Biblioteca antroposofică


Corecturi

Rudolf Steiner

CURSUL DE ECONOMIE

GA 340

CONFERINŢA a XIV-a

Dornach, 6 august 1922

Din consideraţiile pe care le-am făcut în această perioadă veţi fi înţeles că aici este într-adevăr vorba de a găsi noţiuni, mai bine zis imagini privind viaţa economică, prin care ne putem cufunda efectiv în această viaţă economică. În niciunul din domeniile de care ne ocupăm în prezent în cadrul mişcării antroposofice, şi la a cărui impulsionare particip, nu este convingerea mea că ar trebui făcut praf tot ce există deja ca rezultate ştiinţifice; dimpotrivă, convingerea mea este că avem în cadrul însăși științei noastre, o gamă vastă de lucruri utilizabile, folositoare, numai că mânuirea acestora, atât în ştiinţele naturale cât şi în alte ştiinţe necesită o dezvoltare esenţială. Şi astfel am vrut să vă dau în principal astfel de imagini conceptuale, care vă pot oferi puncte de reper, pentru a utiliza în mod corespunzător materialul folositor în mare măsură care deja există în ştiinţa economică. De aceea v-am dat astfel de imagini, care trebuiau să fie vii în mod nemijlocit. Viul însă – să vă fie foarte clar acest lucru! – are întotdeauna mai multe înţelesuri. De aceea este posibil ca mulţi dintre dumneavoastră să plece de la aceste conferinţe cu sentimentul de a avea ceva de obiectat împotriva cutărui sau cutărui lucru. Într-un anumit sens, dacă aceasta se întâmplă cu o seriozitate autentică, dintr-un adevărat spirit de cercetare, mă bucur că există acest sentiment; căci acest sentiment trebuie să existe mereu faţă de ceea ce este viu. Viul nu tolerează teoria dogmatică. Și tot așa trebuie și dumneavoastră să concepeţi imaginile conceptuale pe care vi le-am dat.

O imagine conceptuală cu extraordinar de multe înţelesuri este cea a banilor care îmbătrânesc sau se uzează. Însă cu astfel de imagini conceptuale este astfel încât trebuie să le avem în față așa cum, să zicem, am avea în față un om în creștere. Avem sentimentul general: el va putea se realizeze cutare sau cutare lucru de însemnătate. Ne putem apoi poate forma reprezentări despre felul în care el realizează aceasta. Însă aceste reprezentări, felul în care el realizează acel lucru, nu este neapărat necesar să fie corecte. Respectivul poate realiza acel lucru în alt fel. Şi astfel, și pentru conceptul de bani care se uzează, dumneavoastră puteţi găsi diferite modalităţi prin care se întâmplă această uzare a banilor. Încerc să vă prezint acel mod care provine cel mai puţin dintr-o gândire birocratică, care este gândit mai mult astfel încât să rezulte din viaţa economică însăşi.

Se pot face obiecţii peste obiecţii. Vreau să vă atrag atenţia cum se poate foarte uşor obiecta: Prin ce ar trebui să se determine, de exemplu, faptul că un întreprinzător oarecare trebuie să introducă în întreprinderea sa bani tineri, întrucât probabil în scurt timp nu se mai poate şti dacă aceşti bani au fost tineri sau nu; căci întreprinderea merge mai departe. Da, dar trebuie să vă gândiţi pe de altă parte că respectivul nu ia banii din aer, ci îi împrumută de la cineva. Şi deoarece ştiţi din lucrarea mea Punctele centrale ale problemei sociale că nu consider că dobânda ca atare trebuie să fie eliminată când banii au valoare, ci că într-o anumită măsură ea este necesară în viaţa economică, veţi spune: Oare cum o să primesc, eu ca întreprinzător, banii de la cei care ar trebui să-mi împrumute aceşti bani, dacă eu le voi plăti dobândă doar o perioadă extrem de scurtă? Aceştia îmi vor da bani într-un mod în care ei să poată primi dobânda de la întreprinderea mea pe o perioadă de timp cât mai lungă. – Atunci poate veți găsi că nu este nici pe departe suficient acest lucru, să lăsați banii să îmbătrânească în acest mod. Şi vă puteţi gândi apoi mai departe asupra modalității, ca poate pe banii care au fost emişi astăzi să nu se imprime anul în curs, ci o dată ulterioară, astfel ca până atunci să aibă o valoare crescătoare, iar abia apoi una descrescătoare.

