Biblioteca antroposofică


Corecturi

Rudolf Steiner

BAZELE SPIRITUAL-ŞTIINŢIFICE PENTRU PROSPERAREA AGRICULTURII

GA 327

RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRI

Koberwitz, 13 iunie 1924

Întreţinerea în general a îngrăşământului
Amănunte privind preparatele pentru îngrăşământ
Preluarea hranei din atmosferă

Întrebare: În ceea ce priveşte vezica de cervide, este vorba de cerbul roşu mascul?

Dr. Steiner: M-am referit la cerbul roşu mascul.

Este vorba de urzica anuală sau de cea perenă?

Urtica dioica.

Este corect ca în regiunile în care plouă mult, groapa cu îngrăşământ să fie prevăzută cu un acoperiş?

Cantităţile normale de ploaie ar trebui de fapt absorbite de îngrăşământ. Şi cum, pe de altă parte, este prejudiciat când nu primeşte deloc apă de ploaie, tot aşa îi dăunează când este cu totul dizolvat şi spălat de prea multă apă de ploaie. Aceste lucruri nu se pot decide prin generalizare. În general, apa de ploaie face bine îngrăşământului.

Pentru a nu se pierde mustul de bălegar, n-ar fi bine să avem locuri acoperite pentru grămada de îngrăşământ?

De fapt, într-un anumit sens, apa de ploaie îi este necesară îngrăşământului. S-ar putea pune problema dacă e bine să se împiedice ploaia prin presărarea de praf de turbă deasupra îngrăşământului. Împiedicarea totală a accesului ploii prin acoperire este ceva care nu poate avea nici un rost. Îngrăşământul s-ar înrăutăţi precis prin aceasta.

Dacă creşterea plantelor este stimulată prin modul de gunoire indicat, pe lângă plantele nobile, buruienile beneficiază şi ele în aceeaşi măsură de aceasta, sau vor trebui aplicate metode speciale pentru distrugerea buruienilor?

Bineînţeles că la prima vedere întrebarea este perfect îndreptăţită. Voi vorbi deci în zilele următoare despre aşa-numita combatere a buruienilor. În primul rând, ceea ce am spus, este favorabil creşterii plantelor în general, şi prin aceasta nu se va produce stârpirea buruienilor. Planta se menţine însă mult mai rezistentă faţă de dăunătorii paraziţi care se ivesc. Situaţia este totuşi aceasta: avem deja mijlocul de combatere a ceea ce apare ca dăunător parazitar în regnul vegetal. Combaterea buruienilor nu este ceva legat de principiile pe care le-am discutat până acum. Buruiana ia şi ea parte la creşterea în general a plantelor. Despre aceasta vom mai vorbi. Lucrurile sunt într-atât de strâns legate încât nu este bine să se elimine ceva.

Ce să gândim despre procedeul căpitanului Krantz, conform căruia prin suprapunerea maselor de îngrăşământ în straturi afânate şi prin autoîncălzirea lor, îngrăşământul poate fi făcut să nu miroasă?

În mod cu totul intenţionat nu am vorbit despre lucrurile care sunt folosite deja astăzi într-un mod raţional. Am vrut ca ceea ce poate proveni din ştiinţa spirituală să vină ca stimulent pentru îmbunătăţirea unor astfel de metode. Procedeul pe care l-aţi menţionat este unul care precis prezintă foarte multe avantaje. Cred însă că procedeul este în general nou, nu este un procedeu prea vechi, şi se poate bănui că face parte dintre acelea care la început sunt seducătoare dar în timp nu se dovedesc atât de practice cum se presupune de fapt. La început, când solul îşi mai are încă tradiţia sa, de fapt orice îl împrospătează, într-un anumit mod. Dacă însă procedeul se foloseşte mai mult timp, atunci se întâmplă ca la medicamente, când acestea pătrund pentru prima oară într-un organism. Cele mai incredibile medicamente ajută prima oară; apoi acţiunea vindecătoare încetează. Şi la cele în discuţie durează întotdeauna timp mai îndelungat, până când se descoperă că totuşi nu este aşa cum s-a crezut iniţial. Ceea ce are aici o deosebită importanţă este producerea căldurii proprii, iar activarea care trebuie să aibă loc pentru a se produce această căldură proprie este precis extrem de favorabilă îngrăşământului, astfel încât din această activare trebuie să reiasă ceea ce este favorabil. Însă pot apărea pagube prin faptul că îngrăşământul este afânat, şi apoi nu ştiu dacă îngrăşământul este complet lipsit de miros. Desigur, dacă se va dovedi lipsit de miros, ar fi un semn că procedeul este favorabil. Este o metodă care încă nu a fost experimentată mai mulţi ani.

