Întrebare privind uzarea banilor: Se vor uza treptat? Şi ca bani pentru achiziţii?
Rudolf Steiner: Ca bani pentru achiziţii banii au până la final aceeaşi valoare. Această întrebare este mai mult o întrebare tehnică privind circulaţia, o chestiune de „cum”. Uzura treptată a banilor nu este uşor de reprezentat. Ea ar face necesar un aparat birocratic extraordinar.
Subliniez că nu doresc să procedez programatic, ci că doresc numai să spun ceea ce există. Căci, conform înţelegerii mele, nu putem crea un paradis pe pământ pe căi economice. Acest lucru nu ar merge, ci doar s-ar putea crea cea mai bună situaţie posibilă. Acum trebuie să ne întrebăm ce are la bază coborârea sub nivelul celei mai bune situaţii posibile. Ea are la bază faptul că factorii individuali ai economiei, nu îşi pot manifesta valoarea corectă într-un loc sau altul, că este aşadar posibil în prezent ca lucrătorul spiritual să nu fie plătit aşa cum este necesar pentru economia luată în ansamblul ei. Se plăteşte ori prea mult ori prea puţin. Sunt prezente ambele cazuri. Însă prin aceasta, dacă este plătit prea puţin, dă prilej ca preţurile să se modifice în mod nesănătos. Tot la fel şi atunci când este plătit prea mult. La aceasta trebuie făcute corecturi, şi este vorba doar – fără a lua în considerare ceea ce a spus Foerster [ Nota 16 ] –, despre ce factori fac posibilă în viaţa economică această rearanjare, această circulaţie. Aşadar, o circulaţie în care apar preţurile suportabile reciproc, nu numai pentru mărfuri, ci şi pentru organizarea spirituală, şi de asemenea şi pentru viaţa spirtuală liberă necesară.
Din aceasta rezultă în mod nemijlocit că banii trebuie să se învechească, să îmbătrânească. Este vorba numai de modul în care se poate implementa aceasta din punct de vedere tehnic. Şi nu veţi putea implementa o uzură treptată a banilor decât ataşând bancnotelor cupoane care trebuie rupte după anumite perioade, şi anume de un funcționar public. Prin aceasta ar rezulta un aparat birocratic foarte complicat. Însă realmente nu este niciodată vorba de a cauza uzarea banilor prin aceste semne exterioare, ci ca desfăşurarea reală a lucrurilor să cauzeze de la sine această valență. Acest lucru se întâmplă dacă daţi banilor, oricărui fel de bani, caracteristica de a se schimba, vreau să zic caracteristica de a se schimba în această privință, atunci când un termen limită este colo. Firește, acesta nu poate fi calculat în mod abstract, ci, presupunând un anumit moment, poate fi stabilit la început doar aproximativ. Apoi trebuie făcute corecturi, până când chestiunea ajunge la un termen limită posibil.
Apoi ar fi vorba ca pentru economia mondială să se inventeze din nou ceea ce exista deja pentru o economie foarte extinsă, care funcționa în esență ca economie locală, şi anume implementarea anului jubileu în Vechiul Testament [ Nota 17 ]. Aceasta este ceva foarte asemănător cu îmbătrânirea banilor: remiterea tuturor datoriilor. O dată cu remiterea radicală a tuturor datoriilor sunt eliminate şi toate averile, respectiv toate capitalurile dăunătoare economiei. Vă aminitiţi însă cât timp trebuia să treacă până să vină un an jubileu – cincizeci de ani. Acest an jubileu, în contrast cu ceea ce ar fi necesar în prezent în privinţa economiei mondiale, era atunci stabilit a priori, pur și simplu prin stabilirea vârstei patriarhale. În acest moment nu îmi amintesc dacă şi în Biblie este la fel, însă în orice caz iniţial obiceiul era stabilirea duratei vieţii umane, deoarece se calculase foarte corect: dacă se ia durata unei vieţi umane întregi, în aceasta se află tot ce este investit: ceea ce există drept capital pentru donaţii în tinereţe, apoi drept capital împrumutat şi drept capital comercial, deci capital în circulaţie. S-a presupus că omul are dreptul să consume în tinereţe ceea ce câştigă mai târziu ca om matur, iar apoi câştigă ceva mai puţin, atunci când se îndreaptă înspre finalul vieţii. Pe atunci aceasta s-a considerat a fi un fel de împrumut.
