Biblioteca antroposofică


Corecturi

Rudolf Steiner

SOMNUL ȘI VISELE


Capitolul XIII

INTERPRETAREA IMAGINILOR VISULUI


Încă din vremea lucrării sale filosofice fundamentale, „Intuitive Thinking as a Spiritual Path” (Filosofia libertății), Steiner s-a referit la câteva aspecte eluzive, dar cognoscibile, ale existenţei umane. Somnul şi visele sunt tocmai nişte aspecte de acest fel. Ar putea părea că le cunoaştem de acum în mod adecvat, că le-am observat în mod adecvat şi că, deci, suntem liberi să le judecăm şi să le „înţelegem” pe baza unei asemenea observaţii. Dar Steiner ne provoacă cu rezultatele celei mai intime observaţii.

În mod ciudat, dar şi minunat, Steiner nu ne explică niciodată în detaliu cum a ajuns la observaţiile sale. Din nou şi din nou ne arată calea meditaţiei în general, calea, aşa cum este subliniată în cărţile sale Cum se dobândesc cunoştinţe despre lumile superioare? şi Ştiinţa ocultă în schiţă şi în lucrările filosofice propriu-zise. Totuşi, ceea ce nu ne oferă este o cale a viselor, o yoga a visului, cu paşi specifici prin care să facem aceleaşi observaţii pe care le-a făcut el. Mai degrabă îşi începe conferinţa, ca mulţi alţii, cu aspecte relativ familiare ale visului sau somnului şi pe urmă trece repede la alte domenii mai greu de urmărit pentru cei mai mulţi dintre noi. Cum să ne apropiem de asemenea lucruri?

Astfel, atunci când face o analogie între energia cuiva în viaţă şi calitatea visării sale, putem să-l urmărim, mai mult sau mai puţin. Tăria de caracter care se cere pentru a modela o viaţă pare să rimeze cu calitatea plastică a visării energice. Dar atunci când Steiner scrie că visele noastre sunt seminţe pentru o existenţă viitoare, sau când arată legătura dintre experienţele din timpul Imaginaţiei şi formarea organelor fizice ale corpului înainte de naştere, ne putem întreba care este pentru noi relevanţa acestor lucruri.

Pe de o parte, o asemenea „informaţie” despre lumea spirituală şi funcţionarea ei nu e deloc o adevărată informaţie, ci o invitaţie de a intra pe tărâmul pe care îl indică Steiner (vezi „Working with Anthroposophy” [Lucrând cu antroposofia] a lui Kühlewind). În acest sens, descrierile altor lumi şi procese ciudate nu sunt relevante pentru conştienţa obişnuită, dar ar putea fi cât se poate de relevante pentru conştienţa meditativă.

Pe de altă parte, este profitabil să laşi la o parte multe aspecte din conferinţă, pe măsură ce o citeşti, păstrând în acelaşi timp pentru contemplare doar acele gânduri, chiar acele fraze, care, de fapt, îţi „vorbesc”. Este ca şi cum ai căuta aur. Iei aurul şi ignori nisipul. Ceea ce pentru tine, sau pentru tine cel de azi, înseamnă nisip, s-ar putea dovedi aur pentru altcineva sau pentru tine cel dintr-o altă zi. Nu contează. Atenţia ta este menţinută trează de ceea ce te inspiră acum, de ceea ce te incită până la limită, şi chiar dincolo de limită.


DORNACH, 8 FEBRUARIE 1924, GA 234


În ultimele conferinţe am atras atenţia asupra faptului că prin cunoaşterea iniţiatică trebuie să ajungem să observăm stările alternative dintre somn şi veghe pe care omul le cunoaşte în conştienţa sa obişnuită şi prin care el poate găsi o cale de a se apropia de tainele existenţei umane. Din sânul somnului răsare o viaţă, o viaţă sufletească, viaţa de vis; o viaţă care nu este luată în serios, cu siguranţă, pe bună dreptate, de conştienţa obişnuită, dacă nu cumva această conştienţă obişnuită nu are o predispoziţie mistică sau o altă predispoziţie de acest fel. Omul raţional este oarecum îndreptăţit să nu ia în serios viaţa de vis, deoarece el vede că această viaţă de vis prezintă tot felul de imagini, tot felul de reminiscenţe din viaţa obişnuită. Şi când compară ceea ce cunoaşte el din viaţa obişnuită cu această viaţă de vis, el trebuie să rămână ancorat în viaţa obişnuită şi, bineînţeles, să numească această viaţă obişnuită realitatea sa. Apoi apare viaţa de vis, cu ceea ce combină ea din trăirile realităţii obişnuite, şi omul nu o scoate la capăt în conştienţa obişnuită când se întreabă: Oare ce înseamnă pentru întreaga viaţă a fiinţei umane această viaţă de vis?

