Multe ierni la rând ne-am regăsit aici cu scopul de a dezbate subiecte spiritual-științifice, iar pentru o grupă mai mică dintre dumneavoastră s-a strâns deja un număr considerabil de ierni care ne-a adunat la astfel de evenimente. Din motive, pe care probabil le vom discuta chiar cu ocazia Adunării generale care va avea loc în curând [Nota 1], putem în acest moment să privim puțin în sufletul nostru timpul scurs de când am început să ducem împreună o viață antroposofică. Mai există încă câțiva dintre dumneavoastră, care într-un anume fel formează aici un nucleu al acestei întruniri și care au adus cu ei din trecut convingerea lor spirituală de fond, care s-au unit apoi cu noi în urmă cu șase sau șapte ani și au format nucleul, în jurul căruia treptat, treptat s-au cristalizat, dacă putem spune așa, toți ceilalți prieteni căutători. Și putem spune că în tot acest timp, nu numai creșterea numărului acestor întruniri ne poate spune ceva, ci și faptul că am reușit, pe de altă parte, să respectăm, cu ajutorul acelor puteri spirituale ce sunt întotdeauna prezente atunci când se efectuează o muncă spiritual-științifică în sens just, o anumită ordine interioară. Și amintiți-vă – în special cei care au luat parte chiar de la început la întrunirile noastre de Ramură – cum noi am pornit de la un mic cerc, cu șase-șapte ani în urmă [Nota 2], și cum ne-am creat încet și treptat, chiar și din punct de vedere interior, al conținutului, terenul pe care stăm astăzi. Am început încercând să ne formăm o bază prin asimilarea noțiunilor spiritual-științifice cele mai simple, sub un anumit aspect, și am ajuns ca în ultima iarnă, tot aici, să putem vorbi — cel puțin în întrunirile noastre de Ramură – despre lucruri din domenii foarte diverse ale lumilor superioare, așa cum vorbim despre evenimente și experiențe ale lumii fizice obișnuite. Ne-am putut documenta în privința diferitelor entități spirituale și a acelor lumi care, comparativ cu lumea noastră senzorială, le putem numi suprasenzoriale. Și nu numai că am reușit astfel să introducem, sub un anumit raport, o ordine interioară în munca noastră de Ramură, dar am putut ține aici în ultima iarnă două cursuri, care au oferit celor care s-au atașat treptat de nucleul amintit posibilitatea de a găsi, să zicem așa, punctul de racordare la considerațiile noastre.
Aceia dintre membrii noștri care își mai aduc aminte de începuturile ramurii noastre actuale, vor rememora, desigur și unele pericole și obstacole intervenite în această muncă. Există câțiva dintre dumneavoastră care, în ciuda tuturor acestor primejdii, au înțeles să rămână credincioși muncii pe care noi o numim spiritual-științifică. Se poate fără îndoială spune că aceia care înțeleg să rămână în mod consecvent credincioși, răbdători și energici pe poziție, vor vedea cu siguranță, mai curând sau mai târziu, că vor apărea și anumite rezultate ale acestei perseverențe și energii.
S-a mai spus deja, și aici s-a accentuat adesea, că noi am ajuns în cele din urmă să vorbim despre lumile superioare ca despre ceva, putem spune, de la sine înțeles, iar noi am subliniat faptul că aceia care au participat mai mult timp și interior la adunările noastre de Ramură, și-au însușit astfel o anumită maturitate antroposofică. Această maturitate antroposofică constă nu în teorii, nu într-o anumită înțelegere intelectuală abstractă, ci într-o dispoziție interioară, pe care o dobândești în cursul timpului. Acela care asimilează o perioadă de timp cu adevărat interior ceea ce are de oferit Știința spirituală, va simți treptat că poate asculta lucrurile ca pe niște fapte reale, ca pe ceva de la sine înțeles, care anterior l-ar fi mișcat în mod cu totul diferit.