Acum, vedeţi dumneavoastră, aceasta a fost a priori; în economia mondială lucrurile ar sta altfel. Perioadele de timp s-ar prelungi considerabil. Însă este clar că dacă se introduce această uzare treptată a banilor, ea se produce în însăși circulaţie economică, deoarece pe bancnotă va fi tipărit anul în care aceasta a fost introdusă în circulaţie. În circulaţia economică reală banii vor avea atunci, nu o putere de cumpărare mai scăzută, ci o putere de valorificare mai scăzută pentru orice organizare: cu cât îmbătrânesc banii, cu atât puterea lor de utilizare este mai mică. Astfel că, prin scăderea puterii lor de utilizare, banii se pot transforma treptat în bani pentru donații, iar apoi din nou se întorc înapoi în bani tineri, care pot fi tipăriți și repuși pe această cale în circulație. Acest lucru trebuie realizat numai prin intermediul asociațiilor. Pentru produsele care sunt cât mai aproape posibil de produsele naturale, munca are cea mai înaltă valoare, cu toate că muncitorul, conform formulei prețului [ Nota 18 ], nu primește mai mult decât oricare altul; însă în acest caz munca are cea mai mare valoare în cirulația economică. Numai o parte din ea se duce la cel care muncește; cealaltă parte intră cu totul în procesul economic. Astfel, individului i-a fost luată posibilitatea de a se îmbogăți.
Întrebare: Cum pot fi utilizați banii în mod diferit, dacă au aceeași putere de cumpărare atunci când sunt bani tineri și când sunt bani bătrâni?
Rudolf Steiner: Dacă începeți o întreprindere cu bani tineri, atunci, prin faptul că introduceți bani tineri, sunteți în situația de a investi în această întreprindere pe termen lung; pe câtă vreme cu bani bătrâni nu puteți angaja întreprinderea în același mod pe termen lung.
Întrebarea nu a fost notată.
Rudolf Steiner: Vreți să spuneți: dacă mi-am achiziționat odată mijloacele de producție, atunci în locul banilor dețin mijloacele de producție, iar banii pe care îi cheltuiesc acum ajung în posesia altcuiva. Desigur, banii care au intrat în producție trebuie să rămână acolo. Însă, în anumite situații, acești bani se pot transforma – firește, ei nu s-ar transforma în măsura în care persoana în cauză îi poate consuma –, însă ce este cuprins în producție este o chestiune care ţine de circulație. Acest lucru nu ar fi foarte birocratic, pentru că prin asociații se poate avea grijă ca în întreprinderile care au aceeași bază să nu se folosească nimic altceva în afara banilor care au anumită vârstă.
Aşadar, banii sunt absorbiţi în mijloacele de producţie. La aceast vine în ajutor cealaltă reglementare, aceea că mijloacele de producţie îşi pierd valoarea în momentul în care au devenit mijloace de producţie. Aceste două lucruri se contopesc într-unul singur. Lucrurile stau la fel şi în prezent, numai că sunt mascate. Banii care sunt acordaţi pentru producţie nu se mai întorc, ci rămân blocaţi în producţie. Sunt ţinuţi pe loc numai prin aceea că mijloacele de producţie pot fi vândute din nou. Prin aceasta banii devin continuu bani tineri. Socotiți însă că mijloacele de producţie nu pot fi vândute, deci vârsta banilor rămâne aceeaşi. Trebuie să gândiţi în termeni reali, atunci nu va apărea niciodată întrebarea: Cum se poate face ca banii să-şi păstreze vârsta atunci când se află în mijloacele de producţie? Ci se va spune: Aceasta trebuie să se întâmple – deci trebuie pur şi simplu să se facă reglemetările! Aceasta este o chestiune tehnică exterioară.
