* Continuarea din 29 noiembrie 1907.
Dacă vrem să observăm cu folos o asemenea figură ocultă (hexagrama) cum am văzut în ora dinainte, atunci nu este suficient să stăm cu privirea fixată pe ea. Mai degrabă trebuie să ne-o desenăm în ore de liniște iarăși și iarăși în fața sufletului și să medităm la semnificația fiecărei culori în parte. De-abia în acest mod vom dobândi avantajul și folosul pe care îl pot avea astfel de semne oculte, când le examinăm în modul just. Căci întreaga înțelepciune a lumii ne este dată în câteva astfel de figuri oculte. Iar prin adâncirea în acestea, ne devin încetul cu încetul clare corelațiile spirituale ale lumilor superioare.
Să luăm din hexagramă două culori care stau față în față: roșu și verde. Cu totul intenționat stau aceste două culori față în față. Oare ce înseamnă culoarea roșie, ce înseamnă cea verde? Noi găsim culoarea verde afară, în lumea plantelor ce își întinde pătura peste Pământ. Iar în ce relație stă omul față de plantă? Noi știm că omul a dus pe Saturn o existență ce corespunde într-o anumită măsură cu mineralele din ziua de astăzi, nu că omul ar fi fost vreodată mineral! Regnul nostru mineral de astăzi este chiar cel mai tânăr dintre regnurile naturale. Noi știm, mai departe, că omul a dus pe Soare o existență asemănătoare cu planta. Astăzi curge prin plante o sevă verzuie. O sevă asemănătoare străbătea ființa umană de atunci. Dacă astăzi am putea, printr-o magie, să presăm în plantă componente astrale, atunci ea ar deveni roșie! Prin faptul că omul a dobândit în plus corpul astral pe Lună, seva interioară s-a colorat în roșu – s-a făcut din ea sângele roșu.
Gândiți-vă că planta este castă, ea nu are niciun fel de dorințe, pasiuni: furie, teamă, frică. Prin faptul că omul a devenit, într-o anumită privință, mai rău decât planta, el a dobândit ceva ce l-a ridicat deasupra plantei: conștiența trează de zi. Lumea plantelor de astăzi doarme. O plantă este omul inversat. O plantă arată cu rădăcinile ei către centrul Pământului, acolo unde se află Eul lor. Tocmai această forță care acționează în jos în plantă acționează invers la om, în sus. Faptul că omul a dobândit sângele exprimă preluarea Eului. Expresia Eului este sângele roșu.
Dacă priviți cu ochi spirituali asupra suprafeței interioare a unei frunze verzi, atunci aceasta vă apare drept roșie. Această forță roșie este, am putea spune, spirituală. Dacă privim pe un fundal alb la o suprafață roșie, o privim pe aceasta concentrat și apoi ne uităm la suprafața albă, atunci va apărea o pată verde. Și invers, este tot astfel cazul. Se numesc culorile acestea culori complementare. Deci și într-o astfel de apariție fizică se exprimă corelația spirituală internă.
Sau să luăm alte două culori: albastru și portocaliu, care stau față în față. Trebuie să știți că portocaliul are două aspecte: portocaliu și auriu.
Unde găsim în natură albastrul? Dacă privim în sus, în zările nesfârșite ale bolții cerești! Și unde, aurul? În picturile vechilor maeștri observăm fundaluri aurii. Acești vechi maeștrii mai pictau încă după o tradiție care avea câteva cunoștințe despre aparițiile și entitățile lumilor superioare. Dacă privim cu ochii spirituali afară, în spațiul ceresc, atunci el apare în adâncimi cu un fond auriu. De aceea observăm în vechile picturi capete de îngeri pe fundal auriu, pentru că atunci când priviți (spiritual) afară în spațiul ceresc, acesta vă apare în culori aurii.
În acest fel trebuie să căutăm să aducem laolaltă ceea ce se află, după sens, răspândit în întregul cosmos, pentru construirea sufletului nostru. Gândiți-vă numai cum sunt răspândite pe întregul Pământ toate acele alimente care slujesc la construirea corpului nostru. Reprezentați-vă acest lucru foarte viu! La fel este acest lucru din punct de vedere spiritual. Din haos trebuie și sufletul să caute să-și adune la un loc ceea ce este potrivit pentru construirea lui.
Atunci când un suflet începe să mediteze în acest fel, începe să se dezvolte un organ în corpul fizic: glanda mucoasă. Glanda mucoasă este la omul obișnuit un organ cam de mărimea unui sâmbure de cireașă, aflat în spatele glandei pineale. Dar el conține forțe disproporționat de mari. Căci el reglementează construcția justă a corpului în raport cu mărimea sa. La așa-numiții uriași ce sunt prezentați este vorba de o îmbolnăvire a glandei pituitare. Într-un fel oarecare trebuie să se manifeste forțele care au fost puse în mișcare de ea. Când cel care meditează începe să lucreze asupra sa, atunci sunt trezite forțele din glanda pituitară. De la glanda pituitară se desfășoară construcția organică din haosul trăirilor, pentru a deveni corpul astral. Atunci când glanda pituitară înconjoară glanda pineală cu un curent de fire aurii, atunci a venit momentul în care transformarea corpului astral în Sine spirituală, în Manas, este atât de înaintată, încât acum corpul eteric poate fi transformat în Buddhi.
Cel care meditează în acest fel despre asemenea semne oculte va lucra asupra construcției corpurilor sale superioare conform scopului. Uneori sufletul crește nespus de repede în cea mai profundă liniște, în cel mai scurt timp. Am putea spune: nu este deloc nevoie de timp pentru dezvoltare, ci doar de profunda liniște interioară.
* * *
De meditat asupra hexagramei. Vârful în sus roșu, în jos verde. Contraste: culori complementare. Verde, culoarea plantelor. Roșu, culoarea sângelui oamenilor.
Progresul a putut fi atins de oameni doar prin faptul că au luat în considerare și dorințe și pasiuni. Acea parte a trupului astral al Pământului care aparține de lumea plantelor este roșu. Așadar, fizic verde, spiritual roșu: planta. La plante, forțele astrale roșii indică în jos spre centrul Pământului, în timp ce aceleași forțe s-au inversat la om și arată în sus.
Verde și roșu: contraste. Tot astfel albastru și portocaliu, respectiv într-unul din cele două aspecte: galben auriu [adăugat cu alt scris: violet și auriu]. Și acestea sunt culori complementare. În fizic, cerul albastru, în devachanic auriu, așa cum e încă pictat în tablourile vechi din Evul Mediu timpuriu.Tot astfel, alte contraste.*
* Completări dintr-un alt document, în rest identic: „Corpul nostru spiritual, trupul cunoașterii, este format prin pătrunderea cu trăirea în astfel de contraste. Noi putem să le căutăm pretutindeni și să le preluăm în noi, ca mijloace spirituale de origine.”
Prin observarea unor astfel de simboluri date nouă de maeștri, noi ne reordonăm și ne reconfigurăm corpul astral, îndeosebi aura (pentru a deveni Manas).Toate experiențele exterioare minore posibile pot să ne indice aceste raporturi de culoare, iar în acest fel este format, configurat și dezvoltat corpul nostru spiritual, prin valorificarea tuturor experiențelor posibile, precum trupul nostru fizic, prin asimilarea tuturor alimentelor fizice posibile adunate de pe întreaga suprafață a pământului.
Iar în timp ce corpul nostru astral se ordonează și se organizează astfel, el acționează în special asupra glandei pituitare sau anexei la creier (hipofiza), un organ mic, aproape de mărimea unui sâmbure de cireașă, care are mai întâi de-a face cu creșterea corpului. Printr-o astfel de organizare a corpului astral începe glanda pituitară să devină din ce în ce mai lucitoare; ea emite raze și treptat înconjoară cu razele ei glanda pineală aflată în fața ei, o stimulează pe aceasta**; drept urmare se extind efectele asupra corpului astral și ele încep să-l impresioneze și să-l reorganizeze.
** „Datorită acestui lucru se extind efectele corpului astral asupra corpului eteric. Glanda pineală este organul clarvederii.”
Dacă în ultima noastră oră esoterică* era vorba despre marile legități ale vieții spirituale așa cum se revelează în cursul evoluției omenirii, dacă era vorba despre marile puteri spirituale care conduc tot ce se întâmplă pe planul fizic și care se înlocuiesc reciproc în acțiunea lor, astăzi vrem să vorbim într-un mod ceva mai intim despre legile vieții spirituale, așa cum se desfășoară ea în interiorul omului însuși.
* Vezi ora din 5 decembrie 1907.
Cel care se află într-o școlire ocultă este, într-un anumit sens, unul care așteaptă, care caută. El așteaptă ca într-o zi să i se dezvăluie o nouă lume în afara celei pe care a perceput-o înainte. El așteaptă să-și poată spune într-o zi: Eu văd o lume nouă; printre toate lucrurile pe care puteam până acum să le percep în spațiu, eu văd o sumedenie de entități spirituale ce îmi erau înainte ascunse. – Pentru a vă lămuri foarte clar acest lucru, voi trebuie să vă actualizați în fața sufletului cele șapte stări de conștiență pe care le parcurge omul în cursul dezvoltării sale. Prima stare de conștiență pe care a parcurs-o omul era un grad estompat, crepuscular al conștienței, în care omul se simțea una cu cosmosul; existență saturniană numim noi această stare. În existența solară, măsura conștienței a scăzut, însă a devenit în schimb cu atât mai luminoasă. Când a trecut apoi omul prin existența lunară, conștiența sa era asemănătoare cu ceea ce noi trăim drept ultim rest în visele noastre, era o conștiență în imagini, estompată. Aici, pe Pământ, avem conștiență luminoasă de zi, care va rămâne când omul se va ridica pe Jupiter din nou la conștiența imaginativă, astfel încât colo vom avea atunci o conștiență în imagini, luminoasă. Încă la alte două stări mai sus, starea de conștiență inspirată și cea intuitivă, se va ridica apoi omul în continuare. Astfel stă, așadar, conștiența noastră luminoasă de zi în mijlocul conștienței imaginative estompate a Lunii și a conștienței imaginative luminoase a lui Jupiter [Nota 112]. Iar ceea ce așteaptă esoteristul să i se dezvăluie într-o zi, este conștiența jupiteriană. De fiecare dintre voi se va apropia ea cândva, la unul mai devreme, la altul mai târziu, asta depinde de capacitățile sale, de gradul maturizării sale interioare.
Acum, însă, este deja prezentă conștiența jupiteriană în primii săi germeni, la fiecare dintre oameni. În mod foarte gingaș este deja sugerată conștiența viitoare, doar că omul nu poate încă să și-o facă înțeleasă. Căci în aceasta constă viața esoterică în mare parte, în faptul că elevul învață să interpreteze just procesele subtile din sine și din mediul său. Nici vechea conștiență lunară nu a dispărut cu totul, ci mai este prezentă în ultimele sale rudimente. Cele două stări la omul de astăzi, în care într-una mai este prezentă vechea conștiență lunară, în cealaltă deja noua conștiență jupiteriană, sunt sentimentul de rușine și cel de teamă. În sentimentul de rușine, acolo unde sângele este împins către periferia corpului, mai trăiește încă un ultim rest din conștiență lunară, iar în sentimentul de teamă, în care sângele se revarsă către inimă pentru a găsi acolo un centru ferm, se anunță conștiență jupiteriană. În acest fel se balansează așadar conștiența normală de zi în două direcții.
Atunci când avem un sentiment de rușine față de ceva și ni se ridică în obraji roșeața rușinii, noi trăim ceva ce amintește de existența lunară. Reprezentați-vă un om lunar. El nu putea încă să-și spună „eu”, ci trăia într-o conștiență estompată, crepusculară, cu totul învăluit în forțe și entități astrale, cu care se simțea una și în armonie. Gândiți-vă numai, surori și frați ai mei, că unui astfel de om lunar i s-ar fi năzărit într-o zi dintr-odată sentimentul: eu sunt un „Eu”. Eu sunt diferit de ceilalți, sunt o ființă autonomă și toate celelalte ființe din mediul meu se uită la mine. – Aici l-ar fi străbătut arzător, pe întregul om lunar, de sus până jos un sentiment enorm de rușine, el ar fi încercat să dispară, să se scufunde de rușine, dacă ar fi putut simți un astfel de sentiment timpuriu de Eu. Astfel și noi am dori, surori și frați ai mei, atunci când ne vine un sentiment de rușine, mai degrabă să dispărem, chiar să ne cufundăm sub pământ, să ne dizolvăm calitatea de Eu. Închipuiți-vă cum era vechiul om lunar învăluit în armonia cu forțele și entitățile mediului său. Dacă se apropia de el o ființă dușmănoasă, el nu stătea pe gânduri, ci știa instinctiv cum trebuia să se dea deoparte. El acționa aici în sentimentul său, pe care, dacă el ar fi fost conștient, l-ar fi putut exprima aproximativ în modul următor: Eu știu că legitatea lumii nu este organizată în așa fel încât acest animal sălbatic să mă sfâșie acum, ci armonia lumii este așa că trebuie să existe mijloace care să mă apere de dușmanul meu.
Atât de nemijlocit în armonie cu forțele universului se simțea vechiul om lunar. Iar dacă s-ar fi trezit în el un sentiment de Eu, atunci aceasta ar fi deranjat imediat această armonie. Iar sentimentul de Eu, într-adevăr, atunci când a început să îl străbată pe om pe Pământ, l-a adus tot mai mult și mai mult în dizarmonie cu mediul său. Clarauditorul aude universul răsunând într-o măreață armonie, iar dacă va compara cu aceasta sunetele care străbat până la el din fiecare om în parte, atunci există astăzi la toți oamenii o disonanță, la unul mai mult, la altul mai puțin, dar este o disonanță. Iar sarcina dumneavoastră este ca pe parcursul evoluției dumneavoastră să dizolvați tot mai mult această disonanță într-o armonie. Prin calitatea de Eu s-a născut această disonanță, dar în mod înțelept a fost ea organizată de puterile spirituale care stăpânesc și conduc universul. Dacă oamenii ar fi rămas întotdeauna în armonie, atunci nu ar fi ajuns niciodată la autonomie. Disonanța a fost introdusă pentru ca omul să își cucerească din nou armonia în mod liber, din forță proprie. Sentimentul de Eu conștient de sine a trebuit așadar să se dezvolte mai întâi în detrimentul armoniei interioare. Atunci când va fi venit timpul în care se va aprinde conștiența jupiteriană, iar omul va ajunge din nou în corelație armonioasă cu forțele cosmosului, atunci el va salva cu sine dincolo sentimentul său de Eu conștient de sine în noua stare de conștiență, astfel încât omul atunci va fi un Eu autonom și totuși în armonie cu universul.
Am văzut, așadar, că în sentimentul de teamă se anunță deja noua conștiență jupiteriană. Dar întotdeauna când începe să apară o stare viitoare înaintea timpului ei, ea este prematură și nu chiar la locul său. Acest lucru vă va apărea clar pe baza unui exemplu. Dacă aducem la înflorire într-o seră în luna mai o floare, care de felul ei ar trebui să înflorească în august, atunci nu va mai putea dezvolta în august, când vine timpul ei propriu-zis de înflorire, nicio floare; forțele ei vor fi epuizate și ea nu se va mai potrivi la condițiile în care ar ajunge atunci. Și chiar și în mai ea va trebui să piară imediat ce o scoatem din seră, tocmai pentru că nu se potrivește cu condițiile naturale ale acestui anotimp. Tot așa e cu sentimentul de teamă. Nici în ziua de astăzi nu e la locul lui și cu atât mai puțin în viitor. Ce se întâmplă în cazul sentimentului de teamă? Sângele este presat în centrul omului, în inimă, pentru a forma acolo un punct central ferm, pentru a-l face pe om puternic față de mediul înconjurător. Forța cea mai lăuntrică a Eului este cea care provoacă acest lucru. Această forță a Eului, ce acționează asupra sângelui, trebuie să devină tot mai conștientă și mai puternică, iar pe Jupiter omul își va putea conduce atunci foarte conștient sângele către punctul central și va putea să se întărească. Lucrul nenatural și dăunător în acestea este însă astăzi sentimentul de teamă ce este legat de acest curent de sânge. Acest lucru nu mai este permis să fie în viitor, doar forțele Eului, fără teamă, trebuie să acționeze acolo.
Tot mai dușmănos se poziționează lumea exterioară în jurul nostru, pe parcursul evoluției omenești. Tot mai mult trebuie să învățați să va opuneți forța interioară în fața lumii exterioare care strâmtorează. Dar teama trebuie să dispară într-aceasta. Iar în mod deosebit pentru cel care parcurge o școlire esoterică este necesar, absolut necesar, să se elibereze de toate sentimentele de teamă și frică. Numai atunci teama are o anumită îndreptățire, când ea ne atrage atenția că trebuie să ne întărim, dar toate sentimentele nefirești de teamă care îl chinuie pe om trebuie să dispară cu totul. Ce s-ar întâmpla dacă omul mai are sentimente de teamă și de frică și se instaurează conștiența jupiteriană? Acolo îi va sta împotrivă omului lumea exterioară mult, mult mai dușmănoasă și mai îngrozitoare decât astăzi. Un om care nu se dezobișnuiește aici de teamă, acolo va cădea dintr-o spaimă în alta.
