Timpul nostru actual se află sub semnul reformei. Peste tot mișcări de reformă, strădanii de reformă. Nemulțumiți față de ceea ce există, ce este tradițional și nesatisfăcuți de experiențele realizate, oamenii caută să configureze, să formeze ceva nou și să își încerce în altceva mântuirea lor. Iar acest lucru trebuie să fie așa. Căci totul din univers, marele întreg, toate culturile, omul singular, – totul, totul se află în devenire, în dezvoltare; nu există nicio stagnare.
Cât de mari și de grozave sunt adesea ideile inițiatorilor de reforme în parte, dar cât de distorsionate și duse la extrem ajung ele să fie de către marea masă. Să luăm odată una din cele mai remarcabile mișcări de reformă ale noastre. Există o mișcare ce nu s-a mai observat în nicio epocă de cultură, care are asupra unora un efect foarte deconcertant: este „mișcarea feministă”. Pornirea de a co-participa la marile sarcini ale culturii și ale vieții sociale împinge femeia să se lupte pentru stimă și egalitate cu bărbatul. Ea nu mai vrea să acționeze, încătușată de condiții nesatisfăcătoare sau stând singură în lume, fără o muncă stimulatoare, fără o sarcină în viață. Nu, ea vrea să conlucreze în viața culturală, stând pe propriile picioare, cu aceleași drepturi ca bărbatul. Idealul minunat al unei casnice, pe care Schiller ni-l arată deja în poemul său „Clopotul” [Nota 216]: „Iar înăuntru lucrează gospodina cumpătată” tocmai că nu mai este pentru marea majoritate a lumii noastre femeiești un ideal. Dar cât de greșit înțeleasă și dusă la extrem este această pornire către autonomie și libertate, pentru că femeia nu a conceput faptul că nu doar autonomia în viața profesională face femeia liberă și autonomă sau că acțiunea volitivă nu cade în sfera libertății, ci că înainte de toate trebuie să devenim autonomi și liberi în interiorul nostru; că de-abia prelucrarea întregii noastre vieți sufletești, înnobilarea și limpezirea caracterului nostru ne fac o ființă autonomă liberă. Atunci, oricare ar fi condițiile exterioare, lucrul acesta nu are nicio mare influență.
Câștigarea autonomiei interioare îi dă femeii atunci și dreptul asupra libertății și autonomiei exterioare, și numai atunci poate ea să devină o colaboratoare a bărbatului, dar nu rivala sa. Calea pentru a ajunge la această adevărată autonomie interioară ne-o poate arăta doar știința spiritului. Orice altă tendință spre libertate nu conduce spre un țel înalt.
Să mergem într-un alt domeniu, în cel al metodei de vindecare naturală. S-a descoperit că multele îmbolnăviri ale timpului actual i se datorează vieții culturale actuale. Lupta pentru existență abia dacă îl lasă pe om să se liniștească, cu atât mai puțin să ajungă la însănătoșire. Datorită faptului că strămoșii noștri trăiau atât de mult în natură, în aer curat, neîngrădiți de îmbrăcăminte, cu o hrănire simplă, se crede că acest lucru ar fi fost decisiv pentru sănătatea lor. Iar pentru că știința medicinei nu mai găsește în multe cazuri ceea ce e corect, atunci se crede că o întoarcere la natură, o viață cu natura ar fi lucrul cel mai sănătos. Se ia pământ, apă, aer și căldură și se aplică în cele mai imaginabile cazuri. Dar într-aceasta nu se ia în considerare faptul că omul este o ființă individuală, care nu mai este înrudită cu toate elementele. La unii, băile de soare nu sunt deloc indicate; la altul pot să fie foarte dăunătoare curele de apă. Dacă vreodată urmează să-i fie dată omului sănătate din punct de vedere al științei spiritului, atunci va trebui să se procedeze individual. Atunci va primi fiecare spre vindecare ceea ce îi este benefic naturii sale interioare, temperamentului său, întregului său caracter, structurii sale spirituale. Omul, însă, stă totuși în permanență în cea mai strânsă corelație cu legile eterne; iar numai după acestea poate fi produsă o vindecare deplină, o armonie deplină a omului cu organismul său fizic și psihic. Nu există pentru om niciun fel de „întoarcere la natură” în sensul în care el crede că vede în natură ceva suprem, ci un „prin natură, către spirit”.