Fireşte, puteţi spune: Ar exista o anumită probabilitate ca aceste lucruri să fie ocolite prin intermediul speculaţiei; în mod cert însă, speculaţia ar avea mult mai puțin teren într-o astfel de comunitate, decât în cea care conferă banilor o valoare pe o perioadă nedeterminată. În realitate oricum banii se uzează. Altfel, ar putea avea dreptate ţăranul din Pomerania, care îşi spune: La ce sumă se ridică datoriile de stat ale Prusiei? Eu vreau să investesc un mic capital cu dobândă şi dobândă la dobândă, iar după un anumit număr de ani acest capital va putea să acopere datoriile naționale prusace. Aceasta nu se va putea întâmpla niciodată, deoarece toţi aceia care ar trebui treptat să plătească pentru această sumă, care ar avea totuşi nevoie de acoperirea corespunzătoare, s-ar ruina. Într-un fel sau altul, garanţii ar dispărea, iar după secole, statul prusac nu va fi primit nici măcar un sfanţ.
De aici puteţi vedea totuşi că banii puri se uzează. Este vorba doar să tratăm rațional aceste lucruri, care au loc în realitate, şi care, datorită faptului că nu sunt înţelese, că nu sunt pătrunse cu raţiunea, produc aceste pagube. De aceea pot spune: Iau în considerare numai ceea ce este real, nu ceva ce s-ar zice agitatoric că ar fi. Pentru că lucrurile sunt acolo! Este vorba de faptul că trebuie să se pună întrebarea: Cum poate fi reabilitată economia mondială?
Întrebare: Cum trebuie înţeleasă relația dintre stat şi bani?
Rudolf Steiner: Prin ceea ce am descris ieri [ Nota 19 ], ar fi imposibil să existe o bancă de stat. Ar trebui să reiasă un institut bancar între cei care au primit donaţii şi cei care, prin muncă, şi anume prin prelucrarea pământului, creează din nou mărfuri noi în stadiile incipiente. Această întinerire ar trece de la stat direct la economie. Iar tocmai aceasta reprezintă ceea ce este necesar mai departe. Prin faptul că ea este transferată economiei, această măsură, această reglementare de a întineri din nou banii ar sta în legătură cu alte reglementări economice, nu cu reglementări ale statului. Iar prin aceasta ar ieşi la iveală cu totul alte raporturi de valoare decât cele care există acum, sub influenţa elementului fiscal. Am avea ceva ce deja există. Lucrurile sunt mascate doar prin faptul că nu se petrec la locul potrivit. Vom fi transformat o reglementare fiscală într-una economică. Fiscul ar avea mai puțin posibilitatea de a acţiona economic decât o asociație economică.
Întrebare: În ce ar consta o altă bază monetară?
Rudolf Steiner: Acesta s-ar crea prin faptul că tot ceea ce este sub forma banilor de hârtie, surogatele monetare, ar deveni foarte asemănătore. Marile diferenţe din prezent sunt cauzate doar de măsuri introduse după bunul plac. Aşadar, bancnotele statelor şi toate celelalte feluri de surogate monetare ar deveni mult mai asemănătoare între ele. Ar exista un tip unitar de bani, iar pentru acesta ar fi destul de indiferent din ce ar consta; căci la finalul procesului lor banii capătă un caracter pur nominalist; iar prin faptul că sunt reintroduşi din nou, banii capătă un caracter metalist, pe care ar trebui să-l aibă la început. Banii ar deveni ceva ce s-ar afla în curgere continuă, fiind însă cu totul adaptaţi particularităţii procesului economic.
Întrebare: N-aţi lăudat o dată mijloacele de producţie folositoare ca fiind bază monetară?