Deja de acum se pregătește tot mai mult această stare în lumea exterioară. Și mai limpede se va arăta aceasta omului în acel timp îngrozitor care va năvăli sub domnia lui Orifiel, despre care v-am vorbit ultima dată. Aici omul trebuie să fi învățat să stea ferm! Cultura noastră de astăzi creează ea însăși acei monștri îngrozitori care îl vor amenința pe om pe Jupiter. Priviți la mașinile uriașe pe care le construiește tehnica omenească astăzi cu toată ascuțimea minții! În ele își creează omul demonii care în viitor vor bântui împotriva lui.Tot ceea ce își construiește omul astăzi ca aparate tehnice și mașini va dobândi în viitor viață și se va opune dușmănos omului în mod îngrozitor. Tot ceea ce este creat dintr-un principiu pur utilitar, din egoism personal sau colectiv, este în viitor dușmanul omului. Noi ne întrebăm în ziua de astăzi mult prea mult despre utilitatea celor pe care le facem. Dacă vrem într-adevăr să stimulăm evoluția, atunci nu e permis să întrebăm despre utilitate, ci mai mult dacă ceva este frumos și nobil. Noi nu trebuie să acționăm doar din principiul utilității, ci din bucuria pură pentru frumos. Tot ce creează astăzi omul pentru a-și potoli nevoia artistică, din pură iubire pentru frumos, aceasta se va însufleți, de asemenea, în viitor și va contribui la evoluția superioară a omului. Dar este îngrozitor să trebuiască să vedem astăzi cum mii de oameni sunt puși deja din frageda copilărie să nu cunoască niciun fel de altă activitate decât cea de dragul folosului material, să fie izolați pe tot timpul vieții de tot ce e frumos și artistic. În cele mai sărace școli primare ar trebui să fie expuse cele mai minunate opere de artă, acest lucru ar aduce o binecuvântare nesfârșită în evoluția umană. Omul își construiește el însuși viitorul său. Putem dobândi o noțiune despre felul în care ar putea fi pe Jupiter, dacă ne clarificăm faptul că astăzi nu există nimic absolut bun și nimic absolut rău. În fiecare om este astăzi amestecat binele și răul. Cel bun trebuie să-și spună mereu că el are doar puțin mai mult bine în el decât cel rău, dar nicidecum nu este bun în sine. Pe Jupiter, însă, binele și răul nu vor mai fi amestecate, ci oamenii se vor separa în cu totul buni și cu totul răi. Iar tot ceea ce astăzi cultivăm drept frumos și nobil servește la întărirea binelui pe Jupiter, iar tot ce are loc doar din punctul de vedere al egoismului și utilității întărește răul.
Pentru ca omul să facă față întru totul puterilor malefice ale viitorului, el trebuie să-și primească în mâinile sale forța cea mai lăuntrică a Eului său, el trebuie să poată reglementa conștient sângele în așa fel încât să-l facă puternic față de rău, dar fără niciun fel de teamă. Forța care împinge sângele înăuntru, el trebuie atunci să o aibă în stăpânirea sa. Dar nici cealaltă capacitate, de a lăsa să se reverse sângele de la inimă la periferie nu trebuie să o piardă. Căci starea jupiteriană va însemna într-un anumit sens și reîntoarcerea la vechea conștiență lunară. Omul va ajunge din nou în armonie cu marile legi ale lumii și se va simți una cu ele. El va dobândi din nou capacitatea de a curge împreună cu puterile spirituale ale lumii, dar nu ca pe Lună, inconștient și neclar, ci pe Jupiter el își va menține mereu conștiența sa trează de zi și sentimentul conștient de sine, de Eu și, totuși, va trăi în armonie cu forțele și legile lumii. Disonanța se va dizolva atunci în armonie. Iar pentru a se lăsa astfel să curgă în armonia universului, el trebuie să învețe să emane conștient forța cea mai lăuntrică a Eului său dinspre inimă. El trebuie așadar conștient să își poată centraliza forțele interioare ale sângelui său atunci când îi iese în față un dușman și trebuie să le poată și radia conștient. De-abia atunci va face el față raporturilor viitoare.
Așadar, cel care tinde către o dezvoltare interioară trebuie să înceapă deja de astăzi să primească aceste forțe treptat tot mai mult în puterea sa. El face asta prin faptul că învață să-și inspire și expire conștient respirația. Când omul își inspiră respirația intră în activitate forțele Eului, care îl aduc în corelație cu forțele cosmosului, acele forțe care radiază din inimă în afară. Iar când omul expiră respirația și când se abține de la respirație, atunci intră în activitate acele forțe ale Eului care se împing către punctul central, către inimă și îi creează acolo un centru ferm. Așa învață elevul deja de astăzi, când își face conștient exercițiile de respirație [Nota 113] în acest sens, treptat să devină stăpân asupra forțelor Eului său. Nimeni însă nu are voie să creadă că are voie să facă autonom astfel de exerciții, dacă nu a primit niciun fel de îndrumări pentru aceasta. Fiecare le va primi la timpul său. Dar și pentru cel care nu face încă niciun fel de astfel de exerciții nu este niciodată prea devreme să se familiarizeze deja cu sensul acestor exerciții și să dobândească înțelegere pentru aceasta. Ele îi vor fi apoi, mai târziu, doar cu atât mai rodnice. Așa trebuie voi, surori și frați ai mei, să dobândiți tot mai multă înțelegere și pentru procesele subtile din voi și din întregul univers și treptat să creșteți înspre perioadele viitoare ale dezvoltării umane.
Lucrul spre care ne străduim în viața esoterică este atingerea unei stări de conștiență diferită, mai înaltă decât cea în care ne aflăm acum. Noi căutăm să atingem o stare care ar apărea – în mersul obișnuit al lucrurilor – pe Jupiter. Bineînțeles că în alt mod apare această stare la elevul ocult, care dinainte parcurge dezvoltarea, decât la omul jupiterian. Omul jupiterian va avea un corp fizic cu totul diferit decât îl avem noi în ziua de astăzi.
Există în conștiența de fiecare zi, la toți oamenii stări care amintesc de starea lunară, iar altele în care pătrunde starea jupiteriană. Dacă ne apare roșeața de rușine în obraji, atunci noi repetăm o bucată din starea lunară. Cum așa? Pe Lună noi nu posedam încă sânge. Noi știm însă că sângele este expresia Eului nostru. Pe vechea Lună, așadar, se aflau toate forțele care acționează astăzi în sângele nostru, în afara noastră. Nu exista încă un sentiment de Eu în noi. Când roșim de rușine, atunci am vrea mai degrabă să spunem: O, mai bine nu aș fi, îmi vine să intru în pământ. – Prin aceasta noi împingem sângele în afară, ca și cum ne-am împinge Eul nostru.
O altă stare care indică spre Jupiter, este cea care apare când trăim o sperietură, teamă, prin aceea că devenim palizi. Ce apare aici? Sângele nostru îl împingem către inimă, pentru a ne întări Eul. Noi facem asta instinctiv, pentru a ne întări, ca să îndepărtăm de la noi un pericol. Pe Jupiter inima va deveni un mușchi volitiv – după bunul-plac putem să ne întărim Eul. Căci, într-adevăr, pe Jupiter ni se vor opune evenimente și entități la care avem întru totul nevoie să ne întărim conștiența noastră de Eu. Noi trebuie însă să căutăm să atingem o stare în care exact în același mod ca la sentimentul de teamă ne protejăm Eul, fără a avea o trăire de teamă.
Atunci când inspirăm adânc și ne ținem respirația, noi recapitulăm o bucată din starea lunară. Atunci când, în schimb, lăsăm aerul să iasă, avem în aceasta o bucată din starea jupiteriană. Cu aceasta are legătură faptul că un elev ocult primește exerciții în care trebuie să-și țină respirația, pentru că el trebuie să parcurgă într-un anumit fel starea lunară, sau dacă primește exerciții în care el trebuie să lase afară respirația, pentru că în acest fel poate să atingă starea jupiteriană. Fiecare trebuie tratat aici individual.
Noi știm că și curentul omenirii se separă deja acum în două părți, una care trece în bine, în moral și cealaltă care se sfârșește în înfiorător, în rău. Astfel de stări își fac loc deja de pe acum, germenii sunt deja acum prezenți. Astfel, tot ceea ce se află acum în lume ca mașini, instrumente și este pus în mișcare se transformă pe Jupiter în demoni înfricoșători, îngrozitori. Tot ce slujește doar principiului utilității se va întări în viitor în astfel de puteri groaznice. Acest lucru poate fi paralizat dacă transformăm aparatele utilitare în unele care, pe lângă utilitatea lor, anunță frumusețea, dumnezeiescul. Este foarte bine să știm acest lucru. Altfel, asemenea puteri ar rupe cândva Pământul. Noi vedem, de asemenea, cât de nemaipomenit de important este ca la educația copilului să îl înconjurăm pe acesta cu impresii artistice. Arta ne face liberi. Și locomotiva trebuie cândva să fie transformată într-o mașină care este frumoasă. – Sentimentele noastre de frică și de teamă sunt hrană pentru alte entități rele. Noi nu trebuie să lăsăm să apară asemenea gânduri. Căci pe Jupiter asemenea demoni ne vor înconjura în număr mult mai mare decât acum. Dar acela nu trebuie să se teamă de nimic în această privință, care ca un om înțelept își menține învelișul curat, astfel că nu se pot aduna muște în jurul murdăriei.
Planul astral este de fapt o regiune a înțelepciunii; [la fel și lumea fizicului]. Doar prin aceea că odată cu eurile individuale a coborât în de egoismul, a pătruns în ele dezordinea. O anumită bucată, acum, din cosmos s-a coborât în acest moment pe planul fizic, la fel ca o naștere prematură. Acestea sunt cometele [Nota 114]. În ele găsim încă active legile înțelepciunii. De aici provin minunatele traiectorii cu care ele măsoară spațiul ceresc. Iar o coliziune cu corpul nostru terestru poate de aceea să fie presupusă doar de o astronomie materialistă.
Elevul esoteric trebuie să cunoască toate aceste lucruri – căci fără cunoaștere nu ar merge mai departe; el trebuie să admită acest lucru într-o bună zi.
Pe Jupiter omul dobândește conștiența lunară, în plus față de conștiența pământească. El se îndreaptă către spiritualizare.
* * *
Există trei stări de conștiență mai estompate decât conștiența noastră luminoasă de zi, trează și trei mai înalte, care în mod normal sunt atinse pe Jupiter, Venus și Vulcan. Inițiații ating aceste stări deja pe Pământ (cele trei mai estompate sunt cele de pe Saturn, Soare și de pe vechea Lună). În trăiri individuale apare atavic vechea conștiență lunară la om, în sentimentul de rușine – și, indicând spre viitor, conștiența jupiteriană apare la sperietură și teamă.
Pe vechea Lună forțele sângelui, forțele sentimentului de Eu erau încă afară, în jurul omului; de-abia prin faptul că sângele cu forțele sale a pătruns în om, sentimentul de Eu se află cu totul în om Sentimentul de rușine este dorința de a te ascunde de ceilalți oameni, de a te scufunda, de a dispărea. Într-aceasta parcă am împinge sângele afară din noi, adică atât de departe pe cât putem acuma, până la suprafața corpului – de aici roșeața de rușine.
Pe Jupiter, sentimentul de Eu este și mai puternic dezvoltat decât aici pe Pământ. Contrastele, binele și răul, Eul bun și Eul rău, sunt acolo mult mai puternice, situație pentru care deja Pământul, în viitor, va arăta dezvoltarea pregătitoare. Noi vom sta acolo împotriva unor demoni mult mai răi și vom avea nevoie de întreaga forță a Eului pentru a le rezista și pentru ca în luptă cu ei să acționăm pentru „bine”. Un proces asemănător al contracției apare deja acuma, la apariția unui pericol; doar că acuma adesea sunt legate de aceasta teama și sperietura. Sângele se adună la inimă, se contractează înspre inimă, de aici aspectul palid. Această adunare a sângelui, aspectul de concentrare a Eului în centrul Eului este un fenomen jupiterian, care va fi doar o contracție, fără sentimentul de teamă. Această contracție în situație de pericol, fără teamă, trebuie noi să învățăm.
În cursul evoluției noastre, noi ne ridicăm de la Pământ din nou la înălțimile anterioarei stări de conștiență lunară, la starea de conștiență jupiteriană, unită acum cu conștiența pământeană clară: de aceea pe calea evoluției se caută să se facă loc deja de pe acum acestei stări jupiteriene, și anume prin exercițiile de respirație. La ținerea respirației cu plămânii plini, sângele este într-o anumită măsură împins în afară; este starea lunară, care împreună cu starea pământeană produce starea jupiteriană.
La ținerea respirației cu plămânii goliți, sângele este cumva împins înapoi, această situație este în legătură cu un sentiment de teamă atunci când nu mai putem primi aer), doar că această procedură trebuie exersată fără sentimentul de teamă. Acest exercițiu se îndreaptă direct către starea jupiteriană.
Care dintre cele două exerciții trebuie efectuat, depinde de individualitatea elevului.
Pe planul astral domnește înțelepciune; și pe planul fizic, pe când nu existau încă Euri individuale, domneau înțelepciune și ordine; dezordinea și confuzia au apărut doar atunci când oamenii de pe Pământ au început, cu Eurile lor individuale, să acționeze autonom.
Acum există entități sau formațiuni în lumea astrală care s-au densificat în afară de spiritual – lumea astrală – ceea ce corespunde mai degrabă planului normal din existența fizică, însă care mai sunt cu totul conduse de înțelepciunea astrală. Asemenea ființe sau formațiuni sunt cometele. Aparent, direcția traiectoriei lor în cosmos este adesea amenințătoare, de exemplu pentru Pământ, dar ele încă mai sunt deturnate în direcții de mișcare aparent contrare legilor fizicii, iar pericolul dispare. Ele urmează înțelepte legi astrale.
Prin configurarea de idei care conduc la un nivel superior, de forme ale frumuseții – precum domuri, compoziții muzicale ș.a.m.d. – sunt configurați pe Jupiter demoni buni, iar ideile fundamentale [?] vor căpăta formă acolo în natura fizică ce se va desfășura atunci. Dar aceste eforturi și forme care servesc doar utilității vor crea acolo răul, demoni răi, și vor conduce la formațiuni hidoase. Dacă aici, pe Pământ, ar predomina cu totul principiul pur utilitarist, atunci ar veni o distrugere asupra Pământului și el nu și-ar atinge țelul. Lucrurile „utile” sunt necesare; putem să evităm distrugerea doar dacă la unelte, mașini, poduri etc., etc., în configurarea lor i se alătură principiului utilității principiul frumuseții, sau dacă niște gânduri superioare, nobile – probabil în simboluri – ajung să fie exprimate în formațiunea lor.
Note în completare, cu un alt scris:
În general, orice fel de muncă de căutat să fie spiritualizată.
*
Ce efect are contemplarea? Prin devoțiune, se dezvoltă ea însăși în conștiența jupiteriană.
Observație preliminară a editorului: Simbolurile și versurile care sunt prezentate în această oră au fost, după cât se pare, deja de la început scrise pe tablă și apoi explicate. De aceea ele sunt și așezate aici înainte: mai întâi în forma în care se regăsesc în caietul de notițe al lui Rudolf Steiner cu nr. de arhivă 381, apoi urmează o versiune întrucâtva diferită a schemei din însemnarea B; la aceasta se adaugă un rezumat, realizat de editor, al denumirilor semnelor care se primesc, de fiecare dată, din altă perspectivă, în diferitele însemnări.
Facsimil cu simbolurile din caietul de notițe al lui Rudolf Steiner, nr. arhivă 381.
La următoarea zicere este vorba despre o transpunere liberă a unei vechi scrieri rosicruciene, care se găsește în Geheime Figuren der Rosenkreuzer aus dem 16ten und 17ten Jahrhundert (Figuri secrete ale rosicrucienilor din secolele al XVI-lea și al XVII-lea) (Altona, 1785, editare Berlin 1919). În original se spune:
Cine înțelege această tablă just,
Vede cum una pornește din cealaltă.
Mai întâi se află totul în numărul al patrulea
Al elementelor pretutindeni,
Din care cele Trei început izvorăsc
Care produc două sexe.
Bărbătesc și femeiesc, de la Soare și Lună,
Din acestea crește Fiul împărătesc:
Cel căruia nimic din lume nu i se aseamănă.
Și depășește toate regatele.
