Biblioteca antroposofică


Corecturi

Rudolf Steiner

CURSUL DE ECONOMIE

GA 340

CONFERINŢA I

Dornach, 24 iulie 1922

Astăzi aş dori să începem mai întâi cu un fel de introducere, și apoi mâine să trecem la ceea ce trebuie să dea, într-o anume privinţă, un întreg asupra întrebărilor economice şi social-economice pe care omul trebuie să şi le pună în prezent. 

Știința economică, aşa cum se vorbeşte despre ea în prezent, este de fapt o creaţie recentă. Ea a luat naştere în fond abia în perioada în care viaţa economică a popoarelor mai noi a devenit extraordinar de complicată comparativ cu condițiile economice anterioare. Şi deoarece vrem să configurăm acest curs așa cum trebuie el configurat în principal pentru studenţii la economie, trebuie să fie indicată introductiv tocmai această particularitate deosebită a gândirii economice de astăzi. 

În definitiv nici măcar nu avem nevoie să ne întoarcem prea departe în istorie, şi vom vedea deja cum viaţa economică, să zicem doar în decursul secolului XIX, s-a transformat faţă de condițiile anterioare. Luaţi în considerare chiar numai faptul că într-un anumit sens Anglia de exemplu era în esenţă configurată economic modern deja în prima jumătate a secolului XIX, astfel încât de fapt relativ puţin în structura economică din Anglia s-a schimbat radical în cursul secolului XIX. Marile întrebări care în timpurile mai recente se alătură în termeni sociali chestiunilor economice, erau deja prezente în Anglia în prima jumătate a secolului XIX, şi încă de pe atunci acei oameni care tindeau să gândească social-economicul în sens modern, puteau să-și facă studiile în Anglia, pe când astfel de studii în acea vreme, să spunem, în Germania încă ar fi rămas nerodnice. În Anglia, mai presus de toate, condiţiile comerţului pe scară largă s-au dezvoltat deja până în prima treime a secolului XIX, iar în cadrul economiei engleze, prin această dezvoltare a structurii sistemului comercial a fost creată o bază sub forma capitalului comercial. Pentru economia modernă, în Anglia nu era necesar să se pornească de la altceva decât de la ceea ce a rezultat drept capital comercial din condițiile comerciale consolidate, care deja existau chiar în prima treime a secolului XIX. Pornind din acea perioadă, pentru Anglia totul a rezultat apoi cu o anumită consecvenţă. Doar că nu trebuie să uităm că întreaga economie engleză a fost posibilă numai pe baza care a rezultat din relaţia Angliei cu coloniile sale, în special cu India. Întreaga economie naţională engleză este de neconceput fără relaţia Angliei cu India. Aceasta înseamnă însă cu alte cuvinte: Această economie naţională engleză, cu posibilitatea ei de a dezvolta capitaluri mari, este clădită pe faptul că ea cultivă în fundal o ţară oarecum virgină din punct de vedere economic. Nu avem voie să trecem cu vederea acest lucru, mai ales dacă trecem de la economia naţională engleză la cea germană.

Dacă urmărim viaţa economică a Germaniei, vom vedea de exemplu că în prima treime a secolului XIX ea încă este în esenţă astfel încât corespunde practicilor economice care au decurs din Evul mediu. Practicile economice şi legăturile economice sunt în Germania primei treimi a secolului XIX în întregime vechi. Prin aceasta, tempoul vieţii economice în Germania era altul decât de exemplu cel din Anglia, în prima treime, ba chiar în prima jumătate a secolului XIX. În Anglia se desfăşura deja în această primă jumătate de secol ceva ce se poate numi luarea în calcul a deprinderilor de viaţă în schimbare rapidă. Cursul general al vieţii economice rămâne în principal acelaşi, dar el este deja prevăzut pe obiceiurile care se schimbă rapid. În Germania, înseși obiceiurile sunt încă conservatoare. Viaţa economică poate încă să meargă în pas de melc, mai poate încă să fie adecvată situației, întrucât condiţiile din punct de vedere tehnic rămân aproximativ neschimbate pe timp îndelungat, şi nici necesităţile nu se schimbă rapid.

