Biblioteca antroposofică


Corecturi

Rudolf Steiner

CURSUL DE ECONOMIE

GA 340

CONFERINŢA a II-a

Dornach, 25 iulie 1922

Primele noţiuni, primele concepţii pe care le avem de dezvoltat pe tărâmul economic trebuie să fie puţin mai complicate, şi aceasta dintr-un motiv cu totul obiectiv. Trebuie să vă reprezentaţi că economia, chiar şi atunci când o privim ca economie mondială, se află într-o mişcare permanentă, că, aş spune, tot aşa cum sângele curge prin om, aşa şi bunurile ca mărfuri curg prin întregul corp economic pe toate căile posibile. La aceasta trebuie apoi să concepem ca fiind cel mai important lucru în cadrul acestui proces economic ceea ce se desfăşoară în procesele de cumpărare şi vânzare. Cel puţin pentru economia actuală aceasta trebuie să se aplice. Orice altceva ar mai exista – şi vom avea de discutat desigur despre tot felul de impulsuri care sunt cuprinse în viața economică – , orice altceva ar mai exista: economia ca atare ajunge până la om atunci când omul are ceva de vândut sau de cumpărat. Ceea ce se petrece între cumpărător şi vânzător este lucrul către care ţinteşte în cele din urmă toată gândire instinctivă asupra economiei, a oricărui om naiv, şi în definitiv este lucrul la care se reduce totul.

Să privim deci ce contează atunci când se iau în considerare cumpărarea şi vânzarea în cadrul circulaţiei economice. Lucrul la care ajung întotdeauna oamenii este preţul unei mărfi, al unui bun. Problema preţului este acea problemă la care trebuie să se reducă până la urmă cele mai importante dezbateri economice; căci în preţ culminează tot ce este de fapt activ în economie ca impulsuri, ca forţe. Va trebui aşadar să tratăm întâi problema preţului; dar problema preţului nu este deloc una foarte simplă. Nu trebuie decât să vă gândiţi la cel mai simplu caz: Într-un loc A avem o marfă, care în acest loc A are un anumit preţ; ea nu este vândută în acest loc, ci este transportată mai departe. Trebuie atunci ca la preţ să se adauge ceea ce a fost necesar pentru transportul până în al doilea loc, B. Preţul se modifică în timpul circulației. Acesta este cazul cel mai simplu, cel mai banal. Dar există desigur şi cazuri mult mai complicate.

Presupuneţi, să zicem, că o casă dintr-un oraş mai mare costă la un moment dat o anumită sumă. După cincisprezece ani aceeaşi casă va costa poate de şase sau de opt ori mai mult. Şi nu este deloc necesar să ne gândim, vorbind despre această creştere a preţului, că ea s-ar datora în principal inflației. Nu considerăm deloc că acesta ar fi cazul. Creşterea preţului se poate datora pur şi simplu faptului că între timp au fost construite multe alte case în jur, că în vecinătate se află alte clădiri care cresc în mod deosebit valoarea casei. Creşterea preţului acestei case se poate datora în întregime altor zece sau cincizeci de motive. De fapt nu suntem niciodată în situaţia de a spune ceva general într-un caz particular, cum ar fi să zicem: În cazul caselor sau articolelor de fierărie sau cerealelor, pentru un loc dat, există posibilitatea de a stabili fără echivoc preţul pe baza vreunor condiții. – La început nu putem de fapt să spunem mai mult decât: Trebuie să observăm cum preţul fluctuează în funcţie de loc şi de timp. – Şi probabil putem identifica fiecare din condițiile prin care într-un anumit loc preţul reiese exact aşa cum este el. Dar o definiţie generală despre pentru modul în care este compus prețul nu poate exista, o astfel de definiţie este de fapt imposibilă. Din acest motiv este de mirare tot mereu că în lucrările de economie politică uzuale se vorbeşte despre preţ ca şi cum preţul ar putea fi definit. El nu poate fi definit; căci preţul este întotdeauna unul concret. În chestiunille economice cu orice definiţie s-a dat de fapt ceva ce nu ajunge nici măcar pe aproape în vreun fel de condițiile reale.

