Pentru a înţelege cum pot fi socotite lucruri ca cele care au fost discutate ieri va fi nevoie să examinăm astăzi unele lucruri privind procesele economice, care de asemenea intervin în evaluările economice, şi care pot arăta cât de dificil este de fapt de evaluat în sens economic, ceea ce se întâmplă pornind dinspre spiritul uman. Nu vreau să născocesc un exemplu pe de-a-ntregul, ci doar să-l modelez astfel încât valoarea pe care o poate avea acest exemplu pentru expunerea noastră să nu se limiteze la realitatea particulară care se află în spatele lui.
Vedeţi dumneavoastră, se pot întâmpla următoarele: ca într-o anumită perioadă să trăiască un mare poet, care puțin câte puțin, chiar deja din timpul vieţii sale, iar după moartea sa tot mai mult, să fie recunoscut ca un mare poet. Se poate apoi ca unuia dintre aceia pe care îl preocupă cumva acest poet, chiar și dacă numai ca admirator al acestui poet, să-i vină ideea să-şi spună: În viitorul apropiat se va face şi mai mult caz de acest poet decât în prezent. Ştiu cu siguranţă – cel puţin eu risc ideea – , că peste ceva timp, să zicem în douăzeci de ani, se va face şi mai mult caz de acest poet decât acum. Pot chiar să ştiu că peste douăzeci de ani, conform obişnuinţelor de gândire ale timpului în care trăim, se va consitui o arhivă pentru acest poet, şi că în această arhivă vor fi strânse manuscrisele acestui poet. – Prin prisma diverselor experiențe pe care le-a trăit el, şi pe care le întoarce pe toate feţele în capul său abil, el îşi spune: Da, aceasta se va întâmpla. Voi începe acum să cumpăr manuscrise autografe ale acestui poet. Ele sunt încă extraordinar de ieftine. – Apoi o dată acest om se întâlneşte cu alţii. Iar unul dintre aceştia spune: Nu mă pricep foarte tare la speculaţii; vreau doar să iau dobânda obişnuită la economiile mele. – Un al doilea spune: Ei bine, eu nu mă mulţumesc cu dobânzile obişnuite, eu îmi cumpăr hârtii de valoare de la o mină sau alta. – Acesta este deja o minte mai speculativă, îşi cumpără deci hârtii de valoare. Al treilea însă, omul nostru, spune: Îmi cumpăr cele mai bune hârtii care există în acest moment; îmi cumpăr hârtii foarte ieftine, dar nu vă spun ce fel de hârtii îmi cumpăr – va să zică aceasta este încă ceva în plus față ceilalți, el nu dezvăluie povestea – , îmi cumpăr hârtii care în viitorul apropiat vor crește cel mai mult în valoare. Şi el îşi cumpără numai manuscrise autografe ale poetului respectiv. Şi după douăzeci de ani el vinde arhivei sau altora care la rândul lor vând arhivei aceste hârtii, la un preţ de multe ori mai mare decât cel pe care l-a plătit el. Astfel că dintre toţi trei, el este mintea cea mai speculativă.
Acesta este un caz real; doar că nu vreau să menţionez aici faptul real concret; însă acest caz s-a întâmplat. Acum, prin aceasta s-a petrecut o remaniere deosebit de semnificativă a valorilor economice. Şi se pune întrebarea: Care sunt factorii care au contribuit la această remaniere? Mai întâi nimic altceva decât exploatarea în urma gândiri a faptului că respectivul poet era din ce în ce mai apreciat, o apreciere care s-a exprimat în mod real chiar în faptul că i s-a construit o arhivă. Însă la aceasta se mai adaugă ceva – cel puţin în privinţa deplasării valorii, astfel că totul s-a concentrat într-o mână – , faptul că a ascuns povestea, nu le-a atras atenţia celorlalţi asupra ei, iar ei nu şi-au dat seama singuri de aceasta. Iar astfel el s-a ales cu un câştig uriaş.