În privința aceasta însă, survine o schimbare radicală în a doua treime a secolului XIX. Atunci se dezvoltă rapid o asemănare cu condițiile englezești prin formarea sistemului industrial. Germania era in prima jumătate a secolului XIX o ţară în principal agrară, dar s-a transformat rapid într-o ţară industrială, mult mai rapede decât orice altă regiune de pe pământ.

Dar aceasta a mai fost legată şi de altceva. Am putea spune: În Anglia trecerea la o viziune industrială asupra economiei naţionale s-a devoltat instinctiv; practic oamenii nu ştiau deloc „cum” s-a produs. A venit precum un fenomen natural. În Germania caracterul medieval era, ce-i drept, prezent în prima treime a secolului XIX – Germania era un stat agrar; dar în timp ce relațiile economice exterioare se derulau într-o manieră care poate fi numită aproape tot medievală, gândirea umană s-a schimbat fundamental. În conștiența oamenilor a intrat faptul că trebuie să vină altceva, că ceea ce este prezent nu mai este de fapt în spiritul timpului; și astfel, ceea ce a decurs ca transformare a condițiilor economice în cea de-a doua treime a secolului XIX în Germania, s-a realizat mult mai conştient decât în Anglia. Oamenii şi-au dat mult mai mult seama în Germania – în Anglia şi-au dat seama deloc – de modul în care au intrat în capitalismul modern. Dacă dumneavoastră aţi citi astăzi ce s-a vorbit, ce s-a dezbătut atunci privind intrarea în industrialism, aţi avea impresia: da, este remarcabil cum au gândit oamenii acolo în Germania. Oamenii au privit-o de-a dreptul ca pe o deplină eliberare a omului – au numit aceasta liberalism, democraţie –, oamenii au considerat efectiv ca izbăvire a omenirii ieșirea din legăturile vechi, din vechiul sistem de corporații [breslele], şi trecerea la condiţia de libertate deplină – aşa cum era denumită – a omului în viaţa economică. De aceea nu găsim nicăieri în Anglia o teorie asupra economiei, aşa cum au dezvoltat-o întru câtva oameni care s-au instruit în Germania în timpul înfloririi maxime a acelei perioade pe care am caracterizat-o. Schmoller, Röscher [ Nota 1 ] şi alţii şi-au extras părerile din perioada de maximă înflorire a acestei gândiri economice liberale. Cu conştienţă deplină au construit ceea ce a fost construit în acest sens. O astfel de teorie economică englezul ar fi considerat-o fadă. Nu merită să-ți bați capul cu astfel de lucruri, ar fi spus el. Consideraţi numai diferenţa radicală dintre cum au vorbit în Anglia – mă refer chiar și numai la astfel de oameni care erau deja suficient de teoretici, precum Beaconsfield [ Nota 2 ] – despre astfel de probleme, şi cum au vorbit în Germania oameni ca Richter, Lasker sau chiar Brentano [ Nota 3 ]. Aşadar, în Germania oamenii au intrat conştient în această a doua perioadă.

Apoi a venit a treia perioadă, perioada statală propriu-zisă. Nu-i aşa? – pe când se apropia ultima treime a secolului XIX, statul german s-a consolidat în fond numai prin instrumentul puterii. Nu s-a consolidat ceea ce voiau idealiştii de la patruzeci şi opt sau chiar cei din anii treizeci, ci s-a consolidat statul prin purul mijloc al puterii. Acest stat puţin câte puţin, pe deplin conştient, a acaparat pentru sine viaţa economică, astfel încât viaţa economică a fost în întregime îmbibată în structura ei, în ultima treime a secolului XIX, de principiul opus celui anterior. În a doua treime a secolului XIX, se dezvoltase conform viziunilor liberale, acum se dezvolta în întregime conform viziunilor principiului de stat. Acest fapt a dat vieţii economice din Germania amprenta de ansamblu; și anume, erau elemente ale conştienţei înăuntrul acestei întregi evoluţii. Și cu toate acestea întregul era pe de altă parte inconştient.