Prima transcriere a lui Rudolf Steiner are următoarea formulare:
Cine înțelege această tablă bine,
Vede cum una pornește din cealaltă
Mai întâi se află totul în numărul al patrulea
Al elementelor pretutindeni,
Din care cele trei început izvorăsc,
Care produc două sexe,
Bărbătesc și femeiesc din Soare și Lună,
Din acestea crește Fiul interior:
Cel căruia nimic din lume nu i se aseamănă.
Și depășește tot regatul pământesc.
Varianta folosită în cadrul orei se află în caietul de notițe cu nr. de arhivă 381. În caietul de notițe cu nr. de arhivă 536 este notată din nou zicerea, doar că în rândul 8 este scris în loc de „Fiul Omului” „Fiul Pământului” (vezi Facsimil, nr. de arhiva 536)
Cine vede bine prin acțiunea cifrelor
Vede cum se construiește lumea sa
Pe Patru caută-l drept primul număr
Al elementelor pretutindeni,
Din el îl vezi pe Trei mișcându-se
Spirit, suflet, trup dându-ți ție
Doiul se ridică din Soare și Lună
Din acestea crește Fiul Omului
Cel căruia nimic din lume nu i se aseamănă
Cel care depășește toate regatele Pământului
Facsimil din caietul de notițe al lui Rudolf Steiner, nr. de arhiva 381.
Facsimil din caietul de notițe al lui Rudolf Steiner, nr. de arhiva 536.
Versiune din însemnarea B
Rezumatul inscripționărilor din diferite însemnări, făcut de editori.
Dacă trebuia să-i fie dat elevului rosicrucian în ora de instruire ceva anume, pe care el să se ridice pe verticală, cu ajutorul căruia să se înalțe, atunci erau așezate în fața sufletului său, din plinătatea semnelor scrierii oculte, următoarele figuri și i se spunea zicerea de mai sus.
Aceste figuri nu semnifică nicidecum ceva abstract, ci ele trebuie străbătute cu simțirea și cu rațiunea, dacă vrem să le înțelegem. Dacă acest lucru are loc în mod just, atunci respectivul trăiește adevăruri ce sunt de cea mai mare importanță pentru continuarea dezvoltării sale.
Punctul semnifică acel punct al vieții de la care pornește toată dezvoltarea. Toată viața pornește dintr-o unitate și trece spre o diversitate. Din unitate izvorăște multitudinea.
Din om a apărut tot ce este prezent de altfel pe Pământ. Natura este omul extins, desfăcut [Nota 115]. În el se găsesc mineralul, planta și animalul.Toate însușirile pe care le are omul se regăsesc împrăștiate în fiecare regn natural în parte. Omul este coroana creației. Tot ce există provine de la om.
Pe al doilea rând vedem cum se desfășoară dezvoltarea în multitudine. Dar multitudinea trebuie să reușească să lase din nou să ia naștere o unitate în sânul ei.
Acest lucru se petrecea în mijlocul rasei atlanteene, când omul și-a dobândit Eul. Pe atunci, omul era încă relativ simplu. În momentul de față, el este deja mult mai complicat.
Dacă privim la al treilea rând, vedem simbolurile pentru cele patru elemente. Aceste elemente sunt cu totul altele decât le cunoaște chimia. Primul semn semnifică pământ, al doilea apă, al treilea aer, al patrulea foc.
Primul element este în ziua de astăzi conținut în modul cel mai pur în cărbune sau în diamant. Este, așadar, carbon. Omul expiră carbon, acesta este absorbit de către plante și se regăsește solidificat în cărbune și în diamant.
Trebuie să ne gândim la următorul lucru: în ziua de astăzi domnesc cu totul alte condiții pe Pământ decât pe atunci când a apărut primul om. Omul a putut apărea numai din condițiile de atunci.
Al doilea element, apa, nu mai este deloc prezent astăzi în starea originară – rămâne în sarcina tehnicii să producă din nou elementul originar –, și anume este ceea ce noi numim oxigen. În vremurile de demult, oamenii beau oxigen așa cum astăzi beau apă. Dacă am avea doar carbon și oxigen pe Pământ, atunci am îmbătrâni nemaipomenit de repede. Oxigenul are calitatea de a lăsa totul să trăiască extrem de rapid, să se înnoiască în mod constant.
De aceea a trebuit să se adauge al treilea element, aerul. Este azotul [Nota 116] de astăzi. Azotul acționează ucigător, înăbușind [asupra vieții]. Fără acțiunea azotului nu ar exista conștiență, astralul nu ar putea să se manifeste.
Al patrulea element este focul. Focul joacă în ocultism un rol mare. Este elementul de căldură. Toate cele patru elemente se întrepătrund. Cu ajutorul focului suntem ființe ce au căldură
proprie. Fără acesta nu ar fi posibilă niciun fel de conștiență de sine. Prin acesta avem sângele, expresia fizică a Eului nostru. Un proces de ardere are loc. Prin acesta omul a devenit o
ființă cu conștiență de sine, așa cum se poate deduce din primul semn din al patrulea rând: procesul sulfului. Al doilea semn se compune din semnul Lunii 
și semnul Soarelui 
cu Eul atașat 
. Al treilea semn înseamnă separarea dintre trupul fizic și cel eteric. La începutul dezvoltării noastre se asemănau trupul eteric și trupul fizic. Apoi
s-a densificat trupul fizic, iar trupul eteric, fiind trupul mai fin, a rămas afară – înconjurându-l. A avut loc un proces asemănător ca la sarea dizolvată, care constituie mai întâi un fluid de
consistența laptelui, din care apoi se depune sarea și lasă apa mai fină deasupra. De aceea se numește acest proces procesul sării.
Al cincilea rând reprezintă dubla ființialitate a omului, care este întrepătrunsă.
* * *
Ultimele două rânduri din versuri [p. 286] confirmă faptul că omul depășește toate celelalte regnuri. Fiecare dintre aceste regnuri are trăsături specifice, caracteristice, precum duritate sau maleabilitate, mișcare, miros, gust etc.
Dar fiecare dezvoltare din oricare regn sau specie, fie că e un mineral, o plantă sau un animal este unilaterală sau specială pentru acel regn sau acea specie. În om, însă, toate aceste aspecte specifice diferite au fost unite într-un întreg armonios, astfel că orice trăsătură sau caracteristică a oricărei alte ființe este prezentă și în om.
Nu există nicio dovadă împotriva acestei afirmații, atunci când spunem că unele simțuri sunt mai ascuțite la alte ființe, cum este, spre exemplu, vederea [ochiul] vulturului sau simțul mirosului la câine. Organul mirosului de la câine și membrana nervoasă (retina) din ochiul vulturului sunt dezvoltări unilaterale, speciale. Dar pentru că toate simțurile sunt reunite în om, unele dintre acestea, care s-au dezvoltat mai departe în alte feluri de ființe, a trebuit să fie domolite pentru a se potrivi cu întregul armonios care îl reprezintă pe om.
Orice s-ar afla în afara noastră în vreunul dintre regnuri și pe oricare dintre trepte s-ar situa, noi am trecut prin faze similare de evoluție și am dobândit în acest mod organismul desăvârșit care ne aparține acum.
Noi am început ca un punct de germinare a vieții (figura 1) [vezi p. 285], iar pornind din acel punct am început să alcătuim unelte (figura 2) care au devenit tot mai complicate pe parcursul multor încarnări. Perioadele saturniană, solară și lunară au premers Pământului nostru pe care trăim în prezent, iar noi am construit unelte din ce în ce mai desăvârșite, așa cum se arată prin liniile care se desfac tot mai mult, care pornesc de la figura 2. Noi ne-am construit un corp fizic, un corp al vieții și un corp al poftelor, iar în final, la mijlocul rasei atlanteene, aceste unelte deveniseră atât de desăvârșite, încât acum Eul putea să locuiască în ele și putea să înceapă să lucreze prin diferitele corpuri. Acest lucru este sugerat în scrierea noastră ocultă prin intermediul punctului, figura 3, care se află între cele două linii ce pornesc de la figura 2, pentru a ne arăta că a pătruns Eul înăuntru atunci când corpurile atinseseră un anumit punct în cadrul dezvoltării.
De la acest punct, figura 3, începe să se dezvolte Eul, iar acest lucru îl face prin faptul că transformă corpurile în suflet. Această linie de dezvoltare este reprezentată prin spațiul intermediar tot mai mare dintre liniile ce pornesc de la figura 3. Corpurile dezvoltate mai întâi sunt consumate treptat și rămâne doar esența sufletească. – Se va observa faptul că monada începe ca un punct matematic. La începutul dezvoltării sunt toate posibilitățile prezente latent în ea; dar în cursul evoluției, atunci când forța statică (?) este transformată în energie cinetică, în forță dinamică – lucru sugerat de spațiul dintre liniile care pornesc de la figura 2 –, atunci când punctul scrierii oculte a atins o întindere suficientă, atunci monada slabă și neajutorată va fi devenit creatorul autonom dumnezeiesc.
Ca să fie create condițiile corespunzătoare pentru dezvoltarea de la monadă la om, la o dumnezeire, sunt necesare elementele. Însă elementele ca atare țin de sistemul nostru terestru (ce cuprinde diferitele stări, care sunt denumite Saturn, Soare, Lună etc.), iar în alte sisteme există alte condiții. Aceste elemente sunt sugerate simbolic în următorul rând al scrierii noastre oculte. Primul este „pământul”; nu doar pământul mineral, ci tot ce este solid, fier, plumb, om, animal și plantă sunt pământ în sens ocult. Acest element este reprezentat cel mai bine prin intermediul carbonului, care se găsește în compoziția tuturor corpurilor din toate regnurile. În forma cea mai pură găsim carbonul în cărbune și în diamant.
Este știut faptul că omul a trăit pe Pământ înainte ca vreunul dintre celelalte regnuri să existe, într-o vreme în care nu exista încă nicio plantă pentru a dizolva carbonul corpului omenesc. Și pentru că știm că omul nu poate exista fără oxigenul dătător de viață, se pare că aici avem o contradicție. Însă pe vremea aceea nu exista atmosferă așa cum este acum pe Pământ; omul se mișca, am putea spune, într-o mare de viață unduitoare, căci oxigenul era pe atunci fluid, așa cum este sugerat prin cel de-al doilea simbol, „apă”. Dacă ar fi existat doar elementul „pământ”, atunci corpul omului s-ar fi întărit și nu ar fi putut să se dezvolte mai departe. Dar atunci când a pătruns cel de-al doilea element, „apa”, în corpul său prin presiunea din afară, atunci a fost posibil progresul.
Așa cum denumirea „pământ” desemnează tot ce se află în stare solidă, tot așa „apa” este numele ocult pentru tot ce e fluid. Sângele, spre exemplu, este în ocultism apă. Iar când omul trăia pe atunci într-o atmosferă de apă, sângele său era rece ca cel al amfibiilor. Apa vieții, oxigenul fluid, era preluat prin osmoză. Același proces al preluării oxigenului avea pe atunci loc ca și acum, cu singura diferență că oxigenul nostru curge către noi prin intermediul plantelor care expiră oxigen. Acest oxigen ne protejează corpul nostru pentru a nu se solidifica printr-o prea mare adunare de carbon. El se leagă cu restul de carbon din corpul nostru și îl transportă și îl aduce plantei drept dioxid de carbon. Iar carbonul construiește corpul plantei, în timp ce oxigenul curățat ne este din nou furnizat pentru a proteja corpul nostru de cristalizare. De aceea carbonul îi corespunde corpului fizic solid, iar apa (oxigenul), corpului eteric fluid sau corpului vieții.
Dacă ar exista doar aceste două elemente, pământ și apă, atunci viața ar fi trăită prea repede. Noi am deveni atunci bătrâni, înainte să fi avut timp să fim tineri. Oxigenul dătător de forță ar fi preluat cu ajutorul corpului vieții în cantități atât de mari, încât ar consuma organismul prea repede. Căci corpul vieții este un luptător constant împotriva morții corpului fizic; el este mereu ocupat cu construirea, iar în grija sa de a menține corpul dens el ar merge prea departe, dacă nu ar fi frânat. Această influență retardantă este găsită în al treilea element, „aerul”, care este denumit mistic „azot” și îi corespunde în efectul său corpului dorințelor, care lucrează și el împotriva strădaniilor trupului vieții.
Dacă ar exista doar cele două elemente, pământ și apă, atunci nu ar putea exista niciun fel de conștiență. Dar războiul dintre cele două elemente, apă și aer, dintre corpul poftelor și corpul vieții, dintre azot și celelalte elemente chimice, oxigen și carbon, această luptă dintre elemente este cauza conștienței. Distrugerea de celule nervoase și țesuturi celulare produce căldură și pune, astfel, cel de-al patrulea element, „focul”, în acțiune.
Dacă ar fi existat doar trei elemente, atunci corpul omenesc nu ar fi putut deveni niciodată purtătorul Eului. Căci Eul nu poate încă să acționeze acum nemijlocit în aer; el poate să coboare
doar până la foc. De aceea a trebuit să fie dezvoltat corpul fizic până la un punct în care el putea deveni o sursă autonomă de căldură, unde putea să aibă sânge cald într-o unealtă deosebită,
dezlegată și separată de toate celelalte ființe. Acest lucru a devenit posibil de-abia prin cel de-al patrulea element, focul. Unirea focului cu Eul este reprezentată în rândul următor al
scrierii oculte pe care o avem în față, și este simbolizată printr-un triunghi cu o cruce: 
. (De ce Eul
este reprezentat aici sub forma unei cruci, va fi arătat mai târziu*. Acesta este semnul sulfului sau al fosforului, care face posibil gândul în fizic, deoarece el este conținut de
creier și de centrii nervoși.
* Nu se știe dacă și când a avut loc acest lucru.
Următorul simbol 
constă din trei părți. El ne amintește de trecutul îndepărtat, când au avut loc
evenimente care au făcut posibilă această unire a Eului cu corpurile sale. Cele trei părți sunt: cercul 
,
simbolul Soarelui; semicercul 
, simbolul Lunii; și crucea 
, simbolul pentru Pământ. Dacă Soarele, Luna și Pământul ar fi rămas unite, atunci nu ar fi existat niciun astfel de simbol. Dar atunci când ceea ce era inițial un corp
planetar s-a separat, Soarele de Pământ și de Lună și mai târziu Pământul de Lună, aceste procese au fost întrupate în acest simbol care este denumit „mercur”, pentru că acest metal fluid
înfățișează cel mai bine raporturile (stările) care au făcut posibilă o astfel de separare. Mercur este și simbolul pentru rațiune, pentru că doar separarea menționată mai sus, a Soarelui de
Pământ, și separarea ulterioară a Lunii de Pământ au putut produce mediul care era necesar pentru a se dezvolta rațiunea, Eul.
Ultimul semn din acest rând al scrierii oculte este un cerc cu un diametru: 
. Din punct de
vedere alchimic, acesta este simbolul „sării”. El reprezintă separarea trupului vieții de trupul fizic. În perioada lunară, aceste două membre ale omului, aceste două unelte ale spiritului erau
de aceeași densitate (figura 4) precum o soluție salină saturată. Dar în decursul perioadei pământene a avut loc un proces asemănător cu apariția unor cristale într-o soluție salină; o parte a
corpului compus a devenit mai grosieră, mai densă, cealaltă parte a devenit mai fină, mai fluidă. Astfel arată acest simbol cristalizarea corpului fizic în corpul eteric, trupul vieții.
Următorul simbol 
arată cele două forțe, negativ și pozitiv, masculin și feminin etc. Iar ultimul simbol
reprezintă Eul omenesc, care depășește toate celelalte ființe. Mai încolo vom auzi mai multe despre
aceste simboluri.
Dacă un tabel simbolic ocult, ca cel din fața noastră, este folosit la meditație și dacă sunt rostite într-aceasta rândurile [zicerea] de mai jos în mod just și cu înțelegere, atunci acest lucru este de mare ajutor în dezvoltarea ocultă; ele dezvoltă „mușchii spirituali” și ar trebui să fie folosite în acest scop de toți elevii care vor să pășească mai departe pe calea cunoașterii de sine.
* * *
În scrierea ocultă de mai sus, punctul de sus reprezintă acel punct care constituia cândva întregul corp omenesc. Figura sa fizică a început doar cu un punct.
Din acest punct, s-a dezvoltat în decursul unui timp îndelungat o multiplicitate din ce în mai mare. În om se găsesc toate trăsăturile caracteristice ale mineralelor, ale lumii fizice „moarte”, de asemenea, toate calitățile specifice plantelor, ale lumii vieții sau lumii eterice, precum și toate ale animalelor, ale lumii astrale. Dacă anumite simțuri, spre exemplu, sunt poate dezvoltate la animale mai mult, atunci aceasta este cazul doar datorită unei dezvoltări unilaterale a animalului în detrimentul multiplicității, pe care o găsim la om. Această desfășurare către multiplicitate pornind dintr-un punct este exprimată de prima figură din al doilea rând. A doua figură, ce este asemănătoare cu prima, începe chiar de la desfășurarea cea mai puternică a celei dintâi, iarăși cu punctul. Este un fenomen general al curentului vieții și de evoluție, faptul că după dezvoltarea deplină începe să evolueze ceva nou, și anume începând iar cu un punct (la fel ca embrionul copilului în mama „maturizată”). Aici este simbolizat mai întâi începutul dezvoltării spirituale, al dezvoltării conștiente a Eului prin semnul ocult, în rosicrucianism. La mijlocul epocii atlanteene Eul a început în omul evoluat corporal (pregătit pentru aceasta) să devină mai conștient de sine; o lumină mică, punctuală doar, la a cărei dezvoltare noi avem de lucrat tot mai conștient.