Menţionez acest caz doar din motivul că aș dori să vă atrag atenţia cât de complicată devine întrebarea ce factori converg și se unesc în formarea valorii – cât de greu sunt de cuprins toţi aceşti factori. Iar înaintea noastră trebuie să se ridice întrebarea: Este cu totul imposibil să cuprindem aceşti factori în vreun fel? – Acum, vă veţi spune: Pentru o mare parte a vieţii, oamenilor cu o rațiune sănătoasă, fiind în asociații, le va fi cu siguranţă posibil să estimeze factorii într-o măsură care să le permită să găsească o anumită expresie numerică. Însă vor exista oricum foarte multe lucruri determinante în privinţa evaluării obiectelor, care nu pot fi sesizate cu raţiunea umană sănătoasă în mod obişnuit, dacă nu căutăm alte mijloace auxiliare.
Am văzut cum natura trebuie să fie transformată prin munca umană, deci cum trebuie oarecum să intre în contact cu munca umană dacă este ca ea să capete o valoare economică. Inițial produsul natural, într-o organizaţie economică care se bazează pe diviziunea muncii, nu are încă nicio valoare efectivă. Dacă ne adâncim cu gândirea în imaginea că valorile iau naştere printr-o îmbinare, să zicem, a materialității naturale cu munca, atunci, chiar dacă la început doar sub forma unui fel de formulare algebrică, vom avea posibilitatea de a ne apropia oarecum de o funcție a formării valorii. Vom putea să ne formăm uşor o reprezentare despre faptul că această acumulare de valoare nu se petrece așa simplu, la modul că ar putea fi însumate munca și elementul natural. Munca modifică elementul natural, deci acolo va fi o funcţie mai complicată decât o simplă adunare. Dar orişicât, vom putea să ne sprijinim pe ceea ce am spus deja: Vedem valoarea economică luând naştere atunci când produsul natural este preluat iniţial de munca umană.
Prima treaptă a acestei preluări a produsului natural de către munca umană este cea pe care se lucrează nemijlocit pământul. Aceasta este ceea ce ne conduce la a considera cultivarea, gospodărirea pământului ca punct de pornire pentru orice activitatea economică. Această gospodărire a pământului este fireşte premisa pentru orice altă activitate economică. Acum însă, mergem la celălalt capăt al activităţii economice. – Nu este nevoie să dezvolt astăzi mai mult această parte, rezultă cu siguranţă din conferinţele anterioare că şi așa ceva, când cineva realizează o deplasare a valorilor, şi aceasta intervine în mişcarea valorilor. Deci mergând pe cealaltă parte, cum va trebui să facem aici, dacă vrem să căutăm ce este comparabil de o parte și de alta? Dacă am considera, de exemplu, „natură înmulţită cu munca” ca fiind valoarea care vine din prima parte, sau vreo funcţie, aşa cum am spus de la început, ar trebui să ajungem totuși să găsim ceva comparabil în partea de aici. Să compară spiritul cu natura nu va merge, fără îndoială; căci în acest caz nu prea veţi găsi vreun punct de comparaţie, şi mai ales nu prin consideraţii economice, chiar și numai din cauză că acolo intră ceva extraordinar de subiectiv.
Gândiţi-vă la o economie rurală simplă, care, de exemplu, este închisă în sine. Se pot găsi astfel de economii, cel puţin parţial închise. O astfel de economie va consta în ceea ce se produce – să zicem că facem abstracţie chiar și de piaţă şi administrație – de către fermieri, de agricultori, de meşteşugarii care îi îmbracă pe oameni, de câtiva alţi meseriași, şi aşa mai departe, în esenţă nu de către proletari – aceştia nici măcar nu vor fi acolo, însă pentru această abordare, la început nici nu avem nevoie să ne îndreptăm atenţia asupra acestora, căci ceea este de considerat pentru ei ne va ieși în evidență pe parcursul expunerilor. Apoi, în această economie rurală va exista învăţătorul, preotul, sau câțiva preoţi, câțiva învăţători, care vor trebui, dacă avem o economie rurală pură, să trăiască din ceea ce le cedează ceilalţi din ceea ce au ei. Iar ceea ce se dezvoltă ca viaţă spirituală liberă va trebui să se desfăşoare în esenţă între preoţi şi învăţători – eventual se va mai adăuga administratorul comunității –, însă acolo, între aceşti oameni se va desfăşura în esenţă viaţa spirituală liberă. Şi va trebui să ne întrebăm: Cum ajungem de fapt la o apreciere, la o evaluare în acest circuit economic simplu?