Cel mai important era acum că prin aceasta s-a creat, nu doar în gândire, ci şi în însăşi întreaga activitate economică o antiteză, un contrast radical între ceea ce era economie engleză şi ceea ce era economie central-europeană. Și chiar pe acest contrast se baza modul în care interacţionau economic. Întreaga economie a secolului XIX, aşa cum s-a dezvoltat la trecerea spre secolul XX, nu ar fi putut fi concepută fără acest contrast dintre Europa apuseană şi cea centrală: că se cumpăra aşa cum se cumpăra, că mărfurile se plasau aşa cum se plasau, că se fabrica aşa cum se fabrica.

Deci, așa s-a dezvoltat treptat capacitatea economiei engleze pe baza stăpânirii asupra Indiei, şi apoi posibilitatea extinderii activităţilor economice pe baza contrastului dintre economia apuseană şi cea central-europeană. Viaţa economică nu se sprijină pe ceea ce vedem în proximitatea noastră, ci pe marile raporturi reciproce aflate afară, în lume.

Exact cu acest contrast lumea păşea în economia mondială, însă nu a putut intra în economia mondială. Căci ea se baza de fapt pe elementele instinctive care s-au dezvoltat din trecut, şi pe care tocmai le-am menţionat în legătură cu contrastul dintre Anglia şi Europa centrală. În secolul XX lumea se afla în faţa faptului – fără ca ea să ştie aceasta, ea nu observa nimic din aceasta – că acest contrast era din ce în ce mai actual, din ce în ce mai profund. Contradicția devenea din ce în ce mai actuală, din ce în ce mai profundă, și lumea se afla în faţa marii întrebări: Condițiile economice s-au dezvoltat din aceste contrarii, ele poartă aceste contrarii din ce în ce mai mult în viitor; dar, în acelaşi timp, dacă contradicția devine din ce în ce mai mare, nu se mai pot face schimburi economice. Aceasta a fost marea întrebare a secolului XX – contradicția crease economia, economia potenţase această contradicție, contradicția avea nevoie de o rezolvare –  întrebarea era aşadar: Cum să se soluţioneze problema acestor contrarii? – Ei bine, evoluţia istorică a arătat că oamenii nu au fost capabili să rezolve această problemă.

Aşa cum am vorbit eu acum, s-ar fi putut vorbi în 1914 pe timp de pace. Apoi, în locul unei rezolvări, a venit rezultatul incapacităţii de a găsi o soluţie mondial-istorică. Aceasta este boala care s-a instalat atunci, dacă privim chestiunea din punct de vedere economic. 

În fond, pe contrarii se bazează posibilitatea oricărei evoluţii. Vreau să numesc doar o astfel de contradicţie: Prin faptul că economia engleză se consolidase mult mai devreme decât cea central-europeană, englezii nu erau capabili să producă anumite bunuri la fel de ieftin ca cele din Germania, astfel încât a luat naştere marea dispută a concurenţei; căci expresia «Made in Germany» era o chestiune de concurenţă. Iar apoi, când războiul se încheiase, a putut lua naştere întrebarea: Ei bine, cum putem acum, după ce oamenii mai întâi și-au spart capetele în loc să caute o împăcare a contradicţiilor, cum putem acum să o scotem la capăt cu aceste lucruri? Aceasta m-a făcut să cred că trebuiau găsiţi întâi oamenii care să înţeleagă ce trebuia creat ca contrarii într-un alt domeniu; căci viaţa se bazează pe contrarii şi poate exista numai dacă contrariile sunt prezente și interacţioneze între ele. Și astfel în 1919 am putut ajunge să spunem: Haideţi acum să indicăm contrariile către care tinde de fapt evoluţia istorică a lumii, contrariile economicului, juridic-politicului şi spiritual-culturalului, contrariile tripartiţiei.