Rudolf Steiner: Să ne întrebăm: Ce anume, într-un asemenea cadru temporal, în care are loc această schimbare radicală pentru anumiţi bani, dă valoarea banilor? Această valoare o da ceea ce este acolo ca mijloace de producţie trebuincioase. Presupuneţi că există foarte puţin ca mijloace de producţie trebuincioase, atunci lucrurile vor trebui convertite foarte repede. Peste tot vor stagna bani, banii pentru achiziţii vor scădea peste tot datorită numărului redus al mijloacelor de producţie, şi aşa mai departe. Însă atunci când există multe mijloace de producţie trebuincioase, circulaţia va fi diferită, iar prin aceasta, acestor bani le va fi inerentă o valoare superioară. În acest fel ne rezultă bani prin mijloacele de producţie trebuincioase.
Întrebare: Ar trebui luat ca material ceva stabil, cum este aurul?
Rudolf Steiner: După părerea mea materialul real din care sunt confecţionaţi banii ar fi în principiu fără importanță, astfel că marcarea anului în care au fost emişi, care ar da valoare banilor, s-ar putea face şi pe hârtie. Nu văd că ar fi necesar atunci să introducem o astfel de monedă precum de aur. Ar fi posibil să fie neceasar numai în măsura în care s-ar forma din nou economii naţionale specializate. Însă, în măsura în care economia mondială este deja prezentă în fapt – ea se realizează cu atât mai mult cu cât economia se emancipează –, este posibilă confecţionarea banilor din orice material. Ce devin banii atunci, prin faptul că se înfăptuieşte ceea ce am descris? Prin aceasta banii nu devin nimic altceva decât contabilitatea care se face pentru întreaga regiune economică. Şi anume, dacă aţi dori să introduceţi o contabilitate uriaşă, care nu este necesară, aţi putea înregistra foarte bine acest du-te vino al banilor într-un loc corespunzător. În acest caz posturile s-ar afla mereu la locurile corespunzătoare. Ceea ce se întâmplă în realitate, va să zică, nu este decât că dumneavoastră smulgeţi postul din locul corespunzător, iar celui în cauză îi daţi o factură, astfel încât contabilitatea migrează. Banii sunt o contabilitate în sens fluctuant. Deci nu pot fi de părerea că ar trebui să aibă o altă valoare decât una decorativă, indiferent din ce material sunt confecţionaţi.
Obiecţie: Aurul ar da un anumit standard.
Rudolf Steiner: Nu poate fi acesta cazul, iar dacă acesta este cazul atunci este în însăşi această contabilitate. Esenţialul este că întreaga circulaţie a banilor intră într-o gestiune contabilă. În loc să transferați un post de pe partea activelor pe cea a pasivelor, transferaţi bani.
Obiecţie: Nu ar trebui să fie aur, deoarece devalorizarea ar putea fi evitată prin faptul că în final aurul ar fi reținut.
Rudolf Steiner: Dacă există un cumpărător pentru aur. Acesta ar trebui să existe, sau, cu alte cuvinte, cumpărarea aurului ar trebui să fie avantajoasă. În acest caz ar trebui făcut apoi un calcul suplimentar inutil, căci acest calcul nu ar ajuta pe nimeni. De exemplu, dacă cineva ar face o bijuterie din acest aur, ar putea înşela în acest fel.
Aceste lucruri trebuie luate în considerare numai în scopul economiei înseşi. Dacă considerați laolaltă aceste lucruri, veţi putea evalua ceea ce în prezent se sprijină doar pe o observaţie parţială şi pe speculaţie insuficientă în tratarea teoriei economice. Sunt implicate mereu metode insuficiente şi observaţii inadecvate.
Întrebare: Ce capital a luat naştere întâi din punct de vedere economic, capitalul comercial sau capitalul industrial?
Rudolf Steiner: Istoric, întâi capitalul comercial, fireşte, și într-adevăr comerţul însuşi este în esenţă chiar cea dintâi activitate economică ce trebuie să se efectuateze. Dacă vă întoarceţi în prezent la situația sătească primitivă, veţi avea relativ puţin capital industrial. Meşteşugarii din sat nu câştigă mai mult decât agricultorul. În schimb oamenilor care fac comerţ le prisoseşte ceva. Prin aceasta ei sunt în situaţia de a putea acorda împrumuturi. Iar apoi aceasta merge mai departe. Căci, dacă nu este valorificabil, nu ia naştere niciun capital. Capitalul industrial ia naştere în esenţă abia în al treilea stadiu. Acest fapt se află într-o legătură atât de strânsă cu obişnuiţele încât nu pot fi găsite motive raţionale.
