Biblioteca antroposofică


Corecturi

Rudolf Steiner

CURSUL DE ECONOMIE

GA 340

CONFERINŢA a VII-a

Dornach, 30 iulie 1922

Ne-am lămurit acum cum decurge ansamblul economiei naţionale, astfel încât în aceasta se află ca factori propulsori, ca factori care pun în mișcare: cumpărarea, respectiv vânzarea, împrumutarea şi dăruirea, donarea. Trebuie să ne fie clar că fără această interacţiune dintre împrumutare, dăruire, cumpărare, o economie naţională nu poate exista. Ceea ce produce aşadar valorile economice, pe care deja le-am caracterizat dintr-un anumit punct de vedere, ceea ce duce aşadar la formarea preţului, aceasta va rezulta din aceşti trei factori, din cumpărare, dăruire, împrumutare. Se pune doar problema cum acționează aceşti trei factori în formarea preţului. Căci, abia când realizăm cum acționează aceşti factori în formarea preţului, vom putea ajunge la un fel de formulare a problemei preţului.

Acum este vorba să vedem într-adevăr corect în ce constau problemele economice în parte. În această privinţă economia noastră este plină de reprezentări foarte neclare, reprezentări care devin neclare mai ales datorită faptului că, aşa cum am spus adesea, se doreşte înţelegerea a ceea ce se află în mişcare ca şi cum ar sta pe loc.

Sub premisa că în mişcarea economică se află donarea, cumpărarea şi împrumutarea, să examinăm întâi, aş spune, cei mai importanţi factori statici ai economiei noastre naţionale. Să privim acel lucru despre care chiar în prezent se vorbeşte cel mai mult, şi prin care de fapt ajung cele mai multe erori în ştiinţa economică. Se vorbeşte despre salariu, numindu-l astfel încât salariul arată ca preţul pentru muncă. Se spune, atunci când un aşa-numit salariat trebuie plătit mai mult, că munca s-a scumpit; când unui aşa-numit salariat trebuie să i se plătească mai puţin, se spune că munca s-a ieftinit; se vorbeşti aşadar efectiv ca şi cum ar avea loc un fel de cumpărare între salariat, care îşi vinde munca, şi acela care i-o cumpără. Însă aceasta nu este decât o cumpărare fictivă. Aceasta nu este deloc o cumpărare care să aibă loc în realitate. Şi tocmai aceasta este lucrul dificil în raporturile noastre economice, că avem pretutindeni raporturi acoperite, mascate, care se desfăşoară altfel decât sunt ele de fapt în sens mai profund. Am mai menţionat aceste lucruri şi înainte.

În economia naţională, valoarea poate să ia naştere – am putut deja vedea aceasta – numai în cadrul schimbului de produse, schimbului de mărfuri sau de produse economice în general. Valoarea nu poate lua naştere în alt fel. Dar puteţi înţelege uşor: Dacă valoarea poate lua naştere numai în acest fel, şi dacă preţul valorii trebuie să ia naştere aşa cum am explicat ieri – că trebuie luat în considerare cum pentru cineva care a realizat un produs, să fie posibil de obţinut o contravaloare pentru acest produs, astfel încât el să-şi satisfacă nevoile pe care le are pentru a realiza din nou un produs similar – dacă aceasta este să fie posibil, atunci produsele trebuie să se evalueze reciproc. Şi în final nu este greu de înţeles că în procesul economic produsele se evaluează reciproc. Acest fapt este doar ascuns, prin faptul că banii intervin între produsele care sunt schimbate. Însă banii nu sunt lucrul important în această chestiune. Nu am avea nici cel mai mic interes pentru bani dacă aceştia nu ar facilita schimbul de produse, dacă nu l-ar face mai comod şi de asemenea mai ieftin. Nu am avea nevoie de bani, dacă nu era așa, că acela care livrează un produs pe piaţă – sub influenţa diviziunii muncii – nu vrea să se forțeze atunci să ia de acolo lucrurile de care are el nevoie, ci ia bani pentru aceasta, pentru ca ulterior să se aprovizioneze și el în modul corespunzător. Putem aşadar spune: În realitate tensiunea reciprocă care apare între produse în procesul economic, este cea care trebuie să aibă de-a face cu formarea preţului.