Altă viaţă spirituală liberă nu prea va mai fi prezentă acolo. E greu de crezut că acolo va lua naştere un romancier în persoana învăţătorului sau a preotului; căci dacă economia rurală este închisă în sine, atunci el nu va putea vinde prea mult. Un romancier ar putea să câştige ceva dacă ar fi în stare în acelaşi timp să le insufle ţăranilor, croitorilor şi cizmarilor o curiozitate deosebită în privinţa romanelor sale. Atunci ar putea realmente să iniţieze imediat o mică industrie, nu-i aşa? Însă ar fi extraordinar de costisitor. În orice caz nu ne putem imagina că așa ceva ar exista în această mică economie rurală. Vedem deci că viaţa spirituală liberă trebuie să aştepte mai întâi existenţa anumitor condiţii. Însă probabil ne putem reprezenta cum, prin faptul că acolo se află un preot, un învăţător şi un administrator al comunității, se realizează evaluarea a ceea ce înfăptuiesc aceşti muncitori spirituali – căci în sens economic ei sunt desigur muncitori spirituali.
Care este precondiția pentru ca aceşti muncitori spirituali să poată de fapt trăi în sat? Precondiția este ca oamenii să-şi trimită copiii la şcoală şi să aibă nevoi religioase. Nevoile spirituale sunt premisa de bază. Fără acestea nici aceşti muncitori spirituali nu ar fi vreodată acolo. Iar acum va trebui să ne întrebăm: Cum vor evalua aceşti muncitori spirituali produsele lor, predica să zicem – căci şi acestea trebuie înţelese din punct de vedere economic – şi lecțiile de la școală, cum le vor evalua din punct de vedere economic? Cum se va evalua acesta din punct de vedere economic în întreaga circulaţie economică? Aceasta este întrebarea fundamentală.
Ei bine, la felul în care se evaluează aceasta ajungem numai dacă mai întâi vedem clar în minte: Ce trebuie să facă ceilalţi oameni? Aceştia trebuie să efectueze munca fizică. Prin aceasta ei produc valori economice, prin faptul că efectuează muncă fizică. Dacă nu ar exista nicio nevoie de predici şi de învăţământ, atunci ar trebui şi preotul şi învăţătorul să facă tot muncă fizică, atunci toţi ar face muncă fizică, și s-ar elimina de tot viaţa spirituală. Fireşte, în acest caz nu am avea nevoie să vorbim de o evaluare a realizărilor spirituale. La această evaluare a realizărilor spirituale ajungem dacă luăm în considerare faptul că exact de această muncă fizică trebuie scutiţi preoţii şi învăţătorii; căci dacă ei vor să-şi efectueze munca lor, care este și dorită de altfel, va trebui ca cineva să facă munca fizică în locul lor. Așa că acolo va putea cu adevărat să fie introdus ceva în şirul gândurilor, ceva ce se poate concepe cel puţin în sens general. Căci, să presupunem că este cerință doar de o jumătate din numărul predicilor şi de o jumătate din lecțiile de clasă –, ce ar trebui să se întâmple în acest caz? Deoarece nu este posibilă angajarea unei jumătăţi de preot şi a unei jumătăţi de învăţător, este necesar ca preotul şi învăţătorul să se dedice şi ei un anumit timp unei munci fizice. Iar evaluarea care va trebui să se facă pentru aceștia doi, va trebui aşadar să rezulte din, de cât de multă muncă fizică au fost ei scutiți. Aceasta dă măsura pentru evaluarea muncii lor spirituale. Unul dă muncă fizică, celălalt o economiseşte şi îşi evaluează munca spirituală în funcţie de cât de multă muncă fizică a putut economisi cu această muncă spirituală a sa. Aveţi aici, în cele două domenii diferite ale vieţii economice, dacă analizăm problema din punct de vedere economic, faptul că şi o predică trebuie să aibă valoare economică pentru noi, aveți aici ce ne indică cum ea capătă valoarea sa economică. Ea o dobândeşte prin faptul că este scutită muncă, în timp ce pe de cealaltă parte trebuie făcută muncă.
