Biblioteca antroposofică


Corecturi

Rudolf Steiner

PSIHOLOGIE SPIRITUALĂ


NOTE

  1. Paralelism psihofizic, concepţie a unor filosofi (Spinoza, Leibniz, Schelling, Schopenhauer, Fechner) conform căreia procesul sufletesc şi procesul corporal, procesul psihic şi procesul fizic se desfăşoară unul alături de celălalt, în mod independent din punct de vedere cauzal. La începutul erei naturalist-ştiinţifice a psihologiei şi medicinei, fiziologul Johannes Müller a exprimat în lucrarea sa Handbuch der Physiologie des Menschen (Compendiu de fiziologie a omului) (1833-1840) fraza care a fost primită cu entuziasm general: „Nemo psychologus nisi physiologus”.

  2. Franz Brentano (1838-1917), filosof; opera principală: Die Psychologie vom empirischen Standpunkt (Psihologia din punct de vedere empiric) (1874).

  3. Se referă la prima conferinţă din ciclul Westliche und östliche Weltgegensätzlichkeit (Opoziţia Vest–Est pe plan mondial), prezentată la 1 iunie 1922 la Vena cu tema: Antroposofia şi ştiinţele naturii, GA 83.

  4. R. Steiner înţelege aici prin Wilkür intenţia conştientă, voită.

  5. Richard Wahle (1857-1936), filosof; Das Ganze der Philosophie und ihr Ende (Totalitatea filosofiei şi sfârşitul ei) (1894); Über den Mechanismus des geistigen Lebens (Despre mecanismul vieţii spirituale) (1906).

  6. R. Steiner, Moderne Seelenforschung (Cercetare modernă a sufletului) (1901), GA 30.

  7. R. Steiner, Wege der geistigen Erkenntnis und der Erneuerung künstlerischer Weltanschauung (Căi ale cunoaşterii spirituale şi ale înnoirii concepţiei artistice despre lume), GA 161, p. 124.

  8. Aici se face referire la cele trei conferinţe publice Theosophische Seelenlehre I, II und III (Psihologie teosofică I, II şi III), prezentate la 16, 23 şi 30 martie 1904 la Casa Arhitecţilor din Berlin. Conferinţa reprodusă aici este prima dintre aceste trei conferinţe, care formează împreună un tot. Conferințele sunt incluse în Spirituelle Seelenlehre und Weltbetrachtung (Psihologie spirituală și contemplare a lumii), GA 52.

  9. Johannes Scotus Eriugena (circa 810-877): De Divisione Naturae.
    Toma d'Aquino (1225-1274): Summa Theologica I, pp. 75-78 şi urm.; Summa contra gentiles II, pp. 46 şi urm.

  10. Cartesius = René Descartes (1596-1650), filosof şi matematician.

  11. Referitor la psihologia fără suflet, compară următoarele orientări psihologice din secolele al XIX-lea şi al XX-lea: psihologia fiziologică, psihologia experimentală, psihologia naturalist-ştiinţifică, psihologia „obiectivă”, reflexologia, behaviorismul (psihologia comportamentală). Tuturor acestor orientări le este comună teza metodică fundamentală, bazată pe o concepţie materialistă despre lume, care susţine că poate fi obiectul unei psihologii ştiinţifice numai ceea ce poate fi observat, înregistrat şi măsurat pe cale fizic-sensibilă.
    „Părintele” acestei psihologii „obiective” de orientare naturalist-ştiinţifică era fiziologul Carl Ludwig (1816-1895), care a formulat în 1858 în al său Lehrbuch der Physiologie des Menschen (Manual de fiziologie a omului) un principiu al tuturor „obiectiviştilor” care au urmat: „Adepţii concepţiilor realiste despre lume de nenumărate nuanţe, în măsura în care ei s-au putut decide, în principiu, să-şi formeze un mod de reprezentare, sunt de acord asupra faptului că fenomenele sufleteşti rezultă dintr-o anumită sumă de condiţii conţinute în creier şi sânge. Discipolul său J. M. Secenov (1829-1905) şi-a publicat în 1863 lucrarea sa Reflexe des Gehirns (Reflexe ale creierului), în care împarte întreaga viaţă sufletească a omului, gândire, sentimente, acte de voinţă şi comportament, în reflexe ale creierului. Această lucrare a avut o influenţă decisivă asupra gândirii discipolul său I. P. Pavlov (1849-1936), care era şi el discipol al lui C. Ludwig şi care a primit în 1904 Premiul Nobel pentru continuarea acestor idei.

