Biblioteca antroposofică


Corecturi

Rudolf Steiner

OMUL ŞI LUMEA
ACŢIUNEA SPIRITULUI ÎN NATURĂ

GA 351

CONFERINŢA a VI-a

Dornach, 27 octombrie 1923

Bună dimineaţa, domnii mei! I-a venit cuiva vreo idee?

Întrebare: Cred că noi mai aşteptăm ca dl. Doctor să ne mai spună ceva despre legătura cu stele.

Dr. Steiner: Acum, voi încerca să mă leg astăzi de ceea ce am spus data trecută, pentru a le extinde încă ceva mai departe. Voi repeta pe scurt: Am observat că tot ceea ce se desfăşoară regulat în Univers, aşadar, să spunem, de exemplu, ceea ce cauzează ziua şi noaptea în mersul Soarelui, sau ceea ce cauzează anotimpurile, se află şi în corelație cu ceea ce este necesar în om. În om este necesar ca în timpul alternanţei dintre veghe şi somn să intervină asimilarea hranei ş.a.m.d. La om într-o regularitate mai mare este necesară respiraţia, circulaţia sanguină ş.a.m.d. Dacă cuprindem cu privirea toate acestea în om, ele sunt în corelație cu ceea ce acum poate fi calculat prin astronomie ca fiind regulat. În schimb, ceea ce nu apare așa regulat – care, într-un anumit sens, poate fi de asemenea calculat, dar care nu apare în mod regulat, ca de exemplu cometele şi meteoriţii – aceste fenomene sunt în corelație cu tot ceea ce este în om voinţă liberă, cu ceea ce aşadar generează în om libera voinţă.

Aici trebuie să privim mai întâi de toate la o substanţă care este deosebit de importantă, o substanţă care se găsește frecvent pe Pământul nostru, care însă se găsește şi pretutindeni în Univers, şi care, atunci când asemenea meteoriţi cad pe Pământ, exact în aceşti meteoriţi este conţinută. Aceasta este fierul. Fier există atât de mult pe Pământul nostru încât se poate spune: Întreaga noastră cultură şi civilizaţie îi datorează existenţa sa fierului. – Gândiţi-vă numai la toate cele la care este folosit fierul! Abia acum încep oamenii să producă, din anumite substanțe care nu sunt fier, tot felul de lucruri; dar de-a lungul ultimelor două secole tot ceea ce a apărut, la drept vorbind, ceea ce produs atât marele progres actual cât şi actualele stări sociale, s-a făcut cu adevărat datorită fierului. În Univers trebuie să bănuiţi peste tot prezenţa fierului, tocmai din motivul că atunci când ceva cade pe Pământ, este din fier.

Acum însă să examinăm fierul din propriul nostru corp omenesc. Aici este foarte ciudat, că omul, atunci când intră în viaţa pământească primește ceea ce conţine cel mai puţin fier: laptele. Laptele matern abia conţine ceva fier. Astfel încât putem spune: Omul începe abia în decursul vieţii sale să introducă fierul în sine, împreună cu hrana. Ce înseamnă aceasta?

Da, domnii mei, dacă priviţi un copil, el se agită mult; el şi visează deja. Dar copilul nu are încă nici o gândire voluntară, nici o altă voinţă liberă. Măsura în care copilul ajunge la libera sa voinţă, depinde de asimilarea fierului în sine. Vedeţi aşadar de aici că fierul este de fapt necesar pentru libera voinţă. Şi dacă, de exemplu, în cazul unui om care este răguşit, care este răguşit într-un fel sau altul, care are o voce slabă, vrem să realizăm ce anume stă la baza acestui fapt, atunci trebuie în primul rând să facem analiza dacă el are suficient fier. Căci la cel care are prea puţin fier, se vădește aceasta în primul rând în acest caracter arbitrar, în această liberă voinţă care iese la iveală prin vorbire. Aşadar atunci când vedeţi un om care poate urla tare, nu trebuie să vă faceţi griji că ar avea prea puţin fier; dar dacă aveţi un om care de-abia îşi rosteşte cuvintele, atunci puteţi sta pe gânduri, în ce măsură îi lipseşte acestui om fierul. Aşadar, se poate spune: Se arată deja la exterior că omul are nevoie de fier tocmai pentru libera sa voinţă. – Putem astfel înţelege cu uşurinţă şi că acela care zboară ca fier prin Univers, care este în Pământ ca fier, este în corelație cu ceea ce este liber arbitru omenesc, cu ceea ce este voinţă omenească liberă.