De exemplu, odată am fost martor la următorului caz: Într-o anume regiune parcelele de pământ sunt de-a dreptul ieftine. O societate are în mijlocul ei un om destul de renumit. Această societate îşi cumpără parcelele ieftine şi îi dă acestui om renumit prilejul de a-şi construi o casă în această regiune. Apoi parcelele sunt oferite spre vânzare. Ele pot fi oferite spre vânzare la un preţ semnificativ mai mare decât cel la care au fost cumpărate, din simplul motiv că omului renumit i-a fost dat prilejul să-şi construiască o casă în acel loc.

Acestea sunt lucruri care vă arată de ce condiţii nedeterminate depinde preţului unui lucru în procesul economic. Fireşte, puteţi acum să spuneţi: Da, dar astfel de lucruri trebuie controlate. – Reformatorii funciari şi alţii asemenea se împotrivesc acestor lucruri, ei vor să stabilească un fel de preţ corect pentru lucruri prin tot felul de reglementări. Aceasta se poate face; dar gândit din punct de vedere economic, în felul acesta preţul nu se modifică. Putem, de exemplu atunci când se întâmplă ceva precum în cazul expus şi parcelele de pământ sunt apoi vândute la un preţ mai mare, putem lua din nou banii oamenilor sub forma unui impozit mai mare pe proprietate. Atunci statul încasează ceea ce este în plus. Însă în felul acesta nu am ajuns să cuprindem realitatea. În realitate bunul tot a devenit mai scump. Puteţi aşadar să luaţi contramăsuri de reglementare, acestea însă doar maschează chestiunea. Preţul este totuși acela care ar fi fost şi fără aceste măsuri de reglementare. Se produce doar o redistribuire; şi nu este gândit din punct de vedere economic acest lucru dacă se spune apoi că parcelele nu au devenit mai scumpe după zece ani, atunci când chestiunea a fost mascată prin reglementări. Este vorba de faptul că știința economică trebuie să stea cu ambele picioare în realitate, şi că întotdeauna în știința economică se poate vorbi numai de condițiile existente la un anume moment şi în locul anume despre care se vorbeşte. Că lucrurile pot fi altfel, aceasta bineînțeles va rezulta apoi pentru cel care doreşte progresul omenirii; dar mai întâi lucrurile trebuie cercetate în realitatea lor momentană. Din aceasta puteţi observa cât de imposibil este de fapt să vrei să te apropii de ceva cum este cea mai importantă noţiune din economie: preţul, şi să vrei să înţelegi acest preţ cu o noţiune precis conturată. În acest mod nu se poate ajunge la ceva în teoria economică. Trebuie să ne croim un cu totul alt  drum. Procesul economic însuşi trebuie să fie observat.

Cu toate acestea, problema preţului este cea mai importantă, şi noi trebuie să țintim, să ne îndreptăm eforturile spre această problemă a preţului, trebuie aşadar să luăm în vedere procesul economic şi să încercăm, cum s-ar spune, să prindem din zbor punctul în care undeva sau cândva din substratul economic rezultă preţul pentru un anume bun.

