Biblioteca antroposofică


Corecturi

Rudolf Steiner

BAZELE SPIRITUAL-ŞTIINŢIFICE PENTRU PROSPERAREA AGRICULTURII

GA 327

INTRODUCERE


Tocmai m-am întors din călătoria de la Breslau-Koberwitz care, înainte de toate, a servit de astă dată unui scop precis; dar scopul special al acestei călătorii a fost legat cu unul general antroposofic. Mai întâi, după cum ştiţi, e vorba de faptul că un număr de agricultori, membri ai Societăţii Antroposofice, au dorit să fie ţinut pentru ei un curs care să conţină puncte de vedere specifice agriculturii, cu probleme referitoare la agricultură. Au venit într-adevăr de departe aceia care sunt agricultori în cadrul Societăţii noastre, pentru a primi în modul cel mai serios puncte de vedere asupra a ceea ce poate da cercetarea antroposofică în acest domeniu al muncii omeneşti. Într-un astfel de domeniu practic al vieţii, bineînţeles, este neapărat vorba de puncte de vedere pentru muncă, şi nu pentru teorii oarecare. De aceea au fost aşteptate tocmai puncte de vedere practice.

Această reuniune a fost închisă şi excepţional de mulţumitoare pentru asistenţă, deoarece participanţii la acest curs de agricultură, inclusiv membrii comitetului de conducere a Goetheanumului care au putut fi prezenţi ‒ doamna Dr. Steiner, domnişoara Vreede, precum şi Dr. Wachsmuth ‒, au fost oaspeţii stimatului nostru prieten, contele Keyserlingk, în castelul din Koberwitz.

Şi ne este întru totul permis să spunem că a fost o primire excepţională în sens antroposofic. Pentru că nu a fost deloc o nimica toată ca într-un loc la care se ajunge de la Breslau cu maşina în trei sferturi de oră, să oferi unei întregi societăţi nu numai locuri pentru conferinţe, ci şi o masă îmbelşugată. Căci societatea consta totuşi din mai mult de o sută de participanţi care trebuiau găzduiţi zilnic.

De obicei societatea ajungea la Koberwitz pe la ora unsprezece. Oamenii nu puteau locui la Koberwitz, ci veneau acolo de la Breslau. Şi atunci începea mai întâi conferinţa, care dura până la ora unu. După care se trecea la micul dejun, în timpul căruia oaspeţii puteau folosi aproape întreg castelul, precum şi tot ce-i aparţine, ceea ce era foarte interesant. Aceasta dura aproximativ până la ora unu şi jumătate sau două fără un sfert. Apoi urma încă o expunere despre problemele agricole până la ora trei. Aceasta a fost aşadar partea din Koberwitz a întregii reuniuni. Aşa a fost timp de zece zile.

Vedeţi aşadar ce solicitudine deosebită a fost acolo. Şi trebuie să spun totuşi că nu le-a fost uşor contesei şi contelui de Keyserlingk să organizeze acest curs, care fusese promis de mult timp, însă mereu n-am putut să merg acolo. De aceea, deja la Congresul de Crăciun, a fost aici la Dornach nepotul contelui Keyserlingk, căruia i se spusese când a fost trimis: sau îmi aduci promisiunea fermă că acest curs va avea loc în următoarea jumătate de an, sau nu te mai întorci acasă. Sub aceste auspicii, nepotul ‒ care de altfel a mai realizat câteva lucruri ciudate până acum ‒ a apărut aici şi a vorbit într-adevăr atât de insistent încât i-am spus că acest curs va avea loc îndată ce va fi posibil.

Însă pentru că nu s-a putut mai devreme, a avut loc de Rusalii. A fost o sărbătoare de Rusalii frumoasă, o adevărată sărbătoare antroposofică de Rusalii

Acest domeniu Koberwitz şi împrejurimile sale au ceva cu totul particular. Domeniului Koberwitz îi aparţine o suprafaţă agricolă de treizeci de mii de pogoane. Este unul dintre domeniile cele mai mari. Aşadar acolo pot fi văzute deja foarte multe din domeniul agriculturii. Au şi fost văzute foarte multe, pentru că totul a fost arătat cu o amabilitate extraordinară.