Să examinăm acum această viaţă de vis, aşa cum se prezintă ea. Putem face deosebirea între două genuri de vise absolut distincte. Un gen de vise scoate ca prin vrajă din sufletul nostru imagini ale unor trăiri exterioare. Cu ani în urmă, sau de curând, cu câteva zile în urmă, am trăit un lucru sau altul. Am trăit acel eveniment într-un mod absolut precis. Visul scoate ca prin vrajă din somn o imagine care seamănă mai mult sau mai puţin cu evenimentul exterior sau poate şi o imagine care nu seamănă, de cele mai multe ori nu seamănă, cu evenimentul exterior. Dar pe urmă, când omul ajunge să-şi dea seama că o asemenea imagine de vis are o oarecare legătură cu un eveniment exterior, atunci îl surprinde tocmai cât de modificat este în vis acest eveniment exterior. Dar de cele mai multe ori se poate întâmpla, de asemenea, ca omul să trăiască imaginea de vis şi să nu o poată raporta deloc la un eveniment sau altul din lumea exterioară, pentru că nu îi sare în ochi asemănarea. Dar dacă abordăm mai precis viaţa de vis, acel gen de vise care fac să apară ca prin vrajă în faţa sufletului evenimentele modificate, vedem, totuşi, că ceva din om percepe aceste evenimente, le cuprinde, dar nu le poate reţine aşa cum le reţine omul în stare de veghe, când se slujeşte în întregime de organele trupului său şi când în amintire iau naştere imagini care sunt identice cu trăirea exterioară, sunt cât se poate de identice. În amintire avem imagini fidele ale vieţii exterioare, imagini mai mult sau mai puţin fidele. Există şi oameni care visează în amintirile lor, dar acest lucru este considerat ca o anomalie. În amintire avem imagini mai mult sau mai puţin fidele vieţii. În imaginile de vis avem imagini modificate ale vieţii exterioare. Acesta este unul din modurile de a visa.

Dar un alt mod de a visa este mult mai caracteristic pentru cunoaşterea vieţii de vis. Este acel mod de a visa când omul visează, de exemplu, că vede un şir de coloane albe, dintre care una este stricată, poate murdară. Omul se trezeşte cu acest vis şi observă că îl dor dinţii. Şi ajunge să-şi dea seama că în acest şir de coloane se exprimă simbolic şirul dinţilor. Unul dintre dinţi îl doare; simbolul acestuia este coloana stricată sau poate chiar murdară. Sau omul se trezeşte dintr-un vis în care visează o sobă fierbinte, şi observă că are palpitaţii. Sau omul este chinuit în vis de faptul că o broască se apropie de mâna lui; mâna atinge broasca, o simte moale. În vis, omul este îngrozit; el se trezeşte, vede că are în mână colţul plapumei, pe care l-a apucat în somn. Dar lucrurile pot merge mult mai departe. Omul visează tot felul de forme de şerpi; el se trezeşte cu dureri intestinale.

De aici ne dăm seama că mai există şi un alt gen de vise, vise care exprimă în mod imaginativ-simbolic organele interne ale omului. Şi dacă omul a înţeles acest lucru, că anumite vise, cu imaginile lor ciudate, reprezintă nişte imagini simbolice ale unor organe interne, el învaţă să interpreteze multe din formaţiunile de vis tocmai în această direcţie.

 Intrăm în vis într-o pivniţă boltită. Deasupra e întuneric, peste tot se întind pânze de păianjen. Este o privelişte oribilă. Ne trezim şi simţim că avem dureri de cap. Aceste dureri de cap, aşadar, interiorul craniului, se exprimă prin bolta pivniţei. Observăm chiar că circumvoluţiunile creierului sunt simbolizate prin imaginile ciudate care formează bolta pivniţei. Dacă omul îşi continuă studiile în această direcţie, va descoperi că toate organele pot apărea în acest fel în vis sub formă de imagini.

Aici chiar avem ceva care atrage atenţia foarte puternic prin vis asupra întregii vieţi interne a omului. Există oameni care fac din vis, din ceea ce visează, motive ale unor picturi foarte frumoase.

