Întrebare: Are mustul de bălegar aceeaşi forţă de organizare a Eului ca şi bălegarul?
Dr. Steiner: Desigur că esenţialul în această problemă constă în a folosi mustul de bălegar şi bălegarul într-un amestec corespunzător, astfel încât amândouă să acţioneze împreună asupra forţei organizatoare a solului. Această legătură cu Eul este întru totul valabilă pentru bălegar. Însă în general nu este valabilă pentru mustul de bălegar. Căci orice Eu, chiar şi potenţial, aşa cum se află în bălegar, trebuie să acţioneze la rândul său în legătură cu ceva astral, iar bălegarul nu ar avea astralitate dacă nu ar exista acolo mustul de bălegar. Mustul de bălegar este un sprijin pentru aceasta. El are o forţă astrală mai puternică. Bălegarul are o forţă de Eu mai puternică. Bălegarul este mai mult creier iar mustul de bălegar este mai mult secreţie cerebrală, forţă astrală, mai mult ceea ce este fluid în creier, mai mult lichid cerebral.
S-ar putea comunica aici date asupra alegerii constelaţiilor favorabile producerii preparatelor obţinute prin ardere?
Dr. Vreede: Datele exacte nu se pot stabili aici. Pentru aceasta sunt necesare calcule ce nu pot fi făcute momentan. În general, pentru arderea insectelor timpul potrivit este cel de la începutul lui februarie până în mijlocul lui august. Pentru stârpirea şoarecilor de câmp, în acest an (1924) - perioadele propice se deplasează de la an la an - intră în discuţie timpul din a doua jumătate a lui noiembrie până în prima jumătate a lui decembrie.
Dr. Steiner: Principiile calendarului antroposofic, aşa cum a fost el întocmit la timpul lui, ar trebui prelucrate cu mai mare exactitate; atunci ar putea folosi pentru o orientare cu totul precisă.
Când este vorba despre Luna plină şi Luna nouă, se înţelege numai ziua de Lună plină sau Lună nouă sau şi timpul imediat apropiat înainte şi după aceea?
Se consideră Lună nouă din momentul în care imaginea ei se prezintă aproximativ astfel: Aici avem această imagine, aici ea dispare. Lună plină se consideră din momentul în care apare acest aspect (vezi desenul). Când Luna este doar ca o seceră îngustă, care apoi se pierde. Întotdeauna aproximativ doisprezece până la paisprezece zile.
 |
 [măreşte imaginea] |
Tabla 8 |
Insectele care nu pot fi obţinute în perioada constelaţiilor respective pot fi păstrate până la ardere?
Vom stabili cu mai multă precizie când trebuie pregătite preparatele. Diversele insecte pot fi păstrate.
Arderea seminţelor buruienilor trebuie să se facă vara, sau poate fi făcută oricând?
Nu la mult timp după ce au fost obţinute.
Cum este cu presărarea acestui piper de insecte, provenit de la insecte care de fapt nu ajung propriu-zis în contact cu pământul?
Totuşi, se presară şi pe pământ. Nu faptul că insecta nu ajunge pe deplin în contact fizic cu pământul contează, ci calitatea conferită prin dozarea homeopatică. Insecta are o sensibilitate cu totul aparte şi fuge tocmai de ceea ce se formează când se presară în pământ ceea ce are calitatea corespunzătoare. Şi nu constituie un impediment faptul că insecta nu ajunge în contact cu pământul.
Cum este cu acţiunea dăunătoare a gerului în agricultură, şi îndeosebi asupra roşiilor? Şi în ce context cosmic trebuie înţeles gerul?
Pentru ca roşiile să devină frumoase şi mari, ele trebuie ţinute la căldură. Ele suferă mult din cauza gerului. În ceea ce priveşte gerul în general, trebuie să vă lămuriţi asupra a ceea ce se exprimă în efectele gerului. Efectele gerului reprezintă întotdeauna o intensificare esenţială a influenţei cosmice active în pământ. Această influenţă cosmică are o valoare normală medie situată între anumite limite de temperatură. La anumite temperaturi această influenţă este tocmai cea pe care o necesită planta. Dacă avem un ger durabil şi intens, prea pătrunzător, atunci influenţa cerului asupra pământului este prea puternică, şi în plante apare tendinţa ramificării în diverse direcţii, a formării tijelor filiforme, aşadar de expansiune şi subţiere, şi bineînţeles, în anumite circumstanţe, din cauza subţirimii lor, acestea vor fi imediat luate în primire de către ger şi nimicite, astfel încât într-un ger prelungit am avea un fenomen extrem de dăunător creşterii plantelor, deoarece în sol pătrunde prea mult cer.
