Biblioteca antroposofică


Corecturi

Rudolf Steiner

BAZELE SPIRITUAL-ŞTIINŢIFICE PENTRU PROSPERAREA AGRICULTURII

GA 327

Individualizarea măsurilor întreprinse în agricultură

A ŞASEA CONFERINŢĂ

Koberwitz, 14 iunie 1924

Caracterul buruienii, al dăunătorilor animali şi al
aşa-numitelor boli ale plantelor în faţa forumului naturii

Ne vom sprijini în continuarea consideraţiilor noastre pe cele auzite în zilele precedente, pe cunoştinţele dobândite asupra creşterii plantelor şi a constituţiei animalelor. Ne revine să trecem în revistă, măcar aforistic, şi câteva din preceptele spiritual-ştiinţifice în legătură cu plantele, cu elementul vegetal, cu dăunătorii animali din agricultură şi cu aşa-numitele boli ale plantelor. Însă toate aceste lucruri pot fi examinate numai la concret. Şi de aceea, acolo unde în general poate fi spus prea puţin ‒ chestiunile trebuind să fie tratate în mod specializat ‒, voi aduce mai întâi exemple care, dacă sunt luate ca puncte de plecare pentru experimente, vor putea conduce mai departe. Ca început, aş vrea să pornesc de la fiinţa buruienii, sau ceea ce se cheamă aşa; aş dori să analizez odată aceşti dăunători vegetali.

Vedeţi dumneavoastră, nu este atât vorba de a obţine o definiţie a buruienii, cât de a obţine priceperea de a înlătura de pe un anumit domeniu plantele pe care nu dorim să le avem acolo. Nu-i aşa, există uneori atitudini ciudate păstrate de pe vremea studenţiei. Şi iată că am încercat, chiar dacă cu nu prea multă plăcere, să merg pe urmele unei asemenea atitudini, şi să caut în câteva scrieri ceea ce există drept definiţie a buruienii. Şi am găsit că majoritatea autorilor care vor să dea definiţia buruienii, spun: „Buruiană este tot ceea ce creşte în locuri unde nu vrem să le avem.” Vedeţi dumneavoastră, este o definiţie care nu pătrunde prea profund în esenţa a ceea ce defineşte. Şi nu vom avea prea mult noroc dacă vrem să pătrundem în acest fel în esenţa buruienii, din simplul motiv că în faţa forumului naturii, buruiana are acelaşi drept de a creşte ca şi ceea ce este considerat folositor. E necesar să ne fie deja clar că lucrurile trebuie privite din alte puncte de vedere, şi anume din punctul de vedere care arată cum poate fi îndepărtat de pe un oarecare ogor ceea ce nu vrem să crească acolo, însă care creşte acolo datorită echilibrului general din natură. Acestei probleme nu i se poate da răspuns decât luându-se în considerare ceea ce am expus în zilele precedente.

Am arătat că trebuie să se distingă strict forţele active în creşterea plantelor şi care, deşi provin din cosmos, sunt mai întâi preluate de acolo în pământ şi acţionează din pământ asupra creşterii plantelor. Aceste forţe, care provin în mod esenţial din influenţele cosmice, aşa cum am spus, de la Mercur, Venus şi Lună, însă care nu acţionează direct din aceste planete, ci iau calea ocolită a pământului, aceste forţe trebuie luate în considerare dacă este vorba să urmărim ceea ce produce din planta mamă o plantă pui, şi aşa mai departe. Dimpotrivă, în tot ceea ce planta preia din ambianţa supraterestră, trebuie să vedem ceea ce planetele exterioare transmit aerului ca posibilităţi de acţiune şi care este preluat tocmai în acest mod. În sens mai larg, se poate spune însă şi că tot ceea ce acţionează ca forţe de la planetele interioare asupra Pământului este mult influenţat de acţiunile calcarului pământului, pe când ceea ce acţionează din ambianţa cosmică este influenţat de acţiunile silicei. Şi chiar dacă acţiunile silicei provin din Pământul însuşi, ele mijlocesc totuşi ceea ce provine din Jupiter, Marte şi Saturn, iar nu ceea ce provine din Lună, Mercur şi Venus.

Astăzi nu se mai obişnuieşte ca aceste lucruri să fie luate în considerare, ignoranţă care trebuie şi ispăşită. Necunoaşterea influenţei cosmice ‒ atât în măsura în care ea acţionează prin aer, pe calea ocolită a ceea ce se află deasupra nivelului solului cât şi în măsura în care acţionează de jos în sus prin intermediul pământului ‒ a trebuit să fie ispăşită într-un fel în nenumărate regiuni ale lumii civilizate, deoarece prin această lipsă de înţelegere a fost epuizat tot ceea ce se făcea printr-o ştiinţă instinctivă mai veche în raport cu aceste lucruri; dumneavoastră tuturor vă poate fi indiferent aceasta, însă multor oameni nu le este indiferent. Solul a fost epuizat, tradiţiile au fost şi ele epuizate ‒ chiar dacă ţăranii au mai salvat câte ceva ‒, şi astfel a apărut filoxera pe plantaţii viticole larg răspândite. În faţa filoxerei lumea era aproape neputincioasă. Am încă multe de povestit despre redacţia unui ziar agricol apărut în anii 80 la Viena, care era solicitată din toate părţile să găsească un remediu contra filoxerei, şi care era complet dezorientată, pe vremea aceea când plaga filoxerei devenise într-adevăr acută. Astfel de lucruri nu pot fi tratate temeinic de ştiinţa existentă astăzi; ele pot fi tratate numai dacă se pătrunde efectiv cu ceea ce poate fi cunoscut pe căile sugerate.