Dar tot ceea ce se petrece îşi are de asemenea marea sa influenţă asupra tuturor celorlalte. Şi trebuie să ne fie limpede că fierul nu ne formează în întregime şi nu formează nici Universul în întregime, căci atunci am fi oameni de fier. E drept că pentru tăria noastră aceasta ar fi bine, dar nu am putea face tot restul, dacă am fi oameni de fier. Aici trebuie să ne aruncăm privirea asupra celor cu care fierul poate intra în vreo combinaţie.

Acum, domnii mei, eu v-am spus deja: Apa carbogazoasă, pe care v-am descris-o recent, are o mare importanţă în special pentru tot ceea ce în noi este în legătură cu gândirea; căci apa carbogazoasă conține carbonat de sodiu, dioxid de carbon şi sodiu. Carbonatul de sodiu trebuie să piște sus în cap. Aşadar tot ceea ce este în legătură cu gândirea noastră, cu capul nostru, ceea ce este în legătură cu faptul ca noi avem lumină interioară, este în legătură cu apa carbogazoasă. Dumneavoastră vă amintiţi că eu v-am expus recent aceasta.

Dar dumneavoastră aţi văzut şi că pentru ca în noi să fie așa ceva precum dioxidul de carbon, noi trebuie să preluăm oxigenul din aer. Oxigenul din aer noi îl preluăm cu respiraţia, căci aerul e compus din oxigen şi azot; şi din multe alte substanţe încă, dar acestea nu joacă un rol aşa de mare. Oxigenul îl preluăm prin respiraţie. În noi se formează carbonul. Pe acesta îl producem în noi prin alimente. Oxigenul din noi se combină cu dioxidul de carbon şi cu sodiul şi noi obţinem atunci carbonat de sodiu, apă carbogazoasă. Apa carbogazoasă joacă tocmai în capul nostru un rol important. Noi avem în noi carbonat de sodiu, apă carbogazoasă, şi aceasta vrea, de fapt, să ajungă mereu sus în capul nostru. Numai atunci când trebuie să fie activă reproducerea, atunci trebuie să-şi joace rolul ei şi la reproducere; şi pe aceasta v-am spus-o. Aşadar apa carbogazoasă joacă un rol mare în noi.

Acum vreau însă să vă explic ceva. Eu v-am vorbit odată – e deja mult de atunci – despre culori. Dumneavoastră vedeţi culorile principale în curcubeu. În curcubeu sunt succesiv violet, albastru, verde, galben, apoi portocaliu şi apoi roşu. Acestea sunt culorile care sunt în curcubeu. Acum, vedeţi dumneavoastră, atunci când avem în curcubeu aceste culori, le produce natura. Dar aceste culori pot fi produse şi prin aceea că facem întuneric total într-o cameră, lăsând doar un singur orificiu, într-o fereastră, prin care vine lumina înăuntru (se desenează): Aici avem o fereastră, aici un orificiu prin care trece lumina, aici cade lumina înăuntru. Acum punem aici o prismă de sticlă, un astfel de corp de sticlă; aici lăsăm să cadă lumina, şi acum obţinem înăuntru culorile, aşa cum le avem în curcubeu. Acestea pot fi apoi proiectate pe un perete.


tabla 8 Tabla 8
[mărește imaginea]

Acum, domnii mei, această succesiune de culori, această legătură dintre culori care apare aici prin prismă, ca şi în curcubeu, are particularitatea că apare corect numai atunci când ardem un gaz sau folosim lumina solară; dacă folosim însă alte corpuri, nu obţinem o asemenea succesiune de culori, ci numai culori individuale. De exemplu, în anumite circumstanţe putem avea totul întunecat la dreapta şi la stânga şi numai aici, în mijloc, să avem o frumoasă linie galbenă. Ce înseamnă această linie galbenă?