Cu resturile provenite de la arderea tăunilor trebuie tratate cumva corpurile animalelor, sau să fie doar împrăştiate aceste resturi pe pajişti şi păşuni?
Acolo unde se hrăneşte animalul. Aceste produse de la arderea animalelor vor fi împrăştiate pe câmp. Toate sunt gândite ca un adaos la îngrăşământ.
Care este cel mai bun mod de combatere a pirului? Seminţele de pir sunt foarte greu de găsit.
Tocmai acest mod de înmulţire a pirului ‒ la care v-aţi referit ‒ prin care nu se ajunge până la formarea de seminţe, conduce în final la dispariţia sa. Dacă nu se găsesc seminţe, atunci nu există nici planta. Dacă natura plantei este de aşa fel încât se cufundă în pământ şi proliferează apoi mai departe, totuşi o putem şi combate. Se găsesc totuşi atâtea seminţe de câte este nevoie, deoarece sunt necesare foarte puţine. Se găseşte doar şi trifoi cu patru foi.
Este oare permisă conservarea stocurilor de furaje cu ajutorul curentului electric?
Ce urmăriţi prin aceasta? În acest caz trebuie bineînţeles să privim în general asupra întregului rol al electricităţii în natură. Aş spune că este consolator faptul că deja din America ‒ unde în general se manifestă un spirit mai ascuţit de observaţie decât în Europa ‒ răsună până la noi voci care susţin că oamenii nu pot evolua în continuare tot aşa, într-o atmosferă străbătută din toate părţile de curenţi şi radiaţii electrice, aceasta având o influenţă asupra întregii evoluţii a omului. Viaţa sufletească va deveni alta dacă aceste lucruri vor fi împinse atât de departe pe cât se prefigurează. Este deja o diferenţă dacă prevedeţi calea ferată dintr-un ţinut oarecare cu maşini cu abur, locomotive cu aburi, sau dacă o electrificaţi. Acţiunea aburului este mai uşor de conştientizat, electricitatea lucrează într-un domeniu teribil de inconştient, iar oamenii nu-şi dau deloc seama de unde provin anumite lucruri. Fără îndoială, există o evoluţie în sensul unei întrebuinţări a electricităţii de deasupra pământului, ca electricitate radiantă dar şi ca electricitate condusă prin cablu, în a transmite ştiri cât mai rapid posibil dintr-un loc într-altul; ceea ce se constituie ca viaţă a omului în special în domeniul electricităţii radiante va determina ca oamenii să nu mai poată înţelege cuprinsul acestor ştiri primite atât de rapid. Şi asta acţionează în sensul obnubilării capacităţii de înţelegere. Deja în zilele noastre pot fi observate anumite efecte. Puteţi constata deja că oamenii înţeleg cu mult mai greu lucrurile care le vin în întâmpinare decât era cazul cu câteva decenii în urmă. Este consolator faptul că din America se răspândesc încoace asemenea aprecieri lucide asupra acestor lucruri. Acuma, aşa se întâmplă, când apare ceva nou, se obişnuieşte ca imediat să se folosească şi drept leac. Însă după aceea se servesc de aceste lucruri şi profeţii. Este de remarcat că îndată ce apare ceva nou, faptul clarvederii se reduce la cele omeneşti. Şi iată că apare câte unul care profeţeşte aprig oamenilor despre forţa vindecătoare a electricităţii, pe când înainte nu i-ar fi trecut deloc prin minte aşa ceva. Şi aşa devin lucrurile modă. Tot atât de puţin s-ar fi putut gândi la vindecările prin electricitate înainte ca aceasta să fi fost descoperită. Şi dintr-o dată, nu numai pe temeiul că a fost descoperită, ci pentru că aşa ţine de modă, constituie motivul pentru care ea a ajuns brusc leac. De multe ori electricitatea folosită pe cale radiantă nu poate fi deloc o metodă terapeutică mai corectă decât cea prin înţeparea cu nişte ace mici şi subţiri. Nu electricitatea este cea care vindecă, cel care acţionează aici vindecător este efectul de şoc. Însă nu avem voie să uităm că electricitatea acţionează întotdeauna în mod special asupra organizaţiei superioare, asupra organizaţiei cap la om şi la animal, respectiv acţionează deosebit de puternic asupra organizaţiei rădăcină la plantă. Dacă se foloseşte aşadar electricitatea pentru a iradia electric hrana, atunci se obţine o hrană care treptat duce la aceea că animalul care o consumă se sclerozează. Este un proces lent ‒ care nu va putea fi sesizat imediat -, la început se va observa că aceste animale mor mai devreme decât ar trebui. Nu va fi luată electricitatea drept cauză, ci se va gândi la orice altceva. Însă electricitatea este ceva prin care nu ar trebui să se acţioneze asupra viului, şi mai cu seamă în vederea stimulării acestuia, pentru că nu o poate face. Acuma, când se ştie că electricitatea se află pe un nivel inferior viului şi că viul se străduieşte, cu atât mai mult cu cât se află pe o treaptă mai înaltă, să respingă electricitatea ‒ este realmente o respingere ‒, dacă aducem acest viu în situaţia de a folosi mijloace de apărare când nu este chiar nimic de apărat, atunci viul devine nervos şi agitat, şi treptat se sclerozează.
