Biblioteca antroposofică

CăutareLucrări OnlineIndex GA158Precedenta

Corecturi

Rudolf Steiner
OMUL CA STARE DE ECHILIBRU ÎNTRE LUCIFER ȘI AHRIMAN

GA 158

NOTE


  1. Dar atunci trebuie ca celălalt pol...: În altă notare se spune aici: «Dar atunci polarul, polul opus, eul, trebuie să devină puternic, cel care trebuie să nu fie în afară, care trebuie să fie înăuntru; ahrimanicul trebuie să fie absorbit în om, să fie plasat la locul potrivit.»
  2. „Am studiat cu râvnă, ah!...”: „Faust” I, Noapte, versurile 354 și urm. (Traducere de Lucian Blaga)
  3. conferința pe care am ținut-o în legătură cu Kalevala: Conferința din 14 noiembrie 1914, în Kalewala, 3 conferințe Dornach, 9-15 noiembrie 1914, GA 158.
  4. clădirea noastră: primului Goetheanum, a cărui construcție a început în 1913 și a ars în ajunul Anului Nou 1922 înainte de a fi complet terminat.
  5. anul trecut la München: În ciclul Tainele pragului, 24-31 august 1913, GA 147.
  6. Pragul lumii spirituale. Expuneri aforistice (1913), GA 17
  7. în timpul lui Jupiter: Despre timpul lui Jupiter, a se vedea și capitolul „Prezentul și viitorul dezvoltării umane” din Știința ocultă în schiță, GA 13, și conferința din 3 ianuarie 1915 în Arta în lumina înțelepciunii misteriilor, GA 275.
  8. în care cineva a povestit ce a trăit atunci: Până acum sursa nu a fost găsită.
  9. Immanuel Kant, 1742-1804. Cele mai importante lucrări ale filosofului din Königsberg: „Critica rațiunii pure” (1781/1786); „Critica rațiunii practice” (1788); „Critica puterii de judecare” (1790).
    „Datorie! sublim și marele nume...”: Citat din «Critica rațiunii practice», Partea I, Capitolul al treilea: «Despre mobilurile rațiunii pure practice». Pasajul complet: „Datorie! nume sublim şi mare, tu care nu cuprinzi în tine nimic agreabil, nimic care să includă insinuare, ci reclami supunere, care totuşi nici nu ameninţi cu nimic care ar trezi în suflet o aversiune naturală şi l-ar înspăimînta pentru a pune in mişcare voinţa, ci numai stabileşti o lege care-şi găseşte prin ea însăşi intrare în suflet şi care totuşi îşi cîştigă ea însăşi, în ciuda voinţei, veneraţie (deşi nu totdeauna ascultare); înaintea căreia amuţesc toate înclinaţiile, deşi în taină acţionează impotriva ei: care ţi-e obîrşia demnă de tine şi unde să găsim rădăcina descendenţei tale nobile, care respinge cu mîndrie orice înrudire cu înclinaţiile, rădăcină din care trebuie să derive, ca din originea ei, condiţia indispensabilă a acelei valori, pe care numai oamenii înşişi şi-o pot da?” (Traducere de Nicolae Bagdasar, Ed. Științifică, București, 1971)
  10. Schiller a exprimat frumos acest lucru: În mod satiric, de exemplu, în poezia „Filosofii”: Scrupule de conștiință: „Sunt bucuros să-mi servesc prietenii, dar din păcate o fac cu înclinație / Și așa de multe ori mă supără că nu sunt virtuos”. Decizie: „Nu există alt sfat, trebuie să cauți să o disprețuiești, / Și apoi fă cu dezgust ce îți impune datoria.”
  11. În scrisorile sale: Friedrich Schiller, (1759-1805), «Über die ästhetische Erziehung des Menschen in einer Reihe von Briefen» (Despre educația estetică a omului într-o serie de scrisori) (1795). Scrisorile, ca recunoștință pentru cadoul onorific oferit lui Schiller – o pensie anuală de 1000 de taleri, care a fost plătită în cinci ani –, trimise de la Jena și Ludwigsburg ducelui Friedrich Christian de Schleswig Holstein-Sonderburg-Augustenburg după noiembrie 1791, s-au pierdut în incendiul de la Christiansburg în Copenhaga în februarie 1794. La cererea ducelui, Schiller a recreat scrisorile din ciornele sale și le-a publicat în formă extinsă în 1795 în revista lunară «Die Hören». – Despre întrebarea amintită aici a se vedea, de exemplu, scrisoarea a 23-a, care spune: «Pe cât îl umilește și îl dezonorează [pe om] să facă din impuls senzual cele pentru care ar fi trebuit să se decidă să le facă din motive pure de datorie, pe atât îl onorează și îl înnobilează să se străduiască pentru conformitate cu legea, pentru armonie, pentru nemărginire și acolo unde omul de rând își satisface doar poftele.” Și într-o notă la această scrisoare: „Filosoful moral ne învață că nu poți face niciodată mai mult decât datoria ta și are perfectă dreptate când se referă doar la relația pe care acțiunile o au cu legea morală. Dar în cazul acțiunilor care se referă doar la un scop, a merge dincolo de acest scop în suprasensibil (care nu poate însemna altceva aici decât a realiza estetic un scop fizic) înseamnă în același timp a trece dincolo de datorie, întrucât datoria nu poate decât să stipuleze faptul ca voința să fie sfântă, că și natura s-a sfințit. Așadar, deși nu există o depășire morală, există o depășire estetică a datoriei și o astfel de conduită este numită nobilă”.
  12. maniheismul: Învățătura dualistă numită după fondatorul său Manes (216-276), care s-a ocupat în special de problema răului; două ființe fundamentale eterne, una bună, luminoasă și una rea, întunecată, se luptă una cu cealaltă. Maniheismul creștin îi învăța pe oameni că Zeul cel bun a trimis pe pământ Spiritul Soarelui Christos într-un trup aparent, pentru a prelua din nou acea parte a luminii care în luptă fusese smulsă, aruncată în jos. – Vezi mai presus de toate conferința din 11 noiembrie 1904 în Legenda Templului și Legenda de Aur, GA 93, precum și conferința din 29 august 1906 în În fața porților teosofiei, GA 95, din 25 iunie 1908 în Apocalipsa lui Ioan, GA 104, din 26 decembrie 1914 în Citirea ocultă și auzirea ocultă, GA 156, și din 19 aprilie 1917 în Pietre fundamentale pentru cunoaşterea Misteriului de pe Golgota, GA 175.
  13. vom considera cândva mai târziu artele și dezvoltarea lor în lume: ciclul de conferințe Arta în lumina înțelepciunii misteriilor, GA 275, ținut la Dornach în perioada 28 decembrie 1914 – 4 ianuarie 1915.

AcasăLucrări OnlineIndex GA158Precedenta