Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

CUNOAŞTERE ANTROPOSOFICĂ A OMULUI ŞI MEDICINĂ

GA 319


CONFERINŢA A NOUA

Arnheim, 24 iulie 1924

Cu ocazia celor două conferinţe precedente am expus principiile generale ale extinderii cercetării antroposofice la domeniul medicinei. Astăzi aş vrea să completez această vedere de ansamblu prin nişte detalii care vor arăta, totodată, cum se poate interveni din această direcţie în viaţa practică pentru a o face să fie mai apropiată de realitate.

În cele două conferinţe am arătat că antroposofia trebuie să distingă la întreaga fiinţă umană mai întâi un corp fizic, care poate fi perceput prin simţurile exterioare, dar pe care îl eliminăm şi îl reconstruim de mai multe ori în decursul vieţii; apoi există corpul pe care îl numim corp eteric sau corp al vieţii, el trăieşte în sânul corpului fizic şi este comun omului şi plantei; apoi la om noi trebuie să mai distingem suportul vieţii de simţire sau al vieţii interioare, care reflectă lumea exterioară. Iată-ne ajunşi, aşadar, la corpul astral. Am spus deja că nu trebuie să fim şocaţi de termeni, trebuie să-i luăm în sensul care li se atribuie aici. Omul are un corp astral, ca şi animalul. Dar omul iese din sânul regnurilor pământeşti prin faptul că el este purtătorul unei organizări a Eului.

Valoarea acestei împărţiri nu ar putea fi înţeleasă dacă ea ar fi doar generală. Dar dacă ajungem să sesizăm realitatea acestor patru părţi constitutive ale fiinţei umane, încetăm să mai vedem în aceasta doar o problemă de noţiuni filosofice sau de clasificare a unor fenomene observate la om. Realizăm că împărţirea respectivă ne permite să ne cucerim o viziune de ansamblu mai clară asupra fiinţei umane. Este suficient să aruncăm o privire asupra fenomenelor cotidiene ale vieţii umane, asupra alternanţei dintre veghe şi somn, pentru a descoperi valoarea unei asemenea împărţiri. În fiecare zi vedem cum omul, din starea în care îşi mobilizează din interior membrele şi primeşte de la lumea exterioară impresii pe care le asimilează în sine, trece la starea în care, dormind, el stă întins, fără a se mişca, în care conştienţa sa, dacă nu se află în prada jocului viselor, se pierde în nişte tenebre interioare şi nesigure. Ei bine, dacă nu vrem să presupunem că adormirea reduce la neant viaţa interioară compusă din voinţă, sentiment şi gândire şi că trezirea o face să reapară din neant, vom fi determinaţi să ne întrebăm: care este raportul dintre omul care veghează şi omul care doarme?

Iată ilustrarea unui mod de a vedea care este capabil să contemple părţile constitutive suprasensibile ale naturii umane. Când este adormit, omul este culcat pe pat, aici nu rămân decât corpul fizic şi corpul eteric sau corpul vieţii, pe când corpul astral şi organizarea Eului s-au separat de aceste două părţi constitutive. Desigur, în această privinţă şi în cele ce urmează, eu nu pot face acum decât simple aluzii. În toate acestea este vorba despre rezultatele cercetării conforme cu ştiinţa spirituală, conforme cu antroposofia, rezultate tot atât de sigure ca orice rezultat matematic sau experimental. Descoperim, aşadar, că în timpul somnului omul îşi poate extrage organizarea Eului, un element real de natură sufletesc-spirituală. Apoi descoperim că această ieşire afară din corpul fizic, care este radicală în somn, se poate produce parţial chiar şi în stare de veghe. Ca să ne convingem de acest lucru, nu avem decât să luăm în considerare stările în care omul începe oarecum să doarmă, dar nu intră într-un somn complet: leşinurile, pierderile de cunoştinţă, stările de obnubilare. În aceste stări are loc, într-un fel, un început de somn, dar care rămâne incomplet. Ne aflăm într-o stare intermediară între somn şi veghe. Despre ce este vorba când se produc aceste stări?

Pentru a înţelege ce se petrece, trebuie să studiem intimitatea fiinţei umane. Pentru aceasta, trebuie să ne amintim de rezultatul cercetării antroposofice pe care tocmai l-am prezentat. Am spus că noi suntem în măsură să împărţim întreaga organizare umană în: organism neuro-senzorial, organism ritmic şi organismul metabolismului şi al membrelor. Am mai spus că organismul metabolismului şi al membrelor se află într-o opoziţie polară cu organismul neuro-senzorial, pe când organismul ritmic joacă un rol intermediar. Acest raport poate fi ilustrat prin schema următoare, unde A indică organizarea neuro-senzorială, C trebuie să indice organizarea metabolismului şi a membrelor, în timp ce B indică organizarea ritmică ce leagă celelalte două organizări, aşa cum este situată între ele. Aceste trei sisteme ale fiinţei umane sunt pătrunse de cele patru părţi constitutive ale fiinţei umane: corpul fizic, corpul eteric sau corpul vieţii, corpul astral şi organizarea Eului. Dar omul este foarte complicat. Astfel, noi nu putem spune că în orice stare de somn întreaga organizare astrală şi întreaga organizare a Eului ies din corpul fizic şi din corpul eteric. Căci se poate întâmpla şi faptul ca organizarea neuro-senzorială să fie părăsită până la un anumit punct de către corpul astral şi organizarea Eului.

desen

În acest caz, deşi ea se extinde la întregul corp, fiind localizată în principal în cap, organizarea neuro-senzorială e obligată să facă, de fapt, contrariul a ceea ce face capul şi să tindă, într-un fel, spre somn. Dar omul nu doarme, căci sistemul metabolismului şi al membrelor şi sistemul ritmic sunt încă umplute de corpul astral şi organizarea Eului. Aceste elemente nu au părăsit decât capul, de unde rezultă în cap o stare de ameţeală, de somnolenţă, o pierdere de cunoştinţă. Restul organismului funcţionează ca în stare de veghe.

