Rudolf Steiner ASTRONOMIA ŞI ŞTIINŢELE NATURII Cursul al treilea de ştiinţe naturale ASTRONOMIA  ÎN RAPORT CU OMUL ŞI ANTROPOLOGIA GA 14 Optsprezece conferinţe ţinut la Stuttgart între 1 şi 18 ianuarie 1921 Traducere din limba germană de ADRIAN ILIESCU Nr. bibliografic 323 Desenele din text, executate de Leonore Uhlig, după desenele lui Rudolf Steiner Rudolf Steiner, Das Verhältnis der Verschiedenen Naturwissenschaftlichen Gebiete zur Astronomie Rudolf Steiner – Nachlassverwaltung, 1988 Dornach / Elveţia, 1983 ©2006 Toate drepturile pentru traducerea în limba română sunt rezervate Editurii UNIVERS ENCICLOPEDIC

CUPRINS

Treptele adevărului (biolog dr. Petre Papacostea)

În legătură cu publicarea conferinţelor lui Rudolf Steiner

Conferinţa I — Stuttgart, 1 ianuarie 1921 — Privitor la titlul cursului. Necesitatea regrupării diferitelor domenii ale ştiinţei. Concept şi demonstraţie. Concepţia matematico-mecanică a astronomiei de la Copernic şi Galilei încoace. Ea nu are valabilitate absolută, ci a izvorât din necesitatea evoluţiei omenirii. Omenirea modernă tinde după reprezentări uşor de cuprins cu gândirea şi convingătoare. Kant, Du Bois-Reymond, Newton. Neînţelegerea reciprocă dintre matematician şi medic. Reversarea* unui os lung in os cranian. Goethe, Oken, Gegenbaur. Matematica de astăzi nu este potrivită realităţii. Lipsa fundamentelor unei ştiinţe sociale. Necesitatea creării unei punţi între astronomie şi embriologie. Fiinţa celulei ca imagine a cosmosului. Ovul şi spermatozoid. Sensul concret al cunoaşterii astronomice în ştiinţa spiritului şi sensul abstract la Du Bois-Reymond. Apropierea embriologiei de astronomie este o condiţie preliminară pentru realizarea apropierii între ştiinţele sociale şi stiinţele naturii.

* Reversare: acţiunea de întoarcere pe dos, prin care interiorul devine exterior şi exteriorul interior, de exemplu, la întoarcerea pe dos a unei mănuşi.

Conferinţa a II-a — Stuttgart, 2 ianuarie 1921 — Lipsa unei legături între astronomie şi embriologie. O maximă a lui Goethe din Maxime în proză. Privitor la procedura metodică din acest curs. Exactitatea remarcabilă a ştiinţei calendaristice la caldeeni. Concepţia lui Tycho Brahe. Copernic şi buclele planetelor. Metoda de calcul decurge şi astăzi conform lui Tycho. Legea a treia a lui Copernic şi eliminarea sa în prezent. Incertitudinile din astronomia modernă. Necesitatea fundamentării astronomiei pe om. Solar şi teluric în cursul anului. Relaţia acestora faţă de opoziţia polar-tropical. Relaţia cu omul tripartit. Elementul lunar din flux şi reflux în ritmul funcţiunilor organice la femeie; in fluxul şi refluxul vieţii de fantezie. Solar şi teluric în cursul zilei. Goethe, Schiller, Byron. Dorul de acasă. Dezvoltarea omului din forţele întregului univers.