Dacă luăm o flacără şi punem în această flacără tocmai ceea ce v-am notat eu aici, sodiu, şi îl ardem în flacără, atunci obţinem această linie galbenă, nu culoarea roşie, ci aceasta galbenă. Aşadar dacă luaţi o flacără, conduceţi lumina printr-un orificiu, şi luaţi o prismă, nu obţineţi un spectru solar, ci o linie galbenă. Dacă luaţi numai puţin sodiu şi aduceţi în acest întreg spaţiu foarte puţin sodiu, atunci obţineţi imediat această frumoasă linie galbenă! Nu este deloc nevoie să fie mult sodiu – peste tot există această frumoasă linie galbenă; sodiul în cele mai mici cantităţi dă această frumoasă linie galbenă.

Ciudat este că dacă privim oriunde în spaţiul cosmic şi de acolo nu se produce spectrul solar, ci linia galbenă prin devierea de undeva a spectrului solar, obţinem această linie galbenă a sodiului aproape pretutindeni. Aceasta este din nou o dovadă a faptului că sodiul este răspândit peste tot în Univers. Dacă vă întrebaţi acum: De ce este acest sodiu răspândit peste tot în Univers? – atunci trebuie să vă daţi răspunsul: Pentru ca să se poată forma acest carbonat de sodiu, această apă carbogazoasă. Ea este peste tot răspândită, ca să poată exista capetele omeneşti. Domnii mei, fierul este pretutindeni în Univers, pentru ca noi să putem avea voinţa liberă; sodiul este răspândit peste tot în Univers, pentru ca noi să putem avea capete. Dacă sodiul nu ar exista în Univers, nouă ne-ar fi întru totul imposibil să avem capete.

Acum, care sunt toate lucrurile care trebuie să fie aici, pentru ca noi, ca oameni, să putem avea capete? Trebuie să fie dioxid de carbon, adică oxigen şi carbon, și trebuie să fie sodiu. Sodiu, v-am spus că există pretutindeni în Univers. Carbonul îl avem acum noi înşine. Acesta este continuu produs în noi prin alimente. Numai că el este iarăși îndepărtat, pentru că noi nu vrem să fim oameni morţi, alcătuiţi din cărbune, ci oameni vii, care numai distrug totul şi creează din nou. Dar noi producem peste tot carbon. Aşadar carbonul îl avem noi înşine, oxigenul îl luăm din aer, sodiul din Univers. Acestea trebuie să fie aici, pentru ca noi să avem capete.

Vedeţi acum că în felul acesta, dacă în Univers ar exista numai ceea ce v-am spus eu, noi am avea capetele noastre şi am putea avea o voinţă liberă. Dar la ce ne-ar folosi voinţa liberă nouă, ca oameni pământeni, dacă nu am avea braţe şi picioare, astfel încât să ne putem folosi libera voinţă? Da, vedeţi dumneavoastră, pentru aceasta trebuie să avem posibilitatea hrănirii! Pentru ca noi să putem fi clădiţi de fapt din materia Pământului, trebuie să avem posibilitatea hrănirii. Aceasta depinde de faptul ca noi să avem în pântecele nostru ceva asemănător cu ce avem în respiraţie. Noi inspirăm oxigen; dioxidul de carbon îl expirăm. Dacă nu am expira acest dioxid de carbon, atunci plantele nu ar avea carbonul, pentru că acesta este luat din dioxidul de carbon al oamenilor şi al animalelor. Aşadar plantele se clădesc din ceea ce expiră oamenii şi animalele. Aşa stau lucrurile. Aşadar oxigenul ne ia carbonul. El se combină cu carbonul nostru. Dar mai întâi trebuie să producem acest carbon, mai întâi trebuie să îl avem. Pentru aceasta trebuie să preluăm hrana în noi. Oxigenul este extrem de lacom în privinţa carbonului. Dacă nu am vrea să-i dăm oxigenului carbon, atunci am avea imediat accese de asfixiere, dacă acest carbon nu poate ieşi afară. Am face imediat accese de asfixiere! Aşadar aşa stau lucrurile, că tocmai oxigenul este lacom. Însă și stomacul nostru trebuie să preia hrana. Aşa cum oxigenul preia carbonul şi formează dioxidul de carbon, tot aşa trebuie să preia şi stomacul nostru, într-adevăr cu lăcomie, carbonul. Şi stomacul nostru este un domn foarte lacom, care propriu-zis pofteşte după mâncare.

