|
Conceptele
care trebuie să
exprime experienţele sufletului omenesc în lumile elementară şi
spirituală trebuie să fie afectate de caracterul special al acestor
experienţe. În acest sens, este necesar să se ţină seama de
faptul că
în lumea elementară experienţele se desfăşoară de o cu totul altă
manieră decât în lumea sensibilă. Ele se întemeiază
pe facultatea
sufletului de a se metamorfoza şi pe percepţiile sale de simpatie şi
antipatie. Denumirile ce vor fi date vor trebuie, de asemenea, să redea
instabilitatea acestor experienţe. Ele nu vor putea fi la fel de
invariabile cum sunt pentru lumea materială. Cel care nu ţine seama de
acest fapt inerent naturii lucrurilor poate cu uşurinţă găsi o
contradicţie între denumirile folosite în această scriere
şi cele care
figurează în lucrările mele Teosofia şi Ştiinţa ocultă.
Contradicţia dispare dacă ne gândim că, în aceste două
scrieri, numele
sunt astfel alese, încât să caracterizeze experienţele pe
care sufletul
le parcurge în întreaga sa evoluţie între naştere
(concepţie) şi
moarte, pe de o parte, şi moarte şi naştere, pe de altă parte. În
prezenta lucrare, dimpotrivă, denumirile sunt alese în raport cu
experienţele conştienţei clarvăzătoare, când ea pătrunde în
lumea
elementară şi în sferele spirituale.
Din lucrările menţionate, Teosofia şi Ştiinţa ocultă,
rezultă că la moarte, puţin timp după ce corpul fizic sensibil s-a
desprins de suflet, se mai desprinde de el şi un alt corp, care
în
prezenta carte este numit corpul eteric. În cazul acesta,
sufletul
trăieşte la început în fiinţa desemnată aici prin corpul
astral. După
ce s-a desprins de suflet, corpul eteric se transformă,
descompunându-se în lumea elementară. El trece în
fiinţele care
formează această lume elementară. Sufletul omului nu mai participă la
transformarea corpului eteric. Totodată, după moarte, sufletul devine
conştient de fenomenele lumii elementare ca şi de lumea sa ambiantă
exterioară. Această experienţă a lumii elementare de dinafară este ceea
ce Teosofia şi
Ştiinţa ocultă
descriu ca trecere a sufletului prin lumea sufletelor. Va trebui deci
să ne reprezentăm că lumea sufletelor este identică cu cea care, din
punct de vedere al conştienţei clarvăzătoare, este numită aici lume
elementară. Atunci când în intervalul dintre naştere şi
moarte – în
conformitate cu descrierea din cartea mea Teosofia –
sufletul se
desprinde de corpul astral, el îşi continuă viaţa în fiinţa
care aici
este numită „adevăratul eu“. Corpul astral simte atunci prin el
însuşi,
sufletul nemaifiind prezent, ceea ce a fost definit în lucrarea
de faţă
ca o stare de „uitare“. El se grăbeşte într-un anumit fel spre o
lume
în care nu se află nici un obiect de observaţie sensibilă sau de
experienţă de voinţă, şi unde nu mai există sentiment sau
gândire, aşa
cum omul le desfăşoară în corpul său fizic. Iată lumea pe care o
experimentează el ca fiind lumea sa
ambiantă exterioară, sufletul
continuându-şi existenţa în „adevăratul eu“. Viaţa în
această lume
ambiantă poate fi caracterizată prin descrierea trecerii prin „sfera
spiritului“, din Teosofia
şi Ştiinţa ocultă.
Sufletul, luând cunoştinţă
de el însuşi în „adevăratul eu“, are „în
jurul său“, în lumea
spiritului, ceea ce, pe durata existenţei materiale, se desfăşoară
în
el sub formă de experienţe sufleteşti. În lumea care a fost
descrisă
aici ca lume de fiinţe-gânduri, sufletul regăseşte, între
moarte şi
noua naştere, tot ce a vieţuit în forul său interior, datorită a
ceea
ce a perceput în lumea sensibilă şi a ceea ce a gândit,
simţit şi voit
în această lume.