Ceva te surprinde de cum ajungi la Koberwitz şi vrei să îndeplineşti prima acţiune, să-ţi speli mâinile: observi imediat că pe chiuvetă sunt urme de fier. Solul din Koberwitz este într-adevăr un sol feruginos. Şi mă gândesc la faptul că acest sol poate găsi întrebuinţare şi în alte moduri, pentru că este extraordinar de bogat în fier.

Am găsit într-adevăr că aici fierul te întâmpină de pretutindeni. De aceea am spus la prima masă festivă, când am salutat gazdele, că înainte de toate sare în ochi faptul că la Koberwitz totul este de fier: deja nepotul era de fier în cererile sale, când s-a prezentat de Crăciun aici la Dornach; solul este cu totul îmbibat cu fier şi acolo domneşte ceva conştient de ţel şi energic, astfel încât n-am putut spune altfel decât: contesa de fier şi contele de fier. În ţinuta lor morală era o tărie cu totul de fier.

La cursul de agricultură au fost expuse mai întâi condiţiile dezvoltării diverselor domenii ale agriculturii. Aici există domenii extraordinar de interesante: cultivarea plantelor, creşterea animalelor, silvicultura, grădinăritul şi aşa mai departe. Apoi, ceea ce este cel mai interesant, tainele îngrăşării solului, care sunt cu adevărat taine foarte reale.

Pentru toate acestea s-au dezvoltat mai întâi principiile, raporturile care apar ca deosebit de importante în timpurile actuale, deoarece, oricât de mult sau de puţin s-ar crede, tocmai agricultura s-a abătut cel mai mult de la principiile raţionale, sub influenţa concepţiei materialiste asupra lumii. Şi foarte puţini oameni ştiu că în cursul ultimelor decenii în cadrul agriculturii s-a ajuns la starea că toate produsele din care trăieşte de fapt omul degenerează, şi anume degenerează într-un ritm extrem de rapid.

Nu este vorba numai de faptul că dezvoltarea morală a omenirii degenerează în prezent, în acest timp de trecere de la Kali Juga la epoca luminoasă [ Nota 1 ], ci degenerează rapid şi ceea ce a făcut omul prin măsurile sale luate asupra pământului şi asupra a ceea ce este nemijlocit deasupra lui, ceea ce este astăzi stabilit statistic şi discutat, de exemplu, în întâlnirile agricole, şi în faţa cărora oamenii sunt neputincioşi.

Şi astăzi chiar şi agricultorul materialist poate calcula astfel cu aproximaţie, ‒ dacă nu trăieşte cu totul apatic ci reflectează puţin asupra lucrurilor care i se oferă zilnic sau cel puţin anual ‒ în câte decenii produsele vor degenera într-atât încât, deja în cursul acestui secol, să nu mai poată servi drept hrană.

Aşadar e vorba de o problemă absolut esenţială despre care aş vrea să spun că este, în sensul cel mai eminent al cuvântului, o problemă cosmic-pământească. Tocmai la agricultură se vede că trebuie preluate din spirit forţe cu totul necunoscute azi, care au importanţă nu numai pentru a îmbunătăţi puţin agricultura, ci pentru ca viaţa omului să se poată desfăşura în continuare pe Pământ şi în sens fizic, deoarece omul trebuie să trăiască din ceea ce poartă Pământul.

A fost vorba aşadar o temă de maximă importanţă, iar principiile care au fost date pentru a arăta în ce condiţii se dezvoltă plantele de cele mai diferite specii, cum se dezvoltă animalele, principiile după care trebuie fertilizat solul, după care trebuie îndepărtate buruienile, după care pot fi distruşi dăunătorii în agricultură, paraziţii, după care se poate lupta împotriva bolilor plantelor, toate acestea sunt astăzi probleme deosebit de eclatante din domeniul agriculturii.

