Biblioteca antroposofică


Corecturi

Rudolf Steiner

BAZELE SPIRITUAL-ŞTIINŢIFICE PENTRU PROSPERAREA AGRICULTURII

GA 327

A PATRA CONFERINŢĂ

Koberwitz, 12 iunie 1924

Forţe şi substanţe care pătrund în spiritual: problema îngrăşării solului

După cum aţi văzut, la descoperirea metodelor spirituale-ştiinţifice, inclusiv pentru agricultură, este vorba de a privi întru câtva natura şi acţiunea spiritului în natură în mare, în sfera lor cuprinzătoare, pe când ştiinţa de nuanţă materialistă a ajuns din ce în ce mai mult la a pătrunde la nivelurile infimului. Chiar dacă în cazul agriculturii nu avem întotdeauna de a face cu lucrurile cele mai mici, cu ceea ce este de nivel microscopic, cu care celelalte ştiinţe ale naturii au adesea de a face, totuşi avem de a face şi cu ceea ce acţionează în mic, şi care poate fi dedus din acţiunea acestora. Însă lumea în care vieţuieşte omul împreună cu alte fiinţe pământene nu este deloc ceva ce ar putea fi apreciat numai din perspectiva minusculului. A proceda în acest fel cu ceea ce este luat în considerare tocmai în agricultură, aşa cum procedează ştiinţa curentă, ar fi ca şi cum am vrea să cunoaştem întreaga fiinţă a omului, să spunem, pe baza degetului său mic sau a lobului urechii, şi de aici să reconstituim întregul în toată mărimea lui, aşa cum trebuie luat în considerare. Acestui mod de a considera lucrurile, trebuie să-i opunem ‒ ceea ce astăzi este atât posibil cât şi necesar ‒ o adevărată ştiinţă, care ţine cont de marile corelaţii existente în univers.

Cât de profund trebuie să se corecteze pe sine însăşi ştiinţa în sensul curent actual sau în sensul curent de acum câţiva ani, aceasta rezultă din aberaţiile ştiinţifice care au dominat nu cu mult timp în urmă cu privire la hrănirea omului. Toate afirmaţiile erau întru totul ştiinţifice, ele erau şi ştiinţific dovedite, astfel încât nu se putea obiecta nimic împotriva celor luate în considerare, dacă te sprijineai numai pe aspectele care erau luate în consideraţie. S-a dovedit aşa-zis ştiinţific că un om care are o greutate corporală medie de şaptezeci până la şaptezeci şi cinci de kilograme, are nevoie de circa o sută douăzeci de grame de proteină ca hrană. Ori aceasta ‒ aşa cum am spus ‒ era dovedită aşa-zis ştiinţific. Astăzi, nici un om care are vederi ştiinţifice, nu mai crede în această afirmaţie. Căci ştiinţa s-a corectat singură. Astăzi orice om ştie că o sută douăzeci de grame de hrană constând din proteină nu numai că nu este necesară, ci este de-a dreptul dăunătoare, şi că omul îşi păstrează de fapt cel mai bine sănătatea când consumă numai cincizeci de grame zilnic. Aici ştiinţa s-a corectat singură. Astăzi într-adevăr se ştie că dacă se consumă proteină mai mult decât este necesar, aceasta are drept consecinţă apariţia în intestin a unor produse intermediare cu acţiune toxică. Şi dacă vor fi examinate nu numai strict perioadele din viaţa omului în care el preia această proteină, ci întreaga lui viaţă, atunci se va vedea că arteroscleroza bătrâneţii provine mai cu seamă din aceste acţiuni toxice ale surplusului de proteină. Astfel cercetările ştiinţifice, de exemplu în raport cu omul, sunt adesea eronate prin aceea că ele privesc numai situaţia momentană. Ori o viaţă omenească durează ‒ în mod normal ‒ mai mult de zece ani, iar acţiunile dăunătoare ale acestor cauze dorite şi aparent favorabile, se produc adesea mult mai târziu.

Ştiinţa spirituală poate cădea mai greu într-o asemenea eroare. Desigur, nu vreau deloc să fiu în ton cu critica ieftină care este foarte des exercitată pentru faptul că ştiinţa curentă trebuie să se corecteze în modul pe care tocmai l-am descris. Se poate bine vedea că nu poate fi altfel, şi că este necesar să fie aşa. Însă, pe de altă parte, este la fel de lipsită de valoare şi atacarea ştiinţei spirituale, când aceasta vrea să pătrundă în viaţa practică, pentru faptul că ea este nevoită să privească în raporturile mai vaste ale vieţii şi pentru faptul că ea ia în considerare acele forţe şi substanţe care au tangenţă cu spiritualul, şi nu numai forţele şi substanţele grosier materiale. Acest lucru este perfect valabil şi pentru agricultură, şi este valabil în special atunci când în cadrul agriculturii apare problema îngrăşării solului.