Mână în mână cu metoda de vindecare naturală merge de obicei vegetarianismul. Există convingerea că în hrana animală ar fi conținut ceva ce nu acționează stimulator pentru sănătate, se crede că pentru om ar fi mai benefic să consume hrană pur vegetală, și se merge chiar atât de departe încât se consideră că laptele și brânzeturile preparate din acesta și altele asemenea nu ar fi potrivite pentru hrănire. De peste tot sunt luate produsele vegetale, pentru a obține astfel cât mai multă varietate și o înlocuire deplină pentru hrana cu carne. Acest mod de viață este foarte digerabil, însă dacă fiecare poate să îl ducă pe o perioadă îndelungată este o altă întrebare. Căci viața vegetariană fără strădanie spirituală duce la boală. Se spune că vegetarianismul ar fi fost cunoscut în Grecia cu milenii înainte de Christos și că marele înțelept al Antichității, Pitagora [Nota 217], ar fi inițiatorul vegetarianismului. Aici trebuie totuși să ne întrebăm: Dar cine era Pitagora și de ce a trăit oare vegetarian? Iar prin aceasta ajungem în domeniul școlilor secrete, al misteriilor.
În toate timpurile și răspândite în toate părțile lumii au existat dintotdeauna școli secrete, ai căror membri se străduiau, printr-o autodisciplină, prin studiu asiduu, prin meditație să ajungă în existența ascunsă a lumii, să privească înapoia vălului celor trecătoare. În Grecia a fost îndeosebi Pitagora, unul din cei mai mari inițiați, cel care a acționat în acest sens. El adunase elevi în jurul său, pe care îi introducea în misterii prin intermediul unor probe severe premergătoare. În același timp, însă, erau trasate și regimuri dietetice severe. Băuturile amețitoare erau cu totul inacceptabile. Tot astfel era strict interzis și consumul de carne și de fasole. Și în vremuri mai târzii au fot date, în toate școlile secrete, reglementări pentru modul de viață îl elevilor. Căci elevul trebuie să învețe să aleagă hrana după principiile cunoașterii spirituale. El trebuie să știe că în ceea ce preia el drept hrană se află forța anumitor entități. Iar dacă omul vrea să devină stăpânitorul organismului său, atunci trebuie să-și aleagă conștient tema.
Dacă înțelegem care entități sunt atrase prin unul sau altul dintre alimente, atunci recunoaștem și ce importanță are alimentația.
În vremurile dinainte, era cunoscut și în marile comunități religioase, de exemplu în religia ebraică și cea catolică, efectul alimentelor. O acțiune contrară față de reglementări era pedepsită cu excluderea din comunitate.
Și în brahmanism era dedicat timpul dintre Crăciun și Paște lui Vishnu [Nota 218]. Cei care se numeau slujitorii lui sărbătoreau acest timp prin abținerea, spre exemplu, de la toate fructele cu teacă, de la ulei, sare, carne și băuturi amețitoare. Pe atunci mai exista simțământul viu al corelației microcosmosului cu macrocosmosul și se cerea de la fiecare membru adult al comunității ca el să se facă mai receptiv în anumite momente pentru anumite forțe spirituale, ca să sărbătorească împreună cu întreaga natură o renaștere și o sărbătoare de înviere. Erau acestea timpurile dinainte de Crăciun și de Paște.
Acum vrem să privim odată, ce este de fapt hrana. Aproape că nu este domeniu căruia să i se dedice atât de mult interes cum este alimentația; căci cerințele pe care timpul de astăzi le aduce față de capacitatea de producție a fiecăruia solicită o hrănire bună și puternică. Noi vedem cum avem nevoie de hrană pentru a ne menține corpul puternic. Prin substanțele nutritive, îi aducem corpului forțe de formare și de menținere. Conform punctului de vedere științific, alimentația este o alimentare cu energie. Știința spiritului spune însă: în întreaga natură se manifestă treimea. Fiecare obiect este constituit din formă, viață și conștiență. Totul în natură este vitalizat și spiritualizat. Noi extragem acum hrana noastră din regnul animal și cel vegetal. Animalul are trupul său fizic, eteric și astral în lumea fizică; Eul-grup al animalelor este pe planul astral. Când animalul este mort, efectul naturii animale nu este încă anulat; căci principiul acționează mai departe după moartea animalului. Tot așa este la plantă. Planta are trupul ei fizic și cel eteric în lumea fizică; trupul ei astral în lumea astrală; Eul plantei este în Devachan. Principiul care acționează în plantă va mai fi activ și după prepararea plantei. Căci efectul hranei nu se extinde doar asupra trupului fizic și al vieții, ci și asupra celorlalte componente ființiale ale omului.
