Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

A PATRA DIMENSIUNE

GA 324a


PARTEA a II-a
Întrebări şi răspunsuri (1904-1922)


Nota editorului:

În publicaţia germană originală prima întrebare şi răspunsul ei sunt din 1904, la Berlin ( Nota 1 ). Nu există întrebare înregistrată, numai aceea pusă de domnul Shouten ( Nota 2 ), iar răspunsul este pur şi simplu o replică a lui Steiner că va ţine în curând o scurtă conferinţă despre a patra dimensiune.


ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI ( Nota 3 )
Stuttgart
2 septembrie 1906

O întrebare despre lucrarea Eului

Eul lucrează asupra corpului astral, asupra corpului eteric şi asupra corpului fizic. Fiecare om lucrează asupra corpului astral prin autoeducaţie morală. Dar chiar dacă o persoană începe procesul iniţierii sau educaţiei oculte, rămâne multă muncă de făcut asupra corpului astral. Iniţierea marchează începutul unei munci mai intensive asupra corpului eteric prin cultivarea simţului estetic şi religios. Iniţiatii muncesc conştient asupra corpului eteric.
Într-o oarecare măsură conştienţa astrală este cvadridimensională. Pentru a vă da o idee aproximativă despre ea daţi-mi voie să spun că orice este mort tinde să rămână în cele trei dimensiuni obişnuite, în timp ce orice este viu trece dincolo de ele în mod continuu. Prin mişcarea sa, orice lucru care creşte încorporează cea de a patra dimensiune în cele trei dimensiuni ale sale. Dacă ceva se mişcă în cerc, iar acesta devine ca urmare mereu mai mare, ajungem în cele din urmă la o linie dreaptă (figura 61).

figura 61

Dacă continuăm să ne mişcăm de-a lungul acestei linii nu vom mai putea să ne întoarcem la punctul iniţial deoarece spaţiul nostru este tridimensional. În spaţiul astral care este închis din toate părţile, ne-am întoarce. În spaţiul astral nu există nicio posibilitate de a ajunge la infinit ( Nota 4 ). Spaţiul fizic este deschis pentru a patra dimensiune. Înălţimea şi lăţimea sunt două dimensiuni, iar a treia este înălţarea din şi coborârea în dimensiunea a patra ( Nota 5 ). În planul astral domneşte o altă geometrie.

figura 62


ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI ( Nota 6 )
Nürnberg
28 iunie 1908

ÎNTREBARE: Întrucât timpul a avut un început, este evident să presupunem că spaţiul de asemenea are limite. Care este realitatea de fapt?

Aceasta este o întrebare foarte dificilă pentru că facultăţile necesare pentru a înţelege răspunsul nu pot fi dezvoltate de cei mai mulţi dintre oamenii de astăzi. Deocamdată va trebui să luaţi răspunsul ca pe o simplă comunicare, dar va veni o vreme când el va fi înţeles complet. Spaţiul lumii fizice, cu cele trei dimensiuni ale sale, când este numai gândit de oameni este un concept iluzoriu. De obicei se crede că spaţiul trebuie să fie cumva limitat, bătut în scânduri sau să meargă în infinit.

Kant a inaugurat aceste două concepte ale infinitului şi-ale mărginirii spaţiului şi a arătat că există ceva de spus atât pentru cât şi contra amândorura ( Nota 7 ).

Nu se poate însă judeca atât de simplu. De vreme ce toată materia există în spaţiu şi toată materia este o parte condensată a spiritului, devine evident că putem obţine claritate în problema spaţiului numai urcând de la lumea fizică la cea astrală.

Matematicienii noştri, care nu sunt clarvăzători, au intuit existenţa a ceva foarte special legat de acest aspect, şi anume: când ne imaginăm o linie dreaptă în spaţiu, se pare că ea ar înainta în ambele direcţii, până la infinit. Dar de îndată ce am urmări-o în spaţiul astral am vedea că ea este curbată, iar că dacă ne mişcăm de-a lungul ei într-o direcţie, ne întoarcem din cealaltă parte, ca şi cum ne-am mişca pe un cerc ( Nota 8 ).