Să examinăm din acest punct de vedere şi aşa-numitele raporturi de salarizare, raporturile de muncă. Și anume, nu putem să oferim muncă în schimbul a ceva, pentru că între muncă şi acest orice ceva nu există de fapt nicio posibilitate de evaluare reciprocă. Putem să ne închipuim – şi să şi realizăm închipuirea, lăsând condițiile de salarizare să aibă loc – că plătim munca; în realitate nu facem aceasta. Ce se întâmplă în realitate este de fapt cu totul altceva. Ce se întâmplă în realitate este aceasta: că şi în cadrul raporturilor de muncă sau de salarizare are loc un schimb de valori. Muncitorul produce nemijlocit ceva, muncitorul furnizează un produs; iar acest produs este cumpărat în realitate de către patron. Patronul plăteşte realmente până la ultimul sfanţ produsele pe care i le furnizează muncitorii – trebuie să privim lucrurile în modul corect – el cumpără produsele de la muncitori. Iar apoi are sarcina ca acestor produse, în condițiile generale din organismul social, după ce le-a cumpărat să le atribuie o valoare mai înaltă prin spiritul său întreprinzător. Aceasta îi dă apoi în realitate câştigul. Acest spirit întreprinzător este ceea face posibil pentru el ca, după ce a cumpărat mărfurile de la muncitorii săi – vom folosi cuvântul cu prost renume – să le sporească valoarea prin conjunctura economică.

Aşadar în raporturile de muncă avem de a face cu o cumpărare autentică. Şi nu putem spune că în aceste raporturi de muncă ar lua naştere nemijlocit o plusvaloare. Ci putem doar spunem că preţul pe care patronul îl plăteşte nu este, tocmai datorită situației, cel despre care am vorbit ieri. Însă vom mai găsi şi mai departe acest lucru în procesul economic, faptul că deși produsele îşi determină reciproc valorile, că deși ele îşi au valoarea lor reală, totuși în circulaţia mărfurilor nu se plătesc aceste valori. În circulaţia mărfurilor ele nu sunt plătite. Faptul că în tranzacții nu toate valorile sunt plătite îl puteţi observa extraordinar de uşor. Gândiţi-vă la următorul lucru: Dacă cineva este fabricant, să zicem, un mic fabricant, şi dintr-o dată primeşte o moştenire mare, iar toată povestea cu fabrica i se pare dintr-o dată neinteresantă, el poate hotărî să vândă mărfurile pe care încă le mai are la un preţ incredibil de mic. Mărfurile nu devin din această cauză mai puţin valoroase, numai că nu se plăteşte preţul real. Preţul este falsificat în circulaţia mărfurilor. De acest lucru trebuie să ținem seama, că peste tot în circulaţia mărfurilor preţul poate fi falsificat. Cu toate acestea el se află acolo. Mărfurile pe care le vinde acest fabricant nu valorează mai puțin decât aceleași mărfuri pe care le fabrică un altul.

Acum, după ce am încercat să ne lămurim că în raporturile de salarizare avem într-adevăr de a face cu o cumpărare, vrem să ne întrebăm cu ce avem de a face în cazul venitului funciar, a preţului proprietăţii funciare. Preţul proprietăţii funciare nu îşi are de fapt originea în circumstanțele care există acolo în final în economie. Pentru a da, aş spune, o circumstanță radicală, trebuie doar să ne referim la cazul când proprietatea funciară, terenul, este trecut în posesia cuiva prin cucerire, deci prin exercitarea puterii. Ceva dintr-un schimb va sta la bază și în acest caz. De exemplu acela care are ajutoare în timpul cuceririi, va ceda părţi de teren acestor ajutoare. Deci în punctul de pornire al economiei naţionale nu avem aşadar nimic de natură propriu-zis economică. Întregul proces nu este de fapt de natură economică. Întregul proces care se desfăşoară acolo este astfel, că putem folosi doar cuvântul putere sau drept. Prin putere se obţin drepturi, drepturi asupra pământului. Astfel că avem efectiv domeniul economic învecinându-se pe o parte cu raporturile juridice şi de putere.