Acum am putea să ne reprezentăm: Dacă înăuntrul acestui stomac ar fi şi oxigen, atunci lucrurile ar putea merge aşa cum merge înspre afară, prin gură şi nas. Aici, înăuntru, este oxigenul; acesta absoarbe carbonul. Ar trebui așadar să fie ceva înăuntru, în stomac, care servește de asemenea la absorbţia hranei. Şi acesta și este înăuntru: o substanţă întru totul similară oxigenului este în stomac, este necontenit secretată de stomac. Aceasta este clorul. Despre sodă v-am spus că este folosită la albirea lenjeriei, în general la rufe. Dar clorul este folosit de asemenea la albit, el este conţinut în albăstreală. Aceasta este tot o substanţă care are lumina în sine, care poartă lumina. Clorul este întru totul similar oxigenului.

Dacă examinăm organele respiratorii, aici este oxigenul din aer care ne extrage încontinuu carbonul din trup. În stomac avem clor, iar clorul atrage imediat, pentru că este lacom, este cumplit de lacom, tot hidrogenul. Şi împreună cu hidrogenul, clorul formează acidul clorhidric. Acest acid clorhidric se scurge şi picură în interiorul stomacului nostru, şi el este lacom după mâncare. Atunci când aducem hrană în gură, ea trebuie să fie mai întâi dizolvată prin acidul care se găseşte în salivă, ptialina. Aceasta este deja ceva care este chiar similară acidului clorhidric. Apoi, hrana vine în stomac. Înăuntru, în stomac, este pepsina. Ea este asemănătoare acidului clorhidric, numai puțin diferită, dar acidul clorhidric este şi el în stomac. Numai până când acidul clorhidric devine viu, apoi acidul clorhidric viu este pepsina. Aceasta preia cu lăcomie hrana. Şi când un om are prea puţin acid clorhidric, atunci capătă imediat un gust amar în gură. De ce? Pentru că de fapt acidul clorhidric preia lacom toate alimentele şi le trimite în restul corpului. Aşadar atunci când acidul clorhidric nu acţionează cum trebuie, atunci este aşa că omul lasă să zacă în stomac ceea ce a ingerat. Atunci acestea răsuflă din nou în sus, în gură; acesta are atunci un gust amar, când exalația vine în sus, omul capătă o limbă încărcată, ş.a.m.d. Este aşa, că ceva precum acidul clorhidric continuu trebuie să fie activ în noi, pentru ca noi să ne putem clădi membrele noastre.

Şi aşa putem spune: Fierul nu ne-ar ajuta corect dacă nu l-am putea întrebuința cu libera voinţă. Noi trebuie să ne clădim membrele. Pentru ca noi să ne putem clădi membrele, clorul trebuie să se combine cu hidrogenul în acidul clorhidric. Noi trebuie să avem acest acid clorhidric în noi.

Acum gândiţi-vă: Făcând abstracţie de tot restul, aveţi în întregul corp acid clorhidric; dumneavoastră aveţi carbon în dumneavoastră, şi multe altele. Trebuie să considerăm treptat omul astfel: Dacă acesta de aici ar fi omul (se desenează – tabla 6, dreapta), aici, peste tot ar fi acid clorhidric. Acest acid clorhidric trebuie să se pătrundă peste tot cu corpusculii de fier, care sunt în sânge. Atunci devine omul un om care îşi poate dezvolta liber, plin de forţă, voinţa sa. Aşadar de ce anume depinde teribil de mult la om? Teribil de mult depinde de faptul ca omul să poată combina în sine corect fierul cu ceea ce vine de la acidul clorhidric, de la clor. Aceasta trebuie să se desfăşoare necontenit în om, ca ceea ce ajunge în el din clor să se combine în mod corect cu fierul. Acum se poate întâmpla ca mai ales trupurile feminine tocmai în tinerețe, când devin mature, să trebuiască să folosească atâta forţă pentru maturizare, încât să nu le mai rămână forţa să combine corect ceea ce ia naştere din clor cu fierul. Atunci, ele au pe de o parte fierul; acesta le împovărează şi nu se poate combina cu ceea ce vine pe de altă parte de la clor, pentru că nu există forţa pentru aceasta. Atunci nu foloseşte la nimic dacă unor asemenea tinere fete, care nu pot combina clorul cu fierul, li se dă pur şi simplu fier; pentru că ele pot avea în sine suficient fier. Anemia pe care o fac tinerele fete nu constă în aceea că ele au prea puţin fier, ci în aceea că ele nu pot împinge fierul la clor. Astfel încât trebuie dezvoltată în ele această forţă, care aduce fierul la clor.