Ceea ce am caracterizat adineaori nu apare neapărat numai ca urmare a unei anumite cauze exterioare sau interioare, ci se poate produce şi prin acţiunea exterioară pe care o provocăm administrând, de exemplu, o anumită cantitate de plumb sau o combinaţie de plumb. Dând organismului să absoarbă o anumită doză de plumb, noi putem provoca starea de ameţeală, de somnolenţă, care apare deoarece corpul astral şi organizarea Eului se separă de cap şi atunci acesta se află într-o stare de somn parţial. Acest lucru ne arată că o substanţă exterioară cum este plumbul, introdusă în organism, alungă din cap corpul astral şi organizarea Eului. Iată o viziune de ansamblu profundă asupra organizării umane şi a raporturilor sale cu lumea înconjurătoare. Vedem, astfel, cât de dependent poate deveni organismul uman de ceea ce absoarbe el în acest fel.

Să presupunem acum că am găsi un om care ar prezenta starea inversă faţă de aceea pe care am descris-o mai înainte: corpul său astral şi organizarea Eului intră în cap, unde acţiunea lor este prea puternică. Pentru a cunoaşte rezultatul, să studiem, aşadar, acţiunea organizării cefalice asupra întregului organism uman, să vedem mai ales cum se construieşte organismul. Vedem formându-se în el părţile solide, părţile scheletului, apoi vedem formându-se părţile mai puţin dure, muşchii ş.a.m.d. Dacă studiem dezvoltarea umană începând din copilărie, observăm mai întâi acest proces de distrugere a organismului a cărui structură exterioară ne arată tendinţa spre osificare. Întreaga sa organizare ne revelează faptul că osificarea este aici esenţială. În virtutea întregii sale dezvoltări, capul răspândeşte nişte forţe osificatoare, aşadar, influenţa de învârtoşare şi rigidizare din fiinţa umană. Treptat, noi observăm rolul pe care îl au organizarea Eului şi corpul astral la om când pătrund în cap. Ele acţionează în aşa fel încât răspândesc, în esenţă, forţele învârtoşării interne, forţele care formează scheletul, făcând mai ales ca părţile solide să se separe de organizarea mai curând fluidă a omului. Ei bine, dacă acţiunea organizării Eului şi a corpului astral este prea puternică în cap, atunci din el emană un principiu prea puternic de învârtoşare, de rigidizare. Ca urmare, când îmbătrânim, observăm în organizarea umană un fel de tendinţă de osificare. În noi se constituie arterioscleroza, calcifierea vaselor sangvine. În scleroză, principiul învârtoşării, al rigidizării, care se consumă de obicei în oase, pune stăpânire în exces pe organism. Suntem în prezenţa unei activităţi excesive a organizării Eului şi a corpului astral. Aceste două elemente intră prea adânc în organism.

Aici, concepţiile despre corpul astral se întâlnesc cu realitatea. Căci, dacă administrăm plumb organismului normal, noi împingem afară din cap corpul astral şi organizarea Eului. Dar dacă aceste două părţi constitutive sunt prea active în cap, atunci, administrând nişte doze potrivite de plumb, suntem îndreptăţiţi să împingem întru câtva în afară organizarea astrală şi organizarea Eului. Combatem atunci scleroza. Vedeţi aici cum putem acţiona prin nişte mijloace exterioare asupra raportului dintre aceste părţi constitutive ale fiinţei umane. Administrând plumb organismului sănătos, îl putem îmbolnăvi, îl expunem la somnolenţă, la leşin, alungând din organizarea cefalică corpul astral şi Eul, aşa cum o face în mod obişnuit somnul. Dar dacă aceste părţi constitutive sunt prea active în cap şi starea de veghe este atunci prea intensă, organismul se învârtoşează în interior, evoluează spre scleroză şi facem bine dacă în acest caz înlăturăm puţin din cap corpul astral şi Eul. Astfel înţelegem noi acţiunea internă a remediului, datorită unei viziuni de ansamblu asupra diferitelor părţi constitutive ale fiinţei umane.

Să studiem acum cazul contrar, fenomenele sunt aceleaşi la nivelul organizării metabolismului şi a membrelor. Când dormim, corpul astral şi organizarea Eului au ieşit şi din organizarea metabolismului şi a membrelor. Dar putem, de asemenea, scoate afară corpul astral şi Eul din organizarea metabolismului şi a membrelor, fără a le alunga însă din cap. Căci, la fel cum prin plumb putem face să iasă afară din cap organizarea astrală şi Eul şi putem provoca somnolenţa ş.a.m.d., noi putem scoate afară organizarea astrală şi pe cea a Eului din sistemul metabolismului şi a membrelor administrând o anumită doză de argint sau una din combinaţiile sale. Consecinţele se manifestă atunci la nivelul digestiei, unde se produc învârtoşări ale excreţiilor, tulburări digestive ş.a.m.d.

Să presupunem acum că în organism organele digestive sunt impregnate prea puternic de corpul astral şi Eu. Ei bine, aceste două părţi constitutive, corpul astral şi Eul, sunt actorii adevăraţi, motoarele active ale activităţii digestive în sistemul metabolismului şi al membrelor. Dacă acţiunea lor este prea puternică, dacă activează prea mult, se digeră prea tare, se digeră prea intens. Digestia noastră este prea rapidă şi apar simptomele de diaree şi tot ce se leagă de ea. Iar apoi suntem atinşi, în consecinţă, de tot ceea ce apare ca urmare a unei digestii prea superficiale, care se face prea rapid.