Dar ce se întâmplă sub influenţa unor astfel de raporturi juridice şi de putere? Ei bine, sub influenţa unor astfel de raporturi de drept şi raporturi de putere se întâmplă necontenit faptul că respectivul, cel care are dreptul de a dispune asupra pământului, se satisface pe sine mai bine decât cel pe care îl pune la muncă, care îi furnizează produsele prin muncă. Nu vorbesc acum despre muncă, ci despre produsele rezultate din muncă. Căci aceste produse ale muncii intră aici în considerare. Cuceritorului trebuie să-i fie furnizat – aceasta nu este fireşte decât continuarea raporturilor de cucerire, a raporturilor juridice pe care le-a instaurat – trebuie să-i fie livrat mai mult decât dă el celorlalţi. Ce este acest lucru, care trebuie să-i fie furnizat mai mult decât dă el celorlalţi, lucrul care aşadar falsifică preţurile, ce este deci aceasta? Desigur, acest lucru nu este nimic altceva decât o donaţie forţată. Aveţi aici aşadar manifestându-se pe deplin relația de dăruire, numai că respectivul, cel care are de facut donaţia, nu o face benevol, ci el este constrâns la aceasta. Are loc o donaţie forţată. Aceasta este ceea ce se întâmplă în privinţa pământului, a proprietăţii funciare. Însă prin donarea forţată, preţul pe care produsele obținute de pe acel pământ ar trebui să îl aibă de fapt ca preţ de schimb contra altceva, creşte substanțial.

Din această cauză preţurile tuturor produselor care pot fi supuse unor astfel de raporturi juridice sunt împovărate cu tendinţa de a creşte peste valoarea lor adevărată. Când silvicultorii sau vânătorii trăiesc cu agricultorii, silvicultorii ies în câştig faţă de agricultori. Agricultorii trebuie să plătească, pentru ceea ce le este furnizat de către silvicultori, preţuri mai mari decât ar fi preţurile de schimb pure între produsele silvicole şi cele agricole, din simplul motiv că silvicultura cel mai mult dintre toate poate fi adusă numai prin raportul juridic la dispoziţia celui care stabilește preţurile. În agricultură trebuie deja realizată o muncă reală; în cazul sectorul forestier suntem încă foarte aproape de evaluarea fără muncă, care rezultă exclusiv din raporturile de drept şi de putere. Iar dacă printre agricultori trăiesc meşteşugari sau manufacturieri, preţurile au din nou tendinţa de a creşte înspre agricultură mai mult decât este preţul adevărat, iar înspre produsul manufacturier de a scădea mai mult decât este preţul adevărat. Pentru manufacturieri trăind între agricultori viața este mai scumpă; pentru agricultori trăind între manufacturieri – dacă aşadar este vorba de minoritate –, viața este relativ mai ieftină. Manufacturierii între agricultorii trăiesc relativ mai scump. Astfel că succesiunea acestei tendinţe ca preţurile să urce peste valoarea adevărată respectiv să coboare sub valoarea adevărată, ordinea este următoarea: cel mai mult este în silvicultură, apoi vine agricultura, apoi vin meseriile, manufactura iar apoi activităţile pe deplin libere. Astfel trebuie să cercetăm formarea preţului în cadrul procesului economic. 

Silvicultură
Agricultură
Manufactură
Activităţi libere

Acum însă, în procesul economic există o tendinţă, o tendinţă inerentă, de a produce venituri funciare, oarecum având de la sine înclinația de a se supune acestei constrângeri de a plăti agricultura mai scump decât altele. Această tendinţă există când este prezentă diviziunea muncii; şi toate consideraţiile noastre se referă desigur la organismul social în care este prezentă diviziunea muncii. Această tendinţă este provocată pur şi simplu de ceea ce acum câteva zile – aș spune, creând dificultăți conceptuale unui număr mai mare de auditori – a trebuit să spun de două ori: Cel care se întreţine singur, autoproducătorul, trăieşte realmente mai scump, deci trebuie să ceară mai mult în schimbul produselor sale, propriu-zis să-și evalueze produsele la mai mult decât cel care îşi cumpără produsele de la alţii, în cadrul circulației mărfurilor. În cazul agriculturii nu poate interveni faptul de a-și cumpăra produsele de la alții. În privinţa manufacturierilor acest fapt are un anumit sens, chiar dacă reuşiţi să desluşiţi acest sens pe deplin abia după o reflecţie mai lungă. În privinţa agriculturii şi silviculturii n-are însă niciun sens. Aceasta este tocmai ceea ce ar trebui să se ştie în privința realităţilor, că noţiunile sunt întotdeauna valabile doar pentru un anumit domeniu, iar pentru un alt domeniu ele se modifică. Acesta este cazul şi în restul realităţii. Ceea ce este un remediu pentru cap este un agent vătămător, un agent care cauzează boală pentru stomac, şi viceversa. Şi exact aşa este şi în organismul economic. Dacă s-ar putea ca agricultorul să nu fie un autoproducător, atunci ar fi valabile și pentru el regulile care trebuie aplicate în general pentru circulaţia mărfurilor. Însă el nu poate fi altfel decât să fie autoproducător; căci în procesul economic întreaga agricultură a unui organism social se îmbină de la sine într-o unitate, chiar dacă sunt acolo şi proprietari individuali. Şi, în orice caz, cel care este agricultor sau fermier trebuie pur și simplu să reţină din totalul produselor sale, produsele cu care se întreţine pe sine însuşi. Şi în cazul în care le ia de la altul, el tot le reţine. În realitate el este un autoproducător, deci trebuie să-şi evalueze mai scump bunurile. Iar consecinţa acestui fapt este că preţurile trebuie să crească pe această parte.

