Iubiții mei prieteni! Acum, pentru că am adunat la un loc un număr destul de mare de elemente pentru a descoperi ce se ascunde în spatele ființei Apocalipsei, va trebui să ne îndreptăm atenția asupra Apocalipsei însăși și să abordăm chestiunea prin câteva întrebări ce se referă la final, la țelul celor pe care autorul Apocalipsei le vede și pe care vrea să le împărtășească omenirii. Veți vedea imediat de ce am ales acest gen de compoziție în tratarea lucrurilor.
Dacă ne uităm mai întâi la ce ne oferă autorul Apocalipsei, aceasta este, putem spune, o comunicare către oameni, o dezvăluire/revelație către oameni, însă una care se deosebește esențial de alte comunicări către oameni, care nu provin dintr-o clarvedere. Și astfel, autorul Apocalipsei ține să sublinieze, de asemenea, că evenimentul care l-a adus în situația de a face comunicarea sa către omenire a fost unul special, o iluminare puternică. Prin aceasta însă Apocalipsa apare în fapt ca un eveniment ce ține de mersul evoluției creștine, ca o realitate ce aparține de aceasta.
Noi putem spune: Marele punct de plecare al evoluției creștine, situat mai presus de orice există pe Pământ, care mai înainte putea să fie doar prevăzut, care mai înainte putea să fie doar sperat, este, desigur, însuși Misterul de pe Golgota. Dar după aceea vin faptele, fapte care trebuie să se întâmple, pentru ca evoluția creștină, de la Misterul de pe Golgota în continuare, să meargă prin timpuri și veșnicii. O astfel de faptă este, desigur, revelația care se petrece prin Apocalipsă. Autorul Apocalipsei este de asemenea pe deplin conștient, că prin aceasta introduce în evoluția din prezent nu numai ceea ce el a aflat și o comunică celorlalți, ci că însăși primirea și răspândirea mai departe a Apocalipsei este o faptă.
Vedeți dumneavoastră, aspectul cel mai important, care distinge creștinismul de celelalte confesiuni religioase, este toc mai acesta, că în vechile confesiuni religioase avem de-a face cu doctrine/învățături, în timp ce în evoluția creștină esențialul este fapta de pe Golgota, la care trebuie să se adauge alte fapte. De aceea lucrul de primă importanță, de importanță fundamentală, nu este ca omul să primească Evangheliile interpretate, ci lucrul esențial este de a se căuta prin creștinism o legătură reală cu Misterul de pe Golgota. Sub influența intelectualismului, creștinismul însuși a primit în epoca modernă forme intelectualiste. Și așa a fost posibil, se poate spune, să apară chiar o astfel de aserțiune, precum celebra zicală: Iisus nu aparține Evangheliilor [Nota 29]. – Asta ar însemna cumva, că poți lua conținutul Evangheliilor ca pe niște învățături, însă n-ar trebui să ții cont de învățătorul aflat în spatele lor, acela n-ar intra în discuție. Doar Tatăl, așa se subînțelege, ar face parte din Evanghelii. – Aceasta este ca și cum ai spune, că la Misterul de pe Golgota important, în esență, este că ar fi apărut Christos Iisus și ar fi dat o învățătură despre Tatăl. – Esențialul însă nu este acesta. Esențialul este că s-a săvârșit fapta de pe Golgota, că Christos Iisus a trăit pe Pământ și a săvârșit fapta de pe Golgota. Iar învățătura nu este decât accesoriul, accidentalul. Drept pentru care creștinismul trebuie să se lupte din nou pentru a recunoaște acest lucru, dar și pentru a-l duce la îndeplinire.