Conferinţa a III-a — Stuttgart, 3 ianuarie 1921 — Aspectul problematic al concepţiilor noastre despre cer. O cugetare a lui Ernst Mach. Depăşirea incertitudinii acestei concepţii prin plasarea omului in cosmos. Pământul geologilor este o abstracţiune. Regnul vegetal privit ca o deschidere, respectiv ca o închidere a ochiului Pământului către cosmos. Împingerea în formă a vegetalului prin influenţa solară, centrarea în germene prin influenţa telurică. Acţiuni analoge în primii ani de creştere a copilului. Solarul şi teluricul acţionează în mod spiritual-sufletesc asupra omului în cursul unei zile şi fizic-trupesc în cursul unui an. În cadrul influenţei lunare, 28 de zile corespund cursului unei zile. Înrudirea cu formarea unei amintiri. 28 de ani corespund cursului unui an. Reprezentările lui Kepler. Cele trei legi ale sale. Deducerea legii gravitaţiei a lui Newton din legea a treia a lui Kepler. Aspectul plin de viaţă al legilor lui Kepler. Interiorizarea acestora.

Conferinţa a IV-a — Stuttgart, 4 ianuarie 1921 — Scopul cursului: stabilirea unei punţi între ştiinţa spiritului şi modul de gândire obişnuit. Cele trei legi ale lui Kepler ca inducţii geniale. Deducţiile pline de prejudecăţi care au urmat de aici. Regula philosophandi ca prejudecată. Explicaţii asupra lumii prin ipoteze. Newton, Kant, Laplace. Ipoteza nebuloasei. Puncte de vedere metodice. Contrazicerea ipotezei nebuloasei prin comete şi roiuri de meteoriţi. Realitatea se sustrage noţiunii orbitelor eliptice din jurul Soarelui. Acestea, ca formă şi poziţie, trebuie concepute ca schimbătoare. Mobilitate plină de viaţă în cadrul sistemului planetar. Urmarea perturbaţiilor ar fi însă încremenirea sa. Incomensurabilitatea perioadelor de revoluţie. Peter Hille şi varieteul. Procesele cosmice scapă cunoaşterii rationale prin imposibilitatea cuprinderii lor matematice – procesele embrionare trec din starea geometrică impalpabilă în forma palpabilă. Problema aplicabilităţii matematicii la realitate. Legile calculului aritmetic (comutativitate, asociativitate, distributivitate) sunt postulate şi nu axiome ale realităţii. Comparaţie cu principiul inerţiei.

Conferinţa a V-a — Stuttgart, 5 ianuarie 1921 — Consideraţie epistemologică asupra ştiinţelor naturii. Importanta incomensurabilităţii: matematica devine la un moment dat incompetentă. Acest moment în fenomenele cereşti şi în embriologie. Legea de bază a biogeneticii şi mecanica dezvoltării; Haeckel şi Oscar Hertwig. Limitele cunoaşterii prin ştiinţele naturii nu pot fi depăşite fără considerarea omului ca un întreg. Importanţa ideii de metamorfoză în morfologie (Goethe) şi în fiziologie. Tripartiţia fiinţei omului şi raportul ei triplu cu lumea din afară. Opoziţia dintre procesul senzorial-nervos şi procesul metabolic, dintre reprezentare şi procesul fecundării. Procesele ritmice ca ceva intermediar. Cosmos ordonat şi neordonat. Cap: fenomene astronomice; metabolism: fenomene meteorologice. Paralelism între formarea amintirii şi procesul funcţiunilor organice la femeie. Ovulul înaintea fecundării: mădular al organismului; după fecundare: mădular al cosmosului. Dualitatea existentă în om între reprezentarea în imagini şi vieţuirea realităţii ca o problemă epistemologică. Sistemul yoga ca o cale învechită de a ajunge la o soluţie. Mitul biblic al Genezei şi interpretarea lui embriologică. Necesitatea unei evoluţii personale a omului pentru a putea realiza puntea între cei doi poli: astronomie şi embriologie.     