După ce au fost discutate aceste principii s-a trecut la ceea ce trebuie făcut mai întâi pentru a se ajunge la o reformare a fertilizării solului, la o reformă în combaterea buruienilor şi a dăunătorilor animali, paraziţi ai plantelor, şi la combaterea bolilor plantelor. În urma cursului ţinut precum şi a discuţiilor purtate pe marginea expunerilor s-a format ‒ aşa cum l-a denumit contele Keyserlingk ‒ un cerc al agricultorilor antroposofi reuniţi acolo, cerc care vrea să lucreze în cea mai strânsă colaborare cu Secţiunea de ştiinţe ale naturii de aici de la Goetheanum. Astfel încât Secţiunea de ştiinţe ale naturii va trebui să elaboreze principii asupra datelor de bază, mai întâi cu privire la caracteristicile geologice ale solului, cât şi la celelalte caracteristici, cu privire la posibilităţile de hrănire a animalelor, la posibilităţile de îngrăşare a solului, asupra tuturor domeniilor care sunt în legătură: vecinătatea pădurii, condiţiile climatice ş.a.m.d. După ce aceste informaţii vor fi date în mod corespunzător de specialiştii în agricultură, vor fi elaborate aici principiile conform cărora se vor concepe experimente ulterioare, pentru a proba într-adevăr ceea ce a fost dat ca soluţii practice în timpul cursului sau în discuţiile purtate, astfel încât oricine să poată spune, chiar dacă astăzi multora le apar unele lucruri încă ciudate: am verificat, merge!

Aceasta este aşadar raţiunea de a fi a acestui cerc de agricultori ce va lucra în cea mai strânsă legătură cu Secţiunea de ştiinţe naturale, şi de asemenea cu domnişoara Dr. Vreede ‒ deoarece sunt necesare şi anumite informaţii astronomice. E de la sine înţeles că va colabora în diferite moduri întreaga Universitate Liberă şi în special Secţiunea medicală. Astfel încât tocmai conform intenţiilor elaborate în timpul cursului de către prietenul nostru contele Keyserlingk şi domnul Stegemann, să sperăm că lucrurile vor lua şi în domeniul practic un curs mai favorabil decât altele care au fost întreprinse în ultimul timp, dar sub auspicii mai puţin conforme cu realitatea.

Însă condiţia reuşitei stă în aceea, şi ea a fost accentuată şi reluată iar şi iar, ca ceea ce a fost conţinutul acestui curs să rămână deocamdată un bun spiritual al cercului de agricultori, al agricultorilor practicieni. Au fost acolo şi persoane interesate de agricultură, dar care atunci nu au putut intra în cercul format; acestora li s-a cerut categoric de a nu destăinui totul oricui conform vechiului obicei antroposofic, căci numai atunci îşi pot atinge lucrurile însemnătatea practică a lor când, mai întâi, ceea ce a fost conţinutul cursului rămâne în cercurile de specialişti, fiind verificat de agricultori. Unele lucruri vor avea nevoie de patru ani pentru verificare. În acest răstimp, ceea ce a fost dat ca puncte de vedere practice nu trebuie să iasă în afara cercului comunităţii agricole, căci nu are nici un rost să se vorbească doar despre lucruri, pentru că lucrurile au menirea să intervină real în practica vieţii. Şi va proceda nejust acela care a auzit acolo anumite lucruri şi va trăncăni cumva despre ele.

Acestea sunt cele referitoare la cursul ‒ cum cred eu ‒ rodnic de agricultură.

În dimineaţa duminicii Rusaliilor, la Breslau a putut avea loc, în faţa unui foarte numeros public, o reprezentaţie de euritmie, care a fost primită într-un mod deosebit de favorabil.

În afara acestor reprezentaţii au mai avut loc şi multe altele. Înainte de toate, dezbaterile pe teme agricole durau în fiecare dimineaţă de la orele unsprezece şi un sfert până după amiază la ora trei. Acestea au avut loc ‒ după cum am spus ‒ la Koberwitz, afară. Celelalte se desfăşurau în sală la Breslau ‒ voi spune imediat şi ceea ce avea loc între ele ‒, şi fiecare zi s-a încheiat cu câte o conferinţă antroposofică pentru membrii Societăţii Antroposofice, în care se tratau cu precădere probleme karmice, ce au format aici, deja de săptămâni, obiectul consideraţiilor. Acestea au însumat nouă conferinţe [ Nota 2 ]. Am redactat deja o scurtă dare de seamă [ Nota 3 ] asupra lucrurilor în anexa de comunicări a revistei „Goetheanum” ‒ care a apărut tocmai astăzi. Acolo se descriu toate manifestaţiile de la Breslau. Şi la aceasta îmi permit să subliniez din nou: pe baza a ceea ce a putut fi verificat în cele mai diferite locuri, la Praga, Berna, Paris precum şi acum, din nou, la Breslau, pot spune că ceea ce a emanat din sesiunea de Crăciun [ Nota 4 ], acel suflu esoteric ce străbate acum întreaga Societate Antroposofică, suflu care constituie, am putea spune, noul existent acum ‒ după reala reîntemeiere a Societăţii Antroposofice ‒ şi care înainte nu exista, este primit de către inimile de pretutindeni nu numai în mod real, net satisfăcător, ci şi cu un extraordinar avânt sufletesc; astfel încât există într-adevăr speranţa întemeiată că acum ‒ după ce Societatea Antroposofică şi-a dobândit spiritualitatea prin sesiunea de Crăciun, chiar de pe acum activată în mod conştient spiritual de către conducerea esoterică de la Dornach ‒, se poate observa într-adevăr peste tot că nu numai radierea merge spre exterior, ci şi inimile participanţilor vin întru totul în întâmpinarea acestei radieri.