Cel care a studiat aceste lucruri ştie ce organ intern este redat într-o asemenea pictură, modificat, simbolizat. Uneori într-o asemenea pictură este înfăţişat ceva extraordinar de frumos. Şi dacă omul respectiv aude pe urmă ce organ a simbolizat el acolo într-o asemenea pictură frumoasă, e şocat, căci el nu respectă organul la fel de mult cum îşi respectă picturile.

Aceste două genuri de vise pot fi deosebite foarte uşor, dacă ne ocupăm cu un studiu intim al lumii visului.  Într-un gen de vise avem de-a face cu imagini ale evenimentelor exterioare pe care le-am trăit ca oameni în lume. În celălalt gen de vise avem de-a face cu reprezentări în imagini ale propriului interior uman.

Ei bine, e relativ uşor să ajungem până în acest punct cu examinarea lumii visului. Şi majoritatea oamenilor cărora li s-a atras atenţia asupra faptului că există aceste două genuri de vise îşi vor aminti că propriile lor trăiri îndreptăţesc această împărţire a viselor.

Dar ce indică această împărţire a viselor? Vedeţi dumneavoastră, dacă examinaţi primul gen de vise, dacă observaţi puţin asemenea vise în privinţa tipului specific de imagini, ajungeţi să vă daţi seama că prin acelaşi vis pot fi redate cele mai diferite evenimente exterioare, şi, pe de altă parte, una şi aceeaşi trăire poate fi redată la oameni diferiţi prin vise diferite.

Să presupunem că cineva ar avea un vis, el visează că se apropie de un munte. Muntele are un fel de intrare, un fel de peşteră. În această peşteră pătrunde soarele. În vis, omul intră înăuntru. Curând începe să se întunece, apoi e întuneric. El merge tatonând mai departe. Dă de un obstacol. Simte că acolo există un mic eleşteu. El se află într-un mare pericol. Visul ia o turnură dramatică.

Un asemenea vis poate reprezenta cele mai diferite evenimente exterioare. Una şi aceeaşi imagine de vis, cum este aceea pe care am descris-o eu acum, se poate referi la o nenorocire de cale ferată la care a participat un om. Ceea ce a trăit el atunci se exprimă poate după ani de zile în întâmplarea din visul descris, care este absolut diferită în privinţa imaginilor faţă de întâmplarea prin care a trecut acest om. Sau poate că a trecut printr-un naufragiu. Sau poate a trăit faptul că un prieten i-a devenit infidel etc. Comparând imaginea din vis cu evenimentul şi observând în mod intim lucrurile, veţi descoperi că, de fapt, conţinutul de imagini al visului nu are o importanţă prea mare; dar desfăşurarea dramatică a visului are o mare importanţă: dacă e vorba de o aşteptare, dacă aşteptarea duce la o destindere, dacă aşteptarea duce la o criză. În viaţa de vis este cuprinsă întreaga gamă a sentimentelor.

Şi dacă ne observăm, pornind de aici, visele din prima categorie – nu e nevoie să le analizăm ca psihiatrii, care fac totul după acelaşi calapod –, atunci descoperim că aceste imagini ale visului îşi primesc caracterul, înainte de toate, de la întregul mod de a fi al omului, de la individualitatea Eului său. Dacă ne familiarizăm cu visele, învăţăm să nu le interpretăm, ci să le înţelegem, învăţăm să cunoaştem omul din visele sale mai bine decât îl cunoaştem dacă îl observăm numai în viaţa exterioară. Dar, dacă observăm tot ceea ce percepe entitatea umană în vis, vedem că visul face întotdeauna trimitere la ceea ce trăieşte Eul omului în contact cu lumea exterioară.

În schimb, când examinăm al doilea gen de vise, putem spune: Ceea ce apare ca prin vrajă în faţa sufletului în imaginile visului este ceva ce omul trăieşte numai în vis. Căci în viaţa de veghe el trăieşte cel mult forma organelor sale prin intermediul ştiinţei anatomiei, al ştiinţei fiziologiei. Dar aceasta nu este o trăire reală, ci este o privire exterioară, aşa cum privim şi pietrele şi florile. Nu e nevoie să ne ocupăm mai mult de acest lucru. Aşadar, în conştienţa cu care trece omul prin viaţă, el trăieşte extraordinar de puţin sau absolut nimic din organismul său intern. Dar visul din a doua categorie îi prezintă ca prin vrajă, fireşte, sub forma unor imagini modificate, dar, în orice caz, sub formă de imagini, întregul său organism.