Pe scurt, un lucru care are viață, care trăieşte se poate înfăptui în cele mai diferite moduri. Prin urmare, în momentul în care omul însuşi tratează problema în mod viu, este dată imediat posibilitatea ca aceasta să se realizează în cele mai diferite moduri; tot aşa cum şi un om îşi poate folosi capacitățile în cele mai diverse moduri. Aceasta este caracteristica intrinsecă a conceptului care nu este dogmatic. Însă abia atunci când vă însuşiţi astfel de concepte, în special în ştiinţa economică, abia atunci veţi vedea cum intervin lucrurile în viaţă şi cum abia pe o astfel de bază puteţi folosi ceea ce există astăzi, chiar dacă doar ca rezultat al unor observaţii parţiale, în știință economică.

Luaţi de exemplu disputele asupra preţului, şi veţi găsi că acolo vi se spune că condiţiile care determină nivelul preţului pe partea vânzătorului ar fi acestea: nevoia de bani a acestuia, valoarea pe care o au banii, costurile de producţie care trebuie acoperite, şi concurenţa existentă. Însă când analizaţi aceste noţiuni veţi găsi peste tot că într-adevăr puteţi gândi cu totul corect asupra acestor noţiuni, însă cu aceste noţiuni nu puteţi pătrunde în realitatea economică, din simplul motiv că trebuie mai întâi să vă întrebaţi: Este o situaţie sănătoasă din punct de vedere economic atunci când un anume întreprinzător la un moment dat are nevoie de bani şi prin aceasta, conform nevoii sale de bani, măreşte sau micşorează preţurile, este şi aceasta, ceea ce se poate numi valoare de întrebuinţare a banilor, ceva ce poate acţiona în mod sănătos? – Ambele pot acţiona în mod sănătos sau maladiv. Şi, iarăși, dacă vă gândiţi la costurile de producţie, poate fi de dorit ca, pentru a rezulta un preţ sănătos, să nu se gândească la felul în care reies preţurile considerând costurile de producţie ca pe ceva absolut, ci să se reflecteze la felul în care ar trebui micşorate costurile de producţie pentru un articol, astfel încât acesta să aibă un preţ sănătos pe piaţă. Aşadar, este vorba să aveţi astfel de concepte, care pot cu adevărat începe cu începutul lor. Pe cât de puţin puteţi lăsa un om să-și înceapă viața în cel de-al douăzeci şi cincilea an al vieţii sale, tot atât de puţin ar trebui lăsate să înceapă în mod arbitrar noţiunile care intervin în viaţă. Noţiunile economice nu ar trebui lăsate să înceapă, de exemplu, cu concurenţa vânzătorului sau a cumpărătorului: căci se pune problema dacă, sub anumite premise, greşeala economică principială nu este tocmai faptul că există o concurenţă exagerată între vânzători sau între cumpărători. Acestea sunt lucrurile de care trebuie foarte serios să se țină seama tocmai în privinţa a ceea ce este principial.

Şi lăsând la o parte dacă considerați a fi corect una sau alta în dezbaterile pe care le-am avut: pe întreg parcursul conferinţelor s-a urmărit ca noţiunile să fie vii. Apoi, ele arată singure, într-un caz dat, unde trebuie modificate. Important este ca noi să fim aduşi pe calea acestor concepte vii. Şi astfel, ne putem spune: Dacă pe de o parte avem banii care se uzează, adică banii care îmbătrânesc, am încercat să arăt, exact prin faptul că banii intră în circulaţie figurând ca banii de achiziţii, bani de creditare şi bani pentru donaţii, tocmai prin aceste caracteristici particulare ale banilor am încercat să arăt cum, dacă banii funcţionează fără piedici, în mod pur economic, prin aceasta, pur şi simplu prin nevoile care apar atunci, va lua naştere pe de o parte nevoia de bani tineri, pe de altă parte nevoia de bani bătrâni, vechi.

Toate acestea ar trebui să le pot dezvolta timp de săptămâni întregi, atunci aţi vedea că se integrează pe deplin într-o economie sănătoasă, iar dacă în cadrul acestui corp economic apare undeva o boală, atunci s-ar vedea că această chestiune poate fi vindecată tocmai prin observarea acestor lucruri.