Acum, domnii mei, vedeţi dumneavoastră, dacă priviţi asupra fierului, atunci se vădește, dacă privim în Univers, că fierul este în legătură cu Marte. Marte este de fapt creatorul fierului în sistemul nostru planetar. Aceasta se poate stabili prin legăturile omului cu Marte. Eu am vorbit deja aici despre astfel de lucruri [ Nota 1 ] şi o voi mai face şi în viitor. Aşadar fierul se află în corelație cu Marte.

Dacă verificăm: Ce are asupra omului o influenţă puternică atunci când el nu-şi produce aşa cum trebuie acidul clorhidric, atunci când stomacul său nu gospodăreşte cum trebuie? – atunci vedem: Este Mercur, steaua Mercur, care este în corelație cu clorul. Astfel încât la o tânără fată care este anemică, putem spune: Aici nu concordă corect între ele influenţa lui Mercur, care urmează să acţioneze asupra stomacului şi a continuării sale, cu influenţa lui Marte. – Vedeţi aşadar că dacă privim în sus, la Marte, putem spune: Acesta produce în noi acele influenţe care fac posibil ca noi să folosim fierul. Marte trebuie să fie aici, pentru ca noi să avem puterea să folosim fierul. Fierul trebuie să fie aici, pentru ca noisă putem întrebuința această forță în voința liberă. Marte ne furnizează puterea fierului; meteoriţii ne furnizează – pentru că ei cedează continuu aerului fierul – substanța fierului. Putem spune aşadar: Marte este acel corp în Univers, care ne determină să folosim în mod corect fierul, pe care ni-l aduc meteoriţii şi cometele, atunci când apar neregulat.

Atunci când vorbim, vorbim prin forţa lui Marte, legată de comete şi meteoriţi. Acesta este limbajul omenesc. Oamenii s-au obişnuit să se uite așa cu ochii mari la limbajul omenesc şi să nu vadă nimic deosebit în el, nu-i așa? Dar oamenii care reflectează în ziua de azi, tocmai aceia nu pot de fapt reflecta, le este imposibil să reflecteze pentru că îşi îndreaptă simţurile spre cu totul altceva decât spre ceea ce este realitatea. Puteţi vedea aceasta la lucruri mărunte. Noi am făcut aici recent o probă a focului. La aceasta desigur că se face tot ceea ce se face când este un foc adevărat. Ziarul de duminică al bisericii catolice a relatat că aici a fost un foc adevărat, numai că focul a fost curând stins! Vedeţi, domnii mei, oamenii ştiu să reflecteze asupra acelora care nu există deloc; dar asupra acelora care există, ei nu reflectează! Este tocmai ceea caracterizează lumea în ziua de azi: ei gândesc despre tot ce nu există, dar nu au nici un simţ pentru a gândi la ceea ce există. Cel care reflectează continuu la ceea ce nu există, pierde orice simţ pentru realitate. Şi acesta este cazul în mare măsură la oamenii actuali. Cine are o asemenea gândire schiloadă – pentru că aceasta este o gândire schiloadă atunci când se minte continuu –, acela pierde orice simţ pentru realitate.

Aşadar influenţa lui Marte şi influenţa cometelor produc în om libera voinţă şi faptul că noi ne putem folosi membrele cu liberă voinţă. Însă aceasta trebuie să conlucreze în om în modul corect cu Mercur. Mercur este cel care produce compoziţia corectă de acid clorhidric în stomacul nostru. Exact la fel cum avem nevoia de sodă în cap, avem nevoie în stomac de ceea ce vine de la acidul clorhidric. Aceasta e foarte frumos, domnii mei, deoarece soda predă capului lumina, şi de asemenea embrionului, germenului omenesc, care în principal devine cap. Când omul se maturizează, atunci preia ceea ce este corelat cu stomacul său, acidul clorhidric. Şi dacă acidul clorhidric se combină cu sodiul, care este pretutindeni, atunci ia naştere sarea noastră obişnuită de bucătărie. În cap avem nevoie de sodă, cu care noi şi înălbim. În stomac avem nevoie de sare de bucătărie. Aceasta nu este numai ingerată împreună cu mâncărurile, ci este produsă încontinuu, pentru ca şi acolo jos să poată intra lumina; pentru că atât soda cât şi sarea de bucătărie sunt purtători ai luminii, o lasă să treacă.