Acest fapt străbate însă întreaga viaţă spirituală. Ce semnificaţie are din punct de vedere economic faptul că cineva pictează un tablou, la care lucrează chiar zece ani, să zicem? Aceasta înseamnă că tabloul capătă pentru acest pictor o valoare prin faptul că după aceea el poate picta din nou, alţi zece ani la un alt tablou. Aceasta însă el nu o poate face altfel decât prin faptul că a cruțat munca fizică pentru zece ani. Tabloul va trebui să valoreze tot atât de mult cât face munca fizică pentru producerea altor produse timp de zece ani. Şi chiar dacă luaţi și astfel de cazuri complicate, ca cel pe care l-am prezentat astăzi la începutul acestei ore, veţi ajunge tot la aceleaşi concluzii. Acolo unde este vorba de rezultate ale muncii spirituală ajungem întotdeauna, atunci când vrem să găsim noţiunea valorii, la cealaltă noţiune, noţiunea muncii economisite, a muncii care este scutită.
Aceasta a fost marea greşeală a marxiştilor, că au considerat întreaga problemă numai din punctul de vedere al muncii fizice, şi au vorbit despre faptul că în valoare trebuie văzută munca cristalizată, un produs în care este încorporată munca. Dacă cineva pictează un tablou: spiritul pe care îl pune înăuntru pictând de-a lungul a zece ani, acesta este fireşte unit cu tabloul; însă acest lucru îl pot calcula cel mult cei care cred că spiritul ar fi muncă umană lăuntrică transformată. Aceasta este un nonsens. Spiritualul nu poate fi comparat pur şi simplu cu naturalul. Și aici nici nu este vorba de faptul că atunci când efectuez o realizare spirituală, în aceasta s-ar afla înmagazinată în vreun fel muncă. Munca ce este înmagazinată nu este ceva de luat în calcul din punct de vedere economic. Ea poate, ca muncă fizică, să fie foarte neînsemnată. Și oricum ceea ce intră în consideraţie ca muncă fizică se încadrează în celălalt concept, al muncii fizice. Ceea ce dă valoare realizării spirituale este munca pe care o pot economisi, munca de care sunt scutit de acum înainte prin aceasta.
Astfel, pe de o parte a procesului economic se obţine forţa formatoare de valoare, prin faptul că munca este adusă la produs, întrebuințată asupra produsului – produsul atrage munca. Pe de cealaltă parte produsul radiază munca în afară, cauzează munca; valoarea este la origine acolo, ea pricinuieşte, generează munca.
Prin aceasta suntem în situaţia – deoarece avem acum ceva comparabil, și anume munca de o parte a procesului economic şi munca de cealaltă parte – , suntem într-adevăr în situaţia de a aduce lucrurile într-o relaţie unul cu celălalt. Dacă putem spune o dată: valoarea este egală cu «natura înmulţită cu munca», v = n × m, atunci trebuie să spunem în celălalt caz: «spirit minus muncă», v = s − m.
|
v = n × m |
 |
Tabla 11 |
Este exact direcţia opusă. Munca fizică are un sens numai când, cel care doreşte ca ea să facă parte din economie, o face el însuși. Pe când în domeniul spiritual ceea ce intră în relaţie cu ceea ce s-a efectuat, este o muncă pe care a făcut-o cineva pentru altcineva – este aşadar cea care trebuie introdusă în sens negativ în procesul economic.