Să începem deci chiar de astăzi, în această conferință introductivă, să vorbim fără rezerve, putem spune chiar fără să ne facem niciun fel de scrupul despre un anumit capitol al lumilor superioare, care să ne introducă mai profund în înțelegerea caracterului omenesc și a personalității omenești. Căci în fond, la ce servesc toate considerațiile noastre privitoare la lumile superioare? Când vorbim despre lumea astrală, despre lumea devachanică ca unii ce aparținem lumii fizice, în ce sens vorbim noi despre acestea? Noi nu vorbim despre aceste lumi superioare ca și când ele ar fi niște lumi cu totul străine, ca și când ele nu ar avea nicio legătură cu lumea fizică, ci noi suntem conștienți că tot ceea ce numim lumi superioare se află împrejurul nostru, că noi trăim în ele și că aceste lumi superioare penetrează în lumea noastră fizică, că originile și cauzele tuturor faptelor care se petrec în fața ochilor noștri fizici, care se desfășoară în fața simțurilor noastre fizice, se află în lumile superioare. Astfel, noi învățăm să cunoaștem această viață, așa cum există ea în jurul nostru, cu oamenii și fenomenele ei naturale, abia atunci când luăm în considerație acest ceva invizibil, dar care se revelează în vizibil, acest ceva ce aparține altor lumi, pentru a putea judeca unde intervine el aici în lumea noastră fizică. Fenomenele normale și anormale ale vieții fizice obișnuite ne devin clare abia atunci când cunoaștem viața spirituală aflată în spatele celei fizice, viață spirituală care este mult mai bogată și mai vastă decât viața fizică, care formează doar un mic sector din aceasta.
Omul stă – și trebuie să stea pentru toate considerațiile noastre – în centru. A-l înțelege pe om, înseamnă de fapt a înțelege în general o mare parte a lumii. Este însă dificil de înțeles, iar noi ne putem însuși cât de cât o înțelegere a omului dacă vom vorbi astăzi despre câteva realități ale așa-numitei lumi astrale – doar despre câteva realități, căci numărul lor este unul imens. După cum știți, omul are un conținut sufletesc foarte variat. Astăzi noi vom evoca doar o parte din acest conținut sufletesc. Vom prezenta spre examinare anumite însușiri ale sufletului.
În viața noastră sufletească noi trăim în mijlocul celor mai diverse sentimente și simțăminte, în gânduri și reprezentări, în idei și impulsuri volitive. Toate acestea se derulează în viața noastră sufletească de dimineață până seara. Dacă privim omul în mod superficial, atunci, pe drept, această viață sufletească ne apare ca ceva închis în sine, ca ceva de sine stătător. Uitați-vă cum curge viața dumneavoastră, de la primul gând pe care îl nutriți dimineața, de la primul sentiment ce străfulgeră prin sufletul dumneavoastră, de la primul impuls de voință ce pornește din dumneavoastră; și uitați-vă cum se înșiruie până seara, când conștiența se afundă în somn, reprezentare după reprezentare, sentiment după sentiment, impuls volitiv după impuls volitiv. Toate acestea arată ca un curent continuu. Privit dintr-un punct de vedere mai profund, toate acestea nu sunt însă chiar un curent atât de continuu, căci prin tot ceea ce gândim, simțim și percepem noi suntem permanent într-o relație – care, desigur, pentru majoritatea oamenilor rămâne complet inconștientă – cu lumile superioare. Să analizăm deci astăzi relația în care stăm față de lumea astrală.
Atunci când avem un sentiment oarecare, când prin sufletul nostru se propagă un sentiment de bucurie sau spaimă, acesta este un prim fenomen ce se petrece în sufletul nostru. Însă nu numai acesta. Dacă un om poate verifica clarvăzător aceasta, poate observa că în momentul ivirii spaimei sau bucuriei, din el pornește un fel de curent luminos ce pătrunde în lumea astrală. Însă el nu pătrunde acolo fără niciun rost, fără nicio direcție, ci se îndreaptă spre o anumită ființă a lumii astrale, astfel încât atunci când în noi străfulgeră o senzație, un sentiment, noi intrăm în legătură cu o ființă a lumii astrale. Să presupunem că un gând oarecare ia loc în sufletul nostru, să zicem că ne gândim la natura unei mese. Când gândul face să tremure sufletul nostru, clarvăzătorul poate de asemenea indica cum că din acest gând pornește un curent către o ființă a lumii astrale. Și la fel pentru fiecare gând, fiecare reprezentare, fiecare sentiment pe care îl avem. Din întregul flux de viață care se scurge din suflet, pornesc continuu curenți către cele mai diverse ființe ale lumii astrale. Ar fi complet greșit să ne reprezentăm că acești curenți care pornesc de aici merg toți către una și aceeași ființă a lumii astrale. Nu acesta este cazul, ci acela că din toate aceste gânduri, senzații și sentimente individuale pornesc cei mai feluriți curenți, și ei merg către cele mai felurite ființe ale lumii astrale. Aceasta este particularitatea, ciudățenia acestei situații, faptul că noi ca oameni individuali nu stăm în legătură doar cu o astfel de ființă a lumii astrale, ci toarcem o sumedenie de fire către cele mai felurite ființe ale lumii astrale. Lumea astrală, ca și lumea fizică, este populată de o mulțime de ființe, iar aceste ființe stau în modurile cele mai diverse în legătură cu noi.