Dacă examinăm apoi omul în cadrul vieţii, observăm că această viaţă este guvernată de Eul său, în funcţie de câtă putere de voinţă şi tărie de caracter are acest om, mai multă sau mai puţină, dar observăm că intervenţia acestui Eu în viaţa umană are ceva extraordinar de asemănător cu trăirea visului din prima categorie. Încercaţi să verificaţi lucrurile în mod intim, veţi afla că dacă cineva are vise în care trăirile sale exterioare sunt puternic, radical modificate, el este un om cu o voinţă puternică. Dacă cineva îşi visează viaţa aproape aşa cum se desfăşoară ea, dacă omul respectiv nu modifică în vis această viaţă, el este un om cu voinţă slabă.

Aşadar, vedeţi că în modul cum îşi formează omul visele se exprimă intervenţia Eului în viaţa sa. Tocmai pe baza unor asemenea cunoştinţe va trebui să punem visele din prima categorie în legătură cu Eul omului. Şi dacă ne gândim că în ultimele consideraţii am ajuns să aflăm că în timpul somnului Eul şi corpul astral părăsesc corpul fizic şi corpul eteric, nu ne va surprinde faptul că ştiinţa spirituală ne arată în cele din urmă că Eul care se află afară din corpul fizic şi din corpul eteric percepe în vis imaginile vieţii pe care de obicei le percepe în realitatea exterioară prin intermediul corpului fizic şi al corpului eteric. Visul din prima categorie este o activitate a Eului în afara corpului fizic şi a corpului eteric.

Dar visul din a doua categorie? Bineînţeles, şi el trebuie să fie ceva care are de-a face cu ceea ce se află în timpul somnului în afara corpului fizic şi a corpului eteric. Acesta nu poate fi Eul, căci Eul nu ştie nimic despre ceea ce scoate visul ca prin vrajă ca forme simbolice ale organelor. Suntem obligaţi să recunoaştem că cel care modelează în vis aceste imagini simbolice ale organelor interne este corpul astral al omului, la fel cum Eul este cel care modelează imaginile evenimentelor exterioare. Şi astfel, prin cele două genuri de vise avem o indicaţie asupra activităţii Eului şi a corpului astral de la adormire până la trezire.

Putem merge mai departe. Dacă vedem ce face în visele sale un om slab, ce face un om puternic, dacă vedem că un om slab visează lucrurile aproape aşa cum le-a trăit, că un om puternic visează toate lucrurile transformate, amestecate, şi că la el lucrurile primesc intens coloratura caracterului său, dacă studiem în mod just până la capăt asemenea lucruri, putem compara ceea ce am aflat cu modul în care se comportă omul în viaţa de veghe. Şi ajungem la ceva extraordinar de interesant. Şi anume, ajungem să ne dăm seama că e adevărat următorul lucru: Dacă îl faceţi pe un om să vă povestească din visele sale, vedeţi, după felul în care o imagine de vis se leagă de alta, cum s-au format aceste vise; şi apoi, după ce v-aţi făcut o reprezentare despre modul în care visează acest om, treceţi de la reprezentare la el însuşi, şi atunci, cu ajutorul a ceea ce vă puteţi reprezenta despre visele sale, vă puteţi forma o imagine justă despre cum se comportă el în viaţă. Aici ajungem la nişte taine deosebite ale fiinţei umane. Dacă privim cum se comportă un om în viaţă, ajungem să-i cunoaştem individualitatea. Se spune: Din ceea ce face acest om, numai o parte porneşte din fiinţa sa umană, din Eul său. În măsura în care ar fi vorba de Eul său, omul ar face, propriu-zis, ceea ce visează. Un caracter puternic, în măsura în care ar fi vorba de Eul său, ar fi în viaţă la fel de puternic cum visează, iar un om care îşi lasă în visele sale viaţa aproape nemodificată, s-ar retrage peste tot în viaţă, ar lăsa viaţa să meargă de la sine, ar lăsa ca lucrurile să se desfăşoare de la sine, ar interveni cât mai puţin în viaţă, exact atâta cât intervine în vis.

Dar de unde vine oare cealaltă parte, ceea ce se petrece în om mai presus şi dincolo de aceasta? Dragii mei prieteni, putem să spunem foarte bine: Dumnezeu face aceasta, spiritele cosmice fac aceasta. – Omul nu face el însuşi tot ceea ce face; şi anume, el face exact atâta cât visează. Cealaltă parte se face prin intermediul lui şi asupra lui. Numai că în viaţă nu învăţăm de obicei aceste lucruri. Dacă le-am învăţa, am afla că luăm parte activă la ceea ce se întâmplă în viaţă în aceeaşi măsură în care luăm parte activă la visele noastre. Pe omul violent, lumea îl împiedică să fie la fel de violent ca în vis; în omul slab, acţionează instinctele, şi tot viaţa face să se adăuge ceea ce se întâmplă prin intermediul lui – ceea ce el nu ar visa.