Este foarte ciudat: Dacă urmărim istoria economiei naţionale, atunci găsim de fapt pretutindeni lucrurile care sunt corecte, însă practic numai limitat la o sferă. Sunt anumiţi profesori de economie care sunt categoric de părerea: munca dă obiectelor o valoare – şcoala lui Smith, şcoala marxistă şi aşa mai departe. Însă sunt şi alte şcoli, care au cealaltă definiţie, care este la rândul ei corectă pentru o anumită sferă, că ceva devine capital, punct de pornire al valorii prin faptul că economiseşte muncă. Amândouă sunt corecte. Numai că prima este valabilă pentru tot ceea ce are de a face cu natura, cu pământul; cealaltă este valabilă pentru ceea ce se află în corelație cu spiritul. Între aceste două extreme se află un al treilea element. Putem spune: De fapt niciuna dintre aceste extreme nu este prezentă în mod pur, ci numai într-un mod apropiat de pur; căci la urma urmei munca spirituală este deja acolo când din doi culegători de mure – nu-i aşa, culegerea de mure capătă valoare economică doar prin faptul că culegătorii se duc în pădure şi îşi efectuează munca –, când dintre cei doi culegători de mure unul este mai nepriceput şi munceşte în locuri unde cresc puţine mure; atunci murele sale au o valoare mai mică, deoarece aceeaşi cantitate este plătită cu acelaşi preţ ca şi la celălalt, care îşi caută o zonă cu mure din abundenţă şi prin urmare culege mai mult. Aşadar, nicăieri nu avem extrema în formă pură. Chiar și la culegerea murelor este munca spirituală – nu ar trebui numită astfel – , căci munca bazată pe combinații și deducții este creatoare de valoare în aceeaşi măsură ca la cel care aduna manuscrise, cel puţin creatoare de valoare redistribuită.
Astfel că putem spune: Avem într-o direcţie munca şi în cealaltă direcţia avem de asemenea munca. Și prin aceasta dobândim posibilitatea de a compara valorile economice. Însă tocmai această comparare o face procesul economic însuşi. Noi putem doar să-l ridicăm într-un anumit mod în sfera rațiunii. Aşa cum toate lucrurile despre care am vorbit de-a lungul acestor zile, constau în faptul că anumite procese instinctive sunt ridicate până la înţelegerea raţională.
Aşadar, în formă pură nu avem nimic din cele două extreme. Pe de cealaltă parte a procesului economic avem mereu, oricât ar combina pictorul și prin combinaţiile pe care le face şi poate chiar, să zicem, prin forţă clarvăzătoare, care nu este conceptibilă de niciun fel în domeniul economic, dacă acest pictor vrea să creeze ceva ce intră în considerare în economie, atunci şi el trebuie și să efectueze muncă fizică un piculeţ pentru aceasta. Se poate ca marele său geniu să-i permită să fie un leneş îngrozitor, însă din când în când va trebui totuşi să ia şi pensula în mână. Aşadar, şi el va trebui să lucreze un pic, tot aşa cum chiar şi în cazul culesului de mure este folosită puţină forţă combinatorie. Nu putem prinde cantitativ în mod net, precis, lucrurile care se desfășoară în realitate, ci trebuie să le prindem cu mintea, să le concepem în acțiune, în desfășurarea lucrurilor. Prin urmare le putem cuprinde cu noţiunile noastre doar dacă conştientizăm că aceste noţiuni sunt în mişcare neîncetată.