Ce ia naştere de fapt, dacă gândim în acest fel, că în banii aflaţi în circulaţie avem cu adevărat un fel de imagine a ceea ce este de asemenea deteriorabil în cele mai variate bunuri de consum?  – căci în sens economic realizările spirituale sunt tot bunuri de consum. În banii care se uzează avem curentul paralel la bunurile, mărfurile, valorile, deci valorile reale care se uzează. Ce avem aşadar de fapt – putem extinde aceasta asupra întregii economii mondiale – când cuprindem cu privirea acest paralelism dintre valoarea nominală şi valoarea reală? Avem de fapt în aceasta în esență ceea ce poate fi numit contabilitate extinsă asupra întregii economii mondiale. Este contabilitatea economiei mondiale; căci operația care se face atunci când o înregistrare se duce într-o parte sau în alta, nu înseamnă nimic altceva decât scrierea înregistrării într-un alt loc. Aceasta se realizează în plan real prin faptul că banii şi marfa trec dintr-o mână în alta. În definitiv este absolut acelaşi lucru dacă, într-o  contabilitate uriaşă, care se extinde asupra întregii economii mondiale, este creată posibilitatea de a plasa înregistrarea în locul potrivit şi apoi de a dirija întregul astfel încât doar să se rescrie soldurile conturilor, activele, sau să înscrii însemnarea respectivă pe o hârtie și să o dai persoanei în cauză astfel ca problema să fie realizată în mod real. Avem aşadar contabilitatea mondială ca circulaţie a banilor. Şi aceasta ar fi –  așa cum în fond poate vedea oricine –, spre ce trebuie să se tindă de fapt. Căci prin aceasta am restituit banilor sigurul lucru pe care ei îl pot reprezenta de fapt: mijlocul exterior pentru schimb. Căci de altfel banii nu sunt totuşi nimic altceva, dacă privim până în adâncurile economiei naţionale, decât mijloc pentru schimbul reciproc al rezultatelor muncii. Căci în realitate oamenii trăiesc din rezultatele muncii, şi nu din simbolurile acestor rezultate.

Se poate însă, tocmai prin faptul că banii falsifică într-un anumit sens rezultatele muncii, se poate ca apoi, printr-un fel de comerţ intermediar cu bani să intervină o falsificare a întregii economii. Însă aceasta este o falsificare posibilă exact atunci când banilor nu li se atribuie adevăratul lor caracter.

Acum însă este necesar să vedem – şi am indicat aceasta în special ieri –, că rezultatele muncii trebuie judecate în modurile cele mai diferite cu privire la ceea ce circulă ca valori în viaţa economică. Am putut să atragem ieri atenţia asupra felului în care ceea ce este iniţial obținut din natură şi asupra căruia este utilizată munca umană, corespunde în fapt imaginii că munca este combinată cu obiectul natural, astfel încât procesul economic se poate începe aşa-zicând într-un loc, spunându-se: Valoarea este generată prin munca pe care o adaug unui produs al naturii. Însă în procesul economic există şi curentul opus, care intervine atunci când apar realizări spirituale. Prin faptul că apar realizări spirituale devine necesară introducerea unei alte formule de evaluare, dacă pot să mă exprim astfel. Şi anume, o realizare spirituală valorează atât de mult, pe cât de multă muncă economisește cel care o realizează. Aşadar, cel care creează un tablou, furnizând prin aceasta o valoare, o valoare pentru care există un interes, altfel nu ar reprezenta o valoare, acesta trebuie evaluată în aşa fel încât lui să-i fie economisită aceeaşi cantitate de muncă de care are nevoie pentru a-și satisface nevoile până când va realiza din nou un tablou, în același fel. Astfel că se poate vedea: Prin faptul că în procesul economic realizările spirituale se opun acelor realizări care se bazează exclusiv pe prelucrarea naturii, deci pe muncă manuală, respectiv pe prelucrarea prin mijloace de producţie – prin faptul că pe de o parte este necesară muncă unită cu mijloacele de producţie, pe de cealaltă parte trebuie economisită muncă –, prin aceasta ia naştere acest circuit economic constituit din două curente opuse, care trebuie să se compenseze în mod sănătos.

Acum se pune întrebarea: Cum trebuie să se compenseze acestea? Nu-i aşa?, mai întâi avem nevoie doar să ne gândim la contabilitatea generală a întregii economii mondiale; căci în cadrul acestei contabilităţi generale ar rezulta ceea ce trebuie să se anuleze reciproc. Şi acolo va lua naştere preţul. Se pune însă problema ca înregistrările din această contabilitate generală să aibă o semnificaţie. Înregistrările ar trebui să însemne ceva. O înregistrare, A, pe care o înscriu în contabilitatea mea generală trebuie să corespundă cu ceea ce pot numi „muncă unită cu natură”, sau o altă înregistrare, B, trebuie să corespundă cu „atâta muncă se economiseşte prin această realizare”. Deci fiecare astfel de înregistrare trebuie să însemne ceva. Şi poate însemna ceva doar atunci când reprezintă ceva ce este comparabil sau cel puţin este făcut să fie comparabil prin economie; căci nu se poate întreba pur şi simplu: Câte nuci valorează un cartof? –  Pur şi simplu, acest lucru nu se poate întreba. Problema se pune: Nuca reprezintă un produs natural, unit cu munca umană; cartoful reprezintă un produs natural, unit cu munca umană; cum trebuie comparate cele două valori?