Pe măsură ce cercul devine tot mai mare, timpul necesar pentru a merge de jur împrejur creşte. În cele din urmă, cercul devine atât de mare încât orice secţiune dată se va apropia de o linie dreaptă şi se va găsi că există o diferenţă foarte mică între circumferinţa cercului foarte uşor curbată şi o linie dreaptă.

În planul fizic este imposibil să ne întoarcem din cealaltă parte, aşa cum am face în planul astral. În timp ce direcţiile spaţiului sunt drepte în lumea fizică, spaţiul este curbat în lumea astrală. Când intrăm pe tărâmul astral trebuie să avem de-a face cu relaţii spaţiale total diferite ( Nota 9 ).

Lucrurile se prezintă astfel încât se poate spune că spaţiul nu este formaţiunea iluzorie, ci o sferă închisă în sine ( Nota 10 ). Iar ceea ce omului îi apare ca spaţiu fizic este numai o amprentă a spaţiului închis în sine. Astfel, nu putem spune că spaţiul are limite bătute în cuie, ci că spaţiul este închis în sine pentru că ne întoarcem mereu la punctul de plecare.


ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI ( Nota 11 )
Düsseldorf
21 aprilie 1909

ÎNTREBARE: Se aplică conceptul tridimensionalităţii la ierarhiile spirituale, de vreme ce vorbim despre zonele lor de influenţă?

Despre om putem spune că se înfăptuieşte fiinţa omului înăuntrul spaţiului. Dar din punct de vedere esoteric, spaţiul însuşi trebuie văzut ca fiind de asemenea ceva produs creativ. Această creaţie se află înaintea activităţilor şi acţiunilor celor mai înalte ierarhii, aşa că putem presupune spaţiul. Nu trebuie însă să ne imaginăm Trinitatea supremă în termeni spaţiali pentru că spaţiul este de asemenea produsul Trinităţii. Fiinţele spirituale trebuie să ni le imaginăm fără spaţiu; spaţiul este ceva creat. Însă acţiunile ierarhiilor în lumea noastră sunt limitate spaţial, precum cele ale omului. Ceea ce se mişcă în spaţiu sunt celelalte ierarhii.

ÎNTREBARE: Se aplică timpul proceselor spirituale?

Desigur, dar cele mai înalte procese spirituale din fiinţa umană conduc spre ideea că ele se desfăşoară în afara timpului. Activităţile ierarhiilor sunt atemporale. ‒ Este extrem de dificil de vorbit despre geneza timpului deoarece în cuvântul „a apărea“ este deja conţinut conceptul de timp. Mai degrabă ar trebui să se spună: natura timpului ‒ şi asupra acestui lucru nu este aşa de uşor de discutat. Nu ar exista timp dacă toate fiinţele s-ar afla la acelaşi nivel de dezvoltare. Prin coacţionarea dintre o sumă de fiinţe inferioare şi o sumă de fiinţe superioare ia naştere timpul. În atemporalitate sunt posibile diferite grade de dezvoltare; prin acţiunea lor conjugată devine posibil timpul.

ÎNTREBARE: Ce este spaţiul?

Trebuie să ne imaginăm Trinitatea fără spaţiu pentru că produsul Trinităţii este deja spaţiul. El este ca atare ceva creat. El aparţine lumii noastre.

Spaţiul este semnificativ numai pentru ceea ce se dezvoltă în existenţa pământească. Între naştere şi moarte omul este în spaţiu şi timp izolat de spiritual, exact ca viermele sub suprafaţa Pământului.

Timpul ‒ Cele mai înalte stări ale omului sunt atemporale. Despre conceptul genezei timpului, despre esenţa timpului, nu este de loc uşor să se vorbească. Lucruri subtile intră aici în consideraţie. Timpul a avut semnificaţie numai de la despărţirea vechii Luni de Soare. (Nota traducătorului: autorul foloseşte terminologia din cartea sa Ştiinţa ocultă.) Tot ce este exterior este în spaţiu şi tot ce este interior se desfăşoară în timp. Amândouă ne mărginesc.