Între acestea două se află acel lucru la care se poate percepe mai clar cum în întreprinderi munca fizică şi munca spirituală lucrează una în alta, mergând încoace şi încolo. Aş spune: Aşa cum de exemplu într-o oarecare mașină este o mișcare regulată încoace şi încolo, tot astfel într-o întreprindere merg încoace şi încolo: munca fizică merge într-o direcţie, iar munca spirituală invers. Iar apoi avem în această reală interacțiune de muncă din cele două direcții opuse, ceea ce se manifestă ca al treilea element între acestea două în procesul economic, adică cu alte cuvinte: Atunci când cineva trebuie să facă o muncă fizică, iar prin capacitatea sa spirituală combinatorie este scutit în parte de munca fizică, așadar atunci când face ambele tipuri de muncă împreună, ceea ce este de fapt mereu cazul real. Însă acest caz real se apropie când mai mult de prima formulă: v = n × m, când mai mult de a doua formulă: v = s − m. Ceea ce este dat în cea de-a doua formulă, s-ar îndeplini efectiv numai dacă ar putea fi între consumatori cineva care n-ar face nimic altceva în afară de a economisi muncă fizică prin muncă spirituală. Acest lucru l-ar putea face însă numai cineva care s-ar naşte ca adult pe pământ.
Din aceasta vedeți că este posibil să privim în procesul economic şi din acest punct de vedere evaluarea elementelor naturale pe de o parte, şi a elementelor spirituale pe de cealaltă parte. Și aceasta ne dă posibilitatea de a spune: Acolo unde interacţionează pozitivul şi negativul, acolo trebuie să apară o poziţie de mijloc. Poate să predomine pozitivul, sau poate să predomine negativul. Să presupunem acum preponderența pozitivului. În cazul economiei rurale, în mod cert va predomina pozitivul; căci în mod sigur, nu va exista un interes extins pentru munca spirituală dincolo de cea mai strictă necesitate; dar cu cât viaţa devine mai complicată, sau – așa cum este exprimat în mod sentimental – cu cât cultura progresează mai mult, cu atât mai mult va fi preţuită munca spirituală, după cum ştiţi şi dumneavoastră în mod empiric. Aceasta înseamnă, cu cât mai multă muncă se economiseşte, atât mai mult ceva negativ acţionează împotriva pozitivului. Gândiţi-vă că prin aceasta, caracterizând chestiunea în acest fel, cuprindem în fapt un proces real. Aici nu este vorba de faptul că munca fizică este pe de o parte utilizată, iar pe de cealaltă parte este cumva nimicită – acesta nu ar fi un proces real în sens economic, ci ar putea însemna cel mult un proces natural –, ci aici este vorba de faptul că toată munca fizică care se efectuează este în întregime formatoare de valoare, că nimic din ea nu este distrus, că ceea ce acţionează împotriva ei, economisirea muncii, lucrează împotriva ei doar în sens numeric, deci influenţează valoarea muncii fizice exclusiv din punct de vedere numeric. Însă datorită acestei influenţe numerice avem de fapt posibilitatea de a exprima într-un fel tot real ceea ce se întâmplă efectiv acolo. Sunt activi aşadar cei care fac muncă fizică, sunt activi cei care fac muncă spirituală, și în ceea ce este realizat, este vorba o dată de muncă făcută pozitiv, şi o dată de o astfel de muncă, care de fapt semnifică o economisire a muncii. Abia prin aceasta se generează de fapt evaluarea definitivă, finală.
Aş dori aşadar să spun: Prin aceasta lucrurile dobândesc caracter numeric concret, și devine posibil să le cuprindem în formă numerică prin faptul că acelaşi lucru vine din două părţi diferite, şi numai evaluarea se modifică. Aşadar, după cum am spus, atunci când cultura avansează, ocupaţiile spirituale capătă din ce în ce mai multă importanţă. Însă aceasta are ca efect faptul că totodată munca fizică este activă cu o putere tot mai mică în procesul evaluării. Deci forţa fizică este utilizată, trebuie utilizată tot mai mult chiar şi în progresare. Odată cu progresul culturii este necesar ca şi cultivarea solului să fie făcută mai productivă. Trebuie lucrat mai mult în sensul pozitiv. Însă puterea de a da valoare îi este de fapt luată muncii fizice, dar îi poate fi luată numai dacă cei care fac această muncă au într-o tot mai mare măsură nevoie de ceea ce poate fi realizat pe partea spirituală. Astfel că aici intră în joc din nou un element uman în economie. Nu puteţi ocoli deloc elementul uman care intervine aici; însă acest element uman care intervine aici este ceva ce, odată cu progresul vieţii spirituale, se ridică ca o necesitate obiectivă.
