Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

PRAGUL LUMII SPIRITUALE

GA 17


UNELE OBSERVAŢII ASUPRA RAPORTULUI PREZENTEI EXPUNERI
CU CĂRŢILE MELE TEOSOFIA ŞI ŞTIINŢA OCULTĂ


Conceptele care trebuie să exprime experienţele sufletului omenesc în lumile elementară şi spirituală trebuie să fie afectate de caracterul special al acestor experienţe. În acest sens, este necesar să se ţină seama de faptul că în lumea elementară experienţele se desfăşoară de o cu totul altă manieră decât în lumea sensibilă. Ele se întemeiază pe facultatea sufletului de a se metamorfoza şi pe percepţiile sale de simpatie şi antipatie. Denumirile ce vor fi date vor trebuie, de asemenea, să redea instabilitatea acestor experienţe. Ele nu vor putea fi la fel de invariabile cum sunt pentru lumea materială. Cel care nu ţine seama de acest fapt inerent naturii lucrurilor poate cu uşurinţă găsi o contradicţie între denumirile folosite în această scriere şi cele care figurează în lucrările mele Teosofia şi Ştiinţa ocultă. Contradicţia dispare dacă ne gândim că, în aceste două scrieri, numele sunt astfel alese, încât să caracterizeze experienţele pe care sufletul le parcurge în întreaga sa evoluţie între naştere (concepţie) şi moarte, pe de o parte, şi moarte şi naştere, pe de altă parte. În prezenta lucrare, dimpotrivă, denumirile sunt alese în raport cu experienţele conştienţei clarvăzătoare, când ea pătrunde în lumea elementară şi în sferele spirituale.

Din lucrările menţionate, Teosofia şi Ştiinţa ocultă, rezultă că la moarte, puţin timp după ce corpul fizic sensibil s-a desprins de suflet, se mai desprinde de el şi un alt corp, care în prezenta carte este numit corpul eteric. În cazul acesta, sufletul trăieşte la început în fiinţa desemnată aici prin corpul astral. După ce s-a desprins de suflet, corpul eteric se transformă, descompunându-se în lumea elementară. El trece în fiinţele care formează această lume elementară. Sufletul omului nu mai participă la transformarea corpului eteric. Totodată, după moarte, sufletul devine conştient de fenomenele lumii elementare ca şi de lumea sa ambiantă exterioară. Această experienţă a lumii elementare de dinafară este ceea ce Teosofia şi Ştiinţa ocultă descriu ca trecere a sufletului prin lumea sufletelor. Va trebui deci să ne reprezentăm că lumea sufletelor este identică cu cea care, din punct de vedere al conştienţei clarvăzătoare, este numită aici lume elementară. Atunci când în intervalul dintre naştere şi moarte – în conformitate cu descrierea din cartea mea Teosofia – sufletul se desprinde de corpul astral, el îşi continuă viaţa în fiinţa care aici este numită „adevăratul eu“. Corpul astral simte atunci prin el însuşi, sufletul nemaifiind prezent, ceea ce a fost definit în lucrarea de faţă ca o stare de „uitare“. El se grăbeşte într-un anumit fel spre o lume în care nu se află nici un obiect de observaţie sensibilă sau de experienţă de voinţă, şi unde nu mai există sentiment sau gândire, aşa cum omul le desfăşoară în corpul său fizic. Iată lumea pe care o experimentează el ca fiind lumea sa ambiantă exterioară, sufletul continuându-şi existenţa în „adevăratul eu“. Viaţa în această lume ambiantă poate fi caracterizată prin descrierea trecerii prin „sfera spiritului“, din Teosofia şi Ştiinţa ocultă. Sufletul, luând cunoştinţă de el însuşi în „adevăratul eu“, are „în jurul său“, în lumea spiritului, ceea ce, pe durata existenţei materiale, se desfăşoară în el sub formă de experienţe sufleteşti. În lumea care a fost descrisă aici ca lume de fiinţe-gânduri, sufletul regăseşte, între moarte şi noua naştere, tot ce a vieţuit în forul său interior, datorită a ceea ce a perceput în lumea sensibilă şi a ceea ce a gândit, simţit şi voit în această lume.