei umane, în organele neuro-senzoriale. Sub o formă mai subtilă, mai fină, copilul este el însuşi un organ senzorial. În felul acesta, ca organ senzorial, întregul organism al copilului este expus lumii exterioare mai mult decât cel al omului adult. Căci tot ceea ce ţine de organizarea neuro-senzorială este expus direct lumii exterioare şi îi suportă influenţa în mod direct, fără nici un intermediar. Astfel, organizarea copilului este supusă influenţei lumii exterioare ‒ în sensul cel mai larg al acestei noţiuni ‒ mai mult decât mai târziu, când depinde în întregime de procesele interne ale organelor, ca şi de procesele metabolice legate de procesele de mişcare. E adevărat că mişcările au loc în lumea exterioară, dar organizarea care stă la baza lor este orientată spre interiorul omului, la fel cum organizarea neuro-senzorială este orientată spre exterior. Astfel, vedem că sub influenţa preponderentă a organizării neuro-senzoriale pot apărea la copil nişte procese pe care le rezumăm sub denumirea de diateză exsudativă, de laxitate tisulară, uneori foarte generală în organismul copilului.

Mai târziu, când preponderenţa procesului neuro-senzorial este compensată de procesul metabolismului şi al membrelor în proporţie adecvată pentru o vârstă mai avansată şi dacă, pe parcurs, copilul a fost crescut cu prudenţă, tendinţa la această diateză exsudativă regresează în general, şi ea se poate specializa ulterior, de unde eventualitatea apariţiei neplăcutului catar estival.

E suficient să amintesc că acest catar a fost pus pe seama anumitor substanţe care se găsesc în polenul gramineelor. Acest lucru se întâmplă doar pentru că astăzi există tendinţa de se face trimitere în patologie la nişte cauze externe şi materiale. Ştiinţa spirituală vede cu totul altfel lucrurile, luând în considerare atât organismul uman ca întreg, cât şi fenomenele care se manifestă în ambianţa omului când înfloresc gramineele. Putem spune, în legătură cu aceasta, că întregul proces natural şi de sezon prin care înfloresc gramineele nu se petrece doar în jurul acestora, ci şi în jurul omului, expus aceloraşi influenţe atmosferice sub care înfloresc şi gramineele.

Omul care suferă de catar estival este specializat, într-un fel, din punct de vedere organic, în direcţia nasului şi a ochilor. Acest catar estival neplăcut poate apărea tocmai atunci când evoluţia, care, prin predominanţa sistemului neuro-senzorial, a dus în copilărie la diateza exsudativă, s-a îndreptat în mod electiv spre interior şi spre partea de început a organelor respiratorii. El apare pentru că omul, expus aceloraşi fenomene naturale ca şi gramineele în momentul înfloririi lor, este deosebit de sensibil la aceste procese naturale.

Astfel, fiinţa umană este expusă aceloraşi influenţe atmosferice, influenţelor din ambianţa sa care se produc atunci când înfloresc gramineele, dacă procesul senzorial este paralizat în mod insuficient de către procesele metabolice şi dacă la periferie rămâne predominant procesul senzorial.

Studiind acest proces şi având în vedere fenomenele care au loc în natură când înfloresc gramineele, ne întrebăm: cum putem stăpâni fenomenul care apare în catarul estival? Ţinând seama de elementele pe care le-am descoperit, încercăm să paralizăm procesul care la graminee se desfăşoară în întregime în exterior, la periferie, în aer, ca să spunem aşa, proces prezent şi la om când este atins de catar estival. Pentru aceasta, vom căuta procesul de rodire, elanul spre rodire ‒ care la graminee se dezgoleşte şi este îndreptat spre atmosferă ‒, vom căuta procesul de rodire acolo unde el este orientat în sens invers, nu spre periferie, ci spre interior. Îl găsim la fructele al căror înveliş este ca o piele şi la care procesele de rodire se dezvoltă spre centru, în direcţie centripetă.