De aceasta se mai leagă şi altceva, şi anume faptul că există un exces de activitate în sistemul metabolismului şi al membrelor. Dar în organismul uman toate merg întotdeauna împreună. Când activitatea sistemului metabolismului şi al membrelor este prea puternică, influenţa sa asupra organizării ritmice, precum şi asupra organizării cefalice, este prea puternică. Dar domină mai ales influenţa asupra organizării ritmice, căci în ea se prelungeşte organizarea digestivă, deoarece produsele digestiei sunt transformate în sânge. Pe de altă parte, ritmul din sânge depinde de aporturile de materie, de substanţă, pe care le primeşte; aşadar, dacă acţiunea corpului astral şi a Eului, de exemplu, este prea puternică, temperatura urcă şi se produce febra. Ei bine, noi ştim că putem face să iasă din sistemul metabolismului şi al membrelor corpul astral şi organizarea Eului dacă administrăm omului o doză de argint. Aceasta ne arată că dacă organizarea astrală şi organizarea Eului sunt prea active în sistemul metabolismului şi al membrelor, le putem face să iasă din acesta printr-un remediu pe bază de argint sau pe baza uneia din combinaţiile sale.

Acest lucru ne arată din nou că suntem în măsură să învăţăm să stăpânim aceste raporturi din fiinţa umană. Şi în această dispoziţie sufletească ştiinţa spirituală încearcă să “testeze” întreaga natură. Data trecută v-am arătat, în principiu, cum să acţionăm în acest fel în domeniul realităţilor vegetale. Astăzi v-am dat exemplul a două substanţe minerale, plumbul şi argintul. Învăţăm să discernem legătura organismului uman cu ambianţa sa, observând cum transformă părţile constitutive ale fiinţei umane substanţele care se află în mediul înconjurător.

Să încercăm acum să ne oprim asupra unui exemplu care ne va arăta cum să trecem de la sesizarea a ceea ce apare în patologia organizării umane la stabilirea terapiei. Dar, în prealabil, trebuie să vă spun că, de fapt, noi avem întotdeauna în interiorul nostru un anumit fel de medicament. Fiinţa umană are nevoie în permanenţă de un anumit fel de medicament. Bineînţeles, ceea ce vă spun nu este prea clar, dar veţi înţelege imediat despre ce este vorba. Fiinţa umană este astfel constituită încât organizarea Eului şi a corpului astral au întotdeauna tendinţa de a se cufunda prea mult în corpul fizic şi în corpul eteric. Omul ar vrea mereu, mai mult sau mai puţin, ca privirea sa asupra lumii să nu fie lucidă, ci mai degrabă vagă, el nu vrea să fie activ, ci să se odihnească, căci el preferă repausul. În fond, el este întotdeauna bolnav prin faptul că vrea să se odihnească. Trebuie vindecat de acest lucru. Şi noi nu suntem sănătoşi decât cu preţul unei vindecări permanente. Acesta este rolul fierului din sânge. Fierul este metalul a cărui acţiune asupra organismului face ca Eul şi corpul astral să nu se lege prea strâns de corpul fizic şi de corpul eteric. În fond, există în om o terapie permanentă, aceea a fierului. De îndată ce omului îi lipseşte fierul, îi vine să se odihnească, să stea culcat. Iar când există exces de fier, apare agitaţia. Fierul reglementează raportul dintre corpul fizic şi corpul eteric, pe de o parte, şi corpul astral şi organizarea Eului, pe de altă parte. Aşadar, când se produce o perturbare în această privinţă, noi putem spune că echilibrul va fi restabilit prin creşterea sau diminuarea nivelului de fier din organismul uman.

Să studiem acum o formă de patologie pe care medicul nu prea o ia în considerare, şi nu fără motiv. Este vorba de o stare încurcată, cel puţin în aparenţă. La început, nu se ştie despre ce este vorba. De unde, tot soiul de remedii care nu pot fi recomandate fără a-ţi spune că toţi inventatorii de medicamente le-au propus deja. Boala căruia medicul nu-i acordă aproape deloc atenţie, dar care îl face pe pacient să sufere mult, este migrena, o stare de boală care pare foarte încâlcită, căci, de fapt, într-adevăr, ea este foarte complicată. Să privim organismul cefalic al omului. Vedem aici, într-o poziţie mai curând centrală, terminaţiile nervilor senzitivi, care formează o reţea întreţesută admirabil. Aceasta este, în fond, o structură minunată, cea a organizării nervilor senzoriali, care se află, în capul uman, mai mult în mijlocul creierului, spre interior. Din punctul de vedere al organizării fizice, este vorba de un model de perfecţiune. Într-adevăr, prin acţiunea sa, Eul se imprimă aici cel mai bine în corpul fizic. Organizarea umană depăşeşte cu mult animalitatea prin modul în care aceşti nervi se îndreaptă spre interior, se conectează şi creează în întreg organismul un fel de morfologie internă. Este o structură admirabilă. Şi cum tocmai în acest loc organizarea Eului, partea constitutivă cea mai nobilă al naturii umane, trebuie să intervină pentru a conduce această situaţie deosebită, nu este imposibil ca ea să fie deficientă şi organizarea fizică să fie lăsată, la acest nivel, în voia ei. Se poate foarte bine ca în această substanţă cerebrală, numită albă, Eul să fie prea slab pentru a o impregna şi pentru a o organiza peste tot. Organizarea fizică şi eterică se detaşează de organizarea Eului şi apare oarecum ca o organizare străină care se inserează în organismul uman.