Aici va fi vorba de a găsi ceva care oferă cu adevărat posibilitatea de evalua valorile economice unele în raport cu altele. Problema devine încă mai complicată atunci când, de exemplu, se scrie un eseu, care în sens economic trebuie să valoreze tot atât de mult cât munca manuală cu un mijloc de producţie care este economisită în acest fel, minus cantitatea foarte mică de muncă depusă pentru scrierea lucrării. Însă în orice caz vă puteţi imagina că nu este tocmai o chestiune simplă, de a găsi soluția pentru cum se pot compara, estima reciproc aceste lucruri. Şi totuşi, dacă se apucă procesul economic la celălalt capăt, se ajunge să se genereze posibilitatea unei asemenea estimări. Avem pe de o parte munca utilizată asupra mijloacelor de producţie – unde așadar este inclusă şi natura –, care la un anumit moment este o muncă foarte precis determinată; aceasta înseamnă cu alte cuvinte: La un anumit moment este necesară o anumită muncă umană, cum ar fi de exemplu cea necesară producerii de grâu pe o suprafaţă de „a” metri pătraţi, până în momentul când grâul ajunge la vânzător sau în altă parte - deci pentru a produce grâu. Aceasta este o mărime dată, o mărime care chiar este dată într-o anumită relație; căci toate realizările economice umane, dacă le privim în ansamblu, îşi au totuşi originea în natură, putem merge pe urme lor până înapoi la natură. Este imposibil ca ele să nu îşi aibă undeva originea în aceasta. Agricultorul lucrează direct asupra naturii; cel care, să zicem, se îngrijeşte de îmbrăcăminte nu lucrează direct asupra naturii, însă munca sa îşi are cu toate acestea originea în natură. Munca sa va conţine în sine o cantitate de muncă economisită, în măsura în care el face uz de spirit în activitatea sa. Însă în orice caz, munca sa îşi are originea în natură. Toate, până la cele mai complicate realizări spirituale îşi au originea în natură, respectiv în munca cu mijlocele de producţie. Chibzuiți în mod imparţial și veţi ajunge mereu la concluzia că la tot ceea ce este de natură economică se poate merge pe urme înapoi până la munca fizică asupra naturii. Și că ceea ce începe de la domeniul natural să fie creator de valoare – utilizarea muncii până la un anumit punct cât de apropiat posibil de natură –, acestea sunt valorile care trebuie împărţite la întregul domeniu al economiei închise în sine.

Luaţi ca ipoteză cazul la care m-am referit ieri: O economie rurală închisă! În această economie rurală închisă îi aveţi aşadar pe cei care efectuează munca fizică, iar dintre cei care efectuează muncă spirituală m-am referit ieri la învăţător şi la preot, și poate şi administratorul obştii. Aceasta este o economie foarte simplă. În cadrul ei, cei mai mulţi vor face o muncă fizică, muncă fizică asupra pământul; ei trebuie însă să depună muncă fizică şi pentru ceea ce învăţătorul, preotul şi administratorul comunităţii au nevoie să mănânce, să îmbrace şi aşa mai departe. Ei trebuie să contribuie cu munca lor pentru aceasta; căci învăţătorul şi preotul şi administratorul comunităţii nu efectuează ei înşişi munca lor asupra naturii. Gândiţi-vă acum că această economie rurală închisă ar avea treizeci de ţărani şi cele trei – cum să-i numim? – cele trei notabilităţi ar fi acolo. Aceştia trei îşi oferă realizările spirituale. Ei au nevoie de munca economisită a celorlalţi. Presupuneţi următoarele: Fiecare din aceşti treizeci de ţărani dă celor trei persoane, sau fiecăruia dintre ele separat, un bileţel, un bon, pe care scrie, să zicem, cantitatea „A” = grâu, unde se are în vedere grâul care a fost deja prelucrat într-un anumit mod. Un altul dă un bon pe care scrie altceva, care în privinţa consumului poate fi comparat cu grâul. Aceste lucruri sunt identificabile. Iar apoi preotul, învăţătorul şi administratorul obştii adună aceste bonuri. În loc să se ducă ei înşişi pe câmp pentru a face rost de grâu, secară, carne de vită, în loc să facă aceasta ei predau bonurile oamenilor. Aceştia lucrează inclusiv pentru ceea ce este înscris pe aceste bileţele, dând produsul respectiv la schimb. Acesta este procedeul care trebuie să se cristalizeze de la sine. Procedeul nu poate fi altfel, este același chiar și dacă unei minţi şirete i-ar veni ideea de a introduce în locul bileţelelor bani de metal. Procedeul este acela că trebuie să se creeze bonuri pe baza muncii materiale acumulate, a muncii realizate cu mijloacele de producţie, deci a muncii investite în valorile economice, bonuri care se predau, astfel încât aceia care au nevoie, să poată să economisească muncă cu ajutorul acestor bonuri.