Și astfel, în timp ce primește revelația, autorul Apocalipsei este conștient că această faptă s-a întâmplat și că ea continuă să acționeze prin el. Acest lucru este important pentru el. – Ce continuă să se întâmple prin aceasta? Nu-i așa, formal vorbind, omul trăiește, în special dacă luăm în considerare starea sa actuală, astfel încât în timpul zilei poartă cele patru „haine” ale sale, corpul fizic, corpul eteric, corpul astral și Eul, unite într-o anumită normalitate. Când doarme, corpul lui astral și Eul sunt în afara corpurilor fizic și eteric, sunt în domeniul spiritual din mediul înconjurător pământesc aflat în spatele fenomenelor fizic-senzoriale. La omul actual, ele (corpul astral și Eul) nu sunt adaptate pentru a percepe acolo, ele pot face acesta doar prin inițiere. În timpul somnului omul duce o existență confuză, înăbușită, din care la trezire mai are doar un sentiment general; sau vede niște vise, care se ivesc din somn în modul descris adesea. Avem pe de o parte corpul astral și Eul omului în lumea spirituală, și ele stau în această lume fără a putea primi inițial niciun fel de impresie, niciun fel de impresie directă de la Christos și ființa sa. Așadar, dacă nu ne-am imagina nimic altceva decât am menționat eu acum, Eul și corpul astral ar intra în fiecare noapte în lumea spirituală și nu ar avea acolo niciun fel de legătură nemijlocită cu Christos; ele ar reveni din nou dimineața în acest domeniu fizic-pământesc și ar avea imediat – întrucât în decursul evoluției pământești s-a petrecut Misterul de pe Golgota – o impresie de la Christos, căci Christos este prezent în aura Pământului. Dar această impresie ar rămâne înăbușită, greu de deslușit. Și după cum impresiile nocturne rămân de obicei confuze pentru conștiența de zi, tot astfel impresia, că în ceea ce stă lungit acolo în pat în timpul somnului drept corp fizic și eteric locuiește Christos, n-ar putea fi percepută mai clar decât este percepută starea de somn de către omul care se trezește, și nu ar putea exista o trăire clară, limpede, a lui Christos.
Ne imaginăm că imediat după săvârșirea Misterului de pe Golgota pe Pământ au existat oameni care au asistat direct la eveniment și care au putut transmite la rândul lor altora din impresiile, viețuite de ei nemijlocit, despre Misterul de pe Golgota. De asemenea, Christos, după învierea sa, i-a instruit pe ucenicii săi în școala ezoterică, unde le-a dat multe învățături importante. Toate acestea s-au propagat inițial în primele decenii după săvârșirea Misterului de pe Golgota. Odată și odată această situație tot ar fi trebuit să ia sfârșit. Și noi vedem, într-adevăr, cum în anumite cercuri cunoștințele se epuizează treptat. Putem deja spune, că în scrierile repudiate ca fiind gnostice și în alte expozeuri mai vechi ale primilor teologi ai Bisericii, care mai erau discipoli ai apostolilor sau discipoli ai discipolilor apostolilor, existau învățături ezoterice viguroase despre creștinism, ce au fost eradicate ulterior de Biserică, deoarece Biserica a vrut să scape de ceva ce fusese întotdeauna legat de aceste învățături: cosmicul. Sunt enorm de multe lucruri importante care au fost distruse de Biserică. Ele au fost distruse, însă citirea în Cronica Akasha le va reconstitui, când va sosi timpul, până la ultimul punctuleț pe I.
Pentru evoluția istorică exterioară ar fi secat oricum marile impresii existente la început, însă în momentul în care această secare amenința să se producă, Apocalipsa era deja acolo. Și dacă Apocalipsa este primită în mod corect – o probă în acest sens a fost deja furnizată de către o serie de oameni chiar în al doilea stadiu, să zicem așa, al perioadei de după Misterul de pe Golgota –, dacă Apocalipsa, acest tablou grandios, acest tablou profetic al evoluției este preluată în mod corect, adică dacă este recepționată în corpul astral și în special în organizarea-Eu, atunci Eul și corpul astral vor duce în starea de somn o astfel de revelație – care, așa cum tocmai v-am spus în prima Oră, vine direct din lumea spirituală, care este de fapt un fel de scrisoare, o revelație verbală nemijlocită din lumea spirituală însoțită de viziuni –, atunci Eul și corpul astral vor duce în starea de somn o astfel de revelație afară, în lumea aurei pământești. Iar aceasta, iubiții mei prieteni, aceasta înseamnă că, treptat, conținutul Apocalipsei a fost gravat în eterul aurei pământești de către toți aceia care au primit Apocalipsa cu înțelegere interioară. Astfel încât putem spune: tonul fundamental din cadrul aurei pământești indică prezența lui Christos, care continuă să acționeze în aura pământească.