Nu ar fi mai bine ca locul grămezii de îngrăşământ să fie deasupra solului decât adâncit în pământ?

În principiu este corect ca locul grămezii de îngrăşământ să fie situat cât mai sus posibil. Însă pe de altă parte trebuie să avem grijă ca acest loc al grămezii de îngrăşământ să nu fie exagerat de sus, pentru ca să rămână într-o relaţie corespunzătoare cu forţele care se află sub pământ. Nu poate fi pus pe un deal, însă poate fi început de la nivelul pământului, şi acesta va fi nivelul de înălţime cel mai favorabil pe care se poate clădi.

La butucul de vie, care are cel mai mult de suferit, se poate folosi acelaşi procedeu de compostare?

Se poate folosi, cu unele modificări. Când voi vorbi despre pomicultură şi cultura viţei de vie, vor apare unele modificări; însă în general este valabil ceea ce v-am spus astăzi pentru îmbunătăţirea oricărui fel de îngrăşământ. Am expus astăzi lucrurile care îmbunătăţesc îngrăşământul în general. Ceea ce se poate specifica pentru fâneţe şi păşuni, pentru ogoarele cu grâne, pentru cultura pomilor fructiferi şi a viţei de vie, despre acestea vom trata în continuare.

Este corect ca platforma îngrăşământului să fie pavată?

După toate cele ce se pot şti asupra întregii structuri a pământului şi a relaţiilor sale cu gunoiul, a pava platforma îngrăşământului este în orice caz o aberaţie. Nici nu pot înţelege de ce să fie pavată. Dacă s-ar face, ar trebui lăsat liber spaţiul din jurul platformei de îngrăşământ, pentru a permite interacţiunea dintre îngrăşământ şi pământ. De ce să înrăutăţim îngrăşământul prin separarea lui de pământ?

Influenţează faptul că stratul de bază este nisipos ori argilos?

Uneori stratul de bază al locului grămezii de îngrăşământ se pardoseşte cu argilă, pentru a fi impermeabil. Este adevărat că diferitele tipuri de pământ au influenţe diferite. Aceasta provine desigur din caracteristicile pe care le au aceste tipuri de pământ. Dacă avem un sol nisipos sub locul grămezii de îngrăşământ , va fi necesar ca - deoarece el absoarbe mereu apa, este permeabil -, înainte de a pune îngrăşământul deasupra, să aşternem cumva argilă. Dacă avem însă un sol pronunţat argilos, va trebui de fapt afânat, impregnat cu nisip. Pentru a realiza o acţiune medie, se ia întotdeauna un strat de nisip şi un strat de argilă. Atunci le avem pe amândouă: consistenţa favorabilă a solului şi acţiunile apei. Altfel apa se infiltrează. Un amestec al celor două tipuri de pământ va fi deosebit de favorabil. Din această cauză, se pune problema de a nu alege un sol cu loess, cel puţin atunci când se poate evita, pentru amplasarea grămezii de îngrăşământ. Loessul şi cele asemănătoare nu vor avea o eficienţă deosebită. În astfel de cazuri este mai bine dacă se va confecţiona un pat artificial pentru îngrăşământ.

În privinţa cultivării plantelor menţionate, coada şoricelului, muşeţel, urzică, este posibil ca în regiunile în care nu se află aceste plante să le introducem prin însămânţare? În gospodărirea terenurilor de păşunat ne-am situat pe punctul de vedere din care coada şoricelului ar fi periculoasă pentru vite, la fel ca şi păpădia. În gospodărirea terenurilor de păşunat am vrut să stârpim pe cât posibil aceste plante, ca şi pe scaieţi. Tocmai ne ocupăm cu executarea acestor operaţiuni. Şi acum ar trebui să le însămânţăm din nou, dar la marginea câmpului, însă nu pe fâneţe şi păşuni?

Da, însă în ce mod ar fi dăunătoare acestea hrănirii animalelor?

Contele Keyserlingk: Se spune că planta coada şoricelului ar conţine substanţe otrăvitoare. Se spune că păpădia nu ar fi prea favorabilă pentru hrănirea vitelor.

Trebuie să fim atenţi la această problemă. Pe câmp, animalele nu le mănâncă.

Contele Lerchenfeld: La noi se face invers, păpădia trece drept nutreţ, chiar lactagog.