Din aceasta veţi vedea că niciun fel de bani nu poate fi altceva decât o expresie a sumei mijloacelor de producţie utilizabile existente într-o regiune – mijloace care firește sunt constituie în primul rând din pământ, proprietatea funciară –, mijloacele de producţie utilizabile, care există într-o regiune, se reduc la acel element în care pot fi exprimate cel mai ușor. Iar aceasta va conduce întregul proces economic înapoi la ceea ce este totuși palpabil, detectabil.

Ceea ce trebuie spus despre aceasta este corelat cu faptul că nicăieri pe pământ nu poate fi creat un paradis economic. N-au decât să creadă aceasta cei care promovează utopii care nu au legătură cu realitatea. Se poate spune foarte uşor dintr-o trăsătură de condei, economia ar trebui să fie constituită în cutare sau cutare fel; însă o economie, şi chiar economia întregului pământ, deci ceea ce poate fi numit economie mondială, nu poate fi alcătuită în vreun fel în mod absolut, ci numai în mod relativ. Căci gândiţi-vă că avem într-o regiune economică închisă o suprafaţă de pământ „S”. Dacă acum toţi oamenii de pe această suprafaţă de pământ îndeplinesc în mod real muncile, sarcinile posibile pentru om, atunci pentru consum rezultă altceva, dacă pe această suprafaţă, să zicem, trăieşte o populaţie de P milioane de locuitori, decât dacă pe aceeaşi suprafaţă trăieşte o populaţie de P1 milioane de locuitori.

Lucrul despre care este vorba aici depinde cu totul de raportul dintre numărul de locuitori și suprafaţa de pământ, deci şi de cât poate scoate prin muncă un anumit număr de locuitori din acea suprafaţă de pământ – căci de la pământ vine totul la urma urmelor. Luaţi acum cazul ipotetic că o regiune economică oarecare are, să zicem, treizeci şi cinici de milioane de locuitori – oricum, este fără importanță cât de mulţi locuitori sunt. Ceea ce este valabil în privinţa unei regiuni economice închise, este valabil şi în privinţa economiei mondiale. Să presupunem că o regiune economică are treizeci şi cinci de milioane de locuitori la un anumit moment. Şi luaţi ca ipoteză faptul că aceste treizeci şi cinci de milioane de locuitori trebuie să fie aduse într-o situație care să fie cât mai justă din punct de vedere economic. Exprimarea nu este chiar exactă și clară, însă vă veţi da seama imediat ce vreau să spun. Ce ar trebui să faceți dacă ați dori ca în această regiune între cei treizeci şi cinci de milioane de locuitori să domnească condiţiile care ar duce la preţuri fezabile? Atunci dumneavoastră ar trebui ca în momentul în care începeţi să transformaţi viaţa economică într-o viaţă economică sănătoasă, să daţi fiecărui om o parte din suprafaţa de pământ – însă acum calculat în funcţie de o medie a fertilităţii şi a cultivabilităţii –, de mărime egală cu suprafaţa totală de pământ, care face posibilă producţia, împărţită la treizeci şi cinci de milioane. Gândiţi-vă, fiecare copil va primi la naşterea sa o suprafaţă de pământ de această mărime spre a fi prelucrată mereu: dacă fiecare om ar primi la nașterea sa un teren cu cutare sau cutare suprafaţă, atunci ar lua naștere preţurile care într-adevăr pot lua naștere pe o astfel de suprafaţă; căci lucrurile au atunci valoarea lor de schimb firească.

Dar ceea ce vă prezint aici ca ipoteză curioasă, aceasta este de fapt realitatea. Procesul economic independent de om face realmente acest lucru. El face aceasta – acum, dumneavoastră nu veţi crede că ce spun acum o spun altfel decât într-un mod plastic –, prin faptul că acest proces economic, deoarece aceste condiţii sunt acolo, împarte efectiv întreaga suprafaţă de pământ la cutare număr de oameni, implicând că apoi oamenii trebuie să prelucreze mai departe în mod corespunzător tot ceea ce se detașează din sfera pământului; puteţi să vă reprezentaţi că întreaga suprafaţă de pământ este împărţită la numărul de locuitori, iar acest lucru ca fapt real dă fiecărui lucru în parte valoarea sa de schimb, şi puteţi nota undeva valorile de schimb. Și dacă undeva într-un loc ați înregistra valorile de schimb, ați putea găsi aproximări foarte apropiate de aceste valori. Însă dacă comparaţi apoi aceasta cu realitatea noastră actuală, atunci veţi descoperi că un lucru are un preţ mult sub acest nivel, iar un alt lucru mult peste acest nivel. Acuma, reprezentându-vă că undeva ia naștere o regiune Utopia, în care puteţi situa numai copiii nou-născuţi, care se află pentru început în grija îngerilor – însă îi daţi fiecăruia dintre copii o bucată de teren –, ați putea astfel să generați condițiile ca, în momentul în care ei pot să înceapă să muncească, să facă să ia naştere valorile de schimb de la sine înţelese. Dacă apoi, după un anumit timp, sunt alte preţuri acolo, atunci trebuie ca cineva să fi luat din ceea ce este al altcuiva. Și tocmai aceasta este ceea ce produce diferitele nemulţumiri, că oamenii simt nedeslușit că în procesul economic poate să intre în joc ceva care nu corespunde absolut deloc preţurilor reale.