Dacă urmăriţi acum teoriile economice uzuale, veţi găsi de obicei numiţi acești trei factori, prin a căror interacţionare s-ar desfăşura întreaga econome. Găsiţi notat: natura, munca umană şi capitalul. Cu siguranţă, se poate spune mai întâi: Dacă se urmăreşte procesul economic, găsim în desfăşurarea acestuia ceea ce provine de la natură, ceea ce se obține prin munca umană şi ceea ce este întreprins sau este rânduit prin capital. Dar, dacă considerăm pur şi simplu una lângă alta natura, munca şi capitalul, nu vom înţelege în mod viu procesul economic. Tocmai printr-o astfel de considerare vom fi conduşi la cele mai variate unilateralităţi. Și acest fapt este într-adevăr arătat de istoria teoriei economice. În timp ce unii sunt de părerea că toată valoarea este în natură, inerentă naturii şi că de fapt nu s-ar adăuga nicio valoare deosebită substanţei obiectelor naturii prin munca umană, alţii sunt de părere că de fapt întreaga valoare economică este imprimată unui bun, unei mărfi prin, așa cum se și spune, munca cristalizată în acel bun. Din nou, în momentul când puneţi unul lângă altul capitalul şi munca, veţi găsi pe de o parte că oamenii spun că de fapt capitalul este singurul care face posibilă munca şi că leafa este plătită din capital. Pe de altă parte se spune: Nu, ceea ce produce valoare este numai munca, iar ceea ce câștigă capitalul este doar plusvaloarea dedusă din rezultatul muncii. Chestiunea este așa: Dacă privim lucrurile dintr-un anumit punct de vedere, atunci primul are dreptate; dacă privim lucrurile din celălalt punct de vedere, atunci cel de-al doilea are dreptate. O astfel de considerare în privinţa realităţii seamănă de fapt cu contabilitatea: Dacă punem suma aici rezultă acest lucru; dacă o punem dincolo rezultă acel lucru și așa mai departe. Se poate vorbi foarte bine cu motive aparente foarte puternice despre plusvaloarea care este de fapt scăzută din leafă şi pe care capitalistul şi-o însuşeşte. Se poate vorbi cu motive la fel de întemeiate despre faptul că de fapt în contextul economic capitalistului i se cuvine totul şi că el de fapt îşi plăteşte angajaţii doar din ceea ce poate folosi pentru plata forței de muncă. Pentru ambele cazuri există motive foarte bune şi motive foarte proaste. Toate aceste consideraţii nu pot de fapt să se apropie deloc de realitatea economiei naţionale. Aceste consideraţii sunt bune ca fundament pentru agitatori, dar ele nu sunt deloc ceva care va fi luat în considerare în vreun fel în teoria economică serioasă. Alte fundamente trebuie mai întâi să fie acolo, dacă vrem să vorbim cu o  anumită justificare despre progresul organismului economic. Acum fireşte, într-o anumită măsură toate aceste afirmaţii sunt îndreptățite; iar când Adam Smith de exemplu vede în munca utilizată pentru bunuri factorul originar formator de valoare, atunci şi pentru aceasta pot fi invocate motive extraordinar de bune. Un om ca Adam Smith nu a gândit într-un mod lipsit de sens; însă ceea ce stă și aici la bază este faptul că el consideră mereu că poți să iei ceva static şi apoi să-i dai o definiţie, în timp ce în procesul economic totul se află de fapt în mişcare. Este relativ uşor să elaborezi noţiuni despre fenomenele naturii, chiar şi despre cele mai complicate, comparativ cu acele concepţii necesare unei teorii economice. Infinit mai complicate, mai labile, mai variabile sunt fenomenele în economie faţă de cele din natură, mult mai fluctuante, mult mai puţin posibil de prins cu ajutorul unor noţiuni precise, stabile.

Trebuie adoptată o cu totul altă metodă. Această metodă vi se va părea grea doar în primele ore; însă veţi vedea că din aceasta va rezulta ceea ce poate fi pus la baza unei teorii economice reale. Putem spune: În acest proces economic care trebuie luat în vedere intră natura, munca umană şi – în primul rând, când se consideră aspectul pur exterior al economiei – capitalul. În primul rând!