Dacă vrem însă să pătrundem complexitatea cu totul aparte a acestei chestiuni, trebuie să mai luăm în considerație și altceva. Să presupunem că doi oameni văd un fulger și au față de acesta o senzație foarte asemănătoare. Din fiecare dintre cei doi oameni pornește un curent; însă ambele curente se îndreaptă acum către una și aceeași ființă a lumii astrale. Astfel încât noi putem spune: există o ființă, un locuitor al lumii astrale, cu care se pun în legătură cele două ființe ale lumii fizice. Se poate întâmpla ca nu doar o ființă, ci cincizeci, o sută sau o mie de oameni care au o trăire asemănătoare să emită curenți spre o singură ființă a lumii astrale. Prin faptul că acești o mie de oameni se potrivesc doar într-un punct, ei stau în legătură cu aceeași ființă a lumii astrale. Imaginați-vă însă că acești oameni, care într-un anumit caz au un sentiment identic, nutresc în mod obișnuit în sine senzații, sentimente și gânduri diferite! Prin aceasta ei stau în legătură cu alte ființe ale lumii astrale; prin aceasta, din lumea astrală intră în lumea fizică cele mai variate cordoane de legătură.
Există apoi posibilitatea de a deosebi în lumea astrală anumite clase de ființe. Cel mai ușor ne putem face o reprezentare a acestor clase dacă luăm un anumit exemplu. Luați un număr mare de oameni din lumea europeană, și să luăm în considerație, din conținuturile sufletești ale acestor oameni, noțiunea, ideea de dreptate. În mod obișnuit oamenii pot avea cele mai variate viețuiri, prin aceasta ei stând în modul cel mai încâlcit cu putință în legătură cu cele mai diverse ființe ale lumii astrale. Însă prin faptul că acești oameni gândesc în același fel asupra noțiunii de dreptate, că și-au însușit în același fel această noțiune, ei toți stau în legătură cu o ființă a lumii astrale, iar noi putem privi această ființă a lumii astrale exact ca un centru, ca un punct central, de la care pornesc către toți oamenii, ce intră aici în discuție, raze. Și de fiecare dată când acești oameni își reprezintă noțiunea de dreptate, de tot atâtea ori ei stau în legătură cu aceeași ființă unică. După cum oamenii au carne și sânge și se compun din acestea, exact la fel consistă această ființă din noțiunea de dreptate; ea trăiește în această noțiune. În mod asemănător există o entitate astrală pentru noțiunea de curaj, de bună-voință, de vitejie, de răzbunare și așa mai departe. Așadar, în lumea astrală există ființe pentru toate însușirile omului și conținuturile lui sufletești. Prin aceasta, deasupra unui număr mai mare de oameni se întinde ceva precum o plasă astrală. Cu toții, cei care avem noțiuni similare despre dreptate, suntem inserați într-un corp al unei ființe astrale, pe care o putem numi de-a dreptul ființa dreptății. Cu toții, cei ce avem aceleași noțiuni despre curaj, vitejie și așa mai departe, stăm în legătură cu una și aceeași ființă astrală, care are drept substanțialitate a sa dreptatea, curajul sau vitejia. Prin aceasta și fiecare dintre noi este un fel de conglomerat de curenți, căci noi putem privi pe fiecare om ca și cum din toate părțile ființele astrale infuzează în corpul său curenți. Noi toți suntem o confluență de curenți ce izvorăsc din lumea astrală.