Ce spune ştiinţa spirituală în privinţa conservării furajelor prin murare, despre metoda murării în general?
În general vorbind, când se folosesc la acest proces în sensul său lărgit substanţe saline, în definitiv nu există o prea mare diferenţă dacă adaosul de sare se face la consumul nemijlocit sau dacă el este adăugat furajului. Dacă avem furaje cu un conţinut prea mic de sare, pentru a le putea conduce în acele locuri din organism unde trebuie să acţioneze, atunci procedeul prin murare al acestor furaje este cel just. Să zicem că într-o regiune oarecare avem cultivată sfeclă. Am văzut că aceasta este deosebit de potrivită pentru a acţiona în mod just asupra organizaţiei cap. Ea este aşadar un aliment excelent pentru anumite animale, ca de exemplu vitele tinere. Dacă, dimpotrivă, într-o regiune oarecare se observă că sfecla consumată aduce animalele în situaţia de a pierde prea mult păr, de a-şi pierde părul într-o măsură prea mare, atunci vom săra furajele, ştiind că ele nu ajung să se depună în cantitate suficientă acolo unde ar trebui să ajungă. Ele nu ajung până acolo. Sarea este cea care în general acţionează foarte puternic în sensul ca un aliment să fie dirijat în organism acolo unde trebuie.
Care este poziţia ştiinţei spirituale faţă de metoda de murare a frunzelor de sfeclă şi a altor furaje verzi?
În acest caz ar trebui avută în vedere obţinerea unui optimum care să nu fie depăşit în raport cu mijlocul de murare. Murarea în general nu va putea fi dăunătoare dacă nu a fost realizată în supradozaj, deoarece tocmai componentele saline sunt cele care rămân cel mai mult în organism aşa cum sunt ele. În general organismul este astfel conceput ‒ organismul animal, şi cel uman şi mai mult ‒ încât să transforme în mod diversificat tot ceea ce preia. Este o prejudecată părerea că, de exemplu, ceva din albumina ingerată în stomac poate fi utilizată mai departe sub aceeaşi formă în care a fost prelucrată. Această proteină trebuie mai întâi complet transformată în starea de substanţă moartă, mai înainte de a fi retransformată de corpul eteric propriu al omului în proteină, care acum este specific umană, respectiv animală. În general, tot ceea ce pătrunde în organism trebuie să se transforme. Şi această afirmaţie este valabilă chiar şi relativ la căldura obişnuită. Dacă ar fi să desenez aceasta schematic (vezi desenul), presupuneţi că aici avem un organism, iar aici căldura ambiantă lui. Presupuneţi că aici am avea un lemn, care de fapt este mort, care provine, ce-i drept, din mediul organic, dar este propriu-zis mort; şi iarăşi căldura ambiantă. Dacă acesta este un organism, atunci căldura de aici nu pătrunde pur şi simplu în organism aşa încât să intre o porţiune mică sau să-l străbată, ci imediat, când căldura ajunge în organism, ea este prelucrată de acest organism, se transformă într-o căldură prelucrată de către organismul însuşi ‒ nu este permis să fie altfel ‒, în timp ce în lemn căldura pătrunde pur şi simplu şi rămâne identică cu cea care era în exterior în regnul mineral. În momentul în care căldura pătrunde în noi fără a fi transformată ‒ aşa cum pătrunde într-o bucată de lemn ‒, în acel moment noi răcim. Nu este permis ca ceea ce pătrunde din afară în organism să rămână ca atare, ci trebuie să fie imediat transformat. În cazul sării, acest proces este cel mai atenuat. De aceea prin sărare, folosită desigur în felul pe care l-aţi arătat chiar dumneavoastră pentru murarea furajelor, dacă suntem cât de cât rezonabili şi nu o facem excesiv ‒ cum de altfel nici nu ar fi pe gustul animalelor ‒, nu se va putea întâmpla cine ştie ce necaz. Dacă este necesar pentru conservare, acesta este un indiciu că este un proces, corect până la un anumit punct.