Chiar din modul în care se vorbeşte astăzi tocmai de către oamenii de ştiinţă, când se ia în considerare problema îngrăşării solului, aş spune că deja din aceasta se vede cât sunt de puţin autentice concepţiile asupra a ceea ce înseamnă în realitate importanţa îngrăşării solului în economia naturii. Se aude astăzi foarte adesea fraza: gunoiul ar conţine substanţele nutritive necesare plantelor. V-am spus cele câteva fraze de mai înainte pentru a vă arăta cum în raport cu hrănirea omului ştiinţa a trebuit să se corecteze tocmai acum, în timpurile actuale. Ea a trebuit să se corecteze pentru că porneşte de la o concepţie cu totul greşită în raport cu hrănirea oricărei fiinţe.

Vedeţi dumneavoastră, se credea anume că cel mai important în hrănire ‒ să nu luaţi în nume de rău faptul că prezint lucrurile atât de dezinvolt ‒ ar fi ceea ce se mănâncă zilnic. Desigur că este important ce se mănâncă zilnic. Însă cea mai mare parte a ceea ce se mănâncă zilnic nu este destinată a fi preluată de corp ca substanţă şi depozitată în el. Ci, cea mai mare parte serveşte la a da corpului forţele pe care le conţine în sine, pentru a-i face posibilă mişcarea. Cea mai mare parte a ceea ce se preia în sine în acest mod este de fapt eliminat din nou, astfel încât trebuie să spunem că în metabolism nu este vorba în principal de o însuşire cantitativă, ci de o preluare în mod corect, împreună cu alimentele, a vitalităţii forţelor. Căci de această vitalitate avem nevoie, de exemplu, atunci când mergem sau când lucrăm, şi în general când ne mişcăm braţele.

Dimpotrivă, ceea ce este necesar corpului pentru a depozita substanţele în sine, pentru a se îmbogăţi în substanţe ‒ care sunt eliminate din nou, când la fiecare şapte până la opt ani este reînnoită substanţa trupului ‒, aceasta se preia în cea mai mare parte prin organele senzoriale, prin piele, prin respiraţie. Astfel încât ceea ce corpul trebuie să preia de fapt ca substanţă, să depoziteze, se preia continuu într-o dozare extrem de fină, şi abia în organism se concentrează. Corpul preia substanţele din aer, le concentrează şi le întăreşte până într-atât încât trebuie tăiate ca unghii, ca păr şi aşa mai departe. Este cu totul greşit să se stabilească formula: hrană preluată, trecere prin corp, descuamarea unghiilor, a pielii şi a altor formaţiuni asemănătoare, ci trebuie formulat: respiraţie, preluarea cea mai subtilă prin organele de simţ, chiar şi prin ochi, trecere prin organism, eliminare. În timp ce, în realitate, ceea ce preluăm prin stomac este important datorită unei mobilităţi interioare pe care o are, ca un material combustibil, şi introduce în corp forţele voinţei active în el.

Acum, vedeţi dumneavoastră, te apucă disperarea când faţă de acestea, care reprezintă adevărul ce rezultă pur şi simplu din cercetarea spirituală, vezi apropiindu-se concepţiile ştiinţei actuale, care propovăduiesc exact contrariul. De aceea te apucă disperarea, căci îţi spui cât este de greu de a te înţelege într-adevăr cu această ştiinţă actuală asupra celor mai importante probleme. Şi o asemenea înţelegere trebuie să vină, căci ştiinţa actuală ar conduce într-o fundătură tocmai în ceea ce priveşte viaţa practică. Pur şi simplu ea nu poate înţelege pe căile ei anumite lucruri, de care aproape că se loveşte cu nasul. Nu mă refer deloc la experimente. De regulă, este adevărat ceea ce ştiinţa spune în legătură cu ele. Experimentele pot fi foarte bine folosite; rău este ceea ce se teoretizează apoi. Şi din păcate punctele de vedere practice pentru diversele domenii ale vieţii decurg din acestea. Când se analizează toate acestea, se vede dificultatea realizării înţelegerii. Însă pe de altă parte, această înţelegere trebuie să vină în cele mai practice domenii ale vieţii, dintre care face parte şi agricultura. Vedeţi dumneavoastră, dacă vrem să tratăm lucrurile în mod corect, trebuie să pătrundem diversele domenii ale vieţii agricole în privinţa modului de acţiune a substanţelor şi a forţelor, ca şi a modului de acţiune al spiritualului. Atât timp cât nu ştie la ce este bun un pieptene, copilul îl va muşca şi îl va folosi într-un mod lipsit de sens, fără rost. Şi la fel vor fi folosite şi lucrurile într-un mod lipsit de sens, nepotrivit, dacă nu se ştie care este natura lor, cum se raportează ele la cele despre care vorbim.

Pentru a ajunge la o reprezentare, să ne gândim la un copac. Vedeţi dumneavoastră, un copac se deosebeşte de o plantă anuală comună, care rămâne o simplă plantă ierboasă. Copacul se înconjoară cu scoarţă, coajă şi aşa mai departe. Aşadar, care este de fapt fiinţa acestui copac în opoziţie cu aceea a plantei anuale?

desen tabla 4
[măreşte imaginea]
Tabla 4

Să comparăm un asemenea copac cu o movilă de pământ, şi care este extraordinar de bogată în humus, conţinând o mare cantitate de materii vegetale aflate mai mult sau mai puţin în descompunere, şi eventual şi substanţe animale aflate în descompunere (vezi desenul).