Asemenea lucruri există uneori numai ca simple păreri. Nu se ştie dacă au fost verificate. Este posibil ‒ trebuie verificat ‒ ca în fân să nu fie dăunătoare. Cred că dacă ar fi dăunător, animalul ar refuza chiar şi fânul. Animalul nu mănâncă ceea ce îi este dăunător.

Oare nu a fost îndepărtată coada şoricelului din cauza calcifierii puternice a solului, căci ea are totuşi nevoie de un sol umed şi acid?

Dacă folosim coada şoricelului sălbatică - a fost vorba despre această homeopatizare specială ‒ în acest caz e suficientă într-adevăr o cantitate infimă de coada şoricelului pentru împrăştierea asupra unui domeniu foarte mare. Coada şoricelului existentă aici în grădină ar fi suficientă pentru întreaga moşie.

Pe păşunile mele am văzut că păpădia tânără, aflată scurt timp înainte de înflorire, era mâncată cu plăcere de toate vitele; dimpotrivă, mai târziu, după ce a început să înflorească, vitele nu o mai mâncau.

Trebuie să vă gândiţi la următoarele: aceasta este desigur regula generală. Animalul nu mănâncă păpădia, dacă ea îi dăunează, animalul are un instinct de hrănire extraordinar de bun. Trebuie însă să vă mai gândiţi la ceva. Când vrem să promovăm ceva care se bazează pe un proces, folosim aproape întotdeauna ceva ce altfel nu este folosit separat. De exemplu, nimeni nu ar mânca în mod obişnuit drojdie de bere, însă ea este folosită la dospitul pâinii. Lucrurile se prezintă în felul următor: ceea ce în anumite împrejurări poate acţiona otrăvitor dacă este consumat în doze mari, în alte proporţii va acţiona benefic în cea mai mare măsură. Medicamentele sunt de cele mai multe ori otrăvuri. Se poate spune că procesul este într-adevăr decisiv, nu substanţa. Şi astfel sunt de părere că putem foarte bine trece peste gândul că păpădia poate dăuna animalelor. Există atât de multe păreri ciudate; este totuşi curios că pe de o parte contele Keyserlingk subliniază nocivitatea păpădiei, iar pe de altă parte, contele Lerchenfeld spune că aceasta ar fi tocmai cel mai bun nutreţ lactagog. Acţiunea nu poate fi diferită în două ţinuturi învecinate; una dintre cele două păreri trebuie să fie incorectă.

Este oare decisivă natura subsolului? Aserţiunea mea se întemeiază pe considerente veterinare. Trebuie plantate în mod special coada şoricelului şi păpădia pe păşuni şi fâneţe?

Este suficientă o suprafaţă foarte mică.

Contează cât de mult sunt păstrate preparatele odată încorporate gunoiului, după ce au fost scoase din sol?

Dacă sunt amestecate cu îngrăşământul, nu are nici o importanţă cât de mult stau înăuntrul lui. Însă amestecarea trebuie să fi fost făcută înainte de a împrăştia îngrăşământul pe câmp.

Să punem toate preparatele pentru gunoi la un loc în pământ, sau fiecare separat?

Aceasta are într-adevăr o anumită importanţă, întrucât având loc această interacţiune, este bine ca un preparat să nu-l tulbure pe celălalt, astfel încât trebuie îngropate cel puţin la o anumită distanţă unul de celălalt. Dacă aş avea de făcut aceasta într-o gospodărie mică, aş căuta la periferie punctele cele mai îndepărtate şi aş proceda la îngropări la cele mai mari distanţe una de cealaltă, pentru ca un preparat să nu-l tulbure pe celălalt. Pe o moşie mare, distanţele pot fi alese după voie.

Pământul aflat deasupra preparatelor îngropate, e bine să fie năpădit de plante?

Pământul poate face ce vrea el. În asemenea cazuri este chiar foarte bine dacă pe pământul de deasupra cresc plante. El poate fi acoperit şi cu plante de cultură.

Cum trebuie puse preparatele în grămada de gunoi?

V-aş sfătui să procedaţi în felul următor: într-o grămadă mai mare de gunoi, preparatul va fi introdus la un sfert de metru sau ceva mai adânc, astfel încât gunoiul să-l împresoare de jur împrejur. Nu este nevoie de adâncimi de ordinul metrilor, însă gunoiul trebuie să se închidă de jur-împrejurul preparatelor.

desen tabla 5
[măreşte imaginea]
Tabla 5

Pentru că este aşa (vezi desenul): dacă aceasta este grămada de îngrăşământ şi aici se află o mică particulă de preparat ‒ totul se bazează pe radiere ‒ radiaţiile merg toate astfel; şi dacă particula este prea aproape de suprafaţă, atunci nu este bine. Chiar la suprafaţă, radiaţia se frânge, ea descrie o curbă precis determinată, şi nu iese afară când gunoiul este închis deasupra. O adâncime de o jumătate de metru este suficientă. Dacă este prea la suprafaţă, se pierde o mare parte din forţa de radiere.