Pe parcursul conferințelor de iarnă vom insista din ce în ce mai mult asupra acestei chestiuni, că omul, care în fond este o confluență de astfel de curenți, concentrează în el însuși, în jurul centrului-Eu al său, acești curenți. Căci acesta este lucrul cel mai important pentru viața sufletească a omului, faptul că el concentrează toți acești curenți în jurul unui centru situat în cadrul conștienței sale de sine. Conștiența de sine este un lucru atât de important pentru om, pentru că ea trebuie să fie ca un factor dominator, un stăpân în interiorul ființei omenești, care să adune și să unească în sine diferitele curente ce afluează din toate părțile în noi. Căci în momentul în care conștiența de sine slăbește, s-ar putea ca omul să nu se mai simtă o unitate; s-ar putea întâmpla ca toată diversitatea de noțiuni de, curaj, vitejie și așa mai departe să se dezmembreze. Omul n-ar mai avea atunci conștiența că ar fi o unitate, ci s-ar simți ca și când ar fi împărțit în multele curente amintite. Există o posibilitate — și aici ni se arată că printr-o cunoaștere a situației adevărate noi putem pătrunde în mod real în înțelegerea lumii spirituale – ca omul să ajungă să piardă stăpânirea diriguitoare, să zicem așa, asupra a ceea ce se revarsă acolo în el. Gândiți-vă la următorul lucru. Dumneavoastră, ca om individual, aveți în spatele dumneavoastră o anumită viață, ați viețuit o serie de lucruri, ați avut din copilărie încoace niște idealuri, care cu timpul au cunoscut în dumneavoastră o evoluție. Fiecare astfel de ideal poate să difere de celălalt. Ați avut drept ideal curajul, vitejia, bunăvoința. Prin acestea dumneavoastră ați intrat în curenții celor mai diverse ființe astrale. Omul poate intra și în alt mod într-o astfel de serie de diferiți curenți ai ființelor astrale. Să presupunem că un om ar fi avut în cursul vieții sale o serie de prietenii. Sub influența acestor prietenii s-au dezvoltat niște sentimente și simțăminte foarte precise, în special în tinerețe. Prin aceasta au plecat curenți către o anumită ființă a lumii astrale. A intervenit apoi o nouă prietenie în viața omului; prin aceasta el s-a legat cu o altă ființă a lumii astrale, și tot așa pe parcursul întregii vieți. Să presupunem acum că printr-o îmbolnăvire a sufletului s-ar întâmpla ca Eul să piardă stăpânirea asupra diverșilor curenți, că el nu i-ar mai putea grupa. Atunci omul ar ajunge să nu se mai simtă ca un Eu, ca o ființă închegată, ca o unitate în conștiența sa de sine. Dacă el, printr-un proces patologic al sufletului, și-ar pierde Eul său, ar simți acești curenți ca și când nu s-ar percepe pe sine ci ar percepe acești curenți individuali, ca și când el s-ar scurge în ei.
Anumite cazuri de demență se pot explica doar în acest fel. Un caz special de tragică demență vi se va lămuri dacă îl privim din acest punct de vedere, dinspre lumea astrală, pe Friedrich Nietzsche [Nota 3].
Mulți dintre dumneavoastră vor fi auzit, desigur, că în iama lui 1888 spre 1889 s-a declanșat nebunia lui Friedrich Nietzsche. Este interesant pentru cititor să examineze în ultimele sale scrisori cum Friedrich Nietzsche s-a divizat, s-a dezmembrat în diferite curente în momentul în care și-a pierdut Eul. El scria atunci unui prieten sau altuia, sau chiar lui însuși: „Aici trăiește un Zeu în Torino* [Nota 4], care odată a fost profesor de filosofie în Basel; însă el nu a fost îndeajuns de egoist să fi rămas așa.” El și-a pierdut așadar Eul, iar acest fapt l-a îmbrăcat în astfel de cuvinte. „Și Zeul Dionisos merge pe râul Pad**.”[Nota 5] Și el se uită de sus la toate idealurile și prieteniile sale care se perindă sub el. El se închipuie când ca regele Carlo Alberto, când ca un altul, când chiar ca unul dintre criminali, despre care citise atunci, în ultimele zile ale vieții sale. La acea vreme au existat două cazuri celebre de crime, iar în momentele bolii sale el s-a identificat cu respectivii ucigași de femei [Nota 6]. Atunci el nu-și simțea Eul, ci un curent care intra în lumea astrală. Așa iese, în cazuri anormale, la suprafața vieții, ceea ce în mod normal este ținut împreună prin centrul conștienței de sine.
* germ. = Turin.
** germ. = Po.
Va fi din ce în ce mai necesar pentru oameni să știe ce zace în străfundul sufletului. Căci dacă omul nu ar fi în stare să formeze multe astfel de curente în lumea astrală, ar fi o creatură jalnică; și ar mai fi de asemenea o ființă foarte limitată dacă nu ar putea, printr-o adâncire spirituală asupra vieții sale, să devină treptat stăpân peste toate aceste curente. Așa încât noi trebuie într-adevăr să ne spunem: Noi nu suntem închiși în interiorul pielii noastre, ci ne întindem peste tot, în celelalte lumi, și celelalte lumi pătrund în lumea noastră. Peste lumea astrală este urzită o întreagă plasă de ființe.