Aceasta înseamnă, în procesul economic există pur şi simplu tendinţa de a genera venit funciar. Se pune doar problema cum să fie făcut inofensiv în procesul economic acest venit funciar. Însă este important să se ştie că există tendinţa de a genera venit funciar. Puteţi desfiinţa venitul funciar, dar el va fi generat mereu din nou într-o formă sau alta, din simplul motiv pe care l-am expus acum.

Din acelaşi motiv pentru care există în procesul economic o tendinţă de a genera venitul funciar, din acelaşi motiv există pe partea cealaltă tendinţa manufacturierilor, industriașilor de a devaloriza capitalul, de a-l face tot mai ieftin. Această tendinţă poate fi înţeleasă cel mai bine dacă ne lămurim că nu se poate cumpăra capital. Sigur, se tranzacţionează capital. Se cumpără capital. Însă fiecare cumpărare de capital este iarăși doar un raport mascat. În realitate nu se cumpără capital, ci în realitate doar se împrumută capital; chiar şi atunci când aparent are loc un alt raport, veţi putea întotdeauna descoperi caracterul de împrumut al capitalului întreprinderii. Spun explicit al capitalului întreprinderii; căci dacă extindeţi noţiunea şi asupra venitului funciar, atunci nu mai este așa; însă cu siguranță în privinţa capitalului întreprinderii; şi anume acesta este așa din simplul motiv că există permanent tendinţa de a deprecia, comparativ cu altele, ceea ce depinde de voinţa umană – vedeţi aici (desenul 4) manufactura şi activitatea liberă. Capitalul întreprinderii este cu totul întreţesut în activitatea liberă. Este devalorizat continuu, astfel încât putem spune: În procesul economic avem pe această parte (desenul 4) tendinţa – în timp ce generăm venitul funciar – de a coborî capitalul intreprinderii, de a-l scădea din ce în ce mai mult în valoare, de a-l evalua la tot mai puțin. Aşa cum înspre prima latură, spre latura venitului funciar devine din ce în ce mai scump, spre latura capitalului devine mereu mai ieftin. Capitalul are tendinţa de a scădea continuu în valorarea lui economică, sau de fapt în preţ, venitul funciar are tendinţa de a creşte continuu în preţ.

desen 4 tabla 6 Tabla 6
Desenul 4 [mărește imaginea]

Mai există încă un motiv pentru care puteţi realiza că trebuie să scadă capitalul întreprinderii. Dacă vă lămuriţi că în agricultură nu poți fi decât autoproducător, şi tocmai prin autofurnizare, prin furnizare, aprovizionare proprie este generată această creştere (desenul 4) în evaluarea produselor agricole, atunci puteţi vedea: La capitalul întreprinderii, unde domneşte principiul împrumutului, acolo nu poţi fi autofurnizor. Nu poţi să-ți furnizezi ție însuți capital. Ceea ce îți poți furniza ție însuți trebuie socotit în prezent în bilanţ exact la fel ca ceea ce împrumuți, dacă vrei să întocmeşti un bilanţ corect. Deoarece aici (desenul 4) nu te poţi întreţine singur, nu poţi fi autofurnizor, există fireşte şi tendinţa inversă, tendinţa de coborâre a preţurilor.