Iar acum vrem să vorbim, în legătură cu strădania noastră spirituală, despre alimentație. Sigur că exercițiile de meditație și de concentrare vor fi lucrul principal, însă nu va fi atât de nesemnificativ cum se hrănește cel care se străduiește, atunci când începe prelucrarea trupului astral.
Înainte de toate este importantă evitarea alcoolului în orice formă, chiar și dulciurile umplute cu alcool au efect foarte dăunător. Alcoolul și exercițiile spirituale conduc pe cele mai rele căi. Din punctul de vedere științific, a fost deja dovedit efectul negativ al alcoolului asupra funcționării creierului; mai mult decât atât, un om care își direcționează întreaga strădanie asupra spiritualului ar trebui să se abțină de la o alimentație care exclude în totalitate cunoașterea spiritualului. Alimentația cu carne și pește nu este recomandată. În carne, omul asimilează și întreaga suferință a animalelor, iar în pește el asimilează și întreaga kamă a lumii.* Ciupercile sunt nespus de dăunătoare: ele conțin forță lunară opritoare, iar tot ce a luat naștere pe Lună înseamnă înțepenire. Tot așa, fructele cu teacă nu sunt foarte recomandate, datorită conținutului prea mare de azot. Azotul murdărește corpul eteric.
* În suportul de text redactat la mașina de scris este notat „karma lumii”, care pare a fi îndoielnic.
Vrem să ne uităm acum la câteva dintre trăsăturile inferioare cele mai grosiere și să le aducem în corelație cu diferitele substanțe nutritive.
Dacă un om posedă o mare autonomie și tinde foarte mult spre egoism, acela ar trebui să se hrănească cu mai puțin zahăr concentrat; căci zahărul stimulează autonomia. Dacă, în schimb, cineva nu are ținută interioară și exterioară și crede mereu că are nevoie de reazem și ocrotire, atunci ar trebui să consume zahăr din abundență, pentru a deveni mai autonom. Dacă cineva este [foarte] stăpânit de furie, atunci nu ar trebui să consume multe mirodenii în preparate, să evite în¬deosebi sarea și piperul. Dacă cineva este foarte predispus la comoditate și letargie, acela să evite îndeosebi hrana bogată în azot (ea murdărește trupul eteric), să aleagă mai degrabă legume și fructe ca alimente.
Dacă cineva vrea să abordeze problema dificilă: stăpânirea patimii sexuale, a acelei pasiuni care, exercitată în mod inferior, îl coboară pe om sub nivelul animalului, dar dacă este transformată îl aduce cel mai aproape de dumnezeirea sa, acela ar trebui să consume cât mai puțin posibil hrană bogată în proteine. La un consum prea bogat în proteine, este provocată predominarea substanțelor de reproducere, iar prin aceasta se îngreunează foarte mult stăpânirea pasiunii sexuale.
Pentru cineva care are înclinație spre invidie, ciudă și șiretenie, castraveții și dovlecii și toate produsele cu vrejuri nu sunt benefice. Și la consumarea de fructe trebuie să fim întrucâtva grijulii. Oamenii care tind foarte mult către sentimentalisme nu ar trebui să mănânce pepeni. Aroma dulce, îmbătătoare a acestui fruct întunecă orice conștiență clară a rațiunii. Nici un consum foarte bogat în mere nu este foarte avantajos pentru oricine. La anumiți oameni, el crește pornirea spre dominație și duce adesea la duritate și brutalitate. Cireșele și căpșunele nu sunt suportabile pentru oricine, datorită conținutului lor ridicat de fier. Mai benefice sunt deja bananele, curmalele și smochinele.