Acum însă, când ne îndreptăm atenţia chiar asupra elementului mijlociu, asupra muncii umane, să încercăm să ne formăm o concepţie coborând – am făcut deja ieri aluzii în acest sens – în domeniul animal şi să privim în locul economiei naţionale economia vrăbiilor, economia rândunelelor. Da, acolo natura este fundamentul economiei. Şi vrabia trebuie să efectueze un fel de muncă. Trebuie cel puţin să sară de colo colo până ajunge la locul în care-şi găseşte grăunţele, iar câteodată trebuie să sară chiar foarte mult de-a lungul zile până îşi găseşte grăunţele. Rândunica, care îşi construieşte cuibul, şi ea trebuie să efectueze un fel de muncă. Şi ea are foarte multe de făcut. Totuşi, în sens economic nu putem numi acest lucru muncă. Nu înaintăm cu concepţiile economice dacă numim aceasta muncă; căci, dacă privim mai îndeaproape, trebuie să spunem: Vrabia, rândunica sunt propriu-zis organizate cu precizie ca să execute exact lucrurile pe care trebuie întru câtva să le efectueze pentru a-şi găsi hrana. Ele nu ar putea fi deloc sănătoase, dacă nu s-ar putea mişca în acest fel. Este o continuare a organizării lor, care ține de ele, ca și faptul că au picioare sau aripi. Astfel încât în acest caz putem efectiv să facem cu totul abstracţie de ceea ce am putea numi aici o muncă aparentă, atunci când vrem să construim noțiuni economice. Acolo unde natura este luată în mod nemijlocit și fiinţa individuală efectuează muncile aparente corespunzătoare pur şi simplu pentru a-şi satisface propriile nevoi sau pe cele ale celor apropiaţi, acolo trebuie să scădem de fapt aceste munci aparente, când vrem să stabilim ce este valoare în sensul economic. Şi despre aceasta este mai întâi vorba, să ne apropiem de o concepţie a valorii economice. Dacă ne uităm aşadar împrejur în economia animală, putem spune doar: Aceasta este astfel încât pentru ea formatoare de valoare este numai natura însăşi. Pentru economia animală, formatoare de valoare este exclusiv natura însăşi. Acum însă, în momentul în care ne înălţăm la om, adică la economie, avem fireşte din partea naturii punctul de pornire al valorii naturale, valorii din natură; însă în momentul în care oamenii nu doar se îngrijesc de ei înşişi sau de apropiaţii lor, ci se îngrijesc unul de altul, atunci bineînțeles intră imediat în considerare ceea ce este reprezentat de munca umană. Şi ceea ce omul trebuie să facă în momentul în care el nu doar foloseşte produsele naturii pentru sine, ci când el se află într-o relaţie cu alţi oameni şi face schimburi de bunuri cu aceştia, ceea ce face el devine, în comparație cu natura, muncă. Şi avem aici o latură a valorii în cadrul economiei.  Această latură ia naştere prin faptul că asupra produselor naturii se aplică munca umană şi avem în faţa noastră, în circulaţia economică, produse naturale transformate prin munca umană. Abia atunci ia naştere propriu-zis o valoare economică reală. Atâta timp cât produsul natural este la locul în care a fost descoperit, neatins, el nu are nicio altă valoare decât cea pe care o are de exemplu şi pentru animal. În momentul în care faceţi primul pas de a integra produsul natural în procesul de circulaţie economică ia naştere, prin produsul natural modificat, valoarea economică. În acest caz putem caracteriza această valoare economică prin următorul enunţ: Valoarea economică privită din această primă latură este produsul natural transformat prin munca umană. – Dacă această muncă umană constă în săpare, cioplire sau transportarea produsului natural dintr-un loc în altul, aceasta n-are nicio importanţă. Dacă vrem să avem pentru început stabilirea valorii în general, atunci trebuie să spunem: Formatoare de valoare este munca umană, care transformă un produs natural astfel încât acesta poate trece în procesul de circulaţie economică.