Aceasta s-a putut vedea foarte limpede la conferinţele de seară, ţinute pentru membri. În afară de aceasta, cordialitatea cu care au fost întâmpinate aceste conferinţe atât la Breslau cât şi la Koberwitz s-a exprimat într-un mod de organizare cu adevărat spiritual, deoarece era o profundă înţelegere antroposofică, şi ea s-a transpus, s-a realizat în planul material. Este suficient să amintesc că în ultima seară, luni, la Breslau, în locul conferinţei, totul a fost încheiat cu o reuniune prietenească. Într-adevăr au venit de departe mulţi membri; de mult timp nu au mai avut parte membrii ţinuturilor germane de aşa ceva; au venit de departe, din Germania de sud şi vest şi desigur din ţinuturile apropiate, încât sălile erau tixite cu membri. În ultima seară a reuniunii prieteneşti, după ce mulţi sau chiar majoritatea au trebuit să plece duminica, mai rămăseseră totuşi cam trei sute şaptezeci de membri, cărora li s-a servit cina la Breslau, de către Casa Keyserlingk.

Să vă imaginaţi aşadar că într-un local din Breslau se afla adus cu camioanele tot ceea ce era necesar pentru ospătarea a trei sute şaptezeci de antroposofi care, în seara aceea, după cum am observat trecând printre ei, aveau o extraordinar de bună poftă de mâncare. ‒ Da, aceasta se întâmplă la privirea tablourilor, nicicând nu eşti aşa de flămând ca atunci când ai fost într-o galerie de pictură; aceasta se întâmplă în mod evident şi la conferinţe antroposofice. Aceasta s-a acumulat în aceste zile. Frumuseţea a fost însă că deşi antroposofii, trei sute şaptezeci la număr, au avut o mare poftă de mâncare, a mai rămas totuşi o mare cantitate de alimente.

Aceste conferinţe formau aşadar încheierea fiecărei zile, astfel încât cursul de agricultură şi adunările membrilor antroposofi au constituit cadrul manifestărilor.

În acest răstimp doamna Dr. Steiner a ţinut un curs de modelare artistică a vorbirii; au fost două întruniri pentru grupa de tineri din Breslau; au fost două ore de clasă. Şi în ultima duminică s-a mai adăugat ceva. A venit domnul Kugelmann cu trupa lui de artişti de teatru care ‒ stimulat de cursul de vorbire ce a avut loc cu doi ani în urmă aici la Goetheanum ‒ a întemeiat noile jocuri scenice artistice şi ne-au prezentat „Ifigenia”, care în privinţa a tot ceea ce a pornit din cursul de vorbire a reprezentat realmente un lucru promiţător, şi în special promiţător pentru viitor. Timpul a fost folosit cu adevărat din plin; şi totuşi a mai fost posibil de a se oferi ceva membrilor, care de mult timp duc dorul participării la o manifestare antroposofică.

Printre toate acestea a fost vizitată şi moşia. A fost văzut tot ceea ce era de văzut pe această moşie, şi în mod firesc în toate se reflecta ceea ce în Europa Centrală se face remarcabil atât de limpede în economia literalmente pe cale de năruire. Mă refer la viaţa economică în general. Moşia Koberwitz este însă administrată într-un mod excepţional; e firesc faptul că agricultura trebuie să progreseze, însă viaţa economică se află în Germania într-o stare deja dezastruoasă. Şi astfel, în seara zilei de luni, cred că pe la orele unsprezece noaptea, festivitatea a luat sfârşit.