Să admitem că aceasta ar fi movila de pământ bogată în humus, în care vreau să fac o adâncitură având forma unui crater, şi că acesta ar fi copacul. În exterior este un strat mai mult sau mai puţin solid, iar în interior creşte ceea ce conduce la construirea pe verticală a copacului. Vă poate părea ciudat că alătur aceste două lucruri. Însă ele sunt mai înrudite decât credeţi. Căci componenta pământească, pe care am descris-o în acest mod, impregnată de substanţe humice aflate în descompunere, această componentă are în sine etericul viu. Şi despre acesta este vorba. Când avem o astfel de componentă pământească ‒ care prin însuşirea ei deosebită ne arată că are în sine eteric-viul ‒ atunci ea este de fapt pe cale să devină înveliş vegetal. Însă ea stagnează, nu ajunge să devină acel înveliş vegetal din care se trage coaja, scoarţa copacului. Şi vă puteţi imagina că în natură nu se ajunge la aceasta. Ci pur şi simplu, în loc de a se forma o asemenea movilă de pământ, în interiorul căreia să apară substanţe humice care să acţioneze în sol în mod caracteristic viului-eteric, movila se constituie în jurul plantei într-o formă mai înaltă de dezvoltare. Când într-un anumit loc al Pământului, partea de deasupra a pământului se delimitează faţă de cea de dedesubt, atunci, tot ceea ce se ridică deasupra acestui nivel normal regiunii va prezenta o înclinaţie deosebită spre viu, o înclinaţie deosebită de a se pătrunde cu eterul viu. De aceea vă va fi mai uşor să pătrundeţi în mod rodnic un pământ obişnuit, anorganic, mineral, cu substanţe humice, sau în general cu reziduuri intrate în descompunere, dacă veţi înălţa movile de pământ şi le veţi îmbogăţi pe acestea cu substanţele respective. Atunci însăşi materia pământească va avea tendinţa de a deveni în lăuntrul său vie, dezvoltând o afinitate cu plantele. Acelaşi proces are loc şi la formarea copacului. Pământul se înalţă, înconjoară planta, îşi dăruie viul-eteric în jurul copacului. De ce?

Vedeţi dumneavoastră, vă spun toate acestea deoarece vreau să vă trezesc o reprezentare a faptului că există o înrudire profundă între ceea ce este închis în contururile acestei plante şi ceea ce este solul din jurul plantei. Nu este deloc adevărat că viaţa ar înceta la conturul, la periferia plantei. Viaţa ca atare se continuă anume de la rădăcinile plantei mai departe în sol, şi pentru multe plante nu există nici o delimitare strictă între viaţa din lăuntrul plantei şi viaţa din mediul înconjurător, în care aceasta trăieşte. Înainte de toate trebuie să fim pătrunşi de aceasta, să o înţelegem temeinic, pentru a putea înţelege cu adevărat fiinţa unui pământ gunoit sau a unui sol prelucrat în mod asemănător.

Este necesar să ştim că gunoirea trebuie să constea într-o vitalizare a pământului, pentru ca planta să nu ajungă în pământul mort, în care caz i-ar fi greu să realizeze din vitalitatea ei ceea ce este necesar până la formarea fructului. Ea îndeplineşte mai uşor ceea ce este necesar pentru formarea fructului dacă este deja încorporată în viaţă. În fond, orice creştere vegetală are acest caracter uşor parazitar, de a se dezvolta de fapt pe un pământ viu, ca un parazit. Şi aşa trebuie să fie. Deoarece în multe regiuni ale Pământului nu putem conta pe faptul că natura însăşi a încorporat suficiente reziduuri organice în pământ, pe care să le fi descompus într-atât încât pământul să fie străbătut de suficientă viaţă, trebuie să venim în ajutorul creşterii plantelor în anumite regiuni ale Pământului prin gunoire. Este cel mai puţin necesar în regiunile în care se află aşa-numitul cernoziom. Căci acesta este cel de care natura însăşi se îngrijeşte ca pământul să fie suficient de viu, cel puţin în anumite regiuni.

Vedeţi, aşadar, că trebuie înţeles într-adevăr despre ce este vorba. Însă mai trebuie înţeles şi altceva ‒ este un cuvânt greu ‒, trebuie înţeles că e nevoie de un fel de relaţie personală cu tot ceea ce ţine de agricultură, înainte de toate de o relaţie personală cu îngrăşământul şi îndeosebi cu munca pentru realizarea îngrăşământului. Aceasta pare o sarcină neplăcută; însă fără această relaţie personală nu merge. De ce? Aceasta vă va deveni evident îndată ce veţi putea pătrunde în natura unei fiinţe vii oarecare. Dacă pătrundeţi natura acesteia, atunci viul are mereu o parte exterioară şi una interioară. Partea interioară se află sub o piele oarecare, partea exterioară se află în afara pielii. Acum să aveţi în vedere partea interioară.