Nu ar exista timp dacă toate fiinţele din Univers s-ar afla pe aceeaşi treaptă de dezvoltare. În atemporalitate ne putem imagina grade de evoluţie de acelaşi fel. Prin faptul că ele devin diferite ia naştere conceptul de timp şi prin faptul că multe grade de evoluţie coacţionează.

Evoluţia este prezentă şi în cazul Divinităţii. Pe masură ce evoluţia continuă chiar conceptul de evoluţie evoluează.


ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI
Düsseldorf
22 aprilie 1909

Formularea întrebării nu s-a păstrat.

Suntem în stare să vizualizăm spaţului tridimensional. Un principiu important al şcolii platonice este „Dumnezeu geometrizează“ ( Nota 12 ). Conceptele geometrice de bază trezesc abilităţi clarvăzătoare ( Nota 13 ).

Geometria analitică (cu coordonate) demonstrează că acelaşi punct este peste tot pe circumferinţă ‒ punctul infinit depărtat din dreapta este acelaşi ca şi punctul din stânga. Astfel, în cele din urmă, Universul este o sferă şi ne întoarcem la punctul de unde am plecat ( Nota 14 ). De câte ori folosesc teoreme geometrice ele ajung în concepte-graniţă ( Nota 15 ). Aici spaţiul tridimensional se întoarce la punctul de plecare. Din această cauză, în spaţiul astral punctul A acţionează asupra punctului B fără vreo conexiune între ele ( Nota 16 ):

Se introduce materialismul în teosofie atunci când se face greşeala de a presupune că, pentru a ajunge în spiritual, materia devine tot mai puţin densă. Prin aceasta nu se ajunge în spiritual, ci prin astfel de reprezentări ca punctul A ‒ punctul B se ajunge la reprezentări ale celei de a patra dimensiuni.

Ca un exemplu putem să ne gândim la viespea gogoşilor de ristic cu talie subţire (figura 63) ( Nota 17 ), dacă legătura fizică dintre cele două segmente ar lipsi şi cele două părţi s-ar mişca împreună, fiind legate numai prin acţiune astrală. Extindeţi acum acest concept: multe sfere de activitate (figura 64) în spaţiul pluridimensional.

figura 63-64

ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI ( Nota 18 )
Berlin
2 noiembrie 1910

Formularea întrebării nu a fost păstrată.

Planta are patru dimensiuni. În direcţia celei de a patra dimensiuni lucrează o forţă de jos în sus, care este opusă forţei gravitaţiei; astfel seva poate urca în sus. Frunzele se comportă indiferent cu privire la cele două direcţii orizontale. Acest fapt, în combinaţie cu direcţia ascendentă, dă naştere aranjamentului spiralat al frunzelor. De aceea în plante direcţia gravitaţiei este anulată de a patra dimensiune. Ca urmare, planta se poate mişca liber într-o direcţie spaţială.

Animalul are cinci dimensiuni. Cea de a patra şi cea de a cincea dimensiune sunt opuse celorlalte două dimensiuni. Din cauză că două dimensiuni sunt anulate la animale, ele se pot mişca liber în două direcţii. Omul are şase dimensiuni. Dimensiunile a patra până la a şasea sunt opuse celorlalte trei dimensiuni. În consecinţă, trei dimensiuni sunt anulate la oameni. Ca urmare, omul posedă trei dimensiuni spaţiale şi se poate mişca în trei direcţii ( Nota 19 ).


ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI ( Nota 20 )
Basel
1 octombrie 1911

ÎNTREBARE: Ce este electricitatea?

Electricitatea este lumină într-o stare submaterială, lumina comprimată în cel mai înalt grad posibil. Trebuie să atribuim, de asemenea, interioritate luminii; lumina este ea însăşi în fiecare punct. Căldura se poate extinde în spaţiu în trei direcţii, dar în cazul luminii trebuie să vorbim despre a patra direcţie. Ea se extinde în patru direcţii, interioritatea fiind cea de a patra.


ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI ( Nota 21 )
München
25 noiembrie 1912

ÎNTREBARE: S-a ajuns pe calea Ştiinţei spiritului la ceva în legătură cu cea de a patra şi cu alte dimensiuni superioare?

Nu este uşor să fac înţeles răspunsul la întrebarea dumneavoastră. Omul pleacă de la ce ştie din lumea fizică, perceptibilă prin simţuri şi în care spaţiul are trei dimensiuni. Matematicienii îşi formează, cel puţin la nivel teoretic, reprezentări despre o a patra dimensiune şi dimensiuni superioare prin faptul că îşi pot lărgi analitic reprezentările despre spaţiul tridimensional prin mărimi variabile. De aceea cel puţin în contextul gândirii matematice este posibil să se poată vorbi de multiplicităţi superioare ( Nota 22 ).

Pentru cel care este familiarizat cu aceste chestiuni ‒ adică pentru cel care pune inimă şi suflet în problemă şi are, de asemenea, cunoştinţele matematice necesare ‒ multe lucruri se luminează. Daţi-mi voie să-l menţionez pe Simony din Viena ( Nota 23 ).

La început, dimensiunile superioare există numai în reprezentare. Vederea lor începe de fapt numai când se pătrunde în lumea spirituală, unde suntem imediat forţaţi să ne acomodăm cu mai mult de trei dimensiuni. Căci tot ce este reprezentat în imagini, adică orice posedă încă caracteristicile tridimensionalităţii, nu este nimic mai mult decât o reflecţie a propriilor procese sufleteşti. Căci în lumile superioare predomină relaţii spaţiale cu totul diferite, dacă vrem să le numim neapărat relaţii spaţiale. Tot aşa şi în legătură cu timpul. Există întotdeauna mulţi oameni care argumentează: „Cum putem fi siguri că tot ceea ce afirmaţi nu este bazat pe halucinaţii?“

Nu se ia în considerare faptul că în domeniul ştiinţei spiritului se lucrează cu fenomene care sunt cu totul altceva decât halucinaţiile. Întrebarea dumneavoastră oferă o oportunitate pentru a completa cele spuse în cadrul conferinţei, pentru că nu este niciodată posibil să se spună totul, iar conferinţa de astăzi a fost şi aşa foarte lungă. ‒ Şi anume să indic schimbarea pe care o suferă lucrurile în privinţa timpului şi spaţiului atunci când ajungem în lumea spirituală.

Când imaginile pe care, cum s-ar spune, le-am dat pieirii, se intorc iarăşi, atunci ceea ce revine are sens numai dacă se abordează pluridimensional. Aceasta este atunci tot atât de natural şi de la sine înţeles ca şi tridimensionalitatea în lumea perceptibilă prin simţuri. De aceea geometria obişnuită nu se potriveşte pentru aspectele lumii spirituale.

Pentru matematicieni, trebuie spus că speculaţiile despre a patra dimensiune încep atunci să aibă valoare reală. De obicei, spaţiile pluridimensionale sunt numai generalizări deduse din spaţiul euclidian tridimensional şi nu dezvoltări din realitate, căreia aceste spaţii deduse nu-i corespund întru totul. Este nevoie de fapt de o matematică încă mai bună pentru a calcula ceva cu privire la chestiunile cu care are de-a face cercetătorul spiritual.

Şi totuşi răspunsul la întrebarea dumneavoastră este „da“. Corelaţiile cu o lume suprasensibilă, ca şi reprezentările matematice despre infinit, care domină în matematică, devin realitate, în mod special anumite aspecte de la domeniile de graniţă ale matematicii. Iată un exemplu pe care îl ştiu din propria experienţă, că am avut o iluminare subită privind un atribut foarte important al spaţiului astral atunci când ‒ cu mulţi ani în urmă ‒ studiam geometria sintetică proiectivă şi mecanica analitică la Universitate ( Nota 24 ).

Exista aici o relaţie cu conceptul că, pe o linie dreaptă extinzându-se în infinit, punctul infinit depărtat din stânga este identic cu cel infinit depărtat din dreapta, că o linie dreaptă, în privinţa dispunerii punctelor sale, este în realitate un cerc; dacă nu ne abatem şi continuăm drumul în linie dreaptă suficient de mult, ne întoarcem din cealaltă parte ( Nota 25 ).