Dacă aveți în vedere acest fapt, atunci veţi avea imediat caracterul cu totul fluctuant al valorii unui bun care circulă în economia naţională. Căci munca este într-adevăr ceva prezent întotdeauna, care este folosit asupra bunului economic. Astfel încât nu puteţi spune deloc ce este valoarea, ci puteţi spune doar: Valoarea apare într-un anumit loc, la un anumit moment, prin faptul că munca umană transformă un produs natural. – Acolo apare valoarea. Nu putem şi nu dorim deocamdată să definim valoarea, ci vrem doar să indicăm locul în care apare valoarea. Aş dori să vă prezint schematic acest lucru, aş vrea să vi-l ilustrez schematic așa, spunând: Avem, cum ar fi, în fundal natura (desenul 2, stânga); şi avem, apropiindu-se de natură, munca umană;

desen 2 tabla 2 Tabla 2
Desenul 2 [mărește imaginea]

iar ceea ce apare aşa-zicând prin interacţiunea dintre natură şi munca umană, ceea ce devine vizibil aici, aceasta este valoarea privită din această primă latură. Nu este deloc o imagine falsă, dacă de exemplu vă spuneți: Privind o suprafaţă neagră, ceva negru prin ceva luminos – Îl văd albastru. Dar, desigur în funcţie de grosimea mediului luminos, nuanţa de albastru este diferită. În funcţie de cum îl deplasaţi densitatea variază. Este fluctuant. Aşa este valoarea în economie naţională, care nu este de fapt nimic altceva decât apariţia naturii prin munca umană, pretutindeni fluctuantă.

Cu aceste lucruri nu dobândim la început mai mult de câteva indicaţii abstracte; însă acestea ne vor fi orientatoare în zilele următoare pentru a căuta lucrurile concrete. Desigur, dumneavoastră sunteţi obişnuiţi astfel, căci în toate ştiinţele se începe totuși cu ceea ce este cel mai simplu. Vedeţi dumneavoastră, munca în sine n-are nicio determinare în contextul economiei naţionale. Căci, dacă un om taie lemne sau exersează pe o roată – există așa ceva, când cineva este gras şi se urcă mereu de pe o treaptă pe alta pe această roata (ea se duce în jos), prin aceasta slăbește – el poate depune acelaşi cantitate de muncă ca acela care taie lemne. A considera munca aşa cum o face de exemplu Marx [ Nota 6 ], care spune că ar trebuie căutat ca echivalent ceea ce este consumat în organismul uman în timpul desfăşurării acestei munci, acest lucru este un nonsens colosal; căci se consumă același lucru, atât atunci când omul dansează acolo pe roată, cât şi atunci când taie lemne. Din punctul de vedere al economiei naţionale nu contează ce se întâmplă în om. După cum am văzut, economia se învecinează cu ceea ce nu este economie. Privit din punct de vedere pur economic, nu are nicio justificare indicarea în vreun fel a faptului că munca – cel puţin la început, pentru a stabili noţiunea muncii din punctul de vedere al economiei – consumă forța umană, uzează omul. Are importanţă într-un sens mijlocit, deoarece pe de altă parte trebuie avut grijă de nevoile omului. Aşa cum a prezentat Marx lucrurile, avem de-a face cu un nonsens colosal.

Ce este aşadar necesar pentru a înţelege munca în cadrul procesului economic? Este necesar ca pentru început să facem cu totul abstracţie de om şi să ne îndreptăm atenţia asupra modului în care se situează munca în cadrul procesului economic. Munca la o astfel de roată nu se situează în niciun fel în cadrul procesului economic, ea rămâne cu totul lipită de om; tăiatul lemnelor se situează în procesul economic. Numai acest lucru contează, cum se situează munca în acest proces economic. Iar aici este vorba, pentru tot ceea ce este luat în considerare, de faptul că natura este modificată peste tot prin munca umană. Şi numai în măsura în care natura este modificată prin munca umană generăm valorile economice din această primă parte. Dacă de exemplu, să zicem, găsim că este just pentru sănătatea noastră trupească să lucrăm asupra naturii, şi la răstimpuri să dansăm un pic sau să facem euritmie, atunci acest lucru poate fi apreciat dintr-un alt punct de vedere; dar acel lucru pe care-l facem la răstimpuri nu are voie să fie desemnat ca muncă şi nici să fie luat cumva drept formator de valoare economică. Dintr-un alt punct de vedere poate fi considerat ca fiind creator de valoare; dar trebuie mai întâi să ne formăm noţiuni limpezi privind valoarea economică ca atare.