Conferinţa a VI-a — Stuttgart, 6 ianuarie 1921 — Punct de vedere: evoluţia spirituală a omenirii ca reactiv pentru geneza fenomenelor cereşti. Secolul al XIII-lea, un moment important în evoluţia omenirii. Scolastica şi opoziţia realismului şi nominalismului. Apariţia ideii de dovadă a existenţei lui Dumnezeu. Vincenz Knauer – realist târziu. Secolul al XIII-lea, mijloc între două glaciaţiuni. Evoluţia raţiunii umane. Evoluţia spirituală de la vechea Indie până la cultura actuală. Legătura cu schimbările condiţiilor de pe Pământ, pornind de la ultima glaciaţiune. Zona polară, zona temperată, zona tropicală, cu influenţele lor asupra organizării umane. Ritmul în epocile glaciare şi în procesele cosmice. Anul platonic în raport cu respiraţia omului. Venerarea zeilor odinioară şi în prezent. 

Conferinţa a VII-a — Stuttgart, 7 ianuarie 1921 — Formarea noţiunilor conforme şi neconforme cu realitatea. Reprezentarea vitezei supersonice. Deosebirea dintre viaţa trăită în simţuri şi viaţa de reprezentare. Accentuarea vieţii senzoriale începând cu ultima glaciaţiune. Din punct de vedere calitativ, viaţa de reprezentare este asemănătoare visului; viaţa senzorială pătrunde înăuntru din lumea exterioară, conţine conştienţa de sine. Aceasta corespunde cu procesul de trezire. Comparaţie între văz şi procesul de fecundare. Cunoaşterea realităţii necesită şi alte reprezentări decât cele matematice şi foronomice. Analiza organizării omului începând cu ultima glaciaţiune. Necesitatea unui spaţiu neeuclidian. Tendinţe de plăsmuire la animal şi om legate de Soare. Instrumentul senzorial al organizării ca reactiv al mişcărilor din spaţiul ceresc. Sistemul de coordonate euclidian rigid şi sistemul de coordonate interior mobil, dar altfel decât la Minkowski. Opoziţia verticalelor la plantă şi la om.

Conferinţa a VIII-a — Stuttgart, 8 ianuarie 1921 — Retrospectivă asupra celor şapte conferinţe de până acum. Punct de vedere în ceea ce priveşte emanciparea: prin cultivarea voinţei în viaţa senzorială, omul a dobândit azi un fond interior de forţe, în timp ce viaţa sa de reprezentare de dinaintea glaciaţiunii (din epoca atlanteană) era dependentă total de mediul înconjurător. Perioada unei vieţi de reprezentare luminoasă şi a uneia întunecate se emancipează de zi şi noapte. Comparaţie cu ritmul funcţiunilor organice la femeie, emancipat de ritmul fazelor Lunii; comparaţie cu opoziţia dintre plantele anuale şi plantele perene; comparaţie între evoluţia fiinţei omului după maturitatea sexuală şi evoluţia animalului. Incomensurabilitatea perioadelor de revoluţie menţine sistemul planetar in viaţă. Calculul se bazează pe gravitaţie, care, în consecinţă, ar trebui să dea rapoarte comensurabile. Opoziţia dintre planete, cu forţele lor gravitaţionale, şi comete, cu forţele lor de respingere faţă de Soare. Hegel despre comete şi anii buni pentru vin. Kepler. Afirmaţia profund adevărată a acestuia referitoare la puzderia de comete şi confirmarea ei astăzi. Forţa de compresiune şi de supţiune în domeniul eteric. Căldura ca alternanţă de materie pozitivă şi negativă. Aplicaţii la domeniul planetar şi cometar. Nevoia de a compara opoziţia dintre sistemul planetar şi domeniul cometar cu raportul existent între ovul şi spermatozoid.