Cel de-al treilea rând conține simboluri oculte pentru cele patru elemente, 
= Pământul. Solidul
simbolizează în același timp planul fizic.
Elementul (chimic) cel mai important este carbonul, drept cărbune negru sau diamant translucid. Carbonul este, într-un anumit sens, întruparea principiului planului fizic. În lumea plantelor, carbonul este preluat din aer în mod relativ simplu, și pe cale directă din dioxidul de carbon (care îi este furnizat de către lumea animalelor și a omului, prin expirare) și fixat. În cărbunele de rocă (și în cărbunele de lemn ars în cuptoare) avem în fața ochilor conținutul principal al plantelor sub forma cărbunelui. În om este preluat permanent carbonul din alimente, dizolvat prin intermediul oxigenului din aerul inspirat, expirat drept dioxid de carbon, iar acest proces se continuă mereu. Aceasta este una dintre fazele procesului de viață.
Acest oxigen, aerul vieții, nu era în primele timpuri lemuriene, când oamenii au început să-și formeze un corp fizic, de formă gazoasă, ci în condițiile de atunci de presiune el era fluid.
Oamenii beau pe atunci oxigenul. Acest element al vieții, oxigenul, principiul eteric sau al vieții întrupat, a devenit atunci prototipul celui de-al doilea element, al fluidului, al „apei”, cum
este denumit ocult drept element.
este semnul pentru elementul „apă”, principiul eteric sau al vieții și
pentru oxigen.
Dacă în atmosfera noastră ar exista doar oxigen, atunci viața s-ar consuma prin viață, s-ar desfășura prea repede, omul nu ar putea face experiențe destule. Nu s-ar putea dezvolta în mod just niciun fel de conștiențe, de trăsături sufletești. Același lucru se arată în Soare, unde ființele sunt cuprinse de un tempo de evoluție extrem de rapid, pentru care noi, oamenii, nu suntem făcuți. Și plantele ar crește mai departe și mai departe, dacă ar fi expuse doar principiului eteric, respectiv al vieții. Și la aceasta trebuie să intervină ca element de frânare astralul – aici din afară.
Există, de aceea, un element chimic de frânare în atmosferă: azotul.
Acesta este semnul ocult pentru elementul „aer”, deci pentru toate gazele, iar azotul este, într-un fel,
principiul întrupat al astralului, pentru că el conferă posibilitatea pentru dezvoltarea astralului în om.
, în fine, este semnul pentru al patrulea element, „focul”, care în sensul cel mai larg, înseamnă toată
căldura care străbate permanent totul (răceala este doar un grad scăzut de căldură). Numai când omul a putut să dezvolte în sine însuși căldura prin sistemul său sangvin și prin tot ce ține de
acesta și a putut să mențină în sine un anumit grad de căldură la orice temperatură exterioară la care poate în general să trăiască, el a putut să dezvolte în sine Eul. De aceea este în același timp și un simbol pentru Eu.
Căldura (aceasta) este produsă printr-un fel de combustie internă în corpul omenesc, și de abia prin aceasta se face posibil Eul conștient; acest fenomen de ardere ne este adus în fața ochilor la sulf.
este simbolul ocult pentru sulf, simbolul „focului”, al căldurii, al arderii; împreună cu crucea,
simbolul pentru Eu.
Acest simbol indică asupra faptului că prin intermediul Soarelui și al Lunii a trebuit să aibă loc pregătirea pentru a lua naștere Eul .
Este simbolul pentru Mercur, al cărui efect se îndreaptă spre stimularea sufletului. Este în același timp semnul ocult pentru mercur.
Și mai înainte, pe când a început acțiunea lui Mercur, la începutul apariției omului pe Pământul actual, acest om era încă eteric, dens eteric. În evoluție a apărut (ca întotdeauna) o divizare,
o trecere spre multitudine – ceva mai dens s-a separat și a făcut restul cu atât mai fin, mai eteric –, o separare între viață (etericul) și formă (fizicul), a principiul feminin și principiul
masculin. Un proces asemănător se desfășoară la cristalizarea unor substanțe dizolvate într-un solvent fluid, de exemplu, sarea în apă. Soluția este uniformă – cu densitate medie. Prin
precipitare se separă solidul și face ca ceea ce rămâne să fie mai puțin dens, mai fin, deosebit de ușor. De aceea, în mod ocult, adesea solidul care s-a separat de fluid este denumit „sare”,
iar semnul pentru aceasta este un cerc cu o linie, care îl împarte în două părți: .
Acest semn reprezintă Fiul Omului, omul în aspectul cuprinderii la un loc a celor două principii de mai
sus, masculin și feminin, ba chiar a tuturor celor patru elemente. Din cele patru semne ale elementelor se poate compune hexagrama. Semnul inversat al lui Venus semnifică omul, ca parte a Pământului în starea sa actuală.
Schema desenată în această oră pe tablă diferă foarte puțin în variantele de însemnări. În caietul de notițe al lui Rudolf Steiner cu nr.arhiva 536, ea se regăsește după cum urmează:
Vă aduceți aminte de maxima esoterică ce stătea scrisă pe una dintre coloane la Congresul de la München [Nota 117]: „În gândul pur găsești Sinea care se poate susține.” Trebuie să luați în considerare faptul că adevărul acestei maxime reprezintă o mare parte a vieții esoterice.
Tot ceea ce gândește și simte omul astăzi se poate împărți în două domenii separate. Partea evident majoritară a omenirii gândește și simte datorită stimulilor proveniți din percepții exterioare. Gândurile și sentimentele se aprind prin intermediul lucrurilor. Să nu credeți, atunci când citiți cărți științifice, cărți obișnuite, de exemplu despre originea Pământului, despre evoluția sistemului planetar, despre chimie și altele asemenea, că ceea ce este conținut în ele a luat naștere în alt mod decât prin stimularea din afară intermediată de percepție. În principiu, este absolut același lucru dacă vedeți pe stradă un vagon de tramvai și sunteți stimulat de acesta să aveți un gând, sau dacă astronomul observă prin telescopul său traiectoria unei stele cu ajutorul arcului de cerc și pe baza acestor percepții realizează calcule.
Toate asemenea gânduri care sunt stimulate pornind din afară acționează restrictiv asupra continuării dezvoltării corpului astral. Atunci când omul doarme, corpul său fizic și cel eteric sunt culcate în pat, corpul astral plutește deasupra. El este activ pe tot parcursul nopții. De el se apropie toate acele gânduri pe care omul le-a gândit ziua. Iar pentru că acestea sunt adesea astfel de gânduri care s-au născut prin intermediul stimulării din exterior, ele îl hărțuiesc. Doar acea parte a trupului astral care și-a păstrat armonia prin faptul că este născut din lumi superioare lucrează la restaurarea trupului eteric și al celui fizic uzate. Dar numai acele gânduri care nu sunt stimulate din afară acționează ca forțe în trupul astral și îl susțin și îl limpezesc.
De unde provin aceste gânduri? Ele provin de la spiritele dumnezeiesc-creatoare. Cunoașterea gândurilor acestor entități spiritual-creatoare este de o importanță uriașă pentru elevul esoteric. Aceste entități aveau lumea de astăzi mai întâi sub formă de gânduri în sine, înainte să o creeze. Mai întâi de toate se afla în ele voința. Fapta a fost mai întâi prezentă*.
* Sensul este: Mai întâi de toate se afla în ele voința. Voința pentru faptă a fost mai întâi prezentă. Vezi Însemnarea B.
Aceasta le-a stimulat să aibă sentimentul. Și de-abia din sentiment s-a născut gândul, după care au solidificat, au creat lucrurile. Așadar, lumea este construită după gânduri. – La omul de astăzi are loc desfășurarea unei acțiuni în ordinea inversă. Mai întâi este prezent gândul – stimulat printr-un obiect exterior –, acesta produce sentimentul, și abia apoi apare principiul voinței omului pentru a săvârși o faptă.
Întreaga viață cu adevărat esoterică se poate dezvolta numai preluând gândurile acelor spirite divin-creatoare, gânduri dinaintea creației lucrurilor. Întreaga viață exoterică este străină de aceasta. Majoritatea oamenilor se cufundă cu totul în gândurile vieții exoterice și caută să suprime orice viață esoterică. Acești oameni, ce reprezintă un număr foarte mare, țin de fapt, chiar dacă în mod inconștient, progresul lumii pe loc. Ei sunt dușmani ai oricărui progres – ei provoacă rigidizarea omului, chiar dacă în mod inconștient. Doar adevărurile esoterice au efect stimulativ asupra dezvoltării omenirii.
Acum, există o lege în ocultism care spune că fiecare adevăr esoteric se uzează după ceva vreme. Iar conducătorii omenirii trebuie să se îngrijească pentru anunțarea unuia nou. Acum însă și numărul acelora din esoterism este mare, care spun: La ce ne trebuie nouă un adevăr nou? – Astfel de oameni produc o stagnare a religiilor, a oricărui progres esoteric. Dar este sarcina adevăratului esoterist să se îngrijească de menținerea întregii vieți de gânduri vie, în curgere. Acest lucru este realizat prin preluarea acelor gânduri ale entităților divin-creatoare. Aceste gânduri lucrează noaptea în trupul astral și acționează asupra trupului eteric. Iar când munca acestor gânduri în trupul astral devine tot mai mare și mai bogată în efecte privitor la trupul eteric, atunci se apropie treptat acel moment, care trebuie să vină pentru fiecare elev mai devreme sau mai târziu, moment în care el devine conștient de lumile spirituale, când se impregnează gândurile în trupul eteric precum sigiliul în ceară [Nota 118].
Unul dintre acele gânduri este exprimat în maxima rosicruciană pe care am discutat-o în ora trecută*.
* În 12 februarie 1908.
Astăzi vrem să privim aceeași maximă dintr-un punct de vedere puțin diferit. Noi știm că mai întâi a existat [Saturn].
În cadrul următoarelor expuneri pe tablă s-a făcut o schiță. În această însemnare (A), aceasta a fost redată în modul următor:
Materia lui Saturn nu era nici măcar de forma aerului, era o materie-căldură. Un om cu organele senzoriale de astăzi nu ar fi perceput vechiul Saturn. El ar fi perceput doar căldură atunci când s-ar fi aflat în locul în care stătea Saturn. Omul saturnian consta din materie-căldură. Atmosfera lui Saturn era focoasă-sângerie. Omul nu avea încă sânge, însă în atmosfera din jurul lui exista primul germene pentru viitorul său sânge. Din omul însuși erau prezente membrele sale fizice doar în germene.
Dacă ne uităm cu privirea spirituală, care trece pe deasupra planetelor, observăm cum, după o Pralaya, vechiul Saturn se transformă în Soare, observăm modul în care atmosfera de căldură a lui Saturn se densifică devenind aer. Omul dobândește pe Soare un trup eteric. El este o ființă luminoasă. Entitățile spirituale acționează prin atmosfera astrală a Soarelui asupra trupului eteric, îl aprind și îl aduc astfel la lucire.Acest proces este numit procesul sulfuric. Ceva foarte asemănător se naște astăzi la gândire. Prin faptul că sângele nostru înfocat este adus aproape de masa nervoasă [Nota 119], are loc un proces de ardere, ia naștere o lucire.
La trecerea de la Soare la Lună se densifică aerul și devine apă. Corpul din perioada lunară este un corp de apă. La acest corp de apă observăm o caracteristică deosebită. În multe locuri, picăturile individuale de apă prezintă ciudățenia că își modifică poziția nespus de vioi și se deplasează rapid cu mobilitate interioară. Se poate compara această trăsătură a acelor picături de apă, într-o anumită măsură, cu mercurul. De aceea, acest principiu, care se adaugă nou pe Lună, se numește principiul mercurial. Dar asta nu este tot. Știți că, orice reproducere are loc prin faptul că celula femeiască se divide și că aceste celule se divid iarăși și așa mai departe. Dacă luați o placă pe care se află o pulbere fină și treceți cu un arcuș de vioară pe marginea plăcii în jos, atunci particulele pulberii se ordonează conform forței interioare a tonului. Ceva asemănător a avut loc pe vechea Lună. Un ton cosmic a străbătut întregul corp lunar și a ordonat în anumite locuri acele particule de apă. Prin intermediul acestui lucru s-a adăugat principiul feminin. Un principiu masculin nu exista încă.
În cadrul trecerii de la Lună la Pământ, apa s-a densificat devenind pământ. Pe Pământ a avut loc pentru prima oară ceea ce numim procesul salin, o limpezire, o separare. – În plus, Pământul avea în sine principiul masculin, fără de care nu era posibilă continuarea dezvoltării. Din acesta a luat naștere omul. Pe Pământ, omul a dobândit „Eul”, Eul supus greșelii.
Dacă privim acum acest șir evolutiv, atunci vedem mai întâi cele patru elemente: foc, aer, apă, pământ – la fel ca în al treilea rând din zicere. În a doua ordine urmează: sulf, mercur și sare. În a treia linie, principiul feminin și cel masculin, care în a patra linie au ca încoronare omul propriu-zis. Astfel înțeleasă, vechea maximă rosicruciană dobândește semnificație:
Cine vede bine prin acțiunea cifrelor ...
(vezi p. 286)
* * *
Există o diferență esențială între om și divinități. Omul este prelucrat în mare parte din afară, prin universul exterior. El vede obiecte și are anumite reprezentări și gânduri despre acestea. Aceste înduri provoacă la el anumite sentimente cu privire la obiectele respective. Iar în ultimul rând este stimulată prin sentimentele sale voința, care îi dă dinăuntru impulsul pentru acțiune.
La divinitățile creatoare, tocmai contrariul este valabil. Aici, voința este prima. Voința de a crea (voința creatoare) provoacă o anumită trăire în aceste divinități, iar ca urmare a acestui sentiment apare gândul creator, iar acest gând se cristalizează devenind formă.
În cadrul perioadei saturniene a existat doar un singur element, focul. Cu toate acestea, el nu se exprima drept foc, ci mai degrabă drept căldură, așa cum noi avem focul în sângele nostru drept căldură. În schimb, în perioada saturniană nu a existat niciun fel de lumină. Nu a putut să existe lumină, deoarece eterul cosmic nu îl străbătea (umplea) pe Saturn, și de aceea exista pe atunci acea stare pe care am avea-o dacă eterul nostru s-ar afla în afara Pământului. Pe atunci, razele solare nu puteau lumina globul nostru.
În cursul perioadei solare, eterul cosmic a străbătut prin glob. Saturn s-a luminat, a strălucit precum Soarele și a devenit Soare. Se adaugă un alt element, aerul, iar atunci când focul și
aerul sunt unite ia naștere arderea, iar focul ascuns devine vizibil drept lumină. Acest proces de ardere este reprezentat simbolic în scrierile oculte drept sulf (pucioasă) și stă la baza tuturor gândurilor. De aceea el îi corespunde „sentimentului” în procesul divin de evoluție. Putem spune:
perioada saturniană a fost voința; perioada solară a fost sentimentul.
În decursul perioadei lunare, astralitatea cosmică pătrunde prin glob iar al treilea element, apa sau umiditatea, este adăugat la primele două, în atmosferă apar anumite sfere mici de apă, ce
se mișcau încoace și încolo cu mare rapiditate și care străbăteau prin toate, astfel că a apărut ceva foarte asemănător cu mercurul în cadrul acestui proces. De aceea, acel gen de activitate
este însemnat în scrierile oculte cu simbolul lui Mercur: . Acest gen de activitate este a treia treaptă
din evoluția divină; este treapta gândului creator, așa cum starea Saturn reprezintă treapta voinței, iar perioada solară treapta simțirii*. Acest gând creator se manifestă drept
„sunet” **, iar prin intermediul acestui sunet sunt configurate corpurile oamenilor și ale animalelor în apa plantei.
* Observații în însemnare:
„În gândul pur găsești Sinea, care se poate ține.” – Din sentiment a luat naștere gândul creator și din acesta obiectul.
** Un ton cosmic acționează asupra acestor părți, le oprește și le aduce în forme; astfel iau naștere forme umane și animale.
În perioada saturniană, baza pentru corporalitate era exprimată în căldură; în perioada solară ea s-a condensat devenind aer; însă acum, în timpul perioadei lunare, fierbințeala interioară a planetei, pe de o parte, și răceala spațiului cosmic exterior, pe de altă parte, produc umiditatea; și avem aici treapta apei, în timpul căreia baza pentru corp se densifică până devine apă. Această activitate este însă de natură negativă, și astfel ia naștere în timpul perioadei lunare prima din cele două polarități, femininul.