Acest impuls christic influențează în fiecare noapte, când corpul astral și Eul sunt în afara corpurilor fizic și eteric, în mod profund, în primul rând corpul eteric al omului. Numai că în cele mai multe cazuri omul nu este în stare, atunci când se reîntoarce dimineața cu Eul și corpul său astral în corpul fizic, să regăsească ceea ce există acolo ca impuls christic în corpul său eteric.
Cu timpul, pe măsură ce conținutul Apocalipsei este asimilat de către discipolii ioaneici, sensul cuvintelor se gravează în eterul aurei pământești. Și atunci, ceea ce este gravat acolo în aura pământească, ceea ce a fost gravat deja prin marile și importantele impresii pe care le-a primit însuși autorul, sau mai bine zis primitorul Apocalipsei de la ființele divin-spirituale, acționează de la adormire până la trezire asupra corpului eteric omenesc. Aceasta înseamnă că acei oameni care au o înclinație către Misterul de pe Golgota, își pot expune, în stările lor de somn, corpul eteric conținutului Apocalipsei. Aceasta este o chestiune reală. Este posibil ca prin mentalitatea christică justă să se genereze o astfel de stare de somn, încât cele provocate de conținutul Apocalipsei în eterul pământesc să fie gravate, să zicem așa, prin intervenția lui Christos în cadrul evoluției pământești, în corpul eteric omenesc. Acesta este procesul real. Aceasta există în permanență ca rezultat al Apocalipsei.
În activitatea preoțească poți să-i spui liniștit unui om, încredințat cuiva spre îngrijire sufletească, următoarele: Christos a intrat în evoluția pământească prin Misterul de pe Golgota. El a acționat mai întâi în vederea pregătirii oamenilor, așa cum stă scris în Evanghelii, pentru ca oamenii să poată primi în corpul lor astral și în Eul lor – acest lucru pe care vi-l spun trebuie îmbrăcat în terminologia corespunzătoare, adecvată credincioșilor – conținutul Evangheliilor, și prin aceasta să fie preparați să primească la trezire impulsul christic în corpul lor eteric. – Însă prin faptul că autorul Apocalipsei se plasează în procesul evolutiv al creștinismului, el poate să încorporeze în corpul eteric al omului tot ceea ce descrie în mod concret, adică evoluția creștinismului în decursul diferitelor epoci, până în tipurile viitoare.
Vedeți dumneavoastră, prin aceasta noi avem în evoluția pământească un element esențialmente nou față de învățăturile vechilor Misterii. Căci ce i-au mijlocit de fapt vechile Misterii inițiatului? Ele i-au mijlocit posibilitatea de a pătrunde cu privirea în interior, atunci când, să zicem așa, se examinează în ființa lor spirituală cele sădite din veșnicii în lume, atunci când în cadrul acțiunii fizice exterioare se găsește ființa divină, ce acționează pe căile ei din veșnicii. Inițiatul Misteriilor antice nu avea nicidecum pretenția să primească în lăuntrul corpului său eteric altceva decât se primește ca rezultat al inițierii.
Inițiatul creștin nu se oprește aici. El vrea să primească în corpul său eteric tot ceea ce a intervenit în evoluția pământească abia în decursul timpului, tot ceea ce are legătură cu Misterul de pe Golgota și cu Christos. Astfel că, în fapt, în revelația Apocalipsei este dată o inițiere incipientă pentru creștinătate. Această revelație este un fel de inițiere incipientă nu pentru un individ, ci pentru întreaga creștinătate; iar individul se poate pregăti, astfel încât să poată lua parte la aceasta.
Prin aceasta însă abia s-a deschis calea, așa se poate spune, pentru a depăși principiul-Tată din natură. În fond, toată inițierea veche este, în ce privește forma, o inițiere tip-Tată. Se căuta natura și spiritul din natură, și cu aceasta puteai fi mulțumit. Căci omul stătea el însuși în sânul acestei lumi a naturii. Dar Christos a fost aici pe Pământ. El rămâne acum aici. El a îndeplinit fapta sa pe Golgota și rămâne acum aici. Ceea ce s-a întâmplat prin Misterul de pe Golgota nu poate fi primit în suflet doar prin vechea inițiere, aici trebuie să te ridici într-o lume a Spiritului diferită de cea care curgea puternic prin vechile Misterii. Ceea ce curgea prin vechile Misterii trăia doar cu speranța, ca într-o bună zi Misterul de pe Golgota să curgă cândva și prin noile Misterii. Acum însă omul nu se mai pune în legătură cu Spiritul prin intermediul naturii, ci direct prin intermediul lui Christos. Vechiul inițiat alegea întotdeauna calea ocolită a naturii. Noul inițiat – aceasta era părerea multor persoane, pe jumătate sau parțial inițiate, însă nu chiar din primul secol după Misterul de pe Golgota, ci din secolele mai târzii – se pune în legătură cu ființa spirituală a lumii prin ceea ce a intrat în lume prin Christos și prin ceea ce se întemeiază pe Christos.