E interesant să vedem un om acţionând în viaţă şi să ne întrebăm: Ce provine de la el şi ce provine de la lume? – De la el provine exact atâta cât poate visa în legătură cu acţiunea respectivă. Lumea fie adaugă ceva, la omul slab, fie sustrage ceva, la omul violent. Considerând lucrurile în acest fel, visul începe să devină foarte interesant, şi ne permite să pătrundem profund în intimitatea fiinţei umane.

Fireşte, unele lucruri din cele pe care le prezint eu aici au apărut într-un mod denaturat, caricatural, la psihanalişti, dar ei nu pot pătrunde cu privirea în urzirea şi natura propriu-zisă a fiinţei umane, de aceea ei denaturează totul, transformă totul în caricatură.

Dar, din expunerea pe care o prezintă astăzi într-un sens absolut exterior, vă daţi seama că dacă vrem să abordăm aceste lucruri trebuie să ajungem la o cunoaştere foarte fină a sufletului. Fără această cunoaştere nu putem şti nimic despre relaţia vieţii de vis cu realitatea exterioară pe care o trăieşte omul. De aceea, eu am spus odată: Psihanaliza este diletantism, fiindcă ea nu ştie nimic despre viaţa exterioară a omului. Dar ea este încă o dată diletantism, fiindcă nu ştie nimic despre viaţa interioară a omului. Şi aceste două diletantisme nu se adună, pur şi simplu, ci se înmulţesc, pentru că prin necunoaşterea vieţii interioare se dăunează vieţii exterioare, şi prin necunoaşterea vieţii exterioare se dăunează vieţii interioare. Dacă înmulţim d cu d, obţinem diletantism la pătrat. Astfel încât psihanaliza este diletantism la pătrat: d x d = d2.

Dacă vrem să abordăm în mod intim stările alternative ale vieţii de veghe şi de somn, trebuie să pătrundem în adâncurile fiinţei umane atât de profund încât această pătrundere să ducă în mod real la ştiinţa iniţiatică.

Să examinăm un alt aspect pe care l-am prezentat în aceste consideraţii: am spus că omul, prin nişte exerciţii sufleteşti, prin meditaţii, îşi poate consolida forţele sufletului, le poate fortifica, şi atunci se înalţă dincolo de gândirea abstractă obişnuită, mai mult sau mai puţin fără conţinut, până la o gândire imaginativă, concretă din punct de vedere interior, până la Imaginaţie. A trebuit să vă spun că omul avansează cu această Imaginaţie până la contemplarea întregii sale vieţi, dar aşa cum a fost ea integrată, prin naştere şi concepţie – de fapt, încă înainte de naştere, înainte de concepţie –, ca impuls eteric, în viaţa pământească. În vis, omul are nişte reminiscenţe din ceea ce trăieşte el din punct de vedere exterior de când a păşit pe Pământ în această viaţă pământească. Prin Imaginaţie, omul primeşte nişte imagini care, conform genului de trăire, sunt foarte asemănătoare cu imaginile visului; numai că ele nu conţin reminiscenţe din viaţă, ci reminiscenţe din ceea ce era prezent înainte de viaţa pământească.

Este absolut ridicol când cei care nu cunosc ştiinţa spirituală spun că şi imaginaţiunile ar fi vise. Ei ar trebui să reflecteze, totuşi, odată, ce visăm în imaginaţiuni. Nu visăm nimic care să fie trăit prin simţuri, ci conţinutul imaginaţiunilor înfăţişează fiinţa umană înainte de a avea simţuri. Prin Imaginaţie, omul este introdus într-o lume nouă.

Dar există ceva foarte asemănător între al doilea gen de vise şi ceea ce trăim în Imaginaţie când această Imaginaţie se dezvoltă mai întâi în suflet prin nişte exerciţii. Atunci trăim nişte imagini, şi anume, cu toată claritatea, trăim cu exactitate nişte imagini, nişte imagini grandioase. Aş putea spune că trăim un întreg univers, trăim nişte imagini minunate, nişte imagini colorate, nişte imagini care sunt atât de puternice încât în conştienţă nu există altceva decât aceste imagini. Dacă am vrea să pictăm aceste imagini, am picta un tablou grandios; dar am putea reţine numai o clipă, aşa cum nu putem picta nici fulgerul, ci am putea reţine din el numai o clipă; căci toate acestea se desfăşoară în timp. Dar, dacă am reţine chiar şi numai o clipă, am avea un tablou grandios.