Acuma, reprezentaţi-vă ‒ voi desena schematic. (vezi desenul) Acesta ar fi nivelul solului, iar aici tot ceea ce pătrunde înăuntru ca acţiuni venite de la Venus, Mercur şi Lună, şi care sunt reflectate ca radiaţii înapoi, astfel încât acţionează de jos în sus. Şi ceea ce ajunge în acest mod să constituie activitate în pământ ‒ o voi desena din nou schematic ‒, activează plantele în aşa fel încât mai întâi formează ceea ce creşte de-a lungul unui an, iar pe urmă formează sămânţa. Din sămânţă apare noua plantă, planta următoare şi aşa mai departe. Tot ceea ce vine pe această cale trece prin forţa de reproducere, în succesiunea generaţiilor.

desen tabla 6
[măreşte imaginea]
Tabla 6

Dimpotrivă, tot ceea ce vine pe altă cale şi se află deasupra nivelului solului, provine de la celelalte forţe, de la forţele planetelor exterioare. Aceasta se poate desena schematic, spunând: ‒ aici este ceea ce se transformă în plantă prin faptul că se extinde în mediul ambiant, ceea ce îi dă aparenţa consistentă şi plină, ceea ce preluăm ca aliment, deoarece un flux continuu o formează mereu. Ceea ce desprindem, de exemplu, de la măr, de la piersică, ceea ce mâncăm ca pulpă a fructului, toate acestea provin de la aceste acţiuni ale planetelor exterioare. Tocmai din această cunoaştere se deduce conduita de urmat dacă vrem să influenţăm într-un fel oarecare creşterea plantelor. Viziunea modului în care poate fi influenţată creşterea plantelor nu poate fi obţinută decât luând în considerare aceste diferite forţe.

Însă asupra unor numeroase plante, şi acestea sunt în special cele socotite în mod curent drept buruieni, care sunt uneori plante medicinale extraordinar de puternice ‒ căci cele mai puternice plante medicinale le căutăm de fapt tocmai printre buruieni ‒, asupra acestor plante cea mai mare influenţă o au cele ce se pot numi acţiuni lunare.

În viaţa curentă se ştie despre Lună că ea preia pe suprafaţa sa razele Soarelui şi le reflectă pe Pământ. Vedem, prin faptul că le interceptăm cu ochii noştri ‒ iar Pământul interceptează şi el razele lunare ‒, razele solare reflectate. Sunt aşadar razele Soarelui cele care sunt reflectate în acest fel, pătrunse însă de Lună cu forţele ei, şi care ajung aşadar pe Pământ ca forţe lunare, începând din timpul când Luna s-a separat de Pământ. În cosmos, tocmai această forţă lunară acţionează asupra a tot ceea ce este teluric, amplificându-l. Pe când Luna mai era unită cu Pământul, pământescul era mult mai viu, mult mai rodnic. Pe vremea când Luna mai era încă unită cu Pământul nu exista o mineralizare aşa pregnantă cum o avem astăzi. Însă de când Luna s-a separat de Pământ, ea acţionează astfel încât starea obişnuită a acestui Pământ, care este abia suficientă pentru a determina creşterea fiinţelor vii, este amplificată prin această despărţire, astfel încât creşterea se poate amplifica până la reproducere.

Dacă o fiinţă creşte, ea se măreşte. Aici este activă aceeaşi forţă ca şi la reproducere. Numai că la creştere nu se ajunge atât de departe încât să ia naştere o fiinţă de aceeaşi specie. Doar se formează o celulă după alta, este o reproducere diminuată, iar reproducerea este o creştere amplificată. Pământul însuşi poate mijloci numai reproducerea diminuată, creşterea, iar fără Lună el nu are nici o putere în privinţa creşterii amplificate. În acest din urmă caz, el are nevoie tocmai de ceea ce radiază asupra Pământului drept forţe cosmice prin Lună, şi la anumite plante şi prin Mercur şi Venus. Am spus adineauri că există părerea că Luna doar preia razele Soarelui şi le reflectă apoi pe Pământ. Aşadar în privinţa acţiunii Lunii se ia în considerare doar lumina Soarelui. Însă pe Pământ nu ajunge numai atât. Razele lunare aduc pe Pământ şi întregul cosmos reflectat. Tot ceea ce acţionează asupra Lunii este totodată retransmis prin radiaţie Astfel întregul firmament înstelat este într-un anumit mod reflectat de Lună pe Pământ, fără ca aceasta să poată fi dovedit omului actual, cu actualele metode fizice. Această forţă care radiază în plante dinspre Lună este deja una puternică şi intens cosmic-organizatoare, ceea ce poate servi plantelor în vederea formării seminţelor, astfel încât forţa de creştere să se înalţe până la forţa de reproducere.

Însă toate acestea există pentru o regiune a Pământului numai când deasupra acestei regiuni este Lună plină. Când deasupra acestei regiuni este Lună nouă, ea nu are parte de binefacerile influenţei lunare. În timpul Lunii noi, plantele păstrează ceea ce au preluat în timpul Lunii pline. S-ar putea obţine rezultate importante dacă s-ar studia într-adevăr cât de departe se ajunge folosindu-se deja la semănat acţiunea Lunii asupra începutului germinaţiei în pământ, aşa cum au făcut până în secolul al XIX-lea vechii hinduşi, care semănau în funcţie de fazele Lunii. Însă natura nu este totuşi atât de crudă încât să-l pedepsească pe om la recoltare pentru mica neatenţie şi pentru impoliteţea manifestată faţă de Lună la semănat. Aşadar, Lună plină avem de douăsprezece ori pe an; aceasta ajunge, pentru ca acţiunile Lunii pline, adică forţele care promovează formarea roadelor, să fie suficiente. Iar dacă ceva ce contribuie la fecundarea plantelor este întreprins pe Lună nouă în loc de Lună plină, atunci acesta va aştepta în pământ până la următoarea Lună plină, trecându-se peste greşeala omenească şi conformându-se naturii. Aceasta este suficient pentru ca oamenii să se folosească de Lună, fără ca ei să aibă habar. Însă în felul acesta nu se ajunge departe.