Acum mai există încă o cu totul altă posibilitate ca valoarea economică să apară. Şi anume, să ne uităm la munca ca atare, şi să luăm acum munca mai întâi ca pe ceva dat. Atunci, aşa cum tocmai aţi putut vedea, această muncă este din punctul de vedere al economiei naţionale la început cu totul neutră, irelevantă. Ea devine însă în orice caz producătoare de valoare, atunci când dirijăm această muncă cu ajutorul spiritului, a inteligenţei omului – aici trebuie să vorbesc puţin altfel decât mai devreme. Chiar și în cazurile extreme v-ați putea gândi că ceva care altfel nu este deloc muncă, este transformat prin spiritul omului în muncă. Dacă cineva pune în camera sa acea roată şi o foloseşte în ideea că vrea să devină mai slab, în acest caz nu avem de-a face cu o valoare economică. Însă dacă cineva trece o curea în jurul roţii şi angrenează într-un fel această curea pentru a pune în mișcare o maşinărie, atunci aveţi valorificat prin spirit acel lucru care nu este deloc o muncă (tabla 2, dreapta). Efectul secundar este acela că tot așa respectivul devine mai slab; dar criteriul decisiv aici este că munca, prin spiritul uman, prin inteligenţă, prin gândire, poate chiar prin speculaţie, este adusă într-o anumită direcţie, că tipurile de muncă sunt aduse în anumite interacţiuni şi aşa mai departe. Astfel încât putem spune: Aici avem cea de-a doua latură a ceea ce creează valoare în economie. Acolo unde munca se află în fundal iar spiritul dirijează munca în prim-plan, acolo iese la iveală munca prin spirit şi produce din nou valoare economică.

Vom vedea că aceste două laturi sunt prezente peste tot. Dacă am desenat această schema (desenul 2, stânga) astfel încât apare valoarea economică atunci când avem natura apărându-ne prin muncă, atunci ceea ce am prezentat acum ar trebui să desenez astfel că aici în fundal avem munca iar aici în faţă ceea ce este spiritual, ceea ce produce o anumită modificare a muncii (desenul 2, dreapta).

Aceştia sunt în esenţă cei doi poli ai procesului economic. Nu găsiţi alte feluri în care sunt generate valorile economice: ori natura este modificată prin muncă ori munca este modificată prin intermediul spiritului, spiritul exprimându-se în exterior de multe ori în formarea de capital, astfel încât în privinţa economiei naţionale spiritul trebuie căutat în configuraţiile capitalului. Cel puţin expresia sa exterioară se află acolo. Însă acest lucru ne va rezulta atunci când vom examina capitalul ca atare și apoi capitalul ca mijloc bănesc.

Vedeţi aşadar că nu putem vorbi de faptul că ar putea rezulta o definiţie a valorii economice. Căci, iarăși, gândiţi-vă numai de ce depinde ca într-un loc oarecare munca să fie modificată de către spirit, de cât de mulţi oameni proşti şi oameni deştepţi depinde aceasta. Aici avem de-a face exclusiv cu condiţii fluctuante. Dar este întotdeauna valabil ceea ce este conform viziunii: că momentele creatoare de valoare din cadrul procesului economic trebuie căutate la acești doi poli opuși