Când realizăm în laborator procesul de rodire opus celui întâlnit la graminee, rezultă un remediu. Încercăm să-l facem să acţioneze, administrându-l prin inoculare, introducându-l direct în organism. Astfel putem contracara hipersensibilitatea la influenţele atmosferice propice pentru graminee, dar patologice pentru om. Acest remediu este preparat la noi sub numele de Gencydo. El s-a dovedit, într-adevăr, eficace în marea majoritate a cazurilor de catar estival. S-a putut observa cum, prin realizarea unui proces pe care ni-l indică natura, putem obţine un remediu. Dar trebuie să ştim în ce caz vrem să contracarăm un proces natural. Iată, de exemplu, cazul în care predomină activitatea neuro-senzorială şi vom vedea mai departe în ce moment trebuie să urmăm procesul natural. Trebuie să ştim cum să procedăm în fiecare caz în parte. Astfel încât noi nu utilizăm doar ceea ce trebuie să intervină din punct de vedere chimic în laborator în sensul procesului natural sau în sens contrar, ci suntem atenţi, dincolo de factorii substanţiali ai agenţilor terapeutici, la modurile de preparare, observând întotdeauna în natură originea procesului însuşi, dinamica sa. Încercăm să imităm această dinamică prin nişte procedee tehnice, pentru a extrage din natură agenţii terapeutici.

La Institutul Clinic şi Terapeutic din Arlesheim au fost preparate deja numeroase medicamente, urmând aceste principii. Toate sunt preparate după aceste principii, fiind, totodată, absolut specializate.

Voi menţiona acum un alt remediu. Desigur, trebuie să spun că înţeleg orice obiecţie, deoarece lucrurile rezultă dintr-un mod neobişnuit de a gândi, aşadar, deloc familiar. Prin acest exemplu, eu vreau să arăt că mai întâi sunt date indicaţiile în acest sens, că ele sunt verificate apoi în clinicile noastre şi că toate acestea au loc într-un mod la fel de responsabil ca şi în alte clinici. Astfel, îmi pot permite să risc ‒ ca să spunem aşa -nişte descrieri ceva mai îndrăzneţe, declarând dinainte că înţeleg orice opoziţie şi că mă aştept la eventualitatea unei reacţii neplăcute în faţa acestor lucruri, în aparenţă cam fanteziste.

Este extrem de interesant să studiem tocmai procesul remarcabil care are loc în planta însăşi. Privind componentele principale ale plantei, găsim tot felul de substanţe: săruri, substanţe de natură metalică ş.a.m.d. Dar, pentru o terapie care acţionează raţional, este mai important să aibă în vedere modul de acţiune, de exemplu, al unei combinaţii metalice sau al unei sări în întregul proces de creştere şi de rodire a plantei, decât să reţină compoziţia plantei.

Să luăm o plantă oarecare, de exemplu, Cichorium intybus. Pentru a o studia cu adevărat din punctul de vedere al ştiinţei spirituale, trebuie să începem prin a observa cum se prezintă ceea ce interesează cel mai mult din această plantă, şi anume siliciul şi sărurile alcaline. Siliciul şi sărurile alcaline se găsesc în ea în diferite stări, în funcţie de procesele diferite care au loc în rădăcină, frunze şi flori. Când studiem acest proces la Cichorium intybus şi observăm felul special în care se întreţes procesele legate, pe de o parte, de siliciu şi, pe de altă parte, de sărurile alcaline, suntem reconduşi, cu ajutorul ştiinţei spirituale, la om.

Ei bine, am spus deja: în corpul nostru există în fiecare sistem organic trei sisteme funcţionale, dar unul dintre ele predomină întodeauna şi fiecare este activ în omul întreg. Să luăm, de exemplu, în organismul uman, funcţia biliară în raport cu celelalte organe digestive. Vom afla că, alături de celelalte acţiuni ale sale, funcţionarea corectă a bilei este importantă tocmai pentru sănătatea sistemului neuro-senzorial. Căci, atunci când tulburările digestive sunt produse de o tulburare a funcţiei biliare, vedem producându-se întotdeauna concomitent tulburări importante în organele sistemului neuro-senzorial.