În cursul perioadei Pământ este adăugat al patrulea element. În timp ce, prin intermediul căldurii din perioada saturniană, unită cu aerul din perioada solară, era produsă arderea, iar prin combinarea cu căldura mediului înconjurător era provocată umiditatea, acuma ia naștere cristalizarea prin intermediul conlucrării dintre foc și apă, fierbințeală și umiditate, iar în acest mod avem al patrulea element: pământul. Aceasta este și a patra treaptă din evoluția dumnezeiască. Iar voința, sentimentul și gândul creator al celor trei perioade premergătoare permit nașterea formei dintr-a patra treaptă, omul fizic al perioadei Pământ.
Forma este, așadar, atinsă. Cele patru elemente au dat-o. Dar dacă forma ar fi totul, cristalizarea ar duce curând la încetarea evoluției în viitor, așadar polul negativ, feminin, al entității din perioada lunară dobândește o completare prin masculin sau pozitiv, ceea ce s-a realizat prin arderea din perioada solară, activitatea din perioada lunară și cristalizarea din prima jumătate a perioadei Pământ – omul disoluției, omenirea, gânditorul conștient – a început să se dizolve din nou, pentru ca evoluția să poată merge mai departe.
Asta înseamnă că principiul cristalizării este frânat prin intermediul principiului disoluției. Acesta este principiul evoluției, al eliberării din carcera materiei. Acest lucru este desemnat
în scrierile oculte drept „sare”: .
Acest lucru este arătat și într-o altă metodă a scrierilor oculte, așa cum e arătat mai jos: mai întâi patrul 
,
care reprezintă elementele, apoi treiul numit sulf, mercur și sare, apoi doiul •• care reprezintă
„masculin” și „feminin” și, în final unul •, care îl reprezintă pe gânditor, pe om.
Schemă de la însemnarea B
A face esoterism înseamnă a parcurge, gândind, gânduri dumnezeiești. Întregul esoterism ne este dat drept conținut al gândurilor entităților divin-spirituale, care trebuie să lucreze continuu și să se desfășoare devenind viață în sufletul omenesc – căruia îi este dat un astfel de conținut. Cum ajungem acuma să putem recepționa asemenea gânduri dumnezeiești? – Aici trebuie arătat înspre o anumită tehnică ce servește la capacitatea omului pentru a aprinde în el însuși asemenea gânduri, pentru ca ele să devină viață adevărată.
În somn, trupul astral se ridică din trupul fizic. Omul trăiește atunci într-o mare a lumii astrale, el înoată, am putea spune, în marea înțelepciunii gândurilor divine. Dar el nu știe nimic despre asta, deoarece trupul său astral este în mare parte tulburat, întunecat de gândirea Eului ce greșește, care se încătușează în lumea exterioară prin intermediul simțurilor în timpul vieții diurne. Acest lucru el îl reproduce noaptea.
Dar există în trupul astral o parte foarte mică ce a rămas, am putea spune, așa cum era cândva, în vremuri originare trupul astral divin, din care s-a născut trupul astral al omului. Această parte foarte mică nu a fost niciodată tulburată de porniri, pofte, dorințe, patimi care îl trag în jos pe om; el a rămas virginal. Doar această parte, rămasă virginală, a trupului astral uman mai poate să trăiască în această mare de gânduri divine în timpul nopții, ea poate să se activeze în această mare de lumină, în această lumină a înțelepciunii. Dar omul nu știe în timpul vieții de zi nimic sau doar intuiește estompat ceva din această trăire. Iar aceasta este tot mereu acoperită, înghițită de amestecul zgomotos al trăirilor de peste zi ale simțurilor. – Prin intermediul unei gândiri așa cum o oferă esoterismul, noi îmbogățim însă în conștiență deplină în timpul zilei, din nou, această parte virginală a trupului nostru astral, o lăsăm să crească, o întărim, astfel încât în final devine suficient de puternică pentru a-i transmite impresiile sale trupului eteric așa-zis grosier sau solid. El i le impregnează ca un sigiliu în ceară. Atunci omului îi devin deschise lumile spirituale în conștiența deplină, clară de zi, el poate să trăiască în stare conștientă în marea gândurilor divine.
Aceasta este, am putea spune, tehnica. Atunci omul poate să parcurgă gândind gândurile dumnezeiești în cea mai deplină claritate și puritate. El este condus și îndrumat de învățătorul rosicrucian către această trăire.
Gânduri dumnezeiești sunt depuse în anumite semne ale scrierii oculte, ele nu sunt născocite aleatoriu. Aceste semne corespund unor forțe care țes prin lume. În toate școlile esoterice există această scriere ocultă, iar toate învățăturile care sunt cu adevărat esoterice sunt scrise astfel. Elevul învață, prin aceea că învață să citească o astfel de scriere ocultă, să privească în ansamblu marile corelări ale lumii. El cunoaște devenirea lumii și a sa însuși, el învață să cunoască scopul și țelul căii sale de evoluție înlăuntrul lumii.
O astfel de scriere ocultă vă este transmisă astăzi. Învățați de la ea să parcurgeți, gândind, gânduri dumnezeiești, prin aceea că îi permiteți sufletului vostru să adaste asupra acestei scrieri! Veți cunoaște pe baza acestei scrieri cum, din gânduri dumnezeiești, și-au luat originea lumea și omul. Veți cunoaște modul în care omul, prin faptul că preia în sine gânduri dumnezeiești, își găsește din nou calea înapoi la divinitatea sa.
Din ceva ca un punct emană totul. Punctul reprezintă începutul originar. Ceea ce constituie întregul om era cândva îngrămădit laolaltă într-un punct. Din acel punct a izvorât multiplicitatea.
Și acuma își mai începe încă, în trupul mamei, trupul fizic omenesc existența sa într-un punct, embrionul. Astfel și-a început omul existența cosmică prin ceva spiritual-punctual. Diversitatea părților sale trupești, cu toate forțele ce acționează în ele a apărut din acest punct. Căci în om sunt prezente toate trăsăturile caracteristice ale lumii minerale, ale celei vegetale și celei animale. Acestea conlucrează astăzi în om. La animale sunt, într-adevăr, trăsături particulare dezvoltate mai mult decât la om, însă aceasta este doar urmarea unei dezvoltări unilaterale la animal, care a avut loc în detrimentul diversității. Complex, divers este omul. Această evoluție în direcția multilateralității, dinspre punctual, o citește elevul atunci când privește punctul.
Evoluția este exprimată în cel de-al doilea rând. Aici începe din nou fiecare figură cu un punct. Aici se indică spre fenomenul general al curentului de evoluție a vieții. După ce dezvoltarea deplină este atinsă totul se întoarce în punctul sămânță, iar ceea ce se adaugă nou își începe iarăși evoluția din punctul, căruia i se adaugă. Acesta este punctul care acționează precum punctul embrionar în trupul mamei mature.
Eul se revarsă din sânul divinității, inconștient de sine însuși. Mersul îndelungat prin evoluțiile planetare îl înveșmântează cu corpurile sale, în care el devine eul conștient de el însuși și, în final, conștient de originea sa divină. Rosicrucienii înfățișează acest lucru în această scriere ocultă.
Ființele umane și-au început evoluția pe Saturn. Omul poseda doar un trup de căldură întunecat. În această căldură s-au format începuturile trupului nostru fizic. După ce Saturn își atinsese evoluția sa cea mai înaltă, el a trecut în starea de sămânță, punctul: Pralaya.
Apoi se naște din aceasta starea solară. Noul se adaugă: Soarele avea un trup luminos, de aer. De ce lumina el? Pentru că treptat, trupul eteric pătrundea în el. Din afară, el se structura adăugându-se la căldura întunecată și avea loc un fel de proces de ardere. Și respirația este un astfel de proces. Și astăzi mai are loc acest lucru în om. Gândirea ia naștere printr-un proces de ardere. Pe Soare acționau entități divin-spirituale prin trupul lor astral, care se afla precum o mantie în jurul Soarelui cu trupul lui eteric, și pe care ei și l-au jertfit entității solare. Datorită acestui lucru, Soarele a devenit vizibil aprins, sclipitor.
Din nou merge totul înăuntru, devine un punct, care este o sămânță pentru starea lunară. Aici este totul densificat mai departe, devenind apos. În multe locuri se formează mici sfere; ele sunt autonome, în permanentă mișcare, așa cum astăzi se comportă mercurul, dar încă nu metalic. Ele sunt oprite în mișcarea lor prin sunet (de unde provine acesta – despre aceasta, mai târziu). Sunetul acționează așa cum se poate reconstrui astăzi pe placa Chladni [Nota 120]: aici, sunetul formează anumite figuri. Și așa acționează sunetul acum asupra micilor sfere [ale Lunii], astfel încât se produce o anumită structură prin faptul că se atârnă mai întâi una de cealaltă, apoi două câte două și așa mai departe. Prin aceasta apare cea mai mare diversificare a configurațiilor. (În apariția florilor de gheață pe ferestre, ocultistul vede procesul care este repetat prin forțele de configurare active în elementul apos.) Entitățile lunare grotești au luat naștere prin acțiunea sunetului cosmic asupra substanței lunare apoase. Sunetul a acționat din afară asupra Lunii – care se simte precum femininul, primitor și dătător de formă. Pe Pământ, femininul acționează în așa fel încât prin intermediul forțelor sale se alcătuiesc celulele în anumite forme – urechi, nasuri, mădulare ale corpului omenesc care se formează. Luna era ceva cosmic-feminin. Acesta a existat mai devreme decât masculinul. Acesta s-a format de-abia în starea de Pământ.
O densificare următoare a avut loc [pe Pământ]: din apos se decantează ceea ce e dens, iar aposul se rafinează. Acum ia naștere, din forțele terestre pure, masculinul. Și numai din cooperarea
dintre masculin și feminin poate să ia naștere omul pământean. Astfel, din 4, 3, 2, 1 se formează aceasta:
1. Acțiunea focului (Saturn) 2. Acțiunea aerului (Soare)
3. Acțiunea apei (Lună) 4. Acțiunea pământului (Pământ).
Deasupra este , ce va dizolva iarăși totul, datorită faptului că este trăit din nou în ordine
inversă prin intermediul cunoașterii, adică va conduce totul către spiritualizare [până la] punct, la Eul din om, care prin conlucrarea dintre spiritualul masculin și cel feminin îl reprezintă
pe omul pur, pe Adam Kadmon. Acesta desfășoară arderea, mobilitatea, dizolvarea, adică procesele de sulf ale timpului solar, procesele mercuriale ale timpului lunar, procesele de
dizolvare-formare de sare ale stării pământene, și repetă în mersul în sus aceste procese. Și în aceasta constă, în același timp, construirea, formarea stărilor planetare viitoare: Jupiter,
Venus, Vulcan. Acestea nu ar putea lua naștere, dacă omul nu ar colabora, nu ar co-crea la lucrarea dumnezeiască. Aceasta este:
În acest fel sunt exprimate trecutul și viitorul în aceste semne, cu omul în mijlocul lor drept acționator, punctual.
În perioada lemuriană a început coborârea omului în cele patru elemente. El s-a înconjurat cu învelișurile sale fizice, el și-a îmbrăcat haina sa pământească. Aici, cel mai important element
chimic este carbonul, fie în calitate de cărbune negru sau de diamant transparent. Carbonul se depune drept cel mai dens, el este, în sens ocult, întruparea principiului planului fizic: . Acest simbol semnifică, totodată, solidificarea corpului fizic*.
* Pasajul care urmează în această însemnare este aproape identic cu o secțiune din însemnarea C din 12 februarie 1908 („În lumea plantelor, carbonul este...”).
* * *
Saturn, cu totul substanța-căldură, și începuturile omenești. Omul de astăzi nu ar fi văzut din el nimic, doar l-ar fi observat în trecerea prin temperatura mai ridicată.
Soare, densificat până devine aer; dar Soarele era vizibil; el dogorea sau lucea, și anume printr-un fel de proces de ardere. Această ardere ne este simbolizată pentru noi prin sulf.
Luna, densificată mai departe, și anume, cel puțin pentru început, devenită lichidă („apă”). În această masă lunară lichidă s-au format în multe locuri foarte mici particule, care se mișcau într-o activitate constantă, vioaie, lucru pentru care astăzi mercurul este exemplu în acest sens. Aceste părticele sunt constituite în forme printr-un sunet ce vine din afară (de unde vine acesta – mai târziu), asemănătoare cu figurile de rezonanță. Mai întâi se alcătuiesc două la un loc, apoi câte două fac patru și așa mai departe, așa cum acum se mai întâmplă la fiecare nouă formă de viață la plantă, animal și om. Acesta este principiul femininului. Femininul a fost mai curând aici decât masculinul, pe formele timpurii de existență fizică a Pământului.
Pământul, în final, s-a densificat devenind elementul solid „pământ”. De abia prezența solidului alături de fluid a făcut posibilă procesul disoluției – precum sarea în apă; pentru aceasta, sarea este prototipul (sulf – mercur – sare).
Stimularea pentru formare în feminin acum a apărut și pe Pământul însuși: principiul masculin. Iar din acestea toate a evoluat în final omul actual. – Din perspectivă fizică, locul de existență pentru oameni a devenit tot mai complicat.
Este formată din aceste 4, 3, 2 și 1 figura de mai sus; jos este pătratul celor patru elemente; deasupra triunghiul celor trei principii: sulf, mercur și sare (ardere, mobilitate și dizolvare); cele două puncte: sexualitatea duală; iar acel unic punct: omul.
A se vedea zicerea:
Cine vede bine prin a cifrelor acțiune ... (vezi p. 286)
Tinde către joc*
Caută focul
Astfel îți devine focul
Aprinde focul
Supune focul
Fierbe foc în foc
Aruncă trup, suflet și spirit în foc
Atunci ai mort și viu foc
Devine negru galben alb roșu foc
Naște copiii tăi în foc
Hrănește-i, adapă-i și nutrește-i în foc
Așa trăiesc și mor ei în foc
Și sunt foc și rămân în foc
Argintul și aurul lor devin toate foc
Și devin în sfârșit un împătrit filosofic foc.**
* Suportul de text are aici adăugirea; „(după spirit)”.
** A se vedea, privitor la aceasta, maxima inițială a rosicrucienilor în observații la pagina 552 și facsimilul de la pagina 330.
Aceste rânduri și diagrama de mai sus sunt un material pentru meditație care, atunci când elevul esoteric le folosește pentru exersare, îi dau multă forță.
În perioada saturniană nu exista o planetă materială, ci doar un glob de căldură, pe care spiritele întunericului, Asuras, ajungeau la condiția lor de om. Sângele pe care îl aveam atunci era întunecat. Era un foc lucind în ascuns, mai mult căldură pe acea planetă, dar nicio lumină. Principiul saturnian este masculin*.
* Altă însemnare: „Principiul saturnian era masculin.”
Când Saturn a dispărut, iar Soarele s-a ridicat din întuneric, al doilea element, aerul cu materialul lui de ardere, oxigenul, a provocat izbucnirea focului saturnian, și acum exista lumina, așa cum este simbolizat prin substanța alchimică „sulf”. Atunci s-a transformat sângele negru într-unul galben.
În perioada lunară, întreaga atmosferă era apoasă. Nu era o apă așa cum o cunoaștem noi. Apa era împărțită în părți deosebit de mici, care aveau formă sferică și se mișcau amestecându-se cu o rapiditate nemaipomenită. Această stare a substanței lunare se găsește din nou în „mercurul” fluid, care se separă și el în sfere extrem de mici și este mai activ (mobil) decât toate celelalte substanțe. Așa cum această substanță este albă, așa este sângele în perioada lunară alb, și este format în figuri prin intermediul sunetului lumii. Aceste forme sunt feminine. Întreaga Lună reprezintă principiul feminin.
În perioada pământească apare cel de-al patrulea element, pământ, în legătură cu a treia substanță alchimică „sarea”, care este simbolul pentru cristalizare și dizolvare. Iar aici apare mai
întâi masculinul. Așa este configurată omenirea noastră actuală pe Pământ cu sângele ei roșu. Tot ce se dizolvă este sare .
Avem, astfel, patru feluri de foc în cele patru feluri ale sângelui pe care le-am avut în trecut: sânge negru sau foc negru în perioada saturniană, sânge galben sau foc galben în perioada solară, sânge alb sau foc alb în perioada lunară și sânge roșu sau foc roșu în perioada pământeană. Dogoarea sau căldura care trăiește acum în sângele nostru este dogoarea planetei Saturn.
Aceste feluri diferite ale sângelui sau focului se mai află încă în noi și formează uneltele pentru spirite care acționează în noi și asupra noastră, până când vom [fi] suficient de individualizați pentru a prelua toate funcțiile care sunt exercitate de aceste spirite. Aerul pe care îl inspirăm este instrumentul, purtătorul sau corpul unui [anumit] gen de spirite; razele de lumină care pătrund în ochiul nostru poartă în ele un spirit de lumină care acționează asupra ochilor noștri; în căldura sângelui nostru, Eul, găsesc spiritele lui Saturn punctul lor de atac. Unele dintre ele sunt foarte rele și periculoase.