Însă tocmai printr-o pătrundere a organismului economic cu un mod de gândire care este menținut în stilul pe care l-am iniţiat în aceste considerații, prin înseşi măsurile luate, se va produce ceea ce am descris aici. De aceasta depinde. Şi astfel, vom descoperi că pe aceşti bani, care reprezintă, aș putea spune, foi, conturi volante ale economiei mondiale, va trebui să stea scris ceva la modul „grâu productibil de pe o suprafaţă de pământ de atâția metri pătraţi”, care este apoi comparată cu celelalte lucruri. Produsele agricole se compară cel mai uşor unele cu altele. Vedeţi aşadar de unde trebuie pornit. Trebuie pornit de la ceva, cifrele trebuie să însemne ceva. Pur şi simplu ne îndepărtează de realitate, atunci când pe banii pe care-i avem stă scris că conţin cantitatea cutare de aur; însă suntem conduși către realitate atunci când pe bani stă scris: Aceasta reprezintă cantitatea cutare de muncă asupra unui anumit produs al naturii. Atunci am putea spune: Să presupunem de exemplu că pe toţi banii stă scris „cantitatea X de grâu, „cantitatea Y de grâu”, „cantitatea Z de grâu” – şi ar fi clar unde îşi are originea întreaga economie. Cu aceasta aţi raportat moneda la punctul de plecare, la mijloacele de producţie utilizabile, asupra cărora este efectuată muncă fizică – mijloacele de producţie ale unei regiuni economice oarecare –, și aceasta este singurul etalon monedar sănătos: suma mijloacelor de producţie utilizabile.

Pentru cel care poate privi realitatea în mod imparţial, lucrurile se prezintă astfel, chiar dacă cineva poate spune: Nici cu așa ceva nu poate fi comparată foarte exact o altă valoare. Într-o mare măsură însă, se pot compara în mod exact. Căci în general, deoarece în cazul acestei evaluări totul este evaluat la sfârşit în funcţie de consum, valorile realizărilor economice nu diferă prea mult. – Oricât de spiritual aş fi ca lucrător, am nevoie de o cantitate de muncă economisită în fiecare an, care să fie egală cu cantitatea de muncă necesară pentru a mă întreţine ca om. Şi printr-un astfel de procedeu va fi clar în ce fel un muncitor spiritual necesită ceva în plus faţă de ce necesită un meşteşugar. Şi dacă acest lucru devine atât de transparent, atunci va fi recunoscut peste tot, tocmai pentru că este transparent. Există la urma urmei, în economiile închise, situaţii – care devin din ce în ce mai rare, însă ele totuși încă sunt prezente –, în care muncitorii spirituali primesc de fapt din belşug ceea ce au nevoie, unde oamenii le dau cu plăcere fără să scrie aceasta mai întâi pe bileţele. Nu spun aceasta pentru că aş vrea să dau o turnură sentimentală unui fapt economic, ci spun aceasta deoarece acest fapt ține și el de realităţile economiei şi deoarece în cadrul economiei ne ciocnim peste tot de om.

Prin aceasta se obţine înainte de toate un raport care poate fi cu adevărat cuprins cu privirea în cadrul părţilor componente ale unui ansamblu economic. Se atinge posibilitatea ca fiecare să aibă în fiecare moment legătura sa cu natura, și de asemenea exprimată băneşte. Căci ceea ce face ca toate relaţiile noastre să fie atât de nesănătoase este faptul că ele se detașează, se ridică atât de mult deasupra sferei naturii, legătura cu natura nu mai este acolo. Dacă ajungem până acolo – iar răspunsul la întrebare este numai o chestiune de tehnică, care se poate dezvolta tocmai în viaţa asociativă – , încât pe banii pe care îi folosim să avem realmente valoarea raportată la natură în locul valorii nedefinibile a aurului, atunci vom vedea în mod nemijlocit, în traficul comercial obişnuit, cât de mult valorează o realizare spirituală; căci atunci voi şti: Dacă eu pictez un tablou, atunci, deoarece eu am pictat acest tablou, e necesar ca cutare număr de, să zicem, agricultori să lucreze atâtea luni sau ani pentru a obţine grâu, ovăz şi aşa mai departe. Gândiţi-vă cât de limpede ar deveni procesul economic prin aceasta. Conform uzanţelor de vorbire actuale s-ar spune în acest caz: Ca etalon monetar în locul unui etalon aur este un etalon natură. Și acest lucru ar fi exact ceea ce este corect. Din aceasta ar rezulta într-adevăr condițiile economice corecte.