Ce era bine, în fond, în faptul că am gândit atunci că trebuie să aducem ideea tripartiţiei în cât mai multe capete omeneşti cu putinţă? Astăzi aş dori să caracterizez numai în mod exterior: Lucrul cel mai important era că în primul rând s-ar fi introdus ideea tripartiţiei în cât de multe capete posibil înainte să apară consecinţele economice care au venit de atunci încoace. Trebuie să chibzuiţi: Când s-a enunţat tripartiţia pentru prima dată, încă nu ne confruntam cu dificultăţile monetare de astăzi; dimpotrivă, dacă atunci s-ar fi înţeles tripartiţia, ele nu ar fi putut apărea niciodată. Dar încă o dată ne-am confruntat cu imposibilitatea ca oamenii să înţeleagă aşa ceva într-un sens cu adevărat practic. Am încercat la acea vreme să-i lămurim asupra structurării tripartite, iar atunci oamenii au spus:  Da, totul ar fi foarte frumos, o recunoaştem şi noi; dar totuşi primul lucru necesar este să combatem devalorizarea monedei. – Ei bine, la aceasta nu puteam răspunde decât: Exact acest lucru este cuprins în tripartiţie! Acceptați tripartiţia, ea este singurul mijloc prin care se poate acţiona împotriva devalorizării monedei! – Oamenii întrebau cum să facă exact acel lucru pe care structurarea tripartită era menită să-l realizeze. Aşadar, ei nu au înţeles tripartiţia, cu toate că susţineau mereu că au înţeles-o.

Iar astăzi lucrurile stau astfel, încât trebuie să spunem: Dacă se vorbeşte astăzi din nou unor persoane, precum sunteţi dumneavoastră, nu se mai poate vorbi în aceleași forme ca atunci, ci astăzi este necesar un alt limbaj. Și aceasta este ceea ce aş dori să vă dau aici în aceste conferinţe. Aş dori să vă arăt cum trebuie gândit astăzi din nou asupra problemelor, în special când eşti tânăr şi încă poţi participa la ceea ce trebuie să se configureze cât mai curând.

Astfel putem, pe de o parte, să caracterizăm o perioadă, secolul XIX, în termeni de contrarii economice, istorice ale lumii. Dar putem de asemenea și să mergem mai înapoi şi cuprindem atunci timpul în care oamenii au început să gândească asupra științei economice (economiei politice). Dacă luaţi istoria economiei politice puteţi vedea: înainte totul mergea instinctiv. Abia în timpurile mai recente s-a ajuns efectiv la acea complexitate a vieţii economice, în care oamenii au simţit că este necesar să gândească asupra lucrurilor.

Acum vorbesc propriu-zis pentru studenţi, vorbesc de fapt așa cum ar trebui studenții să se deprindă cu știința economică. De aceea aş vrea să spun acum lucrul esenţial de care depinde totul în ziua de astăzi. Timpul când oamenii au trebuit să reflecteze asupra economiei era deja timpul când oamenii nu mai aveau gândurile necesare pentru a cuprinde un asemenea domeniu cum este cel domeniul economic. Oamenii nu mai aveau pur şi simplu ideile necesare pentru aceasta. Vreau să vă arăt, luând un exemplu din ştiinţele naturii, că acest lucru este aşa. 

Lucrurile stau aşa: Noi ca oameni avem trupul nostru fizic care este greu aşa cum şi alte corpuri fizice sunt grele. El va fi mai greu după o masă de prânz decât era înaintea acestei mese. L-am putea chiar cântări şi calcula diferenţa. Aceasta înseamnă că noi luăm parte la procesul general de gravitaţie. Dar cu această greutate, care este proprietatea tuturor substanţelor ponderabile, n-am putea face mare lucru în trupul nostru omenesc; am putea cel mult să umblăm prin lume ca nişte automate, însă nu ca fiinţe conştiente. Eu am vorbit adesea despre acest lucru, despre ce avem nevoie pentru a ne putea forma noţiuni care să aibă o valoare, am vorbit adesea despre ce îi este necesar omului pentru a gândi. Creierul uman, dacă îl cântărim separat, are o greutate de aproximativ 1400 de grame. Dacă dumneavoastră lăsaţi aceste 1400 de grame să apese pe venele care sunt acolo la baza cutiei craniene, atunci acesta le va strivi. Nu aţi putea trăi niciun moment dacă creierul uman ar fi astfel încât să apese cu întreaga sa greutate de 1400 de grame (tabla 1, dreapta sus).