Observarea procesului de secreţie biliară nu devine interesant decât în măsura în care putem să-l înţelegem în corelaţie cu întreaga constituţie umană, drept un proces care, pornind din sistemul digestiv, deserveşte sistemul neuro-senzorial.

Pe de o parte, independent de substanţele care intră în joc, acest proces se manifestă în funcţiile biliare ale omului. Pe de altă parte, el este activ în afara omului, într-o imitare aproape fidelă, mergând de la rădăcina de Cichorium intybus spre tulpină şi până la flori, dar mai ales în rădăcina acestei plante. Dacă studiem tratamentul pe care îl suferă aici tocmai siliciul şi sărurile alcaline, găsim în aceasta imitaţia exactă a acţiunii proceselor biliare asupra sistemului neuro-senzorial.

Să imităm acum tocmai procesul care are loc în Cichorium intybus. Uneori, medicina populară utilizează în mod direct această plantă în caz de tulburări digestive. În ciuda unor rezultate indiscutabile, efectul nu va fi decât rar de durată. Într-adevăr, procesele care au loc în Cichorium intybus sunt legate de însăşi labilitatea acestei plante. Introdus în organismul uman, acest proces suferă modificări, aşa încât nu mai rămâne acelaşi. Totuşi, el este atât de apropiat de procesul uman, încât tratarea în laborator, în special a siliciului, face din el un produs conţinând siliciu, săruri alcaline, astfel combinate, încât, nu cu adevărat chimic, ci prin pulverizare şi adăugând lianţi răşinoşi, rezultă între siliciu şi sărurile alcaline o combinaţie laxă, o adeziune subtilă, naturală. Introducând acest produs în tubul digestiv, noi, de fapt, nu introducem substanţele, ci procesul identic cu cel care se realizează prin secreţia biliară, în măsura în care secreţia biliară este înrudită cu procesul neuro-senzorial. În laborator trebuie punem în acţiune, aş zice chiar să imităm în mod durabil, acţiunea proprie a plantei la care putem observa, de exemplu, că modul său de formare este, într-un fel, asemănător, în polaritate sau în paralel, cu un proces oarecare din organismul uman, astfel încât ajungem să facem să interfereze cu adevărat patologia şi terapia. Constatăm la nivelul organului ceea ce este neregulat în interacţiunea celor trei procese.

Aşadar, trebuie să ascultăm natura, pentru a despovăra pentru un anumit timp organismul de acţiunea pe care este incapabil să o îndeplinească. În această cercetare, Cichorium intybus dovedindu-se a fi chiar un model al bilei în formare, prin ea introducem în mod temporar funcţia biliară în om, deoarece organismul însuşi prezintă insuficienţă în această privinţă, şi noi facem acest lucru până când organismul se reobişnuieşte să facă să funcţioneze bila datorită modelului pe care i l-am produs după imaginea lui Cichorium intybus. Astfel, aceasta îşi regăseşte funcţia aproape normală.

Trebuie să reţinem că nu putem obţine rezultate exacte numai prin fitoterapie, pentru că natura acţionează într-un mod mai complet; procesul vegetal este distrus dacă este introdus în organism într-un mod neadecvat.

Cum ora este înaintată şi pentru că nu vreau să abuzez prea mult de atenţia dvs., nu voi mai menţiona decât un remediu, care s-a dovedit a fi deosebit de eficace şi pe care medicii noştri l-au numit Biodoron.

Acest remediu a luat naştere dintr-un concept general, datorat ştiinţei spirituale, despre sindromul numit migrenă. Pentru mulţi oameni, această boală, cu forme foarte variabile, este foarte greu de suportat. Ea provine din predominanţa neregulată a unui proces metabolic, care nu este la locul său, pentru că se manifestă acolo unde ar trebui să predomine mai ales procesul neuro-senzorial asociat cu procesul ritmic.

Acum trebuie să găsim rezumat în natura exterioară acest întreg proces, aşa cum se exprimă el în ansamblul sindromului migrenos.