În felul acesta privea un astfel de inițiat Apocalipsa pe atunci. El o privea ca pe ceva despre care spunea: Natura este o cale de a intra în lumea spirituală; cunoașterea grandioasă care este revelată prin Apocalipsă este cealaltă cale de a intra în lumea spirituală. Ești cuprins de un sentiment de fericire uluitor, atunci când în cercetarea spirituală întâlnești tot mereu oameni – cum spuneam, nu chiar în primul secol creștin, ci în secolele imediat următoare, în secolele II-VI –, care spun aproximativ așa: Natura este mare – ei aveau în vedere ceea ce se cunoștea în antichitate despre natură –, însă ceea ce este revelat prin intermediul autorului sau autorilor Apocalipsei din cele contemplate în suprasensibil, este la fel de mare sau chiar mai mare; căci natura conduce la Tatăl, însă ceea ce este revelat de către autorii apocaliptici conduce, prin intermediul Fiului, la Spirit. – Pe atunci, prin Apocalipsă se căuta o cale către spiritualul pur, nemijlocit.
Prin aceasta se indica totodată schimbarea reală, care trebuie și care va interveni în cursul evoluției omenirii, dacă oamenii se fac demni pentru asta. Odinioară se simțea puternic faptul că omul provine din lumea spirituală, dar că el a parcurs o evoluție care îl leagă puternic cu ceea ce îi vine în întâmpinare din lumea fizic-senzorială. Se simțea puternic această legătură cu lumea fizic-senzorială, și exista părerea că omul a devenit o ființă păcătoasă și vinovată prin faptul că se unește cu materia Pământului.
Ei bine, în contrast cu aceasta trebuia pregătită o altă epocă, iar ea este prevăzută și prevestită de către autorul Apocalipsei. Imaginea, adevărata imaginațiune pentru aceasta, pentru ceea ce stă ascuns în spatele acestei taine, el a căutat să o înfățișeze sufletelor în tablouri imaginative. Și astfel el înnoiește, rezumă o reprezentare, care în doctrina secretă ebraică era ceva obișnuit. În doctrina secretă ebraică se arată următoarele: Sufletele vin din lumea spirituală. Aceste suflete ce vin din lumea spirituală se înveșmântează cu ceea ce vine de pe Pământ; iar atunci când sufletele își construiesc exterior case pentru cele mai exterioare trebuințe ale spiritului, iau naștere orașe. Când însă se înveșmântează trebuințele interioare ale sufletului omenesc, ia naștere, din cărămizile pământești, însăși corpul omenesc. Noțiunea de construire de locuințe concorda cu noțiunea de construire a propriului corp. Iar acesta era o imagine frumoasă, o imagine minunată, întrucât are un temei real, că o casă este obiectul prin care extinderea și continuarea (în afară a) faptelor și a proceselor, a funcțiunilor sufletești își află, să zicem așa, un înveliș, că o casă exterioară este învelișul exterior al acestora. Exista această reprezentare minunată: Dacă eu îmi ridic pentru activitatea mea exterioară o casă din materie pământească, atunci zidurile casei, întreaga casă este un înveliș pentru ceea ce fac eu. Aceasta nu este decât o continuare lărgită, o continuare, i-aș zice, durificată, sclerozată a ceea ce omul și-a construit ca o primă casă, căci drept primă casă omul își construiește o casă pentru trebuințele interioare ale sufletului, iar aceasta este corpul său. Și având acum corpul său drept casă, el își construiește apoi o a doua casă, care de data asta este construită doar din ingrediente ale pământului. Faptul că corpul era privit drept o casă reală și că această casă este un așa-zis înveliș pe care omul îl îmbracă aici în lumea pământească fizică, era o reprezentare absolut comună. De aceea, ceea ce rezultă din activitatea de construcție sufletească era privit ca și construirea de case de către oameni.