tabla 1 Tabla 1
[mărește imaginea]

Este un mare noroc pentru om că există principiul lui Arhimede, că orice corp pierde în apă o greutate egală cu greutatea lichidului pe care îl dezlocuiește. Aşadar dacă aveţi un corp greu în apă, el pierde din greutatea sa atât de mult pe cât de greu este un corp de apă la fel de mare ca el. Creierul înoată în lichidul cefalorahidian şi pierde astfel 1380 de grame –  căci aceasta este greutatea unui corp de lichid cefalorahidian care este de aceeaşi mărime cu creierul uman. Creierul apasă în jos la baza craniului cu numai 20 de grame şi această greutate poate fi suportată. Dar dacă ne întrebăm acum: De ce este aşa? – atunci trebuie să spunem: Cu un creier care ar fi doar masă ponderabilă, noi nu am putea să gândim. Noi nu gândim cu ceea ce este substanţă grea, ci gândim cu forţa ascensională. Substanţa trebuie mai întâi să-şi piardă greutatea; apoi putem noi gândi. Noi gândim cu ceea ce se înalţă, pleacă în zbor de la pământ.

Noi suntem însă conştienţi în întregul nostru corp. Prin ce anume devenim conştienţi în întregul nostru corp? În întregul nostru corp sunt douăzeci şi cinci de miliarde de globule roşii în sânge. Aceste douăzeci şi cinci de miliarde de globule roşii sunt foarte mici; dar ele sunt totuși grele, ele sunt grele deoarece conţin fier. Fiecare din aceste douăzeci şi cinci de miliarde de globule roşii înoată, înoată în plasmă şi pierde atât de mult din greutate, pe cât lichid dezlocuiește. Astfel încât și aici, în fiecare globulă roşie, este generată o forţă ascensională, deci este generată de douăzeci şi cinci de miliarde de ori. Noi suntem conştienţi în întregul nostru corp prin ceea ce împinge în sus. Astfel încât putem spune: Când mâncăm, când introducem în noi alimentele, acestea trebuie mai întâi să fie ușurate în mare parte, trebuie transformate, astfel încât să ne poată folosi. Aceasta este cerinţa organismului.

Să gândească așa şi să considere acest mod de gândire ca un standard, aceasta au uitat oamenii în perioada în care a devenit necesar să gândească știința economică. De atunci înainte au ținut seama numai de substanţele ponderabile, nu s-au mai gândit la acest lucru de exemplu – ce transformare suferă în organism o substanţă în privinţa greutăţi ei prin faptul că are o forţa ascensională.

Dar mai este și altceva. Dacă vă mai aduceţi aminte de studiile de fizică pe care le-ați făcut, ştiți desigur că în fizică se vorbeşte despre spectru. Cu ajutorul prismei se creează acest spectru de culori: roşu, oranj, galben, verde, albastru, indigo, violet. Până aici, de la roşu până la violet, apare spectrul luminos. Știţi însă că înaintea zonei care are un efect luminos sunt considerate a fi aşa-numitele raze infraroşii, iar dincolo de violet, razele ultraviolete (tabla 1, jos). Aşadar, când cineva vorbeşte despre lumină pur şi simplu, el nu cuprinde totalitatea acestui fenomen: el trebuie să vorbească despre felul în care lumina se modifică polar în două direcții; el trebuie să vorbească despre faptul că dincolo de roşu lumina se scufundă în căldură şi dincolo de violet în reacţii chimice și propriu-zis dispare ca lumină. Dacă, aşadar, dăm o simplă teorie a luminii, dăm un simplu fragment; și mai mult de atât, dăm și o teorie falsă a luminii. În aceeaşi perioadă, în care ar fi trebuit să se înceapă să se gândească asupra teoriei economice, fizica, gândirea în domeniul fizicii era într-o asemenea stare încât a rezultat o teorie falsă a luminii. 