Apoi marţi m-am putut deplasa la Jena-Lauenstein, unde câţiva prieteni mai tineri de-ai noştri, împreună cu domnişoara Dr. Ilse Knauer întemeiază un aşezământ de terapie şi educare pentru copii nu numai slab dotaţi, ci într-adevăr bolnavi constituţional, şi care urmează a fi educaţi şi aduşi cât de departe posibil. Acest institut ‒ după cum am spus ‒ se află în curs de înfiinţare. Am putut inaugura oarecum lucrurile şi am putut vedea primii copii preluaţi. Astfel încât lucrurile la Lauenstein ‒ în apropiere de Jena ‒ au putut fi, ca să spunem aşa, puse pe picioare.

După aceea, trecând prin Stuttgart, am venit aici. La Stuttgart, făcând abstracţie de celelalte, înainte de orice altceva, este extraordinar de apăsător faptul că în şcoala Waldorf, care face progrese excepţionale în activitatea pedagogic-didactică şi în cea spirituală, partea economică este de-a dreptul deprimantă. Gândiţi-vă numai că astăzi dimineaţă, de exemplu, a trebuit să regrupez clasa a cincea transformând două clase în trei, astfel că acum avem clasa a cincea a, b şi c. Şi clasele a şasea sunt trei clase paralele. Majoritatea claselor le avem în câte două cursuri paralele, până la clasele superioare. Avem peste opt sute de elevi în Şcoala Waldorf. Lucrurile merg excepţional de bine pe plan pedagogic-didactic şi spiritual, însă partea economică a Şcolii Waldorf este cu adevărat dezolantă, dezolantă într-adevăr în sensul cel mai profund! Gândiţi-vă bunăoară că în săptămânile de dinaintea Crăciunului aveam la Şcoala Waldorf un buget lunar de 6000-8000 de mărci, care însă, datorită marii scumpiri din Germania a alimentelor, ar corespunde unui buget lunar necesar de 25.000-27.000 de mărci. Acestea sunt desigur lucruri întru totul dezastruoase. În urmă cu câtva timp ne aflam în situaţia financiară de a nu fi acoperit din aceşti 25.000-27.000 de mărci decât circa 15.000-17.000 de mărci, încât va trebui să socotim în viitorul apropiat un deficit de 15.000-17.000 de mărci-aur.

Este o situaţie împovărătoare care apasă foarte greu pe suflet, pentru că totul este organizat, există un colegiu profesoral care cuprinde peste patruzeci de cadre didactice şi sunt peste opt sute de elevi. Toate acestea vor putea fi duse mai departe extraordinar de greu datorită condiţiilor economice şi în special datorită perspectivelor economice existente în Germania.

Însă a fost posibil, datorită sacrificiilor unor prieteni antroposofi, să acoperim mai întâi pentru primele trei, patru sau cinci luni din acest deficit lunar 10.000 de mărci, astfel încât mai trebuie acoperiţi numai circa 6.000 - 7.000 de mărci lunar în ultimele luni. Aceştia ar putea fi şi ei acoperiţi, însă este adevărat, dragi prieteni, că tocmai în Societatea Antroposofică, dacă se ivesc probleme care necesită puţin simţ practic, se constată unele acţiuni cu caracter nepractic.

Aşa cum am spus pe scurt la o întrunire a Asociaţiei Scolii Waldorf ‒ ceea ce sper să fie difuzat cât mai departe, căci comunicarea mai departe a acestor lucruri este cu mult mai importantă decât ceea ce este vehiculat uneori de către antroposofi în prezent ‒, avem în Germania, estimând în minim, 10.000 de antroposofi. Dacă s-ar colecta pretutindeni, în fiecare săptămână, numai câte 50 de pfenigi de la fiecare, ar rezulta 5.000 de mărci pe săptămână; şi este ceva ce s-ar putea realiza uşor, numai să se facă. Aşa încât am spus: în Societatea Antroposofică se întâmplă frecvent că instituţiile noastre sunt atât de slab organizate întrucât oamenii care şi-ar dona cu drag banii ‒ vorbesc din experienţă ‒ nu ştiu absolut deloc în ce mod o pot face. Rămâne de fapt o problemă greu de suportat această situaţie a Scolii Waldorf şi-mi iau permisiunea de a aminti cu această ocazie că datorită altruismului unor prieteni elveţieni în ultima vreme a putut fi obţinut un buget lunar semnificativ, parţial prin contribuţie directă, dar mai cu seamă prin preluarea de ei a întreţinerii unor copii, sub titlu de năşie ‒ naş este acela care plăteşte pentru un copil din Şcoala Waldorf 25-27 de mărci lunar. Însă rămâne totuşi o perspectivă foarte întunecată, şi aceste raporturi în Şcoala Waldorf reprezintă ceva foarte, foarte deprimant. Dar dacă s-ar mai găsi vreo 250-300 de astfel de naşi şi contribuţiile membrilor s-ar realiza cu regularitate, dacă ar avea loc acele colecte, atunci nu ar mai fi atât de greu. Însă trebuie să spunem că în Germania există în prezent o lipsă de bani de nedescris. Nu că nu s-ar afla valori reale, însă există totuşi o asemenea lipsă de bani încât nu este posibilă nici un fel de circulaţie monetară. Astfel, viaţa economică în Europa centrală se află într-o stare cu adevărat jalnică.