În timpurile cele mai vechi, omul, chiar și exterior, era realmente puternic concrescut cu casa sa și așa mai departe. Să desenăm aceasta: Aici (Tabla 7, dreapta jos) el are corpul său cu pielea. Și dacă în cursul vieții sale ar primi încă o piele pentru activitățile exterioare ale sufletului, aceasta ar fi precum un cort, numai că acest cort nu crește de la sine, ci omul și-l face singur.
Această contopire între stăpânirea pământescului și asimilarea ingredientelor pământești pentru dezvoltarea omenească, era văzută într-un mod foarte precis chiar în doctrina ocultă ebraică. Vedeți dumneavoastră, în ce privește fizicul se admite: Pământul este astfel întocmit, că are un Pol Nord, unde este concentrat frigul; și putem descrie exterior, fizic-geografic, acest Pol Nord din natura Pământului și să-l considerăm o parte esențială a Pământului. Doctrina ocultă ebraică a făcut ceva similar cu activitatea sufletească ascunsă în forțele Pământului și – precum în cazul Polului Nord geografic – vedea polul pământesc acolo unde totul se concentrează în materie de cultură, unde există deci acumularea celor mai desăvârșite clădiri, și considera acest pol localizat în Ierusalim, în orașul absolut concret Ierusalim. Acesta era polul de concentrare a culturii exterioare în jurul sufletului omenesc, iar coroana acestui oraș era Templul lui Solomon.
Acest lucru s-a simțit a se fi epuizat în evoluția Pământului. Cei care înțelegeau ceva din doctrina ocultă ebraică vedeau în ceea ce a urmat după Misterul de pe Golgota, în distrugerea Ierusalimului, nu un eveniment exterior pricinuit de romani, ci unul divin. Romanii, care au făptuit aceasta, erau doar lacheii puterilor spirituale, care aveau dinainte acest plan. Căci ei își reprezentau lucrurile astfel: Acest vechi mod, prin care se caută dinspre latura pământească găsirea ingredientelor din care să se construiască corpul omenesc ca o casă, a luat sfârșit. Tot ceea ce putea fi utilizat din Pământ ca substanță, ca materialitate pentru a construi corpul omenesc drept casă, s-a epuizat atunci când Ierusalimul a ajuns la maximul său de dezvoltare. Transpusă în termeni creștini, această învățătură ocultă ebraică înseamnă: Chiar dacă Misterul de pe Golgota nu s-ar fi întâmplat, distrugerea Ierusalimului tot ar fi venit. Însă în acest declin al ființei omenești, creată cu ajutorul Pământului, nu ar fi fost sădit ceea ce poate deveni o nouă plăsmuire. Germenele unei configurări complet noi a fost sădit oarecum în Ierusalimul sortit să piară. Mama-Pământ se stinge în Ierusalim. Fiica-Pământ trăiește în așteptarea unui alt germene. Atunci corpurile nu vor mai fi construite prin atragerea ingredientelor din Pământ, și nici casele vechiului Ierusalim, existent acolo ca o încununare a ceea ce se petrece pe Pământ, ci Pământul se ridică ca un pol spiritual al vechiului Ierusalim. Nu se va mai reuși realizarea din ingredientele Pământului a unei asemenea opere, precum vechiul Ierusalim. În schimb începe o eră nouă, care a fost pregătită în germene prin Misterul de pe Golgota. Oamenii capătă acum de sus în jos, mai mult din afară, ceea ce învăluie interiorul lor (Tabla 7). Noul oraș se coboară de sus și se revarsă peste tot Pământul: noul Ierusalim. Vechiul Ierusalim era din Pământ și din substanțele lui, noul Ierusalim este din Cer și din ingredientele lui spirituale.
Dumneavoastră veți găsi inițial foarte curioasă o astfel de reprezentare, în comparație cu tot ceea ce se gândește în epoca noastră și cu ceea ce dumneavoastră ați putut învăța din ceea ce se gândește în epoca noastră. Cum este reprezentat în epoca noastră, din punct de vedere anatomo-fiziologic, omul în evoluția sa? El mănâncă, primește în stomacul său substanțele alimentelor, le digeră, elimină unele dintre ele și înlocuiește ceea ce trebuie înlocuit prin substanțele pe care le preia.