Este recomandabilă murarea furajelor fără sare?
Acesta este un proces dus prea departe. Este, aş spune, un proces supraorganic care în anumite circumstanţe, când procesul evoluează prea departe, el este extrem de dăunător.
Creta sedimentată folosită pentru reducerea efectelor murării dăunează animalelor?
Creta sedimentată nu poate fi suportată nicicum de anumite animale. Ele se îmbolnăvesc. Unele animale o suportă, dar pe moment nu pot spune care anume. Însă în general ea nu prieşte animalelor, ci le îmbolnăveşte.
Oare sucul gastric nu este neutralizat de creta sedimentată?
Sucul gastric devine ineficient.
Aş vrea să întreb: starea sufletească cu care te apropii de anumite aspecte ale problemelor nu este de o mare importanţă? E o mare deosebire între a semăna cereale şi a răspândi ceva destinat nimicirii. Trebuie luată în considerare mentalitatea. Dacă se acţionează împotriva insectelor cu mijloacele indicate aici, nu are oare aceasta o repercusiune karmică infinit mai mare decât dacă animalele sunt înlăturate în cazuri izolate cu mijloace mecanice?
Nu-i aşa, în privinţa stării sufleteşti este esenţial dacă ea este bună sau rea. Şi ce înţelegeţi dumneavoastră prin formula „dacă recurgem la o nimicire”? Consideraţi modalitatea de ansamblu sub care trebuie gândite lucrurile. Vedeţi dumneavoastră, dacă reflectaţi la conferinţa de astăzi, asupra modalităţii în care a fost ea ţinută ‒ de exemplu acolo unde atrăgeam atenţia: se ştie ceva despre un lucru şi acesta se recunoaşte şi după aspectul exterior, se recunosc la seminţele de in şi la morcovi după aspect procesele pe care le parcurg în interiorul animalului ‒, atunci obiectivarea parcursă este de aşa natură, când devine realitate, încât pur şi simplu nici nu poate fi imaginată fără a te lăsa cuprins de o anumită pietate. Iar dumneavoastră veţi realiza faptul că lucraţi în serviciul omenirii, în serviciul universului. A produce daune din cauza stării sufleteşti poate fi luat în discuţie numai dacă se face un lucru direct dintr-o rea intenţie. În acest caz ar trebui să fie în joc o rea intenţie. Astfel încât nici nu-mi pot imagina de ce atâta timp cât simultan este cultivată în general moralitatea, să se poată acţiona nefast într-o oarecare direcţie. Aşadar dumneavoastră credeţi că pur şi simplu ar fi mai puţin nefast să urmăreşti un animal şi să-l ucizi?
Mă gândeam asupra modului de distrugere; dacă există vreo diferenţă între distrugerea cu mijloace mecanice sau cea realizată dacă acţionăm cosmic.
Da, vedeţi dumneavoastră, aici trebuie luate în consideraţie lucruri de o mare complexitate, a căror înţelegere depinde la rândul ei de faptul că sunt sau nu privite într-un context mai vast. Presupuneţi că prindeţi un peşte din mare şi îl omorâţi. În acest caz aţi ucis, aţi îndeplinit un proces care se săvârşeşte la un anumit nivel. Iar acum să presupunem că având un scop oarecare, scoatem cu un recipient apă de mare în care se află foarte multe icre de peşte, distrugând în felul acesta o multitudine de vieţi. Astfel aţi făcut cu totul altceva decât nimicirea acelui peşte. Aţi făcut deci ceva cu totul diferit, anume aţi îndeplinit un proces la un cu totul alt nivel. Când în natură se ajunge la forma împlinită de peşte, atunci s-a parcurs un drum. Dacă anulaţi asta, atunci produceţi o dezordine. Însă dacă întrerup un proces când el nu este încheiat, sau când el nu a ajuns la capatul drumului în organismul matur, atunci, nu-i aşa, nu am făcut acelaşi lucru ca atunci când îl îndeplinesc la organismul matur. Aşadar, întrebarea pe care aţi pus-o aş reformula-o astfel: Care este nedreptatea pe care o săvârşesc când prepar tocăniţa de măruntaie? căci ceea ce nimicesc prin tocăniţa de măruntaie nu mai intră la socoteală, deoarece se desfăşoară într-o altă zonă. Ar fi vorba doar de ceea ce îmi este necesar pentru a-mi prepara tocăniţa de măruntaie. În cele mai multe cazuri se va dovedi că nimicesc cu mult mai puţine animale decât atunci când trebuie să adun aceste specii de animale şi să le ucid pe toate într-un fel sau altul. Cred că dacă veţi aprofunda practic problema, iar nu abstract, nu vi se va mai părea atât de monstruoasă.