Aceasta o putem doar observa, dar ar trebui să nu tragem concluzii de aici; concluziile nu conduc la nimic în cercetarea spirituală. Trebuie să lăsăm fenomenele să lucreze asupra noastră; aceasta conduce la cunoaşterea lumii spirituale.

Este important să nu supraestimăm matematica atunci când avem de-a face cu lumea suprasensibilă. Matematica este utilă numai la un nivel formal, ea nu este o posibilitate de a ajunge la realitate; dar matematica poate fi înţeleasă prin forţele inerente sufletului însuşi şi are aceeaşi valablitate pentru orice alt om. Acest lucru îl are în comun cu ştiinţa spiritului.


ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI ( Nota 26 )
Berlin
13 februarie 1913

ÎNTREBARE: Se bazează Secţiunea de aur pe legi oculte?

Deoarece este fondată pe efectul a ceea ce există în spaţiu, Secţiunea de aur este într-adevăr bazată pe o lege ocultă. Goethe a spus că această lege este cea mai ascunsă şi cea mai revelată, şi invers, şi anume este legea legată intim de constituţia noastră umană, legea repetiţiei şi a repetiţiei variate ( Nota 27, 28 ). Dacă analizaţi cuvântările lui Buddha, de exemplu, veţi găsi că acelaşi conţinut este adesea repetat, cu uşoare variaţii care nu trebuie omise, din cauză că nu conţinutul este singurul factor important ( Nota 29 ).

La Secţiunea de aur nu este pur şi simplu vorba de o repetiţie, ci de o regăsire în lucrul însuşi, de vreme ce acolo sunt de fapt numai trei componente ( Nota 30 ). Caracterul de închidere în sine a repetiţiei, care nu este însă format în sine însuşi, este motivul pentru care Secţiunea de aur acţionează atât de atrăgător asupra noastră.


ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI ( Nota 31)
Berlin
27 noiembrie 1913

ÎNTREBARE: Are omul, între moarte şi o nouă naştere, aceeaşi percepţie a timpului ca şi omul încarnat?

Conferinţa mea din 19 martie 1914 pe tema Între moarte şi o nouă naştere va oferi mai multe informaţii asupra acestui subiect ( Nota 32 ). Pentru astăzi daţi-mi voie doar să spun că viaţa după moarte înseamnă părăsirea relaţiilor senzoriale, a lumii fizice şi intrarea în cu totul alte legături cu spaţiul şi timpul.

În teoria relativităţii încep să fie dezvoltate deja alte concepte legate de timp ( Nota 33 ). Putem face tranziţia de la factorii din formula mişcării spre circumstanţele lumii spirituale numai dacă-i folosim în forma: c = s ̸ t pentru că s şi t sunt, aşa cum îi ştim, ceva ce aparţine lumii senzoriale, în timp ce c (sau v pentru viteză) este un factor care aparţine de fapt domeniului experienţelor interioare, chiar şi în cazul unui obiect anorganic. Astfel, atunci când vrem să înţelegem timpul în lumea spirituală trebuie să vorbim întâi de o cantitate de viteză pe care o are fiinţa în cauză; apoi, prin comparaţie, noi ca observatori exteriori putem determina ceva despre relaţiile temporale. Printr-un fel de comparaţie, de exemplu, putem descoperi că viteza este de trei ori mai mare în viaţa din Kamaloka. Asemenea investigaţii ne dau o impresie despre cum este relaţia cu timpul în viaţa spirituală şi în viaţa sensibilă. În lumea spirituală guvernează alte principii legate de timp. În comparaţie cu acelea ale lumii perceptibile prin simţuri, aceste principii sunt interiorizate şi variabile, deoarece timpul pe care îl experimentăm acolo este dependent de procesele de evoluţie interioară şi din această cauză nu poate fi comparat în termeni matematici clari cu perioade de timp din lumea fizică.