Însă nu așa stau lucrurile. Omul este o ființă tripartită, el este un om neuro-senzorial, un om ritmic și un om metabolism-membre. În omul metabolism-membre nu intră propriu-zis niciun fel de substanță existentă în alimente, ci totul este asimilat de omul neuro-senzorial. Omul neuro-senzorial absoarbe sărurile și alte substanțe necesare, aflate întotdeauna într-o diluție fină în aer și lumină, și le dirijează în omul metabolism-membre. Omul metabolism-membre este hrănit în întregime de sus în jos. Este cu totul și cu totul fals că el își primește substanțele din alimentele fizice. Dacă în omul metabolism-membre ajung substanțe de pe Pământ, atunci se instalează deja boala. Tot ceea ce este preluat prin hrană și este digerat, toate acestea îngrijesc exclusiv organele omului neuro-senzorial. Exact capul este acela care este format substanțial din ceea ce vine de la Pământ. Organele omului metabolism-membre, dimpotrivă, sunt formate din ceea ce vine din cer. Cele existente în omul ritmic au o importanță egalizatoare, de echilibrare a ambelor laturi. Omul nu mănâncă oxigenul din aer, ci îl inspiră. Este un fel mai rudimentar acela prin care el absoarbe substanțele pentru sistemul neuro-senzorial, decât pentru omul metabolism-membre. Procesul prin care omul absoarbe substanțele necesare pentru sistemul metabolism-membre, este unul infinit mai subtil. Ceea ce face omul cu oxigenul – producerea de dioxid de carbon –, este de asemenea ceva mai fin decât ceea ce se întâmplă pentru ca alimentele, care trec prin stomac, să poată hrăni capul. În omul ritmic avem tranziția.
Acesta este adevărul despre alcătuirea organismului omenesc și a proceselor sale. Ceea ce se învață astăzi la anatomie și fiziologie este o prostie vizavi de adevăr, apărută ca urmare a concepției materialiste. În clipa când știi așa ceva, știi că ceea ce clădește corpul omenesc nu vine numai de jos în sus, de la regnurile vegetal, mineral și animal ale Pământului, ci că ceea ce hrănește organele sale, considerate adesea ca fiind cele mai grosolane, este ceva ce vine de sus. Atunci îți poți reprezenta clar în primul rând, că până la momentul în care Ierusalimul a pierit, exista un fel de exces în privința hrănirii de jos. Apoi, odată cu Misterul de pe Golgota, începe în mod real, treptat, să devină important ceea ce vine de sus.
Chiar dacă oamenii au inversat, în felul pomenit, aceste realități, evoluția care se petrece astăzi este în multe privințe astfel, încât în multe privințe, în locul vechii hrăniri de jos, este preponderentă hrănirea de sus. Aceasta face ca și omul să se transforme. Capul nostru nu se mai aseamănă cu capetele celor din vechime. Capetele celor din vechime aveau mai degrabă o frunte înclinată ceva mai mult spre spate (Tabla 7). Fruntea omului de astăzi este proeminentă, creierul exterior a devenit mai important. Aceasta este transformarea, că tocmai această parte, care devine mai importantă în creier, este mai asemănătoare organelor de digestie decât ceea ce se află dedesubt. Creierul periferic devine mai asemănător organelor de digestie ale omului, decât sunt țesuturile fine ale mezencefalului, adică prelungirea nervilor senzitivi în continuare spre centrul capului. Căci tocmai această parte, care este un organ al metabolismului, este hrănită de sus.
Aceste lucruri pot fi examinate până în cele mai mici detalii, dacă există voința de a se discuta despre anumite lucruri așa cum vorbește autorul Apocalipsei: Aici este înțelepciunea. – Numai că în cunoașterea noastră obișnuită, care trăiește și se agită astăzi printre oameni, nu există înțelepciune, ci întuneric. Ceea ce se cheamă astăzi rezultate ale științei, este exclusiv rezultatul Kaliyugăi, al celei mai extreme întunecări a mentalității omenești. Lucrul acesta ar trebui privit ca o taină și nu să fie colportat pe stradă, căci ezotericul constă în aceea că rămâne strict într-un anumit cerc.