Ei bine, substanţa albă este înconjurată de substanţa cenuşie, a cărei structură este mai puţin subtilă. Fiziologia obişnuită îi acordă acesteia din urmă mai multă importanţă, deşi realitatea este alta, deoarece substanţa cenuşie este mai degrabă legată de nutriţie. Prin acumularea internă a principiilor nutritive, activitatea nutritivă este mult mai intensă în substanţa cenuşie decât în substanţa albă, care este situată spre centru şi care oferă mai mult o bază pentru tot ceea ce este spiritual. Dar în organismul uman toate merg împreună, căci fiecare parte acţionează asupra celeilalte. Şi dacă Eul începe să se retragă întru câtva din substanţa cerebrală mediană, din substanţa albă, imediat se instaurează dezordinea şi în substanţa cenuşie. Corpul astral şi corpul eteric nu mai pot interveni în mod corect în materia cenuşie, de unde o perturbare peste tot în interiorul capului. Organizarea Eului se retrage din mezencefal, iar organizarea astrală se retrage mai mult de la periferia creierului. Întreaga organizare a capului este deplasată. Mezencefalul începe să facă mai puţin serviciu reprezentărilor, începe să semene mai mult cu creierul cenuşiu şi să dezvolte un fel de digestie care nu este la locul său. Substanţa cenuşie începe să-şi fortifice mai mult decât ar trebui acţiunea digestivă; ea secretă în exces un fel de incluziuni străine. Creierul devine sediul unei activităţi excretorii prea puternice. Tot ceea ce se formează astfel la nivelul capului se răsfrânge asupra proceselor respiratorii subtile, asupra proceselor ritmice, mai ales asupra circulaţiei sangvine. Ne aflăm în faţa unei dezordini a organizării umane, desigur, nu prea profundă, însă foarte semnificativă. Trebuie să ne punem o întrebare importantă: cum să facem ca organizarea Eului să intre din nou în sistemul nervos propriu-zis, în prelungirea centripetă a nervilor? Cum să readucem Eul la locul de unde el s-a retras, adică în părţile mediane ale creierului?

Reuşim să facem acest lucru folosind substanţa despre care, în cele două conferinţe precedente, am explicat cum acţionează. Aşadar, să administrăm organismului substanţa siliciului. Dar dacă folosim doar siliciul, noi am face astfel ca Eul să intre din nou în organizarea neuro-senzorială a capului, dar zona din jur, aşadar, substanţa cerebrală cenuşie, ar rămâne neschimbată. Aşadar, trebuie să reglăm, totodată, procesul digestiv din substanţa cenuşie, pentru ca el să nu se reverse, pentru ca el să se insereze în mod ritmic în raporturile absolut normale ale fiinţei umane. Astfel, noi trebuie, totodată, să administrăm organismului şi fierul, care slujeşte la echilibrarea continuă a acestor raporturi, care poate adapta corect raportul sistemului ritmic cu întregul sistem spiritual din om.

Ei bine, noi remarcăm în acelaşi timp tendinţa noastră spre nişte neregularităţi digestive tocmai la nivelul creierului (telencefal). Dar nimic nu se întâmplă într-o parte a organismului uman fără a avea repercusiuni asupra altei părţi. Astfel, în cazul despre care este vorba, apare o dezordine uşoară, subtilă, în ansamblul sistemului digestiv. Studiind din nou substanţele externe în raport cu organismul uman, remarcăm că sulful şi combinaţiile sale realizează reglarea întregii digestii pornind din sistemul digestiv.

Noi am evocat acum trei puncte de vedere referitoare la migrenă: reglarea digestiei a cărei dezordine se manifestă prin iregularitatea digestivă din creier; reglarea pornind de la Eu a activităţii neuro-senzoriale cu ajutorul siliciului, reglarea dezordinii din organizarea ritmică, circulatorie, prin fier. Iată o viziune generală asupra întregului proces. După cum am spus, medicina obişnuită nu prea îi dă importanţă, dar el este extrem de semnificativ pentru o viziune justă asupra organismului. Suntem conduşi de organismul însuşi să realizăm un preparat compus, într-un anumit fel, din sulf, siliciu şi fier. Obţinem astfel remediul antimigrenos ca rezultat al cercetării antroposofice. Acest remediu exercită, totodată, un efect de reglare asupra organizării Eului, pentru ca aceasta să intervină în mod corect în organism. El trebuie să o determine să intervină în mod corect în organism şi să acţioneze asupra a tot ceea ce restabileşte ritmul perturbat al circulaţiei, asupra a tot ceea ce reglementează acţiunea şi emanaţia digestiei în ansamblul organismului uman.

Când cunoaştem organismul uman, cunoaştem tot ce provine din aceste trei direcţii, şi anume nişte fenomene foarte numeroase, care sunt cauze de dezordini pentru organism. Ştim atunci că, la urma urmei, migrena nu este altceva decât simptomul dezordinii acţiunii corpului eteric, a corpului astral şi a Eului în corpul fizic. Aşadar, nu vom fi surprinşi că remediul nostru antimigrenos este făcut pentru a armoniza la modul general raportul dintre Eu, organismul astral, organismul eteric şi organismul fizic. Aşadar, dacă o persoană simte că echilibrul raportului dintre aceste trei părţi constitutive nu este corect în el, atunci medicamentul nostru antimigrenos, care este, de fapt, mai mult decât atât, va fi întotdeauna de folos. Este un remediu împotriva migrenei, deoarece el are în vedere o situaţie care se regăseşte în migrenă în modul cel mai radical. Acest remediu mi-a permis să vă arăt care este metoda antroposofică de a studia natura unei boli şi, dacă ştim cum să acţionăm asupra diferitelor părţi constitutive ale fiinţei umane, putem crea nişte remedii.

Desigur, în legătură cu remediile preparate în acest fel, trebuie, în cazul tuturor, să se cunoască raportul organismului uman cu lumea înconjurătoare. În acest domeniu, trebuie să ne străduim să studiem acest raport cu mare seriozitate conform naturii sale. Data trecută am arătat, cu ajutorul exemplului plantei Equisetum arvense, cum ajungem la nişte remedii vegetale. Putem spune despre fiecare plantă că ea acţionează într-un mod sau altul asupra unui organ sau altul. Dar, consacrându-ne unui astfel de studiu, trebuie să mai ştim, de asemenea, că planta întâlnită undeva în natură nu este aceeaşi primăvara ca şi toamna. Primăvara, planta se află în perioada ei de vegetaţie şi conţine nişte forţe fizice şi eterice care se află şi în om. Când administrăm o parte a acestei plante organismului uman, ne putem aştepta la o acţiune deosebit de puternică asupra corpului fizic şi eteric. Dacă însă această plantă trece prin vară şi o recoltăm la apropierea toamnei, avem în faţă un vegetal care moare şi se usucă.