Să analizăm acum ceva mai precis câteva dintre aceste ființe, ce stau în acest fel în legătură cu noi. Acestea sunt ființe care, prin comparație, ni se înfățișează astfel: Lumea astrală ne înconjoară. Să luăm de exemplu o astfel de ființă, după mine, să zicem, cea care are ceva de a face cu noțiunea și sentimentul curajului. Ea își întinde tentaculele în toate părțile, și aceste tentacule pătrund în sufletele omenești; și atunci când oamenii dezvoltă sentimentul curajului, între această ființă a curajului și sufletul omenesc se realizează o legătură. Alți oameni sunt altfel. De exemplu, toți aceia care dezvoltă o anumită formă a sentimentului de teamă sau iubire stau în legătură cu o ființă a lumii astrale. Dacă ne racordăm la aceste ființe, ajungem la ceea ce am putea numi conceptul de viață socială în lumea astrală. Oamenii, așa cum trăiesc ei aici pe planul fizic, nu sunt doar niște ființe izolate; și pe planul fizic noi suntem angrenați în sute și mii de legături între noi: legături juridice, de prietenie și așa mai departe. Legăturile noastre pe planul fizic se reglementează conform ideilor, noțiunilor, reprezentărilor, și așa mai departe, ale noastre. Într-un anumit fel, și legăturile sociale ale acelor ființe de pe planul astral, pe care tocmai le-am evocat, trebuie să se reglementeze cumva. Cum conviețuiesc deci aceste ființe? Aceste ființe nu au un corp fizic atât de dens, din carne și sânge precum noi oamenii; ele au corpuri astrale, sau cel mult din substanță eterică. Ele își întind antenele în lumea noastră. Însă cum trăiesc ele laolaltă, cum conviețuiesc? Dacă aceste ființe nu ar colabora, și viața noastră omenească ar fi cu totul alta. Privit în mare, însăși lumea noastră fizică nu este decât expresia exterioară a ceea ce se întâmplă pe planul astral. Așadar, dacă avem o ființă pe planul astral care este o ființă a dreptății/justiției, către care se îndreaptă toate gândurile ce se referă la dreptate, și o altă ființă către care se îndreaptă toate gândurile ce se referă la a face cadou, și apoi în sufletul nostru se naște gândul: A dărui este dreptate – atunci, din cele două ființe pornește un curent și el intră în sufletul nostru. Noi stăm cu ambele în legătură. Cum se comportă acum aceste ființe una față de alta?
Poți fi ușor tentat să crezi că viața socială pe planul astral ar fi asemănătoare cu viața pe planul fizic. Însă conviețuirea pe planul astral se deosebește radical de conlucrarea pe planul fizic. Oamenii care nu fac decât să suprapună unele peste altele diferitele planuri și să caracterizeze lumile superioare ca și când totul s-ar petrece acolo identic ca în lumea fizică, nu descriu corect lumile superioare. Există o deosebire puternică între lumea fizică și lumile superioare, iar această deosebire devine cu atât mai mare, cu cât ne ridicăm mai sus. Înainte de orice, în lumea astrală există o anumită particularitate, care pe planul fizic lipsește cu desăvârșire. Aceasta este permeabilitatea, penetrabilitatea materiei planului astral. În lumea fizică este imposibil ca dumneavoastră să vă așezați pe același loc pe care stă deja și altcineva; impenetrabilitatea este o lege a planului fizic. În lumea astrală nu este așa, acolo există legea permeabilității. Și foarte posibil, chiar o regulă, este ca ființele să se întrepătrundă, și în spațiul în care se găsește deja o ființă să pătrundă o altă ființă. Este posibil ca în unul și aceleași loc al lumii astrale să fie două, patru, o sută de ființe. Acest lucru are însă drept urmare altceva, și anume, că logica conviețuirii pe planul astral este cu totul alta decât pe planul fizic. Cel mai bine veți înțelege deosebirea care există între logica planului astral și cea a planului fizic – nu este vorba de logica gândirii, ci de logica faptei, a conviețuirii – dacă luăm următorul exemplu.