Partea interioară nu are numai curenţi de forţe care merg înspre afară, în direcţia acestor săgeţi (vezi desenul), ci viaţa interioară a organicului are şi curenţi de forţe care merg dinspre piele spre interior, care sunt reîntorşi înapoi. Organicul este înconjurat în afara lui de tot felul de curenţi posibili de forţe.

desen Tabla 4

Există ceva care exprimă în mod foarte exact, însă într-un fel personal, cum trebuie organicul să-şi formeze relaţia interiorului său cu exteriorul. Orice forţe care îşi desfăşoară acţiunea în interiorul organicului şi care stimulează şi menţin cu adevărat viaţa în interiorul organismului, aşadar în cadrul contururilor pielii sale, toate acestea trebuie să aibă un miros, sau ‒ iertaţi-mi din nou expresia cam dură ‒ am putea spune chiar să pută. Şi în esenţă, viaţa constă în reţinerea a ceea ce altfel, când se volatilizează, împrăştie mirosul, ca lucrurile care miros să nu radieze prea puternic în afară, ci lucrurile care miros să fie reţinute acolo în interior. Organismul trebuie să trăiască în aşa fel încât să dea în afară prin pielea care-l limitează cât mai puţin posibil din ceea ce produce în el o viaţă care provoacă miros, astfel încât s-ar putea spune că organismul este cu atât mai sănătos cu cât miroase mai mult în lăuntru şi mai puţin înspre afară (vezi desenul).

Căci organismul, mai cu seamă organismul vegetal, este predestinat nu să emane, ci să preia miros din afară. Iar dacă vom înţelege partea folositoare a unei câmpii care miroase aromat, plină de plante cu parfum aromat, atunci devenim atenţi asupra a ceea ce se sprijină reciproc în viaţă. Această mireasmă care se răspândeşte aici şi care este altfel decât simplul miros al vieţii, provine din motive pe care le vom putea desigur prezenta, şi este ceea ce acum acţionează din afară asupra plantei. Toate aceste lucruri trebuie de fapt trăite pe viu în relaţiile noastre personale, atunci suntem într-adevăr conectaţi în lăuntrul adevăratei naturi.

Deci este vorba tocmai de a recunoaşte faptul că gunoirea şi cele asemănătoare trebuie să constea în a conferi solului un anumit grad de vitalitate, însă nu numai de a-i conferi un anumit grad de vitalitate, ci de a-i da şi posibilitatea ca în el să se poată produce ceea ce am indicat ieri în mod deosebit, anume ca azotul să se poată răspândi în el, ca pe anumite linii de forţă ‒ aşa cum v-am arătat ‒ viaţa să poată fi purtată tocmai cu ajutorul azotului. Aşadar când gunoim trebuie adus în atâta măsură azot în sol, încât viul să fie purtat până la structurile la care trebuie să fie dus în sol, dedesubtul plantelor, acolo unde trebuie să fie sol pentru vegetaţie. Aceasta este acum sarcina. Însă această sarcină trebuie dusă la îndeplinire într-un mod precis, obiectiv.

Acum, vedeţi dumneavoastră, vă va fi deja un indiciu puternic faptul că dacă folosiţi mineralul pur ca îngrăşământ, nu ajungeţi niciodată în realitate la elementul terestru, ci în cel mai bun caz la elementul lichid al pământului. Puteţi produce o acţiune cu îngrăşământul mineral în elementul lichid al pământului, însă nu veţi pătrunde până la vitalizarea elementului terestru însuşi. Din această cauză, plantele dumneavoastră care se află sub influenţa vreunui îngrăşământ mineral vor prezenta o asemenea creştere care trădează faptul că este sprijinită numai de elementul lichid stimulat, şi nu de elementul terestru vitalizat.

Dacă vrem să studiem cu adevărat aceste lucruri, cel mai bine ar fi să ne propunem a ne îndrepta atenţia mai întâi către îngrăşământul cel mai modest, compostul, care uneori este chiar dispreţuit. În acesta, avem un mijloc de vitalizare a pământului în care este încorporat tot ceea ce reprezintă oarecum deşeuri, puţin luate în seamă, care provin din agricultură, din grădină, din rămăşiţe de iarbă putrezită, până la ceea ce se formează din frunzele căzute şi altele asemănătoare, şi chiar până şi ceea ce provine de la animale moarte, şi aşa mai departe. Acum, vedeţi dumneavoastră, aceste lucruri nu trebuie deloc dispreţuite, ele conţin încă ceva care păstrează în sine nu numai elementul eteric, ci chiar şi pe cel astral. Acest lucru este important. În grămezile de compost avem într-adevăr tot ceea ce ajunge acolo: eteric, eteric fiinţial, viul, însă şi elementul astral. Şi într-adevăr avem aici un astral şi un eteric fiinţial, într-un grad nu atât de înalt ca în gunoi şi în mustul de bălegar, însă le avem oarecum mai stabilizate; ele se statornicesc înăuntru, mai cu seamă ceea ce este de natură astrală se stabilizează. Şi este vorba doar să luăm în considerare în mod corespunzător această stabilizare. Elementul astral este imediat reprimat în acţiunea sa asupra azotului atunci când există un eteric prea puternic proliferat. O viaţă prea activă în eteric nu lasă să se dezvolte în grămada de compost elementul astral.