Pentru că, vedeţi dumneavoastră, astfel tratate, buruienile îşi revendică drepturile ca şi plantele cultivate, şi se obţin toate de-a valma, şi aceasta deoarece nu lucrăm în armonie cu forţele care reglementează creşterea. Trebuie să ştim să ne unim cu acele forţe care reglementează creşterea. Atunci putem şti: prin forţa lunară pe deplin dezvoltată este activat în vederea reproducerii, a înmulţirii, tot ceea ce este vegetal viu. Se activează deci tot ceea ce este împins de la rădăcină în sus, până la formarea seminţei. Vom obţine cele mai bune buruieni lăsând să acţioneze Luna binefăcătoare asupra buruienilor noastre, neîmpiedicând-o deloc în acţiunea ei. Pentru că buruienile se vor reproduce şi înmulţi prin faptul că există şi ani umezi, în care forţele lunare acţionează mai bine decât în cei secetoşi. Dacă considerăm însă forţele cosmice, putem spune următoarele.

Dacă se întrerupe deplina acţiune a Lunii asupra buruienilor, lăsând să acţioneze asupra acestora ceea ce acţionează din afară înăuntru, nefiind acţiune lunară ci acţiune directă, atunci se limitează reproducerea lor. În acest fel, ele nu se mai pot reproduce. Se pune deci problema ‒ deoarece Luna nu poate fi înlăturată ‒ de a trata solul astfel încât pământul să nu mai fie dispus să preia influenţele lunare; şi nu numai pământul poate să devină nefavorabil preluării influenţelor lunare, ci şi plantele, aceste buruieni, pot prinde o anumită sfială în a creşte într-un pământ tratat într-un anumit fel. Dacă reuşim aceasta, atunci obţinem ceea ce intenţionăm. Observăm cum se formează buruiana în cursul unui an. Trebuie să luăm lucrurile aşa cum sunt, să nu ne speriem, ci să ne spunem că trebuie să intervenim. Vom strânge de la această buruiană câteva seminţe, unde se află până la urmă închisă forţa despre care am vorbit. Aprindem acum o flacără ‒ cea mai bună este flacăra simplă de lemn ‒ şi ardem aceste seminţe strângând cu grijă tot ceea ce rezultă ca cenuşă. Pe această cale ne procurăm relativ puţină cenuşă. Însă acum avem realmente concentrată în cenuşă forţele opuse celor ce se dezvoltă prin atragerea forţelor lunare în plantele pe care le-am tratat în acest fel, ale căror seminţe le-am trecut prin foc, le-am transformat în cenuşă. Dacă presărăm pe ogorul nostru ‒ nu avem nevoie de o rigurozitate deosebită, deoarece lucrurile acţionează asupra unor mari întinderi ‒ acest preparat puţin, obţinut din cele mai felurite buruieni, vom vedea că deja după doi ani cresc cu mult mai puţine buruieni din solul tratat astfel. Ele nu mai cresc atât de viguros, şi deoarece în natură există pentru multe lucruri un ciclu de patru ani, vom vedea că după cel de-al patrulea an, buruiana vizată, pe care am tratat-o astfel presărând în fiecare an acest piper, încetează să mai existe pe acest ogor.

Vedeţi dumneavoastră, astfel ne dăm într-adevăr seama de eficacitatea acţiunii entităţilor infinitezimale, acum dovedită şi fructificată ştiinţific de Institutul de biologie. În acest mod se poate realmente obţine extraordinar de mult, şi dacă consideraţi aceste lucruri la procedeele pe care le folosiţi, dacă realmente luaţi în considerare acţiunile care rămân astăzi cu totul nebăgate în seamă, atunci puteţi într-adevăr avea la îndemână extraordinar de mult.

Puteţi planta undeva păpădia de care aveţi nevoie în direcţia pe care am expus-o ieri, însă puteţi folosi această păpădie şi relativ la seminţele sale, astfel încât să faceţi cu ea acest experiment de ardere, să pregătiţi acest puţin piper şi să-l presăraţi peste ogor.

Atunci veţi reuşi să plantaţi păpădia acolo unde doriţi. Însă ogorul pe care l-aţi tratat cu păpădia arsă va rămâne neatins de această păpădie.