V-am spus aceasta pentru motivul că aici există o analogie valabilă. Îndreptaţi-vă vă rog atenţia asupra economiei – nu cea naţională, ci economia vrăbiilor, sau economia rândunelelor! Aceasta este tot un fel de economie; dar această economie din regnul animal nu se întinde în sus până în regnul uman. La hârgiog putem vorbi deja chiar de un capitalism animal. Esenţa economiei animale constă în faptul că natura furnizează produsele şi că animalul ca ființă individuală și le ia. Omul încă se întinde până în această economie animală, însă el trebuie să iasă din ea.

Acea economie, despre care se poate vorbi cu precădere ca despre o economie umană propriu-zisă trebuie comparată cu ceea ce este vizibil ca lumină în spectru, pe când ceea ce încă se întinde până în natură trebuie comparat cu ceea ce se întinde până în infraroşu. Acolo ne întindem de exemplu până în domeniul agriculturii, ne întindem până în domeniul geografiei economice şi aşa mai departe. În această direcţie nu putem delimita strict știința economică. Știința economică se întinde până într-un domeniu care trebuie abordat într-un mod cu totul diferit. Aceasta pe de o parte.

Pe de cealaltă parte însă tocmai în condiţiile noastre economice complicate, s-a ajuns treptat ca efectiv omului să-i scape din mână gândirea economică. Aşa cum lumina încetează să mai apară ca lumină în domeniul ultravioletelor, tot aşa încetează şi activitatea umană în economie să mai fie pur economică. Am descris adesea acest lucru, felul în care s-a petrecut acest lucru. Acest fenomen începe de fapt abia în secolul XIX. Până atunci, viaţa economică este încă destul de dependentă de iscusinţa omenească individuală. O bancă prospera atunci când un individ din această bancă era destoinic. Indivizii încă mai însemnau ceva. Am povestit de mai multe ori exemplul nostim, cum odată la Rotschild [ Nota 4 ] vine un ministru trimis de regele Franţei ca să facă un împrumut. Rothschild tocmai negocia cu un vânzător de piei şi atunci când i se anunţă sosirea trimisului regelui Franţei, el spuse: „Acuma, el trebuie să aştepte puţin.” – Ministrul era însă foarte afectat. Să aştepte, pentru că înăuntru se află un vânzător de piei! Când asistentul a ieşit şi i-a spus acest lucru, nici măcar nu l-a crezut. „Da, spuneţi-i domnului Rotschild că vin ca trimis al regelui Franţei!” – Asistentul îi aduse răspunsul: „Da, trebuie să aşteptaţi.” – Atunci trimisul regelui sare înăuntru şi spune: „Sunt trimisul regelui Franţei.” – Rothschild răspunde: „Vă rog aşezaţi-vă, luaţi loc!” – „Da, sunt trimisul regelui Franţei!” – „Vă rog, luaţi două locuri!”

Ceea ce se petrecea pe vremea aceea în viaţa economică era plasat în mod deliberat în sfera personalităţii umane. Dar lucrurile s-au schimbat. S-au schimbat în aşa fel încât astăzi în amploarea vieţii economice, extrem de puţin depinde de personalitatea individuală. Activitatea economică umană a intrat deja foarte mult în ceea ce aş compara cu domeniul ultravioletelor. Iar aceasta este ceea ce lucrează drept capital ca atare. Masele de capitalul sunt active ca atare. Deasupra vieţii economice se află o viaţă ultraeconomică, care este condiţionată în principal de puterea intrinsecă a maselor de capital, astfel încât trebuie să spunem: Dacă vrem să înţelegem într-adevăr viaţa economică actuală, atunci trebuie să o vedem ca aflându-se la mijloc între două domenii, dintre care unul coboară în natură, iar celălalt se ridică la capital. Iar între acestea se află ceea ce trebuie să înţelegem ca viaţă economică propriu-zisă.