Pot fi folosite fecale de om, şi căror tratamente trebuie ele supuse înainte de utilizare?
Fireşte cât mai puţin posibil. Pentru că ele activează extrem de puţin îngrăşământul în sensul în care trebuie să acţioneze, şi sunt cu mult mai dăunătoare decât poate fi orice alt fel de îngrăşământ. Însă dacă vrem să le folosim, atunci este cu totul suficient ceea ce se adaugă de la sine îngrăşământului într-o gospodărie echilibrată. Aşadar, vom avea o măsură a ceea ce nu este dăunător când se va şti că pe un domeniu sunt atâţia sau atâţia oameni, şi că atunci când se amestecă bălegarul animal şi cel de altă provenienţă cu ceea ce provine de la oameni, se va obţine maximul a ceea ce poate fi utilizat. Este cel mai nepermis abuz când în vecinătatea marilor oraşe e folosit îngrăşământ de provenienţă umană, deoarece în marile oraşe se află atât de mult îngrăşământ de provenienţă umană cât ar ajunge pentru un imens domeniu agricol. Gândiţi-vă însă că nu trebuie să se ajungă la ideea cu totul nebunească de a folosi pe un teritoriu mic, şi în vecinătatea marilor oraşe, îngrăşământul de provenienţă umană ‒ cum ar fi, din întregul Berlin. Este suficient să consumaţi din plantele care cresc acolo, ele v-o vor putea arăta şi veţi vedea efectul. Încercaţi acest lucru cu sparanghelul, cu ceva care rămâne oarecum loial, onest, şi veţi vedea ce se întâmplă în acest caz. Şi acum trebuie să vă gândiţi că dacă folosiţi acest fel de îngrăşământ pe de altă parte la ceea ce mănâncă animalele, atunci veţi vedea că ceea ce provine de la acesta este deosebit de dăunător. Căci în acesta sunt multe substanţe rămase pe o anumită treaptă. Nu-i aşa, la trecerea prin organism multe substanţe rămân pe o anumită treaptă, pe care sparanghelul o conţine când trece prin organismul omenesc. În această privinţă înspăimântătorul abuz din acest domeniu este un semn al celei mai crase ignoranţe.
Cum poate fi combătut rujetul la porci?
Aceasta este o problemă de medicină veterinară şi va fi tratată ca atare; nu am avut ocazia să mă ocup de această problemă, pentru că nu mi-a cerut încă nimeni sfatul, însă cred că va putea fi bine tratată dacă se va practica o fricţionare cu sulfură de stibiu cenuşiu, sulfură de antimoniu. Dar aceasta ţine de domeniul medicinii, căci este o adevărată boală.
Se poate combate cu această pulbere şi ridichea sălbatică, aceasta fiind un hibrid?
Aceste pulberi despre care am vorbit acţionează în mod specific exclusiv asupra acelor soiuri de plante de la care provin. Aşadar plantele, în cazul în care are într-adevăr loc o încrucişare, şi pe urmă altele cu alte specii în continuare, de fapt nu vor putea fi combătute. Simbiozele nu pot fi influenţate prin acest procedeu.
Ce ar fi de spus asupra îngrăşământului verde?
Acesta îşi are părţile sale bune în special când este întrebuinţat la culturile fructifere. Dar nu poate fi aplicat în mod general. Pentru anumite situaţii îngrăşământul verde îşi are utilitatea sa. Trebuie folosit la acele plante la care vrem să stimulăm puternic dezvoltarea frunzelor. Dacă se urmăreşte aceasta, atunci se poate face un mic adaos de îngrăşământ verde.
