Ediţia completă a operelor lui Rudolf Steiner (1861—1925) se împarte în trei mari secţiuni: Scrieri — Conferinţe — Opera artistică.
Despre numeroasele conferinţe şi cursuri ţinute liber între anii 1900 şi 1924 atât public cât şi pentru membrii Societăţii Teosofice, mai târziu Antroposofice, Rudolf Steiner s-a exprimat la început împotriva fixării lor în scris, deoarece ele au fost gândite de el „drept comunicări orale, nedestinate tiparului”. După ce însă s-au fabricat şi răspândit din ce în ce mai multe notiţe imperfecte şi cu erori ale auditorilor, el s-a văzut nevoit să reglementeze înregistrarea celor spuse. Această misiune i-a încredinţat-o Mariei Steiner-von Sivers. Ei i-a revenit sarcina stabilirii stenografilor, administrării stenogramelor şi revederii textelor destinate editării. Întrucât din lipsă de timp Rudolf Steiner nu a putut corecta el însuşi stenogramele, decât în foarte puţine cazuri, trebuie avută în vedere rezerva lui faţă de toate publicaţiile din conferinţe: „Va trebui doar să se ia în calcul, că în manuscrisele nerevăzute de mine se găsesc greşeli.”
Despre raportul conferinţelor pentru membri, care iniţial erau accesibile doar ca manuscrise de tipar interne, faţă de scrierile sale publice, Rudolf Steiner s-a exprimat în autobiografia sa Cursul vieţii mele (capitolul 35)*. Cele spuse acolo sunt valabile în egală măsură şi pentru cursurile pentru diferitele domenii de specialitate, care se adresau unui cerc de partici- panţi limitat, familiarizat cu bazele ştiinţei spirituale.
După moartea Mariei Steiner (1867-1948) s-a început, conform liniilor ei directoare, editarea unei ediţii complete Rudolf Steiner. Volumul de faţă este o componentă a acestei ediţii complete (GA). În măsura în care se doreşte, la începutul Notelor se găsesc şi indicaţii la obiect relativ la suporturile de text.
* Textul corespunzător este redat la sfârşitul acestui volum.