Acestea sunt lucruri ‒ astăzi de necrezut ‒ care erau stăpânite mai demult printr-o înţelepciune instinctivă privind agricultura. Pe domenii reduse se putea planta împreună ceea ce se dorea, deoarece aceste lucruri erau practicate odinioară instinctiv. Asupra tuturor acestor situaţii vă pot ofer indicaţii din care să puteţi vedea că ele pot fi punctul de plecare pentru a folosi aceste lucruri în adevărata practică, de a le folosi corect în practică. Şi deoarece astăzi există părerea ‒ nu vreau să o numesc prejudecată ‒ că totul trebuie verificat ulterior , ei bine, atunci încercaţi să verificaţi aceste lucruri. Veţi vedea că dacă faceţi experienţele corect, ele se vor confirma. Numai că dacă eu însumi aş avea o gospodărie, n-aş mai aştepta confirmarea, ci aş începe treaba imediat. Căci sunt cu totul sigur că treaba merge. Căci pentru mine lucrurile stau astfel: adevărurile spiritual-ştiinţifice sunt adevărate prin ele însele. Nu este necesară dovedirea lor prin alte circumstanţe, prin metode exterioare. Toţi oamenii noştri de ştiinţă fac această greşeală de a recurge la metode exterioare, vrând să verifice aceste adevăruri prin metode exterioare. Ei au făcut aceasta şi în cadrul societăţii antroposofice, cu toate că aici oamenii ar fi trebuit să ştie că lucrurile pot fi adevărate prin ele însele. Însă pentru a realiza astăzi ceva, trebuie verificat din exterior; trebuie recurs la un compromis, aici compromisul devine necesar. În principiu, el nu este necesar. Căci cum cunoaştem lucrurile lăuntric? Ele se cunosc prin aceea că devin incontestabile lăuntric tocmai prin calităţile lor, aşa cum este aproximativ incontestabil că dacă fabric ceva cu ajutorul a cincizeci de oameni şi că apoi, dacă vreau să produc de trei ori mai mult, voi lua o sută cincizeci de oameni. Însă cineva poate veni să spună cu tupeu: „Nu cred că o sută cincizeci de oameni vor face de trei ori mai mult, aceasta trebuie întâi probat”. În unele cazuri se poate întâmpla ca practica să contrazică teoria, dacă se experimentează într-adevăr. Să spunem că pentru producerea a ceva se va folosi mai întâi un lucrător, apoi doi şi apoi trei. Se stabileşte după aceea statistic ce au lucrat cei trei. Însă dacă cei trei au stat mereu de vorbă, vor produce mai puţin decât unul singur. Presupunerea care a fost făcută este falsă. Experimentul poate dovedi contrariul. Însă nu este concludent faptul că un experiment dovedeşte contrariul. Astfel că dacă se procedează absolut exact, va trebui să fie luată în considerare cu deosebită precizie şi poziţia opusă.

Atunci ceea ce este adevărat lăuntric se va confirma şi în exterior. S-ar putea vorbi aşadar mai mult la modul general în cazul dăunătorilor vegetali de pe ogoarele noastre. Însă nu se poate vorbi tot aşa la modul general când se ajunge la dăunătorii animali. Aici aş vrea să aleg mai întâi un exemplu care poate fi deosebit de caracteristic la experimentele de făcut în vederea confirmării acestor lucruri.

Să luăm în considerare un deosebit de bun prieten al agricultorului, şoarecele de câmp. Câte nu s-au căutat, câte nu s-au făcut pentru a combate şoarecele de câmp! În literatura agricolă se poate citi mai întâi că pot fi cu succes folosite tot soiul de preparate pe bază de fosfor, că se pot folosi şi alte preparate, cu stricnină şi zaharină. A apărut chiar şi ideea combaterii sale întru câtva radicale prin contaminarea şoarecelui de câmp cu tifos, ceea ce se poate face dacă se încorporează anumiţi bacili, dăunători numai pentru rozătoare, într-un piure de cartofi, care este apoi răspândit în mod corespunzător. Şi aceste lucruri au fost făcute, sau cel puţin au fost recomandate. Aşadar, dacă este cazul, se încearcă stârpirea acestor mici animale foarte drăgălaşe la vedere, prin metode de fapt foarte puţin umane. Cred că până şi statul este mobilizat, deoarece nu ajută la nimic să-ţi combaţi proprii şoareci, dacă nu o fac şi vecinii. Căci atunci vor veni de pe ogorul vecin, şi astfel statul trebuie chemat în ajutor, pentru ca toţi să fie constrânşi să alunge într-un anumit mod şoarecii. Statul nu admite abateri; el îşi face prescripţii, dacă găseşte că o metodă oarecare este corectă, fiindu-i cu totul indiferent dacă ea este sau nu într-adevăr corectă; şi fiecare trebuie să o aplice.

Vedeţi dumneavoastră, toate acestea sunt experimente şi decizii gândite exterior. Dar ai mereu senzaţia că nu atingi miezul problemei cu aceste experimentări, căci şoarecii se reîntorc mereu. Rezultatele experimentărilor nu sunt prea bune, căci şoarecii vin mereu înapoi. Să vorbim însă despre ceva care, chiar dacă nu poate fi folosit doar pe teritoriul unei singure moşii, poate totuşi ajuta într-o anumită măsură chiar pe o singură moşie. Ea nu va fi întru totul eficientă decât dacă acţionăm convingându-i şi pe vecini să o facă; consider însă că în viitor va trebui să ne sprijinim într-adevăr mai mult pe convingere decât pe măsuri poliţieneşti. Aceasta va reprezenta un real progres în viaţa noastră socială.

Gândiţi-vă că dacă prindem un şoarece relativ tânăr îl putem jupui, luându-i în acest fel pielea. Acum este vorba de a ne procura această piele, această blană a şoarecelui de câmp ‒ atâţia şoareci există întotdeauna, trebuie fără îndoială să existe şoareci de câmp dacă vrem să facem experienţa ‒ pe timpul în care Venus se află în semnul Scorpionului. Vedeţi dumneavoastră, cei vechi cu ştiinţa lor instinctivă nu erau deloc chiar atât de proşti. Când trecem de la plante la animale, ajungem direct la cercul zodiacal. Pentru că nu degeaba în limba greacă cercul zodiacal înseamnă „cercul animalelor”. Dacă vrem să realizăm ceva în lumea vegetală, putem rămâne la sistemul planetar. La animale, asta nu mai merge. În acest caz este necesar ca lucrurile să fie astfel cuprinse încât să se ia în considerare stelele fixe înconjurătoare, şi anume acele stele fixe care se află în cercul zodiacal.