Imaginați-vă că un oraș ar hotărî să construiască o biserică pe un anumit loc. Primul lucru pe care ar trebui să-l facă atunci consiliul înțelept al acelui oraș ar fi să se sfătuiască cum să construiască această biserică, ce pregătiri să facă în acest scop și așa mai departe. Să presupunem acum că în oraș s-au format două partide. Un partid vrea să construiască pe acest unic loc o biserică cu o anumită formă, cu un anumit constructor și așa mai departe, celălalt partid vrea să construiască o altă biserică, cu un alt constructor. Aici, pe planul fizic, cele două partide nu-și vor putea pune în practică intenția lor. Este necesar deci ca atunci când se pornește o lucrare, unul dintre partide să iasă victorios, să dobândească supremația și să convină ce formă urmează să aibă biserica. Știți, desigur că, realmente, covârșitoarea parte a vieții sociale omenești se pierde, înainte de a se executa ceva, în astfel de discuții și tratative contradictorii; că se cade mai întâi de acord asupra celor ce urmează să se întâmple de fapt. Nu s-ar mai ajunge să se facă nimic dacă în cele mai mult cazuri unul dintre partide n-ar obține totuși supremația și n-ar rămâne majoritar. Însă partidul care rămâne în minoritate nu va spune, bineînțeles, că el n-ar fi avut dreptate, ci va crede în continuare că ar fi avut dreptate. În lumea fizică apar discuții privitoare la diferitele idei, care trebuie decise doar în lumea fizică, deoarece este imposibil de executat două proiecte în unul și același loc.
În lumea astrală este cu totul altfel. Acolo ar fi perfect posibil să se construiască pe unul și același loc două biserici, să zicem. Așa ceva se întâmplă efectiv continuu în lumea astrală și este singurul lucru just în lumea astrală. Acolo nu există dispute precum în lumea fizică. Acolo nu se țin astfel de întruniri și nu se caută dobândirea unei majorități în cutare sau cutare chestiune; lucrul acesta nu este necesar chiar absolut deloc. Dacă aici se constituie sfatul orașului și din patruzeci și cinci de oameni patruzeci sunt de o părere și ceilalți de altă părere, atunci cele două partide pot să vrea, așa cum stau ele acolo, să se omoare în gând din cauza părerilor lor diferite, și asta nu este totuși așa de rău, deoarece exterior lucrurile s-ar ciocni imediat. Nu se întâmplă ca îndată fiecare partid să-și construiască biserica lui fără să țină cont de celălalt partid, deoarece pe planul fizic gândul este un bun sufletesc și el poate rămâne acolo înăuntru. Pe planul astral nu este așa simplu. Acolo se întâmplă astfel: Dacă s-a formulat gândul, el deja stă într-o anumită relație acolo. Așadar, dacă o astfel de ființă astrală, precum cea despre care tocmai am vorbit, are un gând, această ființă își întinde imediat tentaculele corespunzătoare, care au forma acestui gând, iar o altă ființă își întinde și ea tentaculele în afară; ambele se întrepătrund reciproc și există în lăuntrul aceluiași spațiu ca ființă nou formată.
În felul acesta se întrepătrund continuu părerile, gândurile și sentimentele cele mai diverse. În lumea astrală se pot întrepătrunde lucrurile cele mai contradictorii. Și noi trebuie să spunem: Dacă în lumea fizică domnește o divergență asupra punctelor despre care am discutat, în lumea astrală domnește de îndată conflictul, căci ca ființă a lumii astrale nu poți să reții în tine gândurile, gândurile devin îndată fapte, obiectele sunt imediat acolo. Nu se construiesc de fapt astfel de biserici acolo, precum în lumea fizică; însă să presupunem că o ființă a lumii astrale ar vrea să realizeze ceva, iar o altă ființă ar vrea să zădărnicească aceasta. Acolo nu se poate discuta, ci acolo există principiul: o chestiune trebuie să se dovedească viabilă! Dacă deci cele două tentacule există într-adevăr în același spațiu, atunci ele încep să lupte unul contra celuilalt, iar ideea mai fecundă, care are deci dreptate – aceasta este cea care poate să reziste, care poate să dureze –, o va nimici pe cealaltă și se va impune. Așa încât acolo noi avem în permanență conflictul, confruntarea dintre diferitele păreri, idei/ gânduri și sentimente. Pe planul astral fiecare părere trebuie să devină faptă. Acolo nu există ceartă, acolo se lasă părerile să se confrunte, iar cea care este mai rodnică o înlătură din cale pe cealaltă. Lumea astrală este o lume mult mai periculoasă, să zicem așa, și multe lucruri care se spun despre primejdiile care domnesc în lumea astrală își au justificarea în cele ce tocmai au fost spuse. Așadar, acolo totul devine faptă. Iar părerile care există acolo trebuie să se lupte între ele, nu să parlamenteze.