Aceasta este darea de seamă pe care am vrut să v-o prezint. Toate aceste lucruri arată că tot ceea ce este săvârşit pe terenul antroposofiei plecând din mişcarea antroposofică este o foarte mare forţă în prezent. Întreaga configuraţie adoptată de Şcoala Waldorf indică deja o foarte, foarte mare forţă inerentă antroposofiei. Şi această forţă se manifestă şi în alt fel.

Există o dorinţă după ceea ce poate da antroposofia. A fost fixat bunăoară un curs de vorbire, aşadar un curs pentru tratarea artistică a vorbirii, care trebuia să fie însă absolvit în câteva ore, pentru că nu exista timp pentru atât de multe lucruri. Dar s-au înscris cam vreo 160 de solicitanţi. Însă în numai cinci ore nu pot fi instruiţi 160 de oameni în exersarea vorbirii, astfel că lucrurile au fost organizate în aşa fel încât circa 30 de cursanţi care au stat în faţă au fost instruiţi cu adevărat în exersarea vorbirii, pe când ceilalţi au putut numai să asculte. Aşadar există pe deplin nevoia, o nevoie profundă, intensă, vastă. Trebuie să fim numai în stare să aducem într-adevăr la mobilizare forţele existente şi ar trebui, de asemenea, să avansăm în privinţa acţiunilor antroposofice. Este un fapt real că un eveniment ca cel de la Breslau a putut avea loc ‒ aşa cum am spus deja ‒ prin eforturile contelui şi contesei de fier Keyserlingk precum şi a vechiului nostru prieten rectorul Bartsch, care activează în antroposofie cam de tot atâta timp de când fiinţează mişcarea antoposofică, care de tânăr a devenit antroposof, tocmai acum devenind pensionar, ca rector şcolar, care se simte însă printre alţii atât de tânăr, încât în cuvintele sale de salut pe care mi le-a adresat în prima seară a prelegerilor ţinute în faţa membrilor m-a numit „tatăl”, fapt pe care l-a regretat deosebit de profund pe parcursul celor zece zile.

Aceasta este darea de seamă pe care am vrut să v-o prezint, dragii mei prieteni, despre această manifestare care trebuie, fără îndoială, să vă intereseze, deoarece acum poate va reuşi ca într-un anumit domeniu, pornind de la cele antroposofice, să pătrundă ceva în viaţa nemijlocită. Căci după cum se vede, pe terenul antroposofiei se poate acţiona din ambele părţi, atât dinspre cea spirituală, cât şi dinspre cea practică, se poate acţiona din ambele părţi. Şi se va acţiona de fapt în mod just când aceste două laturi se vor întreţese oarecum şi vor fi aduse în cea mai deplină armonie.

Greşelile care pot apare foarte uşor în activitatea antroposofică se produc deoarece, pe de o parte, ceea ce este spiritual nu trece în viaţa reală, rămâne un fel de teorie, aş spune un fel de credinţă în cuvinte şi nu în gânduri, rămâne lipit de cuvinte prin credulitatea care nu este rezultatul gândirii ci este o credinţă în cuvinte, căreia, pe de altă parte, nu i se poate dovedi prin evidenţă faptul că spiritualul poate realmente interveni în practica nemijlocită.