De aici rezultă însă că oamenii nu au nici măcar conceptul care să delimiteze corect știința economică însăşi, să o poziţioneze corect în ansamblul cunoașterii. Căci vom vedea: în mod curios, numai această zonă, care nici măcar nu intră propriu-zis în domeniul activităţilor economice, care poate fi comparată cu infraroşiile, numai acesta poate fi cuprinsă cu mintea umană. Putem reflecta asupra proceselor de genul: Cum să cultivăm ovăz, cum să cultivăm orz şi aşa mai departe, cum să extragem cel mai bine produsul brut în minerit. Practic, numai asupra acestora putem gândi corect cu raţiunea pe care am fost obişnuiţi să o folosim în ştiinţa vremurilor mai recente.

Acesta este un fapt de o imensă semnificaţie! Căci gândiţi-vă chiar și numai la ceea ce v-am prezentat drept concept de care avem nevoie în ştiinţă.  Noi consumăm ca alimente substanţe care au greutate. Faptul că ele ne pot fi de folos se bazează pe aceea că ele îşi pierd continuu greutatea în noi, că ele aşadar se modifică total. Acest lucru merge însă atât de departe, că ele se modifică în mod diferit în fiecare organ. În ficat are loc o altă modificare decât are loc în creier sau în plămâni. Organismul este diferenţiat, iar condițiile devin altele pentru fiecare substanţă în fiecare organ. Avem o modificare continuă a calităţii odată cu trecerea de la un organ la altul. 

Cam la fel este când în cadrul unui întreg, unui tot economic vorbim, de exemplu, despre valoarea unui produs. Tot aşa cum ar fi un nonsens să definim o substanţă, să zicem o definim drept carbon, şi apoi să întrebăm: cum se comportă el în corpul uman? – carbonul până și în privinţa ponderabilităţii sale devine ceva cu totul diferit faţă de ce este el în lumea exterioară – tot la fel de puţin putem întreba despre valoarea unei mărfi. Aceasta este diferită dacă marfa zace într-un magazin, sau dacă este transportată într-un loc sau în altul.

Ideile științei economice trebuie să fie foarte mobile. Trebuie să ne dezobişnuim să construim noţiuni pe care să le putem defini. Trebuie să ne fie clar că avem de a face cu un proces viu şi că trebuie să remodelăm conceptele înăuntrul procesului viu. Dar s-a încercat să se cuprindă, să se înțeleagă tocmai lucruri ca valoare, preţ, producţie, consum şi aşa mai departe cu ideile existente. Însă aceste idei nu au fost bune de nimic. De aceea nu am putut practic să ajungem la o știință a economiei. Cu noţiunile cu care ne-am obişnuit nu putem răspunde de exemplu la întrebarea: Ce este valoarea, ce este preţul? – căci noi trebuie ca acele lucruri care au valoare să le considerăm mereu în circulaţie; noi trebuie ca preţul, care corespunde unei valori, să îl considerăm în circulaţie continuă. Şi vedeţi dumneavoastră, dacă întrebaţi pur și simplu care este proprietatea fizică a carbonului, atunci nu veţi ştii nimic despre ce se întâmplă de exemplu în plămân, deşi el este prezent şi în plămân, pentru că întreaga configuraţie devine cu totul altceva în plămân. Tot așa şi fierul când îl găsiţi în mină este cu ceva cu totul diferit decât fierul din procesul economic. Economia se bazează pe cu totul altceva decât că fierul „este”. Dar astfel de factori labili trebuie luați în calcul.