  12. Ernst Haeckel (1834-1919): Die Welträtsel (Despre enigmele lumii) (1899).

  13. Teoria centrilor funcţionali ai creierului îşi are originile în frenologia lui Franz Joseph Gall (1758-1828).Teoria (frenologia) lui Gall a fost inter¬zisă în Germania în 1802. Dar după descoperirea centrilor motori ai vorbirii de către Paul Broca, în anul 1861, cercetarea centrilor funcţionali ai scoarţei celebrale a devenit unul dintre cele mai interesante obiecte de cercetare în cadrul anatomiei, fiziologiei, neurologiei, psihiatriei şi psihologiei.

  14. Bartholomäus von Carneri (1821-1909): Grundlegung der Ethik (Fondarea eticii) (1881); Sittlichkeit und Darwinismus (Moralitate şi darwinism) (1871).

  15. Johannes Müller (1801-1858), fiziolog; comp. nota 1.

  16. Paul H. D., baron d'Holbach (1723-1789): Système de la nature ou des Lois du monde physique et du monde morale (Sistemul naturii sau Legile lumii fizice şi ale lumii morale) (1770).

  17. Milindapanha, în germană de Otto Schrader; Întrebările regelui Menandros (1905).

  18. Ilia Ilici Mecinikov (1845-1916), zoolog rus.

  19. Aristotel (384-322 î.Chr.): De anima (Despre suflet).

  20. Comp. nota 9.

  21. Comp. conferinţa din 7 februarie 1918, cuprinsă în Elementul veșnic din sufletul uman, GA 67: aici se face referire la considerarea omului conform dogmei dualităţii dintre trup şi suflet, cu desconsiderarea spiritului după decizia Conciliului din 869.

  22. Comp. conferinţa din 7 februarie 1918, din Elementul veșnic din sufletul uman, GA 67.

  23. Comp. nota 4.

  24. Emil Du Bois-Reymond (1818-1896), fiziolog, discipol, asistent şi succesor al lui J. Müller (comp. notele 1 şi 15): Über die Grenzen des Naturerkennens. Die sieben Welträtsel (Despre limitele cunoaşterii naturii. Cele şapte enigme ale lumii) (două conferinţe, 1882).

  25. F. Th. Vischer (1807-1887), poet şi estetician.

  26. Comp. conferinţa din 21 martie 1918, din Elementul veșnic din sufletul uman, GA 67, care nu a fost preluată în culegerea noastră pentru că se ocupă în mare parte de viaţa sufletească maladivă, care nu constituie aici tema noastră.

  27. Julius Pikler: Das Grundgesetz alles neuro-physischen Lebens, zugleich eine physiologisch-psychologische Grundlage für den richtigen Teil der sogennanten materialistischen Geschichtsauffassung (Legea fundamentală a întregii vieţi neurofizice, totodată o bază fiziologic-psihologică pentru partea justă a aşa¬numitei interpretări materialiste a istoriei) (Leipzig, 1900).

  28. Karl Fortlage (1806-1881) filosof: Vier psychologische Vorträge (Patru conferinţe de psihologie) (Jena, 1874).

  29. Eduard von Hartmann (1842-1906), filosof, cunoscut ca filosoful inconştientului prin opera sa principală: Die Philosophie des Unbewubten (Filosofia inconştientului) (1869).

  30. Max Kassowitz (1842-1913), profesor la Universitatea din Viena; despre „Nervi şi suflet” în Allgemeine Biologie (Biologie generală) (Viena, 1906).