Există ceva în natură al cărui caracter excepţional, relativ la această natură, vi l-am relevat deja din cele mai diferite puncte de vedere. Acesta este calciul. Dacă veţi introduce calciul ‒ să zicem sub forma de piatră de var nestins ‒ în grămada de compost, atunci ia naştere ceva deosebit, şi anume că, fără a acţiona prea puternic asupra expulzării elementului astral, etericul este preluat de piatra de var arsă, odată cu acesta este absorbit şi oxigenul, iar astralul este adus la acţionare armonioasă. Prin aceasta se obţine ceva cu totul deosebit. Se obţine ca prin gunoirea cu compost să transmitem solului ceva ce are înclinaţia de a impregna foarte puternic elementul astral în sol, fără ocolul făcut prin intermediul elementului eteric.

Aşadar imaginaţi-vă că astralul, fără a parcurge mai întâi calea ocolită prin eteric, va pătrunde foarte puternic în pământ, astfel încât acesta devine astralizat în mod cu totul deosebit, iar pe calea ocolită a astralizării este pătruns în aşa fel de azot, încât ceea ce ia naştere acolo este într-adevăr foarte asemănător unui anumit proces din organismul omenesc. În organismul omenesc acest proces este asemănător plantelor, însă în aşa măsură asemănător plantelor, încât acordă puţină valoare formării de fructe, rămânând la formarea de frunze şi tulpină. Noi trebuie să avem în noi acest proces pe care îl transmitem pământului, pentru a putea conduce în mod corespunzător alimentele înspre mobilitatea despre care v-am vorbit, pentru că aceasta trebuie să existe acolo. Înspre această mobilitate stimulăm însă şi solul, dacă îl tratăm în modul descris. Şi prin aceasta pregătim solul astfel încât el să ne poată da produse de o valoare deosebită, de exemplu pentru hrana animalelor, astfel încât prin acţiunea lor ulterioară să producă mobilitate lăuntrică, să activeze lăuntric corpul. Cu alte cuvinte: vom face bine dacă vom gunoi fâneţele şi păşunile noastre cu acest compost, dacă vom realiza aceasta cu stricteţe, vom reuşi să obţinem un bun nutreţ de păşune ‒ mai cu seamă atunci când vom aplica şi celelalte măsuri despre care este vorba ‒, un asemenea nutreţ de păşune care odată cosit va fi utilizabil ca nutreţ uscat. Însă aş vrea să spun că pentru a proceda în mod corect cu asemenea lucruri, acestea trebuie văzute în întregul lor. Căci ceea ce trebuie făcut aici în particular depinde totuşi, fireşte, adesea de sensibilitate. Însă această sensibilitate se dezvoltă dacă vom pătrunde în mod corect întreaga natură a acestui proces.

Pe de altă parte, dacă grămada de compost va fi lăsată doar aşa cum am descris-o până aici, se poate întâmpla foarte uşor ca ea să-şi risipească astralul în toate părţile. Şi va fi vorba de a dezvolta acum relaţia personală cu aceste lucruri, de a aduce pe cât posibil o asemenea grămadă în situaţia de a mirosi cât mai puţin, ceea ce se poate uşor realiza prin faptul că se încearcă mai întâi să se întindă materialul în straturi subţiri, acoperind apoi cu ceva praf de turbă, apoi iarăşi un strat de compost, şi aşa mai departe. Prin aceasta se reţine ceea ce altfel s-ar volatiliza ca miros. Căci azotul este într-adevăr acela care pleacă foarte bucuros în toate combinaţiile posibile. Acesta este acum reţinut. Ceea ce vreau să indic prin aceasta este mai cu seamă faptul că întreaga fiinţă agricolă trebuie tratată cu convingerea că trebuie introdusă viaţa, inclusiv astralitatea, peste tot, pentru a obţine efectele utile.