Ei bine, acesta fiind cazul, avem în față următorul lucru: Când ne aflăm undeva înăuntrul procesului economic, și procesul economic se desfăşoară pe bază de cumpărare şi vânzare, atunci în cumpărare şi vânzare avem în esență un schimb de valori. Nu găsiţi niciun alt schimb decât schimbul de valori. De fapt este greşit când se vorbeşte de schimburi de bunuri. În procesul economic bunul, indiferent dacă este produs natural modificat sau muncă modificată, este o valoare. Ceea ce se schimbă sunt valori. Aceasta este ceea contează. Astfel încât dumneavoastră trebuie aşadar să vă spuneţi: Dacă undeva are loc o vânzare-cumpărare, are loc un schimb de valori. – Și lucrul care rezultă acum în procesul economic când două valori, cum s-ar spune, se ciocnesc una de alta pentru a se substitui, acesta este preţul. Nu veţi găsi preţul apărând vreodată altfel decât prin ciocnirea unei valori de o altă valoare în procesul economic. Din această cauză nici nu putem deloc reflecta asupra preţului, dacă ne gândim la schimbul de bunuri pur şi simplu. Dacă cumpăraţi un măr cu cinci parale să zicem, atunci puteţi desigur spune că schimbaţi un bun contra unui alt bun, mărul în schimbul celor cinci parale. În acest fel însă nu ajungeţi niciodată la o considerare economică. Căci mărul este cules într-un loc oarecare, este apoi transportat, poate că în jurul lui se mai întâmplă încă o mulţime de lucruri. Aceasta este munca care l-a modificat. Aveţi de-a face nu cu un măr, ci cu un produs natural transformat prin munca omenească, care reprezintă o valoare. Și trebuie întotdeauna să pornim de la valoare în economie. Tot așa în cazul celor cinci parale aveţi de-a face cu o valoare şi nu cu un bun; căci aceste cinci parale nu sunt totuşi decât simbolul pentru faptul că la omul care trebuie să-şi cumpere mărul este prezentă o altă valoare, pe care el o dă în schimbul mărului.

Aşadar, ceea ce mi se pare important, este aceasta: să ajungem astăzi să realizăm că este fals să se vorbească de bunuri în economie, că trebuie să vorbim despre valori ca fiind faptul elementar, şi că este fals să se vrea înțelegerea preţului într-un alt mod decât având în vedere jocul valorilor. Valoare contra altă valoare dă preţul. Dacă deja valoarea este ceva fluctuant, ce nu poate fi definit, atunci ceea ce rezultă întru câtva ca preţ în procesul de schimb, când schimbaţi o valoare contra o altă valoare, este ceva fluctuant la pătrat.

Din toate acestea însă se poate deduce că este cu totul zadarnic să vrem să cuprindem, să sintetizăm în vreun fel valoarea şi preţul pentru a sta pe un teren solid în economie şi să se vrea chiar să se intervină cumva într-un proces economic. Ceea ce intră în consideraţie trebuie să fie cu totul altceva. Acest lucru trebuie să se afle în fundal şi chiar se şi află în fundal. Acest fapt îl arată o observare foarte simplă. 

Gândiţi-vă numai: Natura ne apare prin munca umană. Dacă, să zicem, extragem fier dintr-un loc în nişte condiţii extraordinar de grele, tot așa ceea ce rezultă ca valoare este obiectul natural modificat prin munca umană. Dar dacă într-un alt loc fierul poate fi produs în condiţii mai uşoare, atunci probabil că rezultă o cu totul altă valoare. Vedeţi aşadar, că nu de la valoare trebuie abordată chestiunea, ci trebuie pornit de la ceea ce se află în spatele acesteia. Trebuie mers înapoi la ceea ce formează valoarea, şi acolo trebuie ajuns treptat la condiţiile mai constante, asupra cărora putem apoi avea o influenţă directă. Căci în momentul în care aţi introdus valoarea în circulaţia economică trebuie să o lăsaţi să fluctueze în sensul organismului economic. Atunci când priviți structura mai fină a celulelor sanguine, care sunt altfel în cap, altfel în inimă şi altfel în ficat nu vă va veni să spuneți: Important este să găsim o definiţie pentru sânge – aceasta nu poate fi deloc important pentru cineva, important poate fi numai care sunt cele mai favorabile alimente într-un caz sau în altul. Tot la fel, nu poate fi niciodată vorba să batem apa-n piuă în privinţa valorii şi preţului, ci numai să mergem la primii factori, la ceea ce, atunci când este format corect, produce exact preţul corespunzător, prețul care atunci deja reiese de la sine așa.