Întrebare: Elveţia trebuie să se îndrepte spre economia naţională sau spre economia mondială? – Nu există în multe ţări tendinţa de întoarcere la economia naţională?
Rudolf Steiner: Aţi vrut să spuneţi că Elveţia ar fi intrat prea devreme în economia mondială, căci s-ar fi dovedit că aceasta nu i-a priit? Nu se poate spune acest lucru, deoarece Elveţia nu a putut face pe dumul natural proba justeții sistemului economic mondial pentru economia elveţiană. Fiindcă ceea ce numiţi în prezent „bunăvoinţa” statelor vecine a fost cauzat în mod nenatural de război. Dacă Elveţia ar fi putut să se dezvolte mai departe așa cum a făcut până în 1914, atunci acest lucru nu s-ar fi dezvoltat în dezavantajul său, ci ea s-ar fi dezvoltat mai departe. Fireşte că s-ar fi produs aceleaşi distrugeri, care de pe atunci s-au arătat treptat, lucru care tinde înspre faptul că este necesară îndreptarea pe cale paşnică spre elementul asociativ. Situaţia din prezent, trebuie spus, se datorează extrem de puţin Elveţiei. Căci în prezent avem, ce-i drept, de a face în lume cu tendinţa spre economia mondială, însă şi cu perturbarea ei constantă prin intenţiile politice ale regiunilor economice care au fost acoperite de aspiraţiile naţionale. Ceea ce perturbă în prezent economia mondială sunt intenţiile politice. Elementul politic a început să dorească să reducă din nou totul la economia naţională. Nu putem folosi Elveţia pentru a ilustra aceasta, deoarece Elveţia este prea lipsită de putere politică. Din când în când i se permite Elveţia să aibă un cuvânt de spus, atunci când se ştie că ea va spune ceea ce se doreşte să spună – iar Elveţia chiar spune ceea ce se doreşte a fi spus.
Aşadar, în acest caz Elveţia nu poate sluji drept exemplu, ci America, care tinde hotărât spre o structură economică naţională şi spre o inhibare a structurii economiei mondiale – s-ar putea chiar să devină foarte greu să fie surmontată această tendinţă a Americii spre structura economică naţională. Dimpotrivă, pe un teritoriu care este organizat aşa cum este în prezent Anglia [ Nota 20 ], care în fond este doar o pseudo-economie naţională, având în realitate o economie mondială, s-ar putea desfășura tendinţa spre economie mondială. Căci aici aveţi Anglia, dincolo India, Africa de Sud, Australia şi aşa mai departe. Ceea ce este conectat din punct de vedere economic se află practic extins peste tot în lume. Fireşte, prin aceasta Anglia nu deţine totodată economia întregii lumi, însă Anglia are tipurile de economie, cerinţele economice care sunt necesare în întreaga lume, pe care trebuie să le combine sintetic în ceva ce trebuie să preia calitativ spiritul economiei mondiale. Aceasta este ceea ce, în cadrul dezvoltării economice, trebuie să conducă în mod pe deplin necesar la economia mondială. Iar acestui fapt va trebui cu timpul să i se supună şi politica Americii de Nord; căci economia pur și simplu îşi va pune cerinţele ei extrem de puternice pe capetele tari ale oamenilor, iar aceştia vor trebui să se supună economiei mondiale. Anglia nu ar putea să avanseze deloc dacă acum ar continua să lucreze în sensul purei economii naționale. Trebuie aşadar să căutaţi antagonismul propriu-zis dintre Anglia şi America. Elveţia nu este deloc hotărâtoare în această privinţă.