  31. Încă nu există cunoştințe suficiente despre activitatea nervoasă a creierului necesară conştienței. Există numai câteva puncte de sprijin cu privire la aceasta, care se referă, de exemplu, la legătura dintre materia cenuşie şi formatio reticularis. Totuşi, pot fi menționate trei fapte fundamentale ale neurobiologiei şi fiziologiei care indică deja clar direcția celor spuse aici de Rudolf Steiner:
    1. Creierul este singurul organ care posedă la naştere numărul definitiv de celule organice; pe parcursul vieții nu se pot forma celule nervoase noi.*
    2. Celulele nervoase ale creierului, care sunt prezente cu numărul lor definitiv odată cu naşterea, nu au o capacitate suficientă de regenerare pentru a se putea regenera, de exemplu, după leziuni sau după perturbări de nutriție (metabolice), aşa cum o pot face, într-o anumită măsură, celulele nervoase periferice, iar alte celule organice o pot face constant. De aici ne putem da seama că celulele nervoase ale creierului, din cauză că le lipseşte capacitatea de regenerare, au mult mai puțină viață decât celelalte celule organice ale noastre.
    3. Vitalitatea pe care încă o mai posedă celulele sistemului nervos central se prezintă în procesele catabolice (deconstructive) enorme ale metabolismului celulelor nervoase: creierul se numără printre cei mai mari consumatori de energie ai corpului nostru, ceea ce se exprimă prin puternica irigație sangvină şi cantitatea mare de oxigen necesar. Necesarul de oxigen este cel mai ridicat dintre toate organele şi cam de 20 de ori mai mare decât la muşchii scheletului în stare de repaus. În timp ce la adult greutatea creierului reprezintă aproximativ 2% din greutatea corporală, spre el se îndreaptă 20% din oxigenul preluat în stare de repaus. Starea de activitate normală a creierului variază, putând fi decelată prin EEG, între starea de veghe cu ochii deschişi, starea de veghe cu ochii închişi, diferite stări de somn profund şi stări de somn cu vise. În fazele de activitate a celulelor nervoase individuale, în aceste celulele au loc, printre altele, procese de descompunere chimice, enzimatice. Aceste procese de descompunere sunt caracteristice proceselor nervoase din creier, deoarece procesele corespunzătoare necesare de construcție şi  nutriție nu au loc în celulele nervoase propriu-zise (neuroni), ci în celulele gliale. Ţesutul glial este țesutul de sprijin, nutriție, schimb de substanțe şi detoxifiere pentru celulele nervoase. Aici are loc metabolismul de nutriție propriu-zis al sistemului nervos.
    Vitalitatea redusă a creierului este prețul pe care trebuie să-l plătim pentru conştiența noastră normală. Aceste date fundamentale referitoare la sistemul nervos sunt prima dovadă în favoarea celor indicate aici de Rudolf Steiner şi a lucrurilor la care ne mai aşteptăm din partea cercetării naturalist-ştiințifice viitoare.

    * Cercetari în neurobiologie ulterioare apariției cărții de față, au dovedit că totuși neurogeneza continuă pe parcursul vieții cel puțin în hipocamp (zona implicată în învățare și memorie). Și chiar în zonele considerate ne-neurogenice, se pot forma celule noi în cazul în care prin condiții patologie s-au distrus masiv celule (de ex. în caz de ischemie).