Să privim din nou organismul uman. El îşi realizează creşterea prin dezvoltarea corpului său fizic şi prin activitatea pe care o desfăşoară în el corpul eteric. Corpul astral este autorul edificiului, la fel ca şi Eul. În fiinţa umană, noi avem în permanenţă viaţă vegetativă datorită corpului eteric şi corpului fizic. Dacă nu ar exista în om decât acestea, fiinţa sa nu ar putea dezvolta o conştienţă calmă şi gânditoare. Căci noi suntem cu atât mai puţin gânditori, cu cât dezvoltăm mai mult forţele de creştere din noi, forţele vegetative. Iar când, în timpul somnului, organizarea Eului şi organizarea astrală au părăsit celelalte două părţi constitutive, noi suntem complet inconştienţi. Forţele care îl edifică pe om, care îl fac să crească, fac ca forţele de nutriţie să asimileze în el substanţele absorbite. Dar aceasta încă nu-i permite omului să simtă şi să gândească. Pentru a simţi şi pentru a gândi, este necesară deconstrucţia. Acesta este rolul corpului astral şi al Eului. Aceste părţi constitutive determină în om o toamnă perpetuă. Datorită organizării fizice şi corpului eteric, în omul cu o viaţă vegetativă intensă domneşte neîncetat primăvara, dar fără reflecţie, fără gândire, fără nimic sufletesc şi spiritual. Organizarea astrală şi cea a Eului sunt agenţi de deconstrucţie; forţele eterice sunt împinse în afară şi corpul fizic devine dur şi fibros. Dar acest lucru este necesar. Corpul fizic trebuie să penduleze în permanenţă între construcţie şi deconstrucţie. Corpul eteric trebuie să se mişte în permanenţă între nişte forţe vegetative şi nişte forţe care se retrag. În natură vedem că aceste forţe se succed de primăvara până toamna. Natura face să domnească separat anotimpurile primăvara şi toamna. În fiinţa umană există un ritm. Când adoarme, omul este primăvăratic, viaţa vegetativă fizică şi eterică sunt în acţiune. La trezire, viaţa fizică şi eterică sunt refulate, oprite, şi îşi face apariţia gândirea; este toamnă şi iarnă. Ceea ce arată cât de superficială rămâne judecata care nu operează decât prin analogie. Rămânând la faptele exterioare, cine oare nu ar descrie trezirea omului, trecerea la viaţa diurnă, ca pe o intrare în primăvară şi vară, iar adormirea ca intrarea în întunericul iernii? Totuşi, realitatea este cu totul alta. Când dormim, viaţa vegetativă se trezeşte în noi, căci Eul şi corpul astral au plecat. Atunci în noi înmuguresc forţele eterice care de obicei ne bucură la plante. Când adormim, e primăvară, e vară. Am putea descrie această viaţă vegetativă intensă dacă am fi capabili să privim corpul fizic şi corpul eteric pe care tocmai le-am părăsit, pentru a observa ce se petrece când le lăsăm în urmă. Pentru aceasta, desigur, trebuie să ştim să recurgem la percepţia spirituală, căci dacă privim doar cu ochii fizici nu vedem altceva decât corpul inert. La trezire, percepţia spirituală ne-ar arăta cum intrăm în toamnă.

Să presupunem acum că am căuta nişte remedii vegetale. Primăvara noi culegem genţiana. Genţiana este un bun remediu în caz de dispepsie. Când recoltăm planta primăvara şi facem din ea un remediu corect, putem acţiona întotdeauna asupra tulburărilor care pornesc din corpul fizic şi corpul eteric. Dacă este perturbată creşterea sau chiar forţele nutritive, vom face un decoct din rădăcini de genţiană, iar decoctul va sluji la redresarea forţelor de nutriţie şi la contracararea perturbărilor. Când, dimpotrivă, folosim rădăcini de genţiană recoltate toamna, în momentul în care întreaga plantă se organizează în sensul deconstrucţiei, în sensul a ceea ce face în om corpul astral, nu se poate produce vindecarea, ci dimpotrivă, noi fortificăm dereglarea digestivă. Căci nu este suficient să cunoaştem o plantă sau alta, ci trebuie să enunţăm indicaţiile terapeutice. Este important să ştim şi când trebuie să recoltăm plantele destinate pentru prepararea remediilor.

Aşadar, e necesar să avem o vedere generală asupra naturii atunci când vrem să folosim remediile vegetale, a căror acţiune poate fi deosebit de eficace. De aceea, prepararea remediilor necesare unei terapii raţionale, bazată pe cunoaşterea stării patologice, cere să se ţină seama de tot ceea ce rezultă din devenirea lumii vegetale. Aşadar, când preparăm un remediu trebuie să ştim că altceva facem dintr-o plantă culeasă toamna decât dintr-o plantă culeasă şi folosită primăvara. Ceea ce se realizează în intervale de timp mai lungi, poate fi realizat şi în nişte intervale mai scurte. Dacă vrem să preparăm remedii care trebuie să slujească drept medicamente, trebuie să învăţăm a cunoaşte calitatea unei recoltări de genţiană la începutul sau la sfârşitul lunii mai. Căci ceea ce poartă omul în el timp de 24 de ore se etalează în natură pe durata a 365 de zile. La om avem nevoie de un interval de 24 de ore pentru ceea ce se desfăşoară în timpul unui an în natură.