Conferinţa a IX-a — Stuttgart, 9 ianuarie 1921 — Se pot compara două lucruri atât de depărtate ca cele din problema enunţată în conferinţa a VIII-a? Înrudirea cu fenomenele palpabile-impalpabile din matematică: înrudirea aritmetică în cazul numerelor incomensurabile şi înrudirea geometrică în cazul curbelor obişnuite. Elipsa, hiperbola, curba lui Cassini, cercul – curbe ale adunării, scăderii, înmulţirii, împărţirii. Cele patru forme ale curbei lui Cassini. Forma cu două ramuri obligă, pentru a avea o reprezentare continuă, la părăsirea spaţiului. Cercul împărţirii cu curbura în exterior face necesar acest lucru în şi mai mare măsură. Curba lui Cassini ca loc geometric al unei străluciri constante a luminii. Forma cu două ramuri comparată cu relaţia dintre organizarea-cap şi restul organizării trupeşti, dintre spectrele având verde la mijloc, respectiv cele care au la mijloc culoarea florii de piersic. Punctul infinit depărtat at dreptelor. O astfel de aplicare calitativă a matematicii este doar o continuare a aplicării ei in general. Aplicarea in cazul raportului dintre procesul chimic din afara omului şi procesul de hrănire din om. Educarea facultăţii de reprezentare continuă lipseşte în învăţământul superior.

Conferinţa a X-a — Stuttgart, 10 ianuarie 1921 — Exemplul acului magnetic şi aplicarea sa la organizarea umană. Goethe, Oken, Gegenbaur şi încercarea de explicare a metamorfozării oaselor vertebrale în oase craniene. Reversarea oaselor lungi în oase craniene ca principiu adevărat al metamorfozei. Opoziţia importantă dintre rază şi sferă. În viaţa sufletească ea apare ca opoziţie între sentimentul interiorului şi dezvoltarea conştienţei la perceperea lumii exterioare, între lumea uniformă a voinţei şi lumea variată a vieţii de reprezentare; în organism apare ca o opoziţie între sistemul metabolic şi sistemul cap, formând în sistemul ritmic – ca o rezultantă – o unitate. Aceeaşi opoziţie în viaţa embrionară. Posibilitatea de cunoaştere umană se adaptează astăzi doar la lumea minerală. Trezirea acestei facultăţi de cunoaştere astăzi – constituirea iniţială a Pământului însuşi dinăuntrul cosmicului. Aparenta incertitudine a metodei spiritual-ştiinţifice. Variabilitate de ordinul întâi şi doi, în cazul curbelor lui Cassini. Aplicare la reflexia luminii. Pe lângă forţele mecanice radiale (forţele centrale) trebuie luate în considerare şi forţele periferice, rotitoare, de forfecare, de deformare.

Conferinţa a XI-a — Stuttgart, 11 ianuarie 1921 — Opoziţia dintre rază şi sferă în forma omului şi in cosmos. Forma umană şi evoluţia umanităţii ca ajutoare pentru o interpretare corectă a fenomenelor cereşti. Mişcările stelelor fixe. Mişcările şi formarea buclelor în cazul planetelor Mercur, Venus, Marte, Jupiter, Saturn. Buclele (forma de lemniscată) în cadrul organizării omeneşti. Diferenţa dintre forma de lemniscată la om şi animal. Aplicarea matematicii la formele organice prin intermediul principiului variabilităţii de ordinul doi. Formele de plăsmuire ale organismului uman şi formele de mişcare ale planetelor. Sistemul planetar este în legătură cu forma omului, mişcarea stelelor fixe cu dezvoltarea sa sufletesc-spirituală. De constatat forma de lemniscată a mişcării Pământului în cursul unui an, independent de Soare şi planete. Orbitele planetelor, ca proiecţie a mişcării Pământului pe bolta cerească.