Ei bine, el se manifestă de minune! Iată cum. Pe de o parte, avem sindromul, pe de altă parte, un proces care se desfăşoară în sens invers, la fel ca procesul din Equisetum arvense, care este activ prin siliciul combinat cu sulfaţi. Equisetum arvense conţine aproape 90% siliciu. Mâine vom mai vorbi despre importanţa funcţiei silicice pentru sistemul nervos şi pentru tot ce este legat de el. În Equisetum arvense, siliciul este transformat, într-un anumit fel, în proces. Astfel, procesul formator din creşterea vegetală nu se poate produce doar prin acţiunea combinată a siliciului cu sulfaţii, fără o combinaţie pe care o realizăm cu un liant răşinos.

Să ne reprezentăm planta Equisetum arvense: prin ţinuta sa rigidă, planta se formează lăsând să predomine pretutindeni procesul de formare silicică, reţinându-se de la înflorire, situaţie pe care o putem regăsi în relaţie cu procesele metabolice normale. Prin contemplarea intimă a acestor două procese, obţinem imaginea a două procese antagoniste, unul exprimându-se în sindromul migrenos, celălalt fiind procesul care se desfăşoară într-un mod atât de minunat între siliciul şi sulfaţii conţinuţi în Equisetum arvense.

Acest lucru nu este suficient pentru o utilizare directă a lui Equisetum arvense ca remediu în migrenă. Căci, iată un fapt ciudat care ni se impune: anumite procese vegetative din organismul uman se aseamănă, într-adevăr, cu procesele vegetale, dar natura lor internă este absolut diferită. Aşadar, nu trebuie să absorbim în mod direct şi să introducem în organismul uman procesul care se realizează în Equisetum arvense, ci mai întâi trebuie să-l animalizăm într-o anumită măsură.

Reuşim acest lucru dacă imităm procesul în laborator într-un mod adecvat şi viu, utilizând, pe de o parte, siliciul şi, pe de altă parte, sulful. Putem să ne slujim de la început de sulf, căci el reprezintă principiul activ din Equisetum arvense. Totuşi, vom prepara combinaţia introducând procesul fier în procesul altor lianţi cu o mai mică importanţă. Întregul proces Equisetum arvense este atunci animalizat şi obţinem un produs în care modul de preparare este esenţial, căci modul de realizare a procesului pentru a se ajunge la remediu vă arată că el este rezultatul unui proces care se desfăşoară între siliciu, fier şi sulf. Odată produsul astfel obţinut, ceea ce în acest produs este ca imobilizat redevine proces, reluându-şi mişcarea, atunci când este introdus în procesul digestiv al omului şi este utilizat ca remediu împotriva neplăcutei migrene pentru medicii noştri. Ei l-au numit Biodoron.

Trebuie să spun că acest remediu s-a dovedit aproape întotdeauna eficace.

Astfel, în privinţa remediilor de la Institutul Clinic şi Farmaceutic din Arlesheim, noi încercăm să realizăm factorii terapeutici într-un mod mai curând dinamic. Ceea ce contează cel mai mult sunt procesele lor interioare şi cele pe care le suscită în interiorul organismului uman.

În acest fel am reuşit ‒ şi faptele au fost verificate într-un număr mare de cazuri ‒ să găsim în jur de o sută de remedii pentru diferitele forme de tuberculoză şi ramificaţiile ei, pentru afecţiunile cele mai diverse ale sistemului digestiv ş.a.m.d. Mai mult, suntem pe punctul de a finaliza procesul pe care vrem să-l suscităm în vederea vindecării interne a carcinoamelor cu ajutorul unui anumit produs vegetal. Îmi voi permite mâine să vorbesc în amănunt despre aceste remedii, despre medicamentele împotriva tuberculozei şi a cancerului, despre vindecarea maladiilor tifice ş.a.m.d.

Am văzut că pentru noi esenţialul nu constă în conţinutul remediului, ci în prepararea lui în laborator. Căci, astfel, remediul conţine în sine un anumit proces care în organism se va declanşa sub aceeaşi formă sau sub o altă formă, care intră în desfăşurarea unui proces organic sau pentru care este procesul opus polar.