Vedeţi ce înseamnă aplicarea principiilor antroposofice în terapie. Noi dispunem astăzi de o ştiinţă terapeutică foarte meritorie. Şi, deoarece trebuie să subliniez acest lucru, am tot repetat în aceste conferinţe că serviciile pe care vrea să le aducă antroposofia nu au nimic din caracterul unei opoziţii faţă de terapeutica oficială. În măsura în care aceasta este justificată, terapia antroposofică trebuie, fireşte, să se situeze pe tărâmul medicinei actuale. Antroposofia nu poate urma tendinţa diletanţilor care dau înapoi în faţa studiilor care trebuie făcute şi ar vrea să realizeze cu uşurinţă tot felul de remedii şarlataneşti. Antroposofia ştie că, văzută cu ochii spiritului, realitatea se dovedeşte a fi mult mai complexă decât intuiesc ştiinţele fizice. Astfel, pe alocuri, există unii oameni foarte înclinaţi spre ceea ce pretinde un bagaj mic de cunoştinţe, pentru a trece drept vindecători, căci ei fac economie de studii medicale. Antroposofia nu poate fi de această părere. Ea nu poate scuti pe nimeni de studiile medicale obişnuite. Dimpotrivă. Acestor studii ea le mai adaugă multe alte lucruri. Desigur, studiile medicale ar putea fi făcute în mod mai economic. S-ar putea reduce la câţiva ani învăţământul consacrat timp de mulţi ani unor cunoştinţe sortite să fie uitate. Dar ar trebui să se adauge cunoaşterea intimă a entităţii umane.

Amintiţi-vă încă o dată ce am spus în aceste conferinţe despre sistemul neuro-senzorial care este impregnat de cele patru părţi constitutive ale fiinţei umane, corpurile fizic, eteric, astral şi Eul. Sistemul metabolismului şi al membrelor este impregnat, la rândul său, de respectivele părţi constitutive. Dar fiecare dintre aceste sisteme suferă o impregnare diferită. Impregnarea sistemului metabolismului şi al membrelor se face astfel încât, datorită voinţei, organizarea Eului este aici în mod evident mai puternică. Tot ceea ce este activitate, tot ce mobilizează fiinţa umană, precum şi întreaga organizare, este inclus în sistemul metabolismului şi al membrelor. Tot ceea ce îl lasă pe om liniştit, umplându-l cu experienţe interioare, cu reprezentări, gânduri şi trăiri afective, este cuprins în organizarea neuro-senzorială. Aceasta este o deosebire esenţială, care face ca în organizarea neuro-senzorială corpul fizic şi corpul eteric să fie mult mai importante decât Eul şi organizarea astrală. Cât despre organizarea metabolismului şi a membrelor, aici Eul şi organizarea astrală sunt mai importante. Aşadar, dacă în sistemul neuro-senzorial acţiunea Eului şi a corpului astral este prea puternică, rezultă de aici că sistemul neuro-senzorial se va imprima asupra celorlalte părţi constitutive ale organizării umane. Excesul de organizare astrală şi a Eului în organismul neuro-senzorial angajează, într-un fel, acest organism în întregime în cadrul organizării metabolismului şi a membrelor. În acest sens, căile pot fi diverse. Întotdeauna se produce ceea ce putem rezuma sub numele de formaţiune tumorală. Vom înţelege tumora dacă studiem modul în care, printr-un exces de activitate a Eului şi a corpului astral, organizarea neuro-senzorială se imprimă restului organismului.

Să admitem, invers, că Eul şi organizarea astrală se retrag în organizarea metabolismului şi a membrelor. Organizarea fizică şi eterică devin prea puternice şi se răspândesc în sistemul neuro-senzorial, pe care îl copleşesc cu nişte procese care nu sunt la locul lor decât în sistemul metabolismului şi al membrelor. Atunci apar stările inflamatorii. Descriem aici antagonismul dintre formaţiunea tumorală şi stările inflamatorii. Acum ştim cum să facem să dea înapoi organizarea neuro-senzorială, când ea începe să se arate prea activă undeva în sistemul metabolismului şi al membrelor. Ajungem astfel la tot felul de procese terapeutice.

Geneza carcinomului este unul din acele procese în care organizarea neuro-senzorială se poate manifesta într-un mod cu adevărat teribil în sânul organizării metabolismului şi a membrelor. Atunci, organizarea neuro-senzorială intră în organizarea metabolismului şi a membrelor, impunându-se aici. În cea de-a doua conferinţă am spus că în sistemul metabolismului şi al membrelor vedem manifestându-se ceva ca o schiţă a unui organ senzorial aberant. Formându-se la locul ei, urechea este normală. Avem de-a face cu o formaţiune carcinomatoasă, cu o organizare canceroasă, atunci când se formează schiţa urechii sau a oricărui alt organ senzorial, fie şi numai la modul rudimentar, într-un loc nepotrivit. Trebuie să contracarăm această tendinţă a organismului uman de a forma organe de simţ aberante. În acest sens, este necesară o privire în profunzimile evoluţiei pentru a putea regăsi omul în lume, în Univers.

Dacă parcurgeţi literatura antroposofică, veţi întâlni o cu totul altă cosmologie, o cosmogeneză absolut diferită de aceea pe care o prezintă materialismul. Veţi afla că formarea Pământului nostru a fost precedată de un alt stadiu, în care omul nu era deloc prezent sub forma sa actuală, deşi el exista deja, fiind, într-un anumit fel, superior, din punct de vedere spiritual, animalului. Dar organele sale de simţ nu erau încă dezvoltate, căci ele nu şi-au primit forma lor definitivă decât în cursul evoluţiei pământeşti. Dintre toate organele, schiţa organelor de simţ este cea mai veche, dar, în felul în care sunt acum pătrunse de organizarea Eului, ele nu şi-au dobândit desăvârşirea decât în decursul evoluţiei pământeşti. Eul uman s-a ivit în ochi, în urechi şi în celelalte organe de simţ în timpul evoluţiei pământeşti. Aşadar, dacă dezvoltarea Eului este prea puternică, de aici nu rezultă numai o dezvoltare senzorială normală în organismul uman, ci o tendinţă prea puternică de a forma organe de simţ. Atunci apare tendinţa spre neoformaţiunea carcinomatoasă. Care trebuie să fie gestul terapeutic în acest caz? Trebuie să mă întorc în trecut la unele stări anterioare ale evoluţiei pământeşti, când încă nu existau organismele pe care le cunoaştem astăzi. Trebuie să mă străduiesc să găsesc o rămăşiţă a moştenirii stărilor anterioare ale Pământului şi descopăr că există o similitudine cu plantele care trăiesc ca parazite pe copaci, cum sunt formele de vâsc, de Viscum. Aceste plante nu au reuşit să prindă rădăcină în solul Pământului şi trebuie să vegeteze pe un substrat viu. De ce? Pentru că dezvoltarea lor este anterioară mineralizării Pământului. Eu văd în vâsc, în starea lui actuală, un vegetal care nu a ştiut să devină o plantă cu adevărat pământească, de unde necesitatea coabitării sale parazitare cu o altă plantă. Regnul mineral reprezintă, într-adevăr, ultimul stadiu al evoluţiei pământeşti. Ei bine, în vâsc găsim, printr-o preparare adecvată, remediul necesar împotriva neoformaţiunii carcinomatoase, care tinde să facă să crească în organismul uman un organ de simţ aberant. O contemplare care poate pătrunde tainele naturii indică mijlocul de a combate ceea ce în starea patologică iese din cursul normal al evoluţiei. Dacă este purtătoare a unei formaţiuni neoplazice, fiinţa umană este prea înclinată spre pământ. Forţele pământeşti se dezvoltă în ea în exces. Acestui exces trebuie să-i opunem forţele corespunzătoare unui stadiu de evoluţie în care regnul mineral şi Pământul actual nu existau încă. De aceea, cercetarea antroposofică lucrează ca să pună la punct un remediu anticanceros pe baza unei anumite modalităţi de preparare a vâscului. Este dincolo de orice îndoială faptul că discernământul în privinţa naturii maladiei canceroase va permite să se găsească remediul care va ajunge să înlocuiască procedeele terapeutice obişnuite, întervenţiile chirurgicale.