Este absolut imposibil să te oprești cu examinarea economică, să rămâi în zona definiţiilor valorii şi preţului, ci în toate situațiile trebuie să ne întoarcem la punctele de pornire, aşadar la ceea ce pe de o parte alimentează procesul economic şi pe de altă parte reglementează acest proces: aşadar la natură pe de o parte, şi la spirit pe de cealaltă parte.

Aceasta a fost dificultatea în toate teoriile economice din ultima vreme, faptul că mereu s-a dorit de la început stabilizarea a ceea ce este fluctuant. Prin aceasta, pentru cel care cunoaşte această chestiune, n-au rezultat de fapt aproape deloc definiţii false, ci definiţii corecte. Desigur, trebuie să nimereşti foarte pe alături ca să spui: munca corespunde acelui lucru care trebuie înlocuit din nou în organismul uman, munca este substanţă consumată. – În acest caz se nimereşte foarte pe alături de subiect și lucrurile cele mai banale nu sunt observate. Dar este vorba de faptul că și oameni cu adevărat inteligenţi s-au împiedicat cu totul, atunci când şi-au dezvoltat teoriile economice, de faptul că ei au vrut să observe ca stând pe loc lucrurile care sunt în mişcare. Aceasta se poate face relativ la ceea ce ține de natură, şi chiar trebuie făcut adesea; dar în acest caz este suficient să observi într-un cu totul alt mod ceea ce se află în repaus. Când examinăm mişcarea, în examinarea naturii am ajuns doar până la a considera mişcarea ca fiind compusă din mici repaosuri, care apoi sar mai departe. Prin integrare, considerăm şi mişcarea ca fiind ceva ce se compune din repaosuri. În conformitate cu modelul unei astfel de cunoaşteri nu putem examina procesul economic. Astfel că trebuie să spunem: Important este mai întâi să abordăm teoria economică în maniera în care pe de o parte valoarea apare prin transformarea naturii prin muncă, şi pe de cealaltă parte valoarea apare prin faptul că munca este organizată de spirit. Iar aceste două formări ale valorii sunt cu totul opuse polar, aşa cum în spectru un pol, polul luminos, polul galben este diferit de polul albastru, violet. Astfel că dumneavoastră puteţi deja reţine imaginea: aşa cum pe de o parte apar culorile calde în spectru, aşa apare pe de o parte valoarea provenită de la natură, care se va arăta mai mult în formarea venitului atunci când percepem natura transformată prin muncă; pe de cealaltă parte ne apare mai mult valoarea care se transferă în capital, atunci când privim munca transformată prin spiritul omului. Atunci poate să ia naştere şi preţul, prin ciocnirea valorilor primului pol cu valorile celui de al doilea pol, sau prin faptul că valorile din cadrul unui pol intră în interacţiune unele cu altele. Dar de fiecare dată când formarea preţurilor intră în discuție, întotdeauna este vorba de faptul că o valoare intră în interacţiune cu o altă valoare. Aceasta înseamnă că trebuie să facem cu totul abstracţie de orice altceva ce mai este acolo, de subiectul însuşi, de toate acesta trebuie să facem abstracţie şi trebuie să vedem mai întâi cum se formează valorile pe de o parte şi cum se formează valorile pe de cealaltă parte. Atunci vom putea să înaintăm spre problema preţului.