Acum aveţi din nou o asemenea imagine în faţa dumneavoastră. Trebuie să mă exprim prin astfel de imagini, deoarece aceste imagini redau realitatea. Căci ceea ce oamenii au în minte în mod obişnuit în cadrul circulaţiei economice nu este realitatea. O realitate are cel care ştie: dacă pentru un lucru primeşte o monedă de o atâta valoare, atunci aceasta reprezintă atâta muncă de prelucrare a pământului, sau mai trebuie adaugată la aceasta şi munca cu alte mijloace de producţie, care însă vor fi echivalente cu natura, deoarece în momentul în care sunt terminate, în care deci ies din domeniului mărfii, trec într-o stare de devalorizare, de imposibilitate de a fi cumpărate sau vândute; prin aceasta ele devin asemenea mijloacelor de producţie pe care le avem în natură. Este numai o continuare a procesului pe care îl avem în natură, atunci când spunem că mijloacele de producţie trebuie să fie tratate în acest fel. Abia prin aceasta se creează un concept clar şi pentru natura însăşi ca mijloc de producţie; căci faţă de conceptele privind pământul pe care le găsiţi în rest, se poate obiecta mereu câte ceva, dacă nu introduceţi conceptul de mijloace de producţie în sensul în care am încercat să fac acest lucru în lucrarea mea Punctele fundamentale ale problemei sociale. Căci trebuie doar să vă gândiţi la faptul că şi o regiune a naturii trebuie mai întâi prelucrată înainte de a fi teren cultivabil sau folosibil, astfel că până la momentul când natura, o regiune oarecare a naturii este desţelenită, când poate fi dată astfel spre utilizare – şi până în acel moment trebuie efectuată muncă asupra acesteia –, astfel că până la finalul acestei munci, până când această munca a fost încheiată, pământul, terenul este în mod îndreptăţit tot o marfă, o valoare economică în sensul că un bun este asociat cu munca.

Deci numai prin faptul că formulaţi conceptele într-adevăr în felul în care am făcut-o noi, ajungeţi să aveţi conceptul mijloacelor de producţie în viziune pură; apoi îl veţi putea implementa în cele mai diferite domenii; atunci, la momentul potrivit veți realiza că dacă un autor scrie un eseu, partea esențială a valorii constă în munca economisită, din care doar trebuie scăzută acea părticică pe care o reprezintă munca fizică directă a scrisului. Conceptele se diferenţiază pentru dumneavoastră în cele mai variate direcţii, în aşa fel încât se află în interiorul vieții în mod corect, atunci când le formaţi pornind chiar de la viaţa însăși. Aşadar, dacă doriţi să trataţi problema preţului, nu puteţi decât să urmăriți înapoi această problemă a prețului nu doar până la costurile de producție, ci trebuie să să le urmăriți pînă la producția primară; trebuie să cercetați care sunt condițiile formării prețului pornind de la producția primară. Abia apoi puteți urmări formarea prețurilor până la orice punct în cadrul procesului economic.

Cu aceasta v-am putut poate da cel puţin o reprezentare care să vă călăuzească pe calea către ceea ce intră în considerare în ceea ce priveşte problema principală a economiei, stabilirea preţurilor. Căci economia înseamnă tocmai a prilejui schimbul de produse între oameni; iar schimbul de produse între oameni trăiește din plin în formarea prețului. Această fomare a prețurilor, care trebuie să fie mai întâi acolo, este importantă, de ea depind lucrurile. Şi că nu este necesar să ne întoarcem la ceva foarte nedefinit, veţi înțelege atunci când urmăriţi totul înapoi până la acel raport de valoare, care decurge pentru prelucrarea pământului, din raportul între suprafaţa de pământ folosibilă şi numărul de locuitori. În acest raport găsiţi ceea ce la origine se află exact la baza fomării valorii, întrucât toată munca care poate fi efectuată, poate veni doar de la numărul de locuitori, iar toate lucrurile cu care această muncă se poate uni trebuie să provină din pământ, din proprietatea funciară; căci de această muncă are nevoie fiecare, iar pentru cei care o economisesc datorită realizărilor lor de natură spirituală, pentru aceştia trebuie să o realizeze ceilalţi; prin urmare ajungem aici la ceea ce stă la baza economiei.