La creşterea plantelor este aproape suficientă acţiunea Lunii pentru a da naştere reproducerii. În regnul animal, acţiunea Lunii trebuie sprijinită de acţiunea lui Venus. Acţiunea Lunii nici nu trebuie luată aşa de mult în considerare la regnul animal, deoarece regnul animal păstrează forţele lunare, menţinându-le în sine şi se emancipează de Lună. Aşadar forţa Lunii este dezvoltată în regnul animal chiar şi atunci când nu este Lună plină. Animalul poartă forţa Lunii pline în sine, se emancipează de acţiunea ei temporală. Însă nu acesta este cazul relativ la ceea ce trebuie expus aici, nu este cazul relativ la restul forţelor planetare. Căci este vorba de a săvârşi cu blana şoarecelui ceva cu totul precis. Ne procurăm deci această blană de şoarece în timpul cât Venus se află în semnul Scorpionului, şi ardem această blană preluând cu grijă cenuşa rezultată din ardere, în special părţile descompuse ‒ nu va fi mult, însă dacă avem un număr convenabil de şoareci va fi suficient, este de ajuns ceea ce obţinem; şi obţinem blana arsă a şoarecelui la vremea când Venus se află în Scorpion. Iar în ceea ce a fost nimicit de foc, rămâne reţinută forţa negativă a forţei de reproducere a şoarecelui de câmp. Şi dacă veţi presăra piperul obţinut în acest mod pe câmpul dumneavoastră ‒ lucrurile pot deveni dificile în acest domeniu, caz în care veţi putea face totul mai mult homeopatic, şi pentru aceasta nu avem nevoie de o farfurie adâncă plină cu piper ‒, dacă arderea s-a produs tocmai la vremea conjuncţiei superioare a lui Venus cu Scorpionul, veţi avea în această cenuşă un mijloc ca şoarecii să evite acest câmp. Totuşi, ele sunt animale obraznice, şi vor apărea din nou dacă piperul a fost astfel presărat încât pe alocuri au rămas zone neatinse. Atunci ei se vor cuibări din nou aici. Aceasta înseamnă că acţiunea radiază departe, dar se poate totuşi întâmpla ca lucrurile să nu fie duse până la capăt. Însă este cu siguranţă o acţiune radicală dacă în toată vecinătatea se va proceda la fel. Imi pare că vă veţi putea lega chiar afectiv de asemenea procedee. Prin asemenea procedee cineva poate chiar prinde gust pentru munca agricolă, aşa cum poate prinde gust pentru o anumită mâncare, când aceasta a fost puţin piperată.

Si, vedeţi dumneavoastră, în acest mod se ajunge într-adevăr până acolo încât fără de a fi câtuşi de puţin superstiţioşi, să se ţină seama de influenţa siderală. Însă multe din cele ce iniţial erau cunoaştere, s-au transformat ulterior în pură superstiţie. Desigur, superstiţia nu poate fi repusă în circulaţie. Trebuie pornit din nou de la o cunoaştere, însă această cunoaştere trebuie să fie pe deplin dobândită pe o cale spirituală, iar nu pur şi simplu pe o cale fizic-senzorială. Astfel trebuie tratat pământul dacă se începe lupta împotriva tuturor acelor dăunători ai ogoarelor care într-un sens sau altul pot fi socotiţi drept animale superioare. Şoarecii sunt rozătoare, considerate animale superioare. Însă pe această cale nu le putem veni de hac insectelor; căci insectele sunt supuse cu totul altor influenţe cosmice, iar tot ceea ce este animal inferior se află sub cu totul alte influenţe cosmice decât animalele superioare.

În legătură cu ceea ce am discutat, acum aş vrea să abordez o problemă mai delicată, dând exemplul nematodului sfeclei, pentru a alege ceva uşor de înţeles. Aşa-numita fază iniţială se descoperă prin cunoscutele umflături ale rădăcinii fibroase şi prin faptul că frunzele rămân flasce dimineaţa. Acestea sunt semnele exterioare. Trebuie să ne fie clar că această parte de mijloc ‒ frunzele, care sunt supuse aşadar aici unei modificări ‒ preia din aer acţiunile cosmice, însă rădăcinile preiau forţele cosmosului care revin plantei prin intermediul pământului. Ce se întâmplă la apariţia nematodului? La apariţia nematodului, procesul de preluare a forţelor cosmice, care de regulă ar trebui să se desfăşoare în regiunea frunzelor, este împins în jos, unde ajunge în regiunea rădăcinii.

desen Tabla 6

Reprezentând schematic (vezi desenul), dacă avem aici nivelul solului iar aceasta este planta, acele forţe cosmice care ar trebui să acţioneze sus, la planta atacată de nematode, acţionează aici jos. Acesta este într-adevăr fenomenul despre care este vorba aici. Anumite forţe cosmice alunecă prea adânc în jos. Aceasta determină şi întregul aspect exterior al plantei. Însă prin aceasta i se dă animalului posibilitatea de a dispune în pământ de forţele cosmice ce îi sunt necesare pentru a vieţui, adică acolo unde trebuie el să vieţuiască. Altfel ar trebui să vieţuiască sus, în frunze ‒ nematodul este un vierme cilindric ‒ însă acolo nu poate vieţui, deoarece mediul său de viaţă este pământul.