Pornind însă de aici, vor putea rezulta şi altele. V-aţi întrebat vreodată de ce au vacile coarne simple sau de ce alte animale au coarne rămuroase? Aceasta este o problemă extraordinar de importantă. Însă ceea ce ne oferă ştiinţa despre aceasta este în mod obişnuit ceva extrem de unilateral şi superficial. Să răspundem la întrebarea de ce au vacile coarne. Vedeţi dumneavoastră, am spus că organicul, viul, nu trebuie să aibă întotdeauna curenţi de forţă îndreptaţi numai înspre exterior, ci poate avea şi curenţi de forţă îndreptaţi către interior. Acum reprezentaţi-vă ceva organic, butucănos modelat, şi care are curenţi de forţă îndreptaţi înspre exterior şi curenţi de forţă îndreptaţi înspre interior. Ar fi o adevărată anomalie şi ar lua naştere o fiinţă butucănoasă. Dacă s-ar întâmpla aşa ceva, am avea vaci cu un aspect foarte ciudat. Ar fi toate butucănoase, cu mici începuturi de picioare, aşa cum mai sunt ele la primele stadii embrionare. Aşa ar rămâne, ar arăta grotesc. Însă vaca nu este configurată astfel, ci are coarne, are copite. Ce se petrece în locurile unde cresc copitele şi coarnele? Acolo se formează un loc în care curenţii de forţe sunt împinşi în mod deosebit de puternic înspre interior. Acolo exteriorul este delimitat deosebit de puternic. Acolo nu numai că este complet închisă comunicarea de la nivelul pielii permeabile sau al părului, ci sunt complet închise şi părţile pentru comunicarea înspre exterior. De aceea formarea de coarne este corelată cu întreaga conformaţie a animalului. Formarea coarnelor şi a copitelor este corelată cu întreaga conformaţie a animalului.

desen Tabla 4

Cu totul altfel stau lucrurile cu coarnele rămuroase. La coarnele rămuroase nu este vorba de a conduce curenţii înapoi în organism, ci ca anumiţi curenţi să fie conduşi o porţiune înspre afară, ele fiind ca nişte ventile prin care anumiţi curenţi ‒ care nu trebuie să fie întotdeauna fluizi şi gazoşi ci pot fi şi curenţi de forţe care sunt localizaţi în coarnele rămuroase ‒, ca aceştia să fie descărcaţi în afară pe aici. Cerbul este frumos prin aceea că are o pronunţată comunicare cu ambianţa sa, prin faptul că trimite anumiţi curenţi înspre afară şi trăieşte împreună cu ambianţa sa, preluând în felul acesta tot ceea ce acţionează organic în nervi şi simţuri. Cerbul devine astfel un animal nervos. Într-o anumită privinţă, toate animalele care au coarne rămuroase sunt străbătute de o uşoară nervozitate care li se poate citi deja în ochi.

Vaca are coarne pentru a trimite înăuntru ceea ce trebuie să modeleze în domeniul astral-eteric, ceea ce trebuie să se străduiască a pătrunde până înăuntru, în sistemul digestiv, astfel încât în sistemul digestiv ia naştere o activitate intensă tocmai prin radiaţia care porneşte dinspre coarne şi copite. De aceea, cel care vrea să înţeleagă febra aftoasă, adică repercusiunea perifericului asupra traectului digestiv, trebuie să pătrundă cu înţelegerea aceste corelaţii. Iar remediul nostru la febra aftoasă este întemeiat pe pătrunderea cu înţelegerea a acestor corelaţii. Prin aceasta, vedeţi dumneavoastră, avem în corn ceva care prin natura şi esenţa sa deosebită este foarte adecvat pentru a reflecta înapoi, în viaţa interioară, viul şi elementul astral. În corn avem ceva care radiază viaţa şi care radiază chiar astralul. Chiar aşa este. Dacă v-aţi putea strecura într-un organism viu de vacă, când aţi fi înăuntru în burta vacii aţi mirosi cum radiază astralul viu dinspre coarne spre interior. La copite, cazul este asemănător.

Vedeţi dumneavoastră, aceasta ne dă un indiciu asupra lucrurilor, aşa cum pot fi ele recomandate din partea noastră, pentru a ridica eficacitatea a ceea ce se întrebuinţează ca bălegar obişnuit de grajd. Ce este în fond acest bălegar obişnuit de grajd? Bălegarul obişnuit de grajd este ceea ce a intrat în animal ca hrană exterioară, a fost preluat de către organism până la un anumit punct, a creat condiţii ca în organism să ia naştere acţiuni de forţe într-un grad dinamic, şi care, întrucât nu serveşte în primul rând pentru îmbogăţirea cu substanţe, este din nou eliminat. A fost însă în organism, s-a pătruns cu element astral şi cu eter. S-a impregnat în astral cu forţele purtătoare de azot, în eter cu forţele purtătoare de oxigen. Cu acestea s-a impregnat masa care apare în final ca bălegar.

Gândiţi-vă că preluând această masă şi predând-o pământului într-o formă oarecare ‒ vom reveni asupra amănuntelor ‒ dăm de fapt pământului ceva eteric-astral care se află în mod legitim în burta animalului, şi care produce în burta animalului forţe de natură vegetală. Pentru că forţele pe care le producem pe tractul nostru digestiv sunt de natură vegetală. Ar trebui să fim teribil de recunoscători că gunoiul rămâne disponibil; pentru că el aduce element eteric şi astral din interiorul organelor afară, în aer liber. Acestea rămân ataşate de el. Trebuie numai să îl menţinem în mod corespunzător, astfel încât în bălegarul de folosit să avem ceva care este atât eteric cât şi astral. Chiar prin aceasta el acţionează vitalizând şi astralizând asupra solulului, în elementul pământesc, solid. Nu numai în lichid, ci mai cu seamă în solid. El are puterea de a învinge anorganicul aflat în sol.