Tocmai vederea în profunzimea acestor raporturi din procesul economic este lucrul important; căci din aceasta vă veţi da seama că stabilirea preţurilor corecte nu este ceva atât de uşor. Stabilirea preţurilor corecte este prejudiciată încontinuu prin faptul că pe de o parte apar lucruri pe piaţă care de fapt vor să aibă un preţ prea ridicat, aş spune, şi pe de altă parte apar lucruri care vor să aibă un preţ prea scăzut. Întrucât preţul este determinat prin schimb, aflându-se la mijloc este expus permanent perturbărilor. Puteţi vedea aceasta foarte bine în procesul economic: în aceeaşi măsură în care produsele agricole şi forestiere se scumpesc, produsele realizate prin activităţi umane libere se ieftinesc. Prin aceasta iau naştere exact acele tensiuni care cauzează tulburările sociale, care generează nemulţumirile sociale. Şi de aceea cea mai importantă întrebare referitoare la stabilirea preţului este: Cum ajungem să echilibrăm tensiunea care există în stabilirea preţului, între evaluarea bunurilor rezultate din voinţa umană liberă și a acelor bunuri la care este implicată natura? Cum soluţionăm această tensiune? Cum echilibrăm o tendință cu cealaltă, tendinţa spre în jos cu tendinţa spre în sus?

În cadrul diviziunii muncii iau naştere desigur mereu produse din ce în ce mai diferenţiate. Trebuie doar să vă amintiţi cât de simple sunt produsele care, să zicem, iau naştere în cadrul unei comunități de vânători, care trăieşte numai din silvicultură. În acest caz de fapt nu prea putem vorbi de dificultatea formării preţului. Dacă silviculturii i se alătură agricultura, atunci deja încep să apară dificultatea. Și anume, dificultatea se află în diferenţiere. Şi cu cât se răspândeşte mai mult şi mai mult diviziunea muncii, generând astfel noi nevoi, în aceeaşi măsură sporește diferenţierea produselor şi în aceeaşi măsură se înmulţesc dificultăţile în privinţa stabilirii preţului; căci cu cât sunt mai diferite produsele unele faţă de altele, cu atât mai dificilă devine evaluarea reciprocă – şi ea poate fi doar una reciprocă. Puteţi vedea aceasta din faptul că are loc o evaluare reciprocă chiar și la produsele care nu sunt foarte diferenţiate, să zicem grâu, secară şi alte produse agricole. Dacă urmăriți chestiunea de-a lungul unui interval mare de timp veţi găsi că raportul evaluării reciproce dintre grâu, secară şi alte tipuri de cereale rămâne destul de stabil. Dacă valoarea grâului creşte, atunci creşte şi valoarea celorlalte tipuri de cereale; dacă valoarea grâului scade, atunci şi valoarea celorlalte scade. Aceasta decurge din faptul că există numai o diferenţiere mică între aceste produse. Dacă diferenţierea devine mai mare, atunci nu mai este acesta cazul, atunci datorită evenimentelor din cadrul organismului social, se poate ca la un produs, pe care cineva era obişnuit să îl dea în schimbul unui alt produs, prețul să crească brusc, iar la celălalt produs eventual să scadă. Gândiţi-vă ce repoziţionare a raporturilor economice este pricinuită. Ceea ce este pricinuit, în general, în economia naţională, are la bază într-o mult mai mare măsură creşterile şi scăderile de preţ decât orice altceva. Creşterea şi scăderea reciprocă a preţurilor este la baza a ceea ce aduce dificultatea vieţii în interiorul economiei naţionale. La urma urmei, dacă produsele ar urca sau ar coborî în bloc – dacă ar urca sau ar coborî toate în egală măsură –, aceasta i-ar putea interesa pe oameni în definitiv chiar foarte puţin. Ceea ce îi interesează este faptul că produsele urcă sau coboară într-o măsură diferită. Aceasta este cu siguranţă ceva ce, s-ar putea spune, rezultă în mod tragic chiar în prezent din raporturile economice actuale; din faptul că produsele urcă și coboară în diverse moduri – în special urcă şi coboară însăşi valoarea banilor, în care însă este pur și simplu păstrată valoarea reală anterioară – prin aceasta se realizează în prezent un talmeș-balmeș în societatea umană.