Conferinţa a XII-a — Stuttgart, 12 ianuarie 1921 — Trei principii plăsmuitoare în om: sfera, raza, bucla. Metamorfoze ale formei de lemniscată în construcţia oaselor. Opoziţia dintre cap şi membre în corespondentele lor, planetele exterioare şi interioare la momentul de opoziţie, respectiv conjuncţie. Vertical-radialul din conformaţia umană în corespondenţă cu orbita Soarelui. Linia şirei spinării la om şi animal în raport cu traiectoria Soarelui şi Lunii. Secondarea Soarelui de către Pământ şi coincidenţa traiectoriei lor. Rezerva în privinţa faptului că s-ar propovădui o revoluţie în astronomie. Este vorba despre înscrierea conformaţiei umane în sistemul de mişcare al aştrilor. Dificultăţi în corelarea traiectoriilor observate cu cele calculate ale astrilor. Concepţia celor trei Sori. Regnurile naturii: mineral, vegetal, animal, uman şi centrul lor ideal. Selenka.

Conferinţa a XIII-a — Stuttgart, 13 ianuarie 1921 — Sistemul heliocentric al lui Aristarh din Samos. Acesta este sistemul celei de a treia culturi postatlanteene. Sistemul cosmic al lui Ptolemeu. Acesta se limitează la epoca a patra postatlanteeană. Diferenţa dintre planetele interioare şi cele exterioare ca principiu de bază al sistemului ptolemeic. Referitor la organizarea omului în zona de sub inimă şi de deasupra ei. Importanţa sistemului ptolemeic în dezvoltarea istorică a omenirii. Kepler şi aparenta revenire a sa la sistemul heliocentric al egiptenilor. Caracterizarea vechilor sisteme, heliocentric şi ptolemeic. Procesul de abstractizare din concepţia newtoniană. Opoziţia dintre planetele exterioare şi interioare şi opoziţia dintre om şi animal, dintre plantă şi mineral.

Conferinţa a XIV-a — Stuttgart, 14 ianuarie 1921 — Aspectele înfăţişate până acum trimit la o legătură a mişcărilor corpurilor cereşti cu formarea omului şi a restului organismelor. Necesitatea unei prudenţe atunci când se stabilesc mişcările corpurilor cereşti. Exemplul calului care aleargă. Modul de a privi al sistemului copernican şi ptolemeic. Sfera lunară ca elipsoid de rotaţie şi analogul ei in structura celulei germinative. Opoziţia dintre Lună ca imagine de lumină şi situarea în substanţialitatea sferei lunare. Concretizarea reprezentării gravitaţiei. Pământ şi Lună ca o singură organizaţie. Diversele substanţialităţi ale corpurilor cereşti şi expresia lor în formarea organismului uman. Problema matematică a celor trei corpuri: Soare, Lună, Pământ. Reţinerea organizării umane pe o treaptă anterioară şi corolarul ei cosmic în acţiunea Lunii. Procesul de mineralizare al plantelor ca o acţiune a Pământului, respectiv Soarelui. Punctul de mijloc ideal între om-animal şi plantă-mineral, legat de Soare, Pământ, Lună. Rezolvarea problemei celor trei corpuri în fiecare om în parte.

Conferinţa a XV-a — Stuttgart, 15 ianuarie 1921 — Numerele incomensurabile indică dificultatea de a înţelege fenomenele cereşti ca ceva care să poată fi cuprins în mod unitar. Metamorfoză între mădularele organizării omeneşti. Exemplu de transformare a oaselor lungi în oase craniene. Rază şi sferă. Necesitatea de a ieşi din spaţiu. Curba cu două ramuri a lui Cassini, cercul împărţirii, variabilitate de ordinul doi. Construcţia antispaţiului. Sistemul Căii Lactee şi cercul zodiacal ca exemple. Ştergerea celor trei dimensiuni în concepţie şi în organizarea omului. Legătura văzului cu secreţia rinichilor. Spaţiul planetelor interioare şi antispaţiul planetelor exterioare. Puncte cu curbură şi câmp de acţiune spre înafară, respectiv spre înăuntru. Punctul antispaţiului, care ajunge în depărtări şi se continuă în centru. Aplicaţie în cazul Lunii şi stelelor. Compararea acestor raporturi cosmice cu secreţia renală şi cu organul ocular.