Acum voi atinge o chestiune, care pentru epoca materialistă de azi este șocantă, dar care totuși este adevărată. Noi am accentuat adesea, că epoca noastră se obișnuiește tot mai mult, se consolidează în conștiența banală a lumii fizice, așadar și în însușirile caracterologice, în particularitățile caracterologice ale lumii fizice; unde, așadar, dacă se deschide o discuție, fiecare ar dori să-l nimicească pe celălalt dacă nu este de aceeași părere cu el, sau să-l trateze drept nebun. Așa ceva nu există în lumea astrală. Acolo o ființă va spune: Puțin mă interesează o altă părere! – Acolo domnește toleranța absolută. Dacă o părere este mai fecundă, ea va înlătura din drum pe celelalte. Se lasă să existe și celelalte păreri, la fel precum a sa proprie, deoarece lucrurile trebuie să se pună în ordine deja prin luptă. Cel care se obișnuiește treptat cu lumea spirituală, trebuie să învețe să se orienteze după obiceiurile lumii spirituale; și prima parte a lumii spirituale este lumea astrală, unde domnesc astfel de uzanțe ce tocmai au fost caracterizate, așa încât într-un om care se aclimatizează, care se încetățenește în lumea spirituală trebuie, într-o anumită privință, să prindă rădăcini și obiceiurile ființelor lumii spirituale. Și acest lucru este de asemenea just. Lumea noastră fizică trebuie să devină tot mai mult o copie a lumii spirituale, iar noi vom introduce în lumea noastră din ce în ce mai multă armonie dacă ne fixăm ca obiectiv ca viața în lumea fizică să se desfășoare precum viața din lumea astrala. Noi nu putem construi, ce-i drept, două biserici în același loc, însă acolo unde părerile sunt diferite le lăsăm să se întrepătrundă reciproc în ce privește fecunditatea lor în lume. Părerile care sunt cele mai fecunde vor repurta deja victoria, așa cum este cazul și în lumea astrală.
Astfel este posibil ca în cadrul unui curent spiritual cosmic, particularitățile caracterologice ale lumii astrale să ajungă până în lumea fizică. Acesta va fi un câmp imens al educației, pe care mișcarea spiritual-științifică va trebui să-l cultive: a crea tot mai mult pe planul fizic o copie a lumii astrale. Oricât de șocant poate fi pentru un om care nu cunoaște decât planul fizic și, conform acestuia, nu-și poate reprezenta decât că o singură părere poate fi reprezentată și că toți cei care au păreri diferite trebuie să fie niște proști, pentru susținătorii unei concepții spirituale despre lume va fi din ce în ce mai de la sine înțeles că trebuie să domnească o toleranță interioară absolută a părerilor, o toleranță care nu este consecința unei predici, ci ceva ce prinde rădăcină în sufletul nostru, pentru că noi, în mod natural, ne însușim din ce în ce mai mult uzanțele lumilor superioare.
Ceea ce a fost descris aici, această permeabilitate/penetrabilitate, este o particularitate, este o particularitate foarte importantă și esențială a lumii astrale. Nicio ființă a lumii astrale nu va dezvolta o astfel de noțiune a adevărului, precum aceea pe care o cunoaștem noi pe planul fizic. Ființele lumii astrale găsesc aceste discuții și parlamentări care se poartă pe planul fizic, complet nefertile. Pentru ele sunt valabile de asemenea cuvintele lui Goethe: „Doar ceea ce-i fecund este adevărat!” [Nota 7] Adevărul nu trebuie să fie luat la cunoștință prin considerații teoretice, ci prin caracterul de fecunditate al lui, prin felul cum el se poate impune. Așadar, o ființă a lumii astrale nu se va certa niciodată cu o altă ființă, așa cum o fac oamenii, ci el va spune celeilalte: Foarte frumos, tu fă-o pe a ta, eu pe a mea. Se va vădi îndată care este ideea mai fecundă, care idee le va înlătura din drum pe celelalte.
Dacă noi ne transpunem într-un asemenea mod de gândire, am câștigat deja ceva și sub aspect practic. Nu trebuie să credem că dezvoltarea omului în lumea spirituală se petrece tumultuos, căci ea se întâmplă în mod intim în interior. Iar dacă noi vom da atenție și ne vom însuși așa ceva, precum această particularitate a lumii astrale care a fost caracterizată acum, atunci vom ajunge să considerăm astfel de sentimente, precum cele avute de ființele astrale, drept sentimente-model pentru ale noastre proprii. Dacă noi ne orientăm după caracterul lumii astrale, putem spera să ne înălțăm trăirea către ființele spirituale, a căror viață ni se deschide în acest mod din ce în ce mai mult. Aceasta este ceea ce se dovedește a fi fructuos pentru oameni.