Aceasta însă ne conduce la recunoaşterea faptului că mai trebuie să privim şi într-un alt mod factorii care sunt activi în organismul social. Am pornit deja de la ceea ce enumeră economia obişnuită atunci când se vorbeşte despre factorii care există într-un organism economic, dar am văzut că prin enumerarea naturii, capitalului şi muncii nu putem ajunge de fapt la nimic. Căci, exact prin adăugarea celor spuse astăzi la ce a fost deja spus dinainte, veţi vedea într-adevăr că stabilirea preţurilor produselor naturale nu se realizează prin raporturi pur economice, ci prin raporturi juridice; și că în evaluarea capitalului întreprinderii acţionează voinţa umană liberă cu tot ceea ce desfăşoară ea atunci când este activă în viaţa publică. Gândiţi-vă la ceea ce este necesar pentru a aduna efectiv un capital pentru ceva. Aici intervine voinţa umană liberă. În împrumut intervine voinţa umană liberă. Poate că nu direct. Fireşte, acela care vrea să aibă bani economisiți va vrea și să-i împrumute cuiva; dar dacă cineva economiseşte sau nu, aceasta este deja o exprimare a voinţei. Aici voinţa umană liberă intervine în mod esențial. Dacă însă luăm în considerare aceasta, vom mai găsi încă o clasificare a factorilor economici, alta decât cea pe care am examinat-o până acum.

V-am dat până acum o clasificare schematică, în care v-am arătat: Natura este acolo, însă valoarea ia naştere abia prin natura prelucrată, atunci când natura pornește spre muncă. Iar valoarea ia naştere prin muncă abia când aceasta se îndreaptă spre capital sau spre spirit. Și prin aceasta ia naştere tendinţa de reîntoarcere la natură, ceea ce poate într-adevăr fi împiedicat prin faptul că nu se transferă capitalul excedentar în pământ, în proprietatea funciară, unde este fixat, ci în întreprinderi, acțiuni spirituale libere, unde dispare tocmai până la acel rest, care trebuie să rămână oarecum ca sămânţă cu care procesul economic poate fi menţinut.

Iar în afară de această mişcare, care aici (desenul 4) merge de la stânga la dreapta, şi prin care ia naştere natura prelucrată, munca organizată sau divizată, şi capitalul emancipat, activ, care figurează numai în cadrul întreprinderilor spirituale libere, în afară de această mişcare mai există încă o mişcare. Anume, este acea mişcare care nu mai conduce la utilizare mai departe, la valorificare –  nu conduce astfel încât ceea ce este anterior să fie preluat de ceea ce îi urmează –, ci care merge în sens opus. Prima mişcare merge în sensul invers acelor de ceas, cea de a doua în sensul acestora. La prima mişcare ceva ia naştere prin faptul că elementul antemergător este întru câtva angrenat în cel care îi urmează; la cea de a doua mişcare ceva ia naștere prin faptul că ceea ce aici curge încoace (desenul 5) captează ceea ce curge în direcția cealaltă și oarecum o cuprinde. Veţi înţelege îndată ce vreau să spun cu aceasta. Dacă luaţi în considerare faptul că de fapt capitalul este spirit realizat, înfăptuit în procesul economic, atunci în loc de capital pot scrie desigur şi spirit, astfel că avem: natură, muncă şi spirit.

desen 5 Tabla 6
Desenul 5

Apoi, când spiritul preia natura prelucrată, când nu doar o conduce în mişcarea progresivă, cu sensul contrar acelor de ceas, în procesul economic, ci când o absoarbe, atunci iau naştere mijloacele de producţie. Și anume, mijloacele de producţie sunt ceva diferit: ele se află propriu-zis într-o mişcare total opusă faţă de produsul natural prelucrat pentru consum. Este un produs natural care este luat în primire de către spirit, un produs natural pe care spiritul trebuie să îl aibă. Pornind de la pana de scris, care îmi slujeşte ca mijloc de producţie, şi până la cele mai complicate maşini din fabrică, mijloacele de producţie sunt într-un fel natură cuprinsă, luată în stăpânire de spirit. Natura poate fi prelucrată şi trimisă în această direcţie: atunci ea devine capital; sau poate fi trimisă în cealaltă direcţie: atunci ea devine mijloace de producţie.