Vedeți dumneavoastră, această creștere treptată a Noului Ierusalim a început deja de la Misterul de pe Golgota. Omul, după ce timpul său de ședere pe Pământ se va fi împlinit în totalitate, va ajunge până acolo, încât va introduce substanța cerească nu numai în propriul său corp prin simțurile sale, ci va extinde această substanță cerească, prin ceea ce se cheamă știință și artă spirituală, și asupra a ceea ce va fi atunci orașul exterior, asupra continuării corpului, în sensul pe care l-am expus deja. Vechiul Ierusalim a fost construit de jos în sus, noul Ierusalim va fi construit în mod absolut real de sus în jos. Iată ce perspectivă puternică s-a deschis dintr-o viziune, dintr-o viziune colosală a autorului Apocalipsei. Lui îi apare această imagine puternică: Și atunci, tot ceea ce oamenii au putut să construiască și s-a concentrat în vechiul Ierusalim, se ridică în sus din solul pământesc. Aceasta s-a sfârșit acum. El a văzut această ridicare și această dizolvare a vechiului Ierusalim, și a văzut orașul omenesc al noului Ierusalim coborând de sus, din lumile spirituale.
Acesta este țelul final, scopul ultim al revelației Apocalipsei. Ea conține căi creștine și țeluri creștine adevărate ale umanității. Dacă ne străduim să le înțelegem, vom ajunge la un anumit paradox citind Apocalipsa, pe care foarte mulți oameni îl presimt, dar nu îl pot pătrunde, nu îl pot recunoaște în întregime. Cine se străduie în mod serios să înțeleagă Apocalipsa, nu se poate abține să nu-și spună: Da, dar cum să fac asta, cum să intru într-o astfel de reprezentare precum cea a vechiului și a noului Ierusalim? Ce să fac pentru a pătrunde acolo? Nu pot continua să vorbesc întruna pe marginea acestor imagini, care inițial nu au niciun conținut pentru mine, trebuie totuși să ajung să intru în acest conținut. – Pentru a intra în acest conținut avem nevoie de o cosmologie și o concepție despre om, care nu poate fi dată decât printr-o nouă concepție despre lume, așa cum o poate da Antroposofia printr-o contemplare reală a lumii spirituale. Prin Apocalipsă ajungem la Antroposofie, deoarece pentru a înțelege Apocalipsa avem nevoie de mijloacele oferite de Antroposofie, deoarece observăm: Ioan a primit Apocalipsa din regiunile în care exista Antroposofia, înainte ca ea să fi ajuns la oameni.
Dacă vrem să înțelegem onest și serios Apocalipsa, trebuie s-o înțelegem antroposofie. Cel mai puternic veți remarca aceasta la așa ceva precum imaginea țelului final, a Noului Ierusalim. Trebuie doar ca dumneavoastră să cunoașteți secretele modului în care este construit omul, de sus și de jos, nu doar ca o știință exterioară. Veți putea extrapola apoi aceste reprezentări la întreaga activitate pe care o săvârșesc oamenii pe Pământ, care de asemenea este îndreptată de jos în sus și se transformă întruna care merge de sus în jos. Construcția vechiului Ierusalim se va transforma în construcția spirituală a Noului Ierusalim, care va fi construit de sus în jos. Iar oamenii trebuie să crească în lăuntrul acestor construcții ridicate în mod spiritual, ei nu trebuie să privească Apocalipsa doar într-un sens simbolico-teoretico-plastic, așa cum o fac exegeții Bibliei, ci la modul real, deoarece spiritul ne va deveni la fel de real, precum a devenit real de-a lungul mileniilor fizicul material [Nota 30].
Ceea ce noi trebuie să reținem este următorul lucru: Apocalipsa nu conține simboluri, ci indicații asupra unor fapte foarte concrete, fapte care se vor întâmpla, și nu doar ceva ce vrea să sugereze prin simboluri ceea ce se va întâmpla. Aceasta este ceea ce importă. În felul acesta trebuie să ne introducem cu simțirea, să ne găsim în lăuntrul Apocalipsei. Dar despre asta mâine.
