Din conferința „Esoterik”*, susținută la simpozionul de inaugurare a clădirii celui de-al doilea Goetheanum, de sărbătoarea Sf. Michael 1928. Carl Unger (1878-1929) a fost unul din primii apartenenți la toate secțiile Școlii Esoterice a lui Rudolf Steiner și, din 1908 până la moartea sa, la conducerea Societății Antroposofice.
* Carl Unger, Schriften (Scrieri) II, Stuttgart, 1966,Verlag Freies Geistesleben. Esoterisches (Chestiuni esoterice) (1928), conferința „Esoterik”, p. 224 ș.u.
Ființa esoterismului nu se lasă descrisă cu puține cuvinte. Doresc să încerc să scot în evidență câteva puncte de vedere privitoare la poziția esoterismului în prezent.
Rudolf Steiner a exprimat adesea faptul că de-a lungul timpului în diferitele epoci a existat într-adevăr întotdeauna ceva esoteric, dar că întotdeauna a fost denumit altceva drept esoterism. Însă în toate timpurile esoterismul a cuprins o atitudine sufletească, ce se afla în afara capacității obișnuite de viață și de cunoaștere a epocii respective, o modalitate sufletească ce trebuia mai întâi cucerită, pentru care omul trebuia să se străduiască, să se dezvolte mai departe.
Aici aș vrea să arăt înspre tranzițiile de la a treia epocă de cultură la cea de-a patra, iar de la aceasta spre a cincea epocă. Impulsul epocii a treia iese la suprafață din nou tocmai în vremea noastră, astfel că avem în mare măsură motive să ne ocupăm cu acesta.
Din Știința ocultă* a lui Rudolf Steiner noi știm cum procesele cosmice evolutive ale unei epoci anterioare devin calea de inițiere în epoca ce-i urmează.
* Știința ocultă (1910), GA 13.
În acest sens, putem să privim către misteriile din vechea Indie ca la o recapitulare a evoluției saturniene în perioada polară, să privim către calea de inițiere persană în care se oglindește vechea evoluție solară în repetarea ei în cursul perioadei hiperboreene. Apoi ne aflăm în a treia cultură postatlanteană, epoca egipteano-caldeeană, care adăpostește în sine și istoria poporului evreu. Vechea ființare lunară se străduiește să se ridice aici în suflete, așa cum se transformase în decursul perioadei lemuriene. În vechea Lemurie, omul mai trăia încă în uniune magică împreună cu elementele Pământului; în mare măsură putea să influențeze forțele naturii și să le supună. Această forță magică de acțiune din timpuri vechi o găsim în a treia cultură, transformată, trăind mai departe în centrele ei de misterii; esoterismul care domnea în ele trebuie să îl desemnăm întru totul drept magic. Ceea ce se păstrase aici, drept semn cultural din acele timpuri, putea să fie configurat doar sub influența unui esoterism magic. La el aveau acces doar câțiva, puțini aleși, care erau educați prin probe nespus de dure și de grele. Adesea selectați din fragedă copilărie, ei trebuia să fie pregătiți printr-o școlire sufletească și spirituală de mulți ani, până ajungeau la un nivel organic de întrețesere a forțelor formatoare în interiorul trupului lor, până la trăirea morții mistice. Pentru aceasta era necesară supunerea necondiționată a elevului față de învățător, care desprindea, prin mânuirea unor forțe spirituale, componentele mai înalte ale acestuia de trupul fizic și le reunea din nou puternice. Inițierea putea să fie atinsă doar prin conlucrarea magică a hierofantului. Iar prin forțe magice și sugestii erau îndrumate vechile popoare dinspre lăcașurile de misterii și conduse la progres cultural.
Centrele de misterii înseși erau protejate prin mijloace magice față de pătrunderea celor neaveniți. Cel care pătrundea fără permisiune sau cine nu dovedea aptitudini pierea. Indicii despre această protecție a locurilor sfinte găsim până în Vechiul Testament: în Sfânta Sfintelor nu poate intra decât marele preot însuși, orice neinițiat care se apropie este omorât. – Desigur, știu că pentru toate acestea există până în cele mai mici amănunte interpretări materialiste; ele dovedesc doar că cel care le face sau le crede nici nu înțelege și nici nu știe nimic din lucrurile despre care e vorba aici.