Și la nuci se poate face o anumită selecție. Dacă cineva vrea să se supună unei școliri a gândirii, atunci are nevoie înainte de toate de un aparat de gândire bine construit, sănătos. Rareori, însă, le livrează părinții în timpurile de astăzi copiilor lor un astfel de creier bine construit, iar atunci e nevoie de mijloace ajutătoare pentru a-și întări aparatul creierului. Iar aici, înainte de toate, aluna de pădure e cea care livrează substanța pentru construcția creierului. Toate celelalte feluri de nucă sunt mai puțin valoroase, alunele de pământ sunt în general de evitat.
În ceea ce privește grăsimile, ar trebui să îi dăm întâietate untului preparat din lapte; și untul de alune de pădure ar mai fi de recomandat.
Acum ajungem la produsele stimulante: cafea și ceai. Consumul de cafea sprijină gândirea logică; dar de la consumul de cafea singur nu devenim încă oameni ce gândesc logic, căci aici mai e nevoie de ceva mai mult. Iar la oamenii la care nu predomină principiul cognitiv așa cum se întâmplă adesea la femei, consumul prea bogat de cafea duce la isterie.
Consumul de ceai produce inspirații bune. Dar se pot obține inspirațiile bune și prin exerciții speciale.
În timpul strădaniei spirituale este deosebit de important ca omul să trăiască cu bună măsură. „Moderația purifică [Nota 219] sentimentele, trezește capacitatea, înveselește dispoziția și întărește memoria, sufletul este aproape ușurat de povara sa terestră prin intermediul acesteia și savurează astfel o libertate mai înaltă”, spune deja un bătrân înțelept.
Dacă omul ar mânca mult și des nu ar putea produce niciun fel de gând fructuos. Căci dacă digestia folosește foarte multă forță, nu mai rămân forțe pentru capacitatea de gândire. Tocmai oamenii care au umplut lumea cu produsele spiritului lor au trăit cu o hrană foarte modestă. Schiller, Shakespeare [Nota 220] și mulți dintre poeții noștri cărora le datorăm astăzi opere minunate, și-au făcut drum prin lipsuri grele. Spiritul nu este niciodată atât de clar ca după un post îndelungat. Și în istoria ordinelor religioase și în biografiile sfinților se găsesc numeroase exemple despre efectele vieții cumpătate. Cei mai mari sfinți trăiau doar cu fructe, pâine și apă și niciun sfânt făcător de minuni nu pare să fie cunoscut că ar fi activat forțe spirituale la o masă opulentă.
Și toți marii înțelepți ai Antichității erau renumiți prin cumpătarea lor.
Dacă acum omul merge mai departe în strădania sa spirituală, dacă în Eu se revarsă tot mai mult legi ale adevărului și binelui, dacă razele marelui soare spiritual străbat cu unduirea și străluminează tot mai mult Eul, atunci începe prelucrarea conștientă a trupului vieții sau eteric. Entitatea originar-eternă a omului, cea care merge din întrupare în întrupare, aceasta se manifestă în fiecare nouă întrupare în așa fel încât provoacă o anumită interacțiune ale celor patru componente (trup fizic, trup eteric, trup astral și Eu) ale naturii omenești; iar din felul în care conlucrează aceste patru componente ia naștere temperamentul omului. În funcție de cât iese una sau alta dintre aceste componente mai mult în evidență, omul ne apare cu unul sau altul dintre temperamente [Nota 221]. Dacă forțele unuia sau ale altuia predomină și au preponderență asupra celorlalte, de acest lucru depinde coloratura specifică a naturii umane, ceea ce numim coloratura propriu-zisă a temperamentului.
Distingem patru temperamente principale: coleric, sangvinic, flegmatic și melancolic. Acestea sunt amestecate la fiecare om în parte în modul cel mai variat posibil, în așa fel încât se poate doar vorbi despre faptul că unul sau altul predomină la un om. Dacă, acum, omul lucrează asupra sa, atunci el aduce armonie, ordine, echidistanță în aceste temperamente. Desigur că, la prelucrarea temperamentelor exercițiile spirituale vor fi principalul lucru, însă nici aici nu va fi neimportant modul în care omul se hrănește.