Desigur, ceea ce se predă pământului trebuie să-şi piardă forma originară avută înainte de a fi fost preluat ca aliment, căci trebuie să fie trecut printr-un proces organic interior al sistemului metabolic. Va trebui, într-o anumită privinţă, să se afle într-o stare de descompunere, de dizolvare. Însă cel mai bine este când se află tocmai pe punctul de a fi în stare de dizolvare datorită propriului său eteric şi astral. Atunci se vor instala paraziţii, microfauna.

Acestea găsesc aici un bun teren nutritiv. De aceea se şi crede că aceste fiinţe parazite au în general ceva de a face cu calitatea bălegarului. Însă ele sunt într-adevăr numai indicatori ai calităţii bălegarului. Ele pot avea importanţă prin faptul că indică aceasta. Însă ne facem iluzii dacă vom crede că prin inocularea cu aceste bacterii şi cu cele asemănătoare putem îmbunătăţi radical bălegarul. Aparent aceasta este situaţia, însă în realitate nu este aşa. Voi mai vorbi încă despre aceasta, pentru a lămuri în ce măsură în realitate situaţia este diferită. Însă acum să mergem mai departe.

Să luăm bălegarul ca atare, să umplem cu el un corn de vacă, şi să-l îngropăm în pământ la o anumită adâncime ‒ aş spune circa trei sferturi până la un metru şi jumătate adâncime, când nu avem dedesubt un sol prea argilos sau prea nisipos. Putem alege pentru aceasta un sol bun, care să nu fie nisipos. Vedeţi dumneavoastră, prin faptul că am îngropat cornul de vacă, cu conţinutul său de bălegar, prin aceasta conservăm în interiorul cornului de vacă forţele pe care el era obişnuit să le exercite în însăşi vaca, anume să reflecte înăuntru ceea ce este vitalizator şi astral. Prin aceea că este înconjurat cu pământ, cornul, toate radiaţiile care există în sensul eterizării şi astralizării, radiază spre interior, în cavitatea sa. Iar conţinutul în gunoi al cornului de vacă va atrage prin aceste forţe tot ceea ce este vitalizat şi eteric din mediul înconjurător, aşadar întregul conţinut al cornului de vacă va fi vitalizat interior de-a lungul întregii ierni, atunci când pământul este cel mai viu. Căci pământul este cel mai viu în interiorul său, iarna. În acest bălegar este conservată întreaga vitalitate, şi în felul acesta se obţine în conţinutul cornului de vacă o forţă de gunoire extraordinar de concentrată şi de vitalizatoare. Cornul de vacă poate fi după aceea dezgropat; se scoate afară bălegarul dinăuntru. La ultimele noastre experimente din Dornach, domnii care au asistat s-au putut convinge singuri că atunci când am scos gunoiul din corn el nu mai puţea deloc. A fost cu totul surprinzător. El nu mai avea nici un miros, însă desigur că a început să miroasă puţin când a fost prelucrat cu apă. Aceasta dovedeşte că tot ceea ce este mirositor a fost concentrat şi prelucrat în el. Aici există o forţă astrală şi eterică imensă, pe care o puteţi folosi prin aceea că diluaţi conţinutul cornului de vacă care a iernat cu apă obişnuită, puţin încălzită în prealabil. A rezultat mereu, în timp ce priveam mai întâi suprafaţa de gunoit ‒ pentru a ne face prin aceasta o idee asupra cantităţii necesare ‒ că dacă vrem să acoperim cu un asemenea gunoi o suprafaţă mare, să zicem cât de la a treia fereastră poate până la prima alee transversală (circa 1200 mp), este suficient un singur corn de vacă, al cărui conţinut se diluează în circa o jumătate de găleată de apă. Pentru aceasta este necesar să aducem întregul conţinut al cornului de vacă într-o legătură intimă cu apa. Asta înseamnă că acum trebuie să începem să amestecăm, şi anume astfel încât să agităm repede la marginea găleţii, să amestecăm de jur-împrejurul periferiei, astfel încât în interior să se formeze un crater aproape până la fund, şi ca întregul să se afle de fapt în rotaţie prin învârtire. Apoi se schimbă rapid sensul de rotaţie, încât totul să se învolbureze în direcţia opusă. Dacă se continuă aceasta timp de o oră, se obţine o îmbibare temeinică.

Trebuie să ne gândim la cât de puţină muncă este necesară. Povara muncii nu va fi foarte mare în acest caz. În afară de aceasta, pot să îmi imaginez că membrii mai puţin solicitaţi ai unei gospodării agricole se vor amuza, cel puţin la început, să amestece gunoiul. Deci, dacă fiii şi fiicele casei se vor îngriji de aceasta, ea va putea fi asigurată în modul cel mai minunat. Pentru că este un sentiment foarte plăcut să descoperi cum se degajă din ceva cu totul lipsit de miros, ceva cu un miros uşor. Relaţia personală pe care o puteţi dezvolta faţă de această operaţiune conţine ceva extraordinar de binefăcător pentru oamenii care percep în general cu drag natura, şi nu numai aşa cum este ea descrisă în ghidul de călătorie.