Acum, dacă examinăm chestiunea în acest fel, trebuie să spunem: În economia noastră actuală, foarte complicată, încă mai intră şi ceea ce exista pe deplin în cadrul celor mai primitive raporturi economice, unde era vorba în esență numai de schimb de produse. Numai că nu mai suntem capabili să pătrundem cu privirea această legătură peste tot. O vom avea imediat în faţa noastră întotdeauna dacă în banii pe care îi folosim este exprimată această legătură cu natura. Căci în realitate ea este mereu acolo. Nu uitaţi aceasta niciodată! Aceasta este realitatea. Aş spune – iarăși vorbind la figurat: În timp ce eu imi dau banii mașinal, necugetat pentru un produs oarecare, un mic demon se află mereu acolo, scriind mereu pe aceşti bani cât de multă muncă realizată asupra naturii corespunde acestora. Aceasta este realitatea. Trebuie și aici, pentru a ajunge la realitate, să nu rămâi la suprafaţa exterioară.

Ei bine, într-adevăr nu a fost posibil ca în aceste paisprezece zile să dau altceva decât câteva imbolduri care trebuie să fie călăuzitoare, imbolduri despre care ştiu că trebuie mai departe implementate și dezvoltate în toate direcțiile, şi că poate cel mai important lucru este să vă dați seama cum conceptele în imgini care au fost dezvoltate aici, exact în comparație cu ceea ce este dezvoltat altfel, ilustrează ceva viu. Dacă aţi preluat ceea ce este viu la aceste concepte în imagini, înseamnă că nu aţi petrecut de pomană aceste paisprezece zile aici.

Iar aceasta este ceea ce apasă atât de greu pe sufletul oamenilor în ziua de azi, faptul că se împotriveşte ceva colosal când este vorba ca oamenii să dobândească o perspectivă clară, o vedere liberă în ceea ce este necesar pentru vindecarea multor vătămări ale culturii noastre. Se vorbeşte îngrozitor de mult despre ce trebuie să se petreacă. Însă există puţină voinţă de a se cufunda în realitate, şi de a scoate tot din realitate cuvântul despre ceea ce trebuie să se petreacă. Este realmente așa, că în prezent am ieşit din sfera adevărului, a dreptului real – care vine din natura omului –, şi din ceea ce trebuie să se dezvolte în om, atunci când omul trebuie să aibă valoare pentru ceilalţi semeni ai săi, din practica vieţii, treptat am ieșit din acestea, şi de fapt am ieşit din cuvântul adevărului alunecând în simpla frază, din simțul justeţii în convenţional şi din practica vieţii în simpla rutină. Iar din această triplă neveridicitate, din frază, convenţie şi rutină nu ieșim dacă nu dezvoltăm voinţa de a ne cufunda în lucruri, de a privi acolo cum se formează ele de fapt în realitatea lor. Atunci vom găsi posibilitatea, fiind tocmai în postura celor care vor să privească astfel de lucruri ca obiect de studiu, atunci vom găsi posibilitatea de a fi înţeleşi. În prezent în lume există multe lucruri, care ca fraze agitatoare cauzează daune îngrozitoare, pentru că există atât de puţini oameni care au voinţa serioasă de a se apleca asupra realităţilor.

De aceea, pentru mine a fost o mulţumire adâncă faptul că ați venit aici și ați vrut să vă ocupați împreună cu mine timp de paisprezece zile de domeniul economiei. Vă mulţumesc din inimă pentru aceasta; pentru că îmi este permis să exprim această mulţumire, deoarece cred că ştiu ce însemnătate are faptul că tocmai cei care în prezent ca absolvenți de învățământ superiori se află în domeniul economiei, vor putea colabora extraordinar de mult la însănătoşirea vieţii noastre, la reconstruirea vieţii umanităţii.

Şi trebuie să ne străduim ca știința economică să nu fie numai o teorie, ci ca știința economică efectiv să se dovedească ea însăși a fi de asemenea o valoare economică, astfel încât ceea ce noi economisim ca muncă să poată fi realmente folosit de cei care ne scutesc de ea, în mod rodnic pentru evoluţia pe mai departe a omenirii. Luând decizia de a veni aici, cred că aţi fost conştienţi de această sarcină importantă a economistului, şi m-aş bucura dacă aţi fost întăriţi prin ceea ce – deși într-un fel insuficient – a putut fi elaborat împreună aici.

Să sperăm că vom avea ocazia cândva de a lucra mai departe aceste chestiuni.