Acum, domnii mei, noi nu ne sărăm degeaba mâncărurile. Ne sărăm mâncărurile pentru că noi de fapt întotdeauna secretăm prea puţină sare proprie. Prin aceasta ne menţinem legătura cu natura. Vedem aşadar: Influenţa lui Marte trebuie să concorde cu influenţa lui Mercur. Atunci voinţa noastră se va ciocni în mod corect în membrele noastre cu ceea ce este necesar ca fier în aceste membre şi de alte substanţe pentru ca noi să ne putem folosi membrele cu o voinţă liberă, destoinică.

Acum, dumneavoastră puteţi vedea, de exemplu, la fetele anemice: Aici nu se întâlnesc corect ceea ce vine din stomac, ceea ce este corelat cu acidul clorhidric, şi ceea ce vine ca fier. Acestea nu se pot combina corect. Acum trebuie, desigur, cercetat dacă nu cumva într-un caz special este aşa încât este prea puţin fier. Desigur că şi aceasta poate fi cauza anemiei. Cauza anemiei poate fi însă şi faptul că este prea puţin clor. Dar în majoritatea cazurilor nu este aşa, ci în majoritatea cazurilor este aşa că cele două nu se pot întâlni. Marte şi Mercur nu se pot întâlni în om. Aceasta este de cele mai multe ori cauza anemiei.

Tocmai aceasta este situaţia, de exemplu, în medicina actuală: Oamenii vor să aibă peste tot aceeaşi cauză; dar bolile pot să apară identice pe dinafară şi să fie foarte diferite în interior! Aşadar, dacă o tânără are anemie nu trebuie să ne întrebăm numai: Are prea puţin fier, prea puţin clor? – ci trebuie să ne întrebăm de asemenea: Sau cele două nu se îmbină între ele? – Dacă tânăra fată are prea puţin fier, atunci trebuie văzut ca fierul să fie adus în ea în mod corect. Da, dar aceasta nu e deloc așa uşor! Căci dacă introduceți fierul în stomacul ei, aşa cum se petrece de cele mai multe ori, atunci trebuie ca mai întâi clorul să aibă înclinația să ia în primire fierul în stomac, altfel fierul zace în stomac, trece prin intestin şi nu intră deloc în om. Aşadar trebuie mai întâi să căutăm calea de a aduce în om influenţa lui Mercur, de fapt influenţa clorului.

Şi aceasta este de mare importanţă, ca fierul să nu îl administrăm pur şi simplu ca fier, ci să ne spunem: Eu trebuie să aduc fierul în stomac în așa fel încât fierul să fie luat în primire cumva de clor în stomac. – Pentru aceasta însă trebuie să pregătim un medicament, de exemplu din spanac. Spanacul are fier. Se poate face un medicament şi din alte substanţe, de exemplu din seminţe de anason, ş.a.m.d., dar în principal este necesar ca spanacul să nu fie întrebuinţat aşa cum este el – ce-i drept, acesta poate folosi şi el, dacă este pur şi simplu mâncat –, ci să fie făcut un medicament din fierul care este conţinut în spanac. Căci în modul în care este repartizat fierul în spanac este forţa care poate aduce fierul și până în sânge. Aşadar, într-un astfel de caz, când se descoperă că este prea puţin fier aici, trebuie încercat să se aducă în acest mod fier în sânge.