Să ne reprezentăm acest lucru sub formă de schemă. Fireşte, aici nu avem o asemănare prea mare cu ceea ce am contemplat. Dar, pentru a ne putea aduce în faţa sufletului fenomenul despre care e vorba, vom face un desen schematic (vezi desenul).

desen Tabla 1
[mărește imaginea]

Să examinăm această imagine pe care am desenat-o schematic. Ea este configurată în sine. Ea conţine nişte imagini cu cele mai diverse forme. Atât din punct de vedere interior, cât şi din punct de vedere exterior, această imagine este ceva grandios. Dacă ne concentrăm tot mai intens pentru a o reţine, această imagine nu va apărea numai pentru o clipă – trebuie să o sesizăm cu prezenţă de spirit atunci când apare numai pentru o clipă, altfel ea dispare înainte de a o fi putut sesiza; pentru observaţia spirituală avem nevoie, în general, de prezenţă de spirit –, dacă suntem în stare să folosim nu doar atâta prezenţă de spirit câtă e necesară pentru a prinde imaginea din zbor, astfel încât să o avem în general în conştienţă, ci dacă o putem reţine, atunci această imagine se concentrează atunci, în loc să fie ceva care cuprinde Universul, devine mai mică, tot mai mică, şi vedem cum avansează în timp. Şi, aş putea spune, ea sare în ceva; dintr-o parte se formează capul uman, din cealaltă se formează plămânul uman, din alta, ficatul uman. Materia fizică pe care o oferă trupul matern doar umple ceea ce vine aici din lumea spirituală. Şi astfel, apare omul. În cele din urmă, ne spunem: Ei bine, ficatul poate fi contemplat în existenţa prenatală din punct de vedere spiritual într-o imagine grandioasă; plămânul poate fi contemplat în existenţa prenatală din punct de vedere spiritual într-o imagine grandioasă. Şi acum putem compara acest fenomen cu al doilea gen de vise. În vis apare un organ, aşa cum am spus mai înainte, poate şi sub forma unei imagini foarte frumoase; dar, faţă de ceea ce ne prezintă Imaginaţia, aceasta este, totuşi, un fel de caricatură.

Şi astfel, ajungem la impresia: Imaginaţia ne prezintă ceva care este creat de o genialitate cosmică; visul ne prezintă un fel de caricatură. Dar ambele fac trimitere la aceeaşi realitate. Ambele prezintă organizarea internă a omului sub formă spirituală.

Pornind de aici, nu mai e decât un pas până la o altă reprezentare, foarte valabilă. Când observăm, prin Imaginaţie, acest om prepământesc ca imagine eterică grandioasă, când observăm că această imagine eterică grandioasă se cristalizează oarecum devenind omul fizic, ajungem să ne întrebăm: Ce ar fi dacă imaginile visului care se referă la nişte organe interne ar începe să dezvolte aceeaşi activitate? Ajungem să ne spunem: Atunci ar lua naştere caricatura unui ficat. – Ficatul uman perfect în sine se formează din imaginea care apare prin contemplare imaginativă, care face trimitere la existenţa prenatală. Dacă ficatul s-ar forma după imaginea visului, atunci ficatul format pe baza acestei imagini a visului nu ar fi un ficat de om, nici un ficat de gâscă, ci caricatura unui ficat.

Acest fapt ne permite să observăm în profunzime întreaga fiinţă umană. Căci, vedeţi dumneavoastră, există ceva asemănător, e absolut clar, între imaginea visului şi imaginea care apare prin contemplare imaginativă. Şi trebuie să ne spunem: De unde vine această asemănare?

Dar acum putem merge şi mai departe. Să examinăm imaginile visului din prima categorie, care se leagă de nişte întâmplări exterioare. În cazul acestora, iniţial nu există o asemănare cu reprezentarea imaginativă. Dar reprezentarea imaginativă se referă la o trăire prenatală a omului, când omul nu are de-a face cu alţi oameni fizici; imaginaţiunea reprezintă o copie a unor trăiri spirituale prepământeşti. Reflectaţi la ceea ce am caracterizat prin aceasta.