Anumite fiinţe, de fapt toate fiinţele au caracteristica de a nu putea vieţui decât în cadrul anumitor limite de existenţă. Încercaţi să vieţuiţi într-un aer cu temperatura de 70 de grade Celsius, sau într-un aer cu temperatura de minus 70 de grade Celsius. Suntem cu totul determinaţi să trăim la o anumită temperatură. Deasupra acestor limite sau sub nivelul lor, nu se mai poate trăi. Nici nematodul nu poate. El nu poate trăi dacă nu are la dispoziţie sol şi în acelaşi timp şi forţe cosmice. Căci altfel ar trebui să dispară. O fiinţă are întotdeauna condiţii de viaţă cu totul determinate. Şi întregul neam omenesc ar trebui să dispară, dacă nu ar fi prezente anumite condiţii.

Acum, tocmai pentru acele fiinţe care se dezvoltă în acest mod, este important ca în sol să pătrundă cosmicul, acel cosmic care de altfel ar trebui să fie activ numai în ambianţa pământului. Aceste influenţe au de fapt un ritm de patru ani. Aşadar la nematod avem ceva foarte anormal ‒ ceva care poate fi şi cercetat, în cazul în care vrei să o faci ‒ sunt exact aceleaşi forţe care se manifestă când apar larvele cărăbuşilor tot la patru ani. Sunt exact aceleaşi forţe care vor să dea pământului capacitatea de a aduce germenele cartofului la dezvoltare. Aceleaşi forţe le obţine pământul pentru formarea larvelor cărăbuşilor, care apar tot la patru ani, odată cu cartofii. Din aceasta rezultă considerarea unui ciclu de patru ani, nu în legătură cu apariţia nematodelor, ci în legătură cu ceea ce trebuie să facem noi pentru a combate nematodele.

De data aceasta nu trebuie să luăm vreo parte a insectei, ca la şoarece, ci trebuie să luăm întreaga insectă. Căci o astfel de insectă, care se instalează ca dăunător în rădăcină, este de fapt, ca întreg, un rezultat al acţiunilor cosmice. Numai că are nevoie de sol drept suport. În acest caz trebuie să ardeţi întreaga insectă. Cel mai bine este să fie arsă. În acest fel se ajunge cel mai repede la un rezultat. Am putea s-o lăsăm şi să putrezească ‒ s-ar ajunge probabil la un rezultat mai temeinic ‒, însă produsele putrefacţiei sunt mai greu de strâns; însă cu totul sigur vom obţine ceea ce vrem şi prin calcinarea întregii insecte. Este vorba de a produce această calcinare. Acolo unde este posibil, insectele se pot păstra, urmând să fie apoi arse uscate. Această ardere trebuie efectuată când Soarele se află în semnul Taurului, tocmai opus constelaţiilor în care trebuie să se afle Venus când se produce arderea blănii de şoarece. Pentru că lumea insectelor depinde foarte strâns de forţele care se dezvoltă când Soarele trece prin: Vărsător, Peşti, Berbec, Gemeni, până la Rac inclusiv; după aceea apar foarte slab, rămânând slabe până la Vărsător. În timp ce Soarele parcurge această regiune, el radiază acele forţe care sunt în legătură cu lumea insectelor.

Nu se cunoaşte deloc ce creatură specializată este Soarele. Soarele nu este deloc acelaşi dacă radiază din Taur asupra Pământului în cursul anului sau al zilei, sau dacă radiază din Rac, şi aşa mai departe. El este mereu altceva. Şi este aproape un nonsens, care însă poate fi iertat, de a vorbi despre Soare în general. De fapt ar trebui spus: Soare-Berbec, Soare-Taur, Soare-Rac, Soare-Leu şi aşa mai departe. Soarele este mereu o cu totul altă fiinţă, şi aceasta reiese ‒ rezultă o acţiune combinată ‒ atât din cursul zilnic cât şi din cursul anual, care sunt determinate de poziţia Soarelui în punctul vernal. Vedeţi dumneavoastră, dacă faceţi aceasta, şi vă procuraţi în acest mod piperul de insecte, atunci îl puteţi presăra peste un câmp de sfeclă, iar nematodele vor fi cuprinse din ce în ce mai mult de slăbiciune. După cel de-al patrulea an, această slăbiciune va fi cu siguranţă foarte intensă. Ele nu mai pot trăi, se tem de viaţă, dacă urmează să trăiască într-un sol care este pipărat în acest mod.

Vedeţi dumneavoastră, iată că în faţa noastră se iveşte într-un mod cu totul remarcabil ceea ce era desemnat odinioară drept cunoaştere a astrelor. Astăzi cunoaşterea astrelor mai serveşte numai ca orientare matematică. La altceva nu mai poate fi de fapt folosită. Însă cunoaşterea astrelor nu a fost în toate timpurile aşa, căci în stele era văzut ceva după care se putea orienta viaţa pământească, activitatea şi munca. Această ştiinţă este acum cu desăvârşire pierdută.

Acum, vedeţi dumneavoastră, în acest mod avem deci o posibilitate de a menţine la distanţă dăunătorii din regnul animal, depinde dacă ajungem într-un asemenea raport cu pământul, încât să ştim că pe de o parte este corect că influenţele Lunii şi apei aduc pământul în situaţia să producă plantele din sine. Însă planta, ca şi orice altă fiinţă, poartă în sine şi germenele propriei nimiciri. Aşa cum, pe de o parte, apa este întru totul o premisă a fecundităţii, aşa este focul un nimicitor al fecundităţii. Focul devorează fecunditatea. De aceea, dacă veţi supune acţiunii focului, într-un mod corespunzător, ceea ce este tratat altminteri cu apă în vederea fertilităţii ‒ adică vegetalul ‒, veţi crea înlăuntrul economiei naturii tocmai nimicirea. Este ceea ce trebuie luat aici în considerare. Apa pătrunsă de forţele Lunii dezvoltă pe larg în sămânţă rodnicia. Focul pătruns de forţele Lunii şi în general focul pătruns de forţele cosmice dezvoltă pe larg în sămânţă forţa de distrugere, aşa cum am văzut în ultimul exemplu.