Tot astfel însă, ceea ce se formează aici cu ajutorul mijloacelor de producţie se poate mişca mai departe şi poate fi luat în primire, la rândul său, de către muncă. Tot așa cum natura este primită aici de către spirit, la fel poate fi primit de către muncă ceea ce sunt în sensul cel mai larg mijloace de producţie. Atunci când munca primeşte mijloacele de producţie, aşadar atunci când se creează o conexiune între mijloacele de producţie şi muncă, în această conexiune se află capitalul întreprinderii. Capitalul întreprinderii constă în această conexiune. Astfel că, dacă urmăriţi acest proces (desenul 5), observaţi că rezultă o mişcare care împinge unul în altul mijloacele de producţie şi capitalul întreprinderii.

Iar acum, dacă această mişcare se continuă astfel că este preluat continuu de către natură – dar de data aceasta de către o altă parte a naturii decât în cazul procesului de consum –, astfel că este preluat continuu de către natură ceea ce este produs cu ajutorul mijloacelor de producţie şi a capitalului întreprinderii, abia atunci ia naştere în procesul economic ceea ce este propriu-zis marfa. Întrucât marfa este preluată direct de către procesul natural. Ori este mâncată, în acest caz ea fiind preluată foarte puternic de către natură, ori se distruge, fiind consumată sau uzată – pe scurt, ceva devine marfă prin faptul că se întoarce la natură.

Astfel că dumneavoastră puteţi să spuneţi: Am urmărit acum acea mişcare care este vârâtă înăuntrul întregului demers economic, şi care conţine factorii: mijloace de producţie, capital al întreprinderii, marfă. Aici (desenul 5), în acest loc diferenţierea devine extraordinar de dificilă; căci în procesul schimbului propriu-zis, la vânzare-cumpărare, se poate distinge extraordinar de greu dacă ceea ce trece de aici acolo este în mișcarea încoace sau cea încolo – dacă este o marfă, sau dacă este ceva ce nu poate fi numit marfă în adevăratul sens al cuvântului. Căci, prin ce devine un bun o marfă? Ar trebui de fapt ca la mişcarea în această direcţie – în sens opus acelor de ceas – dacă vreau să denumesc foarte exact, să scriu bun, iar la mişcarea în sens opus ar trebui să scriu marfă; căci marfă este numai bunul din mâna comerciantului, a negustorului care îl oferă și nu îl folosește el însuşi.

Am vrut astăzi în principal să ne însuşim noţiuni care se referă la adevăratele raporturi din procesul economic, care prin procesele falsificate ajung necontenit să acţioneze într-un astfel de mod încât procesul economic realmente suferă neîncetat perturbări. A echilibra necontenit aceste perturbări, acesta este de fapt ceva esenţial în misiunea economiei. Oamenii vorbesc în prezent mult despre faptul că ar trebui eliminate stricăciunile din viața economică, având un pic şi gândul ascuns: Atunci totul va fi bine, atunci va fi aproape raiul pe pământ. – Însă aceasta este ca şi cum ai spune: Aş dori să mănânc o dată atât de mult încât după aceea să nu mai am nevoie să mănânc deloc. – Nu pot să fac acest lucru, pentru că sunt un organism, pentru că aici trebuie necontenit să se dezvolte procese ascendente şi descendente. Aceste procese ascendente şi descendente trebuie să fie acolo în economia naţională; trebuie să fie acolo pe de o parte tendinţa de a falsifica preţurile prin formarea venitului funciar, pe de altă parte trebuie să fie acolo tendinţa de a reduce preţurile în direcţia capitalului întreprinderii. Aceste tendinţe există permanent acolo şi trebuie să fie sesizate pentru ca pe cât posibil să se obțină prețurile astfel încât falsificările să fie mereu minime.

Pentru aceasta este necesar să înţelegem, să stăpânim procesul economic oarecum în status nascendi prin experienţă umană nemijlocită, este necesar să ne aflăm întotdeauna în interiorul lui. Acest lucru nu îl poate face niciodată omul individual, acest lucru nu îl poate face niciodată nici o societate care depăşeşte o anumită mărime, de exemplu statul; acest lucru îl pot face numai asociațiile care cresc din însăși viaţa economică şi care de aceea şi pot acţiona pornind din viaţa economică vie nemijlocită. Tocmai dacă examinăm procesul economic într-un mod foarte tehnic, suntem conduşi la recunoaşterea faptului că din însuşi procesul economic trebuie să se formeze instituţiile care să cuprindă oamenii astfel încât ei să se afle în mod asociativ înăuntrul acestui proces viu iminent, şi atunci pot observa cum sunt prezente tendinţele şi cum se pot contracara aceste tendinţe.