Calea către stăpânirea uneltelor noastre este arătată în rândurile de la prima pagină*.
* Vezi începutul orei.
Cele patru feluri ale focului se referă la partea esențială a celor patru învelișuri inferioare ale noastre, care sunt „copiii Eului”. Acestea trebuie „să fie arse în focul spiritului”, ca să poată deveni împătritul foc filosofic în perioada vulcanică. Noi trebuie „să adăugăm foc la foc”; focul pasiunii inferioare trebuie să fie limpezit prin unirea cu focul superior, spiritual.
Cum se întâmplă acest lucru probabil devine mai clar atunci când vedem că întreaga noastră viață este umplută de patru feluri de activitate:
Cu simțurile noastre fizice noi percepem mediul.
Cu trupul nostru de viață simțim simpatie sau antipatie față de alții.
Cu trupul nostru de dorințe simțim dorințe și mișcări sufletești.
Cu rațiunea noastră formăm concluzii, decizii. Aceasta este partea cea mai importantă, faptul că formăm concluzii și decizii. Noi putem să ne schimbăm părerea despre un lucru, dar acea decizie odată luată rămâne, iar rezultatul unei întregi Manvantara [Nota 121] depinde de deciziile luate în timpul duratei acesteia.
Așa cum focul lasă în urmă cenușa materialului ars, tot astfel hotărârea sau o decizie lasă în urmă ceva bun sau rău, care rămâne mereu. De aceea, principiul ocult sună astfel:
Nu acționa niciodată când te îndoiești.
Așa cum gândul lasă în urmă cenușă, așa el întărește oasele. Deci dacă cineva suferă de rahitism [Nota 122], învățătura spune că trebuie să exerseze gândirea abstractă, ca în geometrie, gândirea lipsită de senzorial. Îi va merge atunci mai bine decât unuia care nu are o astfel de formare.
Simpatia sau antipatia acționează asupra trupului eteric. Noi putem cunoaște acest lucru ușor, prin observația obișnuită. Noi știm că trupul eteric stăpânește glandele. Atunci când, spre exemplu, un gurmand vede cumva mâncăruri gustoase, glandele sale salivare sunt puse în funcțiune și „îi lasă gura apă”. În măsura în care învățăm să ne stăpânim pe noi înșine și ne aducem simpatia sau antipatia în echilibru, în acea măsură se usucă glandele în corpul nostru și devin precum coaja copacului care protejează interiorul. În plantă, sevele circulă în sus și în jos. De aceea nu poate să-i reziste frigului iernii; ea moare. Copacul, în schimb, îi permite părții exterioare să se usuce și să devină coajă, lucru prin care el se protejează de efectele ample ale furtunilor și frigului. Așa este inițiatul. Trupul său de viață nu moare de la o încarnare la alta. Așa erau druizii. Iar „druid” înseamnă „stejar”, care este cel mai puternic dintre copaci.
Sângele este unealta Eului. Spiritele saturniene lucrează în căldura sângelui nostru, precum a acționat Christos în sângele lui Iisus. Iisus ivea treizeci de ani când a intrat Christos în el. În decursul acestor treizeci de ani, Iisus își prelucrase trupul său fizic, cel eteric și cel astral. Apoi a luat Christos în stăpânire sângele și l-a purificat în cei trei ani. De aceea a trebuit să curgă sângele. Dacă ne vom fi curățat cele patru corpuri ale noastre în același fel, atunci vom avea împătritul foc filosofic, ce ține de perioada Vulcan.
* * *
Am văzut în ora esoterică trecută modul în care materia lui Saturn consta din foc, din căldură. Focul saturnian era întunecat, negru. Pe Soare s-a diferențiat acest foc în aer și lumină. Prin faptul că aerul ardea*, vechiul Soare a început să lumineze în afară, înspre spațiul lumii. A avut loc, așadar, un proces de ardere. Vechea Lună era constituită din materie-apă. Aici erau o sumedenie de picături care se învârteau încoace și încolo; acest lucru se exprimă în principiul mercurial. Picăturile erau separate între ele și au fost ordonate în mod divers prin sunet, care a străbătut prin Lună, dinspre univers. În acest fel a luat naștere principiul feminin. Pe Pământ, acea parte a materiei pământene care se dizolva în apă era numită sare. Acesta este un fapt deosebit în evenimentele lumii. De-abia pe Pământ a putut lua naștere din esența materiei pământene principiul masculin. Și din acesta a putut să crească ca o încununare omul.
* Ar trebui să fie exprimat: „Datorită faptului că prin intermediul aerului a prins flacără focul...”; vezi însemnarea A.
Omul poartă, într-un fel, cele patru elemente astăzi în sine. Dacă privim la omul de pe vechiul Saturn, atunci îl aflăm ca pe o imagine oglindită a divinității. Era înconjurat de materia-foc. Această materie-foc ce se afla în afara omului pe Saturn este astăzi căldura din sângele său. În sângele nostru de astăzi, își găsește expresia materia-foc a lui Saturn. Noi știm că spiritele personalității ne-au adus egoismul, cu utilitatea și cu paguba sa pentru noi. Aceste spirite ale personalității își trăiau pe Saturn evoluția lor de om. Ele se îmbăiau în sângele înfierbântat, ele înotau în el. Aceste spirite au rămas, de aceea, într-o anumită corelație cu omul. Iar acele spirite ale personalității care sunt rămase în urmă în evoluție și care mai poartă în ele dorința de a se îmbăia în sângele omului vor avea în viitor o influență foarte rea, tocmai asupra celor mai de jos pulsiuni ale sângelui, atunci când se ancorează în acesta. De ajutor poate fi aici doar o dezvoltare spirituală, ce cunoaște asemenea pericole. – Noi cunoaștem astăzi numai așa-zisul foc mineral. Focul joacă un rol foarte mare în procesul de evoluție. Pe Lună, omul mai avea încă o sevă albă. Pe Soare, omul mai era încă precum o imagine de Fata Morgana.Tot mai mult și mai mult s-a solidificat. Pe Pământ, sângele său a devenit roșu. Pe Soare, omul era o ființă care lucea în raze galbene.
Noi vrem să privim astăzi în mod deosebit asupra elementului foc. Dacă privim omul, atunci aflăm că, în măsura în care este pământesc, acest lucru se exprimă în aparatele sale senzoriale. Măsura în care el e apă se exprimă în sistemul său limfatic. Măsura în care el e aer se exprimă în sistemul său nervos, iar măsura în care el e foc se exprimă în sângele său.
Acum știm mai departe că expresia fizică a Eului este sângele, expresia fizică a trupului astral este sistemul nervos, expresia fizică a trupului eteric este sistemul glandular. Dezvoltarea omului se desfășoară astfel, încât el își prelucrează dinspre Eu mai întâi trupul său astral, trupul eteric, apoi pe cel fizic, transformându-le în Manas (Sine spirituală), Spiritul vieții și Omul-spirit. „Copiii Eului”, cum sunt desemnate corpurile inferioare în ocultism, trebuie așadar să fie cuprinse treptat dinspre Eu, ca și cum ar fi străbătute cu foc.
Dumneavoastră știți că Iisus din Nazareth și-a părăsit în cel de-al treizecilea an de viață trupul său astral, eteric și fizic și că au fost pătrunse de Eul Christos. Deoarece Eul se exprimă în sânge, acest sânge a fost cuprins de Christos. Christos a trăit, am putea spune, fizic în trupul său de sânge. De aici importanța sângelui în creștinism. Vă amintiți că pe a patra treaptă de inițiere creștină [Nota 123], purtarea crucii, în omul respectiv converg părțile sângelui către acele locuri din corp – spre care s-au revărsat în Christos la purtarea crucii.
Cele patru elemente care se găsesc în om sunt unite cu patru feluri activități sufletești:
În vedere este activ principiul pământesc, în măsura în care omul percepe prin uneltele sale senzoriale. Simpatia și antipatia acționează asupra sistemului glandular, asupra principiului apos. Dorința acționează asupra sistemului nervos, iar deciziile trebuie să le ia Eul.
Omul privește mai întâi obiectele. El trebuie să aibă percepția lor – aceasta acționează favorabil cu efect de solidificare asupra configurației corpului său. La cei bolnavi de rahitism este favorabil dacă sunt învățați gândirea în afara senzorialului, teoreme matematice.
Atunci când omul privește lucrurile, trebuie să stimuleze în el fie simpatie, fie antipatie. Acestea acționează asupra sistemului endocrin. Putem observa acest lucru la pofticioși, cărora li se adună saliva în gură la privirea unor mâncăruri gustoase. Dacă omul vrea să parcurgă o evoluție esoterică, glandele trebuie să se usuce treptat – în orice caz, o parte a activității glandelor – și să provoace pe o treaptă mai înaltă ceva nou. Are loc ceva asemănător ca la copac, care se poate configura în mod peren, durabil, datorită faptului că, spre diferență de plantă, el solidifică o parte a sevelor interioare, transformându-le în scoarță. Cu adâncă semnificație îi numeau de aceea germanicii pe preoții lor druizi sau stejari, pentru că în ei pulsa o parte a eternității, protejată prin secarea glandelor. – Omul trebuie să caute să armonizeze simpatia și antipatia, să le aducă la maturizare, să nu fie beat de fericire sau trist de moarte.
După simpatie și antipatie ia naștere dorința. Aceasta acționează asupra sistemului nervos. Acel om își ruinează nervii, dacă dorește multe lucruri deodată.Trebuie tins înspre limitarea cercului de lucruri.
Acum urmează lucrul principal: omul trebuie să se decidă. E de luat în considerare faptul că ceea ce produce în fizic focul, arderea unei materii până la cenușă, este în sufletesc decizia. De-abia prin decizie este fapta încadrată în contextele karmice. De aceea este de umblat cu grijă cu decizia. Suma deciziilor omenești îl produce pe Vulcan. În decizie cade jos o parte a Eului nostru. Confucius [Nota 124] zice: Dacă nu știi pentru care din două lucruri trebuie să te decizi, atunci mai bine să nu decizi, ci așteaptă! – Această zicere ocultă are, desigur, propriile sale două aspecte, ca fiecare zicere de acest fel! Rezultă din aceasta că trebuie să ne maturizăm pentru decizie, să ne educăm pentru a fi maturi. Eul ia deciziile. Cu cât mai matur devine, cu atât mai corecte decizii va lua, un proces cu atât mai intens de ardere are loc. Eul străbate ca și cu foc corpurile inferioare și le arde treptat. Se separă atunci focul, în foc mort și foc viu. – Este important cu ce impresii este înconjurat omul.
O mare forță, o trezire a unor forțe somnolente înseamnă pentru elevul rosicrucian următoarea zicere, care i-a fost dată pe o anumită treaptă a inițierii:
Tinde către foc... *
* Formularea completă, a se vedea p. 314-315 și 330. Suportul de text are aici în rândul 5 adaosul: „(Pune foc la foc)”.
Focul alb, galben, negru trebuie câștigate iarăși înapoi.
Aurul este adus în corelație cu Sorele, argintul cu Luna.
Aceste considerații trebuie să trezească sentimente și trăiri și nu trebuie înțelese doar cu rațiunea, ci cu sufletul.
* * *
Omul stă acuma pe Pământ, scindat în masculin și feminin. Noi am urmărit evoluția sa prin stările planetare până la Pământ. Am văzut care manifestații cosmice au fost organizate pentru a-l face ce trebuie el să devină: o entitate cunoscătoare, cunoscătoare de sine și de originea sa; și cum, prin intermediul acestui lucru, învață să cuprindă în același timp țelul devenirii sale. Entități divine dintre cele mai nobile conduc evoluția spre mântuirea întregului. Acestea sunt entitățile creatoare pentru cosmosul nostru.
Pe Saturn, elementul căldură-foc era un element pentru sine, o stare materială fină, despre care nu ne putem face nicio reprezentare fizică, mai fină decât gazul și aerul, o stare cum este astăzi căldura sângelui nostru. Din aceasta se constituia fundamentul pentru trupurile omenești de atunci. Entități spirituale îl înconjurau pe acest Saturn ca o mantie, printre ele spiritele formei. Acestea au trecut și ele printr-o dezvoltare. Pe Saturn aveau drept componente inferioare un trup ce se poate compara cu trupul actual eteric al omului. Apoi aveau trupul astral, Eul, Sinea spirituală, Spiritul vieții, Omul-Spirit și o componentă care este cu un grad mai sus decât ceea ce poate omul să atingă. Aceste spirite ale formei iradiază înăuntru dinspre mantia saturniană materie fertilizatoare, seve de viață, ca o ploaie fertilizatoare, continuă. Saturn nu păstrează această iradiere, ci o aruncă precum o oglindă înapoi, așa cum Pământul adună ploaia și o lasă din nou să se ridice sub formă de aburi. Spiritele formei își oglindeau propria imagine în masa de foc a lui Saturn, iar omul devine deja aici o oglindire a dumnezeirii. Mitul despre Cronos și Geea, consoarta sa, povestește: Saturn își înghite copiii*.
* Corelația dintre mit și evenimentul de pe Saturn rezultă din următoarele afirmații din prelegerea ținută cu puțin timp înainte (Berlin, 29 februarie 1908), în Acțiunea entităților spirituale în om (GA 102): „Pe vechiul Saturn era așa, că forțele dătătoare de viață radiau înăuntru, erau aruncate înapoi și preluate din nou de mantia, de atmosfera lui Saturn. În vechea mitologie greacă, sfera caldă a lui Saturn era numită «Geea», iar atmosfera «Cronos». Priviți acum asupra mitului: în continuu iradiază înăuntru forțele dătătoare de viață de la Cronos asupra Geei, pe Saturn, și merg iarăși înapoi, sunt absorbite. Cronos este cel care își înghite tot mereu propriii săi copii!”
În al doilea rând: pe Soare spiritele formei radiază trupul lor de viață cu totul înăuntru, el nu mai este radiat înapoi, premisele ființei umane se întrepătrund cu el. Înainte, spiritele formei și-au oglindit copia, acum ele străbat aceste imagini cu propriile forțe de viață, ele își cedează trupul lor eteric. Acum au trupul astral drept componenta inferioară și adaugă în sus încă o altă componentă. Acest trup astral al spiritelor formei este purtător de lumină astrală, care se exprimă de jur-împrejur în pasiuni ca scânteierea fulgerului. Aceste afecte cosmice sunt Titanii din mituri, care creează în pasiuni. Prin intermediul acestor pasiuni care acționează din afară, din cercul de aer asupra Soarelui, are loc arderea – procesul sulfului.
În al treilea rând: pe Lună își depun spiritele formei și trupul lor astral și păstrează Eul drept componenta inferioară. Ele adaugă pentru aceasta în sus încă o componentă, a zecea componentă. Spre afară formează o seamă de Euri. Prin spațiu acționează aceste spirite ale formei din afară spre înăuntrul Lunii cu Eurile, adăugând la premisele umane trupul astral. Tot ce au oamenii a curs jos din mediul cosmic, este jertfa acestui mediu cosmic.
În al patrulea rând: acuma vine starea pământească. Omul își formează, în premisa pământească, trupul din elementele Pământului. Vin încoace înaltele entități solare; spiritele formei își jertfesc din nou, cu totul, componenta lor inferioară, Eul. Ele păstrează pentru sine apoi Manas, Sinea spirituală, înțelepciunea unduitoare a lumii, drept componenta inferioară. Aceasta ne înconjoară drept cea mai inferioară componentă a spiritelor formei. În această viață de înțelepciune a spiritelor formei trăim, țesem și existăm noi.
Omul primește Eul. Mai întâi el se apropie din cosmos către Pământ. El acționează deja asupra corpului fizic care ia naștere, mai întâi străbătând prin trupul astral ce învelește precum un acoperământ trupul omenesc în curs de devenire. Acest lucru are loc cam în timpul lemurienilor. Trupul omenesc era pe atunci încă foarte moale, o masă cu totul moale, străbătută de curenți magnetici. În aceasta a luat ființă, prin influența Eului care se apropia, ceva ca un fel de răsfrângere înăuntru. O percepție vagă începe, ce se deschide tot mai mult înspre afară. Înainte, omul avea un fel de percepție vagă înspre înăuntru, prin intermediul căreia putea să perceapă alți oameni, animale și sufletele lor de grup.
Rahitismul la copii poate fi ameliorat prin concepții geometrice juste. Aici se repetă situația prin care treceau oamenii pe atunci.
Acum se dezvoltă treptat în om plăcerea sau neplăcerea față de ceea ce îi apare omului din afară: Eul acționează asupra trupului astral; glandele, ceea ce este desemnat ocult drept elementul-apă, provoacă simțirea de simpatie și antipatie.