Când privim în interiorul uman, avem impresia că prin anumite imagini simbolice, fie că apar prin Imaginaţie, fie că apar în vis, se face referire la interiorul omului, se face referire la organizarea umană; în schimb, imaginaţiunile care se referă la nişte evenimente exterioare nu au legătură cu organizarea internă a omului, dar nici cu viaţa pământească exterioară; ele fac trimitere la nişte evenimente din existenţa prenatală. Şi pe acestea din urmă doar le putem compara cu trăirile visului care se referă la nişte evenimente exterioare ale existenţei pământeşti, dar fără a avea cu ele o legătură interioară. Această legătură interioară există pentru visele din a doua categorie.

Oare ce urmăresc eu, înainte de toate, prin această prezentare? Eu aş vrea să atrag atenţia, înainte de toate, asupra faptului că există un mod intim de contemplare a vieţii umane, care face să apară nişte adevărate enigme ale vieţii. Astăzi omul priveşte viaţa în mod superficial. Dacă ar privi-o mai exact, mai intim, ar observa lucrurile despre care v-am vorbit eu astăzi. Dar, într-un anumit sens, ele îl ating, numai că el nu e conştient de acest lucru. Omul nu e conştient de faptul că ceea ce visează are o influenţă puternică asupra vieţii sale. El consideră visul drept ceva care trece rapid, fiindcă nu ştie că într-un gen de vise este activ Eul său, iar în celălalt gen de vise este activ corpul său astral. Dar, dacă încercăm să înţelegem nişte fenomene şi mai profunde ale vieţii, enigmele despre care am vorbit devin şi mai arzătoare.

Cei care se află aici de mult timp au auzit deja asemenea lucruri. Vreau să atrag din nou atenţia asupra faptului că în om există o stare patologică prin care omul pierde legătura cu propria sa viaţă din cauza unei afectări a memoriei. Eu am prezentat cazul unui cunoscut de-al meu care, într-o bună zi, fără să fie conştient de ceea ce face, şi-a părăsit casa şi familia, s-a dus la gară, şi-a cumpărat un bilet de tren, a călătorit până la o anumită staţie ca un somnambul. În staţia unde a coborât şi-a luat un alt bilet, a călătorit mai departe, a călătorit mult timp încolo şi încoace. El şi-a început călătoria într-un oraş din sudul Germaniei. S-a putut constata mai târziu, după ce cazul a fost cercetat, că fusese la Budapesta, în Polonia, la Lemberg etc. El a ajuns în cele din urmă – conştienţa începuse să-i revină – într-un azil de noapte din Berlin, unde se oprise. Acest moment, când a ajuns în azilul de noapte, a fost precedat de câteva săptămâni care i s-au şters din conştienţă. El îşi amintea ultimul lucru pe care îl făcuse când încă se află acasă; cealaltă perioadă s-a şters. A fost nevoie să se urmărească din exterior pe unde călătorise.

Observaţi că aici Eul nu e prezent în ceea ce face omul. Dacă urmăriţi literatura de specialitate, veţi găsi sute şi sute de asemenea cazuri de intermitenţă a conştienţei Eului. Oare ce se întâmplă aici? Dacă puteţi studia viaţa de vis a unui om care ajunge într-o asemenea stare patologică, veţi descoperi ceva ciudat. Veţi descoperi mai întâi că el, cel puţin în anumite perioade ale vieţii sale, avea nişte vise extraordinar de vii, nişte vise care se caracterizează mai ales prin faptul că în vis el întreprinde ceva, în vis el are nişte intenţii.

Dacă studiaţi visele unui om sănătos, veţi vedea că această intervenţie în vis a unor intenţii este fie prea slabă, fie cu totul absentă. Omul visează tot felul de minuni, dar intenţiile nu joacă de obicei niciun rol. Dacă ele joacă în vis un anumit rol, atunci, de regulă, omul se trezeşte din asemenea vise luând el însuşi în râs aceste intenţii.

Dar dacă studiaţi nişte oameni cu conştienţa intermitentă, cu o conştienţă care se şterge pentru un anumit timp, dacă studiaţi visele unor asemenea oameni, veţi vedea că aceştia sunt oameni care în vis au nişte intenţii şi la trezire le iau foarte în serios, le iau atât de în serios încât simt mustrări de conştiinţă dacă nu pot realiza intenţiile pe care le-au avut în vis. Uneori aceste intenţii sunt atât de absurde faţă de lumea fizic-exterioară încât ei nu le pot realiza; atunci acest fapt îi chinuie, îi face să fie groaznic de tulburaţi. Aici aveţi reversul acestei conştienţe care se stinge, luarea visului în serios, mai ales a visului care exprimă o intenţie, nu a visului care exprimă o dorinţă, ci a visului care exprimă o intenţie.