Am ajuns odată la o familie, acum vreo patruzeci şi cinci de ani. Acolo mi-a fost arătat un tablou. Tablou care cred că zăcuse treizeci de ani în pod. Câtă vreme a zăcut acolo şi nu era nimeni acolo care să ştie despre tablou altceva decât că există aşa ceva care a fost aruncat într-un colţ, el nu avea nicio valoare în procesul economic; dar atunci când și-au dat seama că este valoros, el valora treizeci de mii de guldeni – iar treizeci de mii de guldeni însemna mult pe vremea aceea. De ce anume a depins valoarea la acea vreme? Pur şi simplu de părerea pe care oamenii și-o făcuseră despre tablou. Tabloul nu fusese mutat din locul în care se afla; numai oamenii îşi schimbaseră părerea despre el. Așadar, la nimic nu este vorba de ceea ce „este” în mod nemijlocit. Şi tocmai conceptele economice nu le puteţi dezvolta niciodată pornind de la realitatea exterioară, ci trebuie să le dezvoltaţi întotdeauna urmând procesul economiei. Iar în cadrul unui proces orice lucru se schimbă necontenit. Trebuie să vorbim aşadar de circulaţia economică, înainte de a ajunge la lucruri precum valoare, preţ şi aşa mai departe. În teoriile economice din ziua de azi puteţi constata că se începe cu definiţii ale valorii şi preţului. Însă de fapt primul lucru trebuie să fie prezentarea procesului economic; doar atunci rezultă lucrurile cu care încep economiştii în ziua de azi.

Iar acum, în anul 1919 puteai crede, pentru că în definitiv totul a fost distrus, că oamenii vor fi observat că trebuie început cu ceva proaspăt. Însă acest lucru nu s-a întâmplat. Puţinii oameni, care credeau pe atunci că trebuie început din nou au căzut foarte repede în comoditate: Oricum nu poți face nimic. – Între timp a avut loc marea calamitate, devalorizarea monedei în regiunile estice şi centrale, și odată cu aceasta o completă bulversare a stratificării sociale; căci cu fiecare nouă devalorizare, cei care trăiesc din ceea ce am comparat cu spectrul ultravioletelor trebuie bineînțeles să sărăcească. Și acest lucru se şi întâmplă, poate chiar mai mult decât bagă de seamă oamenii în prezent. Acest lucru se va întâmpla pe de-a-ntregul. De aceea înainte de toate suntem îndreptați aici către noţiunea de organism social, pentru motivul că se vădește că devalorizarea monedei este determinată de vechea îngrădire statală. Vechea îngrădire statală intervine aşadar în procesul economic. Acest proces trebuie înţeles, dar mai întâi trebuie înţeles organismul social. Însă toate teoriile economice, începând cu Adam Smith [ Nota 5 ] şi până la cele noi iau de fapt în calcul mici regiuni ca şi cum ar fi organisme sociale. Ele nici măcar nu iau în seamă că atunci când foloseşti chiar şi o simplă analogie, ea trebuie să concorde. Oamenii nu iau deloc în seamă faptul că ea trebuie să concorde. Aţi văzut vreodată un organism real, aflat la maturitate, care să fie aşa?

desenul 1    Tabla 1
Desenul 1

Aici este de exemplu un om, aici este un al doilea om, aici este al treilea om şi aşa mai departe. Ar fi niște organisme umane drăguțe, care ar fi în acest fel lipite unul de altul; aşa ceva nu există totuşi la organismele aflate la maturitate. Și cu toate acestea aşa este situaţia în cazul statelor. Organismele au nevoie de golul dimprejurul lor până la celelalte organisme. Statele individuale pot fi comparate cel mult cu celulele organismului, şi numai întregul pământ privit ca un corp economic îl puteţi compara cu un organism. Acest lucru ar trebui avut în vedere. Acest fapt este palpabil de când avem o economie mondială, că statele individuale le putem compara numai cu celulele. Întreg pământul, gândit ca organism economic, este organismul social.

Acest fapt nu se are în vedere nicăieri. Căci întreaga teorie economică a devenit ceva ce nu mai corespunde realităţii exact prin aceea că se vrea stabilirea unor principii care se pot aplica doar pentru o celulă individuală. De aceea, dacă studiaţi economia politică franceză, găsiţi o altă constituţie decât dacă studiaţi economia politică engleză, germană sau o alta. Dar ca economişti avem nevoie de o înţelegere a întregului organism social.

Iar aceasta am vrut să v-o spun astăzi ca introducere.