Cele discutate astăzi trebuie, în multe privințe, considerate un fel de pregătire pentru cele pe care le vom analiza în conferințele următoare. Dacă acum am vorbit despre ființe ale lumii astrale și particularitățile lor caracterologice, trebuie totuși să atragem atenția deja de astăzi că această lume astrală se deosebește într-un mod mult mai pregnant de lumile mai înalte de lumea devachanică, să zicem, decât am fi înclinați să credem cu ușurință. Desigur, este adevărat că lumea astrală este prezentă acolo unde este prezentă și lumea noastră fizică. Ea întrepătrunde lumea noastră fizică, și tot ceea ce noi am discutat deja cu unele ocazii este mereu prezent în jurul nostru, în același spațiu în care sunt și faptele și ființele fizice. Tot aici este însă și lumea devachanică. Ea se deosebește prin aceea că noi viețuim lumea devachanică într-o altă stare de conștiență decât lumea astrală.
Dumneavoastră puteți foarte ușor crede acum: Aici este lumea fizică, ea este străbătută de lumea astrală, de cea devachanică și așa mai departe. – Aceasta nu este chiar atât de simplu. Dacă vrem să descriem mai exact lumile superioare decât am făcut-o anterior, trebuie să avem clar în minte că există și o altă deosebire între lumea astrală și lumea devachanică, și anume aceea că lumea noastră astrală, așa cum trăim noi în ea și cum penetrează ea spațiul nostru fizic, este sub un anumit aspect o lume dublă, în timp ce lumea devachanică este o lume simplă. Aceasta este ceva ce am vrut să menționez chiar de astăzi ca o pregătire. Există oarecum două lumi astrale, iar cele două se deosebesc între ele prin aceea că una este, așa-zis, lumea astrală a binelui, iar cealaltă lumea astrală a răului, în timp ce la lumea devachanică ar fi deocamdată incorect să prezentăm această deosebire în mod atât de categoric. Noi trebuie să spunem așadar, dacă privim lumile de sus în jos: mai întâi Devachanul superior, apoi Devachanul inferior, apoi lumea astrală și apoi lumea fizică. Și încă nu am analizat totalitatea lumilor noastre, ci mai trebuie luate în considerare și lumi mai de jos decât cea fizică. Există și o lume astrală inferioară, aflată dedesubtul lumii noastre fizice. Cea bună se află deasupra planului fizic, cea rea dedesubt, dar și aceasta pătrunde practic lumea fizică. Așadar, către ființele lumii astrale pornesc cele mai diverse curente. Aici noi trebuie să discernem faptul că dinspre oameni pornesc spre ființele astrale curenți cu însușiri bune și rele. Curenții buni merg de asemenea spre o ființă bună a lumii astrale, iar curenții răi spre o ființă rea corespunzătoare. Și dacă luăm în considerație suma tuturor ființelor, bune și rele, ale lumii astrale, avem într-un anumit mod două lumi astrale. Dacă privim lumea devachanică, vom vedea că la ea aceasta nu este atât de evident. În interiorul lumii astrale sunt conținute două lumi ce se întrepătrund reciproc și care au în egală măsură o relație față de om. Aceste două lumi trebuie deosebite foarte bine în privința modului în care ele au luat naștere.
Dacă ne uităm în urmă în evoluția pământească, ajungem la o epocă în care Pământul, Soarele și Luna erau încă unite. Într-o epocă ulterioară Pământul însuși a devenit Lună și era un corp care în vechea epocă lunară era exterior Soarelui. Încă de pe atunci, înainte ca Pământul nostru să devină Pământul actual, exista deja o lume astrală. Dar această lume astrală ar fi devenit, dacă s-ar fi putut dezvolta, fără opreliști mai departe, lumea astrală bună. Datorită însă faptului că Luna s-a separat de Pământ, în lumea astrală generală s-a înglobat lumea astrală rea. Pe Pământ noi ne aflăm, în raport cu lumea astrală, abia la faza în care am găsit încorporată o lume astrală rea. În viitor și lumii devachanice i se va încorpora o lume rea. Deocamdată să păstrăm în suflet ideea în mare, că în fapt există două lumi astrale: una în care intră toți curenții care sunt fructuoși pentru progresul și dezvoltarea omenească viitoare, și cealaltă lume astrală, de care aparține și Kamaloka, în care intră toți curenții ce frânează dezvoltarea omenească. În ambele lumi astrale există ființe, despre care noi am aflat astăzi, mai mult în mod abstract, că au o influență asupra noastră și, de asemenea câte ceva despre însăși viața lor în comun. Despre această populație a lumilor astrale, despre alcătuirea, constituția lor, vom lua cunoștință mai îndeaproape data viitoare.