Gândiţi-vă, dragii mei prieteni, doar la faptul că nici un om de astăzi nu înţelege cu adevărat esenţa gunoirii. Ea este aplicată desigur instinctiv, prin tradiţie, din timpuri străvechi. Însă nici un om de astăzi nu înţelege esenţa gunoirii. În fond ‒ în afară de cei care o pot afla din spiritual ‒ nimeni nu poate şti ce semnifică gunoirea pentru ogor, de ce este ea de neînlocuit şi absolut necesară în anumite regiuni şi cum trebuie practicată. Nimeni nu ştie astăzi, bunăoară, că tocmai îngrăşămintele minerale sunt acelea care contribuie în mod esenţial la degenerarea despre care am vorbit, la înrăutăţirea calităţii produselor agricole. Pentru că astăzi fiecare gândeşte în mod simplist: „Ei bine, în vederea creşterii plantelor este nevoie de o anumită cantitate de azot”, şi oamenilor le pare a fi absolut indiferent modul în care este preparat acest azot, de unde provine el. Însă nu este indiferent deloc de unde provine, ci este vorba într-adevăr că între azot şi azot, între azotul aşa cum este el amestecat cu oxigenul în aer, între acest azot mort şi celălalt azot, există o mare deosebire. Nu veţi nega, dragii mei prieteni, că există deosebire între un om care umblă, viu, şi un cadavru de om. Unul este mort, pe când celălalt este viu şi însufleţit.

Aceeaşi situaţie ca în exemplul cu azotul este şi la alte substanţe. Există azot mort. Acesta este cel care se află în aerul care ne înconjoară, în care este amestecat cu oxigenul şi care joacă un rol în întregul nostru proces respirator precum şi în procesul legăturilor noastre vitale cu aerul. Acesta nu are voie să fie viu din simplul motiv că dacă am trăi în aer viu am leşina mereu. Aerul mort, oxigenul mort, azotul mort constituie condiţia calităţii unui aer în care oamenii urmează să respire în aşa fel încât să poată gândi conştient, lucid.

Azotul aflat în pământ, care trebuie să intre acolo împreună cu gunoiul care trebuie să se formeze sub influenţa întregului cer, acest azot trebuie să fie un azot viu.

Şi există două feluri diferite de azot: cel aflat deasupra suprafeţei pământului şi cel aflat dedesubtul suprafeţei pământului; unul este azot mort, celălalt este viu.

Şi aşa se întâmplă cu toate. Ceea ce este necesar pentru o îngrijire în continuare a naturii a ajuns să fie complet necunoscut pe parcursul epocii materialiste. Nu se mai cunosc lucrurile cele mai importante. Şi astfel lucrurile sunt practicate dintr-un destul de bun instinct, care dispare însă treptat. Tradiţiile dispar. Oamenii vor gunoi ogorul ştiinţific. Cartofii, cerealele, totul devine de o calitate din ce în ce mai scăzută.

Asta o ştiu oamenii, că situaţia se înrăutăţeşte, o constată statistic. Se manifestă însă tocmai astăzi o opoziţie împotriva măsurilor practice care provin din ceea ce poate fi dobândit prin trăirile spirituale.

Este de o imensă importanţă ca aceste lucruri să poată fi privite şi văzute în mod corect. Am spus aici deja de mai multe ori că dacă cineva are o busolă a cărei ac magnetic se orientează întotdeauna după o direcţie absolut precisă, cu un vârf către polul nord magnetic şi cu celălalt către polul sud magnetic, ar fi considerat copil dacă ar spune că motivul invariabilei îndreptări a acului în direcţia nord-sud e cuprins în însuşi acul magnetic. Se spune: iată, aici se află Pământul iar dincoace este acul magnetic; de ce arată acul cu un vârf nordul şi cu celălalt sudul? ‒ pentru că iată, aici este un pol magnetic nord, iar dincolo este un pol magnetic sud; aceşti poli îndreaptă acul magnetic conform celor două direcţii. Pentru explicarea direcţiei acului busolei se face apel la întregul Pământ. Se iese în afara acului magnetic al busolei. Şi ar fi luat drept copil acela care ar considera cauza ca aflându-se în interiorul acului magnetic.

Suntem însă la fel de puerili când credem că ceea ce constată ştiinţa actuală în nemijlocita apropiere a plantelor sau în mediul înconjurător nemijlocit ar depinde de ceea ce se vede acolo. La procesul de creştere al plantelor participă întregul cer cu stelele sale! Acest lucru trebuie ştiut. Aceasta trebuie într-adevăr să le intre oamenilor în cap. Putem spune că este la fel de puerilă practicarea botanicii în maniera actuală pe cât ar fi de pueril să se vorbească despre acul magnetic al busolei la modul în care am făcut-o adineauri.