Este adevărat că la început, atunci când în sat vor fi fost doar preotul şi învăţătorul, nu exista multă viaţă spirituală; însă, să presupunem că sunt două sate: în primul sat preotul şi cu învăţătorul sunt oameni mediocri. Aici, lucrurile vor merge și mai departe tot așa ca acum. În cel de-al doilea sat preotul şi învăţătorul sunt amândoi oameni extraordinari. Ei vor putea să stârnească tot felul de interese de natură spirituală în generaţia următoare, şi poate chiar este în puterea lor să facă să li se alăture și să se stabilească în sat, în beneficiul generaţiei viitoare, o a treia personalitate care este productivă din punct de vedere spiritual. În această privinţă, elementul spiritual are o forţă foarte eficace, care acţionează din nou în economie. Însă ce înseamnă atunci întregul proces? Întregul proces nu înseamnă în definitiv nimic altceva decât: Ceea ce, în activitatea economică pur materială, ca muncă, deci ca forţă formare de valoare în cadrul muncii, are o valoare infinit de mare, va fi – devalorizat nu pot spune –, însă va fi tot mai mult redus numeric, de către ceea îi vine în întâmpare din partea opusă. Și atunci interacţiunea dintre tot ce este prelucrarea pământului şi ceea ce se întâmplă pornind din domeniul spiritual, trebuie să fie astfel încât într-un anumit sens cele două să se compenseze reciproc din punct de vedere economic. O anumită compensare va fi singurul lucru corect, potrivit.
Aici apar din nou raporturi de-a dreptul complicate; căci poate ieși la iveală că într-un loc există prea multe persoane care produc ceva spiritual, fapt care însemnă că acţionează o forţă prea puternică, care economiseşte prea multă muncă. Atunci iese o valoare negativă, iar oamenii nu mai pot trăi împreună dacă nu se echilibrează reciproc. Astfel că în această compensare care apare în acest caz, avem un anumit plafon. Acest plafon însă este dat prin faptul că pentru fiecare regiune economică există, prin însăşi natura lucrurilor, un raport care asigură balanța între producţia agricolă pe de o parte şi producţia spirituală, pe de cealaltă parte.
Şi până când nu se ia în considerare, în știința economică, care este raportul între producţia agricolă, în sensul cel mai larg, fireşte, şi realizările spirituale, până când această problemă, care aproape că nu a fost deloc abordată, să fie cercetată foarte serios, nu putem obţine o știință economică corespunzătoare nevoilor actuale.