Conferinţa a XVI-a — Stuttgart, 16 ianuarie 1921 — Observaţie privitoare la mersul conferinţelor. Critică asupra modului pripit de a elabora teorii. Cerinţa de a face deosebirea între mişcările relative şi mişcările absolute. Mişcări sferice, mişcări radiale şi principiul Doppler. Criteriul mişcării reale se află în condiţiile interne ale corpului în mişcare. Omul evoluat este emancipat în mare măsură de cosmos, nu însă şi embrionul. Acesta transmite ca „moştenire“ forţele cosmice vieţii interioare. Orizontala şi verticala: somnul trebuie să aibă loc în poziţie orizontală, mişcarea voluntară se face la om în poziţie verticală. Opoziţia din cadrul metabolismului pentru cele două poziţii. Oboseala. Referire la ştiinţa socială. Opoziţia om-animal. Atât mişcarea voluntară cat şi moartea sunt, în cazul celor doi, ceva cu totul diferit. Definirea fenomenelor prin fenomene. Fenomenologia ca metodă. Sarcini pentru institutul de cercetare. Constituţia Soarelui. Procesele au loc aici altfel ca pe Pământ. Pete solare. Abordarea geometriei analitice împreună cu geometria sintetică este un început foarte bun pentru o matematică calitativă.

Conferinţa a XVII-a — Stuttgart, 17 ianuarie 1921 — Lemniscata în plan şi lemniscata de rotaţie. Schimbarea metabolismului în stare de somn şi în stare de veghe, ca reactiv pentru mişcările Pământului şi ale Soarelui. Direcţii de creştere la plantă şi om ca linii care unesc Pământul şi Soarele, dar în sensuri opuse. Polaritatea plantă-om, Pământ-Soare; despre membrele şi capul omului. Mişcările relative dintre Soare şi Pământ se fac după lemniscate de rotaţie. Soare şi Pământ în raport cu alte planete. Ele îşi inversează oarecum locul lor. Gravitaţia ca principiu al „târârii după sine“. Mişcările în formă de lemniscată ale planetelor interioare şi exterioare. Opozabilitatea lor ca mişcări radiale şi sferice. Nu este vorba să exprimi ceva care din capul locului nu este în concordanţă cu un lucru unanim recunoscut. Referire la corecturile necesare în astronomie: adevăratul Soare, Soarele intermediar, Soarele median; ecuaţiile Bessel (corecţii). Respingerea pretenţiei de simplitate. Ordine fizic-sensibilă şi ordine cosmic-morală; destrămarea lor în epoca modernă. Opoziţia între astronomia matematică şi astrologie. Compunerea mişcărilor cereşti din direcţiile existente în om.

Conferinţa a XVIII-a — Stuttgart, 18 ianuarie 1921 — Pământ şi Soare ca materie de compresiune, pozitivă, respectiv materie de supţiune, negativă. Explicare a gravitaţiei. Numerele imaginare ca o tranziţie spre astral. Entitatea solară şi entitatea pământească se pot observa oriunde în om. Descompunerea acţiunii solare în mai multe componente. Cercetarea totalitătilor. Trandafirul si tufa de trandafir. Variabilitatea mişcării cereşti de lemniscată. Încremenire şi variabilitate în cadrul sistemului planetar. Cometa nu este un corp oarecare. Opoziţia acesteia faţă de planete. Lumina în aer este o întâlnire, un amestec omogen de materie ponderabilă şi imponderabilă, cometa un amestec neomogen. Imboldul de a experimenta. Sunt necesare noi montaje experimentale, cele vechi demonstrează ce este scris deja în cărţile de fizică. Observaţii referitoare la experienţe: deformarea unui balon de copii; liniile de propagare ale căldurii; spectrul în sens goethean; de ce trebuie combătută introducerea razelor de lumină în interpretarea fenomenelor luminoase; forţe periferice şi centrale la acul magnetic, la catod şi anod. Utilizarea imaginaţiei, inspiraţiei şi intuiţiei în cercetarea naturalist-ştiinţifică – o problemă de curaj sufletesc. Depăşirea gândirii actuale. Spectrul solar ca imagine a opoziţiei dintre Soare şi Pământ. Formarea lumii conform teoriei Kant-Laplace şi deficienţa acestei teorii.