Întrebare: Nu pot înţelege de ce valoarea pietrei din coroana Angliei rezidă doar în munca umană, şi nu în raritatea acesteia.
Rudolf Steiner: Acest lucru se bazează pe faptul că valorile economice iau naştere exclusiv prin faptul că este utilizată munca umană, fie ea fizică sau intelectuală. Numai astfel iau naştere valorile economice în diviziunea muncii. Dacă vreţi să explicaţi valoarea acestei pietre din coroana Angliei, trebuie să vă spuneţi: Dacă este posibil să se extragă valori din procesul economic în curs de desfășurare, pe care individul să şi le însuşească, atunci valoarea care este produsă în acest caz poate realmente să fie și reţinută de către cel în cauză. Aşadar, dacă cineva vrea, în circumstanțe noastre actuale, să reţină un milion, el poate să o facă. El poate aduna acest milion, apoi poate pune acest milion la ciorap, cum s-ar spune. El poate, de asemenea, înlocui această punere la ciorap prin cealaltă acţiune, de a atribui în mod artificial unui produs, care este rar, aceeaşi valoare ca cea a banilor săi, lăsându-l apoi să intre în circulaţie. Atunci, în mod pur convenţional şi doar în virtutea autorității sale, el a atribuit obiectului această valoare; prin organizarea sa spirituală el a atribuit această valoare acestui obiect care i-a plăcut. Ceea ce s-a întâmplat în acest caz s-a petrecut exclusiv sub influenţa unor, poate că nu pot fi numite fapte spirituale, dar reglementări spirituale. Conceptul de raritate se dizolvă din punct de vedere economic în conceptul economic de spirit.
Sunt exprimate obiecţii care sunt ridicate împotriva tripartiţiei: Ar fi imposibilă efectuarea separării celor trei domenii. Sarcina tripartiţiei nu ar putea fi așa mult înspre a dezvolta, ci mai degrabă în sens negativ, să le separe acolo unde există influenţe dăunătoare ale celor trei domenii unul asupra altuia, și astfel să se lase munca să-și urmeze cursul. Îndeosebi în ceea ce priveşte graniţele celor trei domenii nu-ţi poţi reprezenta absolut nimic. Viaţa economică s-ar rezuma prin aceasta la ceea ce este numit tehnică.
Rudolf Steiner: Gândirea oamenilor care ridică această obiecţie nu este suficient dezvoltată. Aceasta este paguba principală, că instituţiile noastre de învăţământ din prezent educă mult prea puţin gândirea. Oamenii îşi pot forma doar noţiuni pe care le stochează frumușel una lângă alta. Însă chiar şi în privinţa organismului uman tripartit avem același lucru. Dacă considerați nervul optic, acesta aparţine de sistemul neuro-senzorial; însă, fireşte, acesta n-ar putea exista dacă n-ar fi hrănit, mai ales în somn, de sistemul nutrițional, sistemul metabolic, deci dacă nu ar avea loc în el procese nutriționale, şi dacă prin canalul spinal aerul inspirat nu s-ar duce continuu în nervul optic, şi dacă acolo nu ar avea loc și un proces de circulaţie. Aşadar, în organismul uman ceva aparţine numai în principal sistemului nervos-senzorial, sau sistemului metabolic sau sistemului ritmic.