Apoi a urmat perioada greacă, în care amintirea despre Atlantida a străbătut deosebit de viu prin ființa misteriilor. Ea a avut un „esoterism secret”. Ea nu mai configura nemijlocit până în trupesc-fizic, ci devenea activă mijlocit, prin trăirea sufletească, în conștiența care se trezea. Ea înflăcăra entuziasmul, forțele însuflețirii, starea de „a fi plin de Dumnezeu” și desfășura prin artă forțe generatoare de spirit în viața omului.
În aceeași măsură în care a fost pierdută forța de a proteja misteriile prin magie a fost introdusă menținerea secretă a esoterismului și se căuta realizarea acestui fapt prin jurăminte și amenințări. Cel care trăda misteriile era urmărit și pedepsit cu moartea.
În prezent mai avem urme ale esoterismului secret în diferitele societăți secrete; ele cultivă în forme și ritualuri, pe care se străduiesc să le mențină strict secrete, resturile vechilor timpuri. Și aici trădarea este sancționată.
Astăzi, însă, avem de-a face cu impulsuri cu totul diferite. Am ieșit din epoca acțiunii magice și a esoterismului secret, căci misteriul a fost condus la lumina publică. Misteriul de pe Golgotha a adus cotitura în care Christos a străpuns deplin conștient barierele vechilor acțiuni – iar apoi a „împlinit” cu moartea și cu învierea Sa înțelepciunea tuturor timpurilor, și anume „în fața întregului popor”. Acest lucru a fost recunoscut și de oamenii cunoscători ai acelor timpuri, de aceea a fost acuzat de trădarea misteriilor. În Noul Testament se spune despre Christos: „Căci el a făcut semne în fața poporului”, iar atunci ei căutau cum „să găsească un lucru împotriva lui”.
Rudolf Steiner prezintă în cartea sa Creștinismul ca fapt mistic* și în multe conferințe tocmai această diferență fundamentală dintre fapta lui Christos și toate inițierile premergătoare. Misteriul de pe Golgotha trebuie să ajungă la întreaga lume, este un eveniment cosmic; în el avem eliberarea ființei misteriilor. Începând de la Misteriul de pe Golgotha, trebuie să recunoaștem esoterismul ca fiind liber, acesta e lucrul esențial. De acest fapt s-a legat Rudolf Steiner și ne-a introdus în timpul celei de a doua perioade a activității sale din cadrul Societății Antroposofice, pe baza Evangheliilor, tot mai adânc în Misteriul de pe Golgotha. Prin faptul că el ne-a transmis rezultatele cercetării sale din știința spiritului, privitoare la fapta cosmică a lui Christos Iisus, el ne-a deschis o nouă înțelegere și pentru prezentările biblice; venerație reală și adevărată s-a născut înnoită în suflet dintr-o astfel de privire în documentele religioase. Cuvântul singular al Bibliei și-a recâștigat, prin așezarea sa într-un astfel de context, adevărul său sfânt și cuprinzător de lumi, cuvântul singular a fost trăit în forța sa esoterică.
* Creștinismul ca fapt mistic și misteriile Antichității (1902), GA 8.
Rudolf Steiner a vrut să le transmită oamenilor care se întâlniseră laolaltă în Societatea Antroposofică un esoterism corespunzător situației spirituale a epocii noastre, a cincea de cultură postatlanteană. El a vrut să le arate căile spre o dezvoltare esoterică creștină prin faptul că, pornind de la o înțelegere pentru tradiția ocultă veche, a cucerit configurația pe mai departe a metodelor de cercetare suprasenzoriale, corespunzătoare epocii sufletului conștienței.
Doresc să sprijin aceste lucruri cu cuvinte pe care le-a folosit el însuși. Rudolf Steiner a spus odată: „Oamenii nu se gândesc la faptul că în fiecare din conferințele mele, chiar și în conferințele publice, se află o bogăție de esoterism. Conferințele trebuie doar să poată fi preluate corect.” – El a exprimat acest lucru după ce, în timpul războiului, nu a mai fost posibilă cultivarea esoterismului în felul obișnuit de până atunci, iar unii membri îl abordau cu rugămintea de a relua acest esoterism. Rudolf Steiner voia să caracterizeze prin aceasta ceea ce voia să fie înțeles în timpurile noastre prin „esoteric”. Altă dată a spus: „Vreau să vă atrag atenția asupra unei cărți esoterice care, deși stă în fața ochilor tuturor, de nimeni nu este totuși înțeleasă în acest mod, și anume Wissenschaftslehre (Teoria științei) a lui Fichte.” În același sens, Rudolf Steiner denumea fiecare tabel logaritmic drept esoteric, adică face parte din înțelegerea acestuia faptul că omul își dobândește prin învățare premisele științifice, își adună bunăvoința de a elabora pregătirile necesare. Depinde cu totul de noi dacă luăm destul de în serios asemenea cuvinte.