Vedeţi dumneavoastră, nu e atât de teribil de ciudat faptul că ne bazăm pe forţe mari de expansiune, la care mai atragem în mod deosebit atenţia că trebuie ales cu precizie timpul potrivit. Pentru că forţa seminţei acţionează în sensul expansiunii. Din această cauză ea acţionează în continuare şi în forţa de nimicire. Aşadar, ceea ce zace în sămânţă are forţă de expansiune. Această capacitate de expansiune îi este proprie seminţei, îi este caracteristic să aibă această forţă. Astfel, ceea ce realizăm în acest mod ca piper are în mod absolut forţă de expansiune. Il numesc piper numai din cauza felului cum arată. Pentru că de cele mai multe ori arată ca piperul.

Ne mai rămâne să analizăm aşa-numitele boli ale plantelor. Vedeţi dumneavoastră, aici ajungem la un capitol care este astfel încât ‒ trebuie s-o spunem ‒ nu se poate vorbi în fond despre boli ale plantelor în adevăratul sens al cuvântului. Procesele de natură anormală ‒ care apar ca boli ale plantelor ‒ nu sunt boli în sensul înţeles la animale. Când vom vorbi despre regnul animal vom face şi mai netă distincţia. Înainte de toate ele nu sunt procese ca la oamenii bolnavi. Căci o boală propriu-zisă nu este posibilă fără existenţa unui corp astral. În fiinţa animală sau umană corpul astral este legat de corpul fizic prin corpul eteric. Şi în aceasta există o anumită normalitate. La starea normală există un aport cu totul precis. Când corpul astral este conectat mai intens cu corpul fizic sau cu vreun organ al acestuia, mai intens decât ar trebui să fie legat în mod normal, aşadar când corpul eteric nu mai îndeplineşte la modul suficient funcţia de izolant iar corpul astral pătrunde mai adânc în corpul fizic, atunci se produc majoritatea bolilor. Ori planta nu are în sine un corp astral propriu-zis. De aceea, acest mod specific de îmbolnăvire care apare în regnul animal şi uman nu apare la plantă. Trebuie să fim pe deplin conştienţi de aceasta.

Acum avem de dobândit înţelegerea a ceea ce poate produce îmbolnăvirea plantelor. Acum, veţi fi văzut din cele expuse, că pământul aflat în jurul plantelor are o anumită viaţă, iar în această viaţă există ‒ de fapt chiar şi în pământ, chiar dacă nu până la intensitatea de a face să apară forma vegetală, însă totuşi cu o anumită intensitate în jurul plantelor ‒ toate forţele posibile de creştere, forţe de reproducere subtile, şi tot ceea ce acţionează tocmai în pământ, în acest mod, sub influenţa forţelor Lunii pline, mijlocite de apă.

Vedeţi dumneavoastră, aveţi aici o mulţime de relaţii reciproce importante: aveţi pământul, aveţi pământul îmbibat cu apă. Aveţi Luna. Prin faptul că Luna îşi revarsă radiaţiile asupra Pământului, îl face pe acesta într-un anumit grad viu în sine, trezeşte valuri şi urzeşte în etericul acestuia. Luna o face mai uşor atunci când Pământul este îmbibat cu apă. O poate face mai greu când e uscat. Rezultă că apa este de fapt numai mijlocitorul. Ceea ce trebuie să fie vitalizat, este pământul însuşi, solidul, mineralul. Ori şi apa este ceva mineral. Desigur că nu există o delimitare strictă. Astfel că înlăuntrul solului trebuie să fie prezente şi acţiunile Lunii.

Aşadar acţiunile Lunii pot deveni prea puternice înlăuntrul solului. Aceasta se poate întâmpla într-un mod chiar foarte simplu. Gândiţi-vă bunăoară la o iarnă foarte umedă urmată de o primăvară la fel de umedă. Atunci forţa Lunii va pătrunde prea puternic în pământesc; pământul va fi prea puternic vitalizat. Avem aşadar o prea puternică vitalizare a acestuia. Voi indica aceasta prin punctele roşii ce semnifică un pământ prea puternic vitalizat de către Lună. (vezi desenul) Vedeţi dumneavoastră, dacă aceste puncte roşii nu ar exista, aşadar dacă acest pământ nu ar fi prea puternic vitalizat de către Lună, atunci pe el ar creşte vegetale care s-ar dezvolta normal până la sămânţă, aşadar să spunem grâu până la sămânţă, dacă pământului i-ar fi conferită de Lună vitalizarea corectă. Atunci această vitalizare acţionează în sus, tocmai până la formarea seminţei.