Cineva care ştie să observe oamenii poate vedea uneori deja când se uită la om dacă acelui om i s-ar putea întâmpla un asemenea fenomen cum este stingerea conştienţei. Astfel de oameni au ceva care arată că ei nu sunt niciodată complet treji în legătură cu anumite trăiri interioare şi exterioare: Când observăm un asemenea om, ne dăm seama treptat că în fiecare noapte, în timpul somnului, el iese prea mult cu Eul său din corpul fizic şi din corpul eteric, se îndepărtează prea mult, astfel încât nu mai poate aduce cu sine tot ceea ce trăieşte el afară din trup. El pătrunde prea adânc în sfera spiritului pentru a putea aduce cu sine înapoi şi a introduce în corpul fizic şi în corpul eteric ceea ce a trăit în lumea spirituală. Şi, în cele din urmă, pentru că adesea el nu poate aduce înapoi cu sine tot ceea ce a trăit, aceasta îl reţine până la urmă afară. Ceea ce trăieşte el prea adânc în sfera spiritului îi reţine, în general, până la urmă, Eul afară din corpul fizic şi atunci el ajunge în această stare în care Eul nu se află în corpul fizic.

 Într-un asemenea caz radical, când apare tulburarea conştienţei în modul descris, e deosebit de interesant să observăm viaţa de vis a unui asemenea om. Ea e altfel decât viaţa de vis a contemporanilor obişnuiţi, e mult mai interesantă. Numai că, fireşte, acest fenomen interesant are un revers. Dar, aşa cum, la urma urmei, boala privită din exterior este şi ea mai interesantă decât sănătatea – dar nu privită din interior, din punctul de vedere al omului respectiv, şi nu mă refer aici la viaţa obişnuită, ci la cunoaşterea fiinţei umane –, tot astfel, viaţa de vis a unui asemenea om cu manifestări patologice cum este cel pe care l-am descris adineaori este mult mai interesantă decât viaţa de vis – nu vreau să spun a unui filistin, dar a unui contemporan.

Aici vedeţi apărând un fel de legătură între Eu şi întreaga lume a visului. Aş putea spune că puteţi atinge cu mâna această legătură a Eului cu lumea visului. În sufletul nostru se ridică următoarea întrebare: Oare cum stau lucrurile cu imaginile visului care se referă la organele interne în raport cu imaginaţiunile care se referă la organele interne?

Ei bine, deja printr-o observaţie exterioară se vede că ceea ce se prezintă în imaginaţiuni ca imagini ale organizării interne face trimitere la ceea ce este omul înainte de a avea un trup pământesc, înainte de a se afla pe Pământ; imaginile visului apar când el se află pe Pământ. Aşadar, imaginaţiunile fac trimitere la trecut; imaginile visului fac trimitere la prezent. Dar, chiar dacă, atunci când examinăm o imagine de vis obişnuită, care face trimitere la un organ intern, acestei imagini i-ar corespunde o caricatură a organului intern, în timp ce imaginaţiunii îi corespunde organul intern perfect, totuşi, putem spune: Această caricatură, conţine în sine, cu toate acestea, posibilitatea de a se dezvolta şi de a deveni un organ; când avem în vedere caricatura, ne spunem că ea s-ar putea dezvolta devenind un organ perfect.

Acesta este începutul unor consideraţii pe care le vom face mâine, şi care pornesc de la întrebarea: Oare ceea ce prezintă Imaginaţia se referă la viaţa trecută a omului şi visul este începutul Imaginaţiei viitorului? Poate că din imaginile visului nostru, pe care îl avem astăzi, va lua naştere acea imaginaţiune spre care vom putea privi în urmă într-o viaţă pământească viitoare? Oare conţinutul visului este germenele conţinutului imaginaţiunii?

În faţa noastră stă această întrebare plină de semnificaţii. Vedem aici o apropiere între ceea ce ne putem cuceri printr-o examinare a viselor şi problema vieţilor pământeşti succesive ale omului. Dar vedeţi, de asemenea, că, pentru a găsi legătura cu ceea ce spune ştiinţa iniţiatică despre fiinţa omului, trebuie să privim viaţa umană mai în profunzime decât le convine oamenilor de obicei.

Printr-o asemenea conferinţă cum este cea de astăzi am vrut să arăt mai ales că în cadrul civilizaţiei actuale cercetarea omului este foarte superficială, şi că peste tot trebuie să intervină o cercetare mai intimă. Dar această cercetare mai intimă duce, desigur, la ştiinţa spirituală.