Acestea sunt detaliile. Aş mai putea adăuga multe altele, căci avem deja numeroase remedii. Iată încă un exemplu. Când organizarea metabolismului şi a membrelor activează în exces la periferia organizării senzoriale, se produce o anumită formă patologică, guturaiul de fân. Este situaţia inversă faţă de cea schiţată mai înainte. Dacă organizarea neuro-senzorială coboară întru câtva în organizarea metabolismului şi a membrelor, rezultă de aici formaţiunea tumorală. Dacă, dimpotrivă, organizarea metabolismului şi a membrelor pătrunde în organizarea neuro-senzorială, observăm nişte simptome ca acelea din guturaiul de fân. În acest caz se pune problema să paralizăm aceste procese centrifuge, să trimitem înapoi aceste forţe eterice, aceste procese eterice în care activitatea sistemului metabolismului şi al membrelor este prea atrasă spre periferia organismului. Este ceea ce încercăm să facem cu ajutorul unui preparat pe baza unor anumite fructe înconjurate de coajă groasă, a căror acţiune împinge înapoi forţele eterice ale sistemului metabolic. Forţelor centrifuge intense care sunt active în guturaiul de fân le opunem, pentru a le combate, nişte forţe centripete. Aici se discerne în mod complet ceea ce se petrece în patologie şi în terapie. Putem sublinia că cele mai frumoase dintre succesele noastre terapeutice au fost obţinute tocmai în aceste cazuri neplăcute. Astfel, în privinţa guturaiului de fân au fost obţinute rezultate excelente tocmai prin preparatele realizate conform punctelor de vedere expuse adineaori.

Aşadar, am putea menţiona multe detalii de acest fel. Ele ar arăta că prin discernământul manifestat în cunoaşterea naturii umane pe baza cercetării antroposofice este posibil să fie unită patologia cu terapia. Căci, care este, la urma urmei, acţiunea acestor părţi constitutive care operează deconstrucţia, Eul şi organizarea astrală? Datorită acestei deconstrucţii, noi suntem nişte fiinţe de natură sufletesc-spirituală. Când există o deconstrucţie, există întotdeauna în mod specific o acţiune toxică. Organele sunt distruse. Dacă organele proliferează, noi trebuie neapărat să le deconstruim. Dacă luăm nişte otrăvuri exterioare, indiferent că sunt de origine metalică sau vegetală, acţiunea lor asupra organismului este înrudită cu aceea a corpului astral şi a organizării Eului. Nu ne rămâne altceva decât să înţelegem care este, în ansamblul acţiunilor normale din om, partea de efecte toxice care sunt imputabile Eului şi corpului astral. Orice demers al gândirii, orice evoluţie sufletească, exercită nişte efecte toxice asupra trupului. Noi învăţăm să înţelegem asemănarea dintre forţele vegetative din exterior, din plantele pe care le putem consuma fără ca ele să fie nocive pentru noi, şi forţele fizice şi eterice din om. La fel, ne instruim în legătură cu asemănarea dintre efectul Eului şi al corpului astral asupra organismului uman şi efectul forţelor şi substanţelor din plantele pe care nu le putem consuma, deoarece ele sunt nocive pentru noi, dar care pot sluji ca medicamente, pentru că efectul lor se aseamănă cu activitatea normală de deconstrucţie din om.

Iată că ni se propune o anumită împărţire a naturii. Avem, pe de o parte, ceea ce se aseamănă cu forţele corpului nostru fizic şi ale corpului nostru eteric, în care se află ceea ce mâncăm, prin care încercăm să stimulăm forţele vegetative, forţele de creştere. Avem, pe de altă parte, descompunerea, adică efectele toxice care se aseamănă cu acţiunea corpului nostru astral şi a organizării Eului. O viziune aprofundată asupra celor patru părţi constitutive ale fiinţei umane, corpurile fizic, eteric, organizarea astrală şi Eul, ne face să avem o privire absolut diferită asupra polarităţii antagonice dintre substanţele nutritive şi substanţele toxice. Identificăm atunci forţele active care sunt răspândite în forţele nutritive ale naturii. Studiul patologiei vine astfel în continuarea studiului naturii. Dacă distingem din punct de vedere spiritual sănătatea, precum şi boala, viziunea noastră asupra naturii se îmbogăţeşte. Şi aceasta este condiţia pe care trebuie să o îndeplinim pentru a realiza acest studiu. Astăzi, oamenilor le place ca obiectul de studiu să fie ceva liniştit, calm, să stea pe loc, pentru ca să avem timp să ne cucerim o viziune de ansamblu. Cercetarea antroposofică suscită, dimpotrivă, peste tot, mişcarea. Totul se mişcă, totul trebuie să fie privit cu prezenţă de spirit, nu putem aştepta deloc ca lucrurile să stea liniştite. În acest fel sesizăm viaţa şi realitatea. La aceasta trebuie să se mai adauge o calitate despre care am spus că este foarte prezentă în Institutul din Arlesheim, condus de iubita noastră colaboratoare, Doamna Doctor Ita Wegman: curajul de a vindeca. Curajul de a vindeca este tot atât de necesar ca şi cunoştinţele. Acesta nu este un curaj izvorât dintr-un optimism nebulos, fantasmagoric, ci dintr-un optimism bine întemeiat, prin care se spune: avem aici o boală, o discernem în profunzime, încercând să vindecăm şi să facem ceea ce se poate. Şi ce se poate face, se va face.