Anumite lucruri pot fi însuşite astăzi de orice om cu carte, dacă are un oarecare simţ pentru cele mai simple caracteristici ale vieţii antroposofice. Este deosebit de important ceea ce am indicat pentru prima dată anul trecut la Penmaenmawr [ Nota 5 ]. Oamenii nu mai ştiu astăzi nici măcar cum se hrăneşte omul şi animalul, darămite o plantă. Oamenii cred că hrănirea ar consta din consumarea de către om a substanţelor din mediul său înconjurător. El le introduce în gură şi apoi ajung în stomac. O parte este depozitată în om iar restul este eliminat. Apoi este folosit ceea ce a fost depozitat. La urmă şi această parte este eliminată. Apoi aceasta este din nou înlocuită. Hrănirea este concepută astăzi într-un mod absolut exterior. În realitate însă nu se întâmplă chiar aşa că oasele, muşchii şi alte mase de ţesuturi sunt construite din alimentele preluate de om prin stomacul său; aceasta este valabil numai pentru capul omului. Iar tot ceea ce se răspândeşte în om pe calea ocolită a digestiei şi prelucrării în continuare formează numai substanţa materială pentru capul său şi pentru tot ceea ce se depozitează în sistemul neuro-senzorial şi ceea ce aparţine de el, pe când, de exemplu, pentru sistemul membrelor sau pentru organele procesului metabolic, substanţele de care avem nevoie pentru a forma oase lungi pentru picioare sau braţe, sau pentru a forma intestine pentru schimburile metabolice, pentru digestie, nu sunt întrebuinţate deloc alimentele preluate prin gură şi prin stomac, ci ele sunt preluate din întregul mediu înconjurător prin respiraţie şi chiar prin organele de simţ. În orice om are loc încontinuu un asemenea proces prin care cele preluate prin stomac constituie un curent ascendent pentru a fi folosite în cap, în timp ce ceea ce este preluat prin cap, respectiv prin sistemul neuro-senzorial din aer şi din restul mediului ambiant, formează la rândul său un curent descendent din care se formează organele sistemului digestiv sau al membrelor.

Dacă veţi vrea aşadar să ştiţi din ce se compune substanţa degetului mare de la picior, nu va trebui să priviţi alimentele. Dacă însă vă întrebaţi despre creier: de unde provine substanţa din care se compune, atunci trebuie să vă uitaţi la hrană. Dar dacă veţi vrea să cunoaşteţi substanţa degetului mare de la picior, în măsura în care acesta nu este o substanţă senzorială, dotat cu căldură şi aşa mai departe ‒ în această calitate fiind hrănit deci prin stomac ‒, ci ceea ce este în plus ca substanţă de suport a scheletului şi aşa mai departe, iată că aceasta este preluată prin respiraţie, prin organele senzoriale, ba o parte chiar şi prin ochi. Şi toate acestea, aşa cum am arătat aici de mai multe ori, intră în organe în decursul unui ciclu de şapte ani, astfel că în ceea ce priveşte sistemul metabolic şi al membrelor, respectiv al organelor, omul este construit din substanţă cosmică. Numai sistemul său neuro-senzorial este construit din substanţă telurică, pământească. Însă, vedeţi dumneavoastră, acesta este un fapt de o importanţă atât de fundamentală, încât viaţa fizică a omului şi a animalului poate fi înţeleasă numai dacă acest lucru este ştiut. Şi nimic, nici măcar mijloacele şi calea de a cunoaşte aşa ceva, nimic nu este dat în ştiinţa actuală. Cu ajutorul ştiinţei de azi nu se poate deloc cunoaşte aşa ceva. Nu merge deloc, deoarece ştiinţa actuală, lucrând cu mijloacele ei, nu poate nicicum să ajungă la aşa ceva. Este ceva imposibil, lipsit de perspectivă.

Acestea sunt lucrurile asupra cărora trebuie să se reflecteze. De aceea avem astăzi această separare între teorie şi practică. Practica actuală este lipsită de spirit, este o simplă rutină.

Însă ceea ce provine din spirit încetează de a mai fi nepractic dacă provine într-adevăr din spirit. Devine atunci practic în sensul cel mai eminent.