Acuma vine acțiunea vehementă a spiritelor luciferice. Ele radiază forțe joase înspre lăuntrul omului, pentru că nu și-au maturizat Eul lor pe Lună într-atât de mult încât să îl poată depune. Ele se străduiesc să facă pe Pământ ceea ce ar fi trebuit să se întâmple pe Lună. Trupul astral uman era expus față de aceste ființe: spirite-Eu, ce nu se ridicaseră la starea spiritelor formei, radiau spre înăuntru forțe joase, care provocau faptul ca acest trup astral să decadă într-o parte mai înaltă și una mai joasă. Prin intermediul spiritelor formei, omul a dobândit Eul predispus la altruism, iar prin spiritele luciferice, Eul predispus la egoism, la dorința pentru lucrurile lumii exterioare. Dorința acționează asupra nervilor, îi configurează până devin organele senzoriale exterioare (aer, trup astral). Acest lucru acționează asupra trupului eteric: acesta dobândește, datorită acestui fapt, forța de a vedea înspre afară, el deschide simțurile spre afară. Omul cunoaște ce este pentru el bun sau rău. Acest lucru a fost în prima treime a epocii Atlantidei. În fine, Eul cuprinde trupul fizic în ultima treime a epocii Atlantidei. Treptat este reconfigurat prin acest lucru trupul fizic în așa fel, încât înfățișează configurația actuală. Acum, de abia, învață omul să cunoască cu adevărat lumea exterioară. Noi avem acum trupul astral, eteric și fizic, care au fost deschise prin intervenția vehementă a Eului. Cele trei componente sufletești se formează prin munca Eului, dinspre înăuntru spre afară. Prin aceasta este omul chemat la colaborare în cadrul operei divinităților.
Așa cum mai înainte Eul se afla în jurul nostru, apoi a pătruns în noi și acționează în noi drept Dumnezeu, așa este răspândită în jurul nostru componenta actualmente cea mai de jos a spiritelor formei: înțelepciune Manas.
Prin intermediul Eului putem să dezvoltăm mai întâi înțelepciune omenească, dar în jurul nostru este răspândită în cosmos înțelepciunea dumnezeiască. Ceea ce omul trebuie să dobândească treptat este răspândit, tăinuit în lumea care ne înconjoară. Iar de această înțelepciune a dumnezeirii vom fi împliniți noi înșine, atunci când Pământul își va fi atins țelul evoluției sale, prin faptul că în noi este activ Dumnezeul din om, Eul. Înțelepciunea aparține de componentele spiritelor formei, înțelepciunea este la ei același lucru care este la noi trupul fizic. Lumina înțelepciunii este veșmântul dumnezeirii. Apoi vine spiritul vieții! Și tocmai așa cum acele spirite nobile au revărsat în noi al lor Manas, tot astfel dobândim ca următoare componentă trupul vieții – Buddhi. În mediul înconjurător al Pământului nostru și legată de el se află o ființă nespus de nobilă, a cărei cea mai de jos componentă este Buddhi, ce reprezintă pentru această ființă același lucru pe care îl reprezintă pentru noi trupul fizic. La un anumit punct al evoluției pământești întâlnim această entitate ce picură în om forțele spiritului vieții. Acest lucru este de o importanță esențială pentru Pământ și pentru toate evoluțiile planetare ulterioare. Iar această picurare a acestei componente în oameni a avut loc la Misteriul de pe Golgotha.
Cum ajunge omenirea în situația ca ceea ce a fost picurat atunci în Pământ și în om, drept acțiune din mediul înconjurător, să primească ea treptat și să câștige?
Prin intermediul deciziei și hotărârii juste, spune învățătorul rosicrucian; printr-o decizie ce nu este provocată prin intermediul Eului inferior, supus greșelii, ce este străbătut de dorință, printr-o decizie ce nu poate fi făcută reversibilă, ce produce karma și modificarea acesteia. Această decizie ce pornește din acel Eu pe care ni l-au dat spiritele formei pline de înțelepciune, stă în corelație justă cu organul Eului, focul, care străbate totul. Confucius spune: „Dacă nu te poți decide pentru sau împotrivă, atunci mai bine lasă!” – Aici oscilează omul între acel Eu care provine de la spiritele formei și acel Eu care provine de la spiritele luciferice. Această propoziție este însă doar pentru esoteriști, căci altfel s-ar întâmpla puține în lume și nu ar fi dobândite niciun fel de experiențe. Învățătorul rosicrucian, după ce elevul a întrebat:* „Cum găsesc decizia justă care provine din Sinea mea superioară? Cum găsesc calea către Sinea superioară?”, spune: „Găsește locul ce este liber de tot ce este personal!” – Elevul: „Unde găsesc acest loc?” – Învățătorul: „În Eul tău, ce vrea fără sine, care gândește fără percepție senzorială.” – Elevul: „Cum pot să vreau fără sine și să gândesc fără percepție?” – învățătorul: „Să vrei fără Eu și să gândești în afara sinei tale!” Acest Eu ia decizii și hotărâri, iar prin acestea este provocată reconfigurarea Pământului. – Dezvoltarea, în fapt, mai departe a omenirii, a Pământului și a cosmosului are loc prin decizia justă a acestui stăpânitor interior din om. El trebuie să dea inițierea pentru deciziile și hotărârile luate cu lejeritate, juste, deci corespunzătoare cu evoluția, ce îl îndeamnă pe om către faptele sale.
* A se vedea, privitor la aceasta, însemnarea lui Rudolf Steiner de la p. 330 ș.u., și ora din 5 iunie 1908.
Aici, însă, omul nu poate să acționeze doar sub influența impulsurilor înțelepte pe care le datorează spiritelor formei, pentru aceasta este nevoie de un alt impuls, prin care omul este capacitat să configureze spiritul vieții sau Buddhi. Acest impuls vine la fel, ca și celelalte, din mediul înconjurător. Din spațiul lumilor se revarsă încoace iubirea cosmică, al cărei purtător este spiritul christic cu Misteriul de pe Golgotha în aura, în atmosfera Pământului. Iahve, sinteza spiritelor înțelepciunii, împreună cu Christos, nobilul spirit al iubirii, își împart de acum începând misiunea Pământului. Iahve îi predă spiritului iubirii misiunea deosebită a Pământului, dezvol-tarea iubirii. Ceea ce a existat până atunci drept iubire pe Pământ este doar preșcoala pentru iubirea pur spirituală, la care omul trebuie să se înalțe. Această iubire va fi elementul creator pentru Jupiter, iar acesta poate să ia naștere doar atunci când oamenii permit revărsarea în faptele lor a faptei de pe Golgotha, prin cunoaștere și trăire. Astfel s-au retras spiritele înțelepciunii (Iahve și cetele sale) și au acționat în continuare din afară, din împrejurime. Ei au devenit spirite ale timpurilor de parcurs, acționează în jos dinspre celelalte corpuri cerești. Prin ele nu a putut fi dobândită adevărata experiență pământească, forța acționatoare a iubirii, care formează, creează (basmul lui Goethe [Nota 125]). Acea taină, pe care trebuie să o aibă o ființă pentru a maturiza fructele iubirii, le era ascunsă. De aceea se spune în ocultism: ele și-au ascuns chipul lor în fața misteriului acelei ființe care a trebuit să îndeplinească această faptă cosmică, mielul mistic [Nota 126]. Taina mielului este să elibereze trupurile de Pământ prin forța acționatoare a Eului străbătut de el. Marea jertfă, misteriul mielului, a devenit punctul central al evoluției pământești, axul în jurul căruia se învârte totul.
Astfel avem în evoluția Pământului doi curenți care pătrund: unul care acționează din afară ca revărsare înăuntru a spiritelor înțelepciunii, iar altul acționator dinăuntru ca revărsare a iubirii ce apare nouă la Misteriul de pe Golgotha. Iar spiritele înțelepciunii acționează astfel împreună cu spiritul iubirii, încât îi lasă acestuia în grijă omul în parte, între naștere și moarte; pentru ele iau conducerea individualității ce trece prin încarnare.
Astfel, prin aceasta omul pe suprafața Pământului este sub conducerea spiritului iubirii, Christos. Omul își trăiește viața pământească într-un trup construit din elementele Pământului. Nu ar putea spiritele înțelepciunii să îl elibereze pe acesta, adică să îl spiritualizeze. Ele au putut să îl construiască în mod înțelept. Fructul dezvoltării Pământului va fi forma omenească spiritualizată prin fapta de iubire a lui Christos, ce va fi o copie a imaginii lor originare. Înaintea acestui misteriu, spiritele timpurilor de parcurs își acoperă chipul în smerenie. Prin Christos va veni criza de pe urmă [?] care este reînvierea, spiritualizarea cărnii, adică a materiei. Începând de la Misteriul de pe Golgotha, el a luat în mâinile sale evoluția Pământului, și anume în așa fel încât el acționează în fiecare personalitate în parte. Aici acționează împreună cu entitățile luciferice, ce îi aduc omului libertatea. În libertate trebuie omul să-și găsească drumul spre iubire. Mai întâi acționează în om înțelepciunea ca lumină a cunoașterii; noi ne aflăm încă în miezul acestei munci. Ea îl conduce pe om, atunci când va fi cu totul străluminat de înțelepciune, spre a fi străbătut de căldură cu forța iubirii. Înțelepciune dogorind de iubire va fi adevărata cunoaștere christică a viitorului. Iar ea va conduce omul și în conviețuirea socială către acele fapte ce vor crea viitorul.
Această forță cosmică, universală de iubire, unde a trăit ea mai întâi pe Pământ? În sângele care pulsa prin trupul lui Iisus din Nazareth. Sângele acesta era astfel, de fapt, întru totul câmpul fizic de acțiune a lui Christos – cele trei trupuri, trupul fizic, cel eteric și cel astral, El le-a preluat de la Iisus din Nazareth, sângele era cu totul al Său propriu, era întru totul pătruns de pulsația spiritului Său, de focul forței Sale cosmice, universale de iubire. Acest sânge s-a jertfit Pământului și tuturor oamenilor pământeni. Acest sânge trăiește mai departe în mod eteric în atmosfera Pământului. Acest foc de sânge acționează asupra tuturor oamenilor care voiesc să-l preia, care tind către el, care îl caută. Trupul și sufletul și spiritul omului trebuie să-l preia treptat. Copiii omenirii, cunoștințele omenirii, trebuie să fie străbătute de dogoarea focului acestuia și să-l facă născătorul faptelor ce duc la îndeplinire progresul Pământului. Va muri focul inferior, saturat de pofte ale sângelui, va reînvia în acest foc de lumină ceea ce este superior, Christos în om. Pe Saturn nu exista încă lumină, el era negru; pe Soare radia înăuntru lumină, a devenit dogoritor, galben. Pe Lună nu exista încă sânge roșu, nu putea încă să fie sânge roșu; străluminată de înțelepciune, alb-argintie era lumina înțelepciunii de pe Lună, așa cum e acum lumina Lunii care licărește pe o suprafață de apă. Pe Pământ, Eul, sângele roșu, este străbătut de raze cu foc de iubire, purtătorul cunoștințelor pline de înțelepciune ale omului, prin care el trebuie condus către faptele sale pământești. El va cunoaște influențele solare și pe cele lunare, raportul just al Pământului și al oamenilor pământești față de el. Focul Eului său va străbate totul, el va putea avea o privire generală asupra căii devenirii sale, prin intermediul cunoașterii: în privirea retrospectivă înțeleaptă asupra trecutului, el va vedea cum el este lucrarea divinității; în privirea prospectivă asupra viitorului, el se va cunoaște drept unealtă a divinității în toate componentele sale ființiale străbătute de dogoarea focului christic, în Eu, în trupurile astral, eteric și fizic.
Acesta este denumit de rosicrucieni focul filosofic împătrit.
* * *
O zicere puternică pentru rosicrucienii aflați pe o anumită treaptă de dezvoltare:
Tinde către foc ... (a se vedea p. 314 ș.u. și p. 330)
Privirea, percepția senzorială acționează din exterior asupra corpului, fizic – pământ. Rahitismul la copii poate fi ameliorat prin observații geometrice potrivite (exersate). Simpatia și antipatia acționează asupra vaselor glandulare (corp eteric) – apă.
Dorința acționează asupra nervilor, organul astralului – aer.
Decizia, care nu poate fi făcută reversibilă cum e cazul cu toate celelalte lucruri, care produce karma, stă în legătură cu sângele, cu organul Eului – foc. „Dacă nu poți să te decizi pentru sau împotrivă, atunci mai bine lasă.” – spune Confucius. Dar pe de altă parte trebuie să învățăm să ne decidem just. Prin decizie este provocată reconfigurarea Pământului, continuarea în fapt a dezvoltării are loc prin intermediul deciziei.
Christos a preluat de la Iisus, timp de trei ani în preumblarea Sa pe Pământ, trupul fizic, cel eteric, cel astral; în acestea a pătruns Christos cu Eul său și astfel se afla în sânge întru totul, de fapt, acțiunea lui Christos. Acesta era în întregime al său propriu. De aceea joacă sângele lui Christos marele rol.
Prin intermediul Eului trebuie prelucrate treptat toate mădularele, „copiii” omului, trup: suflet și spirit, așadar prelucrate prin intermediul focului, coapte în foc, hrănite cu foc etc. În moarte este apoi ars ceea ce trebuie să dispară, iar restul devine cu atât mai viu.
Pe Saturn, „focul” era încă fără lumină – foc negru.
Pe Soare, focul s-a transformat într-unul ce avea lumină – și anume lumină galbenă –, de unde și foc galben.
Pe Lună, fluidul din entități nu erau încă sânge roșu, ci alb, așa precum la ființele atât de mult rămase în urmă – de unde și foc alb.
Pe Pământ, oamenii erau atât de avansați încât să poată ține în lăuntru chiar și căldura, ce era pe Saturn în afară, în sângele roșu – de unde și foc roșu.
Argint și aur sunt reprezentanții influenței Lunii și a Soarelui, torțele care trebuie să fie prelucrate și limpezite prin intermediul focului Eului.
Rezultatul care este atins, atunci când cele patru membre, trupurile fizic, eteric, astral și Eu, sunt pătrunse în întregime de foc, este numit „foc filosofal”.
Facsimil din caietul de notițe al lui Rudolf Steiner, nr. arhivă 155
| Discuție între maestru și elev: | Discuție între maestru și elev. Facsimil din caietul de notițe al lui Rudolf Steiner, nr. arhivă 488 |
|
  |
A cincea rasă principală a noastră, cea postatlanteană, are sarcina să dezvolte Sinea spirituală [Nota 127]. Acest lucru are loc mai întâi în prima sub-rasă, cea indiană, prin faptul că Sinea spirituală se coboară în trupul senzației. În sub-rasa următoare, cea persană, Manas pătrunde prin sufletul senzației și pășește astfel într-un nou element, în elementul sufletesc. Acest lucru are drept urmare faptul că anumiți demoni care nu avuseseră înainte niciun fel de putere asupra omului, devin liberi și i se opun omului în mod dușmănos. În această rasă ia naștere demonologia; înainte nu era vorba în legende și mituri despre demoni. În cea de a treia sub-rasă, Manas se coboară în sufletul rațiunii, deci la egipteni, babilonieni, asirieni, semiți. O modificare deosebită nu apare, căci Manas rămâne în același element din cadrul sufletescului. În cea de a patra sub-rasă, la popoarele greco-latine, se dezvoltă Sinea spirituală în cadrul sufletului conștienței, rămâne așadar și el încă în elementul sufletesc. Christos Iisus se coboară acum pe Pământ. El are forța să biruie demonii dușmănoși. De aceea se spune în Biblie că El l-ar fi legat pe satana pentru o mie de ani [Nota 128].
Apoi urmează a cincea sub-rasă a noastră, și acum pătrunde Manas iarăși într-un nou element. El începe să se desfășoare în propriul său element: Sine spirituală în sine spirituală. Prin aceasta devin libere și noi puteri dușmănoase, pe care omenirea nu le cunoștea înainte de aceasta. Și anume, vin acești dușmani din propriul piept al oamenilor: Oamenii se împiedică reciproc, prin faptul că se influențează reciproc atât de puternic ca niciodată înainte în evoluția omenirii. Un caz, ce fost cercetat ocult, poate să fie un exemplu despre acest lucru.
Patru oameni trăiau împreună. Primul nu era întru totul normal, era cam slab de minte, nebun. Al doilea era considerat un om foarte talentat, era productiv, acționa spre afară. Al treilea era un așa-zis om obișnuit; al patrulea, un om cu adevărat supradezvoltat, care însă nu avea darul să se poată exprima. Cum arată acuma situația privită din perspectivă ocultă? Primul are o voință foarte slabă, dar este de altfel predispus foarte normal. Aparentul om obișnuit, numărul trei, în schimb, este zguduit în interior și revarsă aceasta asupra primului în așa fel, încât de fapt starea sufletească a celui de-al treilea se exprimă la primul. Cum e situația la omul al doilea, cel înzestrat, productiv? Acesta are, de fapt, doar înzestrarea de a putea exprima ceva. Conținutul valoros din tot ce exprima el era o transpunere a cunoașterii și a forțelor înțelepciunii celui de-al patrulea, care însă nu avea darul să se poată exprima. Dar dacă îngăima vreodată o propoziție, atunci în aceasta anume erau conținute mult mai multe forțe adevărate decât în vorbele briliante care se revărsau de la numărul doi și care îi impresionau atât de mult pe oameni.