Dacă la un om predomină principiul fizic, atunci acest lucru va fi adesea un fel de piedică în dezvoltare. Omul trebuie însă să fie stăpân peste trupul său fizic, dacă vrea să-l folosească. Dacă omul nu este capabil să-și utilizeze pe deplin instrumentul, în așa fel încât celelalte principii să cunoască o frânare, ia naștere dizarmonie între trupul fizic și celelalte componente. Dacă, acum, melancolicul lucrează asupra sa, atunci el trebuie să se hrănească doar cu alimente care cresc foarte aproape de Soare, hrană ce se dezvoltă foarte departe de Pământ, care s-a copt în plină putere a Soarelui; iar aceasta ar fi hrana cu fructe. Așa cum, prin exercițiile spirituale, Soarele spiritual străbate cu dogoare și lumina un om, tot astfel ar trebui ca, în fizic, prin intermediul forțelor solare ce sunt conținute în hrana de fructe, ceea ce tinde să se durifice și să înțepenească în melancolic să fie străbătut și întrețesut.
La flegmatic, unde trupul eteric este predominant, cel care menține în echilibru fiecare funcție în parte, unde viața interioară sprijinită pe sine produce starea interioară de bine, iar omul trăiește preponderent în această stare interioară de bine, astfel încât se simte foarte bine atunci când în organismul său totul este în ordine și nu este deloc înclinat să-și orienteze interesul spre afară sau chiar să dezvolte o voire puternică – un astfel de om ar trebui să se hrănească cu alimente care nu cresc sub pământ, îndeosebi nu cu alimentele a căror creștere adesea necesită doi ani până să ajungă la suprafața pământului; de exemplu barba-caprei un flegmatic nu ar trebui să consume. Sămânța acestei plante are nevoie atât de mult până se deschide față de forțele exterioare, și tot astfel la flegmatic trebuie unele lucruri prelucrate până să ia parte activă la lumea exterioară. Principiul acestor plante ar înmulți doar mai mult confortul său interior.
La sangvinic, la care predomină trupul astral, unde omul are interes pentru un obiect, însă foarte curând îl lasă iarăși deoparte, unde se arată rapida înflăcărare și trecerea iute spre un alt obiect, acolo ar trebui chiar ca să fie alese drept hrană rădăcinoasele. Am putea aproape spune: un sangvinic trebuie chiar și prin intermediul alimentației să fie legat de fizic, altfel s-ar putea ca mobilitatea sa ușoară să-l ducă prea departe.
Dacă Eul este predominant, dacă Eul și forțele sale acționează în mod deosebit și domină celelalte componente ale naturii umane, atunci ia naștere temperamentul coleric. Colericul trebuie să se ferească îndeosebi de alimentele ce înfierbântă și agită; tot ce este iritant, intens condimentat este deosebit de dăunător pentru el.
Ar trebui, poate, să presupunem că la o dezvoltare mai înaltă temperamentul nu mai joacă niciun rol și că și alimentația nu mai are nicio influență. Pe treapta de maestru, acest lucru este într-adevăr așa, căci maestrul nu are nevoie de hrană densă; tot astfel nici temperamentul nu îl va mai influența sau domina. Dar el va folosi temperamentele pentru acțiunea din lumea fizică. Temperamentul coleric îl preia pentru exercitarea acțiunilor sale magice, evenimentele și întâmplările din lumea fizică le lasă să treacă pe lângă el ca un sangvinic; în savurarea vieții se va comporta ca un flegmatic; iar asupra cunoștințelor și trăirilor sale spirituale va cugeta ca un melancolic.
Dar până să ajungem acolo mai este ceva timp! Ar trebui să încercăm să aducem întreaga noastră viață în consonanță cu strădania noastră spirituală. Nu doar pentru un scurt timp din zi să trăim conform idealurilor noastre, ci să ne împărțim ocupațiile noastre după acestea, să ne alegem plăcerile în acest sens și chiar și alimentația noastră să o reglementăm și să lucrăm în direcția aceasta: a deveni un om armonios, stabil în sinea sa, pentru ca apoi în viață să putem să activăm cu cele mai bune forțe. Viața nu ne dăruiește nimic, totul trebuie cucerit.
Aici se potrivesc frumoasele cuvinte ale lui Goethe [Nota 222]: O voire serioasă, o strădanie perseverentă te conduc, doar ele, la țel. Norocul, nu doar o coincidență este, iar viața dă înapoi doar ceea ce i-ai dat.