Note

TREPTELE ADEVĂRULUI

Antroposofia este un curent spiritual modern, fundamentat de austriacul Rudolf Steiner (1861–1925), personalitate complexă, dotată cu capacitatea de a dezvolta în mod consecvent şi interactiv atât mistica înaltă bazată pe experienţe interioare care l-au condus la cercetări aprofundate în lumea spirituală, cât şi gândirea riguros ştiinţifică despre spirit, prin opoziţie cu tendinţele materialismului dominant în secolul al XIX-lea şi prima parte a secolului al XX-lea. Materialismul urmărea eliminarea nivelului divin-spiritual din cunoaştere prin contestarea existenţei acestuia în Univers, ceea ce l-a îndreptăţit pe R. Steiner să afirme: „Tragedia materialismului constă în faptul că nu poate înţelege ce este materia“.

Pentru a sintetiza conţinutul de idei al antroposofiei sau ştiinţei despre spirit vom porni de la un principiu de bază formulat chiar de Rudolf Steiner: „Oricărei realităţi materiale din Univers îi corespunde ceva spiritual şi orice realitate spirituală din Univers primeşte la un moment dat expresie în lumea materială“. Întreaga evoluţie, mai întâi biologică şi apoi social-istorică, a umanităţii este o ilustrare vie a acestui principiu. Cunoaşterea directă a resorturilor spirituale ale umanităţii, ca şi cunoaşterea exterioară a materiei, se obţine numai prin eforturi susţinute de perfecţionare a structurilor noastre sufleteşti şi spirituale, pentru a deveni apţi şi demni de dezvoltarea conştientă şi responsabilă a relaţiei omului cu lumea spirituală în toată puritatea indispensabilă acestui scop. Unul din principalele scopuri ale antroposofiei constă în deschiderea căilor cunoaşterii de sine, fapt necesar pentru evoluţia viitoare a omenirii. Atât cunoaşterea de sine cât şi înţelegerea coerentă a lumii interioare şi a ambianţei telurice şi cosmice se pot dobândi prin studiul scrierilor antroposofice, întrucât logica riguroasă a expunerilor oferă gândirii posibilitatea aprecierii valorii acestora, chiar şi în lipsa accesului personal direct la lumile spirituale. Omul apare astfel ca o fiinţă dublă, cu problematică cosmică şi problematică terestră, având sarcina realizării sintezei superioare a acestora.

În consecinţă, antroposofia este ştiinţa despre spirit care ne dă posibilitatea înţelegerii raţiunii de a fi a structurilor şi evenimentelor aparţinând lumii sensibile, precum şi a înlănţuirii acestora în timp şi spaţiu. Ea nu este o fundamentare teoretică pusă la îndemâna unei „secte religioase“, cum încearcă să denigreze unele scrieri mişcarea antroposofică, ci reprezintă calea spirituală de valorificare concretă a forţelor de iubire aduse de Hristos pe Pământ, atât de necesară într-o perioadă în care dezbinarea între oameni se manifestă în toate relaţiile individuale şi de grup. Există, în prezent, antroposofi aparţinând celor mai diferite confesiuni religioase care consideră că au găsit, în sfârşit, în antroposofia lui R. Steiner un limbaj comun capabil să creeze baza pentru o nouă deschidere spirituală către lume, prin înţelegerea corectă a momentului-cheie pentru întreaga evoluţie cosmică pe care l-a reprezentat Evenimentul de pe Golgota de acum 2000 de ani.