Sarcina omului din vremea actuală este, așadar, să se elibereze tot mai mult de influențele opritoare ale mediului său și nici el însuși să nu permită să plece de la el astfel de influențe. Omul trebuie să devină din ce în ce mai liber. Din propria sa voință liberă trebuie omul să recunoască și să realizeze legile eterne ale binelui. Doar omului care este liber în interior i se revelează lumea spirituală. Dacă unii elevi esoterici sunt de părere că în orice moment al zilei percep voci din lumea de dincolo, care le strigă ce au de făcut, atunci asta este o mare autoiluzionare. Acolo unde este vorba de lucruri ale vieții zilnice, acolo maeștrii tac. Numai acolo unde omul se ridică deasupra existenței sale către marile legi ale lumii, acolo unde este vorba despre evoluția lumii a omenirii lasă ei să le fie auzit glasul. În cercul său mic trebuie omul să învețe să devină cu totul liber, cu totul autonom, pentru a putea păși drept ființă liberă, conștientă de sine în lumea spirituală; căci numai așa poate el să devină un membru folositor în evoluția omenirii.
Pe treptele timpurii de dezvoltare, omul poseda vedere și cunoaștere spirituală. Corpul său era un fel de loc de odihnă pentru el, în care putea să doarmă și să-și piardă conștiența în timp ce se afla în acesta. Atunci când entitatea a devenit tot mai conștientă în fizic, a scăzut vederea și cunoașterea spirituală. Când, în sfârșit, omul a devenit interesat de lucrurile din jurul lui, de fenomenele fizice, iar conștiența sa era în fizic, vederea și cunoașterea spirituală s-au pierdut cu totul. Dacă omul nu ar fi dobândit un astfel de interes pentru fizic, pentru lumea exterioară, atunci fizicul nu ar fi devenit pentru el un văl atât de dens; ar fi mai transparent, iar el ar fi capabil să cunoască și să vadă lucruri spirituale. Datorită interesului pentru mediul material (substanțial), s-a întins în fața privirii sale un văl, pe care nu-l poate străpunge ușor.
Acest interes pentru aparițiile senzoriale exterioare este numit în ocultism „Aestimatio”, și se spune că „Aestimatio” ar fi otrava ce aduce moartea. El trage deoparte conștiența despre existența continuată a Eului și aduce astfel cu sine conștiența despre naștere și moarte. El șterge conștiența Eului sau amintirea continuării vieții. Conștiența nu este permis să fie cu totul scoasă în afara mediului exterior, căci altfel nu ar lua cu sine esența din ceea ce câștigă prin intermediul experiențelor exterioare. Același lucru este cazul cu imaginația. Ea nu este permis să fie cu totul inactivă, ci omul trebuie să fie capabil să-și orienteze conștiența asupra faptei sau a unui tablou după cum voiește (arbitrar). Omul nu ar fi capabil să își ridice mâna, dacă nu și-ar putea reprezenta aceasta figurativ în gânduri, dacă nu și-ar putea imagina. Când își ridică mâna, atunci sunt prezente simultan imaginea și fapta. Atunci când începe să-și reprezinte imagini, să-și imagineze, fără să exercite vreo faptă, adică atunci când își unește conștiența sa cu imaginea reprezentată, atunci își va redobândi forța de a vedea lucruri spirituale; el va putea atunci din nou să vadă astralul. Această treaptă se numește „Imago”.
Atunci când sufletul atinge pacea deplină sau liniștea, în așa fel încât să își păstreze pacea ei deplină, indiferent ce experiențe exterioare s-ar putea apropia de el, atunci conștiența va fi capabilă să străbată vălul „armoniei sferelor”, al muzicii sferelor. Asta se numește „Transmutatio” prin inspiratio sau „incantatio”.
Atunci când s-au format glandele pe Soare, lucrul acesta a avut loc printr-un proces asemănător cu cel ce se desfășoară în corpul nostru atunci când cineva se gândește la o mâncare, iar acest lucru provoacă glandele salivare și glandele secretă salivă. În același mod i-au fost încorporate glandele corpului fizic la entitățile aflate în dezvoltare pe Soare, prin intermediul entităților superioare, despre care am putea spune că gustau mediul și secretau substanța glandelor, ce era preluată de trupurile fizice.
Glandele de deasupra rinichilor, ce sunt legate cu aceștia, secretă o substanță ce este necesară pentru formarea oaselor. Pancreasul este aici pentru a transforma zahărul în substanțe ce sunt necesare pentru hrănirea corpului. Secreția glandelor este un proces indus prin intermediul proceselor sufletești.
Atunci când omul trăia în astral sau conștiența imaginativă, atunci când spiritul său putea să se deplaseze aleatoriu în regnurile spirituale, unele entități au rămas pe această treaptă. Această treaptă a rămas, am putea spune, cristalizată în ei, iar păsările reprezintă acest lucru într-o formă cristalizată; păsările, ce au un ochi atât de minunat, ca de exemplu vulturul, au cristalizată vederea astrală. Mamiferele au cristalizat treapta de pe când omul încerca să-și stăpânească mișcările corpului. Aceste animale au atins acest lucru doar parțial și au rămas, de aceea, staționare pe o treaptă inferioară de evoluție.
* * *
Prin ce anume este omul separat de percepția lumii spirituale? Așa cum stă omul astăzi în fața noastră cu Eu, trupurile astral, eteric și foc, el nu era întotdeauna. De abia treptat s-a format acest lucru.
Eul omului, ce trăiește astăzi în cele trei învelișuri, era înainte în afara acestora. El era cu totul în lumile spirituale, nu percepea ca astăzi, mediat prin cele trei corpuri, un mediu exterior fizic, ci percepea lumea spirituală și entitățile sale. Era el însuși o entitate spirituală și trăia cu entități spirituale în această lume spirituală. Lumea exterioară fizică s-a format doar treptat; atât cât era din ea nu exista încă pentru Eu. Naștere și moarte nu existau încă. Pe parcursul procesului de densificare a Pământului au luat apoi naștere mai întâi corporalități ușoare, fine. Această entitate spirituală om, adică acest Eu, a perceput depunerea corpului său sau dobândirea unui altuia în același fel ca și cum am îmbrăca sau am dezbrăca o haină. Conștiența acestui om spiritual nu se modifica prin intermediul acestui lucru. El privea înapoi în starea dinaintea coborârii într-un nou corp, astfel încât simțea: acest corp este pentru mine ca ceva opritor. Atunci când îl dau jos, atunci mă simt eliberat de acest lucru opritor. – Lumea exterioară ce se densifica era și ea ceva străin pentru el, sufletul nu participa pentru început la ea. Apoi s-a modificat atitudinea omului față de lumea exterioară. Interes avea față de ea prin faptul că o lăsa să acționeze asupra lui cu organele care se deschideau dinspre corporalitatea sa, ce se densifica din ce în ce mai mult. El a început să audă, să pipăie, să miroasă, să guste și așa mai departe, și a făcut datorită acestui lucru din lumea exterioară chestiunea sa proprie. Prin acest lucru i-a dispărut conștiența anterioară a Sinei în lumea spirituală. Cu cât mai mult ajungea să se identifice cu învelișurile sale, cu atât mai mult dispărea pentru el lumea spirituală. Menținerea noului corp era tot mai mult un început pentru el, depunerea acestuia, un sfârșit ce îl smulgea din lume, pe care o percepea treptat ca fiind a sa. În toate școlile secrete era, de aceea, întotdeauna valabil cuvântul: „«Aestimatio» este otrava ce a adus moartea.”
„Aestimatio” este primul văl ce separă Eul de lumile spirituale.
Al doilea văl ce separă Eul de lumea spirituală – așa i se spune elevului în toate școlile secrete – acela ți se va arăta atunci când înveți să fii atent în mod intim asupra ceea ce nici nu iei în considerare ca om cu totul obișnuit. Orice mișcare pe care o execută omul atunci când ridică, spre exemplu, mâna, întinde piciorul, acestea sunt reflectarea unor mișcări spirituale, aceasta este o reflectare, o Imago a unui proces spiritual. În spiritual – în mod cu totul inconștient pentru omul de acum, deoarece acest spiritual trăiește în adâncurile subconștiente ale ființei sale – se află mai întâi această mișcare. De abia apoi mâna o execută. Altceva este cu mișcările din reflex. Dacă, spre exemplu, eu închid ochii pentru că zboară o muscă spre ei, atunci asta e o mișcare ce provine din aceeași forță din care, spre exemplu, măzărichea se învârtejește în jurul unei alte plante. – „Imaginatio” a omului se trăiește pe sine în mișcările corporale. Înainte era altfel. Pe când omul mai trăia cu totul în lumea spirituală, el acționa tot în așa fel în această lume spirituală încât putea să influențeze alte ființe prin a sa „Imaginatio”. În trupul său, el se cobora doar pentru a se odihni în el în vreun colț de pe planeta noastră. Acțiunea sa propriu-zisă se desfășura în lumea spirituală drept „Imaginatio”. Această „Imaginatio” este folosită acum de om pentru a o lăsa să se reverse drept mișcare exterioară în corporalitate. Prin aceasta el trage cel de-al doilea văl în fața lumii spirituale.
Prin intermediul „Aestimatio” și „Imaginatio” este reținut omul de la percepția lumii spirituale, astfel încât trupul fizic și cel eteric acționează împreună.
Este greu de descris cum este separat trupul eteric de lumea spirituală. Toate procesele glandulare sunt procese ale corpului eteric. Ele produc anumite secreții prin care sunt făcute posibile procesele de viață. Secreția din glandele salivare pregătește hrana pentru digestie. Secrețiile rinichilor și ale suprarenalelor au ca efect faptul că omul își poate construi structura sa osoasă în felul în care are nevoie de ea pentru existența sa pământească. Acum, forța ce provoacă aceste secreții este întru totul o forță spirituală. Acest lucru putem să ni-l lămurim pe baza următorului proces: un om aude de o mâncare ce îi place în mod deosebit. Îndeosebi la un om primitiv se secretă atunci saliva în gură, fără ca să savureze mâncarea. Pofta de mâncare, ce apare în gândul despre ea, provoacă procesul. Noi știm că pe vechiul Soare se dezvoltau organele glandelor. Aici acționa această forță spirituală afară, se revărsa din afară această forță; entitățile spirituale gustau aici, am putea spune, în permanență. Numim această forță spirituală ce este activă aici „Incantatio”. Omul pământesc a tras în sine forța „Incantatio” în antipatia sau simpatia sa, iar în acest fel a tras cel de-al treilea văl în fața lumii spirituale.
Învățătorul îi dă elevului îndrumările pe care trebuie să le urmeze dacă vrea să găsească drumul înapoi. El îi arată cum se pot face transparente aceste trei văluri, astfel încât ele să nu mai învăluie lumea spiritual-sufletească, și cum se poate găsi din nou drumul înapoi la aceste lumi, prin intermediul forței lor. Atunci îi spune învățătorul elevului ceva, adică învățătorul nu spune, dar elevul aude în propriul său suflet, dacă ascultă înăuntrul său, care răsună cam așa: Tu stai cu sufletul tău în fața lumii exterioare. Aceasta vorbește cu tine prin simțurile tale. Tu trebuie să o cunoști în valoarea sau nonvaloarea ei. Nu este permis să-i întorci spatele, căci ea este o parte din întreaga lume și își are valoarea ei, ca parte a întregii lumi. Trăiește lumea exterioară, ascultă cu atenție la ceea ce vrea să îți spună! Căci este ceva spiritual, ce prin trăirea lumii exterioare tu ai să-i dai în calitate de om cosmosului și întregii lumi. Trăirea justă a lumii exterioare o ai tu de dat înapoi către lumea spirituală drept îmbogățire a întregii ființări a lumii. Aici, însă, trebuie să ia naștere în tine o forță interioară, în care trebuie să te cufunzi cu totul și cu totul. Această forță se numește liniște.
Maestrul Eckhart [Nota 129] vorbește despre atitudinea sufletului [Nota 130] față de lumea exterioară astfel, încât spune: Sufletul trebuie să utilizeze simțurile corpului fizic în așa fel cum se utilizează o ușă. O deschidem, trecem prin ea și o închidem iarăși. Atunci suntem în afara ușii. Iar dacă ne-am îndeplinit chestiunile din afara ușii, atunci trecem din nou prin ea înăuntru, în propriul spațiu interior. Așa este cu omul și cu lumea exterioară. Afară este zgomotul lumii exterioare. Dacă tu o părăsești și pătrunzi în interiorul tău, atunci găsești liniștea.
Dacă ai vrea să zgâlțâi tot mereu de clanța ușii, atunci acest lucru ar fi o dublă mișcare, aceasta ți-ar aduce neliniște și nu ai putea nici să cunoști just lumea exterioară, nici nu ai ajunge la comportament-just al sufletului tău față de această lume exterioară. Tu trebuie sa transformi „Aestimatio”. În liniștea interioară îți va apărea prețuirea justă a celor ce trebuie să le primești drept esențial din partea lumii exterioare în dar. Iar neesențialul, ceea ce este desemnat drept zgomotul zgâlțâitului de ușă, trebuie să înveți să îl distingi de acest esențial.
Esențialul, pe care îl poate trăi omul din lumea exterioară și numai din ea, este darul pe care îl ai tu de adus înapoi în calitate de om către lumea spirituală, drept mulțumire pentru faptul că ai avut voie să trăiești în această lume exterioară. Dacă înveți să trăiești în acest esențial, atunci îți este pusă prin acest lucru cheia în mâna ta, pentru a dobândi valori eterne în lumea exterioară, ce înving moartea.
Astfel este transformată „Aestimatio” în cunoașterea acelui lucru pe care lumea exterioară ți-l poate da drept forță interioară ce poate fi dezvoltată doar atunci când, în liniște interioară, absolută, învață sufletul să se comporte față de lumea exterioară. „Aestimatio” este transformată în cunoaștere.
Aceste capacități interioare de cunoaștere conduc elevul acum mai departe. El a învățat să lase impresiile din lumea exterioară să se apropie de el într-un mod determinat de el însuși. El depune treptat primul văl, pe care Eul l-a tras în fața lumii spirituale prin intermediul „Aestimatio”. El cunoaște și acest Eu drept ceva ce trebuie să crească mai sus de sine însuși. El învață să distingă între propria sa trăire-de-eu și o trăire-de-eu ce se simte unită cu ceva pur-uman și cu întreaga umanitate, ce se simte ca o parte a întregii umanități. El învață să își mute punctul central al trăirii sale de Eu în interiorul său. El ascultă vocea interiorului său. Pe aceasta poate să o audă doar prin liniștea profundă pe care a creat-o în sine. Zgomotul diurn a amuțit în el, el a închis ușa sufletului său în fața lui. Liniște, tăcere adâncă este în el. Este singur cu gândurile sale, așa cum era înainte împreună cu lucrurile în spațiu. El învață treptat să înțeleagă ființa interioară a tuturor acestor lucruri. El învață să înțeleagă cum au luat ele naștere în diversitatea lor prin intermediul sunetului creator al dumnezeirii, care suna din afară înăuntru în substanța de gânduri a lumii, în înțelepciunea dumnezeiască de lumină a Lunii, dând formă, creând formă. Fiecare formă de afară el o urmărește palpând, am putea spune, interior, el urmărește în trăire lumea creatoare, cosmică a sunetelor. Iar propria mobilitate interioară devine pentru el o reprezentare a acelei forțe dumnezeiești creatoare. Așa pătrunde el înainte, pentru a topi al doilea văl pe care și l-a țesut în fața lumii spirituale. – Imago se transformă în trăirea sa interioară în „Imaginație”, adică în capacitatea de a cunoaște forța divină de creație, viu-ființială ce întâmpină sonor sufletul dinspre lucrurile din afară. I se deschide încetul cu încetul un ton interior, prin care lucrurile îi spun numele propriu lor. Pe acesta el îl aude cu sufletul. Elevul pătrunde înainte, pentru a transforma cel de-al treilea văl: pe „Incantatio” el o transformă în inspirație. Atunci tonul interior devine cuvânt interior. Acest cuvânt interior este o exprimare vie, plină de sens din lumi spirituale în sufletul elevului. Acestea sunt forțe vii, ce se revarsă în suflet din lumea spirituală, ce îi transmit ceva în mod spiritual.
Toate adevărurile mai înalte sunt atinse printr-o astfel de exprimare interioară. Acest lucru omul poate să-l aibă doar atunci când ascultă eliberat de simpatie și antipatie, eliberat de critică, liniștit și dăruit față de acel lucru ce îi vine în acest mod din lumile spirituale.
Tonul spiritual devine viață spirituală. Inițiere.