Vedeţi dumneavoastră, după aceea va trebui doar să se împrăştie această soluţie peste solul arat, astfel încât să se unească cu terenul - pe suprafeţe mici se poate face cu o simplă pompă pulverizatoare. Este de la sine înţeles că va fi necesar, pentru realizarea în felul acesta a lucrurilor, ca pentru suprafeţe mai mari să se construiască maşini speciale. Însă dacă se va ajunge acolo încât îngrăşarea obişnuită cu bălegar să fie combinată cu acest fel de „gunoi spiritual”, atunci se va vedea ce fertilitate rezultă din aceasta. Se va vedea cum aceste lucruri pot fi dezvoltate într-un mod cu totul excepţional. Căci la această măsură, pe care tocmai am descris-o, se poate adăuga o alta, care poate consta în următoarele.

Se iau din nou coarne de vacă, însă de data aceasta nu se vor umple cu gunoi, ci cu cuarţ sau silice, sau cu ortoză ori feldspat, pisate până la pulbere, din care se face un terci care are oarecum consistenţa unui aluat foarte subţire, şi se umple cu el cornul de vacă. Acum, în loc de a lăsa cornul de vacă peste iarnă, îl vom lăsa peste vară, îl vom dezgropa toamna târziu şi vom păstra conţinutul până în primăvara următoare; apoi vom scoate afară ceea ce a fost expus în pământ vieţii de vară, şi-l vom trata în mod asemănător, numai că de data aceasta avem nevoie de cantităţi mult mai mici. Astfel puteţi dilua prin amestecare într-o găleată cu apă o bucăţică mare cât bobul de mazăre, eventual chiar numai o bucăţică cât gămălia unui ac. Însă şi aceasta trebuie amestecată timp de o oră. Dacă o veţi întrebuinţa la pulverizarea pe plante ‒ se va dovedi valoroasă în special la legume şi cele asemănătoare ‒, nu la stropirea brutală ci la o pulverizare, atunci veţi vedea cum ea susţine acţiunea care provine din pământ prin gunoiul din cornul de vacă. Dacă s-ar vrea cândva extinderea procedeului şi pentru câmpuri întregi, ceea ce aş spune că nu ar fi deloc rău ‒ căci de ce nu ar fi posibil sa avem şi maşini care să pulverizeze asupra unor întregi câmpuri soluţia foarte diluată de care avem nevoie, ele nu ar fi atât de greu de realizat - atunci aţi vedea cum gunoiul din cornul de vacă împinge de dedesubt iar celălalt preparat trage de deasupra, nu trage nici prea tare, nici prea slab. Iar aceasta ar putea avea un efect minunat tocmai la cerealele de sămânţă.

Vedeţi dumneavoastră, toate acestea provin, aş spune, dintr-o sferă mai largă de contemplare a lucrurilor ‒ iar nu dintr-aceea la care se recurge de regulă când se vrea reconstituirea teoretică a omului întreg dintr-un deget ‒ şi prin aceasta se dobândeşte desigur ceva care într-adevăr nu trebuie subapreciat. Vedeţi dumneavoastră, analizele care se fac astăzi în legătură cu aşa-numita rentabilitate pentru agricultor ajung în final să fie de fapt doar analize ale modului în care producţia poate fi făcută cea mai rentabilă din punct de vedere financiar. Ele nu depind prea mult de altceva. Nu-i aşa, ‒ desigur nu ne gândim întotdeauna la aceasta, însă inconştient ea se află totuşi ca bază ‒, ca agricultor rămâi uimit când printr-o măsură oarecare se obţin momentan rezultate de efect, se obţin cartofi enormi, se obţine ceva de talie mare, ceva umflat. Da, însă de aici nu se mai continuă cu cercetarea, căci ea nu constituie partea cea mai importantă în aceste situaţii.

Cel mai important este ca produsele care ajung la om să fie în cel mai înalt grad folositoare existenţei sale. Puteţi produce orice roade care arată strălucit pe câmp sau în livada de pomi fructiferi, însă ele vor putea umple doar stomacul oamenilor, fără a le favoriza într-adevăr organic viaţa interioară. Însă ştiinţa de astăzi nu poate conduce până la acel punct în care omul îşi obţine cel mai bun fel de hrană pentru organismul său, pentru că ea nu găseşte deloc drumul către acesta.

Însă, vedeţi dumneavoastră, la baza a tot ceea ce este expus prin ştiinţa spirituală se află întreaga economie a naturii. Aici se gândeşte dintr-un întreg, iar amănuntele izolate care trebuie spuse sunt conforme cu întregul. Nu poate rezulta deloc altceva, dacă agricultura este practicată în acest fel, decât că se obţine optimul pentru oameni şi animale. La toate analizele se porneşte de la om, omul devine temelia lor. De aici rezultă îndrumările date pentru ca natura omenească să se întreţină în condiţii optime. Este ceea ce deosebeşte această formă de cercetare de cele obişnuite de astăzi.