Astfel, prin studierea concomitentă a procesele naturale şi a proceselor pe care le putem observa în patologie, ajungem să facem să corespundă nişte procese naturale şi nişte procese fiziologice umane. Această corespondenţă trebuie să existe atunci când procesele naturale trebuie introduse în organismul uman ca procese de vindecare. Funcţiile pe care le realizăm în laborator trebuie să suscite nişte procese terapeutice. Aşadar, este foarte important să aplicăm aceste remedii în conformitate cu această diferenţiere a organismului uman. Acţiunea este fundamental diferită, după cum un remediu este administrat pe cale cutanată, pe cale digestivă sau prin inoculare directă în procesul circulator sau, cum voi arăta mâine, dacă aplicarea sa este mai apropiată de sistemul neuro-senzorial, când îl răspândim în apa de baie sau îl folosim sub formă de abluţii.

Acţiunea remediului asupra organismului uman depinde, aşadar, de aplicarea sa externă sau internă, care poate fi realizată fie prin inoculare, fie pe cale internă. Căci aş dori să spun că aici există intenţia de a vindeca nu prin substanţe, ci prin procese, ceea ce este semnificativ pentru aceste remedii. Astfel, noi oferim nişte remedii cu speranţa, nutrită prin fapte verificate, că procesele realizate prin studierea concomitentă a naturii şi a omului se păstrează, într-un fel, în produse şi pot acţiona în organism ca procese terapeutice. Iată ce este esenţial nou cu privire la lucrurile despre care este vorba aici. Noi încercăm să vindecăm prin procese, prin “cum”-ul preparatului.

De aceea, noi ţinem mai puţin să enunţăm conţinutul unui preparat, totul este legat de nişte fenomene intime.

Mâine îmi voi permite să intru mai în amănunt în terapie şi să insist mai ales asupra anumitor remedii şi asupra aplicaţiilor externe.

Întrebare: De cât timp sunt experimentate remediile împotriva migrenei şi a guturaiului de fân?

Le utilizăm de mai mulţi ani şi le-am experimentat pe un număr mare de cazuri. De fapt, aceste metode sunt metode de verificare şi au particularitatea de a se baza, într-un fel, ca şi matematica, pe previziunea verificată după aceea. Aşadar, nu avem de-a face cu o metodă pur empirică, ci, aşa cum se face prin experimentarea de laborator, observăm verificarea a ceea ce am presupus, valoarea verificării având în acest caz o valoare superioară experimentării empirice. Metodele sunt, bineînţeles, noi şi se înţelege de la sine că ne-am bucura mult dacă ar fi experimentate pe scară largă.

Cu privire la Biodoron, verificările se fac de vreo doi-trei ani. Aceste verificări sunt extrem de importante într-un mare număr de cazuri, de exemplu, în cazurile în care migrena a devenit o stare cronică, această situaţie durând de decenii, în care Biodoronul s-a dovedit eficace. Bineînţeles, şi eu insist asupra acestui lucru în privinţa acestui medicament, diagnosticul trebuie să fie exact. Numai cu această condiţie remediul poate fi verificat. Desigur, nu este deloc de dorit să recurgem la el pentru orice tip de cefalee, căci aceasta ar conduce la numeroase eşecuri.

Aşadar, este necesar un diagnostic corect, şi atunci putem conta serios pe acest medicament. Aşa se face că aplicarea în clinică a acestui medicament a avut o eficacitate mare de-a lungul a trei sau patru ani. În anumite cazuri, acest medicament a fost experimentat deja de unii medici în cabinetele lor.

Vreau să mai menţionez că există nişte dări de seamă, adică nişte discuţii cu privire la metode, precum şi nişte rapoarte despre tratament şi rezultatele sale, mai ales pentru Biodoron. Ele au fost publicate de către Institutul Clinic şi Terapeutic din Stuttgart sub titlul “Migrena”, în care Dr. Knauer a reunit observarea unui număr mare de cazuri. Cred că aceste rapoarte pot fi procurate de la Institutul Clinic şi Terapeutic. Din păcate, sunt în germană, dar, la cerere, ele pot fi traduse oricând în alte limbi.