  32. Cercetarea mai recentă a creierului pare să facă primii paşi dincolo de acest stadiu al dependenței Eului de trup (creier). Vezi următorii cercetători moderni ai creierului:
    Sperry (1970): „Prin prisma acestui mod de cercetare, fenomenele conştienței apar în aşa fel încât ele interacționează cu aspectele fizico chimice şi fiziologice ale proceselor cerebrale şi determină într-o măsură decisivă desfăşurarea acestora. Dar, în mod evident, există şi legătura inversă, şi astfel se ajunge la un joc reciproc între factorii fiziologici şi factorii spirituali. Interpretarea de față tinde să redea spiritului vechiul său rol predominant asupra materiei, în orice caz, în sensul că fenomenele spirituale transcend fenomenele fiziologice şi biochimice.
    Penfield (1969): „La orice individ, baza corporală a spiritului este activitatea creierului. Ea însoțeşte activitatea spiritului său, dar spiritul este liber. El posedă capacitatea de a dezvolta un anumit grad de inițiativă. Spiritul este omul pe care îl cunoaştem. El trebuie să aibă continuitate în timpul perioadelor de somn sau de comă. Atunci eu presupun că acest spirit trebuie să trăiască, într-un fel, mai departe după moartea omului.
    Eccles (1980): „Cred că ştiința a mers prea departe când a dus la răsturnarea credinței omului în dimensiunea sa spirituală şi în locul acesteia i-a inoculat convingerea că omul este numai o ființă animală neînsemnată, care a luat naştere printr-un amestec de hazard şi necesitate pe o planetă neînsemnată. [...] Ar trebui să ne gândim întotdeauna la marile realități necunoscute, pe care le putem observa atât în dotarea materială şi în modul de lucru al creierului nostru, cât şi în relațiile dintre creier şi spirit, precum şi în fantezia noastră creatoare. [...] Când primim acest minunat dar de viață şi moarte, nu trebuie să fim pregătiți pentru inevitabilitatea, ci pentru posibilitatea unei alte existențe. [...] Atunci putem aştepta cu gravitate şi totodată cu bucurie deplină dezvăluirea viitoare a tuturor lucrurilor care ne stau în faţă după moarte.
    Toate citatele după J. C. Eccles, H. Zeier: Gehirn und Geist (Creier şi spirit) (1980).

  33. Conferinţa din 7 martie 1918, în Elementul veșnic din sufletul uman, GA 67.

  34. Johann Friedrich Herbart (1776-1841), filosof.

  35. Comp. R. Steiner, Von Seelenrätsel (Despre enigmele sufletului) (1917), GA 21, cap. IV.

  36. Comp. nota 31.

  37. Comp., referitor la aceasta, Enigma omului. Istorie cosmica si istorie umana, GA 170.

  38. Comp. conferinţa din 29 octombrie 1921, Antroposofie ca cosmosofie, partea a 2-a, GA 208.

  39. Comp. conferinţa din 28 octombrie 1921, Antroposofie ca cosmosofie, partea a 2-a, GA 208.

  40. Descartes, comp. nota 10.
    Baruch Spinoza (1632-1677), filosof.

  41. „Psihoid”, formaliune sufletească, menţionată în literatura psihologică, de exemplu, la Driesch (1867-1941).

  42. Gustav Theodor Fechner (1801-1887), filosof şi întemeietor al psihofizicii, al unei psihologii experimentale pentru explicarea relaţiilor dintre trup şi suflet în sensul unui paralelism psihofizic. R. Steiner despre Fechner, 1901: „Fechner şi-a câştigat meritul de a fi acordat experimentului în psihologie dreptul său, prin cele expuse în lucrarea sa Elemente de psihofizică (1860).”

  43. Arthur Drews (1865-1935), profesor de filosofie, a ţinut în toamna anului 1921 o serie de conferinţe împotriva antroposofiei; comp. Metaphysik und Anthroposophie (Metafizică şi antroposofie) (Berlin, 1922), mai ales capitolul „Cunoaşterea suprasensibilului”.

  44. Eduard von Hartmann, comp. nota 29.

  45. Ernst Mach (1838-1916), fizician şi filosof, profesor de filosofie la Viena în perioada 1897-1901.

  46. Hans Driesch (1867-1941), biolog şi filosof, în 1909 a obţinut titlul de docent în filosofia naturii; opera principală: Philosophie des Organischen (Filosofia organicului) (1909).

  47. Kuno Fischer (1824-1907), istoric al filosofiei.

  48. Comp. nota 35 şi: Zur Frage der motorischen und sensitiven Nerven (Despre problema nervilor senzitivi şi motori), extrase din lucrările lui R. Steiner, aranjament realizat de H. Hensel şi H. J. Scheurle (1979).