Dar, pentru a cuceri această siguranţă interioară, trebuie neapărat să avem curajul de a sesiza entitatea umană şi natura în fluctuaţiile vieţii. Astfel, medicamentele de felul celor pe care le fabricăm nu pot rezulta decât din legătura cu o medicină exercitată cu dinamism. Am explicat şi în prima conferinţă cum poate fi promovată această medicină. La Goetheanum se cultivă cunoştinţele care trebuie să satisfacă pe tărâmul antroposofiei individualităţile umane în ceea ce priveşte nevoile lor sufleteşti. Alături de acesta, şi în condiţii până acum modeste, dar într-o bună zi mai bune, se află, ca întotdeauna, un centru de îngrijire medicală, clinica alături de centrul unde se cultivă Misteriile. Căci, raportul complet al entităţii umane cu întreaga lume înglobează atât procesele care duc la sănătate, cât şi procesele patogene. Deoarece o privire aprofundată asupra Universului nu este posibilă fără a avea o viziune generală asupra dispoziţiilor morbide, precum şi asupra acelora care ne orientează spre ceea ce conduce la sănătate. Existenţa sufletesc-spirituală nu ar putea exista fără ca organizarea care urcă în om, care creşte şi se dezvoltă, să nu fie neîncetat refulată, atenuată. Pentru ca entitatea umană să poată exista ca fiinţă spirituală şi gânditoare, este necesar ca, sub o anumită formă, să se manifeste întotdeauna în om anumite procese care sunt boală pentru starea normală, care fac ca evoluţia să dea înapoi. Fără a risca să fim bolnavi, noi nu am putea exista ca fiinţe spirituale, căci nu avem această facultate decât pentru că există posibilitatea de a ne îmbolnăvi. Întotdeauna boala manifestă într-un mod anormal ceea ce sunt pentru noi facultăţile gândirii, simţirii şi voinţei. Ficatul şi rinichii noştri trebuie să treacă prin aceleaşi procese ca şi procesele pe care le trăim datorită gândirii, simţirii şi voinţei. În boală, aceste procese sunt prea puternice şi merg prea departe. Fără a ne putea îmbolnăvi, noi am rămâne ignoranţi toată viaţa. Datorăm eventualităţii bolii cealaltă eventualitate, aceea de a deveni o fiinţă umană înzestrată cu gândire, simţire şi voinţă.

Tocmai studiind esenţa acestor corelaţii, pe care antroposofia o face să pătrundă în conştienţa noastră, ajungem să avem la inimă cercetarea, pe baza antroposofiei şi în relaţie cu spiritualizarea omului, a fenomenelor asociate în mod necesar acestei evoluţii, şi anume bolile. Atunci, evoluţia spirituală şi preţul pe care trebuie să-l plătim pentru ea, boala, vor apărea ca două extreme ale aceleiaşi condiţii umane, iar înţelegerea şi simţirea noastră ne vor spune cum să abordăm boala şi procesele terapeutice corespunzătoare.

Acesta este aspectul interior a ceea ce poate aduce antroposofia terapiei. Aşa cum am arătat, acest aport poate consta în cunoaştere. Contribuţia antroposofiei poate consta şi în faptul că ea îl stimulează pe medic să fie un om de inimă şi cu bun simţ, astfel încât dăruirea de sine şi capacitatea de sacrificiu să provină tocmai din legătura interioară dintre boală şi dezvoltarea spirituală. În toate privinţele, antroposofia poate face ca gândirea şi intelectul nostru să devină mai profunde şi, pe lângă aceasta, şi afectivitatea noastră şi tot ce este uman în noi. Acesta este răspunsul pe care doream să-l dau întrebării care a devenit tema propusă pentru întâlnirea noastră: care este câştigul pe care îl poate obţine arta vindecării din antroposofie?

Acest câştig poate consta în faptul că medicul, fiind un terapeut, va fi cu adevărat capabil să ajungă un om complet, pentru ca el să nu fie doar un om al capului, care reflectează asupra bolii, ci o fiinţă care simpatizează din adâncul inimii sale cu starea de boală şi care vede în procesul curativ o adevărată sarcină, o misiune demnă de numele de om. Profesiunea de medic nu îşi găseşte locul său social decât datorită medicului care ştie să înţeleagă că bolile nu sunt altceva decât umbra dezvoltării spirituale. Pentru a recunoaşte umbra, trebuie să privim şi lumina, adică natura şi esenţa însăşi a proceselor spirituale. Când medicul învaţă să cunoască în mod adecvat aceste procese spirituale, lumina, aşa cum este ea activă în om, el va şti să aprecieze în mod corect şi umbrele. Umbra trebuie să însoţească lumina. Acolo unde există o dezvoltare spirituală, cum este, de exemplu, în sânul omenirii, bolile trebuie să se proiecteze în chip de umbre ale evoluţiei. Pentru a domina umbrele, trebuie să privim în modul potrivit lumina.

Iată ce poate oferi antroposofia medicului şi artei vindecării.