Este deja necesar acum ca mai întâi de toate să se efectueze astfel de muncă care lucrează pornind de la datele concrete, din care ne putem convinge cum – privind obiectiv, fără să intervină în aceasta improbitatea și agitația – ajunge o regiune economică, de exemplu, să fie nesănătoasă din punct de vedere economic din pricina faptului că sunt activi prea mulţi lucrători în domeniul spiritual. Şi ce forţă de a se cultiva mai departe are o astfel de regiune, în care acest plafon, despre care tocmai am vorbit, încă nu este atins. Căci progresul este posibil într-o anumită regiune numai atâta vreme cât acest plafon, care este dat de compensarea necesară, încă nu a fost atins. Aşadar, va fi vorba ca mai întâi să se caute elementele economiilor închise, care în prezent încă există – există părţi din acestea pretutindeni, căci intrăm încet în economia mondială –, să fie căutate elementele acolo unde încă există economii închise pentru o regiune, şi să se cerceteze bunăstarea de ansamblu a regiunilor unde trăiesc relativ puţini poeţi, pictori, industriaşi inteligenţi şi aşa mai departe, unde există în continuare foarte multă agricultură şi alte activități care au de a face cu pământul, şi de asemenea să fie cercetate alte regiuni, în care situaţia este inversă. În acest fel, pornind de la ceea ce ne este accesibil, trebuie să elaborăm în mod empiric anumite legităţi care rezultă, pentru o elaborare teoretică a unei balanțe între agricultură, prelucrarea pământului în sens larg, pe de o parte şi activitatea spirituală pe de cealaltă parte. Aceasta va fi realmente necesar, ca pentru o regiune să se introducă categoria de mijloc a lucrătorilor care efectuează muncă spirituală, care nu falsifica întreaga balanţă, şi pe de cealaltă parte şi categoria de mijloc a lucrătorilor care efectuează muncă fizică, şi să se facă balanța, pentru ca din acesta să rezulte modul în care o categorie acţionează compensator asupra celeilalte.
Aici se află un punct care este de o importanţă foarte mare pentru cel care în prezent doreşte să contribuie cu ceva la dezvoltarea mai departe a științei economice; căci este realmente astfel, că această problemă, care trebuie să se afle la baza oricărei reflecţii asupra preţului şi valorii, abia dacă este văzută undeva în mod corect în prezent.
Unora dintre dumneavoastră le-am spus deja ieri [ A cincea discuție de seminar ]: Oamenii, în gândirea economică, sunt mereu ispitiţi să gândească parţial, să nu gândească total. – Spengler, la sfârșitul volumul doi al lucrării sale «Declinul occidentului» are cu siguranţă nişte observaţii cu totul extraordinare privind economia; însă el îşi ruinează observaţiile strălucite prin faptul că lucrurile pe care el le cuprinde cu privirea într-o anumită măsură din punct de vedere istoric, nu poate ajunge să le regândească în actuala economie. El indică într-un mod extraordinar de corect felul în care, în economia antică încă era preponderent acel fel de economie care provine din prelucrarea pământului, şi cum în prezent este preponderentă acea economie care constă într-o gândire în bani, care deci este de fapt muncă spirituală. Însă el nu vede că ceea ce el constată din punct de vedere istoric sunt două stadii ale economiei, care încă stau și astăzi unul lângă celălalt, care nu s-au succedat istoric, adică unul să-l înlocuiască pe celălalt. Ele şi în prezent stau unul lângă celălalt, tot așa cum în prezent ceea ce este primitiv este înăuntrul celor care sunt cele mai avansate. Nu-i aşa? – afară găsim amibele, care se târăsc de colo-colo, şi mai găsim același lucru în propriul nostru sânge, în leucocite. Elementele care sunt prezente istoric, şi în natură se află în prezent unele lângă altele – la fel se întâmplă şi în economie. Cele mai diverse condiții coexistă. Câteodată se întâmplă chiar ca, în privinţa a ceea ce există într-o, să-i spunem, economie cultivată, tocmai ceea ce este cel mai cultivat să se înapoieze la cel mai primitiv, astfel că efectiv se poate spune: Valorile care sunt create prin faptul că oamenii trăiesc într-o cultură superioară, aceste valori se întorc într-un anumit mod înapoi la troc, deoarece aceia care fac economii de muncă – care își economisesc muncă – realmente fac schimb între ei de aceste economii de muncă, potrivit situației, pentru a-şi satisface reciproc anumite trebuinţe. Aceasta se petrece cu siguranță, astfel că adesea pe treapta de cea mai înaltă dezvoltare, găsim iarăși cele mai primitive procedee exact pentru lucrurile cele mai avansate.
Asta este ce am vrut să vă prezint astăzi, astfel ca mâine să vă mai pot da măcar o sumară încheiere.