  49. Carl Unger (1878-1929), membru al Societăţii teosofice din 1902, din 1905 discipol personal al lui Rudolf Steiner, din 1912 membru al Societălii antroposofice; din 1907, la cerinţa lui R. Steiner, a făcut numeroase călătorii cu prezentare de conferinţe în cadrul ramurilor Societălii teosofice, mai târziu, ale Societăţii antroposofice. Lucrări: Opere complete în trei volume (1971).

  50. Henri Bergson (1859-1941), filosof francez.

  51. Comp. conferinţele Anthroposophie (Antroposofie) din 23-27 octombrie 1909, cuprinse în Antroposofie – Psihosofie – Pneumatosofie, GA 115; Anthroposophie – ein Fragment (Antroposofie – un fragment) (1910), GA 45; iar pentru o privire de ansamblu: colecţia Rudolf Steiner, Sinteze tematice, ediţie de buzunar, vol. 3: Zur Sinneslehre (Despre teoria simţurilor) (1890).

  52. Georg Wilhelm Friedrich Hegel (1770-1831). În vara lui 1786, pe când era meditator în Elvelia, Hegel i-a trimis imnul Eleusis prietenului său Hölderlin.

  53. Conform tezei lui Arthur Schopenhauer (1788-1860): Lumea este reprezentarea mea.

  54. Conform tezei lui Immanuel Kant (1724-1804), care a vorbit despre un „lucru în sine” imposibil de cunoscut.

  55. Din anul 1765.

  56. Această poezie a fost recitată la începutul primei conferinle, la 1 februarie 1910; comp. Antroposofie – Psihosofie – Pneumatosofie, GA 115.

  57. Comp. Leben und Tod (Viaţă şi moarte), conferinţă publică din 27 octombrie 1910, Berlin, în Răspunsuri ale științei spirituale la marile întrebări ale existenței, GA 60.

  58. Sigmund Freud (1856-1939), întemeietorul psihanalizei.

  59. Franz Brentano (1838-1917), filosof; din 1874, mai întâi profesor, apoi docent universitar netitularizat de filosofie la Viena. În anii '80, R. Steiner, E. Husserl şi S. Freud se aflau printre auditorii săi la Universitatea din Viena. Opera fundamentală de psihologie: Die Psychologie vom empirischen Standpunkt (Psihologia din punct de vedere empiric), vol. I (1874); vol. 2 nu a apărut niciodată. Rudolf Steiner despre Franz Brentano, comp. Von Seelenrätseln (Despre enigmele sufletului) (1917), GA 21.

  60. Theodor Lipps (1851-1914) s-a ridicat împotriva folosirii cu precădere a metodelor naturalist-ştiinlifice în psihologie; el şi-a dezvoltat „teoria despre empatie” sprijinindu-se pe „empatia” lui Friedrich Theodor Vischer; Vom Fühlen, Denken und Wollen (Despre simţire, gândire şi voinţă) (1902); Leitfaden der Psychologie (Ghid de psihologie) (1903).

  61. Wilhelm Wundt (1832-1920), filosof şi psiholog, a fondat în 1879 la Leipzig primul Institut de psihologie experimentală, în continuarea „psihofizicii” experimentale a lui G. Th. Fechner (1801-1887), din 1834 profesor la Leipzig.

  62. Johann Joachim Winckelmann (1717-1768), arheolog; comp. opera sa Geschichte der Kunst im Altertum (Istoria artei din Antichitate) (1764).

  63. Karl W. R. von Rotteck (1775-1840), istoric; opera fundamentală: Allgemeine Weltgeschichte (Istorie generală a lumii) (1812-1827), în 9 volume.

  64. Goethes Geistesart in ihrer Offenbarung durch seinen „Faust” und durch das Märchen von der Schlange und der Lilie (Structura spirituală a lui Goethe, în relevarea sa prin „Faust” și prin basmul despre șarpe și crin), GA 22.

  65. Comp. conferinţele din 23 şi 24 septembrie 1921, în Antroposofie ca cosmosofie, partea întâi, GA 207.

  66. Comp. conferinţa din 1 octombrie 1921, în Antroposofie ca cosmosofie, partea întâi, GA 207.