Dar anemia mai poate fi determinată şi de faptul că în stomac se află prea puţină grăsime pentru a produce clorul. Da, un oarecare cercetător al naturii a observat că în cazul anemiei se produce prea puţin clor; de aceea anemiei i s-a dar şi numele de cloroză. Dar corelaţiile nu le cunosc oamenii. Însă nu trebuie să încercăm să introducem pur şi simplu acid clorhidric în stomac, pentru că acesta poate fi arhisuficient acolo, mai ales atunci când este introdus din afară. Se pune problema ca clorul să fie produs de stomacul însuşi, ca stomacul să aibă puterea să producă clor. Omul are nevoie de propriul clor, nu de cel adus din afară! Şi pentru aceasta este necesar să se introducă în stomac ceva care se prepară din cupru printr-o anumită tratare. Atunci stomacul va redeveni înclinat să formeze clor. Vedeţi aşadar că trebuie privit peste tot în lucruri. Dar de cele mai multe ori la anemie nu este vorba nici de lipsa de fier, nici de lipsa de clor, ci de faptul că cele două nu pot ajunge împreună. Marte şi Mercur nu se pot reuni în om.

desen
tabla 9 Tabla 9

[mărește imaginea]

Da, vedeţi dumneavoastră, domnii mei, în Univers, între Mercur şi Marte se află Soarele (vezi desenul). Aşa cum Marte este înrudit cu fierul, Mercur este înrudit ori cu mercurul, ori cu cuprul. Aşadar dacă la deficitul de clor este nevoie de influenţa lui Mercur, la deficitul de fier de influenţa lui Marte, atunci se pune problema, când cele două nu se pot întâlni, să se facă mai puternică în om forţa solară, care se află între ele. Căci ceea ce aduc împreună clorul și fierul este forţa solară în om. Şi aceasta poate fi stimulată dacă administrăm omului aur în cantităţi foarte mici. Dacă încercăm să tratăm cu aur – desigur, din nou într-o foarte precisă preparare, căci altfel rămâne iarăși în stomac – atunci se pot aduce din nou Marte şi Mercur laolaltă.

Aşadar vedeţi că la astfel de bolnavi pot intra în considerație trei feluri de remedii. Aceasta arată că nu se poate vindeca pur şi simplu după numele bolii, ci trebuie să fie folosit fie un preparat din cupru, fie un preparat din fier, care trebuie obţinut dintr-o plantă, de exemplu din spanac. Sau poate fi necesar aurul – dar într-o preparare corespunzătoare – pentru ca cele două să se întâlnească. Anume este aşa: Dacă se cunoaşte numai ceea ce se desfăşoară aici, pe Pământ, în om, atunci nu se poate şti chiar nimic despre om; atunci se ajunge ca ceea ce arată la fel să fie și denumit la fel. Dar aceasta este exact ca şi cum cineva ar vrea să folosească un brici la tăierea cărnii, pentru că este un cuţit. Anemia tocmai că nu este întotdeauna aceeaşi. Ar trebui să spunem: Există o anemie cu deficit de fier, există o anemie cu deficit de clor şi există o anemie în care cele două nu se amonizează între ele, aşa cum trebuie să spunem că există brici, cuţit de masă şi briceag. – Dar, nu-i aşa, oamenii le pun la grămadă pe toate. La fel ca unul care spune: O, ceea ce se pune pe masă sunt ingrediente pentru ceea ce se mănâncă, şi atunci îşi sărează cafeaua, deoarece sarea este un ingredient şi zahărul este un ingredient. Așa sunt oamenii când țipă afară, în lume: anemia este anemie. Însă acesta este un nonsens precum: ingredientele sunt ingrediente. Căci atunci când tratezi cu fier o anemie bazată pe dizarmonie faci acelaşi lucru ca atunci când îţi sărezi cafeaua.