Tot aşa şi în organismul social. Este necesar ca în organismul economic să joace un rol celelalte două sisteme. Însă cu toate acestea rămâne totuşi corect faptul că în esenţă sistemul neuro-senzorial se află în cap, iar hrănirea capului şi respiraţia capului sunt realizate de o altă instanță, altă autoritate responsabilă. Această colaborare se va realiza în sens just tocmai prin faptul că sunt create aceste trei instanţe. Întotdeauna m-am împotrivit să se vorbească despre o tridiviziune. Întrebarea este: Cum trebuie cele trei domenii, care oricum sunt acolo, să se pună în relație unul cu altul într-un mod firesc, astfel încât să poată acţiona în corespunzător unul asupra celuilalt? Organismul spiritual va fi în mod esențial bazat pe libertate. Însă în organismul spiritual va trebui desigur să intervină şi viaţa economică, altfel profesorii nu ar avea ce să mănânce. Dar aceasta va putea să intrevină în mod corect exact când se porneşte din partea altei intanţe, astfel încât este necesar să se dezvolte spre o anumită direcţie un organism economic, într-o altă direcţie să se dezvolte un organism spiritual și apoi „organismul” statal-juridic [ Nota 21 ]. Numai cei care-şi închipuie această tripartiţie ca „diviziune” au de ridicat obiecţii. Faptul că acest lucru s-a întâmplat cu prisosinţă este cunoscut. Am găsit la un interpretator faptul că a ţinut conferinţe despre cele trei parlamente ale organismului social. Cine îşi reprezintă lucrurile astfel, îşi imaginează o imposibilitate, căci un parlament poate exista numai în stat, nu în viaţa spirituală liberă. În acest domeniu poate să existe doar fiecare individualitate în parte, care crează o reaţea de autoritate de la sine înţeleasă. În domeniul economic pot exista numai asocieri. În parlament vor conflua toate funcţiile, și se vor stabili reglementările potrivite între membrele individuale ale organismului.
Întrebare: Strădania de a crea un profit a fost comparată în conferinţa a zecea cu masa luată în sens fizic. Se poate continua analogia considerând munca drept funcţie de circulaţia comercială şi strădania de a crea profit?
Rudolf Steiner: Conform formulei energiei în fizică, e = ½ mv2.
În mod analog, energia economică ar fi exprimată: Câştigurile posibile, care ar trebui înmulţite cu o funcţie de viteza circulaţiei: e = g × f (circulaţie). Strădania de a crea profit trebuie înmulţită cu viteza circulaţiei, apoi obţinem cifra pentru muncă. Acest procedeu este valabil pentru produsele luate în parte. Dacă acestea vă furnizează un anumit profit şi îl înmulţiţi cu viteza vânzării (viteza de rulare), veţi obţine cantitatea de muncă. Această cantitate de muncă este egală cu zero atunci când trebuie să înmulţiţi câştigul cu zero, adică atunci când vindeţi nemijlocit: 0 = g×0.
Întrebare: Corespunde valoarea pietrei din coroana Angliei cu tensiunea dintre aceasta şi nevoia de lux?
Rudolf Steiner: Dumneavoastră explicaţi, însă printr-un alt curs al evenimentelor, chestiunea întocmai astfel: Căci tensiunea care ia naştere prin consum este întotdeauna tensiunea dintre prelucrarea produselor naturale şi valoarea pe care munca o capătă prin organizarea spirituală. În privinţa a ceva cum este piatra din coroana Angliei, din start, nu trebuie vorbit unilateral despre valoarea ei. Vă pun următoarea întrebare: ce valoare are de fapt această piatră? Ea de fapt valorează ceva numai într-o ordine economică cu totul determinată, impusă de o anumită spiritualitate, de opinie, adică de spirit. Nu se poate deloc spune că această piatră are „această valoare” în sine, ci numai că are o valoare prin opinia atașată ei. Dacă ar fi să o cumpărați acum pentru cât cere vânzătorul, l-ați transpune pe vânzător în situația să facă atât de multă muncă pe cât de mult poate lucra pentru ceea ce primește, astfel încât prin ceva ca o avalanșă, ar fi creată o întreagă organizare a muncii. Pe cât de puţin aveţi nevoie în fizică să luaţi în calcul altceva decât raporturile reciproce, atunci când lăsați ca dintr-un mic bulgăre de zăpadă să se formeze o avalanşă – caz în care nu aveţi nevoie să schimbaţi formula –, tot atât de puţin trebuie schimbată formula în examinarea economică, prin faptul că la un moment dat iau naştere astfel de raporturi deosebite, printre care, examinat în mod cu totul exterior, sunt create fapte precum acesta, că un produs rar este echivalent cu realizarea unei munci uriaşe. Aceasta este așa numai datorită contextului economic.