Este suficient dacă se fac numai câteva găuri, sau trebuie să împrăştiem preparatele pe cât de mult posibil?

Este mai bine dacă distanţăm găurile, iar nu să le facem la un loc. Căci altfel radiaţiile se tulbură una pe alta.

Preparatele trebuie introduse împreună în grămada de gunoi?

Când introducem preparatele în grămada de îngrăşământ, le putem pune unul lângă celălalt. Reciproc nu se influenţează, ele influenţează numai îngrăşământul ca atare.

Pot fi introduse toate preparatele în aceeaşi gaură?

Teoretic s-ar putea presupune că dacă s-ar pune toate preparatele în aceeaşi gaură, ele nu s-ar perturba reciproc. Însă n-aş vrea să afirm aşa ceva din capul locului. Unul lângă altul pot fi puse, însă dacă le-am uni în aceeaşi gaură, s-ar putea tulbura unul pe celălalt.

Despre ce fel de stejar este vorba?

Quercus robur.

Scoarţa trebuie să provină de la un arbore viu, sau de la unul doborât?

În acest caz, pe cât posibil de la un arbore viu, chiar de la un arbore la care se poate presupune că răşina de stejar este încă destul de activă.

Este vorba de întreaga scoarţă?

De fapt numai partea exterioară. Stratul exterior de scoarţă care se fărâmiţează când îl desprindem.

La îngroparea preparatelor pentru gunoit este absolut necesar să ne mărginim la stratul arabil, sau coarnele de vacă pot fi îngropate şi mai adânc?

Este mai bine să fie lăsate în stratul arabil. Este chiar de presupus că aflate în subsol, sub stratul arabil, să nu furnizeze un material atât de rodnic. Desigur că trebuie luat în considerare faptul că un strat arabil mai adânc ar fi indiscutabil cel mai favorabil. Dacă am găsit acest strat care este stratul arabil cel mai puternic, atunci acela ar fi locul cel mai bun. Însă sub stratul arabil nu se va obţine nici un efect folositor.

În straturile de cultură, preparatele ar fi expuse mereu gerului. Aceasta nu le dăunează?

Dacă ele sunt expuse gerului, aceasta se petrece tocmai în timpul în care pământul ‒ prin ger ‒ se deschide cel mai mult influenţelor cosmice.

Cum se mărunţesc cuarţul şi siliciul? Într-o moară mică sau într-un mojar?

Cel mai bine este să o facem mai întâi în mojar ‒ pentru aceasta este nevoie de un pistil de fier ‒ şi trebuie să îl pisăm în mojar până la consistenţa făinii. La cuarţ este necesar de a fi mai întâi mărunţit pe cât posibil de mult în felul acesta, iar apoi să continuăm pisarea pe o suprafaţă de sticlă. Căci trebuie să fie o făină foarte fină, care este foarte greu de obţinut la cuarţ.

Experienţa agricolă arată că o vită bine hrănită pune pe ea şi grăsime. Trebuie să existe aşadar o legătură între hrană şi preluarea hranei din atmosferă?

Gândiţi-vă numai la ceea ce am spus. Spuneam: la preluarea hranei, esenţiale sunt forţele ce se dezvoltă în corp. De preluarea corectă a hranei depinde dacă animalul dezvoltă suficiente forţe spre a fi capabil să preia şi să prelucreze substanţele din atmosferă. Aceasta se poate compara cu următoarele: dacă este nevoie să tragem pe mână o mănuşă strâmtă, nu putem face aceasta forţând-o, ci mai întâi trebuie lărgită, întinsă pe un calapod. La fel are loc o maleabilizare a forţelor care trebuie să existe pentru a prelua din atmosferă ceea ce nu este obţinut prin hrană. Datorită alimentelor organismul se lărgeşte şi prin aceasta devine capabil să preia mai mult din atmosferă. Poate apărea chiar şi o hipertrofie prin faptul că se preia prea mult. Aceasta are drept consecinţă scurtarea duratei vieţii. Aici există ceva ce se află la mijloc între maximum şi minimum.