Vedeţi dumneavoastră, domnii mei, acum realizaţi că de fapt peste tot trebuie căutat ceea ce nu se află la fel de aproape ca nasul. Este realmente aşa: Ştiinţa noastră a ajuns deja la lungimea nasului, căci atunci când priveşte la microscop, omul îşi ciocneşte mereu nasul de microscop. În viaţă nu este așa de simplu. Acolo nu prea înaintezi dacă te orientezi numai pe lungimea nasului. Se spune: Omul acela nu vede mai departe de lungul nasului. – Cei care cercetează în ziua de azi lucrurile la microscop, nu văd nici ei mai departe de lungul nasului! Dar trebuie să privim până la Marte, dacă vrem să vedem ce are însemnătate în fierul obişnuit. De ce? Poți găsi cu exactitate corelaţiile numai atunci când te îndrepţi, în acest mod, pretutindeni în Univers. Nu este nicio născocire atunci când vorbim despre Marte şi spunem că are o însuşire sau alta. Nu este aşa, că dezvolți cu ușurință o oarecare clarvedere confuză şi imprecisă, care privește în sus până la Marte, ci trebuie să ajungi să cunoști multe; trebuie să ajungi să cunoști influenţa lui Marte în om; atunci firește că poți vorbi despre Marte, altfel nu. Şi întocmai la fel este şi cu celelalte planete. Şi putem spune, de exemplu: Vom găsi mereu că atunci când unui om îi lipseşte în special ceva în interior, cum este cazul la anemie – aşadar atunci când fierul nu poate fi înglobat –, aceastea este în corelație cu faptul că Mercur nu acţionează corect asupra omului. Atunci când omului îi lipsește ceva la exterior, aceasta este în corelație cu faptul că Marte nu acționează corect asupra omului.

Acum, domnii mei, vedeţi dumneavoastră, există tinere fete care fac anemie atunci când ajung la pubertate. Aceasta indică faptul că în interior ceva nu este în ordine. Aici influenţa lui Mercur este prea slabă; noi trebuie prin influenţa aurului să o facem să aibă efect mai puternic. Există însă băieţi – dumneavoastră ştiţi că la băieţi pubertatea nu se manifestă prin aceea că se petrece ceva pe dinăuntru; în timp ce la fete intervine intern ciclul, la băieţi schimbarea se petrece pe dinafară: apare schimbarea vocii –, la care intervine foarte frecvent altceva: ei pot prinde exact atunci ceva răguşit în vocile lor. Acesta este la băieţi aspectul corespunzător anemiei ca la fete – băieţii pot deveni şi ei anemici; atunci ceva nu este în ordine în interior –, dar ceea ce înseamnă același lucru la băieți, aceasta este, că schimbarea vocii nu apare normal, că ea trece într-un fel de răguşeală, aşa cum este cazul la foarte mulţi oameni. Atunci nu influenţa lui Mercur este atentatorul propriu-zis, ci influenţa lui Marte. Dar dacă omul continuă să-şi spună – pentru că fierul nu este dat numai de Marte, fierul este dat şi de meteoriţi –: Trebuie să intensificăm influenţa lui Marte –, atunci poate fi şi aşa, ca putem cu aur să intensificăm această influenţă a lui Marte. Vedeţi că pubertatea se manifestă la tineret în moduri foarte diferite: La fete, în aşa fel încât ele se află mai mult sub influenţa lui Mercur, la băieţi în aşa fel încât ei se află mai mult sub influenţa lui Marte, înclinați spre răguşeală sau, dacă nu sunt întotdeauna răguşiţi, răguşesc măcar în fiecare iarnă.

Aceste lucruri trebuie cercetate în ziua de azi prin ştiinţa spirituală. Cealaltă ştiinţă nu are nicio noţiune despre aceste lucruri. Acum domnii mei, dumneavoastră vedeţi că se pune aşadar problema de a introduce în mod corect în stomac ceea ce în plantă conferă deja corecta repartizare a fierului, atunci când anemia se bazează pe un deficit de fier, ş.a.m.d. Vedeţi că învăţăm să cunoaştem corect natura omenească numai atunci când o raportăm la întreaga lume stelară. Aici nu se ajunge, de fapt, la capăt, ci aici trebuie să ne fie limpede că tot ceea ce vedem pe cer ca stea, îşi are influenţa corespunzătoare asupra omului. Aşadar aceasta este de o mare importanţă.

Următorul aspect îl vom trata în continuare miercurea viitoare. Poate că vă vine iarăşi vreo idee, ceva pe care aţi dori să-l ştiţi chiar legat de acest lucru. Atunci puteţi pune şi întrebarea: Cum trebuie să se raporteze hrănirea oamenilor la însănătoşirea oamenilor? – Poate faceţi o observaţie sau alta asupra izbucnirii unor boli endemice, ş.a.m.d. Despre acestea putem să mai vorbim atunci. Aşadar gândiţi-vă la acestea! Poate că puteţi găsi până miercurea viitoare ceva pe care veţi vrea să-l ştiţi cu referire la problema hrănirii.