Biblioteca antroposofică


Corecturi

Rudolf Steiner
EURITMIA DREPT CÂNT VIZIBIL

GA 278

RUDOLF STEINER DESPRE CURSUL DE EURITMIE A SUNETULUI

Relatare din «Știri pentru membri» din 2 martie 1924

...Exista o necesitate interioară ca în Secțiunea de arte declamatorii și muzicale, a cărei conducătoare este doamna Marie Steiner, să se organizeze un Curs despre euritmia muzicii. ...Aici mă voi referi doar în câteva fraze despre intenția și atitudinea referitoare la aceasta. Până acum, arta euritmică a configurat într-o anumită măsură euritmia cuvântului. Noi înșine am fost cei mai severi critici ai noștri și știm că tot ceea ce a fost deja realizat în acest domeniu este doar un început. Dar cele începute trebuie dezvoltate în continuare.

Cu euritmia muzicii, a „cântului vizibil” nu am ajuns în prezent atât de departe cum am ajuns cu euritmia cuvântului, „a cuvântului vizibil”. Dacă e să continuăm începuturile realizate până acum pe calea corectă, trebuie ca tocmai acum – în stadiul în care se practică euritmia muzicii – să aibă loc o continuare. Aceasta urmează să se înfăptuiască în acest Curs. Însă cu acest prilej trebuie indicată esența elementului muzical. Căci în euritmie muzica devine vizibilă, și noi trebuie să avem un sentiment în privința locului în care aceasta își are adevăratul izvor în natura omenească dacă vrem să facem vizibilă această esență fundamentală a sa.

În euritmia muzicii devine clar, lămurit, concret, ceea ce trăiește în muzică și poate fi perceput prin auz. Și aici există cel mai mare pericol să devenim ne-muzicali. Sper ca în conferințele acestui Curs să fi adus dovada că atunci când muzica se revarsă în mișcare ia naștere necesitatea de a respinge tot ceea ce este ne-muzical în muzică și de a transpune doar „muzica pură” în domeniul celor vizibile. Cine este totuși de părere că prin transpunerea celor audibile în mișcare și formă vizibile, elementul muzical încetează, acela va avea obiecții față de întreaga euritmie a muzicii. Însă o astfel de concepție nu este artistică în esența ei profundă. Căci cine trăiește arta în sine trebuie să se bucure de orice extindere a izvoarelor și formelor artistice. Și este așa, că muzica, la fel ca orice artă adevărată, izvorăște din lăuntrul cel mai profund al omului. Iar acesta își poate revela viața în cele mai felurite moduri. Ceea ce în om vrea să cânte, vrea să se manifeste și în forme de mișcare; iar ceea ce există în organismul omenesc drept posibilități de mișcare este extras din el prin euritmia muzicii și a cuvântului. Prin acestea omul însuși își revelează ființa sa. Statura omenească poate fi înțeleasă doar dacă este înțeleasă drept mișcare reținută, iar mișcarea omului este cea care revelează sensul acestei staturi. Putem spune că acela care contestă justificarea euritmiei muzicii și a cuvântului respinge prin aceasta revelarea întregului om. Materialismul respinge revelarea spiritului în cunoașterea omului; respingerea euritmiei ca artă justificată pe lângă celelalte arte și aflată în legătură cu ele își are desigur originea într-o dispoziție lăuntrică asemănătoare.

Este de sperat ca prin acest Curs euritmiștii să fi primit câteva imbolduri care să contribuie la configurarea în continuare a artei noastre euritmice.