desen Tabla 6

Să presupunem însă că acţiunea Lunii ar fi prea puternică, că pământul este prea tare vitalizat; atunci acţionează prea puternic de jos în sus, iar ceea ce ar trebui să survină abia la formarea seminţei, să apară deja mai devreme. Deoarece devine prea puternic, nu mai ajunge sus, ci acţionează mai jos, datorită intensităţii sale. Acţiunea Lunii în acest caz face ca formarea seminţei să nu aibă suficientă forţă. Sămânţa va primi în sine ceva ca o viaţă ce se stinge şi prin această viaţă ce se stinge se formează, întru câtva imediat deasupra nivelului pământului, un al doilea nivel. Aici, deşi nu este pământ, se află aceleaşi influenţe ca şi în pământ. Consecinţa este că sămânţa plantei, partea sa superioară, se transformă într-un fel de sol pentru alte organisme. Apar paraziţi, se formează ciuperci. Apar tot felul de formaţiuni criptogamice. Şi vedem cum se formează pe această cale bolile de rugină ale plantelor şi altele asemănătoare. Aici, printr-o prea puternică acţiune a Lunii, este împiedicat să ajungă la înălţimea necesară ceea ce trebuie să acţioneze dinspre pământ în sus. Forţa de fructificare depinde întru totul de faptul ca acţiunea Lunii să nu fie prea puternică, ci normală. Este ciudat, însă aşa este, că aceasta nu e determinată de o diminuare a forţelor lunare, ci de o amplificare a lor. Prin reflectare, prin gândirea speculativă ‒ însă nu prin contemplare ‒ s-ar ajunge probabil la rezultate contrare. Însă ele ar fi incorecte. Lucrurile aşa cum le-am expus aici, rezultă din contemplare.

Ce trebuie aşadar făcut acum? Trebuie despovărat pământul de surplusul de forţă lunară care se află în el. Pământul poate fi despovărat. Doar atât că trebuie descoperit ce anume acţionează în pământ de aşa manieră încât să sustragă apei forţa sa mijlocitoare şi să dea pământului mai multă teluricitate, astfel încât el să nu mai preia prin apa prezentă acţiunea mărită a Lunii. Şi aceasta ‒ în exterior totul rămâne aşa cum este ‒ se realizează prin aceea că se face un fel de ceai din Equisetum arvense, un ceai destul de concentrat, pe care apoi îl diluăm şi-l folosim ca zeamă de stropit pe acele ogoare unde este necesară combaterea ruginii şi a bolilor vegetale asemănătoare. Sunt suficiente cantităţi foarte mici, este din nou suficientă un fel de homeopatizare.

Însă, vedeţi dumneavoastră, aici se află şi sfera în care se vede limpede cum trebuie să se întrepătrundă domeniile individuale de viaţă. Cel ce înţelege ce influenţă remarcabilă are Equisetum arvense asupra organismului uman prin intermediul funcţiei renale, acela va avea un fir conducător. Desigur că nu se poate specula şi nici născoci ceva în acest sens, însă avem aici un fir conducător pentru a putea verifica cum acţionează Equisetum atunci când este transformat în ceea ce am numit acum un fel de zeamă, care apoi este împrăştiată ‒ pentru aceasta nu avem nevoie de aparate ‒ şi care acţionează apoi până în depărtări, chiar dacă am stropit numai foarte sumar. În acest fel găsim că acesta este un leac foarte bun. Nu este propriu-zis un leac, pentru că de fapt plantele nu se îmbolnăvesc. Nu este un adevărat proces de vindecare, ci este procesul opus a ceea ce am descris mai înainte. Astfel încât, dacă pătrundem cu privirea acţiunile naturii din cele mai diverse domenii, vom putea manevra efectiv creşterea, şi aşa cum vom vedea mai târziu şi creşterea animală, cu normalităţile şi anormalităţile sale. Şi abia aceasta este de fapt o adevărată ştiinţă. Pentru că nu i se poate spune ştiinţă faptului de a experimenta lucrurile aşa cum se face astăzi; această consemnare a lucrurilor izolate, a factorilor izolaţi, nu este ştiinţă. Adevărata ştiinţă ia naştere abia atunci când avem în mână forţele care acţionează.

Dar de fapt plantele, animalele care vieţuiesc aici şi toţi paraziţii plantelor nu pot fi înţelese izolat, numai prin ele însele. Şi a fost cu totul just ceea ce v-am spus deja în primele ore, când arătam că cel care vrea să examineze acul magnetic şi vede în circumstanţa că el se mişcă mereu spre nord ca având cauza în însuşi acul magnetic, acela susţine desigur un nonsens. Nu se procedează aşa, ci se ia în considerare întreg Pământul, i se acordă Pământului un pol magnetic nord, un pol magnetic sud; pentru explicare trebuie luat în considerare Pământul întreg.

desen Tabla 6

La fel cum pentru a explica însuşirile acului magnetic trebuie să luăm în considerare întreg Pământul, tot aşa, când se ajunge la plante nu trebuie să privim numai vegetalul, animalul şi umanul, ci trebuie să recurgem la întregul univers. Căci tot ceea ce este viaţă, rezultă din întregul univers, şi nu numai din ceea ce provine de la pământ. Natura este un întreg, asupra căruia de pretutindeni acţionează forţe. Cel care are un simţ deschis pentru evidenta acţiune a forţelor, acela înţelege natura. Însă cum procedează ştiinţa de astăzi?

Aceasta ia o mică tavă, aşează pe ea un preparat, izolează totul cu grijă şi priveşte în preparat. Se exclude orice ar putea interveni ca acţiune din vreo parte. Acestuia i se dă apoi numele de microscop. Este exact contrariul a ceea ce trebuie făcut de fapt pentru a dobândi înţelegerea lucrurilor îndepărtate. Nu ne mai mulţumim cu faptul că ne izolăm în cameră; ne izolăm încă în acest tub de întreaga minunată lume. Şi nu e permis să intervină nimic altceva decât ceea ce intră în obiectiv. Şi încetul cu încetul s-a ajuns treptat la a ne focaliza atenţia exclusiv asupra microscopului. După ce vom găsi însă calea spre macrocosmos, atunci vom înţelege din nou câte ceva despre natură şi diferite alte domenii.