Antroposofia nu este teorie, ci cunoaştere vie, ceea ce se reflectă în faptul că a pus toate premisele şi a elaborat soluţii valoroase în diferitele domenii aplicative marcate de consecinţele tuturor situaţiilor de criză caracteristice lumii actuale pe care Rudolf Steiner le-a prevăzut cu 8-9 decenii în urmă. Astfel, pe baza cunoaşterii aprofundate a omului (antropologia antroposofică), Rudolf Steiner, colaboratorii şi urmaşii săi au elaborat principiile şi metodele terapeutice ale medicinii antroposofice, ale agriculturii biodinamice, ale sistemului pedagogic Waldorf, ale tripartiţiei sociale, au dat naştere unui impuls original în arhitectură etc. Putem conchide că antroposofia este totodată o cale de cunoaştere obiectivă, o cale de autocunoaştere şi o cale de viaţă. Ea este prelungirea în Eul omului actual a activităţii lui Hristos, a Logosului care a acţionat de la începutul existenţei Universului.

Mişcarea antroposofică, care s-a separat din mişcarea teosofică, s-a dezvoltat independent, şi numai în mod eronat sau abuziv este asociată cu alte curente şi organizaţii actuale. Ea deschide perspective luminoase educaţiei pentru libertate, iubirii dintre oameni şi colaborării cu natura, iar spiritualitatea românească, constitutiv creştină şi cu o largă deschidere spre înţelegerea integrării omului în Cosmos, este o matrice gata pregătită pentru receptarea şi dezvoltarea acestor imperative ale mileniului III.

biolog dr. PETRE PAPACOSTEA

ÎN LEGĂTURĂ CU PUBLICAREA CONFERINŢELOR LUI RUDOLF STEINER

Baza ştiinţei spiritului orientată antroposofic o constituie lucrările scrise şi publicate de Rudolf Steiner (1861–1925). Pe lângă aceasta, el a ţinut, între 1900–1924, numeroase conferinţe şi cursuri, atât în faţa unui public larg, cât şi pentru membrii Societăţii teosofice, mai târziu ai Societăţii antroposofice. Vorbind în mod liber, el însuşi a dorit iniţial ca aceste conferinţe să nu fie consemnate în scris, deoarece ele erau concepute drept „comunicări orale, nedestinate tiparului“. După ce însă s-au finalizat şi răspândit tot mai numeroase variante incomplete şi eronate după stenogramele şi notiţele auditorilor, s-a văzut nevoit să reglementeze problema acestora. Şi a încredinţat Mariei Steiner von Sivers această misiune. Ei i-a revenit sarcina de a-i desemna pe cei care au dreptul să stenografieze conferinţele, de a asigura administrarea stenogramelor şi revizuirea textelor pentru tipar. Din cauză că, fiind extrem de ocupat, Rudolf Steiner nu a putut corecta el însuşi textele, decât în cazuri foarte rare, în privinţa tuturor conferinţelor publicate trebuie să se ţină seama de această rezervă a sa: „Va trebui să se aibă în vedere faptul că în stenogramele nerevizuite de mine se găsesc greşeli“.

În legătură cu raportul dintre conferinţele pentru membri, care, la început, erau accesibile numai sub formă de manuscrise tipărite pentru uz intern, şi cărţile sale, destinate publicului larg, Rudolf Steiner îşi exprimă punctul de vedere în lucrarea autobiografică Mein Lebensgang (Viaţa mea), capitolul 35. Cele spuse acolo sunt valabile, în egală măsură, în ceea ce priveşte cursurile ţinute, care se adresau unui cerc restrâns de participanţi, familiarizat cu bazele ştiintei spiritului.

După moartea Mariei Steiner (1867–1948) s-a trecut, conform indicaţiilor sale, la tipărirea unei ediţii a operelor complete ale lui Rudolf Steiner (Rudolf Steiner – Gesamtausgabe, GA). Volumul de faţă constituie o parte a acestei ediţii.