Dar cum cultiva Rudolf Steiner în societatea noastră esoterismul?
Cel care a urmărit drumul lui Rudolf Steiner de la trecerea dintre secole a putut trăi următoarele: Rudolf Steiner căuta adesea solul pentru anumite prezentări, iar aici se putea întâmpla ca într-un cerc foarte mic, uneori chiar numai pentru trei, doi sau chiar numai pentru un om să relateze ceva din cercetarea sa spirituală – de probă. El făcea prin aceasta ca un fel de experiment primordial, despre cât de mult poate să „suporte” conștiența actuală aceste lucruri. Era apoi câte un nou rezultat de cercetări, pe care îl prezenta astfel în fața câtorva oameni. Se puteau adresa întrebări după aceea, se puteau lămuri lucrurile. După un timp, însă, se putea observa că ducea aceeași întrebare în fața unui cerc mai larg, de exemplu în fața cercului de oameni care formau un grup esoteric. Apoi, însă, se întâmpla că Rudolf Steiner le prezenta contextul tuturor membrilor Societății Antroposofice; iar dacă se mai aștepta puțin, atunci începea să vorbească despre același fapt în fața publicului, în conferințe.
Vedeți modul în care esoterismul, adică ceea ce e spiritual, ce este încă inaccesibil pentru trăirea obișnuită, trebuia să fie plantat pas cu pas în conștiența actuală. Trebuia arat pas cu pas solul, ca să poată fi aruncată sămânța. Dar lucrurile acestea erau destinate de la bun început pentru toți oamenii. Zidul, care până la sfârșitul perioadei Kali-Yuga [1899] a înconjurat viața spirituală a noului timp, a fost străpuns de Rudolf Steiner. Mai există și astăzi inițiați de diferite orientări, progresiști și conservatori. Rudolf Steiner voia însă să le dea oamenilor tot ce se dovedeau ei copți să primească. Așa cum Christos Iisus a trecut prin Misteriul de pe Golgotha pentru toți oamenii, tot astfel nici aici nu trebuia nimeni să fie exclus.
Este însă de remarcat faptul că și lumea spirituală își are legile ei, iar pe cel care nu are voința de a se pregăti nu îl lasă să se apropie. Pentru ca niciun neavenit să nu se apropie de lucruri, de acest fapt se îngrijește domnia strădaniei pe care trebuie să o investească fiecare, se îngrijesc condițiile și starea conștienței. Misteriul se protejează prin sine însuși; astăzi nu mai e nevoie de niciun mijloc, nici de magie și nici de secret.
În metodica drumurilor către esoteric a ascuns Rudolf Steiner protecția pentru misteriu. Aceste drumuri sunt de așa natură, încât în pregătire, în ceea ce Rudolf Steiner numea „studiul” antroposofiei, stă forța trezitoare pentru adevărata cunoaștere de sine a omului. Chemarea: „O, omule, cunoaște-te pe tine însuți”, ce răsună din misterii, pătrunde în sufletul care se străduiește cu seriozitate pentru cunoașterea spiritului, a antroposofiei. Ea transformă, în cadrul exercițiului sufletului, trăirea de Eu obișnuită într-o conștiență de sine adevărată, din care îi crește în noul sens responsabilitatea omului: răspunderea față de spirit. În trezirea Sinei spirituale, sufletul simte patria sa printre ființe spirituale, sub privirea lor se naște pentru el o nouă atitudine sufletească morală. Așa cum „vechea cunoaștere” avea nevoie de protecția prin magie sau prin menținerea secretului, tot astfel cunoașterea nouă este fondată pe adevărata cunoaștere de sine a omului și pe răspunderea spirituală ce înflorește din ea. De aici rezultă faptul că, odată cu Congresul de Crăciun* Rudolf Steiner a pus totul în public. El a vrut o nouă mișcare misterială, ale cărei impulsuri pot duce nemijlocit la evenimentul christic; esoterismul liber este singurul posibil în ziua de azi. Așa cum esoterismul magic configura până în evenimente fizice, așa cum esoterismul secret îi trezea sufletului prin intermediul artei noi forțe de trăire, tot astfel esoterismul liber se adresează spiritului omului.
* A se vedea Die Weihnachtstagung zur Begründung der Allgemeinen’ Anthroposophischen Gesellschaft 1923/24 (Congresul de Crăciun pentru întemeierea Societății Antroposofice Generale), GA 260.
